Alo, Cerul! (Poezie)

Multumesc foarte frumos lui Manuela pentru aceasta frumoasa poezie! Autorul Simion Felix Martian via http://blog.stancamantuirii.net/2010/05/alocerul.html?m=1

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm

Şi de semnale-i saturat eterul;

Comunicăm febril, dialogăm

Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm

Că mai avem un fir direct cu Cerul.

Pământul ne-a rămas parcă prea mic

Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,

Vorbim mai mult, spunând ades… nimic,

Ne-apropie omniprezentul “clic”

Dar ne despart prăpăstii de răceală.

Sunăm să cerem şi să oferim,

Avem agenda supraîncărcată

Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi

Şi-n dialog steril ne irosim

Iar linia spre Cer e neglijată.

Tatăl ceresc aşteaptă răbdător

Să-L mai chemăm, să-I spunem ce ne doare,

Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,

Să-I mulţumim că e îndurător,

Să-L lăudăm în sfântă închinare.

E dialogul binecuvântat

Stând în genunchi, avem conexiune

Cu Cerul, niciodată ocupat,

Cu Cerul ce răspunde garantat,

Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

Mereu deschis, mereu având semnal

Şi peste tot având acoperire,

Acest serviciu unic e vital

Iar dialogul, strict spiritual,

Ne-mbogăţeşte în Dumnezeire.

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm

Şi de semnale-i saturat eterul

Dar, prinşi de-acest vârtej, să nu uităm

Că doar stând în genunchi înaintăm,

Dialogând neîncetat cu Cerul.

Amin!

About these ads