Florin Ianovici – Atunci cand Dumnezeu spune NU

~Niciodata in viata nu o sa ai parte de ceea ce iti doresti, pana cand mai intai de toate nu intelegi NU-urile pe care Dumnezeu ni le spune.

VEZI PAGINA Florin Ianovici PREDICI

Florin Ianovici – Rugaciune de An Nou
(1) Florin Ianovici – Semnificaţia tăcerii lui Dumnezeu 15 Decembrie 2013
(2) Atunci cand Dumnezeu spune DA – Mesaj Seara de Ajun 24.12.2013

Transcriere Blogul Agnus Dei:

Photo credit letjesushelpyou.com

Dumnezeu sa fie binecuvantat in toate. Am o foarte mare bucurie si sunt extrem de onorat sa inchei cu dumneavoastra ultima Duminica din an. Iubitii Domnului, incheiem in aceasta ultima Duminica din an o mini-serie de mesaje, care am anuntat-o inainte de 15 Decembrie. Am stat in fata primului mesaj: Cand Dumnezeu tace. Si, impreuna cu Cuvantul lui Dumnezeu si am invatat ca Dumnezeu, in mod deosebit si-a ales trei momente de tacere:

  1. Primul moment de tacere a fost la Geneza, cand nimeni dintre noi n-a fost intrebat, daca este de acord ca pamantul sa devina ceea ce este. Nu s-a sfatuit Dumnezeu, nici cu mine, nici cu tine si iata ca Dumnezeu a facut ceea ce se vede. Si daca Dumnezeu a facut ceea ce se vede si a zis, “Iata ca toate sunt foarte bune, sa ai credinta ca Cel ce a inceput aceasta frumoasa lucrare in tine, o va duce la bun sfarsit. Mana Lui n-a slabit si mana Lui este la fel de puternica, ca atunci cand a creeat pamantul.
  2. Apoi, am invatat ca Domnul Isus Hristos a tacut la Golgota, ca o oaie inaintea celor care o tund si ca un miel. Nu si-a deschis gura de loc. Pentru ca exista oameni care vorbesc inainte, sau daca vreti, in timpul rastignirii Domnului Isus Hristos si apoi in ziua invierii nu mai au nimic de spus. N-as dori ca nimanuia dintre noi sfarsitul de viata sa-i inchida gura. As vrea ca in momentul in care noi suntem pregatiti sa mergem la Dumnezeu, sa putem spune, “Abia acuma vad cu adevarat pe acela care o viata intreaga L-am cinstit, L-am dorit si nu L-am vazut, numai L-am simtit. Domnul Isus a tacut la Golgota pentru ca n-a avut cu cine sa stea de vorba. Cine din cei de pe vremea Lui a inteles ceea ce ni se vestise? Nimeni. Si sunt momente in viata cand va trebui sa stai la Golgota si sa intelegi ca n-ai cu cine vorbi, afara de Dumnezeu din cer. Dar sa ai nadejdea ca intr-o glorioasa Duminica a invierii vei canta impreuna cu Isus si cu ingerii. Laudat sa fie Domnul.
  3. Dupa aia, am invatat ca Dumnezeu si-a ales o jumatate de ora de tacere in cer, atunci cand si-a deschis pecetea a saptea, cand Dumnezeu spune, “Mai este putina vreme si voi veni la voi. Si va dau un timp de pregatire. Inca mai tac o jumatate de ora pentru ca voi sa intelegeti ca tacerea mea nu este nimic altceva decat o invitatie de a va schimba vietile, de a va ridica, de a va apropia de ceasul gloriei

VEZI Predica la care face referinta Pastorul Ianovici aici –  (1) Florin Ianovici – Semnificaţia tăcerii lui Dumnezeu 15 Decembrie 2013

In al doilea mesaj pe care l-am impartasit cu dumneavoastra in seara de ajun, a fost: Atunci cand Dumnezeu spune DA. Cand spune Dumnezeu DA?

  • Si primul lucru pe care l-am invatat a fost ca cel mai mare DA din toata istoria e Isus Hristos.
  1. El spune DA celor pregatiti, ca n-a venit intamplator la Maria.
  2. El spune DA celor ce-L cauta cu inima curata, macar ca sunt magi si macar n-ar avea poate dreptul si parte cu Dumnezeu. “Ferice de cei cu inima curata, ca ei Il vor vedea pe Dumnezeu. Dumnezeu sa ne dea o asemenea inima.
  3. El este DA-ul dreptatii, pentru ca Domnul Dumnezeu l-a coborat pe Irod si a inaltat pastorii. Cei care sunt bogati au fost scosi afara, iar cei ce erau saraci au plecat cu mainile incarcate. Laudat  sa fie Dumnezeu.
  4. Am invatat ca Dumnezeu spune DA celor care si-au invatat lectiile. Ce te faci, cand din toata constructia asta numita viata iti mai ramane un perete? Iei o tabla, o pui acolo si ajuti generatia care vine sa nu repete greselile pe care le-ai facut tu. Dumnezeu ne-a ingaduit sa trecem prin atatea necazuri  ca sa fim de folos altora. De ce sa ai tu ranile mele, cand tu ai putea sa ai lipsa acestor rani. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne binecuvanteze.
  5. Si in ultimul rand, am invatat ca DA spune Dumnezeu celor care isi pastreaza pana la capat increderea neclintita in Dumnezeu. “Putina, si inca putina vreme, si Cel ce vine va veni si nu va zabovi.”

VEZI Predica la care face referinta Pastorul Ianovici aici –  (2) (Atunci cand) Dumnezeu spune DA – Mesaj Seara de Ajun 24.12.2013

Astazi, iubitii Domnului, dupa ce am inteles ca Dumnezeu:

  1. Tace
  2. Spune Da
  3. si este vremea sa invatam, cand spune Dumnezeu: NU

Niciodata in viata nu o sa ai parte de ceea ce iti doresti, pana cand mai intai de toate nu intelegi NU-urile pe care Dumnezeu ni le spune.

Ianovici 3

(3) Atunci cand Dumnezeu spune NU

Text Ezechiel 18:32
Căci Eu nu doresc moartea celuice moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.“

Inainte de toate, as vrea sa va spun ca in dimineata aceasta nu m-am gandit la acel NU, care din partea lui Dumnezeu, nu este decat un ecou al NU-ului nostru. Pentru ca nu te poti astepta in viata sa ai nevoie de bine cand in pamantul inimii pui samanta raului. Acela nu este NU-ul al lui Dumnezeu, este ecoul NU-ului tau. Cand nu spui lui Dumnezeu, “Doamne vreau sa te cinstesc, Dumnezeu nu poate schimba ceea ce tu ai ales. De fapt, in viata, cand ni se intampla sa avem parte de un refuz: Nu vine binecuvantarea, avem anumite probleme, anumite certuri, anumite conflicte, anumite rupturi, anumite neintelegeri. Multe dintre ele se datoreaza faptului  ca noi spunem un NU lui Dumnezeu si Dumnezeu spune, “Ce sa-ti fac Eu, cand tu umbli pe calea placuta ochilor tai?” Eu, zice Dumnezeu, mi-ar fi placut sa umbli pe calea placuta ochilor Mei.” Iubitii Domnului, nu despre acest NU al greselilor noastre vreau sa vorbim, pentru ca acela trebuie sa-l cerceteze fiecare. Fiecare stie, in dimineata aceasta, cand i-a spus NU lui Dumnezeu si in ce imprejurare. Poate ca Domnul asteapta, in aceasta dimineata, mai multa neprihanire de la noi. Dane-o Doamne. Poate ca in dimineata aceasta Dumnezeu asteapta din partea noastra, mai multa recunostinta. Dumnezeu s ane-o daruiasca.

Dar vreau sa va spun, iubitii Domnului ca exista aceasta lege in matematica si nu stiu daca ati inteles ce am spus. Cum sa zica Dumnezeu DA, cand tu esti puturos, cand tu esti delasator, cand tu nu esti orientat? Cand tu esti confuz, cand tu esti nauc, si in viata nu stii inspre ce te indrepti, ce anume iti doresti? Iosua nu a avut nici o emotie: “Cat despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului.” Un om orientat, motivat, limpede clar. Deci, nu despre acest NU vreau sa vorbesc, desi in dimineata aceasta, Domnul ne spune un lucru fantastic, uluitor. Zice Dumnezeu, “Eu nu vreau ca cel ce moare sa moara.” Pare asa o tautologie. Adica, cum cel ce moare sa nu moara? E ceva greu de inteles. Paresa ca n-are logica. Dar, Dumnezeu ne orienteaza in dimineata aceasta spre un lucru de care as vrea sa fim constienti.

Cum masori viata? Oamenii masoara viata prin viata insasi. Adica, imi masor viata dupa dorintele pe care le am vazand pe altii. Sa am si eu o casa, sa am si eu lucrul asta si lucrul asta… Nu e rau in sine. Dar nu este adevarata masura a vietii. Viata se masoara dupa moarte, prieteni. Tot timpul trebuie sa avem in minte gandul ca intr-o zi vom da socoteala de binele sau raul pe care l-am facut traind in trupul acesta. Domnul spune, “Eu nu vreau ca cel ce moare sa moara,” orientandune si spunandune ca viata trebuie masurata in asteptarea pe acre tu trebuie s-o ai ina ceasta pregatire continua pe care tre s-o ai pentru momentul mortii. Si Dumnezeu ne spune in aceasta dimineata, ca pentru oricine se afla intr-o stare mai putin buna spiritual, Dumnezeu are o veste: “Eu nu doresc moartea celui ce moare. Intoarceti-va la Mine si veti trai.” Si sa-I spunem Domnului in aceasta dimineata, “Doamne, daca greselile mele, daca pacatele mele, atitudinile mele, vorbele mele, relatiile mele actiunile mele au adus umbra mortii peste mine; daca prin ceea ce am trait, in loc sa ma indrept spre viata m-am indreptat spre moarte, Doamne, schimba Tu orientarea mea in aceasta dimineata. Pune Tu, Doamne Dumnezeule, mana si orienteaza-ma spre Hristos si ajuta-ma Doamne, cu toata inima, sa ma intorc la Tine. (10:30)

Haideti sa intram in Cuvantul lui Dumnezeu si sa vedem primul NU pe care Dumnezeu il spune. Spuneam ca nu este vorba despre nu-ul greselilor noastre, ci este acel NU pe care Dumnezeu il spune ipostaziile vietii in care nu te astepti. Nu este acel NU pacatos pe care-l spunem si Domnul il pastreaza ca si un ecou al alegerilor noastre, ci acel NU pe care nu-l astepti in viata. “E chiar NU?” zici tu. Cum? Mai intai de toate, iubitii Domnului, un NU pe care Dumnezeu ni-l spune si va trebui sa-l invatam este urmatorul. In Geneza 15:4 , Domnul Dumnezeu ia vorbit lui Avram, pentru ca Avram, la un moment dat, auzind fagaduinta pe care Dumnezeu ia facut-o cu privire la mostenitorul lui si apoi uitandu-se la anii pe care-i avea, undeva pe la 86 de ani, s-a gandit ca nu ar mai fi posibil  pentru multa vreme pentru el ca sa aiba in mod natural mostenitor. Si atunci a acceptat oferta pe care Sara ia facut-o si ia zis, “Intra la roaba mea Agar.” Atunci cuvantul Domnului ia vorbit astfel, “Nu el (adica Ismael) va fi mostenitorul tau, ci cel ce va iesi din tine, acela va fi mostenitorul tau.”

Primul NU pe care Dumnezeu il spune si as vrea din toata inima, Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem este ca planul lui Dumnezeu nu se face cu mijloace omenesti. Dorim ca Dumnezeu sa ne binecuvanteze si-mi doresc ca Dumnezeu sa ma binecuvanteze, dar Dumnezeu este singurul care spune, “La mine conteazasi scopul, dar conteaza si mijlocul.” Oamenii spun, “Nu conteaza prin ce mijloace ti-ai indeplinit scopul.” La Dumnezeu, spune, “Mijlocul trebuie sa fie sfant, scopul trebuie sa fie sfant.” Si dimineata aceasta, vreau sa va spun un lucru:

  • Da, Dumnezeu are vesti bune pentru noi.
  • Da, Dumnezeu are fagaduinte mari pentru noi.
  • Da, Dumnezeu promite painea.
  • Da, Dumnezeu se va ingriji de noi.
  • Da, Dumnezeu ne va mantui pe cei dragi
  • Da, Dumnezeu te va tine in picioare..

pentru ca tu esti cap si nu coada.

