Copii Caminul Felix la Biserica Baptista Charlotte North Carolina 08/24/2014

Caminul Felix website – http://caminulfelix.org Facebook page

Copii din Caminul Felix viziteaza din nou Statele Unite. Caminul are grija de copii abandonati si isi face lucrarea aceasta de peste 20 de ani.

Photo credit www.caminulfelix.ro

Caminul 1 – 5 case si aprox. 100 copii.

Primul complex a fost construit in 1992 langa Baile Felix. Caminul a fost fundat de Linda Horberg si sotul ei. Au 6 case in care s-a mutat cate o familie cu copiii lor biologici si pe langa ei, mai au vreo 15 copii de care au grija. In fiecare casa, pe langa parinti este o persoana care ajuta parintii. Acolo e casa copiilor. Biserica si scoala e in alta parte.

Caminul 2 - 10 case si approx 100 de copii.

In anul 2,000 a aparut al doilea complex in partea catre Arad.  Acelasi principiu e si aici – 10 case, in fiecare e un cuplu de parinti cu maxim 12 copii.

Ce e nou? “Suntem in perioada cand schimbam generatiile. Echipa care a inceput acum 20 de ani, copiii incet, incet isi iau zborul. Deja 3 familii ne-am mutat de acolo si alte 3 familii mai tinere, de aprox 25 de ani si-au lat cate 12 copii si au inceput din nou. Caminul inca functioneaza la capacitate maxima. Ne-am luat modelul din Biblie. Asa a hotarat Dumnezeu, copiii trebuie sa creasca si sa se dezvolte in familii, nu in institutii si de aceea exista in fiecare casa o familie nucleu – tata si mama, cu copiii lor biologici.

VIDEO by rombcc

Caminul Felix and Action Felix movie presentation

VIDEO by CaminulFelix

ADI GLIGA – Oltenia – ziua intai

New Vision Romania Production
http://newvisionromania.ro

VIDEO by Adi Gliga

Viorel Ţânţaş – Fost ofiter de la Penitenciarul de la Gherla, devenit copil al lui Dumnezeu

Photo credit pemptousia.com

Viorel Tantas – temnicer, dupa ce a primit si el o Biblie de la unul dintre evanghelistii care veneau la inchisoare:

Si ea [sotia] se minuna acuma, cand statea si vedea ca eu studiez sfanta Scriptura. Nu-i venea sa creada. Dar, am ajuns, dupa ce am inceput sa studiez mai profund, sa-i zic: “Suzi, vino sa vezi ceva. Vino sa vezi. Extraordinar!!! Mai, sa stii ca exista Dumnezeu! Nu mi-am putut inchipui lucrul asta.” Treptat, treptat l-am descoperit pe Dumnezeu in maretia Lui, in slava Lui. Treptat, treptat am descoperit atotputernicia lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, dreptatea lui Dumnezeu. L-am descoperit pe Domnul in marea Lui draogste de care vorbea cand  daca a fost in stare sa-L dea pe Fiul Sau sa moara in locul meu pe cruce, pentru pacatele mele, eu nu mai aveam termen de comparatie pe pamantula acesta pentru dragostea Lui. Si atunci mi-am dat seama si eu ca am nevoie de Dumnezeu. 

Dar, la scurt timp dupa ce l-a descoperit pe Dumnezeu si s-a “increzut in El”, Dumnezeu l-a incercat si l-a trecut prin valea umbrei mortii:

Si atunci am stat in rugaciune, inainte de a pleca la operatie. Si am zis: “Doamne, imi aduc aminte de Tine din Ghetimani. Te-ai supus voii Tatalui. Doamne, Tu esti singurul care stii ce probleme am eu. Marii medici ridica din umeri la neputinta. Doamne, eu stiu ca Tu poti rezolva problema daca vrei. Poti. Am o sotie pe care o iubesc. As vrea sa-mi continui viata cu ea. Am doi copii pe care vreau sa-i cresc. Mi-ar face placere sa le fiu tata si sa-i cresc. Doamne, daca este voia Ta sa ma iei la Tine, Doamne, nu voia mea, ci voia Ta sa se faca.” M-am dus la operatie fara emotii, fara nicio emotie. Am zis: “Daca mor e voia Domnului. Daca nu mor, o sa vada oamenii ce Dumnezeu am. Ce Dumnezeu atotputernic, ce Dumnezeu, care este asupra vietii si a mortii. Ce Dumnezeu, care poate sa ma smulga din bratele mortii si sa ma aduca la viata.”

Impotriva oricarei gandiri omenesti- operatia a durat 6 ore. M-au dus de la operatie ca mort, cinci zile de coma. Dar in timpul asta, Dumnezeu a lucrat. Eu nu imi aduc aminte nimic. Imi spune sotia mea ca doctorii i-au spus: “Doamna, n-avem medicamente sa-l putem ajuta, pregatiti-va pentru inmormantare……”

Screen Shot 2014-08-19 at 1.42.22 PM

Viorel Tantas la Biserica Baptista Charlotte, North Carolina Pastor Livius Percy

Mai multe despre Viorel Tantas aici – http://vioreltantas.wordpress.com/about/

Acum 21 de ani, Viorel Tantas si-a predat viata Domnului si s-a botezat in apa la Biserica din Manastur. Un fragment din marturia care incepe la minutul 90 (1:30:00):

Trec la marturisirea mea… a catorva momente din viata mea: 40 de ani am umblat prin pustia acestei lumi si am vorbit aici despre poporul Israel care a umblat prin pustie.  Asa am umblat si eu 40 de ani. In pustie, ati vazut, sunt oameni care stau si-L asculta pe Dumnezeu. Altii au cartit. Altii au crezut altii s-au indoit. Numai doi au avut incredere deplina in promisiunile  lui Dumnezeu. Si aceia au avut parte de tara promisa: Iosua si Caleb. Asa suntem si noi astazi. Umblam prin pustia acestei lumi. Uneori ne ratacim fara sa dorim sa ascultam macar glasul lui Dumnezeu. Alteori il auzim dar nu-l bagam in seama si prea putini dintre oameni satu, asculta si privesc prezenta lui Dumnezeu si Cuvantul lui Dumnezeu ca o binecuvantare pentru vietile lor.

Eu nici n-am vrut sa aud de Dumnezeu. Am fost unul dintre aceia crescuti in scoala comunista. Am terminat si facultatea de istorie-filosofie si noi eram pregatiti ca propagandisti ai partidului. Stiti foarte bine cei care ati fost atunci in Romania. Si am crezut ca socialismul poate sa dea omului dreptate, egalitate, fraternitate, libertate, principii din acestea fluturate in vant. Am crezut, pana a venit revolutia si  m-am convins ca tot ceea ce am crezut eu si era o gogoasa, o minciuna. Toate principiile mele de viata, toata invatatura meamaterialista s-a daramat in 1989 si eram unul dintre oamenii derutati, unul dintre oamenii fara busola, unul dintre oamenii care nu stiau unde s-o apuce, unul dintre oamenii care nu mai stia in ce sa creada. De aceea ma bucur cand vad tineri [in biserici] care Il imbratiseaza pe Hristos si umbla cu Hristos sub calauzirea Duhului Sfant. Ma bucur pana in adancul fiintei mele. [Mie] mi-a fost furata tineretea. Am fost condus pe alt drum farar Dumnezeu. Si ca mine au fost milioane de tineri, generatii intregi. Asta este marea durere. Dar slavit sa fie Domnul ca a intervenit intr-un mod miraculos dupa 1989.

A starnit in mine o curiozitate extraordinara sa ma duc sa aud. Ce pot sa le spuna oamenii aceia la detinuti? Si mergeam impreuna cu misionarii, cu reprezentantii a 8 denominatiuni care au venit atunci sa propovaduiasca Evanghelia. Si ascultam. Stateam pe scaun acolo laterala si ascultam mereu, pana intr-o zi cand unul dintre misionari mi-a daruit sfanta Scriptura, Eugen Stancel de la Cluj- a plecat la Domnul anul trecut. A fost un om extraordinar, om al lui Dumnezeu. Mi-a oferit o Biblie  dupa ce m-a intrebat daca am o Biblie si i-am spus ca nu am: “V-o daruiesc, sa puteti studia.” Nu va dati seama ce inseamna, iubitii mei, sa dai o Biblie la cineva. Sa oferi sfanta Scriptura. Sa o studieze ca sa-L poata descoperi pe Dumnezeu. Si astfel, prin Cuvantul lui Dumnezeu si puterea care este in Cuvantul lui Dumnezeu, Domnul sa-i schimbe viata. La mine asa s-a intamplat. Slavit sa fie Domnul.

Am primit Biblia si am inceput sa o citesc cu nesat. Aveam golul acela despre care vorbesc multi, in inima. La mine chiar a fost un gol, lasat de fosta invatatura. Trebuia umplut cu ceva. Si Domnul a intervenit la momentul potrivit si a pus Cuvantul Sau in mainile mele. Si am inceput sa citesc. Si nevasta mea, care ani de zile s-a straduit sa ma aduca spre Domnul si eu ii spuneam: “Lasa-ma, mai nevasta, cu povestile alea, cu basmele astea.” Nevasta mea, care s-a declarat neputincioasa in fata lui Dumnezeu, spunand: “Doamne, ma simt neputincioasa. Nu stiu cum s-ar mai putea sa-l influentez pe omul asta. Doamne, schimba-l Tu. Lucreaza Tu.” Era inainte de revolutie cu putina vreme, cand a facut aceasta rugaciune inaintea lui Dumnezeu. Si Dumnezeu a ascultat-o.

Si ea se minuna acuma, cand statea si vedea ca eu studiez sfanta Scriptura. Nu-i venea sa creada. Dar, am ajuns, dupa ce am inceput sa studiez mai profund, sa-i zic: “Suzi, vino sa vezi ceva. Vino sa vezi. Extraordinar!!! Mai, sa stii ca exista Dumnezeu! Nu mi-am putut inchipui lucrul asta.” Treptat, treptat l-am descoperit pe Dumnezeu in maretia Lui, in slava Lui. Treptat, treptat am descoperit atotputernicia lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, dreptatea lui Dumnezeu. L-am descoperit pe Domnul in marea Lui draogste de care vorbea cand  daca a fost in stare sa-L dea pe Fiul Sau sa moara in locul meu pe cruce, pentru pacatele mele, eu nu mai aveam termen de comparatie pe pamantula acesta pentru dragostea Lui. Si atunci mi-am dat seama si eu ca am nevoie de Dumnezeu. Ca am nevoie de Hristos; ca am nevoie de mantuire.Ca am nevoie de iertare pentru pacatele multe, murdare si mizerabile pe care le aveam. Pentru mandria mea, am nevoie de Hristos. Si atunci am cazut in genunchi inaintea lui Dumnezeu. Era pentru prima data cand eu, ofiterul mandru, mi-am vazut micimea in fata maretiei lui Dumnezeu.

Cand eu, uitandu-ma in Cuvantul lui Dumnezeu ca intr-o oglinda, mi-am vazut mizeria din viata mea, murdaria, pacatul si cand am simtit nevoia sa fiu curatit si sfintit in sangele lui Hristos, de aceea am cazut in genunchi inaintea lui Dumnezeu. De aceea, pentru ca am simtit ca am nevoie de Dumnezeul acesta pentru a-mi rezolva problema mantuirii mele si pentru a putea trai apoi o noua viata aici pe pamant in dragoste, in bucurie, in pace, cu sinceritate, in adevar. Asa s-a intamplat intalnirea mea cu Dumnezeu. Si am inteles din sfanta Scriptura ca esentiala  este relatia personala cu Dumnezeu. Si m-am gandit: Cum as putea sa-mi construiesc aceasta relatie cu Dumnezeu? Aceasta relatie personala. Am inteles ca la mijloc trebuie sa fie Isus Hristos si Duhul Sfant. Si am inteles ca la mijloc trebuie sa fie dragostea lui Dumnezeu si dragostea mea neconditionata fata de Dumnezeu. Si am inteles ca nu mai am voie sa mint, ci trebuie sa traiesc adevarul lui Dumnezeu. Si am inteles ca e nevoie de sinceritate si credinta  si de incredere deplina in promisiunile lui Dumnezeu. Pentru ca multi spun ca ei cred, dar din pacate ei nu se incred suficient in promisiunile Lui. Si daca nu te increzi in promisiunile lui Dumnezeu, de ce sa mai vii inaintea Lui cu rugaciune? De ce sa mai vii inaintea lui Dumnezeu cu problemele tale, pacatele tale daca nu crezi ca El ti le poate rezolva, daca n-ai incredere deplina ca El te poate ajuta sa-ti schimbi viata, sa te transformi.

Deci, iata cateva elemente care am inteles ca trebuie sa le pun ca suport la noua mea relatie, la relatia mea personala cu Dumnezeu- credinta si increderea deplina in Dumnezeu, adevarul lui Dumnezeu, dragostea neconditionata, sinceritatea si daruirea pentru Dumnezeu si pentru semeni. Asa am ajuns sa stau de vorba cu Dumnezeu si am venit inaintea Lui cu problemele mele. Dar Dumnezeu, cand incepi sa te rogi la El, incepe sa te puna si la incercare. Nu va speriati, iubitii mei, de incercarile prin care va trece Dumnezeu. Nimeni nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu neincercat. Toata lumea trebuie sa fie incercat pentru ca prin incercare te maturizezi din punct de vedere spiritual. Prin incercare, prin suferinta devii puternic in Domnul, cum spunea Pavel: “Atunci cand sunt mai slab, devin tare.” Pentru ca atunci te apropii mai tare de Dumnezeu cand esti in suferinta si in incercare. Si relatia ta cu El se strange si devine tot mai apropiata.

Am fost incercat rau, rau, rau. Am fost bolnav rau in 1992. Am ajuns la spital intr-o stare foarte grava, la 47 kg. Am fost dat afara din mai multe spitale din Cluj, pentru ca marii medici din Cluj aveau neputinta. Din punct de vedere omenesc nu mai erau sanse de scapare. Oamenii, prietenii spuneau: “Viorel Tantasse duce. E pe duca.” Eram pe buza mormantului, cum se spune pe romaneste. Stiti, dragii mei, asa lucreaza Dumnezeu. Te lasa, te lasa, te lasa pana in buza mormantului sa vada ce faci, sa vada ce gandesti. Sa vada cum reactionezi. Oare injuri? Oare cartesti? Oare ce vei zice? Si atunci, te vei recunoaste un neputincios care are nevoie de interventia Lui. Si atunci cand spui: “Da Doamne, sunt un neputincios. Sunt un om care nu mai am nicio solutie, Doamne. Doamne, am nevoie de Tine. Tu esti singurul care poti sa rezolvi problema in care ma zbat.” Abia atunci Dumnezeu intervine si te ajuta vizibil. Dragii mei, asa a intervenit si in viata mea. 1:52

Am fost internta intr-un spital in Cluj. Dupa vreo doua luni de internare, zice doctorul: “Trebuie sa facem o interventie chirurgicala. Oricum, moare. Daca nu operam, moare. Incercam, facem o incercare sa vedem.” Si inainte de  a merge la operatie  am avut un moment deosebit. A fost Ghetimaiul meu. Fiecare dintre noi avem un Ghetimani al nostru. Domnul Isus Hristos a trecut prin Ghetimani. A fost momentul in care  S-a predat in voia tatalui. Putea sa spuna: “Eu nu ma duc la cruce. De ce sa mor pentru Viorel, pentru Nelu…. De ce sa mor Eu pentru ei?” Putea sa spuna. Dar n-a spus. A spus: “Tata, nu voia Mea, ci voia Ta.” S-a cantat aici asa de frumos [cantarea] Drumul slavei duce pe la cruce. Eu as spune ca drumul slavei duce si prin Ghetimani. Si cine ocoleste Ghetimaniul, eu cred ca nu va avea parte de Imparatia lui Dumnezeu, pentru ca ce inseamna de fapt Ghetimani? Inseamna momentul predarii totale in voia lui Dumnezeu. Doamne, nu voia mea, nu voia mintii mele, nu voia firii mele, nu voia trupului meu, nu voia poftelor mele, ci voia Ta, Doamne. Abia atunci esti cu totul a lui Dumnezeu. Abia atunci devii cu adevarat un copil al lui Dumnezeu care traiesti voia lui Dumnezeu in fiecare clipa, nu obligat. Ci, pentru ca asa simti nevoia launtrica s-o traiesti.

