Vladimir Pustan – Confesiuni in mijloc de vara

photo source – snapperrod on  http://snapperrod.deviantart.com/art

sursa – saitul Pastorului Vladimir Pustan:  www.ciresarii.ro

Camus nu credea că există o altă lume în care să dăm socoteală dar că, oricum, avem de dat socoteală pe lumea acesta tuturor celor pe care îi iubim. Eu cred că există și cealaltă lume în care vom da socoteală tot pentru cât de mult am iubit în lumea asta mărginită.

E mijloc de vară și florile de mac mor pe tăcute în câmpul cu grâul plecat de rod. Frumusețea dispare lăsând loc belșugului inestetic transformat în toamnă în pâinea pusă copiilor pe masă.

Cred că am îmbătrânit realizând că zilele trec prea repede iar viața la bătrânețe ni se pare scurtă întrucât o măsurăm după amintiri, așa cum decreta filosoful ce a împins o babă pe scări.

Am visat azi-noapte un înger prăfuit ce a venit să-mi ceară o cană cu apă. Azi am să-l aștept toată ziua indiferent sub ce chip se va ascunde. Tatăl meu a săpat peste o sută de fântâni, dar îngerului am să-i dau apă din fântâna ce mi-am săpat-o singur.  Jertfa trebuie să te doară ca iubirea.

Bucurați-vă de vară… Ca și viața e cumplit de trecătoare iar unii teologi zic că în cer nu o să mai fie anotimpuri.

sursa www.ciresarii.ro

About these ads

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Added March 6,2011 (at 10,700 hits)

free counters

Thanks for stopping by today!

literature
Please do not change this code for a perfect fonctionality of your counter literature
city map
Bloguri, Bloggeri si Cititori

Excellent Videos

(via The Branch Church) with BBC footage

Relaxing Instrumental Christian Music – Listen while you read or meditate on God

My Scribd books / Carti in Limba Romana

2011 Gospel Coalition Video- Audio – includes panel discussion on Rob Bell’s book ‘Love wins’ (on Universalism)

In Awe of God’s Creation – Coplesit de creatia lui Dumnezeu – VIDEOS

%d bloggers like this: