Marturie Emanuel Racatean (grupul Harul)

 

“Pe mine, Dumnezeu m-a căutat în altă parte, m-a căutat într-o biserică! M-am născut și am crescut într-o familie de credincioși – oameni ai lui Dumnezeu – care au sădit în noi o învățătură creștină, biblică, învățându-ne să ne rugăm, să cântăm și să ne purtăm frumos.

Nu a fost îndeajuns că într-o zi am fost dus pe brațe le binecuvântare, înaintea lui Dumnezeu. Toată învățătura, pe care am primit-o de la părinții mei, am citit-o și în Sfânta Scriptură, înainte chiar să citesc abecedarul. Știam mult, aveam capul mare, dar inima mică.

La vârsta de 16 ani, pentru că trebuia să plec la școală, departe de casă, părinții mi-au spus: Băiete, ar fi bine să te botezi, ar fi bine să te pocăiești, pentru că vei pleca departe de casă și nu știm ce va fi cu tine! Mi-am dat seama că nu-i lucru rău. După binecuvântare, să fii și botezat într-o religie e un lucru bun. Așa am gândit și așa am făcut, dar… nu a fost suficient!

Am plecat la școală, departe de casă, în Târnăveni, județul Mureș. M-am pomenit între sute de elevi, colegi de ai mei, fiecare având diferite apucături: băutură, țigări, anturaje, discotecă. Atunci mi-am spus: Acum e momentul! Nu mă vede nimeni… să îmi trăiesc viața! A fost greu până am pus în gură prima țigară. Tare mult am mai tușit după ea! Dar am ajuns, în jumătate de an, să fumez aproape două pachete de țigări pe zi! Greu a fost până am băut prima gură de bere. Primul pahar a fost atât de amar, cum dealtfel e păcatul! Apoi, după câteva luni, nu îmi mai ajungeau băuturile tari. Le ceream celorlalți să-mi aducă băutură! Voiam să beau mult, doream să recuperez – așa spuneam eu.

Îmi amintesc că, odată, întorcându-mă acasă din oraș, am surprins-o pe mama, în camera părinților, pe genunchi, cu Scriptura în mână, plângând și rugându-se Domnului: Doamne Isuse, mi-ai dat trei copii și nu trăiesc pentru altceva în această lume, decât pentru Tine și pentru ei! Doamne, nu știu ce se întâmplă cu băiatul meu! Ceva se întâmplă! Doamne, eu nu știu, dar Tu știi! Doamne, rugăciunea mea este să ai milă de el, să-l scoți din stările rele în care a ajuns! Și Doamne, te mai rog ceva, dacă e nevoie ca pentru mântuirea lui să mă zdrobești pe mine, Doamne, fă-o! Nu-mi pare rău, dar știu că pentru mântuirea fiului meu trebuie să mă zdrobești!

Când am auzit această rugăciune, m-am speriat! Cum poate mama mea să spună așa ceva? Mama, la 50 ani, fără nici un fir de păr alb în cap, cum să o ia Dumnezeu? Eu, am 18 ani, n-am intrat încă în viață, am mare nevoie de ea!

Am terminat școala, am venit acasă, au trecut zilele, dar pofta și păcatul, care deja mă înlănțuiseră, nu-mi dădeau pace! Încercam duminica să fiu un bun creștin, dar în celelalte zile numai eu și Dumnezeu știam pe unde îmi petreceam viața. Părinții nu puteau să facă altceva, decât să se roage și să strige la Dumnezeu pentru mine! Știau că trebuie să se întâmple ceva, nu știau CE, nu știau CUM, dar au pus înaintea lui Dumnezeu mântuirea copilului lor!

Cu trei zile înainte de a-mi sărbători ziua de naștere, Dumnezeu a început să lucreze! Mă angajasem la un atelier de tâmplărie. Îmbrățișasem această meserie, pe care și Domnul nostru Isus Cristos a avut-o în tinerețe, până când a început lucrarea misionară pe pământ.

În ziua de 27 iulie 1990, cam în aceiași perioadă în care Dumnezeu începuse să-i vorbească și fratelui Octavian Luncan, saxofonistul grupului, ieșind de la serviciu, m-am întâlnit cu o vecină, care m-a întrebat: Ai fost acasă? N-am fost acasă! Nu te du acasă, du-te la spital, mama ta este în comă! N-am putut să înțeleg, nu am putut să cred! Parcă tot cerul căzuse pe mine! Mama? Nu se poate! De dimineață, mama m-a binecuvântat în Numele Domnului Isus și mi-a spus: Du-te dragul meu, du-te să-ți câștigi pâinea. Domnul să fie cu tine! Cu aceste imagini, încă vii în memorie, mi-am tot spus: Nu se poate, nu se poate!

Nu știu cum am ajuns la spital. Îmi aduc aminte doar că am intrat în salon și m-am prăbușit lângă patul ei! N-am avut cum să comunicăm. Mama era întinsă în pat, fără vlagă și conectată la aparate. Eu am început să strig: Am să mă lupt cu Dumnezeu! Să spun: Doamne de ce mie?! Doamne, Tu știi! Încercam să aduc înaintea lui Dumnezeu meritele pe care eu le aveam. Doamne, Tu știi că eu citesc în Sfânta Scriptură. Știi că din când în când mă mai și rog. Știi că merg duminica la biserică, unde cânt în cor! Doamne, Tu le știi, cum îmi faci mie așa ceva!

Atunci în disperarea mea, m-am gândit că nu există Dumnezeu. Dacă ar exista Dumnezeu, mie nu mi-ar face așa ceva! Acesta este haos! Acesta este un dezastru! Acesta este un rezultat al întâmplării! Nu există Dumnezeu, care să conducă lucrurile! Mama a mai trăit aproximativ 10 ore, după care s-a dus la Domnul ei, pe care l-a iubit și pe care l-a slujit toată viața!

Au fost trei zile grele! Trei zile în care am plâns ca un disperat! Nu găseam nici o alinare la nimeni! Parcă nu mai doream să-i văd pe oamenii care veneau să mă mângâie, să mă întărească, îmi era scârbă de ei. Mă simțeam rănit în mândria mea! Mă simțeam orfan! Simțeam că începea să-mi fugă pământul de sub picioare, că nu mai am adăpost și nu mai am pe nimeni!

La înmormântarea mamei mele, Dumnezeu mi-a vorbit prin fratele care a vestit Cuvântul lui Dumnezeu, citind un pasaj din cartea Ezechiel, capitolul 24, unde cuvântul Domnului, care era atunci pentru Ezechiel, astăzi este pentru mine: “Fiul omului, iată, îți voi răpi printr-o lovitură ce ți-e mai scump în ochi. Dar să nu te jelești, nici să nu plângi și să nu-ți curgă lacrimile pentru ea.”(Ezechiel 24:16) Iată – spunea predicatorul din Cuvântul lui Dumnezeu – în ziua când ți se vor întâmpla aceste lucruri va veni la tine fugarul ca să-ți dea de știre și în ziua aceea, când va veni fugarul și-ți va da de știre, tu vei vorbi și nu vei mai fi mut și ei oamenii, vecinii, colegii, poporul de lângă tine, vor ști că Eu sunt Domnul Dumnezeu! Era Cuvântul pe care atunci n-am putut să-l înțeleg, nu aveam cum să-l înțeleg, eram mult prea trist și mult prea deznădăjduit. Dar, de dorul mamei mele, după aceea, am vizionat caseta, am ascultat și în timp ce vedeam imaginile mamei mele, în urechi îmi răsuna acel Cuvânt viu: Fiul omului, ție îți voi deschide gura!

După ce am lăsat-o pe mama într-o groapă rece a cimitirului, am venit acasă mai trist ca niciodată! Ceilalți plecaseră la casele lor. La noi, rămăsesem doar… doi oameni singuri, eu și tatăl meu. Tatăl meu îl avea pe Dumnezeu! A fost și este un slujitor al lui Dumnezeu, aici în Valea Hațegului. Dar eu? Eu ce eram? Un nimeni, un orfan, un deznădăjduit! Nu o mai aveam pe mama! Dar ce era mai rău, nu mai aveam alt sprijin. Nu-l aveam nici măcar pe Dumnezeu! Însă, întors acasă îmi era așa de dor de mama! Nu mai știam ce să fac! Simțeam că sunt între patru pereți și nici aer să respir nu mai aveam! Ce puteam să fac? La cine puteam să strig? Eram în camera părinților mei și în același loc, unde cu ani în urmă mama plângea și se ruga pentru mine, ea mama nu mai era, dar era ceva – Biblia mamei! Știam că pe mama nu am să o mai văd niciodată, dar îmi rămăsese ceva de la ea! Ceva ce ea iubise tare mult, Cuvântul lui Dumnezeu!

Plângând am luat Scriptura în mână. Nu mai puteam, umblam prin camera și vorbeam, mă puneam pe genunchi, nu-mi găseam locul, mă ridicam și vorbeam singur cu Dumnezeu: Doamne în primul rând vreau să te rog să mă ierți! Nu știu cum am putut să spun că nu exiști. Eu știu că exiști și Doamne, știi de unde știu că exiști? Mi-a spus-o mama mea! Ea nu m-a mințit niciodată! Am 19 ani, îi împlinesc chiar în ziua înmormântării ei și nu m-a mințit niciodată! Mi-a spus că avem un Mântuitor viu, care și-a dat viața pentru noi! Că avem un Dumnezeu în ceruri, care ne iubește mai mult decât orice în această lume! Doamne, dacă mai ai puterea, să mai faci ceva și pentru mine, Te rog să mă ierți!

Simțeam că nu-i destul, că nu am spus tot, am zis: Doamne, dacă ești Dumnezeu despre care mi-a spus mama, te rog în aceste moment să-mi vorbești. Numai Tu știi să o faci! Te rog să-mi dai un cuvânt care știi Tu! Eu am citit Biblia Ta de atâtea ori și nu știu ce ai putea să-mi vorbești, dar Doamne, Tu ești Dumnezeu, Te rog să-mi vorbești!

Poate a fost printre puținele situații în care am deschis sincer Cuvântul lui Dumnezeu și am zis: Doamne, numai Tu poți să dai mângâiere! Și Cuvântul lui Dumnezeu s-a deschis la Psalmul 73. Primul meu gând a fost: Ce ar putea Dumnezeu să-mi spună de aici să mă mângâie? Și am căzut cu ochii pe versetul 23, în partea de sus a paginii, și cu ochii în lacrimi am început să citesc: “Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi, mă vei primi în slavă!” Când am citit aceste cuvinte, m-am prăbușit, spunând: Doamne, oare asta merit eu? Dacă mi-ar fi spus Dumnezeu, prin deschiderea Scripturii, un verset în care să găsesc scris așa: Blestemat să fii tu, că mi-ai întors spatele! Te-ai dus în lume în plăceri și destrăbălare – nu avea dreptate să spună Dumnezeu așa? Avea! N-am ascultat de glasul Lui. Am plecat în lume. Am plecat să-mi găsesc plăcerea în băutură, în tutun, în discoteci, nicidecum în calea Domnului!

Dar, Dumnezeu, care este îndurare și bunătate, mi-a spus: Sunt cu tine! Nu te-am părăsit niciodată! Și mai mult de atât, într-o zi “… te voi primi în slavă!” De atunci, și până astăzi, versetul 28 din Psalmul 73, este pentru mine:“fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. Pe Domnul Dumnezeu îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale! ”

Au fost cuvintele care m-au îmbărbătat și care de atunci mi-au îndreptat inima, mintea și toată trăirea mea spre un singur punct, acela de a trăi pentru Dumnezeu, de a-l iubi pe Dumnezeu! Am găsit, în sfârșit, un punct de sprijin, în această lume nesigură!

De atunci, au trecut mai bine de două decenii! Pot să spun că am început să trăiesc! Mi-a dat Dumnezeu tot ce n-aș fi gândit. În primul rând mi-a dat pacea în inimă, pacea în suflet și nădejdea că într-o zi voi fi cu EL și că mă voi întâlni chiar și cu mama mea!

Dumnezeu mi-a dat o soție minunată! N-am cuvinte să-I mulțumesc pentru ea! Mi-a dat doi copii minunați! Într-un cuvânt mi-a dat tone și vagoane de fericire! Consider că din viața mea, doar Dumnezeu a putut să mai scoată un mărgăritar! Din viața mea, doar Dumnezeu a putut să mai facă ceva! Îi mulțumesc că s-a îndurat de mine și de frații mei!

Și dacă avem această lucrare, care nu-i pentru o biserică, ci pentru toți aceia care îl caută pe Isus Cristos, cu adevărat, pot spune că pe mine Dumnezeu m-a scos dintr-o RELIGIE, ca să am o RELAȚIE! Nu mai am nevoie de o religie. Religia e de la oameni! Eu am avut și am nevoie de o relație cu Dumnezeu, cu Isus Cristos, care a murit pentru mine! Când m-am întâlnit cu Dumnezeu, cuvintele Bibliei au prins viață în sufletul meu. Îi mulțumesc că și pentru mine a avut har!

Marire lui Dumnezeu !

Multumim fratelui Gabi Lupescu pentru semnalarea acestei marturii. Interviu realizat de Daniel Grigoriciuc, Radio Vocea Evangheliei Suceava, publicat aici – http://publicatia.voxdeibaptist.org/media_sept13.htm

VEZI PAGINA Marturii aici

VEZI PAGINA Gabi Lupescu aici

Grupul Harul -Eu n-am sa te las…

Grupul Harul- SPERANTA SI PRIETENII vol. 4

VIDEO by Estera Racatean

AVORTUL UCIDE PE CEI VII

Photo credit weheartit.com

Un articol primit de la Ioan Burca -
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

11 decembrie 2014 
 
AVORTUL UCIDE PE CEI VII

Scriem astazi despre avort dintr-o perspectiva inedita: avortul ucide si pe cei vii, nu doar pe cei nenascuti. Celor vii, insa, nu le ucide trupul ci sufletul si viitorul. Numarul de femei care isi regreta avortul e mare, dar pentru presa subiectul acesta pare sa fie taboo. E un subiect ignorat si parese lipsit de interes pentru marile cotidiene ale Romaniei si Occidentului. De aceea, ramine publicatiilor online, atit in Romania cit si in afara ei, sa il prezinte. Rasfoind informatiile lumii virtuale, depistam un numar in crestere de marturii ale femeilor care si-au avortat copiii si isi regreta faptele. Legea nu le condamna, dar le condamna constiinta. Presiunea si nelinistea launtrica, constanta si deseori incurabila, cu care se confrunta aceste femei lasa cicatrice care dainuie o viata intreaga. Dar nu numai femeile sunt afectate. Suntem afectati noi toti: barbatii care asteapta sa devina tati, parintii care nadajduiesc sa devina bunici, copiii care isi doresc frati si surori. In final, avortul ne ucide pe noi toti, pe cei vii.  

Date statistice 

Romania noastra imbatrineste mai repede decit ne asteptam iar ceasul ei biologie bate tot mai incet. Luna trecuta Ziarul Financiar a publicat un articol alarmant care ar fi trebuit sa faca la fel de mari valuri in Romania cit a facut campania prezidentiala. Subiectului lui trebuia sa i se acorde la fel de multa atentie si sa fi fost dezbatut de pretendentii la presedintia tarii. Dar nu au facut-o. Articolul ne informeaza ca in ultimele doua decenii populatia scolara a Romaniei a scazut cu un sfert. In 1995 4.7 milioane de elevi si studenti erau inmatriculati in scolile si universitatile Romaniei. Anul acesta au mai ramas doar 3.6 milioane. [Detalii aici: Populaţia şcolară scade, iar tinerii îşi găsesc din ce în ce mai greu un loc de muncă. Ce sfaturi au angajatorii pentru ei | Ziarul Financiar] Unde sunt cei 1.1 milion care lipsesc?   

Raspunsul nu e greu de aflat: majoritatea dintre ei au fost avortati. Romanii din Italia au nascut, anul trecut, 20.000 de copii, 20.000 de fiinte umane care vor contribui la reabilitarea demografica a muribundei Italii, nu a Tarii Mama. [Detalii aici: 
http://www.gazetaromaneasca.com/observator/36-comunitate/8752-20000-de-copii-romani-nscui-in-italia-anul-trecut.html
] In contrast, luna trecuta au fost emise ultimele date statistice privind rata avortului in America. In 2013 au fost avortati acolo 730.322 de copii nenascuti, cel mai mic numar din 1973 incoace cind avortul a fost legalizat de Tribunalul Suprem. [Detalii aici: http://www.washingtonexaminer.com/cdc-18-of-all-pregnancies-end-in-abortion-730322-is-a-new-low/article/2556742] Vestea e incurajatoare. Dupa 1973 numarul avorturilor in America se apropia ori trecea de 1 milion anual. Dar a scazut cu 30% intre 1973 si 2013. Cifrele acestea sunt si mai incurajatoare considerind ca in aceasi perioada de timp populatia Americii a crescut cu 30%. 

Ce explica scaderea vertiginoasa a avortului in America? Raspunsul a fost dat de o publicatie influenta, seculara, americana, The Atlantic: seriozitatea si perseverenta miscarii proviata din America din 1973 incoace si mai ales implicarea continua a crestinilor in batalia pentru dreptul la viata al copiilor nenascuti. [Detalii aici: http://www.theatlantic.com/politics/archive/2014/12/why-is-the-abortion-rate-falling/383300/] Pentru a ajunge aici, insa, au fost facute sacrificii mari. In rindurile din fata au fost femeile crestine care au refuzat sa imbratiseze noul “drept” la avort conferit lor de Tribunalul Suprem si au ales sa asculte mai mult de Dumnezeu si de instinctul maternal decit de propaganda feminista.  

Despre o astfel de femeie scriem astazi. E marturia unei femei crestine care si-a avortat doi copii, a dat viata la 2 copii, a ramas iarasi insarcinata si a vrut sa avorteze din nou. Constiinta a cercetat-o si s-a razgandit. Pe parcurs, insa, avortul i-a distrus familia, casatoria, relatiile cu sotul, cu semenii, si cu biserica ei. Dar ziua cind a vrut sa-si avorteze ultimul copil i-a schimbat viata. A stat ore in sir in fata clinicii de avort cugetind la viata ei, trecutul ei, si la ravagiile pe care avortul le-a facut in viata familiei ei. In momentele acelea de cercetare si-a revenit in fire. Ramine sa cititi detaliile in marturia de mai jos. Titlul in engleza al articolului este Navigating the Waters of a Broken Life: My Abortion Story, si poate fi citit aici:http://thefederalist.com/2014/06/19/navigating-the-waters-of-a-broken-life-my-abortion-story/El a fost abreviat si tradus pentru cititorii nostri de Simona Preotu (AFR Sibiu), profesoara de engleza, sotie si mama a doi copii cu care Dumnezeu a binecuvintat-o. Ii multumim.  

Ultima sarcina

M-am asezat in masina incalzita cu miros vechi de cartofi prajiti. Mereu existau cativa sub scaunul unde copiii le imprastiau , dar ei erau plecati acum. Nu stiam unde anume. Priveam prin parbrizul murdar la cladirea din fata mea si citeam cuvintele de pe usa, din nou si din nou : nasterea planificata. [Nota AFR: clinica de avort] Sudoarea-mi curgea in spatele gatului dar nu am pornit instalatia de aer conditionat. Am vrut sa simt caldura. Am vrut sa fiu distrasa de durere. Eram mai mult de doua luni insarcinata. Era inca timp pentru a ucide copilul. Si ucidere a fost ceea ce a fost. Nimeni nu putea sa-mi spuna altfel. Am fi avut doi copii. Pierdusem alte doua sarcini. Stiam cum era sa simt un copil crescand in pantece. Micile zvacniri ca semn al vietii, lovirea unui cot sau a unui genunchi in stomacul meu, sughiturile slabe.

Priveam cum o fata tanara si prietena ei se grabeau sa intre in cladire. Ele s-au strecurat inauntru inchizand usa in urma lor. Ma intrebam care dintre ele era insarcinata. M-am uitat in oglinda. Aveam 33 de ani. De-abea o adolescenta. Nu am recunoscut femeia din oglinda. Am vazut doar rusine. Am vrut sa ies din masina, dar nu m-am putut opri sa nu ma gandesc la spitalul din Florida cu 6 ani in urma. Am fost dusa de urgenta la spital. Sangeram si medicii ma duceau in camera cu ultrasunete sa fiu examinata. In camera era foarte rece si nu m-am putut opri din tremurat. Tehnicianul m-a uns cu ceva in zona din jurul stomacului si a pornit aparatul. Ma asteptam sa-mi vad copilasul mort, fara ca inima sa-i mai bata, cu trupul nemiscat. Vazusem asta si inainte si eram pregatita. Dar Dumnezeu a avut alte planuri.  

Durerea pe care am simtit-o in acel moment a fost una de asteptare, dor si bucurie inexprimabila. Fiul meu era in viata , era bine, miscandu-si piciorusele. Inima lui batea. L-am fixat cu privirea, recunoascatoare ca il putem vedea acolo in burta, il stiam in siguranta si ii auzeam bataile. Niciodata nu am simtit dragostea cum am simtit-o in acel moment. Dragostea unei mame. Atat de pura. Atat de naturala. Trasaturile sale nu erau complet dezvoltate. Degetele lui fragile, degetele de la picioare atat de mici. Dar el era fiul meu si stiam ca va creste pentru a aduce fericire in aceasta lume. Foarte diferita de durerea pe care am simtit-o cand ma aflam in masina in afara cladirii unde se afla cabinetul nasterea planificata. Nu simteam nici o bucurie, nici o dorinta, nici o speranta. Doar disperare si o dorinta disperata de a repara ceea ce am pierdut si sa imi recapat viata. 

Divortul si destramarea familiei 

Ma despartisem de sotul meu. O alegere egoista. Oh, as putea sa va dau o mie de motive, multe dintre ele de inteles, poate chiar justificate, dar nu conteaza. Ideea esentiala a fost ca m-am despartit si am inceput o viata noua cu un alt barbat. Nu a durat mult timp cand am stiut ca nu pot trai cu aceasta alegere. Cei doi copii insemnau prea mult pentru mine. Copiii ar trebui sa traiasca intr-un camin stabil unde sa creasca in increderea si siguranta dragostei ambilor parinti. Nu am putut trai cu tristetea pe care am vazut-o la ei inca din momentul despartirii in acele saptamani in care au stat cu mine inainte de a-l vizita pe tatal lor. Confuzia si teama lor au fost poveri pe care nu am vrut sa le mai poarte. Asa ca am decis sa ma impac cu sotul meu.  

Era de asemenea vorba de biserica mea. Am parasit-o de asemenea – un alt episod din viata mea pe care trebuia sa il repar … sa il rezolv …  Primisem cateva scrisori de la liderii bisericii despre faptul ca divortul meu insemna ca nu mai eram o mama pentru copiii mei. Daca mi-am incalcat legamantul de casatorie, nu mi se mai permitea sa ma bucur de privilegiile ce decurg din acesta – privilegiul de a fi mama. Cu alte cuvinte, daca mi-am lasat sotul trebuia sa-mi las si copiii. Nu mai eram o mama in ochii bisericii sau a lui Dumnezeu.  

Primisem o scrisoare de la sotia unui frate in varsta, spunandu-mi “sa fac un lucru onorabil si sa stau separata de copii pana cand prin harul lui Dumnezeu ma pocaiesc si traiesc prin credinta in ascultare de Dumnezeu.” Sotul meu imi scrisese de asemenea ca trebuia sa “rup orice fel de comunicare si contact cu copiii: nu vizite, nici telefoane, nici e-mailuri si nici scrisori…Tu nu mai esti mama acestor copii.” Am citit scrisorile de mai multe ori si am stiut ce trebuia sa fac – nu doar din cauza amenintarilor, ci pentru ca imi iubeam copiii. Am vrut ca ei sa fie fericiti din nou. Impacati. Nu voi uita niciodata ziua in care m-am intors. M-am dus la batranii bisericii si le-am implorat iertare. Doream sa le spun motivele pentru care plecasem, imi neglijasem casnicia – cu siguranta unii dintre ei ar fi inteles -dar nu am facut-o. Am pastrat tacerea. Stiam ce trebuia sa fac si am fost dispusa sa o fac. Am fost dispusa sa fac ca totul sa fie bine din nou.

Ne-am asezat intr-o sala de biserica slab luminata. Sase barbati si eu. Un fel de tribunal. Cu Bibliile deschise in fata noastra. Furia din incapere era palpabila. La fel si durerea. Luminile fluorescente clipeau deasupra capului, iar afara ploua. Siroaiele de ploaie curgeau pe geamuri si tunetul rasuna prin munti. Barbatii ma ascultau si spuneau ca imi vor oferi ajutorul de care aveam nevoie pentru a-mi recapata casnicia, pentru a-mi reintregi familia.  

Insarcinata din nou 

M-am intors la apartament pentru a-mi aduna lucrurile, dar in seara aceea am aflat ca eram insarcinata. Ma ingrijorasem cu privire la asta si amanam testul dar nu puteam trai in negare pentru totdeauna. M-am asezat in baie pe podea, cu genunchii pana la barbie si priveam cum linia rosie se transforma intr-o cruce. Lumea mea s-a spulberat. Ma aflam la rascruce de drumuri. Nu puteam pastra copilul si repara casnicia. Nu puteam pastra bebelusul si copiii mei sa se reintoarca la mine. Chiar si atunci, nu stiam unde sunt. Ei se aflau fie cu oamenii bisericii sau in afara orasului. Nu stiam. Sotul meu nu imi spusese. El pur si simplu i-a luat si mi-a spus ca nu mai eram mama lor, ca am murit pentru ei. Ma intrebam daca le spusese cu adevarat ca am murit. O parte din mine ar fi dorit sa fie asa. Timp de doua luni, m-am framantat ce sa fac. Am stat in apartamentul meu incercand sa ma hotarasc cum sa confrunt viitorul, cum sa rezolv ceea ce era distrus. Dar stiam ca unele lucruri nu pot fi rezolvate. Eram dispusa sa-mi pierd un copil, intr-un fel. Indiferent de ceea ce alegeam, existau si pierderi, si nu numai pierderea mea dar si pierderea copiilor mei. Ei pierdeau o mama. Totul se schimbase pentru ei. Nimic nu era corect sau complet. Prin propriile mele alegeri creasem o lume care aducea durere -tuturor. Rusinea, izolarea si vina erau coplesitoare. Dar le meritam. Meritam durerea, pedeapsa, pierderea. Copiii mei nu le meritau. Nici unul dintre ei.  

Am luat in calcul varianta de a da copilul spre adoptie dar tatal nici nu dorea sa auda asta. El va creste copilul. Singura alegere era de a da nastere copilului si cineva sa il infieze fara ca acest copil sa ma mai vada vreodata. As fi putut face asta pentru ca, potrivit legii, tatal nu avea nici un drept legal asupra copilului din moment ce noi nu eram casatoriti.