1. Dumnezeu spune NU mijloacelor noastre omenesti

Dar Dumnezeu spune: “Nu cu mijloace omenesti. Nu grabind, nu facand voi lucrurile Mele. Ci asteptand ca Eu sa fac voia Mea,” zice Domnul Dumnezeu. (12:50)Biblia spune ca acest NU pe care Dumnezeu la spus, uneori la spus intr-un mod apasat si dureros. Pentru ca spune Biblia ca David a luat chivotul si la adus spre cetate. Biblia spune ca la luat chivotul, dar n-a luat si legea, s-o citeasca si s-o vada. Si cand Uza a pus mana sa sprijineasca chivotul care se afla intr-un car al filistenilor si nu se afla asa cum trebuia sa fie purtat de acei Leviti, cu acei drugi cu care Dumnezeu ii pregatise, in momentul acela Uza a fost lovit de Dumnezeu pentru trezirea poporului. Nu pentru pedeapsa lui, ci pentru trezirea si instiintarea poporului, pentru ca Uza n-a facut decat sa respecte ceea ce spusese imparatul. Si cand s-a atincs de chivot sa-l ajute, dorinta lui a fost una buna. Dar Dumnezeu ingaduie treziri si instiintari. Pentru ca Dumnezeu spune, “Vreau sa te binecuvantez. E dorinta mea sa te binecuvantez. Dar nu cu mainile voastre voi da eu binecuvantarea, ci prin mainile Fiului Meu Isus Hristos. (Photo on left moondanipog.tumblr.com)

Trebuie sa renuntam la mijloacele noastre omenesti. Trebuie sa  renuntam la felul nostru de a fi. Biblia spune: Cine vrea sa primeasca binecuvantarea, sa traiasca dupa Biblie. S-a dus David, a zis, trei luni a stat, a plans. N-a mai mancat, a postit, “Ce am gresit Doamne?” A lasat chivotul de frica. L-a lasat in casa, de frica, si s-a intors dupa 6 luni si a zis, “Am raspunsul.” Care-i raspunsul? Dumnezeu este acelasi azi, ieri si in vesnicie. Dumnezeu nu s-a schimbat. Dumnezeu nu ne este potrivnic. Dumnezeu nu este nefavorabil. Mijloacele noastre  l-au impiedicat pe Dumnezeu sa-si arate fata. Si atunci a zis, “Nu, ci de data asta vom lucra dupa lege.” Aleluia! Binecuvantata sa fie Domnul Dumnezeul nostru.

La un moment dat, spune Biblia ca un alt om mare a lui Dumnezeu, atat de amarat era pentru ca- dragii mei, nemultumirea e o boala extrem de paguboasa. Iertati-ma ca v-o spun, dar e ca o raie. Asa se intinde peste tot. Si sa stiti ca faci fata la un eveniment, la doua, la trei, dar cand nemultumirea-i ca o raie, e foarte greu. Si Moise, obosit, Moise hartuit de nerecunostinta poporului, de indaratnicia acestui popor, la un moment dat s-a suparat. Si dupa ce Domnul Dumnezeu i-a zis, “Du-te si porunceste stancii sa dea apa. El s-a dus si n-a spus ce i-a spus Domnul Dumnezeu. A ridicat intrebarea si a zis, “Oare poate Domnul sa va dea apa?” Dar Domnul Dumnezeu a zis, “Du-te si porunceste, nu intreaba daca poate Domnul sa va dea”, pentru ca Domnul deja hotarase. Si apoi a adaugat si a spus, “Razvratitilor,” si a adaugat lucrul asta de la el, de la inima lui amarata. Si Domnul a zis, “Era ceasul si timpul sa ma proslavesti. Era ceasul si timpul sa-mi arati slava, nu sa-ti manifesti tu nemultumirea. Si mi-ai furat, Moise, slava pentru ca ti-ai adus nemultumirile tale in loc sa aduci slava numelui Meu.” Si as vrea din toata inima ca Dumnezeu din cer sa ne ajute sa intelegem  ca este apa, ca este paine. Dar Dumnezeu vrea sa avem cuvintele dreptatii. Dumnezeu vrea sa-i fim multumitori si recunoscatori. Sa n-adaugam, sa nu scoatem, ci in toate sa ne tinem de Domnul Dumnezeu si de cuvintele Sale. Sa nu ma abat nici la stanga, nici la dreapta. Ajuta-ne Doamne!