Si atunci am stat in rugaciune, inainte de a pleca la operatie. Si am zis: “Doamne, imi aduc aminte de Tine din Ghetimani. Te-ai supus voii Tatalui. Doamne, Tu esti singurul care stii ce probleme am eu. Marii medici ridica din umeri la neputinta. Doamne, eu stiu ca Tu poti rezolva problema daca vrei. Poti. Am o sotie pe care o iubesc. As vrea sa-mi continui viata cu ea. Am doi copii pe care vreau sa-i cresc. Mi-ar face placere sa le fiu tata si sa-i cresc. Doamne, daca este voia Ta sa ma iei la Tine, Doamne, nu voia mea, ci voia Ta sa se faca.” M-am dus la operatie fara emotii, fara nicio emotie. Am zis: “Daca mor e voia Domnului. Daca nu mor, o sa vada oamenii ce Dumnezeu am. Ce Dumnezeu atotputernic, ce Dumnezeu, care este asupra vietii si a mortii. Ce Dumnezeu, care poate sa ma smulga din bratele mortii si sa ma aduca la viata.”

Impotriva oricarei gandiri omenesti- operatia a durat 6 ore. M-au dus de la operatie ca mort, cinci zile de coma. Dar in timpul asta, Dumnezeu a lucrat. Eu nu imi aduc aminte nimic. Imi spune sotia mea ca doctorii i-au spus: “Doamna, n-avem medicamente sa-l putem ajuta, pregatiti-va pentru inmormantare.” Dar Domnul a rezolvat si problema medicamentelor pentru mine. Nu se puteau gasi medicamentele. Doctorul a zis: “Am incercat sa fac rost de aceste medicamente pentru altcineva si n-am reusit. Dar pentru Dumnezeu, totul este posibil. Iubitii mei, nevasta mea in neputinta a vrut sa mearga in oras  sa incerce sa faca rost de medicamente. Si daca ar fi mers, nu s-ar fi intalnit cu doi oameni, cu doi crestini care au venit in numele Domnului, au zis ei, “sa va intindem o mana de ajutor. In numele Domnului dorim sa va ajutam. Poate nu mai aveti bani cu atatia doctori, cu atatea spitalizari. Poate aveti nevoie de medicamente,” au zis oamenii. Medicamente? “Da, medicamente.” Domnul stia de ce am nevoie. Au spus: “Doamna, stati linistita. Daca Domnul ne-a trimisla dvs. pai, Domnul va rezolva si problema medicamentelor, doamna. Fiti linistita, asteptati, mergem in oras. Daca nu reusim sa facem rost din Cluj, maine dimineata va veni cineva de la Bucuresti si va aduce medicamente special pentru sotul dvs.” O, Dumnezeu e mare, slavit sa fie numele Lui!

Dumnezeu poate sa faca minuni. Dupa doua ore, au venit oamenii aceia cu doua pungi pline cu medicamente. Si doctorul a zis: “Doamna, de unde aveti medicamentele astea? Doamna, de unde aveti?” “Dumnezeu mi le-a dat, dl doctor.” “Dumnezeu? Care Dumnezeu, doamna?” zice profesorul. “Da ce, Dumnezeu arunca cu pungi de medicamente din cer?” Avea dreptate. Ati vazut vreodata pungi de medicamente cazand din cer? Ati vazut vreodata painile cazand din cer? Ati vazut ceva cazand din cer? Nu. Nu. Dar Dumnezeu lucreaza prin oameni, iubitii mei. Asta trebuie sa intelegem. Dumnezeu cauta oameni care sa se puna la dispozitia Lui. Sunteti pregatiti iubitii mei. Suntem pregatiti sa ne punem la dispozitia lui Dumnezeu pentru semenii nostri. Si spune ca dragostea fata de Dumnezeu se vede in dragostea pe care o manifestam fata de semenii nostri.

Poate avem si aveti unii dintre dvs. datorii mari in aceasta privinta fata de Dumnezeu. Eu recunosc ca am datorii mari. Ca nu facem tot ce putem ca sa ne punem la dispozitia lui Dumnezeu pentru semenii nostri. De multe ori, cand Dumnezeu ne sugereaza, ne cheama, ne cerceteaza sa mergem undeva pentru un semen: “N-am timp. Sunt busy. Am probleme. N-am timp, Doamne. Sunt foarte ocupat. N-am vreme de asa ceva.” E firesc. Din perspectiva divina, nu. Oamenii aceia s-au pus la dispozitie. Dumnezeu a zis: “Doamna, stati linistita, noi ne incredem in Domnul.” Si Domnul a rezolvat-o. Si stiti ce a zis doctorul? Aici este extraordinar, lucrul care trebuie sa ne incurajeze pe noi. Zice: “Doamna, mare Dumnezeu aveti.” Slavit sa fie Domnul, iubitii mei. E adevarat. Mare Dumnezeu avem. Dar nu stim sa-L apreciem, decat numai cand ne face un bine de multe ori, numai cand simtim ca lucreaza in viata noastra si ne raspunde la rugaciunile noastre. [Atunci zicem] Mare Dumnezeu avem. Cand trecem prin incercari, cand avem probleme, nu mai e asa de mare, de multe ori. Cred ca ar fi cazul pentru noi toti, in orice moment al vietii noastre , chiar in cel mai teribil moment al vietii noastre sa spunem: “Doamne, recunosc ca tu esti Creatorul si Stapanul nostru de drept. Doamne, stiu ca Tu poti. Doamne, daca chiar Tu consideri ca trebuie sa plec de pe pamantul acesta, facase voia Ta.” Asta inseamna ca e un Dumnezeu rau? Nu. El da viata, El o ia. Si eu trebuie sa ma supun voii Lui.

Oamenii din Romania spun: “Am avut un noroc, ce noroc am avut. Extraordinar!” N-ai avut noroc, mai frate. Mai prietene, n-ai avut noroc. Dumnezeu te-a binecuvantat. Dar in loc sa vezi binecuvantarea lui Dumnezeu, tu zici ca ai avut noroc. Dumnezeu lucreaza in fiecare clipa in vietile noastre. Si Dumnezeu ne binecuvanteaza in multe feluri. Dar trecem pe langa binecuvantarile Lui de multe ori si spunem ca am avut noroc. Sa ne dea Dumnezeu intelepciune. Sa ne cerceteze, sa ne mustre. Si sa ne ajute sa vedem realitatea prezentei lui Dumnezeu in aceasta lume si in vietile noastre. Si sa ne lasam calauziti si cercetati si mustrati si transformati de Duhul lui Dumnezeu.

Iubitii mei, asta a fost cu spitalizarea. M-am intors la serviciu dupa o vreme. Am primit medicamentele si mi-am revenit. Dupa trei luni de spitalizare m-am intors la serviciu. Dar intre timp, am avut o discutie cu sotia mea. Si zic sotiei mele: “Iti aduci aminte din sfanta Scriptura de povestea cu cei 10 leprosi, pe care I-a vindecat Domnul Isus Hristos?” Zice: “Da.” “Stii ca din 10 din cati I-a vindecat Domnul, noua au plecat si numai unul s-a intors. Draga mea, eu vreau sa fiu leprosul acela care s-a intors sa-I multumeasca lui Hristos si a ramas lnaga El. Nu vreau sa raman nerecunoscator fata de Hristos, care a lucrat in viata mea si care m-a smuls din bratele mortii, nu numai din punct de vedere fizic, ci si din punct de vedere spiritual. M-a smuls din bratele mortii vesnice si m-a adus la viata in Hristos. Eu vreau sa fiu leprosul acela care de acuma incolo vreau sa-L marturisesc pe Hristos si in apa botezului si vreau sa-L marturisesc oriunde ma voi duce. Si sa-i incurajez pe oameni sa se increada in El si sa-si dea viata in mana Lui. Si sa umble cu El, sa traiasca cu El si sa se bucure cu El si sa-si puna nadejdea in vesnicie prin Hristos.”

Mi-a zis: “Bine, bine. Dar tu esti ofiter. Tu nu-ti dai seama ce zici? Nu-ti dai seama ce vorbesti? Cum, ofiter? Inca nu s-a mai vazut sa se pocaiasca.” Am zis: “Draga mea, sunt dispus sa suport orice consecinta pentru Dumnezeu. Daca Dumnezeu m-a salvat pe mine de la moarte, tu crezi ca El nu ma poate salva din diferite situatii, din diferitele greutati pe care le voi intampina in viata? Tu crezi ca nu ma poate scoate din ghiarele celor rai care ar vrea sa-mi faca rau in viata aceasta? Eu cred ca trebuie sa ne punem increderea deplina in Hristos. Si am sa ma duc la comandant sa spun. N-am sa fac pe ascuns.” M-am dus la comandant si am spus: “Domnul comandant, ati vazut cum a lucrat Dumnezeu in viata mea?” “Am vazut.” “Ati vazut cum m-a salvat?” “Am vazut.” “Ma pocaiesc, Domnul comandant.” “Ba,” zice el, “ba, tu esti nebun? Ai innebunit?” Am zis: “D-l comandant, daca asa spuneti dvs. pocaintei, credintei, am innebunit d-l comandant pentru Hristos si vreau sa-L marturisesc in apa botezului.” “Cum, mai , sa te imbraci in haine albe?” “Da. Ma imbrac in haine albe, ma duc si-L marturisesc in mod public pe Isus Hristos ca Domn Salvator si Mantuitor al meu.”

Comandantul zice: “Pai, poti sa faci. E treaba ta. Acuma e liber. Dar sa stii ca ti-ai taiat craca de sub picioare. Si tu aveai perspective mari, mai. Si uite, acuma, s-a terminat cu promovarea.” “Nu-i nimic, o sa aiba grija Domnul de mine,” i-am spus si am plecat. Si in 21 Martie, 1993, impreuna cu Suzi, sotia mea m-am dus la Gigi Cosman, fratele meu iubit, de pe ospatarie de la Cluj si i-am spus ce vreau sa fac, dinainte de 21 Martie. Si eu aveau un botez organizat atunci, in data aia, in prima zi de primavara la Biserica Ospatarie din Manastur. Si am intrat in apa botezului. Si mare valva mare, mare valva in oras. Cineva a mers la un magazin si a spus: “Doamna, stiti ca a innebunit Tantas? Ofiterul ala de la puscarie.” “A inebunit? Cum a innebunit?” “Doamna, s-a pocait! O innebunit. Asta-i nebun.” Da, asa eram privit. Si superiorii mei m-au privit. Nu le venea sa creada. Cum, mai, un ofiter pocait? Asta o sa deschida portile inchisorii si o sa le dea drumul la toti detinutii. Nu se poate asa ceva. Nu se poate sa fie un ofiter pocait. Nu puteau sa-si imagineze acest lucru.

Ba mai mult, dupa o vreme, cand m-au vazut ca incep sa predic la detinuti, cu evanghelia mergeam. Militar, imi puneam cascheta pe masa, mergeam cu fratii , cu Ion Achim, cu Stancel. Si puneam cascheta pe masa si predicam Evanghelia. M-au trimis la spitalul de psihiatrie. “Nebun, nebun!” Da, nebun pentru Hristos. Iubitii mei, eu am trecut prin asta si pot sa va spun ca e o mare binecuvantare  sa fi nebun pentru Hristos. Nu e bucurie mai mare, pentru ca atat vreme cat oamenii vor spune despre tine ca esti nebun pentru Hristos, inseamna ca esti a lui Hristos si nu esti ca lumea. Dar daca vei trai lumeste, sa spuna: “O, asta-i baiat bun. Asta-i de-al nostru.” Aici e diferenta. Vedeti? Sa traiesti pentru Hristos din adancul fiintei tale. Sa te poti bucura in Hristos chiar in mijlocul incercarilor.  Sa-L poti marturisi pe Hristos in orice situatie, in orice incercare. Asta inseamna umblarea cu Hristso, chiar daca lumea spune ca esti nebun. O ce bucurie, ce binecuvantare sa fi nebun pentru Hristos.

Ei au crezut ca ma sperie. M-au trimis la spitalul de nebuni. la spitalul militar, la sectia de psihiatrie. Dar eu mi-am luat Biblia cu mine si am inceput sa o citesc. Si ofiterii care erau acolo au venit la mine, tot au venit si ma intrebau: “Dar, d-l maior, ce faceti?” “Citesc Biblia,” zic. “Cum, cititi Biblia? Dar cum?” “Pai, eu mi-am predat viata in mana lui Dumnezeu. si asta este hrana mea spirituala.” “Nu se poate. Dar cum?” Au inceput sa curga intrebarile. Si le-am vorbit despre nasterea din nou. Am vorbit despre mantuire, Le-am vorbit despre umblarea cu Hristos.” O, Doamne, iti multumesc! Si toata aceasta nebunie s-a transformat intr-o mare binecuvantare si atunci am realizat ca Dumnezeul meu  e mai mare decat toti generalii. Ca generalul m-a trimis acolo, seful puscariilor. Dumnezeu e mai mare decat toti generalii si mai mare decat toti regii si imparatii acestui pamant. El este Regele Regilor si Imparatul Imparatilor. Si atunci, de cine sa-mi mai fie teama? De un om care se rasteste la noi? De un om care ridica un deget amenintator inspre noi? De un om care ameninta, de un om care ne santajeaza? Sa fi sanatos cu toata atitudinea ta rautacioasa. Eu Il am pe Dumnezeu. Eu Il am pe Hristos. Si atata vreme cat eu sunt in Hristos, sunt aparat. E stanca mea de salvare. Dumnezeu e aripa sub care pot sa vin sa ma adapostesc. Dumnezeu e cetatuia mea. Dumnezeu. E mai presus de toti, de toate, de viata si de moarte. De cine sa ma mai tem?

Iubitii mei, profesorul, chirurgul, a spus un mare adevar atunci cand a zis: “Ce mare Dumnezeu aveti. Avem un mare Dumnezeu. Sa credem in El, sa umblam cu El, sa nu ne lasam amagiti de diferite lucruri din lumea aceasta pentru ca ratacirea de Dumnezeune duce in bezna. Ne duce in desertul desertaciunilor. Dar umblarea cu Hristos  pe calea despre care vorbeste Isaia in cap. 35, pe calea lui Hristos, pe drumul regal ii spun eu, impreuna cu Hristos. Calea aceasta ne duce la cer. Aveti incredere? Prindeti-L pe Hristos de mana. Nu va lasati de El. O femeie s-a prins, s-a atins doar de poala hainei lui Hristos si si-a rezolvat problema pe care o avea. Nu ramane decat sa ne atingem si noi de Hristos si sa ramenm prinsi de El pentru ca sa ne putem bucura de Domnul aici pe pamant si apoi o vesnicie intreaga in Imparatia Lui. Slavit sa fie numele lui Dumnezeu! Amin.

VIDEO by rombcc Website RBC of Charlotte

Roda Volintiru în casa ”REGALĂ PETRU de RUGĂCIUNE”, Balomir, 12 August 2014

Partea 1-a

Partea a 2-a

You Don’t Have to Pretend “Everything’s Fine” – Andy Merrick’s Story: I Know

God sees your tears and hurts, and He cares deeply.

Truth is, you’re not the only one who’s been through what you’re dealing with right now. You don’t have to pretend that you’re okay. God sees your tears and hurts, and He cares deeply.

VIDEO by crosspoint .tv (via ChurchLeaders.com)

Desiring God – Help for Those Fighting or Grieving a Suicide

Anyone who has known anyone suffering from deep depression or those fighting it right now, can find some helpful encouragement in this article by Jon Bloom, President of Desiring God, which is John Piper’s church ministry.

Jon Bloom:

You Are Not Alone

And one thing you need to remember is that the oppressive darkness and the temptation to despair is common to man. You are not alone. About ¼ of the Psalms are written to help you. And one man’s surrender to the darkness does not at all mean that’s where you’ll end up. This precious promise is for you:

No temptation has overtaken you that is not common to man. God is faithful, and he will not let you be tempted beyond your ability, but with the temptation he will also provide the way of escape, that you may be able to endure it. (1 Corinthians 10:13)

Robin Williams’s alleged suicide has sent shock waves through the world.

Williams was a man bursting with manic energy, an out-sized personality, prodigious dramatic talent, and a completely unique comic genius.

But for some of us in the household of Jesus, Williams’s death hits hard for very personal reasons. For some, a profound, oppressive darkness is threatening to douse the little light and hope they see. They are fighting for dear life to remember and believe that life is worth living. And Robin Williams’s surrender is sucking the hope that they will be able to keep fighting.

If that’s you, I simply want to point you to hope by recommending a few things:

Please click here to read the entire article – http://www.desiringgod.org/blog/posts/help-for-those-fighting-or-grieving-a-suicide

 

Florea Daniel Cristian (Partea 1 / 4) Un exemplu de reforma moral spirituala in VT

VEZI si

  1. Partea 1-a Un exemplu de reforma moral spirituala in VT (Pagina actuala)
  2. Partea 2-a Principii biblice ale reformei moral-spirituale (Va urma)
  3. Partea 3-a Incercari de reforma spirituala in spatiul romanesc (Va urma)
  4. Partea 4-a A.P.C.R. – Expresie a dorintei de reforma in Romania (Va urma)

Emisiunea 399 Sa-L cunosc pe El cu Iacob Berghian.

Florea Daniel Cristian (Fost preot Ortodox) din Lugoj:

La Biserica Baptista Emanuel din Timisoara am impartasit bucuria aceasta ca la scoala unde merge Anastasia, prima fetita, a avut loc un test printre tinerii din scoala, despre feciorie si cum sunt ei de hotarati sa-si pastreze fecioria pana la momentul casatoriei, pana la momentul cununiei. SI fetita mea a raspuns intr-un mod deosebit printr-un legamant care l-a scris in fata profesoarei respective, care a facut un chestionar. Si din pacate, dintr-o clasa de aprox. 20 de elevi, doar doua fetite, nici un baietel, doar doua fetite la 14 ani, din clasa VIII-a, ca isi vor pastra fecioria pana la momentul casatoriei si ca vor ramane curati inaintea lui Dumnezeu. Si din pacate, atitudinea aceasta a lor normala din punct de vedere moral a fost batjocorita si apostrofata de ceilalti colegi. Insa, m-am bucurat foarte mult  de atitudinea ei, de pozitia ei. Si normal, profesoara aceea, fiind o profesoara crestina de la Timisoara, eu locuind in Lugoj, ma cunostea. Am fost la biserica unde mergea aceasta sora. Ea a intrebat-o: “Cum te cheama?” A zis: “Florea Anastasia.” Dupa ce s-a dat testul, a vazut numele si i-a zis: “Tu esti fata fratelui  Florea, care a fost preot ortodox?” Si ea a zis: “Da, sunt fata lui.” Si va spun sincer, m-am bucurat foarte mult, pentru ca daca ar fi raspuns altfel decat normalul, toata reputatia mea  si educatia mea si toate valorile  pe care eu le propovaduiesc ar fi fost sabotate de propria mea fetita.

Iacob Berghian: De ce reforma spirituala sau moral spirituala intr-o zona sau alta a lumii?

Florea Daniel Cristian: Cu totii cunoastem realitatea din Romania si tot ceea ce inseamna viata sociala. Vedem ca din contextul acesta al vietii sociale  lipseste tocmai dimensiunea morala si lipseste dimensiunea spirituala.

Iacob Berghian: S-au facut atatea reforme in alte domenii, dar in absenta reformei moral spirituale.

Florea Daniel Cristian:Pentru ca in perioada anilor ’90 am fost un tanar adolescent care am vazut cum a inceput societatea romaneasca de dupa revolutie sa se construiasca, sa-si caute modele, sa-si caute repere. Am vazut ca din punct de vedere politic, Romania, dupa ce a scapat de comunism s-a indreptat catre democratia de tip american. Am vazut ca din punct de vedere economic, Romania si-a schimbat sau s-a reformat economia de la o economie centralizata comunista la o economie de piata, la o economie libera, tot dupa modelul occidental capitalist. Am vazut ca si in invatamant au inceput reforme, sa modifice stilul acela de  invatamant din perioada comunista. Sa-i dea o alta linie, tot avand ca model lumea occidentala. Am vazut ca se discuta in mass media despre reforme structurale, care sa fie adevarati piloni ai societatii noi care a inceput sa se construiasca dupa revolutie. Insa am vazut ca niciunul dintre aceste modele sau proiecte  sau dorinte de reforma nu poate sa fie dus mai departe, pana la capat, pentru ca toate se blocheaza la lipsa unei reforme morale care ar trebui facuta in Romania.

Iacob Berghian: Este un viciu de gandire, practic, se presupune ca schimband conditiile sociale, social economice e schimbat omul. In timp ce realitatea este cu totul alta. Trebuie sa schimbi omul si atunci se schimba conditiile si contextul.

Florea Daniel Cristian:Am observat treaba asta, ca oricat de bune ar fi modelele care le importam, oricat de bune sunt institutiile pe care le avem drept modele si pe care le aducem in Romania, problema cea mare nu sunt principiile acelor institutii si modele. Ci, problema cea mare  sunt oamenii si lipsa lor de principii morale si apoi, mi-am dat seama ca aceasta lista de principii morale are de-a face cu viata spirituala. Astfel, spiritul este legat de moralitatea si moralitatea este legata de spirit. Si trecand prin anumite experiente de viata mi-am dat seama ca poporul nostru Roman are nevoie de o reforma si in latura aceasta.- spiritual-morala. (Din primele 10 minute, mai sunt 40 de minute din discutie)

 Un exemplu de reforma moral spirituala in VT

Puterea rugaciunii – Elisabeta Ton – partea 2-a

Elisabeta Ton

Vezi si doua articole recente – de la fiica sorei Elisabeta si Iosif Ton aici 

VEZI / Citeste Partea I-a aici -

Puterea rugaciunii – Elisabeta Ton Partea 1-a – Un fragment din partea 1-a

~Am mers cu masina si ne-au oprit niste flacai la un raulet. Eram cu sofer si eu eram cu Iosif in spate. Au venit din ambele parti si s-au uitat baietii in masina si au dat (s-au tras) inapoi. Si m-am uitat la Iosif: “Oare ce au vazut?” Ne-au salutat si ne-au lasat sa trecem.”

Cateva fragmente din episodul de fata, Elisabeta Ton:

“Este adevarat ca in 1981 a trebuit sa plecam. Sa stiti ca a fost dureros pentru noi toti. Dora a plans mult. Eu am plans. A fost grea despartirea, foarte grea- de biserica, de frati. Familia [noastra] a fost biserica. Niciodata n-am asistat la o jale  atat de mare si de la atatia oameni, cati au fost in biserica aceea in Oradea cand am plecat. Biserica era arhiplina cand noi ne-am luat la revedere. Si am plecat.”

Eram in America. O duceam pe Dora la scoala, eram foarte trista. Stateam foarte aproape si veneam pe jos de la scoala. Treceam peste campusul de la Colegiul de la Wheaton. Si ma uitam spre cer si ziceam: “Doamne, de ce ne-ai adus aicea?” Si Dumnezeu mi-a spus: “Si aici tot Eu sunt Dumnezeu.” Si a fost ca si cand….. “Asta vreau, cu Tine vreau sa fiu.”

Si i-am spus lui Iosif in drum spre Deva: “Roaga-te si cere de la Domnul calauzire. Incepe scoala si nu poti sa fi si pe drumuri si la scoala. Si in biserica. Nu poti, nu se poate.” Si s-a rugat Iosif. Si am simtit ca rugaciunea lui a fost dintr-adevar din toata inima, cu toata seriozitatea a pus problema in fata Domnului: “Doamne, ce vrei sa faci, aia facem.” Asa am fost de linistita. Am avut pace. “Acuma, Domnul ne va spune.” Ei, in ziua aceea, cand ne-am intors la Oradea, dupa masa, Domnul i-a vorbit. Inainte sa mearga el sa predice, Domnul i-a vorbit: “Iesi din biserica si du-te in toata tara.”

Puterea rugaciunii – Elisabeta Ton – partea 2-a

Interviu realizat de Mirela Petan.  VIDEO by Alfa Omega TV

Elisabeta Ton:

Photo captura youtube

Iosif Ton – Photo captura youtube

Ce sa spun? Mari sunt lucrarile lui Dumnezeu. Mari si minunate. Si cand te increzi in El, chiar daca treci prin situatii in care zici: “Oare unde voi sfarsi? Oare ce se va intampla? Nu-i cazul sa-ti pui problema. Cu Dumnezeu esti totdeauna biruitor. Este adevarat ca in 1981 a trebuit sa plecam. Sa stiti ca a fost dureros pentru noi toti. Dora a plans mult. Eu am plans. A fost grea despartirea, foarte grea- de biserica, de frati. Familia [noastra] a fost biserica. Niciodata n-am asistat la o jale  atat de mare si de la atatia oameni, cati au fost in biserica aceea in Oradea cand am plecat. Biserica era arhiplina cand noi ne-am luat la revedere. Si am plecat.

Eram in America. O duceam pe Dora la scoala, eram foarte trista. Stateam foarte aproape si veneam pe jos de la scoala. Treceam peste campusul de la Colegiul de la Wheaton. Si ma uitam spre cer si ziceam: “Doamne, de ce ne-ai adus aicea?” Si Dumnezeu mi-a spus: “Si aici tot Eu sunt Dumnezeu.” Si a fost ca si cand….. “Asta vreau, cu Tine vreau sa fiu.” Ei, am inceput sa scriu scrisori si mi-au spus surorile ca erau citite in biserica. Domnul mi-a dat o bucurie de-a scrie, ca ziceau ca sunt epistole. Si le citeau in biserica si se bucurau. A fost o comunicare intre noi si cateva familii la care trimiteam direct scrisorile. Dar, dupa aceea a trebuit sa intrerup pentru ca erau probleme.

Activitatea noastra in Statele Unite din vremea aceea a fost binecuvantata de Dumnezeu din toate punctele de vedere. Iosif a inceput sa vorbeasca la Europa Libera. Apoi, Societatea Misionara a avut o editura si noi am tradus carti pentru Romania si pentru studiile biblice samd. Deci, Domnul ne-a dat de lucru din plin.

In 1989 cand a fost revolutia in tara, parca ti-e si greu sa spui, dar Dumnezeu asa a ingaduit. Ca El stie de ce au fost momentele acelea teribile cand cei care au fost pana atunci dictatori au sfarsit cum au sfarsit. Dar Iosif, imediat a venit incoace, in Romania. Eu primeam acasa telefoane si din Austria si din Anglia sa nu vina Iosif. A fost foarte greu. Ce se va intampla? Insa Domnul m-a intarit si mi-a spus: “Eu sunt Dumnezeu.” Iosif a facut multe calatorii in primele luni din 1990. Si odata cand a venit si ne-a adunat pe toti la birou si ne-a povestit cum a avut o adunare de la toate 3 cultele si acuma va fi un congres a toate cultelor care va infiinta si va lua nastere- Alianta Evanghelica. Dupa aceea, alte lucruri pe care deja el le avea in gand, si pentru scoli si pentru Institut. Deasupra capului lui am vazut harta Romaniei. Dar foarte interesant, am  vazut parca si iarba si muntii si mana lui Dumnezeu peste Romania. Cand am vazut, am zis: “Pai, daca Dumnezeu este acolo si locul nostru este tot acolo.” Si i-am spus atunci lui Iosif: “Iosif, dar noi trebuie sa fim acolo. Noi mergem.” Pana atunci, ziceam: “Mai Iosif, Dora inca-i la scoala. Ce facem? Nu putem pleca.” Atunci, am uitat si de scoalasi de orice. Am zis: “Gata. Noi trebuie sa plecam. Asa ne-am intors repede.

Au fost 4 ani de lucru intensa- Societatea Misiunii, Institutul, scolile- infiintarea scolilor. Toata lumea stie cate lucrari s-au facut. Au trecut 4, 5, 6 ani, cand Iosif a simtit nevoia sa faca o calatorie in si prin tara, de la o biserica la alta. Mergand asa am vazut nevoia din tara. Fratii, surorile plangeau: “Frate Iosif, veniti. Dar, mai veniti.” Am vazut ca nu ajunge doar o zi, doar o duminica sau o vineri seara. Nu-i destul. Si i-am spus: “Iosif, gandeste-te. Oare nu vrea Dumnezeu sa te faca misionar in Romania?” “Nu ma face Dumnezeu as umblu pe coclaur la varsta asta.” Alta data, i-am zis iarasi acelasi lucru si zice el: “Da, sunt altii mai tineri.” Zic, “Dar, tu esti copt.” Si zice el: “Asa-i.”

Si s-a intamplat ca in (nu stiu) 20 sau 22 octombrie, 1996, mergeam la Deva, dimineata. Eu conduceam si i-am spus: “Te rog frumos sa te rogi.” Vreau sa mentionez ca de 2 sau 3 ori maximum i-am spus lui Iosif: “Gandeste-te.” Pentru ca eu simteam ca intr-acolo ne duce Dumnezeu. Si am zis: “Oare cum o sa fie? N-o sa fie greu?” Dar, totusi, pentru ca aveam sentimentul acesta, am zis: “Daca asta va fi sa fie, e bine. Nu-i nimic, daca El vrea.” Si i-am spus lui Iosif in drum spre Deva: “Roaga-te si cere de la Domnul calauzire. Incepe scoala si nu poti sa fi si pe drumuri si la scoala. Si in biserica. Nu poti, nu se poate.” Si s-a rugat Iosif. Si am simtit ca rugaciunea lui a fost dintr-adevar din toata inima, cu toata seriozitatea a pus problema in fata Domnului: “Doamne, ce vrei sa faci, aia facem.” Asa am fost de linistita. Am avut pace. “Acuma, Domnul ne va spune.” Ei, in ziua aceea, cand ne-am intors la Oradea, dupa masa, Domnul i-a vorbit. Inainte sa mearga el sa predice, Domnul i-a vorbit: “Iesi din biserica si du-te in toata tara.” Si asa am plecat in toata tara. Vreau sa va spun ca au fost niste ani extraordinar de bogati pentru noi si am invatat foarte mult. Si vreau sa va spun ca peste tot unde ne-am dus, ne-am bucurat. Oriunde m-am dus, oriunde am intrat in casa am spus: “Doamne, ce vrei sa ma inveti aici? Vreau sa invat sa ma ajuti sa fac ceea ce este voia ta sa fac.” Am avut timp foarte binecuvantat.

Din perioada aceea, el a inceput sa intre, dupa ce a devenit studiile acelea biblice: Umblarea cu Dumnezeu. Va dati seama, incepea o saptamana, trei ore in fiecare seara si ziceau la inceput fratii: “Ce o sa fie in fiecare seara timp de 3 ore? Ce o sa ne tot spuna in 3 ore?” Si apoi ziceau fratii: “Frate Ton, pana la miezul noptii daca vrei… putem sta.” Deci, a fost o lucrare extraordinara. Am simtit ca ne-am imbogatit noi. Bineinteles ca a fost mare bucurie peste tot. Nu este mai mare bucurie decat sa-L lasi pe Domnul sa-Si faca voia Lui in viata ta. Si ceea ce are El pentru tine, tu n-ai putea niciodata sa-ti faci, oricat te-ai stradui. Dar, tu nu ai putea nici munci, nici sa acumulezi, nici sa castigi tu singur bucuriile care ti le poate da El in implinirea, in slujirea fratilor, a surorilor. Domnul m-a chemat si am avut privilegiul si harul  sa pot avea partasie cu surorile. A fost mare binecuvantare. M-am bucurat nespus de mult.

Cand mergeam undeva… si asta a fost lucru important. Eu conduceam masina mai mult pentru ca imi placea. Pe mine nu ma oboseste condusul la masina si pe el il oboseste. Dar, Domnul a avut grija ca pentru aceste calatorii sa-mi dea bucurie. Si eu in aceste calatorii, sa nu ma stresez, sa nu ma tem, sa am bucurie deplina, erau de multe ori situatii ca eram asa de fericita la volan ca saream in sus la volan. Mi-a zis: “Draga mea, tu esti la volan, ai grija. Nu mai salta. Stai linistita.”

Nu de mult, am fost la Bucuresti, cand intr-o anumita situatie, fara controlul nostru, ceva s-a facut fara ca sa fim intrebati daca e bine sau nu, ceva care ar fi fost o mare amenintare. Si era noaptea. N-am putut sa dorm. S-a pus o teama, o frica peste mine, incat am simtit ca nu se poate si m-am dus la el si l-am trezit.  Si zice catre mine: “Ce te-a apucat acuma frica, asa dintr-o data? Pana acuma, tu ai fost tare, nu ti-a fost niciodata frica. Ce te-a apucat frica asta?” Am zis: “Bine. Bine, Iosif. Eu ma rog.” Si el era in pat, eu pe genunchi langa el, langa pat. Si am zis: “Doamne, vreau sa stiu daca mana Ta este aici in situatia asta. Ca daca-i mana Ta, eu ma incred in mana Ta, orice ar veni.” Asa m-am rugat. M-am ridicat si am vrut sa merg pana la baie. Cand eram in usa, mi-a vorbit Domnul: “Cum ai putea sa crezi ca lucrul acesta ar fi putut trecut cu vederea de la Mine? Eu sunt in aceasta lucrare.” Ca de obicei, cand Domnul iti vorbeste, El iti rezolva. “Doamne, nu ma mai tem. Daca Tu esti, orice ar fi, orice ar fi …” M-am intors si i-am spus lui Iosif: “Iosif, nu ma mai tem.” Zice Iosif: “Se vede. Esti alt om.” Asa-i, pentru ca Domnul mi-a vorbit: “Cum poti sa crezi ca mana mea nu e in problema asta? Ca as fi putut trece cu vederea si Eu n-as fi observat? Ceva s-ar fi putut intampla si Eu sa nu stiu. Cum te-ai gandit asa?” Deci, El nu te lasa niciodata.(18)

Cuvant de incurajare pentru sotii de slujitori, Elisabeta Ton: Intotdeauna am zis: “Acolo, in casa in care am intrat, puteam sa vad legatura celor doi cu Domnul din relatia lor, unul cu celalalt. Relatia lor iti spune cat de solida, cat de puternica, de trainica, de frumoasa, de bogata este legatura lor cu Domnul.  Si am avut multe situatii in care m-am putut bucura sa vad, dar a fost si altfel. Dar a fost ocazie sa ma rog. Nu totdeauna poti sa dai sfaturi, dar au fost situatii in care… Eu, cu sotul meu, ma port normal, ca acasa. Dar, a fost situatie in familie cand ni s-a spus asa: “De cand ati intrat in casa noastra, viata noastra s-a schimbat. Avem pace. Avem bucurie. Ne bucuram unul de celalalt.” Si am zis: “Uite, prin traire, fara cuvinte, eu cred ca viata trebuie sa fie ca o carte deschisa si mai mult vorbeste decat cuvintele. Si m-am bucurat ca au fost locuri unde am primit marturia aceasta si ne-am bucurat.

Este atat de important sa te lasi folosit de Dumnezeu si sa renunti la tine. Sa renunti la orice dorinta a ta, pentru ca dorinta ta este a ta, nu-i a Domnului. Daca dorinta ta nu aduce pace, daca dorinta ta nu face pace, nu aduce intelegere, armonie, binecuvantare, nu e un lucru bun pentru familia ta, renunta. Si s-a intamplat cu noi doi, se intampla sa avem pareri diferite. Dar atunci am zis: “Stii ce? Imi iau un timp si ma rog. Sa vad.” Iosif stia ca asta mi-e obiceiul. Ma duc si ma rog. Uneori trecea o zi, dar alta data, imediat cand mergeam si ma rugam primeam raspunsul. Si vedeam de ce Iosif spune ce spune, ed ce spune asa, ce se intampla, vedeam mult mai mult. Mergeam inapoi la birou, mergeam inapoi si spuneam: “Uite de ce e bine cum ai zis tu, de ce am inteles. Si i-am spus ceea ce el nu mi-a spus mie, dar cand eu i le spuneam, el era de acord si-mi zicea: “Da, asa-i. Asa-i. Asta este.” Deci, Dumnezeu nu te lasa niciodata. Daca tu vrei pace, Dumnezeu te ajuta sa faci pace. Te ajuta Dumnezeu.

Aveam un obicei cand lucra si la orice lucru ce faceam- sa cant- cu asa o bucurie si usurinta si lauda. Daca cantam mai incet sau mai tare, depinde, daca eram singura puteam canta. Odata s-a intamplat ca cineva, printr-o imprejurare pe care am vazut-o, m-a suparat. Era undeva langa un locatar si nu m-a afectat pe mine, dar n-am putut sa inteleg de ce se intampla asa, de ce se poarta asa. Eu, dupa aceea, mi-am continuat lucrul la bucatarie, dar m-am trezit ca nu cant. Si am incercat sa cant si n-am putut. Am vrut sa cant, dar parca am simtit aici in stomac, parca era un nod. Si mi-am dat seama ca nu am putere sa cant. Bucurie, nu mai era, ci intristare. M-am dus pe genunchi si am zis: “Doamne, iarta-ma.” Si mi-am adus aminte de cuvintele: Aveti grija sa nu cadeti in ispita. “Iarta-ma, Doamne, daca lucrul acesta mi-a luat mie puterea sa te laud, sa-ti cant, iarta-ma. Da-mi, te rog, putere si ajuta-ma.” Si atunci, imediat am inteles ce trebuie sa fac. Si prin asta am castigat faptul ca Domnul mi-a vorbit ce sa fac imediat: cum sa ma rog, ce sa fac. Deci, ce vreau sa spun e ca atunci cand tu lucrezi, poti sa-L lauzi pe Domnul prin gandul tau. Odata, o meditatie scria asa: “Cand tu lucrezi si canti, tu lauzi pe Domnul si Domnul se coboara in mijlocul laudelor Sale. Tu ai putere su au bucurie si iti binecuvanteaza lucrarea toata. SI asta am simtit-o eu intotdeauna. Pentru ca ma gandeam: Cum poti sa lucrezi asa usor? Pot sa fac mancare, pot sa fac curatenie, fac orice si nu mi-e greu. Nu mi-e greu pentru ca chiar daca nu cantam, gandul meu era acolo. Si ma rugam si vorbeam cu Domnul. Si asta imi dadea energia, puterea, toate lucrurile erau bine facute, pentru ca ma straduiam ca sa-i placa Lui. De ce spune Domnul: Faceti toate lucrurile  ca pentru Domnul? De ce? Pentru ca atunci avem puterea, avem bucuria si avem binecuvantarea Lui.

Despre vindecarea fiicei, Dora (Ton) Ghitea:

Eu insumi am fost vindecata de cateva ori. Si vindecarea a fost reala pentru ca mi-a vorbit. A fost extraordinar. Am stiut, El m-a vindecat. In cazul lui Dora, ea a vorbit la telefon si imediat cum ea a vorbit la telefon, am sunat-o eu. In minutul urmator am sunat-o eu. Si ea a luat receptorul si a zis: “Mami, acum am pus receptorul jos cu fratele Nelu Demeter. Mami, sunt vindecata. Mami sunt vindecata!” Si a inceput sa planga in hohote de bucurie. Si eu, cand am auzit-o, am zis, eu asteptam parca lucrul asta si mi-am ridicat ochii inspre cer si am zis: “Doamne, Doamne, a venit, a venit clipa. A venit clipa asta mult asteptata de atata vreme.” Sigur ca bucuria nu va pot spune. Nu o pot exprima ce bucurie a fost pentru noi, imensa. Dar, bucuria aceasta a fost mare pentru ca ea a atins pe multi: sotul ei, copilasii, parintii sotului, si pe noi. Si o noua directie, o noua cercetare, o noua cautare, o noua cunoastere a lui Dumnezeu, o noua profunzime. Si atat de frumos Dumnezeu ne-a calauzit cand ne-am dus noi la fratele Demeter. Noi eram in Romania atunci si ne-am dus la fratele Demeter. Dora era in America si convorbirea a avut loc seara. Eu, la ora 11 seara si ea la ora 1 ziua, acolo. Si noi, sigur ca ne-am intors in Oradea, ca eram in Satu Mare atunci.

Ne-am intors in Oradea si ne-am dus la fratele Demeter. Vorbea Nelu Demeter si Iosif si eu stateam pe un fotoliu deoparte si ascultam. Si fratele Nelu a inceput sa-i povesteasca lui Iosif greutatile slujbei lui, de multe feluri. Si Iosif, la urma, zice: “Nelu, vad ca Duhul lui Dumnezeu este cu voi. Vin sa va ajut.” Va spun sincer ca am simtit o bucurie atat de mare in inima mea, la hotararea lui si am zis: “Iti multumesc, Doamne. Este ceea ce este potrivit sa o faca. Asta-i lucrul cel mai potrivit.” Atat de mult m-am bucurat.

Si vreau sa va spun un lucru important, ceea ce pentru mine a contat si a fost o marturie si o dovada extraordinara. Eu zic asa: cand bucuria Domnului o simt, ca si cand se zbate un porumbel in pieptul meu. Asa o bucurie am simtit. Nu m-am gandit atunci la nimic altceva decat bucuria pentru ceea ce Iosif s-a oferit sa faca. Si vreau sa va spun ca orice s-a intamplat dupa aceea, oricate lucruri grele au urmat, niciodata [n-am avut] nici indoiala, nici regret. Nimic n-a putut sa stirbeasca bucuria aceea. Aceea a ramas, parca, ca si cand ar fi fost pusa intr-un turn, ocrotita si salvata si neatinsa de nimic de dinafara. Bucuria aceea a ramas aceeasi si eu i-am multumit Domnului. Si asta pentru mine a fost dovada ca asa a trebuit sa se intample. Si Dumnezeu nu ne lasa niciodata sa ne indoim de lucrarile lui. Niciodata. Lucrarile Lui, El are grija sa le tina constient si sa te asigure  ca ala a fost drumul.

Urmeaza marturia fiicei, Dora (Ton) Ghitea si a sotului Oliver despre vindecarea Dorei.

Puterea rugaciunii – Elisabeta Ton Partea 1-a

IosifElizabeth

Photo Elisabeta si  Iosif Ton

Vezi si doua articole recente – unul in scris + o marturie video de la fiica sorei Elisabeta si Iosif Ton aici -

Elisabeta Ton:

Ma bucur nespus de mult sa pot impartasi din experientele mele din viata. Oridecateori am gasit ocazia, m-am bucurat, pentru ca am gasit intotdeauna pentru momentul potrivit si experienta potrivita. Si cred ca intotdeauna a fost o calauzire extraordinara. Am vazut cum cu persoanele cu care stateam de vorba erau incurajate. Si intotdeauna mi-am spus: “Doamne, oridecateori imi deschid gura as vrea sa spun ceva despre viata mea care sa fie o incurajare si un imbold. Sa dea incredere ca Tu esti Cel care asculti si raspunzi.

~Mi s-a intamplat de multe ori, cand plecam de la biroul de la Cluj, cand inca lucram. Si aveam ceva pe inima. Ma gandeam la un text a lui Dumnezeu. Si am vazut o tanara din biserica si am alergat la ea, am ajuns-o si am spus: “Vino putin. Uite, am sa-ti spun ceva. Imi persista in minte versetul acesta si nu prea stiu foarte multe versete pe de rost, dar am stiut sa-l spun asa cum era scris. Ea statea si se uita la mine si vedeam ca este uimita. Simteam ca primeste, simteam ca spun si are rost ca spun. Camd am incheiat, mi-a spus: “Sora Elisabeta, daca ati stii ce mare lucru ati facut pentru mine. Sunt cuvintele exact de care aveam nevoie. Eu am fost data afara, acum, din casa de mama mea pentru ca m-am botezat.” Si i-am spus: “Ok, vino la mine si vom sta mai departe de vorba.” Dar, am mai reintalnit-o in viata. Si mi-a spus ca acel punct, acel timp, acel Cuvant pe care ea l-a primit, ea a simtit ca a venit din partea Domnului, pentru ca puterea, taria, viata, care a venit prin ea atunci prin cuvintele acelea, au ajutat-o sa treaca peste momentele acelea critice.

Si am primit scrisori in America, dupa ce am plecat din Romania, dupa ce am fost expulzati in ’89, scrisori din Romania. Una din ele: “Sora, imi aduc aminte cand mergeam spre piata si v-am intalnit si v-am spus cutare lucru. Stiti ca n-am uitat nici acum?” Bucuria mea era intotdeauna sa impartasesc si multumesc lui Dumnezeu ca am iubit lucrul acesta. Creed ca-mi dadea Domnul, tocmai pentru ca eram, as putea spune, impulsiva oarecum. Aveam si curaj. Nu ma temeam de nimeni. Domnul mi-a luat frica intotdeauna si spuneam ce aveam pe inima. Asta se intampla intotdeauna. Este adevarat ca si dragostea mea crestea. Credinta mea se intarea. Bucuria mea era mare. As putea spune ca toata viata mea am trait in aceasta bucurie de comunicare directa cu Domnul, nu numai pe genunchi, dar si in timpul zilei cand lucram eu simteam ca am legatura cu Domnul. Si dialogam. Dialogul este atunci cand tu vorbesti, chiar daca vorbesti in gand, dar si primesti raspunsul. Si-l primeam si intotdeauna aveam ce spune: “Uite ce mi-a spus Domnul. Uite ce mi-a dat Domnul.” El nu te lasa niciodata in necunostinta de lucrarile Lui. Si intotdeauna te pazeste si oarecum ca eu as putea sa spun ca eu nu stiu toate primejdiile de care m-a scapat Dumnezeu, toate problemele de care m-a ferit Dumnezeu. Unele, la unele am fost constienta uneori si am zis: “Doamne, puterea Ta este Dumnezeiasca. Nimeni nu-i ca Tine.” Si de aceea m-am putut increde cu toata fiinta mea.

~Am trecut muntii iarna, eu cu Iosif, cu masina. Eu eram la volan. Cand am vazut drumul… era numai ghiata. Era luna, noapte si era o panta si era o cotitura de  90 de grade. N-am spus nimic, dar am zis: “Doamne, trimite ingerii, toti de cati avem nevoie.” Eu asa cer. “Cati avem nevoie, Doamne, Tu stii.” Si eu am simtit ca nu am accelerat, dar masina a urcat, usor am putut sa fac curba, usor am coborat, usor, tot drumul. Pentru ca Iosif a spus asa cand eu l-am intrebat: “Iosif, esti sigur ca ne trimite Dumnezeu?” “Da.” “Daca El ne trimite, El ne si duce.” Cand aud de la Iosif cuvinte rostite cu atata hotarare, siguranta, eu n-am nicio indoiala. Eu am siguranta deplina ca Dumnezeu i-a vorbit, pentru ca intotdeauna, mai ales ca Dumnezeu ne da confirmari. Nu una, mai multe, ca sa stim ca El este. Sa nu ne indoim, pentru ca sunt situatii foarte grele, dar El ne ajuta. Daca nu intelegem o mica parte, El vine si in partea aceea si o lamureste. Intotdeauna ne-a dat din plin ce-am avut nevoie.

~Am mers cu masina si ne-au oprit niste flacai la un raulet. Eram cu sofer si eu eram cu Iosif in spate. Au venit din ambele parti si s-au uitat baietii in masina si au dat (s-au tras) inapoi. Si m-am uitat la Iosif: “Oare ce au vazut?” Ne-au salutat si ne-au lasat sa trecem.

~Eram la munte. Noi ne-am retras la munte crezand ca acolo putem scrie. Iosif scria atunci o lucrare, era in ’74. Noaptea, noi dormeam intr-o casa a oamenilor de acolo. Era o casa in gen vagon, camere in gen vagon cu un coridor lung pe langa camere.  Era o intrare intr-o camera pe mijloc, dupa aceea o intrare in dormitorul nostru. La ora 1 noaptea ne-am trezit cu batai, cu injuraturi, cu izbituri, latraturi, lovituri grele, dar puternice. M-am sculat, m-am dus pe genunchi si am zis: “Doamne, numai Tu ne poti pazi. Numai Tu ne poti salva.” Si am auzit vocea: “Mana Mea este mai aproape decat orice alta mana.” Era noapte, dar s-a luminat in camera. M-am culcat si am adormit. Cand ne-am sculat dimineata, ne-au spus gazdele care dormeau in sura: “Oare ce o fi fost azi noapte, cred ca o haita de cini au fost si oamenii care au fost nu au venit sa ne zica “Noapte buna”. Erau si oameni si se auzea ca erau caderi, erau izbituri, erau lovituri. Era lupta, lupta, lupta. Si mi-am dat seama ca erau multi caini si am zis: “Doamne, Tu vorbesti si pestilor si cainilor si pasarilor. Ale Tale sunt toate. Natura asta Te asculta. Toti asculta de Tine. Asta a fost una. Am mai avut asa si altele, tot asa noaptea cand au venit si am vazut mana Domnului cum i-a alungat. De aceea nu ne-am temut. Numai Domnul ne-a pazit.

~Cand eram in ancheta la Ploiesti si era chiar sfarsitul anchetei. Si Iosif, prima duminica a vrut sa mearga la Iasi. Si i-am zis: “Iosif, tu ai nevoie de prieteni si stiu cine sunt prietenii tai, de la Arad- fratele Cocean. Eu zic: “Hai sa mergem la fratele Cocean.” Imediat, el a fost de acord. Eu m-am bucurat. El a acceptat imediat. Dar, Domnul stie inima mea, ca eu nu vreau sa fiu pentru el Duhul Sfant, chiar daca Duhul Sfant vorbeste prin mine. Si vorbeste si spune, si el este de acord. Dar vreau sa am confirmarea- odata, de doua ori daca se poate, pentru ca imi place sa stiu ca unde am pus piciorul eu nu ma scufund. Acolo este puterea si acolo e calea. Si am sosit la Arad cu un vagon peste noapte, duminica dimineata, si ne-am dus direct la biserica la fratele Cocean. Biserica era arhiplina. Am intrat in biserica si era un timp de rugaciune exact cand am intrat noi. Si cei care ne-au vazut l-au luat pe Iosif repede si l-au dus la amvon. Dupa timpul de rugaciune, fratele Cocean se ridica: “Fratilor, sa va spun o mare bucurie. Azi dimineata, cand m-am sculat, cand m-am trezit din somn, primul lucru, sotia mea mi-a spus: “Sa stii ca astazi va intra in Casa Domnului fratele Iosif.” Va dati seama ce a fost pentru mine? O confirmare mai puternica nu putea sa fie. Eram asa de fericita. Eu am incredintarea, chiar daca nu esti cu deplina siguranta ca nu mergi bine, Domnul nu te lasa sa te duci, daca nu este voia Lui sa te duci undeva. Si de ce spun? Cand tu ai in inima ta sa faci voia Lui,  asta e cheia, eu nu am alta dragoste, alta iubire decat voia Lui. Pentru mine voia Lui e viata mea. Bucuria mea, pacea mea, casa mea, odihna mea este voia Lui. Si am incredintarea ca El nu ma va lasa niciodata sa ma duc unde nu este voia Lui.

Mi-a confirmat. Am avut si asa situatii in care am intrat si dupa aceea am primit o revista mai tarziu- “Daca nu stii cum sa mergi mai departe, du-te. Daca e cazul sa te opresti, te voi opri Eu.”  Domnul nu te lasa, cand voia Lui pentru tine eeste singura iubire si dragoste, pentru ca-L iubesti… Despre dragostea Lui in mine – este [de fapt] dragostea Lui in mine. Eu cand iubesc, iubesc cu dragostea Lui pentru ca aceea este dragostea adevarata. Si este dragostea care ma face pe mine fericita, care imi da odihna, imi da bucurie, imi da siguranta, imi da sanatate, imi da totul.

Despre perioada grea cand fratii Ton au fost sub urmarire…

Ploiesti 1974 – El [Iosif Ton] n-ar fi putut fi asa, daca eu l-as fi tras sau mi-ar fi fost mie frica. Va spun o experienta destul de recenta in care m-a certat el pe mine ca mi-a fost frica. In primul rand, perioada aceea, cea mai lunga perioada, cand am fost sub arest la domiciliu si stiam ca suntem inconjurati de securitate, omul care ne aducea laptele ne-a spus: “Doamna, 20 de securisti am numarat. V-au inconjurat casa.” Am zis: “Atat. Nu-i bai.” Nu odata, cand ma culcam, ma uitam la  perna [gandind]: imi voi pune capul acuma pe perna, dar nu stiu daca imi mai ridic capul dimineata. Ca vor veni si vor zice oamenii aia: “Hai sa-i lichidam, sa nu ne mai dea nopti nedormite. Ce sa-i pazim? Hai sa terminam cu ei.” Dar, niciodata…. -Va spun la inceput cum am intrat in starea asta de bucurie, de fericire. A fost perchezitia. Asta a fost vineri si ne-a spus: “O sa terminam cu voi marti, miercuri. O sa terminam cu voi pentru ca noi stim care e situatia si va terminam si Duminica aveti biserica.” Va spun, frica care am trait-o, cred ca as fi murit in mai repede de o saptamana. N-as fi rezistat. N-au venit luni, n-au venit marti. Eu visam ca sunt taiata bucatele. Cosmaruri de frica. Miercuri, la 4 dimineata, l-am sculat pe Iosif. I-am zis: “Vino, Iosif. Haide, spune-mi. De ce trebuie sa murim?” Dora era de 18 luni. Iosif mi-a spus, dar singurul verset care mi-a ramas si care a fost versetul pentru mine care a intrat in mine si m-a intarit, “Domnul Isus a zis: Asa cum m-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimit Eu pe voi.” Acum, cand citesti cuvantul asta si nu esti in situatie, suna intr-un fel. Dar nu cand esti acolo, cand chiar trebuie sa te duci pe drumul acesta. Acolo, atunci, am zis: “Doamne, e asa un privilegiu sa calc pe urmele Tale. Eu nu sunt vrednica. Chiar pe mine m-ai ales? Doamne, dar ce vreau? Sa-mi dai putere. Tu stii, fara puterea Ta nu pot. Da-mi putere ca sa-ti onorez numele si sa onorez numele pe care mi l-ai dat. Sunt copilul Tau.” Ei, eu ma rugam si in clipa aceea simteam ca parca imi revin, intra viata in oasele mele, in muschii mei. Cand m-am ridicat am fost alt  om. As putea sa spun si Iosif a spus de multe ori. Niciodata eu nu am mai avut o noapte cu cosmaruri. Niciodata. Si in aceeasi zi, m-am dus, dupa ce am culcat-o pe Dora, care era de 18 luni si am zis, eram pe genunchi langa patutul ei: “Doamne, cui s-o las pe Dora? Cine poate avea grija de ea?” Domnul mi-a raspuns. A venit vocea foarte interesant, parca de sus de la usciorii usii. Acolo m-am intors si m-am uitat, ca parca de acolo venea vocea: “Si cine ar putea sa aiba mai buna grija decat Mine?”

VIDEO by Alfa Omega TV

Interviu cu gimnasta crestina Sabina Cojocar – My Story with God, Romanian gymnast Sabina Cojocar

ANUNT: Daniela Delibas ne anunta: In editia din aceasta saptamana a emisiunii Jurnal de credinta (Statia de radio RVE) va invit sa o ascultati pe Sabina Cojocar, medaliata cu aur la mondialele din Ghent. Fiti pe receptie azi la ora 13 si sambata la 20:30.

Cateodata, Dumnezeu ne strica visele ca san e trezim la realitatea ca AVEM NEVOIE de EL si doar El ne poate implini viata!

Photo credit www.wowbiz.ro

“Cand a trebuit sa renunt la gimnastica,

a insemnat momentul infrangerii mele”.

Cariera Sabinei la gimnastica raportata la http://www.sibiul.ro/stiri-locale

Campioana absoluta de junioare
Varful carierei Sabinei a fost in anii 2000 si 2001. Mai intai a devenit campioana europeana absoluta de junioare, la Paris, iar anul urmator a confirmat asteptarile si a cucerit medalia europeana de aur pe echipe, la Gent, in Belgia. A mai obtinut un loc cinci la Campionatele Mondiale, in 2002, dupa care, un an mai tarziu a fost fortata sa se retraga din cauza problemelor medicale. A mai avut o tentativa de a se intoarce la lot, la inceputul anului 2004, pentru a prinde un loc la Olimpiada de la Atena, insa pauza de un an si problemele de sanatate au obligat-o sa renunte din nou. De aceasta data definitiv.

Sabina Cojocar – My Story With God

(Romanian with English subtitles)

Photo credit www.fig-photos.com

Sabina intervievata de Anca Brasfalean Sebestyen

Sabina Cojocar : …nu mi-am gasit locul o foarte mare perioada de timp. In mine era conflictul asta: nu intelegeam identitatea mea. Nu mai stiam cine sunt. In cautarea asta a mea pe care am facut-o in decursul a cativa ani de cand m-am lasat de gimnastica, mi-am dat seama de fapt de ce tanjeste sufletul meu. Am cautat in toate locurile, dar n-am gasit sa simt ca “asta-i ce caut”. Am crezut ca le gasesc in lucruri. Am crezut ca le gasesc in relatii cu colegi. Cu timpul, mama mea si fratele meu mergeau la biserica. Se rugau pentru mine. Nu stiam ca se roaga pentru mine in mod special.

Eu, la un moment dat, am vrut sa cunosc mai mult, am vrut sa merg la biserica. A fost ca un fel de sete si in momentul in care am mers si am auzit Cuvantul din nou, nu ar fi fost de prima data, decat de data asta simteam dorinta de cunoastere. Ca si copil am auzit de Dumnezeu de la bunicu. In primul rand, el ne-a invatat sa ne rugam, ne-a invatat cantari crestine. Apoi, am continuat rugaciunea cu tata. Mergeam foarte foarte rar la biserica pentru ca in perioada aceea nu-i placea mamei. Insa samanta a fost pusa si samanta Cuvantului a dat rod la timpul potrivit de Dumnezeu. A folosit conjunctura in care eram la ora respectiva sa ma atraga inspre El. Asa, mergand la biserica, am inceput sa-mi dau seama treptat, ca asta-i ce cauta sufletul meu. Si cu timpul mi-am gasit identitatea.

Daca pana atunci am trait pentru gimnastica, la acel moment mi-a fost luat din fata ochilor si nu mai stiam pentru ce traiesc, care-i scopul meu, utilitatea mea. Am pentru ce sa traiesc acuma. M-am invatat ca uneori avem un plan in capul nostru si ca asa ar trebui sa mearga lucrurile si ca asa ar fi bine. Dar Dumnezeu m-a trecut prin anumite experiente si mi-a aratat: “Uite, asa e mai bine.” Si am invatat prin experientele acestea caci chiar daca nu inteleg acuma, daca am o preblema si ma intreb de ce se intampla asa, El, la momentul potrivit va fi bine. Am citit in Biblie ca spune: “Aveti credinta.” Dar, pe mine, Dumnezeu m-a convins prin experientele prin care m-a trecut.

Sabina canta Mireasma de Iertare cu Grupul Chivot Zalau

Sabina si-a gasit o noua dragoste: Cantare. Ea canta n corul bisericii si cu Sibiu Gospel Choir si Sanctus Pro Deum. VIDEO by Sabina Cojocar

Montaj Clipuri Gimnastica – Sabina Cojocar

Cristian Claudiu Bogeanu – Experiente miraculoase cu Dumnezeu

Partea 1-a

Partea a 2-a

Surprinsă de Duhul Sfânt: Vindecată și Eliberată – Dorothy (Ţon) Ghiţea

Mulţumesc foarte mult fratelui Ioan Burcă pentru acest articol!
Vezi si marturia VIDEO aici – Dora (Ţon) Ghiţea – vindecată pentru a cunoaşte inima lui Dumnezeu

Dorothy (Ton) Ghitea:

Dorothy Ton GhiteaDuhul Sfânt m-a călăuzit să mărturisesc și să proclam minunile pe care le-a făcut El în viața mea pentru gloria numelui Său. Trebuie să știți că acum opt ani de zile, chiar înainte de a 29 mea zi de naștere, am început să simt simptome foarte stranii de fiecare dată când mâncam ceva care conținea făină de grâu.

Dacă mâncam o mică bucățică de pâine, după un scurt timp simțeam o durere acută, insuportabilă în stomac. Simțeam ca și când cineva mi-ar fi înfipt cuțite în abdomen, apoi mă cuprindea o greață teribilă și imediat vomam. După aceea, durerea era ca un buldozer care trecea peste toracele meu, așa încât cu greu mai puteam respira. Mi-am dat seama repede că alimente ca pâinea, pizza, și cerealele erau literalmente otravă pentru trupul meu. După o vreme, am realizat că problema mea cu alimentele cu făină era de fapt boala celiac, care este o intoleranță la gluten și că aceasta însemna să exclud din dieta mea o mulțime de mâncăruri.       Am făcut mai multe teste și am descoperit că am alergie și la soia, la ouă și la lapte. Când am eliminat toate acestea din dieta mea, pentru o scurtă vreme m-am simțit mult mai bine, dar apoi am descoperit că am făcut o hipersensibilitate atât de mare la gluten încât cea mai minusculă fărâmă de pâine îmi producea o durere intensă, slăbiciune musculară și chiar și durere la încheieturi. Găteam în mod regulat pentru soțul meu și pentru cei doi copii ai noștri, dar în procesul acesta trebuia să iau măsuri severe să mă feresc de la a mă contamina cu gluten. În ultimii doi ani, chiar în timp ce m-am făcut și mai strictă cu regimul meu anti-inflamator și exclusivist, simptomele mele deveneau mai rele. Adesea nu eram în stare să mă joc cu copiii mei, să-i ajut să-și facă temele, să le fac baie sau să le fac de mâncare, deoarece aveam dureri mari și trebuia să stau culcată. Dacă mă ridicam, nu mă puteam îndrepta de durere.

Am strigat adeseori către Domnul și adesea m-am luptat cu această boală, dar în cele din urmă m-am resemnat cu ideea că Domnul mi-a dat această boală ca să mă învețe să depind de El și să-Și demonstreze puterea Lui în slăbiciunea mea. Poate că această boală era un fel de ”dar” de la El, sau chiar ”țepușul din carne” dat ca să mă umilească. (Mai târziu Domnul mi-a arătat că această imagine era totalmente departe de adevăr și a trebuit să mă pocăiesc de această concepție greșită despre natura Lui și despre modul cum se poartă El cu noi.) Când soțul meu Oliver și părinții mei se rugau Domnului să mă vindece, tot ce puteam vedea era cuvântul ”incurabil” înfășurat în jurul capului meu. Mă gândeam: ”Sigur, ei se pot ruga cât vor; eu nu-i pot opri, dar cine poate spune că Dumnezeu vrea să mă vindece?”

În același timp, viața mea de rugăciune a început să se intensifice într-o altă direcție: stăruiam ca eu să-L gust mai mult pe Dumnezeu, să aud vocea Lui și ca relația mea cu Domnul Isus să atingă noi nivele de intimitate. El mi-a arătat că este Iubitul inimii mele, Mirele meu și că se bucură de mine cum se bucură un mire de mireasa lui (Isaia 61:10; 62:5). Este așa de minunat să mă uit în urmă și să văd răbdarea pe care a avut-o Domnul cu mine, conducându-mă cu atâta gingășie de la o descoperire la alta, la ce este El și cine este El și ce vrea El să facă în viața mea. Este straniu că chiar și în cele mai grele momente de durere simțeam dragostea Lui pentru mine atât de puternic și-L simțeam cum mă strânge la pieptul Lui. Acum știu că dragostea Lui mă atrăgea la Sine. Dragostea Lui îmi vorbea. La început aveam urechile surde, dar încet-încet percepția mea spirituală se deschidea și Dumnezeu a început să-mi vorbească.

Punctul de cotitură a venit când am participat la o întrunire de rugăciune a unui grup umplut de Duhul Sfânt (sau carismatic) în iunie 2010. Omul lui Dumnezeu care conducea întrunirea m-a întrebat dacă cred că Domnul Isus m-ar vindeca dacă I-aș cere-o să o facă. I-am răspuns că da cred că Domnul Isus poate să mă vindece dar nu știu dacă El vrea să mă vindece. Am început să ne rugăm și am fost copleșită de nevoia de a-mi mărturisi păcatele Domnului. Voiam să îndepărtez toate barierele pentru ca Domnul să lucreze în viața mea. Conducătorul s-a rugat pentru mine specific și a primit o viziune de la Domnul cu privire la mine. Mai întâi, m-a văzut strânsă într-un colț, zbătându-mă în durere, strigând disperată către Domnul. Domnul mi-a zis: ”Te-am văzut și ți-am auzit strigătele și sunt mișcat de milă pentru tine.” Apoi slujitorul Domnului m-a văzut stând la o încrucișare de drumuri și la o oarecare distanță de acolo era un rug în flăcări. Dumnezeu zicea către mine: ”Trebuie să alegi acum. Tu poți ori să te îndepărtezi de Mine, ori să pășești înainte spre rugul în flăcări și să auzi ce am să-ți spun.” Inima mea a fost copleșită în timp ce mă rugam: ”Doamne, Tu știi că vreau să-Ți aud vocea mai mult decât orice altceva! Eu doar doresc mai mult din Tine! Vorbește-mi, Doamne. Arată-mi Cine esti!”

Au trecut mai multe săptămâni și de fapt sănătatea mea mergea din rău în mai rău. Am mai făcut niște teste medicale și inflamația intestinelor mele era așa de severă că și doctorița a fost surprinsă. În august 2010, m-am dus iarăși la grupul acela de rugăciune și le-am spus rezultatul ultimelor mele teste. Le-am spus: ”Poate Domnul nu vrea să mă vindece. La urma urmei, mă uit în jurul meu și văd atâția creștini care sunt bolnavi, unii mor de cancer și de alte boli grave. Probabil că aceasta este voia Lui și pentru mine.” Conducătorul mi-a răspuns că dacă rămân la acest nivel de argumentare cu Dumnezeu îi permit Dușmanului să-mi fure vindecarea. Trebuie să cresc în credința mea și să mă ridic deasupra argumentelor la locul unde voi putea să spun cu încredere: ”Această situație va avea ca rezultat manifestarea gloriei lui Dumnezeu în viața mea.” Am crezut că Domnul îmi vorbește prin omul acesta, așa că am primit acel adevăr și m-am agățat strânsă de el ca și când toată viața mea depindea de el. Din momentul acela am avut o sămânță de speranță nouă în inima mea. Dumnezeu urma să-Și arate gloria prin starea mea disperată.

După timpul de rugăciune, în timp ce oamenii se pregăteau să plece acasă, o soră din grupul de rugăciune m-a tras de-o parte. Nu o mai văzusem până atunci și ea nu știa nimic despre mine, dar mi-a spus simplu: ”Simt că Domnul mă conduce să-ți spun că tu trebuie să ierți ca astfel să poți fi vindecată. Și eu am fost vindecată de o infecție cronică după ce i-am iertat pe oamenii care m-au rănit într-un mod teribil.” M-am uitat la ea și m-am gândit: ”De unde știe ea că eu am fost rănită și că mă lupt să pot ierta?” Evident, ea nu avea de unde ști acest lucru, dar Domnul știa și ea a fost pur și simplu ascultătoare de călăuzirea Lui și mi-a vorbit. Mi-a arătat apoi o carte care a ajutat-o pe ea în căutarea vindecării. Cartea era întitulată Prayers That Bring Healing (”Rugăciuni care aduc vindecare”) de John Eckhardt. Am mers acasă și am comandat imediat cartea. Nu știam că prin cartea aceasta Dumnezeu îmi va vorbi într-un mod care îmi va schimba viața! De îndată ce am început s-o citesc am fost șocată de modul în care literalmente Dumnezeu îmi răspundea la întrebările mele încă de pe prima pagină.

Am început să înțeleg că Dumnezeu nu aduce boala peste poporul Său. Durerea și boala sunt parte a blestemului care a căzut peste omenire ca rezultat al păcatului lui Adam și Eva. Boala poate fi un rezultat al păcatelor pe care le comitem noi sau al încătușării generaționale din viețile noastre (cătușe moștenite de la părinți, bunici, sau străbunici). Bolile pot fi deasemenea pur și simplu un atac al Dușmanului în care credința noastră în Dumnezeu este testată în fața a unei mulțimi de martori spirituali. Adevărul glorios este că Domnul Isus a purtat toate bolile, infirmitățile și durerile noastre în trupul Său pe cruce și când El a câștigat biruința pe cruce asupra păcatului și a morții, El a câștigat și biruința asupra oricărui fel de boală și infirmitate. Astfel, când mergem la cruce, noi nu mergem ca să primim numai iertare de păcatele noastre, ci acolo primim și vindecare de bolile noastre. ”Prin rănile Lui suntem vindecați.” Această afirmație scrisă în Isaia 53:5 nu se referă numai la o vindecare spirituală, ci și la vindecarea trupurilor noastre, așa cum este explicat în Evanghelia după Matei: ”Seara, au adus la Isus pe mulți demonizați. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, și a vindecat pe toți bolnavii, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: ”El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre” (8:16-17). Este clar că Matei a înțeles că ”neputințele” (infirmitățile) și ”bolile” din Isaia 53 ca incluzând atât stările fizice cât și cele spirituale.

Când Domnul Isus a umblat pe pământ, El n-a respins pe nici o persoană care a venit să primească vindecare. De fapt, El i-a lăudat pe cei care se îmbulzeau prin mulțime ca să ajungă la El să fie vindecați. Cei ce aveau credință doar se atingeau de El și erau vindecați. Domnul mi-a spus clar: ”Du-te și caută ungerea Mea.” De vreme ce eu nu auzisem și nu cunoscusem pe cineva care să aibă ”ungerea”, la început n-am înțeles ce-i aceasta. Dar Dumnezeu a folosit cartea lui John Eckhart să-mi facă cunoscut faptul că pe acest pământ sunt anumiți slujitori ai Săi cărora le-au fost date ungeri sau daruri speciale, cum ar fi ungerea pentru vindecare și eliberare.     Aceleași lucrări pe care le-a făcut Domnul Isus când era pe pământ sunt făcute în zilele noastre de slujitorii Săi prin faptul că sunt împuterniciți în mod supranatural de către Duhul Sfânt. De fapt, Domnul Isus a spus că ”oricine care crede” în El va face lucrări chiar mai mari decât lucrurile pe care le-a făcut El, deoarece El va merge la Tatăl și Duhul Sfânt va veni să trăiască în ei (Ioan 14: 12-13).

Când Domnul mi-a spus să caut ungerea, El mi-a dat și numele omului lui Dumnezeu pe care El vrea să-l caut și omul acela a fost fratele Nelu Demeter. Eu nu-l întâlnisem niciodată pe omul acesta și nu vorbisem niciodată cu el, dar el și soția lui se rugau pentru mine și pentru familia mea de mulți, mulți ani. Noi aveam o prietenă comună care le tot cerea să se roage pentru mine când eram în dureri disperate și când simțeam chinul paralizant al efectului glutenului când îl mâncam accidental. Așa se face că în dimineața următoare primirii călăuzirii de la Dumnezeu am sunat la familia Demeter. Am aflat de la soția lui, sora Adriana Demeter, că fratele Demeter era într-o conferință de post și de rugăciune și că va veni acasă peste câteva zile. Am vorbit cu ea timp îndelungat și ascultam cu uimire la lucrurile pe care mi le spunea ea despre lucrarea pe care le-a dat-o Domnul să o facă în România. Apoi am stabilit cu ea programarea ca să-l sun pe fratele Nelu Demeter marți dimineața, în 14 septembrie—cea mai binecuvântată programare pe care am făcut-o în viața mea! N-am spus nimănui despre acest lucru, deoarece simțeam că totul este între mine și Domnul.

Luni dimineața, în timp ce așteptam acea programare divină pentru marți, am început să citesc Evanghelia după Marcu. Când citeam primul capitol, Duhul Sfânt mi-a vorbit într-un mod foarte clar prin istoria leprosului care a venit la Domnul Isus și L-a rugat în genunchi, zicând: ”Dacă vrei, poți să mă curățești” (Marcu 1:40). M-am auzit pe mine spunând exact același lucru: ”Doamne, dacă Tu vrei, Tu mă poți vindeca de această boală teribilă!” Și cum i-a răspuns Domnul Isus leprosului? Cuvântul Domnului spune că ”I s-a făcut milă de el”(în traducerea Engleză: ”a fost adânc mișcat”). Apoi Domnul Isus a întins mâna, ”S-a atins de el și i-a zis: ”Da, vreau, fii curățit!” (v. 41). Exact cuvintele acestea L-am auzit că-mi spune și mie: ”Da, vreau!

Am fost umplută de o bucurie de nedescris fiindcă am înțeles în sfârșit că El voia să mă atingă, să mă vindece, să mă restaureze și să mă umple. Dar eu am înțeles deasemenea foarte clar că El avea un plan mult mai mare în gând decât să mă atingă și să mă vindece. Mi-am ridicat mâinile în sus și am strigat către El: ”Doamne, eu știu că mâine Tu mă vei vindeca așa încât cei din familia mea să cadă cu fața la pământ când Iți văd slava Ta!” Pur și simplu m-am închinat Lui și I-am mulțumit pentru ceea ce eram absolut sigură că va urma să facă în ziua următoare.

A doua zi la orele 11, am format numărul pentru familia Demeter. Când am început să vorbim, fratele Demeter mi-a spus că Domnul i-a arătat că boala mea era o robie generațională și că noi trebuie să rupem acele legături în Numele Domnului Isus. Dar acele legături nu pot fi rupte atâta timp cât existau păcate nemărturisite în viața mea. Apostolul Iacov scrie: ”Este vreunul dintre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii Bisericii și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va vindeca; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept” (Iacov 5:14-16).

Păcatele nemărturisite îi dau diavolului dreptul legal de a ocupa acel teritoriu din inimă. Scriptura ne învață clar că păcatul dă un cap de pod lui Satan în viața noastră, ceea ce înseamnă că el are dreptul legal să fie acolo (Efeseni 4:27). Dar noi putem lua înapoi dreptul acela prin mărturisirea păcatelor și prin aplicarea sângelui lui Isus care ne curăță de orice păcat și nedreptate. Noi pur și simplu proclamăm Cuvântul lui Dumnezeu și declarăm că ”dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Apoi, în Numele lui Isus eu am dreptul să proclam libertate de orice influență demonică sau de duhuri, punând capăt sclaviei mele față de aceste duhuri. În Numele lui Isus eu proclam că toate legăturile de robie sunt rupte și că toate blestemele generaționale sunt anulate. Când sunt eliberată în Numele lui Isus, sunt eliberată și de consecințele acelor păcate în viața mea, consecințe care adesea iau forma durerii și a bolii.

Eu am crezut Cuvântul lui Dumnezeu cu toată inima mea și am făcut pas cu pas tot ce m-a îndrumat fratele Demeter, într-un proces foarte amănunțit de mărturisire. După mai mult de două ore de mărturisire a păcatelor mele și de sfâșiere a tot ce m-a ținut într-o astfel de robie de-a lungul anilor, m-am simțit copleșită de mila și răbdarea lui Dumnezeu. Harul Lui era atât de darnic si de generos și eu eram o păcătoasă zdrobită la piciorul crucii. Îl laud pe Domnul pentru iertarea Lui și pentru harul Lui pe care El este gata să-l reverse cu atâta generozitate asupra celor ce vin la El, murdari și zdrobiți, recunoscându-ne nevoia disperată de El ca să ne curețe, să ne restaureze, să ne vindece și să ne umple de viața Lui și de Duhul Lui.

Când am proclamat Cuvântul lui Dumnezeu deasupra vieții mele în Numele lui Isus, Cuvântul a devenit viață pentru mine. Litera fără Duhul Sfânt ucide, dar ”Duhul dă viață” și viața pe care o dă El este abundentă (2 Cor. 3:6; Ioan 10:10). Am proclamat că sunt totalmente iertată. Eu sunt liberă să iert și liberă să iubesc. Sunt umplută de Duhul Sfânt. Am fost eliberată de Cristos și sunt cu adevărat liberă. M-am declarat liberă de duhul de infirmitate (de boală) și de duhul de frică. Ele m-au mințit atât de mulți ani, dar ele nu mă vor mai minți! Am declarat că trupul meu este templul Duhului Sfânt și nimeni altul nu mai are dreptul să ocupe vreun teritoriu în persoana mea (1 Corinteni 6: 19-20). Sunt liberă de toate alergiile și intoleranțele la alimente. Sunt liberă de infecții și de inflamații. Am fost vindecată și sunt o făptură nouă în Cristos Isus (2 Cor. 5:17). Eu sunt înviată cu Cristos și întronată cu El în locurile cerești (Efeseni 2: 4-6); Cristos este în mine, speranța gloriei (Coloseni 1:27). Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului (Iosua 24:15)!

În timp ce ne rugam, am luat niște ulei și m-am uns așa cum m-a instruit fratele Demeter, de vreme ce vorbeam la telefon și el nu putea să-mi facă ungerea. Am sfârșit rugăciunea cu laude și cu mulțumiri și eu m-am ridicat de unde stăteam cu fața la pământ, cu deplina certitudine că am fost totalmente vindecată și totalmente liberă.

Nu numai că Domnul Isus mi-a vindecat boala fizică. El mi-a vindecat și sufletul. El m-a eliberat de duhul de frică care m-a ținut într-o varietate de robii toată viața. El m-a eliberat de multe alte duhuri care produceau multe eșecuri în umblarea mea cu Domnul, fiindcă ele nu mă lăsau să umblu în victorie. Libertatea în Cristos este atât de dulce încât n-aș schimba-o pentru nimic în lume. De sigur, această libertate include și libertatea de a mânca pâine și orice altceva făcut din făină de grâu și libertatea de a mânca toate alimentele pe care le-a făcut Dumnezeu pentru hrana noastră.

În acea după masă de 14 septembrie mi-am luat copiii de la școală și le-am spus că am o surpriză specială pentru ei dar că le voi spune-o numai la prăvălia la care le-am promis că le voi cumpăra niște prăjituri. După ce am cumpărat prăjiturile, mie mi-am cumpărat un fel de cafea care până atunci îmi fusese interzisă. M-am așezat cu copiii la masă și am frânt în două un biscuit pe care i l-am cumpărat fiicei mele de șapte ani, Olivia. M-am uitat la biscuit și știam că acum este bun și pentru mine, că nu mai este otravă pentru trupul meu. Dumnezeu l-a făcut bun pentru mine. I-am mulțumit Domnului pentru toate ce erau pe masă și am mușcat din biscuit. Imediat, băiatul meu de opt ani, Joey, a exclamat: ”Mami, biscuitul acesta este fără gluten?” ”Nu – i-am răspuns – nu-i fără gluten, dar este în regulă, căci Domnul m-a vindecat astăzi și acum pot mânca tot ce vreau!” Copiii s-au bucurat cu atâta credință minunată și au acceptat imediat minunea că mama lor este totalmente vindecată.

Mai târziu, în seara aceea, i-am spus soțului meu ce a făcut Domnul pentru mine și el m-a crezut și a primit vestea cu mare bucurie. Am râs împreună în timp ce mâncam împreună felii de pâine cu unt și cu gem. De atunci, pentru noi a mânca împreună pizza a devenit o mare celebrare. Mănânc pâine în fiecare zi din 14 septembrie încoace și n-am mai avut niciodată simptomele severe si dureroase pe care le avusesem înainte.

Oricât de minunat este faptul că sunt liberă să mănânc tot felul de produse din făină de grâu și alte alimente pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi, este și mai minunat să fiu liberă de robia spirituală. Când Domnul m-a vindecat, El mi-a dat pachetul întreg! El mi-a vindecat sufletul, mintea, emoțiile și trupul. Acea primă rugăciune cu fratele Nelu Demeter a fost primul pas glorios în minunata călătorie pe care Duhul Sfânt a început-o în mine si cu mine.

Vindecarea mea a avut un efect în lanț în viața soțului meu, a copiilor mei și a altora din familia mea. El ne-a transformat familia și mi-a revoluționat căsătoria. Este ca și când acum trăim într-un univers nou. Îmi ridic mâinile și mă închin Domnului meu, Vindecătorul și Eliberatorul meu, cu uimire și cu adorare, fiindcă El a făcut mult mai mult decât aș fi putut eu cere sau aș fi putut să-mi imaginez. Am văzut puterea și slava Lui și am fost umplută de Duhul Lui. Pot spune cu Psalmistul din toată inima: ”Alerg pe calea poruncilor Tale, căci Tu mi-ai eliberat inima” (Psalm 119:32, traducerea dupa engleza NIV).

 

Dora (Ţon) Ghiţea – vindecată pentru a cunoaşte inima lui Dumnezeu

Dorothy Ton Ghitea

Fa click AICI sa citesti marturia detailata despre vindecarea Dorei – Surprinsă de Duhul Sfânt: Vindecată și Eliberată – Dorothy (Ţon) Ghiţea

 

Dora (Ţon) Ghiţea – vindecată pentru a cunoaşte inima lui Dumnezeu

În urmă cu 4 ani, vindecarea miraculoasă a Dorei Ghitea, fiica prof. dr. Iosif Țon, a zguduit lumea evanghelică din România și diaspora. După 21 de ani, ea s-a întors în România în vizită împreună cu soțul ei, Oliver Ghitea, și cei doi copii, iar echipa Alfa Omega TV a avut șansa să-i înregistreze mărturia. În continuare aveți un scurt extras din mărturia extinsă a Dorei care va fi difuzată în curând pe Alfa Omega TV. VIDEO by Alfa Omega TV

Dora (Ton) Ghitea:

Dupa ce s-a nascut primul nostru copil, eu m-am imbolnavit. Si a fost o boala care s-a manifestat cand mancam orice lucru care continea gluten. Simptomele erau foarte violente si foarte dureroase. Daca mancam foarte putina paine, imediat imi venea rau si vomitam. Dupa aceea, durerile erau asa de rele, ca trebuia sa iau de multe ori narcotice, pentru ca durerea era mai rau decat la nastere. Chiar nascusem pe baiatul nostru si era mai rau decat la nastere. Si a fost un lucru foarte surprinzator. Nu stiam ce se intampla.

Oliver Ghitea (sotul lui Dorothy): Am fost la diferiti medici. Eu sunt doctor, medic, am fost la diferite examinari, la sonograme. Dupa ani de zile de cercetari si de investigatii ne-am dat seama ca Dora are boala Celiaca (enteropatia glutenica). A durat ani de zile pana am aflat. Si simptomele deveneau din ce in ce mai grave, mai severe.

Dora (Ton) Ghitea: A fost foarte greu pentru ca imi lua energia si de multe ori nu aveam putere in picioare, nici sa merg in sus pe scari.

Oliver Ghitea: Toti doctorii au zis: “Nu este, pur si simplu, vindecare pentru boala asta. Tratamentul este numai sa nu mananci paine, sau orice lucru care contine grausau paine. Si mai usor zis, decat facut. Ca, atatea mancaruri contin grau in ele si a ajuns la puncrul ca daca Dora mergea si la un studiu biblic si o farimitura de paine ii atingea mancarea, se imbolnavea groaznic. Venea acasa bolnava si era bolnava zile intregi, pana cand ii dispareau simptomele. Lua medicamente sa ajute cu inflamatia, cu durerea, dar vindecare nu era. Deci, era o boala in care nu exista vindecare.

Dora (Ton) Ghitea: Nu stiam cum sa procedez. Multi ziceau ca se roaga pentru mine, dar, eu n-aveam curajul sa ma rog pentru vindecare pentru ca multi mi-au spus la biserica despre aceasta boala, ca este de la Dumnezeu si este un cadou de la El. Ca El a stiut ca eu pot sa duc asta si atunci El mi-a dat acest dar. Chiar au zis ca este un dar de El si trebuie sa-l suport, sa-l rabd si sa fiu multumitoare. Deci, nu puteam sa ma rog impotriva voii Lui si nu stiam ca El, de fapt, a murit pentru pacatele mele si pentru bolile mele.

Oliver Ghitea: Ne-am rugat Domnului. Pentru vindecare, nu stiam atunci- Doamne, mai vindeci pe oameni? Am auzit de unii ca sunt vindecati. Dar nu stiam. Pur si simplu, mai vindeca azi Dumnezeu? Stiam ca poate sa faca ce vrea, dar nu stiam daca El vrea sa faca in cazul nostru. El este Atotputernic  si e suveran. El, poate da boala la oameni, poate nu da boala la oameni? Poate sa vindece, dar pur si simplu nu stiam daca El vrea sa vindece si astazi, in special, daca vrea sa vindece pe Dora.

Dora (Ton) Ghitea: Si incet si incet, Dumnezeu a inceput sa-si reveleze inima fata de mine. Am inceput sa cunosc ce inseamna sa auzi vocea Lui si sa auzi ca-ti vorbeste. Incet, incet, El a vrut sa-Si reveleze inima Lui buna fata de mine, ca El nu da boala la nimeni. Pentru ca nu este boala in El, nu poate sa dea ce n-are. Am fost la un studiu, de fapt la o intalnire de rugaiune, care au fost tinute de un frate, care credea in profetie are darul profetic si il cunosteam de cand eram mica. El este un frate de la Ploiesti, a fost intervievat aici la Alfa si Omega, se numeste fratele Vali Seceanu.

Cand am venit la grupul acela, Vali m-a intrebat: “Dora, tu crezi ca Domnul Isus este aici in seara aceasta?
Si am zis: “Sigur ca este aici.”
Si atunci a zis: “Atunci, crezi ca vei pleca bolnava de aici?”
Si am zis: “Vali, eu stiu ca Domnul Isus este aici si ca El poate totul. Dar, eu nu stiu daca El vrea sa ma vindece.”
Deci, asta era problema la mine. Nu stiam daca vrea.

Si eu nu vroiam sa risc nimica. Nu vroiam sa-L pun la incercare pentru ca nu vroiam sa fiu dezamagita. Si a zis Dumnezeu: “Te-am vazut Dora, intr-un colt, stateai disperata, striga-i catre mine si erai in mari dureri. Si Eu te-am vazut. Te-am vazut acolo. Si uite, iti pun in fata un rug aprins. Stai la o rascruce de drumuri si iti pun un rug aprins in fata ta. Si este la alegerea ta. Poti sa vii la Mine, sa vezi ce este si sa vii si sa auzi vocea Mea.”

Si eu am sis: “Sigur, vin Doamne. Vin. Fug. Vin fugind. Vin la Tine. Vreau sa aud vocea Ta si mai mult, [sa aud] ce-Mi spui Tu.” Ala a fost un inceput. Un inceput minunat si in seara aceea, am simtit ca am fost cu adevarat la biserica.

Eu nu spusesem la familie ca il voi suna pe fratele Demeter. Am spus doar la doua prietene ca Dumnezeu ma vindeca. Am simtit ca trebuie sa spun: “Dumnezeu ma vindeca”. Dar, in dimineata aceea, am sunat pe fratele Nelu si pentru prima data am vorbit cu dansul. Si el, pur si simplu, mi-a predicat Evanghelia. Ca eu, de fapt, nu stiasem Evanghelia completa- ca Domnul Isus, in lucrarea pe care a terminat-o pe cruce, a terminat si vindecarea noastra.

Nelu Demeter: Dupa 3 ore, cand m-am rugat cu Dora si prin autoritatea care ne este data- in invoiala, ce vom lega, va fi legat. Ce vom dezlega, va fi dezlegat pe pamant si in cer. Cand am inceput sa rostim dezlegarea de 1, 2, 3, 5, 10, 15, 50 de negative, de minusuri, cand am inceput, dezlegarea lui Dora de toate acestea si legarea acestora, la Dora s-a produs totul spontan. Eliberarea ei cresteaEu n-o vedeam. Eu n-am vazut-o niciodata in viata mea pana acuma. Ea tresalta de bucurie. Simteam prin vorbirea ei ca creste Domnul in viata ei.

Dora (Ton) Ghitea: Cam pe la ora 9 seara, eram cu copiii in pat, ii pregateam de culcare si Olivia si Joey spuneau: “Mami, spune-i lui tati. Spune-i lui tati.”
Si Oliver spune: “Ce sa-mi spuna?”
Si i-am spus: “Uite, astazi, Dumnezeu m-a vindecat. Sunt total vindecata.”
Si Oliver, asa a primit, el imediat a spus: “Fugi Joey si adu niste paine. Vreau sa vad pe mami cum mananca paine in fata mea.”

Oliver Ghitea: Eu cu copiii am fost extrem de fericit. Am vazut cu ochii nostri ca Dora s-a vindecat pe loc, adica, nu mai era nici un dubiu. Cand vezi cu ochii o minune, cu ochii tai, nu mai ai ce sa zici, decat sa crezi. Pur si simplu, am plecat lucru dimineata, am lasat-o bolnava . Am venit acasa seara, a fost complet vindecata.

Dora (Ton) Ghitea: Imediat, Oliver a vrut sa stie: Ce s-a intamplat? Ce rugaciune te-ai rugat? Cum a fost cu fratele Demeter? Vreau sa stiu si eu.”
Si nu dupa mult timp a vorbit si el cu fratele Nelu si am intrat amandoi in aceasta experienta si in aceasta noua, cum sa zic, aventura cu Duhul Sfant, in care El ne-a chemat.

Oliver Ghitea: Am ajuns la punctul in care noi vrem si mai mult din Duhul Sfant. Vrem sa vedem si mai multe minuni pentru caci credem ca asta vrea sa faca Domnul Isus astazi.

Dora (Ton) Ghitea: Dumnezeu, de multe ori mi-a spus: “Te-am vindecat ca sa-ti arat inima mea.Ca Tu sa vezi si mai mult ce este in inima Mea. Ca eu nu sunt un Dumnezeu care disciplineaza si pedepseste cu mana tare si multi zic: “Sa nu cumva sa cazi sub mana tare a lui Dumnezeu.” Dumnezeu Tatal este ce vedem noi in Domnul Isus. Si cand ne uitam la Domnul Isus, Il vedem pe Tatal.

 

„M-am dus la Mecca si L-am gasit pe Isus” – Marturia unui musulman convertit la crestinism

Cu multumiri fratelui Gabi Lupescu pt. acest articol!
Un musulman turc care a mers in pelerinaj la Mecca cu cativa ani in urma, a revenit acasa schimbat spiritual, devenind crestin, spre marea uimire a familiei sale.

Pastor Ali Pektash Photo credit wnd.com

Ali, un cetatean kurd, era consumator de alcool atunci cand prietenii l-au convins sa faca un pelerinaj (Hajj) in orasul sfant al islamului. Apropiatii lui sperau ca vizita in Arabia Saudita unde bauturile alcoolice sunt interzise si ritualul religios de la Mecca, l-ar putea vindeca de aceasta patima. Cand a ajuns acolo, Ali s-a rugat si a strigat la Dumnezeu pentru ajutor, dupa care a adormit.

Ali a declarat ulterior ca in vis i-a aparut o persoana, care nu era altcineva decat Isus, care i-a spus: „De acum vei crede in Mine. Du-te din acest loc!” In dimineata urmatoare cand s-a trezit si a vrut sa se spele, a descoperit cu surprindere ca parul de pe pieptul lui, in locul unde sustine ca l-a atins persoana din vis, avea forma unei maini si devenise alb.

Fiind profund marcat de cele intamplate, la intoarcerea sa din pelerinaj, el a anuntat familia ca L-a vazut pe Isus in vis la Mecca si doreste sa devina crestin. Apoi a izbucnit in plans in fata sotiei si i-a cerut iertare pentru felul in care o tratase pana atunci, demonstrand in mod clar o schimbare in viata lui.

Cu toate acestea, timp de trei ani nu a avut acces la o Biblie in limba kurda si au trecut sapte ani inainte de a intalni un alt crestin turc. In cele din urma el a frecventat o biserica in Ankara, dupa care a plecat in estul Turciei, pentru a incepe o noua lucrare in localitatea unde s-a nascut si a crescut.

In prezent, Ali Pektash a organizat conferinta „La rascruce” in Ierusalim, ca parte a misiunii sale mai ample, care are drept scop „reunirea fiilor lui Avraam”. Conferinta „La rascruce”, gazduita de Biserica lui Hristos in inima Orasului Vechi al Ierusalimului, a avut drept scop aprofundarea legaturilor de reconciliere dintre crestinii arabi si urmasii evrei ai lui Isus si la ea au participat delegati din mai multe tari din Orientul Mijlociu, inclusiv Iran, Egipt, Cipru si Iordania.

Vorbind in limba turca (fiind asigurata si traducerea pentru invitati), Ali a vorbit despre modul in care Avraam a fost, de asemenea si stramosul sau si cum el considera ca o parte a misiunii sale este de a ajuta la reunirea fiilor lui Isaac si ai lui Ismael (copiii lui Avraam cu neveste diferite).

El a vorbit despre modul in care dezbinarea familiei poate provoca conflicte de durata intre copii care trec prin asa ceva, mentionand cearta care s-a declansat in trecut intre copiii lui Avraam si care continua si in zilele noastre. „Acum este timpul pentru reconciliere. Avem o misiune foarte importanta – de a impaca fratii. Acest lucru e posibil numai prin Isus. Vreau sa ducem la bun sfarsit aceasta lucrare….”, a spus Ali Pektash.

Intr-un alt exemplu de reconciliere, un delegat palestinian din Hebron ( locul unde a fost ingropat Avraam) a spus: „Am fost unul dintre cei care ii ura pe evrei, dar Isus mi-a schimbat viata.”

Surse: Israel TodayWnd

Read more: http://afirmativ.com via Gabi Lupescu

Marturia unei actrite din Oradea – Hortenzia Meleg

Hortenzia MelegNascuta si crescuta intr-o familie credincioasa, la 18 ani s-a casatorit cu un actor si a intrat si ea in acea viata de actori. Ii mergea bine si asa si-a trait viata. Cateodata se mai ruga si credea ca e ok asa. Desi incerca sa se bucure de viata, din cauza rugaciunilor parintilor ea nu se bucura de placerile celor din jur. Apoi, a inceput sa umble din biserica in biserica si sa posteasca.

Intr-o zi, cand trebuia sa-si lase fetita la parinti pentru o zi, mama sa i-a spus sa vina sa o lase cu ea la Biserica baptista Emanuel, de unde primise o invitatie ca sa participe la un program evanghelic.Ajunsa la Biserica Emanuel tarziu, Hortenzia nu a mai avut loc sa intre in biserica, ci a trebuit sa stea pe holul bisericii unde erau ecrane. Acolo, ea povesteste- “Am vazut un om (pastorul) si am inceput  sa vorbesc in mintea mea cu Dumnezeu. Acel om (era Pastorul Paul Negrut) spunea exact pentru ce m-am dus eu. A spus: “Tu, aceea ce-ai intrat, n-ai intrat intamplator in casa lui Dumnezeu. Isus a venit ca sa se intalneasca cu tine. Intinde-ti mana, Domnul vrea sa te scoata, sa te ia in bratul Lui.” Deci, a spus totul ce cautam eu in alte biserici si in post si rugaciune, fara sa stiu eu ca nu intamplator am dus eu acolo fetita.

Hortenzia Meleg:

Am zis: “Doamne, eu intamplator am venit aici. Eu n-am stiut ca Tu esti aici, ca Tu imi vorbesti. Esti asa de prezent aici. Eu n-am mai fost la fratii Romani. Eu n-am stiut. Eu ce sa fac acuma? Nu mi-au dat voie sa intru (in biserica). Ajuta-ma. Da-mi o alta sansa. Doamne, eu ridic mana.” S-a spus, sa ridice o mana cine doreste sa invite pe Isus in inima.

Eu nu m-am intalnit niciodata cu o invitatie asa clara in toata viata mea. Si m-am uitat in spate, in jurul meu. “Doamne,” eu am spus, “Cine trebuie sa vada, ca eu ridic mana? Dar nu stiu cui sa ridic mana. Stateau 3 femei tigance in spatele meu si mi-am siz: “Doamne, ajunge daca ele vad. Mu stiu ce-am de facut.” Domnul a vazut inima mea. Simteam o prezenta extraordinara. Am zis: “Doamne, eu ridic mana. Nu mi-au dat voie sa intru. Da-mi o alta sansa, ca si acolo ridic mana. Nu conteaza la cate mii de oameni eu ridic mana. Eu sunt aici. Ia-ma in bratul Tau. Si atunci s-a auzit o voce dinauntru: “Oricine doreste sa invite sau sa vina, Duminica e ultima zi de Evanghelizare. Oricine doreste sa vina, ca Domnul Isus vrea sa va ia in brate, vrea sa cineze cu dvs.” Si am spus: Voi veni, Doamne, eu voi veni Duminica.”

Foarte multe greutati am intampinat pana am putut sa ajung, dar in ultima secunda, iar am sosit. “Doamne, nu conteaza, chiar sa stau in picioare, dar da-mi voie sa intru, in ultimul colt, ca vreau sa ridic mana. Eu pentru asta am venit.” Am intrat. Nu mai erau locuri, dar cineva s-a ridicat si mi-a predat locul.  Am stat intr-un colt al bisericii si spuneam: “Doamne, spune acelui om (pastorul) sa spuna sa ridice mana cine vrea sa ajunga in bratul Tau, Doamne. Ca, eu vreau sa ajung.” Eram plina de dorinta dupa Dumnezeu, dupa puterea aceea. Fratele Paul, la sfarsit, a facut chemarea, prima data la balcon, in coltul opus si eu imediat am ridicat si eu mana. La fiecare sectie ridicam mana, ca nu cumva sa raman jos. Deja, cabaret era in ceruri si pe amvon ca cineva (eu) care nu intelege sa astepte, eu tot ridicam mana. Si cand a ajuns la mine: “Sa ridice mana din partea aceasta, cine doreste pe Isus ca stapan si Mantuitor,” am ridicat mana in sfarsit. A spus fratele Pastor: “Sa fiti binecuvantata.” Simteam ca a cazut peste mine un butoi de ceai fierbinte. Duhul Sfant era. Eu nu mi-am dat seama ce este peste mine. O caldura m-a inundat si eu m-am ridicat de acolo, si a zis: “Sa veniti in sala de nunti sa ne rugam pentru cei care v-ati predat viata dvs. si inima lui Isus.” Prima doream sa ajung,  pe primul rand. M-am rugat cum stiam eu si m-am dus acasa saltand de bucurie.

Pur si simplu nu m-a interesat. In Oradea, eram o persoana destul de cunoscuta, de pe ecran, de pe scena teatrului, dupa sotul meu. Si am spus: “Nu ma intereseaza. Sunt asa de fericita.” Si am luat hotararea ca in totalitate ma predau Domnului. Nu o particica. Totalitate. Si am spu: “Doamne, si afacerea mea, e in mana Ta. Aici sunt. Fa ce vrei. Si stiu ca de aici inainte, dusmanul nu ma mai are.” Si stiam ca am primit o putere peste puterea aceia a vrajitoriei.

Sotul meu credea ca eu ma duc. Aveam afacerea mea si trebuia sa fac prezentari. Eram chemata incoace, incolo. Calatoream, mergeam. Am inceput sa nu ma mai duc la prezentari, ci seara de seara la evanghelizari, la rugaciune. Acasa, n-am mai putut de mine, de bucuria ce aveam in inima. Poate suna ciudat, dar in fata Creatorului meu pe care il iubesc din toata, toata inima mea, spun ca nu puteam sa fac aproape nimic. Uitam zile intregi sa mananc. Stateam cu Cuvantul Domnului, stateam cu DVD-urile deasupra capului meu. Mergeau predicile, aveam Biblia (deschisa), niste carti deschise pe jos, in camera unde stateam si aveam Radio Vocea Evangheliei. Deci, stateam 10-16 ore zilnic. Eram ca un burete care absorbea, Mergeam prin toata casa cantand, laudand pe Domnul. Era ceva extraordinar.

Calatoream cu teatru si cu colega mea si vorbeam despre produsele naturiste (afacerea mea) si cum stateam, simteam o intepatura in spate. Era in primul an cand m-am intors la Domnul. Din senin, cand ma puneam cu spatele (la scaun): “Ce-i cu intepatura asta?” M-am dus singura in vestiar, abia am ajuns.  Am un semn de mama. Dintr-o data s-a transformat din foarte micut, la marimea unei nuci. Simteam ca ma inteapa si imediat am stiut ca asta nu-i lucru bun. Cu semnul de mama nu se joaca. Dar, in inima mea era primavara. Eu aveam pe Isus si am invatat sa nu ma ingrijorez de nimic, sa lauzi pe Domnul pentru tot ce ti se intampla. Eram plina de Duhul Sfant si am laudat pe Domnul. Am zis: “Doamne, nu stiu ce e acolo. Dar, ma voi ruga si intepatura aceia se va duce.” M-am dus acasa si m-am uitat in oglinda. Era crescuta si s-a facut urata, destul de mare.

Atunci, am inceput sa ma rog: “In numele Domnului Isus, sa mearga inapoi la locul lui (semnul).” Si pe jumatate s-a dus inapoi. Atunci m-a speriat si am spus: “Doamne, probabil ca Tu ai lasat cu un scop. Familia mea este neintoarsa la Tine si poate cu acest caz, vor veni la Tine, se vor speria si se vor ruga pentru mine, ca vor simti ca avem nevoie de Tine.” Timp de 9-10 luni, sotului meu ii era rusine de mine. Nu ma asculta. Nu puteam sa-i spun cum de am ajuns in bratul lui Isus. Atunci, stiam ca ma va asculta. Era Directorul Sectii Maghiare al Teatrului atunci. L-am sunat. Era in biroul lui si i-am spus in felul urmator:  “Dragul meu, stii ca ti-am mai spus…” I-am spus in gluma, cand i-am vazut mormantarea printesei Diana. I-am spus: “Dragul meu, uita-te bine. Cand eu mor,  exact asa o inmormantare vreau. Alb, flori albe, sicriu alb.” Stia ca-i gluma, dar ma asculta. Stie ca-mi place albul foarte foarte mult.

Si-acum, i-am spus iar: “Dragul meu, sa stii, pregateste-ti portmoneul, ca te costa mult mormantarea mea, flori albe, sicriu alb.” A spus: “Ce vorbesti?” “Mai in gluma, mai in serios, stii ca ce te asteapta.” “Ce vorbesti?” Si i-am spus atunci: “Un semn de mama mi s-a distorsionat. Nu-i o problema mare. Poate ca mai repede ajung la Dumnezeul meu.” El s-a speriat si a fugit acasa de la teatru. Locuim aproape. Cand m-a vazut, a zis: “Du-te la medic.” Am spus: “Nu. Eu am fost la medic.” “Unde, la care medic?” “O, la medicul suprem. La medicul meu.” “Hortenzia, nu te prosti. Hortenzia…” Toata familia s-a speriat. Cand s-a retras pe jumatate semnul, am zis: “Doamne, opreste-te. Vreau sa faci lucrare in familia mea.” Si Domnul s-a oprit. Nu s-a vindecat. Toata familia ma trimitea la medic. Sotia fratelui meu, fiind medic, ma suna zilnic: “Du-te la medic. Nu se joaca cu asa ceva.”

Trei saptamani eram asa de fericita, asa de bucuroasa. Sora mea, pe care n-o puteam misca nicicum, locuia la Budapesta si eu ma rugam cu ardere, cu foc pentru ea. Cand a auzit, a inceput ea sa faca post si rugaciune. A sunat matusile din Viena si le-a cerut:  “Post si rugaciune pentru Hortenzia.” Eu radeam acasa si laudam pe Domnul. Mama mea, dupa aceea mi-a spus, dupa 2-3 ani, ca era asa de surprinsa, cand am sunat-o (mi-am adus aminte cand ea imi povestea): “Cand m-ai sunat si mi-ai spus- ‘Nu cumva sa te pui pe genunchi sa te rogi sa ma vindece Domnul, ci roaga-te pentru fratii mei si ai tai, pentru familia sa lucreze Domnul.’ Atunci, asa de surprinsa am fost cum ai reactionat.” Dar, nu eu am reactionat, ci Duhul Sfant dorea din mine si prin mine sa mantuiasca toata familia mea. Sa simta si ei bucuria ce-o simte Meleg Hortenzia.

Trei saptamani m-am luptat cu familia mea. Eu aveam pace in inima mea si spuneam: “Doamne, Tu esti vindecatorul meu. Lucreaza la fiecare din familia mea.” Parintii si sotul tot m-au trimis la medic. Am spus: “Bine, ma duc pentru voi.” Ca s-a ajuns la amenintari: “Uite, mama sufera de inima. Pana cand.. esti neascultatoare.” Am spus: “Va voi asculta si ma voi duce ca Dumnezeul meu poate sa fie si acolo in sala de operatie.” Cand am spus aceasta propozitie, a aparut ceva in stomacul meu. Ceva neliniste. Stiam ca nu-i bine. Dar, am pus pe cantar si am zis: Acuma, cine sa sufere? Hortenzia, ca-i plina de bucurie, de pace sau familia care inca nu cunoaste? Si eram asa confuza, ce sa fac? Parintii mei, in ultima seara au venit la mine.

Dimineata a trebuit sa fiu la medic pentru operatie la ora 7:45. Seara, stateam cu tata si cu mama si suna telefonul. Taximetristul m-a sunat pentru niste produse si ma intreba cum sa le ia, produse naturiste. Eu i-am explicat. Si fara sa vreau eu, nu inentionam, pentru ca pe acest om il cunosteam foarte din departare, nu stiam multe lucruri despre el, decat ca este un om al Domnului. Are nasterea din nou, atat stiam de el. Si i-am spus: “Frate, rugati-va pentru mine, ca am de-a face, maine dimineata, o operatie pe care eu n-o vreau. Pentru familie, sunt nevoita s-o fac. Rugati-va pentru mine.” Eu n-am stiut ca acest frate era la Conferinta Strajerilor, aici in Felix. Era pauza, a iesit afara si m-a sunat, ca Domnul l-a pus sa ma sune pe mine, sa intrebe de produse. Acel frate a intrat din pauza, fratele Demeter a comunicat: “Acuma ne vom ruga pentru bolnavi.” Si fratele s-a simtit de Duhul Sfant impins sa se ridice si sa spuna: “Eu nu o prea cunosc. Este o actrita de la Teatru pentru Copii si Tineret, care m-a rugat si ne-a rugat… (i-am spus c ael si sotia, asa m-am gandit eu, eu n-am stiut ca el era adunat cu multi oameni) sa ne rugam pentru ea ca maine are de facut o operatie pe care ea nu o vrea, dar care trebuie sa o faca. Nimic (altceva) nu stiu, doar ca rugaciunea ei este sa ne rugam pentru ea.”

S-au ridicat fratii, asta stiu numai din auzite, si s-au rugat pentru mine. S-a ridicat sora Cati din Deva, care pana atunci nici nu am auzit de ea, acuma o stiu. Si a spus: “Eu am vazut-o pe aceasta sora. Era culcata intr-o cutie alba, cu niste flori albe si niste copilasi plangeau in jurul ei. Iar, niste demoni mari jucau, dansau, si spuneau: “Aproape am convins-o sa mearga la operatie. Daca se duce este al nostur. Am omorat-o.” A spus: “Sunati-i si spuneti-i sa nu se duca la aceasta operatie. Nicicum sa nu se duca.” Fratele a incercat sa ma sune, dar eu am stins telefonul. Eu trebuia sa ma pregatesc pentru operatie, dar stateam cu Domnul acasa. N-a putut sa ma sune. Mi-a trimis un SMS. Dimineata m-am trezit la vreo 5:30 si vroiam sa impachetez. Parca n-aveam chef de impachetat, de pornit, stiam ca o sa fac, dar tot impingeam. Am dat drumul la telefon si mi-a intrat SMS-ul fratelui: “Sora Hortenzia, sa nu cumva sa mergeti la operatie inainte de a vorbi noi la telefon, ca Domnul are ceva de comunicat pentru dvs. Imediat mi-a tresaltat inima, ca simteam ca ceva trebuie sa se intample. Simteam ca nu-i pentru mine operatia. Zic: “Cum sa-l sun la 5:30 pe acel om necunoscut? O sa-l sun inainte de operatie, pe la 7:30.

Dar dansul, probabil ca i-a semnalat telefonul ca s-a transmis SMS-ul si m-a sunat dansul. Tin minte, cat traiesc, stateam in dormitor jos pe covor, tineam telefonul si-mi spunea ca era o lucrare, cum au vazut si Domnul spune sa nu ma duc la operatie. In spatele meu era intoarsa lumea. Sotul meu regiza o piesa, el este si regizor, era in decembrie 15-16 si el a intors lumea ca sa fie liber toata ziua, ca lucrau toata noaptea cu scenograful, aranjau scena. Eu a mintors teatrul ca sa fiu libera, sa nu se joace piesa in care jucam eu. Soacra mea a venit dupa copii deja. Si cand am auzit eu aceste vorbe, m-am usurat, mi-au sarit lacrimi in ochi si am spus: “Stiam Doamne, ca ceva minunat ma asteapta. Este lucrarea Ta si Tu vei face ceva minunat. Te laud, Doamne.” Dar, am spus: “Frate, habar n-am ce sa fac eu acum. Toata lumea asteapta operatia. Medicul se spala pentru operatie deja. Sotul meu ma asteapta, teatrul intors cu fata in jos. Ce sa fac?” Si fratele zice: “Haideti aici la Felix si laudati pe Domnul.” “Aleluia! Vin! Vin cu primul taxi la Felix.”

Am pus telefonul jos, am iesit in bucatarie. Sotul meu si-a baut cafeluta. Eu am luat un pahar de apa si am baut. Sotul meu zice: “Nu, nu, nu. Tu n-ai voie, tu te duci la operatie, sa nu bei apa.” Si i-am spus: “Iarta-ma, dragul meu, eu astazi nu ma voi duce la acea operatie.” “Cum, dar cine te-a prostit? Cu cine ai vorbit la telefon? Ce s-a intamplat?” Lui, i s-a parut ceva poveste intre nebuni, pur si simplu. “Nu inteleg, eu nu spun medicului,” zice el. “Du-te spune tu, ca la mine sa nu se uite…” Si m-am rugat si am spus: “Doamne, ajuta-ma sa spun medicului.” Anestezistul era prieten cu sotul meu, dar pe medicul care ma opera nu-l stiam, nu-l cunosteam.  L-am sunat pe anestezist si i-am spus: “Iarta-ma, nu pot sa ma duc acuma, astazi, la acea operatie. Nu sunt pregatita sufleteste. Simt ca astazi nu. Daca Dumnezeu ma va trimite cu alta ocazie, dar astazi nu ma pot duce la operatie.” Nici macar nu m-a certat. A zis: “Bine Hortenzia, vii cand tu vrei. Nu-i nicio problema.”

M-am suit intr-un taxi asi am venit la conferinta. Canta sora Ligia Bodea, plina de bucurie eram. Am inceput sa plang, curgeau lacrimile pe ochii mei. Am intrat in sala, am ridicat mainile si doar cantam. Nici macar cantecele nu le prea cunosteam. Dar, le-am prins repede si le-am invatat si cantam si multumeam Domnului pentru vindecare si pentru minunea ce face in viata mea, sa vada. Doream cu orice pret sa vada familia mea ca ce-a facut Isus. Si multumeam ca m-a vindecat. Si m-am dus acasa seara, aproape pe la ora 11. De dimineata eram in post si rugaciune, plina de bucurie, de puterea Domnului si eram convinsa ca semnul meu se va retrage si ca se va bucura toata familia mea. Peste doua zile, semnul meu era retras. De atunci au trecut 5 ani. Medicul acela anestezist a fost la noi sa ne stropeasca de pasti si i-am spus de Isus. I-am spus: “Uite, atunci nu m-am dus la operatie, ca Isus Hristos este medicul meu. Eu am un ecuson acasa pe care scria nu stiu ce. Dar eu am sters si am scris “Doctor Isus”. Il tin in bucatarie agatat si eu arat la toat lumea: Isus Hristos este doctorul meu suprem si eu ma duc intotdeauna la El cu orice problema am. Si asa am spus: Cand Isus nu te poate vindeca sau cand Isus iti spune ca trebuie sa mergi la spital, pentru ca are ceva trebuinta prin tine acolo sa faca sau chiar tu trebuie sa treci prin ceva, atunci ma duc. Dar nu invers. Nu ma duc la halate albe, asa le numesc eu si sa le binecuvanteze Domnul mainile lor, intelepciunea lor, a mdeicilor, ca am primit un dar asa de mare. M-am nascut din nou din Dumnezeu. Eu ma duc la El cu orice problema si cu orice boala la Isus. Si dupa aceea, unde ma trimite Isus, ma duc mai departe. Slavit sa fie numele Lui!

VIDEO by Alfa Omega TV

Marturii – Tineri Peniel

Larisa Deac si Mia Sighiartau

VIDEO Alfa Omega TV

Povestea lui Luca Grec

Luca Grec 1

Luca s-a nascut nevazator. Echipa de mijlocire a bisericii a spus: “Daca nu face Dumnezeu o minune cu Luca, atunci ne lasam de tot si mergem si jucam fotbal.” Asculta ce s-a intamplat…

Lucratorul care s-a jucat cu pacatul si a murit

Photo credit moorematt.org

Undeva pe Valea Draganului, un frate englez ne povestea cum invata mai multi lideri din Cuvantul Domnului.  La un moment dat le-a dat un eseu, sa scrie.

Unul dintre ei, de care el stia ca traia in adulter, a ramas la sfarsit de tot, dupa ce toti ceilalti au plecat si a spus: “Frate lector, frate Dan, imi permiti sa scriu eu un eseu despre iertarea din cauza de adulter?

Si acest om i-a raspuns, luminat de Dumnezeu: “Nu mai trebuie sa scrii nici un eseu pentru ca judecata lui Dumnezeu s-a rostit in dreptul tau.”

De ce? Pentru ca acest om Il sfida pe Dumnezeu, propunandu-i omului lui Dumnezeu sa scrie  pe o astfel de tema. Deci, aceasta desensibilizare a constiintei a actionat in cazul lui.

Si ceea ce este dramatic, oarecum similar cu ce s-a petrecut pe vremea ap. Pavel, (oarecum similar, totusi nu identic) e ca intr-o saptamana, acest barbat de 30+  ani a murit. Nu te poti juca la infinit cu Dumnezeu.

Vezi / Citeste mai mult aici …

Previous Older Entries

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


Zilele trec…

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 5,459 other followers