Lev Tolstoi … in… cautarea Adevarului… (via) blogul Petrica Moisuc

Click aici sa cititi alte articole scrise de Petrica Moisuc.

Preluat cu permisiunea autorului.(citit la IstoriaEvanghelica)

Posted on ianuarie 11, 2011 by petricamoisuc

Apreciat de unii ca “cel mai mare romancier pe care l-a avut lumea” (Virginia Woolf), iar de altii ca un “simbol viu al cautarii dupa sensul vietii” (Enciclopedia Britanica, 1999), istoria lui Tolstoi este cronica framantata a omului in cautare dupa Absolut.

Nascut intr-o familie nobila, Lev ramane orfan inca de mic, o matusa binevoitoare urmand a se ocupa de cresterea lui.

Curand, ca tanar, se arunca din plin in viata salonarda.

La 23 de ani, Tolstoi intra in armata si ia parte la Razboiul Crimeii. Obosit de sange si cautand altceva, la 28 de ani Tolstoi isi da demisia din armata, ca sa porneasca sa colinde Europa…

Dupa doi ani, Lev se intoarce de la Paris fara nici o copeica: isi prapadise toti banii la ruleta.

Gandindu-se sa inceapa serios viata Tolstoi se casatoreste cu Sonia, cu care va avea 13 copii.

Manat de un talent prodigios, Tolstoi se dedica scrisului. Curand cele doua romane «Razboi si Pace» si «Ana Karenina», il fac deodata faimos.

Viata insa merge inainte pana cand, la 56 de ani, Tolstoi trece printr-o depresie cumplita. Pentru ce a trait de fapt? Moartea se apropie iar el este nepregatit ca un copil. Groaza de moarte mai ales, il arunca in cautarea lui Dumnezeu.

Asa gaseste Tolstoi Evanghelia.

Sufletul i se lumineaza si se converteste, iar ceea ce il fixeaza cel mai mult din Evanghelie este Predica de pe munte.

Cu un alt sistem de valori in suflet, Tolstoi isi reneaga romanele si, de aici inainte, este hotarat sa scrie orientat numai spre morala biblica.

Datorita faptului ca Tolstoi a avut obiceiul de a tine un jurnal, in care-si nota toate evenimentele si lupta sa launtrica pana in cele mai mici detalii, suntem in tema cu itinerarul sau spiritual. Idealurile morale din Evanghelie l-au atras ca o flacara, cu toate ca nu reusea sa le aplice in viata.

Jurnalul este insa martor ca Tolstoi s-a straduit sa urmeze literal Predica de pe munte.

Odata, dupa ce a citit porunca pe care Isus a dat-o tanarului bogat, Tolstoi a decis sa-si elibereze serbii, sa renunte la copyright-uri, si sa-si imparta imensele bogatii.

A inceput sa poarte haine taranesti si ciubote facute de el iar banii castigati din publicarea romanului «Invierea», scris la 71 de ani, au fost dati pentru acoperirea cheltuielilor de emigrare a unui grup intreg anabaptisti, persecutati de tar.

Filosofia lui de non-violenta, izvorata din Predica de pe munte, a inspirat cu putere si pe Gandhi, si pe Martin Luther King, cititori ai lui Tolstoi.

Ca sa fie desavarsit, Tolstoi a renuntat la vanatoare, la fumat si bautura.

Avea “reguli pentru dezvoltarea vointei emotionale, reguli pentru dezvoltarea simtamintelor inalte si reguli pentru reprimarea simtamintelor josnice…” Niciodata nu a renuntat la nici una dintre ele…

Toata viata si-a propagat crezul sau care, de atunci si pana-n viitor, continua sa castige nenumarati entuziasti. Oamenii ii admirau viata impecabila de dinafara…

Si totusi… In ciuda eforturilor sale sincere niciodata n-a putut atinge disciplina de sine necesara implinirii desavarsite a regulilor.

Prea cinstit cu sine, el nu si-a putut tagadui constiinta care-l tortura. Straduintele arzatoare ale lui Tolstoi spre perfectiune nu i-au adus niciodata pace si bucurie sufleteasca. Toate schemele sale de auto-imbunatatire s-au dovedit nule. Pana in ultimele zile, jurnalul sau continua sa puncteze tema neimplinirii. Antagonismul dintre real si ideal l-a macinat cumplit.

”Testul pazirii invataturii lui Cristos se concretizeaza in constiinta esecurilor noastre de a atinge perfectiunea”, scria Tolstoi cu amar. “Cat de mult m-am apropiat de perfectiune – nu poate fi evaluat. Tot ce putem vedea este marimea devierilor noastre.”

Atat de dezamagit era de neputinta omeneasca, incat, spre sfarsitul vietii, si-a ascuns pustile de vanatoare, ca sa nu de-a curs tentatiei de a se sinucide. In cele din urma, pur si simplu a plecat de acasa, fugind de faima, de familie, de identitatea lui si de bogatie, fiind insotit doar de fiica lui credincioasa, Alexandra.

A murit la scurt timp ca un vagabond intr-o halta de cale ferata, la 82 de ani.

Philip Yancey il considera pe Tolstoi drept “primul autor care a realizat ce-a mai dificila dintre sarcini: sa-L faca pe Dumnezeu tot atat de atragator si de credibil si real pe cat e diavolul. Scrierile lui ofera o sursa vezuviana de putere morala. El e cel care mi-a indreptat privirea in sus! De la el am invatat sa privesc apoi inauntru spre imparatia lui Dumnezeu care poate fi chiar in mine.”

Si totusi convulsiile sale spirituale si nefericirea lui marturisesc ca lui Tolstoi i-a lipsit ceva esential.

Unul din biografii sai, A.N. Wilson, scrie: “Cu claritate de cristal, Tolstoi a vazut nevrednicia sa proprie in lumina idealului lui Dumnezeu. Dar Tolstoi n-a putut face pasul urmator – acela de a se increde in harul lui Dumnezeu pentru a depasi incapacitatea sa.” Tolstoi a descoperit cu claritate tinta.

Din pacate, indoindu-se de divinitatea lui Isus, Tolstoi a ramas pe loc. Religia lui Tolstoi a fost un sistem disperat al legii, lipsit de puterea harului.

”Impreuna cu Tolstoi – completa Yancey – am descoperit si eu cat de mizerabil am ratat inalte idealuri ale Evangheliei”

Aceasta Evanghelie este completa abia atunci cand pe langa “Imparatia cerului este in mine” (Luca 17:21) mai adaugi si “Insusi Imparatul locuieste in mine” (Ioan 14:23).

Click aici sa cititi: Dostoievski – Calatorie prin har de Petrica Moisuc.

Click aici sa cititi alte articole scrise de Petrica Moisuc.

About these ads