S-a gandit Domnul Dumnezeu si a zis, “Iacov, macar ca tu ai iesit dupa, l-ai tras pe fratele tau sa iesi primul, eu tot pe tine te binecuvantez.” El s-a gandit, “Cand?” Trece vremea. Zice Iacov, “Nu mai bine ma imbrac eu si ma deghizez si m-ascund?” S-a uitat Dumnezeu si a zis, “Eu n-am sa-ti refuz ceea ce am promis..” Ascultati-ma ce va spun, pentru ca fiecare sunteti purtatorii unui destin care este absolut unic. Dumnezeu are un plan cu tine, Dumnezeu are un plan cu viata ta. Dumnezeu nu se va abate de la planul Lui. Dar a zis, Domnul Dumnezeu, “Era necesar Iacov sa fugi de acasa alungat de fratele tau? Sa stai 20 de ani in pribegie?” “Zi tu Sara. Era necesar sa stai dispretuita de Agar, sa-ti arunce in fata cuvintele acelea? Era necesar sa te certi cu Avram, sa-i spui, sa reprosezi faptul ca acea femeie o dispretuieste? Spune Dumnezeu, “Sunt Eu autorul acestor certuri, acestor neimpliniri? Sunt Eu, ” zice Dumnezeu, “autorul acestor greutati pe care le aveti in viata?” Trebuia Iacob sa doarma pe piatra in seara aceea? Trebuia Iacob sa doarma in patul in care Dumnezeu l-a asezat. Dar s-a gandit el, “Nu-i mai bine sa fac eu ce stiu?” “Nu,” zice Dumnezeu, “pentru ca Eu ti-as fi binecuvantat viata. Tu te-ai dus pe un traseu ocolitor.”

Dumnezeu ne spune in dimineata aceasta, “NU, Eu am fagaduinte scumpe pentru voi, dar nu prin mijloace omenesti. La un moment dat s-a gandit, si avem un exemplu fantastic a unui om care s-a gandit si a zis, “Cum ar putea Dumnezeu sa ne scape de Madianiti?” La care Dumnezeu s-a uita la El si i-a zis, “Dar ce e sti dispus sa faci?” La care Ghedeon a zis, “Stai, mai intai sa-mi verific credinta.” Zice, “Sa fie lana plina de roua.” S-a uitat si dimineata, Dumnezeu a facut-o plina de roua. Dupa care a zis, “Nu-i bine. Sa ramana numai lana uscata.” Dumnezeu a zis, “Fac si asa, pentru Mine nu-i greu”. Si atunci cand a vazut ca Dumnezeu e cu el a zis, “Fac ce-mi ceri.” La care s-a uitat si a zis, “Mai intai de toate, scapa-ne de astia care-s multi.” Venisera vreo 33,000 si au ramas pana la final 300. La care, astia 300 au zis, “Cred ca  Dumnezeu, acuma cu noi, face ceva miraculos. Cred ca Dumnezeu ne da asa o putere ca si a lui Samson si omoram pe astia…” Zice Dumnezeu, “Nu, luati niste torte…” dar ce suntem noi, niste femei?” “Dar,” zice Dumnezeu, “Ce va pasa voua de modalitatea mea de izbavire?” Si s-au dus. Au facut ceva zgomot, au aprins niste torte si Dumnezeu a intrat la lucru.

Oameni buni, nu stiu daca noi intelegem ce ne spune. Atat ne framantam, “Cum ar putea Dumnezeu sa faca lucrul acesta?” dar, ce te ingrijoreaza pe tine? Tu ai o fagaduinta de la Dumnezeu, “Cu nici un chip n-am sa te las.” Nu te mai uita in stanga si in dreapta, ca tu sa faci ceva. Tu ai de facut un singur lucru: SA-L CREZI pe DUMNEZEU. Nu-ul lui Dumnezeu in viata noastra nu se datoreaza faptului ca El a renuntat la planul Lui. Ci NU-ul Lui este nu-ul mijloacelor noastre. Si in aceasta dimineata Il rog sa-mi dea puterea sa astept si puterea sa cred. Amin (20)

Exista si-n tara noastra oameni… ne-am obisnuit sa vorbim despre Romania ca despre o tara a repetatelor infrangeri. Este adevarat, eu cred si aceasta este convingerea mea si daca este si a dumneavoastra, ne vom ruga, cei ce ne conduc tara sunt oameni care trebuie neaparat inoiti de Dumnezeu. Multe rele ni se trag de la oamenii care nu l-au cunoscut pe Dumnezeu. Sunt oameni care sunt interesati de ei si nu de tara, de lucrurile lor. Iertati-ma ca vorbesc in felul acesta, (sunt interesati) de bani, de tot felul de viclenii si de atatea lucruri care – m-am uitat, mereu m-am rugat si am zis ca anul viitor e un an al alegerilor prezidentiale si am zis, “Doamne, scoate un om vrednic.” Dumnezeu poate, Dumnezeu poate daca ne unim si-l cerem Domnului cu staruinta. Si daca unu e acolo pregatit, Dumnezeu poate schimba. Dumnezeu poate sa vina si Dumnezeu poate sa-l schimbe la clipeala ochiului. Dar Avem oameni, dar in dimineata aceasta am ales sa va aduc exemplul unei mamici.