Mi-as recapata casnicia. Copiii mei m-ar avea din nou. Dumnezeu m-ar fi iertat. Povestea incalcita a sentimentelor si consecintelor era un lant din care nu reuseam sa scap. Asta pana cand m-am gandit la avort. Uciderea copilului. Aceasta ar rezolva totul. Cat de ironic – pe atat de bizar-  nu puteam suporta gandul adoptiei dar puteam medita la moarte. Cu toate acestea, in acel moment intunecat, ma gandeam ca era cea mai buna alegere. Ar fi atat de usor. Milioane de femei o faceau in fiecare an. Viata mea ar putea continua asa cum era inainte. Mi-as recapata casnicia. Copiii mei m-ar avea din nou. Dumnezeu m-ar fi iertat. Biserica m-ar accepta inapoi. Familia mea ar fi impreuna. Copiii mei ar fi fericiti.  

Dar copilul meu ar fi mort.  

In cumpana 

As fi in stare sa sacrific acest copil pe altarul egoismului meu? Acest copil care crestea in burta mea? Un copil pentru care eram responsabila? Un copil pe care il adusesem in lume prin dorinta mea de a avea relatii sexuale? 

Doar sa ies din masina, sa-mi pastrez hotararea, sa ma asez pe masa, sa inchid ochii, sa-mi indoi picioarele si sa-i las sa ma scape de greseala mea. In masina era cald ca intr-un cuptor, si ma uitam spre usa cabinetului nastere planificata prin ceata de caldura de pe capota. Mirosul de cartofi vechi au adus inapoi amintiri cu copiii mei razand in zilele cand totul era bine. Poate nu perfect. Dar bine. Putea fi din nou asa. Trebuia doar sa ies din masina, sa-mi pastrez hotararea, sa ma asez pe masa, sa inchid ochii, sa-mi indoi picioarele si sa-i las sa ma scape de greseala mea.  

Am deschis portiera si am traversat parcarea pana la usa de la intrare. Cerul era atat de albastru, si pasarile cantau, dar tot ce auzeam era bataia inimii mele. Tot ce puteam vedea era ceata neclara a cladirii din fata mea. O femeie stand in spatele biroului ridica privirea. “Pot sa va ajut?” intreba ea. Priveam in incapere. Fetele care intrasera mai devreme sedeau intr-o parte a incaperii. Una rasfoia o revista. Cealalta privea la mine. Ochii ei erau umpluti de lacrimi. Ne uitam una la alta – impartasind un moment comun de vinovatie, de compasiune, de durere – si apoi si-a intors spatele. Nu ma puteam misca. “Domnisoara va pot ajuta?” a repetat femeia de la birou. Am clatinat din cap. “Nu. Imi pare rau. Nu, nu poti.”  

Am plecat si am fugit la masina. Inca pot auzi clopotelul de la usa sunand. Am pornit motorul si am scos masina din parcare. Nu am putut sa o fac. Nu am putut sa-mi omor copilul din cauza greselilor mele mizerabile. Nu stiam ce am de gand sa fac – nu stiam ce puteam sa fac -dar trebuia sa accept consecintele alegerilor mele. Nu puteam sa ucid o viata pentru ca mie sa-mi fie mai bine.  

Trebuia sa-mi infrunt durerea. Durerea este rezultatul alegerilor gresite. Suferinta este consecinta pacatului. Daca suntem dispusi sa pacatuim, trebuie sa fim dispusi sa acceptam si suferinta care vine odata cu pacatul. Fugind de suferinta, savarsind lucruri mai rele pentru a o evita, nu este un raspuns. Aceasta produce mai multa durere, mai multa suferinta -poate nu pentru tine, dar cu siguranta pentru copilul pe care l-ai omorat. Nu mi-am ucis fiica. Mi-e rusine ca am vrut sa o fac – chiar si pentru o clipa. In cele din urma, nu am putut sa o fac. Sangele ei nu trebuia varsat pentru a-mi face mie viata mai usoara, indiferent cat de corecte ar fi fost motivatiile mele cand ea a aparut in viata mea. Alegand viata mi-a schimbat-o pe a mea pentru totdeauna. Aceasta nu a fost niciodata la fel si fusese dificil pentru ca ma luptam pentru a naviga in apele unei vieti distruse.  

Femeile care isi avorteaza copiii o fac pentru ca ele spun ca isi doresc o viata mai buna. Dar nu este o viata mai buna pe care si-o doresc -este una mai usoara. Este o viata lipsita de lupta, fara consecintele alegerilor deja facute. Este mai usor. Dar nu e mai bine. Nu este niciodata mai bine. Moartea nu este niciodata mai buna. Daca as fi ales sa-mi avortez copilul, as fi ales moartea. Sange varsat sa spele pacatele mele. O viata luata astfel incat sa o castig pe a mea, asa incat sa pot sa fiu libera de consecintele alegerii mele de a concepe acest copil. Dar sangele unui copil nu poate repara niciodata ceea ce este distrus. Un asemenea sacrificiu este o minciuna.     

 VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronicwww.alianta-familiilor.ro

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro

 Alianta Familiilor din Romania
www.alianta-familiilor.ro

Newsnet Crestin – Pastor Samy Tuțac: Ziua în care m-a sunat Președintele

Photo credit Newsnet Crestin

“S-a întâmplat în 25 Mai, 2014, ziua alegerilor europarlamentare. Era o zi de Duminică și aflându-mă în biroul meu, de la Biserica Betel din Timișoara, am simțit în inima mea un imbold să-i transmit domnului Președinte un cuvânt de încurajare. Cu o zi înainte, la Constanța, un bărbat l-a scuipat în față. De gesturi asemănătoare avuseseră parte, tot pe sfârșitul mandatelor și ceilalți doi foști Președinți, domnii Iliescu și Constantinescu. Un gest pe care nu-l pot aproba, indiferent de numele Președintelui.
De câteva luni aveam telefonul purtătorului de cuvânt al Președintelui și-i solicitam, uneori, motive de rugăciune pentru Președinte sau îi transmiteam prin sms scurte mesaje de încurajare. Întotdeauna, cu promtitudine maximă, acesta răspundea și îmi mulțumea. În dimineața aceea, înainte de începerea slujbei, i-am transmis Președintelui, prin purtătorul său de cuvânt, un scurt mesaj…”

Marturii personale – Iosif Ton si Elisabeta Ton la Cluj-Napoca 14 Decembrie 2014

Vezi si

Intalnire cu Iosif Ton 14 Decembrie  Partea I

VIDEO by Centrul Crestin Caleb

Intalnire cu Iosif Ton 14 Decembrie  Partea II

LIVE In Direct – Marturie Iosif Ton la Centrul Crestin Caleb Cluj 14 dec ora 18:00

Urmareste interviul /marturia integrala aici (2 fisiere VIDEO) -

Marturie personala Iosif Ton si Elisabeta Ton la Cluj-Napoca 14 Decembrie 2014 

VIDEO by Centrul Crestin Caleb

Cătălin Ciuculescu: 4 zile şi 4 nopţi pe stradă

Un articol şi o experienţă miscătoare impărtăsită cu noi de Cătălin Ciuculescu:

4 zile şi 4 nopţi printre oamenii străzii. Fără mâncare. Fără schimburi. Fără căldură. Fără un loc unde să-ţi aşezi capul. O experienţă pe care mulţi dintre noi nu am trăit-o! Un articol impresionant al cântăreţului Cătălin Ciuculescu. Merită meditat adânc: cum acţionăm faţă de oamenii străzii?

***

“Stau pe niste scari reci… Mi-am scos o geaca din plasa de rafie si m-am asezat pe ea… Am trecut acum cateva minute printr-o piata… Ma plimbam printre “bunatatile” expuse… Am iesit din piata si-am dat de unul “ca mine”… Am trecut de el, apoi m-am intors… L-am intrebat ce face… “Ce sa fac? Pe-aici.”… M-a-ntrebat si el ce fac… “Ce sa fac? Ma plimb.”… M-a-ntrebat pe unde stau… I-am zis ca pe afara… “Nu ti-e frig?”, mi-a zis… “Inca nu e asa frig tare“, i-am raspuns…  L-am intrebat daca are izmene… Avea… O pereche… M-a intrebat de unde sunt… Daca mai am frati…

Photo credit catalinciuculescu.ro

Avea un miros de “prenadez” baiatul, in urma bronzului pe care il inspira dintr-o punga… L-am intrebat ce mananca… Zicea ca mai sunt oameni care mai dau… M-a-ntrebat de ce nu ma duc in strainatate… I-am spus ca mai bine mor in tara decat la straini… “Asa e”, a intarit si el… Zicea ca, daca vreau, pot sa ma duc maine cu el pe “Brancoveanu” sa-mi fac baie…

Din magazinul in fata caruia ne aflam a iesit un altul tot “ca noi” cu o punga alba in mana… “Uite aici, mancati”… A intins-o spre mine… “O-mpart cu el”, i-am spus… “Mananca tu!”, mi-a zis baiatul ce consuma bronz… “Mancati ca e pui… E fain… E cald”, ne-a zis binefacatorul… A plecat… Am scos cele doua bucati de pui si le-am impartit, apoi am plans “instant”… Eu il mai intalnisem pe cel care mi-a dat mancarea… Acum 11 ani, imi amintesc perfect… Incepeam clasa a 9-a la Resita dar trebuia sa schimb un tren in Caransebes… El era acolo pe o banca… Se legana si avea un tic ciudat cu limba… Tot om al strazii era si atunci… Am plans de-am rupt… Atunci radeam de cum facea cu limba, azi am plans pentru binele facut… M-a-ntrebat cel cu care imparteam bucatile de pui de ce plang… I-am spus ca “tot astia ca noi stiu sa faca bine”… Mi-a zis sa nu mai plang… I-am strans mana, i-am zis “ceau” si-am plecat… Dumnezeu e bun…”

pentru tot articolul click http://www.catalinciuculescu.ro/4-zile-si-4-nopti-pe-strada/

multumim pastorului Nicolae Geanta pentru semnalarea acestui articol!

Caleb Teodorescu – De la moarte la viata – Copilul din familia penticostala care a revenit la viata dupa 40 de minute in moarte clinica

Photo ABC News

O familie de sot si sotie penticostali, disperati de starea copilului lor, in dependenta totala de Dumnezeu, au cerut un miracol de la Dumnezeu si prin harul si mila Sa, El a raspuns. Toata gloria si slava sa fie in veci adusa singurului Dumnezeu adevarat!

Dr. Cristi Prunean: In 2011  Caleb Teodorescu, copilas la varsta de 2 ani s-a inecat intr-un bazin de apa. A stat 35-40 de minute far a oxigen in moarte clinica cu stop cardiac. Nu numai ca a fost readus la viata, dar este perfect sanatos-  a fost pus in coma artificiala doua zile, dupa care prin testuri au verificat ca creierul copilului este complect normal si l-au scos din coma. La o zi, doua, a inceput sa umble. In a treia zi a inceput sa vorbeasca…

Un fragment din predica fratelui si dr. Cristi Prunean despre acest miracol. Fragmentul incepe cu cateva cuvinte in limba engleza, iar apoi relatarea acestui eveniment este facuta in limba romana.

VIDEO by RacerUnderTheSon

Alin Gîrlea & Index Band – România, Chemarea Continuă!

00Camera: Andrei Birtea, Catalin Ciuculescu
Video-Edit: Catalin Ciuculescu
Studio MuzicAlin
CC Film 2014

“Rugaţi-vă Domnului pentru ţară, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!” Ieremia 29:7

~ ~ ~ ~ ~

Binecuvântează Doamne, România

Photo credit Alfa Omega TV

Noi Te chemăm, arată-Ţi iubirea,
Dă-ne credinţa din nou, Te rugăm;
Ajută-ne să Te cunoaştem,
Să Te-ascultăm, Doamne, să Te iubim.

Binecuvântează Doamne, România,
Binecuvântează ţara mea,
Vino cu putere, vino cu trezire,
Te rugăm, Isus, ai milă de ea.

Suntem flămânzi, Doamne de Tine
Pâinea Vieţii doar Tu ne-o poţi da;
Suntem setoşi de neprihănire
Lasă să plouă apa vieţii în ţara mea

Monica Chibici – Cand Dumnezeu isi intinde mana!

Pe data de 17 iunie m-am casatorit cu Ciprian in Grecia !!!

Monica ChibiciDupa casatorie, ne-am dorit foarte mult sa avem un copil. Si Dumnezeu a ascultat repede dorinta noastra. Cam peste o luna si jumatate, in timp ce eram in concediu in Romania, am aflat ca sunt insarcinata!!! Ne-am bucurat foarte mult la gandul ca vom fi parinti. Aveam sa fiu o mamica tanara datorita faptului ca abia implinisem 19 ani si eram foarte fericita de acest lucru. Imi doream sa fac lucrurile bine de la inceput . Asa ca am mers la o clinica particulara si mi-am facut toate analizele pentru sarcina . Eram foarte optimisti si plini de viata. Pana au iesit rezultatele…

Cand doamna doctor ginecolog a vazut rezultatele, s-a speriat si mi-a spus ca ii pare tare rau dar trebuie sa fac avort numaidecat. Rezultatele analizelor aratau ca am rubeola in sarcina . Rubeola este o boala copilareasca ( pojarul) si banala, dar contractata in sarcinia, ea trece prin placenta si ataca in mod direct fatul. Rubeola este o boala infecto-contagioasa relativ banala in majoritatea cazurilor, mai ales daca apare in copilarie, insa poate fi extrem de grava daca apare la femeia gravida. Virusul rubeolei traverseaza placenta si poate determina malformatii grave ale embrionului. Cele mai multe gravide infectate cu rubeola in primul trimestru de sarcina au un risc major de avort spontan, restul nascand copii cu malformatii congenitale grave, uneori incompatibile cu viata.

Riscul aparitiei rubeolei congenitale este cu atat mai mare cu cat virusul traverseaza placenta in primul trimestru de sarcina, cand are loc embriogeneza si organogeneza (dezvoltarea tesuturilor si organelor viitorului fat). Virusul rubeolic poate deregla acest proces complex, dand nastere unor malformatii mai mult sau mai putin grave. Contactarea virusului in prima luna de sarcina este foarte grava deoarece are o rata de transmitere la embrion de peste 90% si are ca si consecinta aparitia rubeolei congenitale. Simptomele rubeolei congenitale sunt: surditate tulburari de vedere (glaucom congenital, orbire) defecte de cord congenitale (de cele mai multe ori grave si care necesita tratament chirurgical corector la nastere) retard mental deficite staturo-ponderale (copii mici, slabi). Nu exista nici un tratament pentru rubeola congenitala, singura optiune terapeutica ramanand astfel avortul!

Si mai grav era faptul ca eu nu aveam doar rubeola, ci si citomegavirus. Astfel, posibilitatea de a avea un copil normal de care sa ne bucuram era foarte redusa… Copilul pe care aveam sa-l nasc, mi-a explicat doctorita, va avea deci retard mental, mari probleme cu inima si multe altele.
Nu imi venea sa cred! Am iesit din cabinet plangand. Am vorbit cu sotul meu Ciprian si am stabilit ca nu voi face avort. Totusi, gandul ca vom avea un copil atat de bolnav ne provoca multa durere… Eram disperati! Nu am spus nimanui prin ce trecem… Asteptam cu fiecare zi care trecea sa ni se dea o speranta, cat de mica. Din pacate, doctorii nu ne dadeau niciuna ci ne sfatuiau in continuare sa fac avort. Mi-au spus ca copilul s-a dezvoltat mai putin decat era normal si ca, cel mai probabil, va fi o sarcina mica… Ne-am hotarat atunci sa ne intoarcem in Grecia si sa mai asteptam sa vedem ce va urma….

Cand doctorii din Grecia au vazut analizele din Romania, ne-au spus ca sunt adevarate si ca copilul pe care il voi naste nu va fi unul normal. Deci iar am fost sfatuita sa fac avort . Am repetat analizele. Din pacate, au iesit la fel de rele… Dar noi eram hotarati sa pastram copilul. Am cautat apoi un doctor care sa imi urmareasca sarcina si cu care sa nasc apoi. Am inceput sa ne rugam cu disperare Domnului… In afara de sotul meu, bunica si mama mea care se rugau regulat, ne-au sustinut si altii foarte mult prin rugaciune si post. Am avut chiar si o lucrare printr-un frate prooroc care ne-a spus ca cel rau vrea sa ingaduie o mare incercare peste noi care ne va aduce multe lacrimi. Dar, daca noi ne unim in rugaciune, vom vedea atunci cum Domnul va lucra!!!

Inaintam in sarcina si printr-o minune a lui Dumnezeu, toate ultrasunetele ieseau bine. Am trecut si de morfologia fetala cu bine. Asteptam de acum o fetita care numai prin minunea lui Dumnezeu avea sa se nasca si o vedeam crescand bine. Pe data de 5 martie 2013 la ora 8 dimineata fetita noastra Sofia a venit pe lume. La inceputul sarcinii doctorii ne-au spus ca sarcina era subdezvoltata, dar fetita noastra s-a nascut sanatoasa. Cantarea 3.980 kg si avea 53cm. Stim ca Dumnezeu a intervenit si Si-a pus pana peste trupusorul ei. “Tu mi-ai întocmit rarunchii . Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele. Te laud ca sunt o făptură așa de minunata. Minunate sunt lucrările tale si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta. Trupul meu nu era ascuns de Tine cand am fost făcut intr-un loc tainic, tesut in chip ciudat ca in adancimile pamantului. Cand nu eram decât un plod fara chip ochii Tai ma vedea si in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele”.( Psalmul 139:13-16)

Am primit asadar un copil sanatos din partea Domnului fara ca eu sa fi fost mai buna decât cele care au un copilaș bolnav.. Doar Domnul s-a îndurat de mine si mi-a dat o fetita sănătoasă. O binecuvântare in casa noastra!! Slava Domnului pentru toate lucrurile!! Am spus ca voi scrie toate acestea pentru ca frica, durerea si disperarea ce mi-au cuprins in acele momente inima au fost mari. Doar cine a trecut pe aici poate înțelege. Dar si cine are de trecut. Ma rog ca Domnul sa-l întărească .. Sa indrazneasca la El .. Căci Dumnezeu ne iubeste si își pleacă urechea la cererile noastre! El are mila de nou!! Doar El este Cel care ne poate da biruință!!

Fetia noastra are acum15 luni si este perfect sănătoasă. O privim cum merge pe piciorusele ei, cum se joaca si cum începe sa rosteaca primele cuvinte si ne minunam de modul in care Dumnezeu a lucrat! Oh, si cat e de isteata!! Slava Domnului!!

Sa avem copii sanatosi nu e meritul nostru, ci este doar indurarea si bunătatea Domnului !!!”

Monica Chibici (via Gabi Lupescu)

El e de partea ta! Sorin Taban

2869b-father-praying-over-child

Alte poezii de Sorin Taban-

“El face rana si tot El o leaga, El raneste si mana Lui tamaduieste ” Iov 5:18

El e de partea ta !

Asa cum numai tata stie
am sa-ti compun o poezie
E una de incurajare
s-o citesti ziua, dar si la culcare…

Tu esti in planul lui Isus
El te iubeste mult, nespus,
nu-i nici o clipa sa nu stie
ce va urma…ce va sa vie…

Tu stai cuminte, linistita,
de ingeri vei fi ocrotita
la capul tau chiar El va sta
cu mana-I te va mangaia…

El face rana, El o leaga
tu esti prietena Lui draga
E mandru de credinta ta,
mereu exemplu te va da…

…sa-I fii un martor credincios
condu-i pe oameni la Hristos
Si chiar pe pat de suferinta
sa straluceasca-a ta credinta…

sa lumineze pe oricine
va fi in camera cu tine…
Melitta draga, nu uita
Isus este de partea ta !

1.iunie.2005

…era 1 iunie 2005, ziua copilului…fetita mea Melitta, pe atunci de 17 ani, era in spital dupa doua operatii de inima si alte doua grele de ficat… i-am compus o pozie in care am vrut sa-i aduc aminte ca El este in control… ca El este de partea ei… ca El face rana si tot El o leaga… ce avea ea de facut? sa stea linistita si sa-I incredinteze Domnului temerile ei… sa vorbeasca celor din salonul ei despre dragostea lui Isus… sa Ii slujeasca chiar pe pat de spital… de atunci, a mai trecut inca prin alte doua operatii din care Domnul a scos-o biruitoare ! Slava Lui !!!
Sorin Taban

 

Cultura promiscuității – Drama secolului XXI

Pe langa statisticile efectelor distructive a bolilor fizice, care sunt un rezultat direct al acestei culturi a promiscuitatii si care sunt mentionate aici-

Dacă suntem sinceri și obiectivi, vom recunoaște că puține lucruri au o ramificație atât de vastă de efecte negative asupra omului și societății din ziua de azi ca sexul ocazional sau, în termeni mai generici, cultura promiscuității.

Cele mai clare efecte distructive ale acestei culturi sunt fără îndoială bolile cu transmitere sexuală, agresiunile sexuale și sarcinile nedorite. În fiecare an, se înregistrează 3 milioane de cazuri de boli transmise sexual printre tinerii americani și aproximativ un milion de sarcini neplanificate, iar infecția cu virusul HIV a devenit a șasea cauză de deces pentru persoanele cu vârste între 15 și 24 de ani, în SUA.

În România, în mod oficial un milion de oameni primesc tratament pentru a scăpa de boli venerice, dar neoficial cifra s-ar ridica la 10 milioane. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România se clasează în primele 10 locuri de pe continent la incidenţa infecţiilor cu transmitere sexuală și printre cele 4 ţări care furnizează 60% din cazurile de sifilis (raportate la nivel european în 2010), alături de Germania, Marea Britanie şi Spania.

Cu toate că unele boli cu transmitere sexuală nu au simptome pe termen lung, efectele pot fi dramatice. Mulţi bolnavi s-au trezit cu diferite tipuri de cancer, în timp ce multe cupluri au aflat prea târziu de ce nu pot avea copii.

studiile ne arata ca sunt si niste efecte psihice distructive:

În ciuda mentalității care se promovează azi și care promovează sexul ca un simplu amuzament, cercetările arată că relațiile intime ocazionale lasă o amprentă importantă asupra psihicului uman.

O serie extinsă de cercetări pe acest subiect, realizate de Institutul Kinsey și Universitatea Binghamton, au ajuns la concluzia că această cultură a promiscuității, care „s-a infiltrat în viețile adulților prin lumea vestică”, are multiple efecte negative. Primul pe listă ar fi factorul de disconfort, pentru că, în ciuda mesajului transmis de mass-media că e ok sau chiar de dorit, sexul ocazional îi poate face pe oameni să simtă că au făcut ceva care „le violează standardele interne”, scrie Psychology Today.

Alte sentimente comune sunt cele de regret, dezamăgire, confuzie, rușine, vină și stimă de sine scăzută, deși unii participanți au declarat și sentimente pozitive, spunând că s-au simțit doriți și mândri. Cercetătorii notează că sentimentele tind să fie pozitive înainte și în timpul unei întâlniri, dar negative după. Aceștia au mai notat și că participanții care nu erau deprimați înainte au prezentat simptome de deprimare și singurătate după.

Și dacă aceste studii s-au bazat pe eșantioane relativ mici, un studiu care va apărea în următoarea ediție a publicației Journal of Sex Research a analizat date de la 3.900 de studenți, din 30 de campusuri universitare de pe tot teritoriul Statelor Unite. Și acesta susține aceleași concluzii. Studenții care avuseseră relații cu o persoană străină cu o lună înainte de studiu au prezentat niveluri mai mici de stimă de sine, de satisfacție generală și de fericire, în comparație cu cei care nu avuseseră astfel de relații, și niveluri mai mari de anxietate și depresie. Cercetătorii mai notează că, deși se crede că bărbații sunt ok cu sexul ocazional și doar femeile nu sunt, nu s-a găsit nicio diferență între genuri în ceea ce privește efectele.

Citeste articolul in itregime aici – http://semneletimpului.ro/social/relatii/drama-secolului-xxi-sexul-ocazional.html

Un video adresat tinerilor:

Pam Stenzel – Sexul in afara casatoriei are un pret

VIDEO by www.resursecrestine.ro

Trebuie să-ţi mărturisesc că în toţi acei ani de şcoală te-am urât, şi acestea sunt motivele…

Photo credit flickrhivemind.net

Am ajuns la concluzia că secretul compasiunii este înţelegerea.

Ezechiel a spus: „şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile.” (Ezechiel 3:15).

Cred că lucrul acesta este important de făcut, cel puţin în mintea noastră. Pune-te în pantofii altora. Pune-te în situaţia lui. Şezi acolo unde şade şi el. Priveşte lucrurile din unghiul lui. De cele mai multe ori vedem lucrurile doar din unghiul nostru, dar încearcă să priveşti şi din perspectiva altora.

Uneori avem oameni în jurul nostru care ne irită prin lipsa de maniere sau prin anumite manifestări care ne sunt dezgustătoare.

L-am auzit odată pe Dr. James Dobson vorbind despre un coleg de şcoală pe care l-a urât, şi la rândul lui şi acest coleg l-a urât pe el. În toţi acei ani de şcoală nu se puteau suferi unul pe altul.

Cu câţiva ani mai târziu, Dr. Dobson l-a întâlnit pe acest coleg de şcoală la o conferinţă, unde nu a putut să-l evite. Deci, a scris pe o bucată de hârtie lucrurile care l-au iritat şi pe care nu le-a suferit la acest coleg. Apoi, când l-a întâlnit i-a spus: „Ştii, trebuie să-ţi mărturisesc că în toţi acei ani de şcoală te-am urât, şi acestea sunt motivele.”

D. Dobson a început să citească toate motivele pentru care el l-a urât pe colegul lui de şcoală. Fostul lui coleg a răspuns: „Ştii, că şi eu te-am urât, pentru aceleaşi motive.”

Dr. Dobson a spus că s-a uitat din nou la motivele lui şi a înţeles că de fapt se uită în oglindă.

Găsesc că lucrul acesta este foarte adevărat, şi în acelaşi timp amuzant. Acele trăsături de caracter care nu ne plac la noi, le dispreţuim în alţii.

În general tolerăm aceste deficienţe la noi, dar când e vorba de alţii, nu putem să le suportăm. Ele ne irită şi ne fac să ne pierdem cumpătul. Înţelegerea este o componentă atât de importantă a compasiunii.

O marturie istorica a lucrarii Baptiste din Lugoj, – Caius Obeada: 2014 Marturii Baptiste Banatene cu Ionel Tutac

De la Caius Obeada: O marturie istorica a lucrarii Baptiste din Lugoj, expusa de pastorul Bisericii Baptiste Harul, presedintele Comunitatii Baptiste de Timisoara si secretarul general a Cultului Baptist, Dr. Ionel Tutac.

Vezi saitul fratelui Caius Obeada aici-

VIDEO by Caius Obeada

Ravi Zacharias – Dar muzical, povestea unui român pe timpul comunismului

Ravi Zacharias Texas A & M 19 March 2014

ROMANA

(Trad. Blogul Agnus Dei) Un mare evanghelist pe care nu vreau sa-l numesc, in timp ce visita Romania in timpul comunismului,  impreuna cu delegatia sa, unul din membri delegatiei sale a iesit sa mearga pe jos pe strazile din Romania.

In timp ce umbla, uitandu-se la aceasta tara desolata in calitate de visitator incognito, umbland undeva pe strazile Bucurestiului, a auzit un om care trecea pe acolo pe o zi de iarna rece, fluierand o melodie. Si aceasta nu era o melodie obisnuita.  Era din acest imn crestin: Medicul bun se-apropie,  Preotul Mare Isus.

Si acest visitator s-a oprit, s-a uitat la trecator si a inceput apoi sa fluiere si el melodia impreuna cu trecatorul. Ei s-au privit unul pe altul, dar nu puteau vorbi aceeasi limba. Atunci romanul isi atinteste privirea inspre ceruri, si apoi isi pune mana pe inima.

Acest american atunciisi  atinteste si el privireainspreceruri si apoiisipune mana pe inima. Si atunciceidoi se imbratiseazaunul pe celalalt.

Darul de a canta se transcende intr-un limbaj de exprimare. Unicitatea lui Dumnezeu, a facut sa se produca acest stimulent de inspiratie. Dar nu este numai atat, aceasta vorbeste de asemenea si de bucuria care vine in inimile noastre in timpul celor mai singuratice situatii din vietile noastre.

ENGLISH

One great evangelist whom I shall leave unnamed had one of his team members walking down the streets of Romania. And as he was walking by, looking at this desolate country asa visitor incognito, as  he was walking somewhere in the streets of Bucharest, he heard a man walk by on a cold wintery day, whistling a tune. And it wasn’t a common tune.

It was from this hymn: The great Physician now is here, the sympathizing Jesus. (Medicul bun se apropie, Preotul mare, Isus). And this man paused, looked at him, walked by him and started to whistle the tune along with him. They looked at each other, they couldn’t speak.

Then the Romanian points to the heavens and then touches his heart. This American points to the heaven and touches his heart. And they both lock each other in embrace.

The gift of music transcending mere verbiage. The uniqueness that God has given in this inspirational incentive . But not only that, it talks about the joy that comes into our hearts  at the loneliest times in our lives.

 The great Physician now is here, the sympathizing Jesus

Medicul bun se apropie

VIDEO by  daniprecupeanu

Medicul bun Se apropie,
Preotul Mare Isus,
Bucurie ne aduce,
Scăpare numai în Isus.

Refren:

Auzi: îngerii cântă!
O, ce glas dulce sună!
Cântă şi tu, inimă,
Isus, Isus, Isus!

Cel ce şterge păcatele,
Acela îi numai Isus
Care la cer ne conduce.
El ne cunună, Isus.

Pentru mine ai răbdat cruce.
Laudă Ţie, Isus!
Cred, Miel Dumnezeiesc, Ţie!
Eu Te iubesc, o, Isus!

Voi fiilor cei mari si mici,
Iubiti numai pe Isus
Pe calea Lui umblati aici,
Cu voi petrece Isus,

Cand in ceruri noi vom intra,
Nainte ne-a sta Isus.
In jur de tron noi vom canta
Numele sfant,lui Isus

Ravi Zacharias story

The great Physician now is here, the sympathizing Jesus.

1. The Great Physician now is near,
The sympathizing Jesus;
He speaks the drooping heart to cheer,
Oh, hear the voice of Jesus!

Sweetest note in seraph song;
Sweetest name on mortal tongue;
Sweetest carol ever sung:
Jesus, blessed Jesus!
2. Your many sins are all forgiv’n,
Oh, hear the voice of Jesus;
The veil ’twixt you and God is riven,
Redemption wrought by Jesus.
 .
3. All glory to the dying Lamb!
I now believe in Jesus;
I love the blessed Savior’s name,
I love the name of Jesus.
 .
4. His name dispels my guilt and fear,
No other name but Jesus;
Oh, how my soul delights to hear
The precious name of Jesus!

Pastor Gheorghe Herghelegiu – Mărturie Captivantă – Cu Dumnezeu prin satele Moldovei

Pastorul Gheorghe Herghelegiu prezintă în două părți povestea vieții sale, a felului în care L-a descoperit pe Dumnezeu și a modului în care a ajuns să slujească ca diacon iar mai apoi ca și pastor în mai multe sate din zona Moldovei. Aceasta este o mărturie captivantă, presărată cu întâmplări și dificultăți specifice perioadei comuniste din România. Pastorul Gheorghe Herghelegiu, ajuns la vârsat de 75 de ani, este un veteran al credinței, în felul său, care a rămas statornic în pofida presiunilor care au intervenit în slujirea sa de-a lungul anilor.

Partea 1 (30 min)

Partea 2 (30 min)

Botez in apa la Biserica Betel Bucuresti 26 Octombrie 2014

19 suflete s-au adaugat la Imparatia lui Dumnezeu duminica 26 octombrie, 2014.

Fa click pe poza, selecteaza:

Florin Ianovici Biserica Betel BotezCe e NOU la PAGINA Florin Ianovici

Firuca Dumbrava – Marturie de vindecare de cancer

Despre modul in care Dumnezeu a vindecat-o de o tumoare canceroasa de marimea unei mingi de fotbal in urma rugaciunilor fratilor de la Rugul Aprins.

Articole de interes-

Calancea George Paul – MARTURIA UNUI TANAR, de 19 ani

000

Multumesc fratelui Gabi Lupescu pentru marturia aceasta!

Calancea George Paul:

“Înainte de a vă descoperi ce lucruri măreţe a făcut Domnul în viaţa mea, vreau ca tot ce voi scrie să fie spre Slava lui Dumnezeu, căci merită toată cinstea și onoarea de acum şi până în veci, AMIN!!!

Mă numesc Calancea George Paul şi am 19 ani. Îl cunosc pe Dumnezeu încă de mic copil, prin familia din partea mamei. Am umblat tare în Hristos, El era totul pentru mine, mă încuraja şi îmi dădea de fiecare dată pacea sufletească de care aveam nevoie, acea pace pe care mulţi încearcă să o înlocuiască, agățându-se de ceva lumesc. Printre acei “mulţi” mă număr şi eu. La vârsta de aproximativ nouă ani, viaţa mea a avut un declin.

Din cauza situaţiei financiare, mama a trebuit să plece în străinătate ca să ne poată asigura pâinea de toate zilele. Eu, de fire, eram foarte “mămos” să zic aşa, unde era ea întotdeauna eram şi eu, o iubeam extraordinar de mult, ea era singura mea sursă de afecţiune pământească. Eram o fire emotivă, doream să fiu înţeles în toate, să mi se acorde un maxim de importanţă. Odată cu plecarea mamei toate acestea s-au dus. Dintr-o dată paradisul vieţii mele s-a transformat întrun infern. Despărţirea aceasta a pus baza noii mele persoane. Depresia a început să-și facă loc în inima și-n mintea mea. Batjocura şi lipsa de afecțiune a celor din jur o intensifica tot mai mult. Aveam un refugiu în credinţă, dar până şi acesta mi-a fost înfrânt. Încetul cu încetul m-am depărtat de Dumnezeu, plăcerile lumeşti îmi otrăveau sufletul.

Am vrut să umplu acel gol din inimă, mai întâi capturat nonstop de calculator, totuşi mă simţeam părăsit de toată lumea. Pe lângă aceasta trebuia să am grijă de casă, ținând în unele privințe, locul mamei. Din această cauză nu mai vroiam nici prieteni, nu mai aveam timp de nimic. M-am închis în mine şi am încercat să arăt lumii că sunt vesel, dar numai eu ştiam ce aveam în suflet.

De multe ori mă uitam la sora mea care avea doar 2 ani la plecarea mamei şi mă gândeam: “De ce nu putem oare să avem şi noi o viaţă normală?” Această întrebare a început să mă macine tot mai mult. Răceala din suflet, de-a lungul anilor s-a mărit. Ajuns la vârsta de 15 ani, am fost nevoit să părăsesc casa din cauza liceului şi m-am mutat la oraş. Mi-a fost foarte greu să mă acomodez cu un mediu total diferit, deoarece eu stăteam la sat, fapt care m-a determinat să mă închid tot mai mult şi să nu mai conteze nimic pentru mine. Un an mai târziu, întunericul a pus ochii pe mine, a observat clar situaţia mea şi a reuşit să mă doboare complet prin curentul “ EMO KIDS”!

Lăsându-mă ispitit şi crezând că mă regăsesc în totalitate în acest „curent” am început să mă schimb dramatic, la început prin înfăţişare: păr lung, haine tot spre negru, apoi chiar şi stărilor sufleteşti le-am adăugat încă un plus de tristeţe.

Am ajuns la concepţia că pentru mine totul este pierdut, motiv pentru care să trăiesc nu mai am, nu este nimeni care să îmi fie
alături, nu am pe nimeni în care să mă bazez, căruia să îi spun tot ce am pe suflet. Totuşi, prin toate astea, câteodată mai strecuram câte o rugăciune spre Dumnezeu şi ceream măcar un prieten, dar în majoritatea timpului depresia mi-era atât de mare, încât nu vedeam decât moarte. Eram foarte răzvrătit, nu mai acceptam pe nimeni, niciun fel de afecţiune. Toţi pentru mine erau morţi, nu exista nimeni, credeam că mă aflu într-o lume părăsită unde rătăceam singur fără scăpare.

Satana şi-a “înfipt ghiarele„ tot mai mult, nu mai exista un lucru frumos în viaţa mea, o zi nu trecea fără să nu plâng.
Într-una din zile, după insistenţa unei surori care m-a ajutat foarte mult, am mers la adunare îmbrăcat specific emo, cu bretonul peste ochi şi un frate păstor a dat îndemnul să se facă o rugăciune pentru cei din curentul EMO. Eu fiind de faţă, fierbeam de nervi, celui ce mă influenţa nu îi convenea deloc, totuşi m-a impresionat credinţa cu care se rugau fraţii pentru mine şi m-a încurajat puţin, iar acea rugăciune a făcut multe în viitor.

După o vreme am început să mă plimb singur din nou, mai ales în timpul nopţii sau pe vreme rea, cu ploaie, nu mai conta nimic, ascultam mereu melodii EMO ROCK care nu făceau decât să mă deprime mai mult, cu bretonul peste ochi nu mai vedeam nimic nu mai auzeam nimic, pur şi simplueram închis într-o lume a mea, paralel cu realitatea. Cimitirele erau ca o a doua casă pentru mine, noapte sau zi, tot mai mult le vizitam.Adoram cuvântul „moarte” până şi vestimentaţia mi-era împodobită cu acei capi de morţi specific EMO, pe hanorace, tricouri, inele, medalioane, brăţări, etc.Eram însetat de întuneric până şi ochii, apoi unghiile le-am pictat cu negru.În orice caz, se cunoştea că nu mai eram eu stăpân pe viaţa mea. Frica şi durerea mă cuprindea tot mult, cei din jur au început să arate cu degetul, să mă catalogheze numai din cauza look-ului, apoi mă excludeau din vieţile lor. Pe unii care vroiau să mă ajute îi refuzam complet, ceva în interiorul meu nu îmi dădea voie să îi accept. Mama a venit acasă pentru puţină vreme, nu am
cuvinte să exprim durerea din sufletul ei când a văzut ce am devenit. Îmi punea nişte întrebări care parcă erau nişte săgeţi aruncate direct în inimă, iar eu îi răspundeam cu aceeaşi răceală dar, apoi conştiinţa mă condamna pentru că o iubesc enorm. Doream tot mai multă moarte, să mi se termine odată coşmarul în care trăiam, vroiam să nu mă fi născut să dispar în aşa fel încât să nu fi ştiut nimeni că am existat vreodată, dar eram conştient de ceea ce mă aştepta, dacă provocam eu moartea.
Singurătatea a crescut, situaţia şcolară a scăzut drastic, de la copil premiant am ajuns aproape corigent. Iubire în mine nu mai
exista, familia nu mai conta, mă plimbam pe stradă şi, deşi erau atâţia oameni, nu vedeam nimic, nu simţeam nimic, un lucru bun nu vedeam în viaţă, ziceam că nu se merita să o mai trăiesc, nu am de ce.
Îmi venea să ţip mereu, să zic că nu mai pot, vreau salvare.Ura faţă de mine creştea tot mai mult, mă consideram bun de nimic.
Apoi, când am văzut ce am devenit, cum mi-am distrus toată viaţa, regretul şi-a făcut prezenţa şi mă rodea enorm. Crezând că durerea trupească ar putea să mă trezească, am apelat la automutilare, mă tăiam pe mâini, palme…dar, nu a fost aşa, la început două, trei tăieturi apoi setea de moarte mi-a ajuns la maxim. Chiar nu vroiam să mai trăiesc în coşmarul acela. Mi-era foarte frică, oriunde mergeam şi mă uitam mă vedeam mort. Dacă mergeam într-un bloc cu multe etaje, de exemplu, aveam instinctul de a mă arunca. Dar, numai puterea lui Dumnezeu m-a împiedicat să nu fac asta.Aproximativ un an am fost capturat de jocuri online, nu mâncam şi nu dormeam cu zilele. Zi şi noapte eram în faţa calculatorului, rob al internetului. Viaţa reala puţin mai conta. Când mă trezeam puţin la viaţă, mă uram atât de mult încât nu mai vroiam să am contact cu lumea. Credeam că prin aceste jocuri totuşi puteam să umplu acel gol imens din suflet, dar dimpotrivă, l-am mărit.Între timp totuşi, Dumnezeu mă trezea câte un pic prin câţiva fraţi şi surori dar, apoi cădeam şi mai tare. Important e că aceşti fraţi au sădit sămânţa Cuvântului care a început să mă frământe totuși, pentru perioade scurte …Tăieturile se înmulţeau, ura
de sine tot creştea… Dumnezeu văzând în ce situaţie am ajuns mi-a răspuns la vechea mea rugăciune de a avea măcar un
prieten. Acest prieten stătea zi de zi cu mine, nu pleca până nu încetam să mai plâng sau până nu vedea că mă simt mai bine.Avea atâta răbdare, asculta totul, fapt care m-a determinat să am încredere în el. Îmi vorbea despre iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, de punctele roz din marele întuneric la care ar trebui să mă uit, să îmi ascult slaba voce a sufletului şi să nu las ca cel rău să îşi bată joc de mine. Pentru ceva vreme, mi-am recăpătat încrederea în mine … m-am trezit din nou dar, stările anterioare mă invadau şi nu puteam să fac mai nimic. Prietenul respectiv, văzând că nu dau ascultare mai la nimic, pentru puţină vreme s-a supărat şi s-a distanţat oarecum de mine.

Eu, crezând că nu îl mai am nici pe el sau altcineva care să mă ajute, am ajuns într-o stare în care durerea din suflet mi-era enormă. Am fost ajuns la 50 și ceva de kilograme cu o înălţime de 1,84 m. Nu îmi simţeam nici trupul, credeam că mor… Am
zis: „Doamne ajută-mă că mor!” deci am avut această capabilitate şi voinţă de a cere ajutor Domnului. Atunci Dumnezeu a vorbit inimii mele cu aceste cuvinte: „Vino acasă! Prea mult ai suferit şi ai fost rob al întunericului, e timpul să te întorci ACASĂ!”
În momentul acela am simţit prezenţa Domnului Isus lângă mine şi, din plâns de tristeţe, am ajuns să plâng de bucurie… în sfârşit ACASĂ! Nu am cuvinte să Îi mulţumesc Domnului pentru seara aceea. Dar, după această întâmplare am mai căzut, totuși nu aşa tare încât să nu mă mai pot ridica. Satana, crezând că aproape mă pierduse, m-a ispitit din nou. Mi-a pus o fată în faţă de care m-am îndrăgostit, dar nu puteam să fiu cu ea. Aceasta mi-a readus vechea stare timp de o săptămână, aproximativ. Dându-mi seama că nu pot fi cu ea, am încercat să mă refugiez în alcool pentru prima dată în viaţa mea. M-am ameţit oarecum, apoi am luat o lamă şi m-am tăiat la ambele mâini foarte tare. Colegii de apartament şi prietenii s-au speriat şi au vrut să cheme ambulanţa .Apoi mi-am dat seama de ce am făcut şi am zis că trebuie să se termine odată pentru totdeauna. Cu aceasta am încheiat definitiv viaţa emo. Circa doi ani am fost rob al întunericului. Am început o nouă viaţă prin Isus Hristos. Domnul mi-a arătat din nou toată slava Lui prin vechii fraţi şi surori din copilărie dar şi prin cei noi. M-am născut din nou prin sângele Domnului şi viaţa mea s-a schimbat radical. Fericirea şi speranţa sunt nelipsite acum. Nu am cuvinte să Îi mulţumesc pentru toate. A Lui să fie slava, cinstea şi onoarea în veci de veci.
AMIN!!!!Sper că prin această mărturie să vă daţi seama că Dumnezeu poate lucra şi la inimile voastre oricât de împietrite ar fi ele, doar să Îl acceptaţi, El nu poate intra dacă nu aveţi puţină voinţă. Aşa cum am strigat ”Doamne ajută-mă că nu mai pot!”, aşa puteţi să faceţi şi voi când speranţa vi-e răpusă, doborâtă la pământ.Astfel vă îndemn dar fraţilor în numele Domnului Isus Hristos … pentru cei care nu Îl cunosc cu adevărat pe Domnul nu încercaţi să vă găsiţi refugiul în lucruri pământeşti… alcoolul, internetul, anumite grupări sau secte care apar şi dispar… singura scăpare e Însuşi Domnul Isus Hrisos şi vă garantez asta!!!Doamne ajută-ne ca fiind copii ai Tăi să ne păstrăm vie calea, să ne smerim întru totul şi să ne uităm doar la Tine. Căci Tu eşti calea, adevărul şi viaţa, nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin TINE!De aceea vă zic fraţilor, ori de câte ori vedeţi un frate mai ieşit din comun nu începeţi imediat să criticaţi, ci încercaţi să îl cunoaşteţi, să îi arătaţi că totuşi Dumnezeu îl iubeşte şi că are nevoie de îndurarea Lui.

Fie ca Domnul să ne binecuvinteze cu harul și pacea Lui şi să domnească în vieţile noastre prin orice lucru înfăptuit.

AMIN !!!

Calancea George Paul

 

Previous Older Entries

Zilele trec…

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 5,563 other followers