Un studiu care compilează date obținute la recensămintele a 9 țări sugerează că religia ar putea dispărea în 9 țări, ca urmare a faptului că tot mai puțini oameni se declară afiliați vreunei religii.
Cercetătorii americani care au elaborat studiul s-au bazat pe informații adunate prin recensământ, în ultimul secol, din țări precum Australia, Austria, Canada, Republica Cehă, Finlanda, Irlanda, Olanda, Noua Zeelandă și Elveția.
Rezultatul obținut în urma aplicării unui model matematic, numit dinamica nonlinearăa fost că, în timp, numărul persoanelor neafiliate religios va scădea, până la dispariția celor care se declară membri ai unei biserici.
„Idea e simplă,” explică Richard Wiene, de la Research Corporation for Science Advancement și Universitatea Arizona, citat de BBC. „Grupurile sociale care au mai mulți membri vor fi mai atractiv de urmat,” deoarece grupurile sociale sunt utile în stabilirea unui statut social. „De exemplu,” adaugă Wiener, „este mai util social să înveți spaniola, decât limba Quechua din Peru.”
Din observațiile cercetătorilor, în multe din democrațiile seculare se înregistrează o tendință ca oamenii să se declare neafiliați religios. Cei mai mare procent de astfel de oameni s-a înregistrat în Republica Cehă, unde 60% dintre cehi se declară neafiliați religios.














































Recent Comments / Comentarii