Mihaiela Balaniuc, retineti numele acesta. Mihaiela Balaniuc din Constanta. La 20 de ani, aceasta mamica care locuia in Agigea a aflat ca are cancer la ficat. In timp ce a fost diagnosticata cu un cancer sever la ficat, ea era insarcinata. La ecografie i-au zis, “Vei avea o fetita.” Si femeia aceasta i-a spus, “Doamna, trebuie neaparat sa intrerupeti sarcina, sa avortati copilul, ca sa incepeti o chimoterapie care va da teoretic macar, sansa sa scapati. Femeia aceasta s-a uitat spre doctor si a zis, “Chimoterapia aceasta imi afecteaza sarcina?” I-a zis, “Nu poate trai copilul cand esti bombardata,” pentru cei care nu cunosc lucrul acesta, chimoterapia este o bombardare de substante care omoara celulele carcinogene. Si aceste substante sunt extrem de daunatoare organismului in general. Si aceasta mamica a zis, “Eu nu voi pune in pericol viata copilului si nu voi face chimoterapie sub orice risc. Si cand a nascut fetita, a mai trait doar o zi, pentru ca mai sunt oameni dispusi sa spuna asa, “Doamne, nu mijloacele mele, ci mijloacele tale, oricat ar costa.” Chiar daca costa in viata, cat nu te astepti sa platesti, chiar daca au ramas intrebari in urma, eu stiu un lucru- ca Dumnezeu are un plan, ca Dumnezeu il va duce la bun sfarsit si va trebui sa invatam aceasta lectie a ascultarii pentru ca imediat dam fuga la vicleniile vechi, imediat dam fuga la mijloacele noastre de siretlicuri ca sa putem sa stam in picioare. Nu, fratii mei, Dumnezeu spune ca drumul spre El e o cale ingusta. Sa nu ne abatem nici la stanga, nici la dreapta. Doamne, Tu ai spus DA vietii noastre, dar Tu spui Nu mijloacelor noastre.(23) (Photo credit below www.destiny.co.za)

2. Dumnezeu spune NU timpului nostru

Dumnezeu din cer, chiar si atunci cand viata ta e o viata dedicata, poate sa spuna NU. Eu nu cunosc un exemplu mai plin de forta ca exemplul ap. Pavel. Un exemplu de dedicare, un om care nu s-a casatorit, un om care a trait toata viata pentru Dumnezeu si uite totusi ce spune Domnul Dumnezeu. Faptele Apostolilor 16:6-7  Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfînt să vestească Cuvîntul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. 7 Ajunşi lîngă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le -a dat voie. Doamne, dar eu vreau sa-mi pun viata in lucrarea Ta si eu vreau sa ma duc peste tot. La care vine Domnul Dumnezeu si spune in felul urmator, “Toate au timpul lor. Trebuie sa cresti, trebuie sa te educi, trebuie ca sa fi matur, trebuie ca Eu sa pregatesc usa ca altminteri te ranesti tot lovind in ea. Trebuie sa pregatesc mesajul si mesagerul, trebuie sa-i pregatesc pe aceia pe care-i am in vedere. Iubitii Domnului, acelasi Dumnezeu din cer, acelasi plan, acelasi om, dar conteaza timpul.

Eu am vazut dimineti la Betel in care n-am facut mai nimic si Duhul lui Dumnezeu a coborat si ne-a condus. Si parca ne-a purtat pe bratele Sale. Si am vazut dimineti in care toate lucrurile erau pregatite- ca m-am chinuit, m-am gandit, am evaluat si parca n-a mers asa cum as fi dorit. De ce? Dumnezeu are un timp. Tu, in dimineata aceasta esti aici pentru ca Dumnezeu are un timp. Ca, Dumnezeu a zis, “E timpul sa fi aici in dimineata asta.” Vreau sa va spun, iubitii Domnului, un lucru si aceasta sa ne fie pentru noi extrem de pilduitor. Cand esti plin de Duhul Sfant- ca multi intreaba, “Frate, da la ce mi-ar folosi sau ce-mi foloseste , tot vorbim noi, mai ales la penticostali despre plinatatea Duhului Sfant, botezul cu Duhul Sfant?” Oameni buni, vreau sa va spun un lucru. Cand esti plin de Duhul Sfant ai o sensibilitate extraordinara cu privire la timp. Stii cand este timpul tau, stii cand nu este timpul tau. Stii cand trebuie s afaci stanga, stii cand trebuie sa faci dreapta. Stii cand trebuie sa te ridici, stii cand trebuie sa te cobori. Stii cand trebuie sa pleci si cand sa ramai pe loc. Calauzirea Duhului Sfant ne-a ajutat sa nu ne ranim in viata. Cu cat esti mai plin de Duhul Sfant, cu atata te lumineaza Dumnezeu, sa stii ce traseu trebuie sa ai in viata. E usa pregatita de Dumnezeu sau de oameni? E timpul lui Dumnezeu sau nu? Pentru ca vreau sa va spun un lucru: putem munci, Dumnezeu ne lasa. Zice Dumnezeu, “Daca chiar vrei te las sa treci in Asia mica. N-ar fi fost dorinta Mea. Dar Dumnezeu spune, “Truda, efortul, consumul, jertfa, pierderile nu sunt ale Mele. Nu mi le-am dorit,” zice Domnul Dumnezeu. “E placul tau. Vrei sa Ma cinstesti? Cinsteste-ma,” zice Domnul Dumnezeu, “dar n-ar fi mai bine sa lucrezi in timpul Meu, decat sa lucrezi fiindca vrei tu?”

Iubitii Domnului, Biblia spune in felul urmator, ca pe pamantul acesta exista mai multe feluri de timp. Psihologia spune ca exista o disciplina in psihologie – psihologia varstelor. Stiti cu ce se ocupa? Psihologia varstelor se ocupa cu urmatorul lucru: Ce este specific unui copil? Ce este specific unui tanar? Ce este specific unui adult, a unui matur? Ce este specific unui om la varsta a 3-a. Si atunci spune in felul urmator: Exista o asteptare din partea societatii. Acuma, un copil nu o sa-l trimiti in fabrica. Dar nici unul de 35 de ani sa stea toata ziua pe calculator. Exista un timp psihologic care spune ca va trebui sa te ocupi de cevaAi 17 ani. “Ce sa fac?” Sa inveti.  “Si ce sa mai fac?” Sa inveti. Si sa inveti, ca sa nu devii filosof. Sa devii intelept. Dumnezeu sa ne ajute. Acuma e impul sa acumulezi. “Nu frate, e timpul de malluri.” Nu-i timpul de malluri ca nu esti pregatit, nu esti pregatita. Ca varsta psiholigica atesta ca nu esti pregatita. N-ai discernamant. N-ai puterea sa intelegi ce inseamna o relatie. Ai asteptari, nu te poti darui. Maturitatea e varsta cand intelegi ca o relatie inseamna ca si dau, nu numai iau. Nu numai astept. Tu n-ai varsta necesara. Si Dumnezeu va spune, “Nu va mai raniti.” Nu al Meu nu este un NU, este un ‘nu inca’. Nu inca, nu-i timpul.

Exista un timp daca vreti, iubitii Domnului, un timp biologic. Eu va spuneam in dimineata aceasta ca acelasi ecran, aceeasi ochi, au alta putere de a vedea. S-ar putea ca anul viitor sa ma vedeti accesorizat. E posibil pentru ca vad din ce in ce mai greu la distanta si exista un timp, nu mai suntem cei care am fost. Hai sa-l acceptam oameni buni. Frumos esti la 20, frumos esti la 30, la 40, si la 50, la 60, si la 70. Frumos este cand Dumnezeu e cu tine. Sa ne acceptam varsta. Trebuie sa ne acceptam limitele si sa le acceptam. Fratii mei, surorile mele, eu va spun un lucru, daca in lumea asta ciudata n-ai voie sa imbatranesti, ca le este doamnelor rusine ca sa-si spuna varsta, eu va spun in dimineata asta, noua nu. Noua nu, pentru ca fiecare zi e a Domnului. Pentru ca traim prin harul lui Dumnezeu. Pentru ca noi ne mandrim cu Dumnezeul nostru. Pentru ca noi inaltam numele Lui mai presus de orice nume. Si spun in dimineata asta: Am 44 de ani dati de Dumnezeu. Dati de Dumnezeu. Laudat sa fie El. Dar cel mai important din toate timpurile date noua e timpul spiritual. Avem tim pmecanic, uite, masuram. Asta-i timpul mecanic (ceasul) e fara un sfert. Asta-i timpul mecanic. Tot timpul stam cu ochii pe el, pe timpul mecanic.

Exista un timp psihologic, exista un timp social, exista un timp biologic. Dar mai exista un timp, timpul in care sa te daruiesti lui Dumnezeu si sa intri in Imparatia Lui. Singurul timp care conteaza e timpul spiritual. Fati timp. Roaga-te, posteste, citeste. Timpul duhovnicesc – toate celelalte se trag din timpul duhovnicesc. Degeaba ai timp biologic daca n-ai viata in Dumnezeu. Degeaba ai ceas la mana, daca nu stii de ce-l masori. Degeaba ai imbatranit sau esti in putere  daca nu stii ce sa faci cu ceea ce ai. Exista un timp spiritual, e cel mai important in viata.

O tanara credincioasa avea foarte mare bucurie de un grup de frati care cantau. Era singura pocaita dintr-o localitate undeva langa Cluj. Si se ruga, “Trimite-i Doamne la noi. Doamne, trimite-i, oamenii astia inving. Se pocaieste satul,” zicea ea. Asta era credinta ei si le-a scris. Si fratii au zis, “Nu putem, nu putem, nu putem.” Si apoi au zis, “Putem”. Si a venit timpul si au ajuns in acea localitate. Cand au ajuns, fratii s-au pregatit. Au luat acordeonul si exact in cea mai larga raspantie a satului au inceput sa cante. Deodata, nici la prima strofa, o ploaie…. din senin oameni buni. O ploaie din aceea ce a facut- deci, pur si simplu nu se putea sta. Au intrat repede in curte, s-au dus in casa, ea se uita le ei si ei se uitau la ea. Si se gandeau: “Cata truda, cat efort cand ne-ai chemat. Cantaram o strofa si acuma stam in casa zgribuliti. Ce-o fi asta?” N-au terminat bine si numai ce aud batai in poarta. Un grup mare de sateni, “Undes oamenii aia de or cantat?” Astia s-au gandit si au spus, “Doar o strofa si luam si bataie.” Macar, se gandeau ei, daca ar fi cantat tot cantecul. “Asa, numai cu o strofa si luam si bataie.” Cand au venit oamenii acestia din sat, au zis, “Sa scoateti pe oamenii aceia care au cantat. Vrem sa vorbim cu ei.” Si au spus, “Continuati sa cantati.” “Pai,” au spus ei, “cum?” “De o luna se roaga popa nost sa dea ploaie din cer, ca murim,” zice. Voi numai bine ati cantat o strofa si Dumnezeu toarna din cer. Asta-i credinta adevarata din Dumnezeu. Cantati fratilor sa ploua!” Si fratii cu bucurie au cantat si asa a fost o marturie extraordinara.

Tu nu vrei sa traiesti minuni? Nu te-ai saturat de saracia asta in care traiesti? Tot cu viata asta amarata. “Doamne, mie de ce nu-mi dai si de ce nu vad minuni?” “Timpul Meu,” zice Domnul. “Rugati-va sa fiti in timpul Meu,” zice Dumnezeu.

(transcrierea e pana la minutul 33:39, mai sunt 30 de minute din predica)

VIDEO by  Fiti Oameni

About these ads

2 Comments (+add yours?)

  1. puiu
    Jan 02, 2014 @ 08:31:06

    Fiti binecuvintati frati care va ocupati de aceasta transmisie video dar cu regret as vrea sa spun caci aceasta inregistrare a avut intreruperi in inregistrare si deci si in ascultare ,As dori sa va ror pe cei ce va ocupati de inregistrarea video sa fie de calitatea pe care sa o putem asculta si intelege. Va multumesc in Numele Domnului si sper ca nu am suparat cu observatia mea .Ascult cu multa placere toate predicile fratelui Florin sint pline de invatatura sfinta .Domnul sa-l foloseasca cu putere si in continuare .Fiti binecuvintati .Amin

    Reply

    • rodi
      Jan 02, 2014 @ 08:35:14

      Puiu,
      Biserica Betel de unde se transmite, doar recent a inceput transmisiile. Intreruperea nu vine de la cei ce transmit, de cele mai multe ori vine de la satelitii care transmit si bruiala din atmosfera. Asta se intampla la toate transmisiile. Sa ne rugam ca Dumnezeu sa dea cale libera chiar si pe undele din transmisiile fratelui Ianovici!

      Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


Zilele trec…

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 5,433 other followers

%d bloggers like this: