Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 7B – Departe in Serviciu – continuare

Citeste

• Mai multe Carti Online aici.
• Biografia lui Sadhu Sundar Sing (1889-1929)
• Capitolul 1 - Viata lui Sadhu Sundar Singh – Introducere, Avram Cuc
• Capitolul 2 - In Cautarea Pacii
• Capitolul 3 - Incercari si Persecutii
• Capitolul 4 - ‘Sadhu’
• Capitolul 5 – In Tibet
• Capitolul 6 –  In Tibet, din nou
• Capitolul 7A — Departe in Serviciu (Part 1)

traducere de Avram Cuc. In acest capitol Sadhu Sundar Singh se intoarce in orasul natal, dupa 14 ani de propovaduire misionara; tatal sau, in sfarsit ii cere sa ii spuna despre Hristos si apoi cere sa fie botezat de fiul sau care la condus la Hristos.

Un templu Sikh in Penang unde s-ar putea sa fi propovaduit pe Hristos  Sundar Singh

La Penang, un sikh l-a invitat sa vorbeasca intr-un templu sikh si guvernatorul a dat o jumatate de zi de concediu functionarilor din politie ca sa-l poata asculta. Ce contrast fata de dusmania cu care fusese intampinat de poporul sau si de orasul sau natal!

De la Singapore el a raspuns invitatiei ca sa mearga in China si in Japonia. Trenurile se opreau in statiile intermediare  si vapoarele isi intarziau plecarea, numai sa-l ia pe bord.

Pretutindeni il astepta o primire entuziasta si mesajul sau aducea lumina si viata. El a predicat in catedrala din Pekin, unde un pastor metodist i-a servit ca interpret. La Hankow, fiul lui Hudson Taylor a fost cel care l-a tradus in chinezeste. In Japonia a fost dureros impresionat de materialismul, pofta de bogatie, imoralitatea si indiferenta religioasa. In China a fost impresionat sa vada in ce masura absenta castelor usura accesul convertitilor in biserica crestina, ceea ce nu era cazul in India.

In vara anului 1919, Sadhu se reintoarce la Sabathu si de aici pe pamantul chemarii sale. Inima sa era totdeauna alipita de Tibet si inca odata el intreprinse calatoria periculoasa in regiunile ninse ale Himalayei.

Intorcandu-se in octombrie, dupa ce a traversat Punjabul, s-a dus la Rampur, orasul sau natal. Tatal lui care nu la mai vazut de 14 ani, l-a primit cu bunatate si i-a cerut sa-i arate si lui calea care duce la Christos. Mari au fost emotia si recunostinta lui Sundar vazand rugaciunile sale staruitoare fiind ascultate. El a recomandat tatalui sau sa citeasca Biblia si sa se roage. Acesta s-a supus si putin dupa aceea, i-a spus lui Sundar: “Am gasit pe Mantuitorul tau; El a devenit si Mintuitorul meu. Ochii mei spirituali au fost deschisi prin tine, iata pentru ce doresc sa primesc botezul prin mainile tale”. Sadhu insa care a refuzat sa boteze mii de persoane, n-a putut sa consemne la aceasta rugaciune miscatoare a tatalui sau. – “Christos nu m-a trimis sa botez ci sa anunt Evanghelia, precum odinioara marele Apostol Pavel. Altii au slujba botezului, eu nu sunt decat un martor al harului lui Dumnezeu si al pacii care este in Isus Christos”.

Provincia Punjab din care face parte Rampur, circa 1900

De foarte multi ani Sundar avea marea dorinta sa viziteze Palestina, tara unde Christos a trait, a suferit si si-a jertfit viata, insa nu a putut obtine pasaportul si a fost nevoit ca sa renunte.

- “Intr-o noapte, spune el, in timp ce ma rugam, am primit de la Dumnezeu o chemare pentru Anglia. In meditatiune, vointa cereasca a devenit clara pentru mine. Am inteles ca trebuie sa vizitez tinuturile  denumite crestine si ca acolo deasemenea voi avea de dat marturia mea”. Cheltuielile acestei prime calatorii in Europa au fost sustinute de tatal sau.

In februarie 1920, Sundar sosi la Liverpol, a vizitat Manchester, Birmingham, Oxford si a predicat in multe colegii. La Londra mari multimi de la diverse denumiri au venit sa-l asculte. La Catedrala de la Westminster el se adresa la 700 de clerici anglicani, printre care si episcopul de Canterbury si alti episcopi. El vorbi deasemenea la Cambridge si in diverse regiuni misionare.

Invitat la asociatia Misiunilor din Paris, a stat un scurt timp in acest oras si s-a reantors in Marea Britanie, vizitand Irlanda si Scotia.

In Mai se imbarca pentru America, unde a depus marturia sa la New York, Brooklyn, Baltimore, Philadelphia, Chicago si San Francisco.

El a combatut influenta unor hindusi si budisti, care castigau numerosi adepti pentru religiunea Indiei.

Activitatea neancetata, zgomotoasa si trepidanta a marilor orase americane contrasta cu natura calma, orientala si contemplativa a acestui mare prieten al singuratatii. Cand americanii mandri de civilizatia lor, gandeau sa-i provoace prin splendidele lor inventii tehnice admiratia lui Sundar, el ii facea sa inteleaga ca opera lui Dumnezeu il interesa mai mult decat opera oamenilor. Deceptionati, ei declara ca fiind numai in trecere prin mijlocul lor, el nu putea in cateva zile sa poata cunoste si sa aprecieze geniul american. La care Sadhu a raspuns in limbajul sau inflorit: – “In botanica trebuie sa studiezi mult timp structura unei flori si diversele sale organe, dar ca sa-i simti parfumul nu-ti trebuie decat o clipa”. El nu vorbea ca sa placa oamenilor, ci numai adevarul si in iubire. De aceea le-a mai spus: “Christos le-ar fi zis aici: veniti la Mine, voi toti cei incarcati de aur si eu va voi despovara”. El gandise despre Occident, ca faptul cunoasterii lui Christos, a transformat natiunile acestor parti, dar vazand pretutindeni iubirea de arginti, luxul, traiul bun, goana dupa placere si toate lucrurile pe care lumea le poate oferi, a fost profund deceptionat. Chiar la acei care isi spuneau crestini, el afla foarte multa miscare, zgomot si agitatie, si foarte putin timp dat lui Dumnezeu pentru meditatie. Occidentalii erau atat de ocupati, incat au indepartat rugaciunea din viata lor zilnica. El a gasit, cum de altfel i se spuse inainte de plecare, ca asa numitele tari crestine, s-au corupt si nu mai sunt crestine in asamblul lor. Cu toate acestea a intalnit multi servi fideli de ai Domnului si intors acasa a spus amicilor sai hindusi, ca daca in Occident a descoperit mult materialism, India are inca nevoie de misionarii trimisi din Europa si din America. “Insemnatatea ce o au misiunile, este forta si viata bisericilor crestine din Occident”, a spus Sundar.

In iulie s-a imbarcat pentru Australia. Un uragan in timpul traversarii oceanului, i-a sugerat imaginea urmatoare: “In fiecare dimineata am primit vesti proaspete. Intr-o zi o brusca  oprire si o tacere completa! Am intrebat, care sa fie cauza si mi s-a raspuns ca furtuna, adica perturbarile atmosferice,  impiedica telegrafia fara fir, sa receptioneze mesajele. La fel cateodata din cauza pacatului, atmosfera spirituala este tulburata si contactul nostru cu Dumnezeu este intrerupt. Aceasta furtuna poate sa inceteze de la sine, iar singurul care calmeaza este Isus. El poate cu autoritate sa vorbeasca vantului si marii sa se domoleasca. Cand totul in interior este calm, atunci ii auzim vocea si noi avem bucuria prezentei Lui in inimi”.

Sidney, Melbourne, Perth, Adelaida, Freementale, au primit vizita lui Sadhu. Pretutindeni si mereu, influenta sa binefacatoare unea intre ele diversele comunitati crestine. “De care biserica apartineti?” l-au intrebat adesea. “Niciuneia – raspunde – eu apartin lui Christos, ceea ce-mi ajunge si intr-un sens larg apartin tuturor bisericilor unde se gasesc adevaratii crestini. Eu nu cred in uniunile obtinute prin mijloace omenesti; unirea exterioara n-are nici o utilitate. Singuri cai care sunt legati prin Christos care sunt una cu El, vor fi uniti in cer. Cum oare vor putea sta impreuna pentru vesnicie in cer acei crestini, care nu pot sa traiasca in armonie anii scurti ai vietii lor pamantesti?”

Dupa luni de activitate necurmata, Sundar s-a regasit cu bucurie la Sabathu si a petrecut cateva luni in liniste inainte de a-si relua in primavara anului 1921, lucrarea in Tibet. El a depus marturie in numeroase tari vestind Evanghelia in biserici arhipline, inconjurat de multimi entuziaste. Acum el reancepu calatoriile in tinuturile singuratice si vestea aceiasi Evanghelie in orase si targuri vrasmase marturiei sale.

In 1922 accepta numeroase invitatii venite din Europa si a putut in final sa-si realizeze dorinta arzatoare de a vizita Palestina. Acolo a trait chiar in prezenta lui Isus. Il simtea pretutindeni cu sine si strabatand aceste tinuturi unde Mantuitorul a lucrat si a suferit, inima sa se revarsa de bucurie si recunostinta.

Vizitand tara sfanta, Biblia i-a fost ca iluminata si i-a devenit inca mai scumpa. Ceea ce izbeste un spirit sensibil, adica multimea turistilor, reclamele, zgomotul masinilor, rivalitatile sectelor religioase, toata miscarea si vulgaritatea vietii umane nu pare sa fi produs asupra lui vreo impresie penibila. Si aceasta fara indoiala, pentru ca el traia in spirit atat de complect in comuniune cu Christos, incat era constient de prezenta Lui.

In templu la Ierusalim parea ca distinge cuvintele lui Isus: “Eu am venit ca sa aveti viata vesnica si inca din belsug”. El credea ca-L aude spunandu-i, precum odinioara ucenicilor: “Pacea sa fie cu voi, precum Tatal M-a trimes si Eu de asemenea va trimit”. El stia ca la randu-i, fusese trimis sa-I serveasca ca martor in lume.

Bethleem, Emaus, Bethania, Muntele Maslinilor, Capernaum, Sfantul Mormant, drumul Calvarului, Nazaretul, lacul Galileii, toate erau pentru el ca un comentariu viu al Evangheliilor, toate ii vorbeau de viata Mantuitorului, de marea drama de la cruce si de biruinta invierii.

Fantana lui Iacob, langa care s-a oprit, i-a sugerat gandirea urmatoare: – “Acei care vor bea din aceasta apa, a spus Isus, vor fi din nou insetati, dar aceia care vor bea apa vie pe care o voi da Eu, nu vor mai inseta niciodata. Adevarat este! Am baut apa acestei fantani faimoase, si totusi seara setea nu-mi era stinsa. Dar iata sunt mai bine de saisprezece ani, de cand Christos mi-a dat din apa Sa vie, si pot spune cu toata umilinta si recunostinta, ca sufletul meu a fost adapat pentru totdeauna. El este adevaratul izvor de viata!”

“Pe malurile Iordanului – a spus in continuare – am privit apa proaspata si dulce care se varsa continuu in Marea Moarta, care ramane moarta pentru ca ea opreste aceasta vie, fara sa-i dea drumul mai departe. Acelasi lucru este cu bisericile moarte, cu crestinii morti, pentru ca acestia pastreaza pentru ei apa vie pe care o da Isus. Nu fiti asemenea Marii Moarte. Faceti parte si altora de binecuvantarile pe care le-ati primit. Intrebuintati darurile voastre, invatatura voastra , averea voastra, in serviciul lui Christos; atunci veti primi binecuvantari tot mai mari. Eu am facut experienta ca daca am facut ceva pentru Christos, am primit in schimb de o mie de ori mai mult. Fiti gata sa lucrati pentru Mantuitorul vostru si sa ajutati pe aproapele vostru”. Din Palestina Sadhu a mers la Cairo, unde a predicat in biserica copta. Apoi dupa o saptamana, el a debarcat la Marsilia si de acolo s-a dus direct in Elvetia. Intr-o lune la 27 Februarie 1922, Sundar a sosit la Lausanne.

Viata lui Sadhu Sundar Singh, Capitolul 2 – In Cautarea Pacii

Traducere Avram Cuc.

Vezi Biografia lui Sundar Singh aici.— Vezi Introducerea si Capitolul 1 aici.

Doua puncte importante de urmarit in Capitolul 2 – Buna invatatura pe care a primit-o de la mama sa si efectul misionarilor la inceputul secolului 20 in India. Fazele prin care a trecut: ura fata de crestini, arsul Bibliei, emotiile de neliniste in cautarea sa dupa pace, care nu putea fi satisfacuta de loc, e o marturisire bogata a harului Evanghliei care este vestirea jertfei mintuitoare a Domnului Isus Hristos ca impacare a noastra cu Dumnezeu.

Psalmul 42:3

Cu lacrămi mă hrănesc zi şi noapte, cînd mi se zice fără încetare: ,,Unde este Dumnezeul tău?`

Dintr-un astfel de trib religios si razboinic s-a nascut la 3 Septembrie 1889, Sadhu Sundar Singh. Familia sa locuia din stramosi intr-o casa la Rampur, oras sikh in statul Patiala, in nordul Punjabului. Tatal sau Sardar Sher Singh,

Soldati Sikh 1900's

era un sikh din clasa instruita si conducatoare. El avea avere, si era considerat de cetatenii imprejurimilor ca seful lor. Sundar, cel mai mic in familie, a fost crescut, ca si cei doi frati si sora lui, in mijlocul luxului si al celui mai deplin comfort. Pe durata sezonului cald, familia petrecea in general vara la Simla, in Himalaia. Viata familiara nu era inca atinsa de civilizatie moderna si vechile traditii religioase erau cu strasnicie practicate. O nobila demnitate domnea in acest mediu.

Mama lui Sundar era o femeie remarcabila prin curatenia caracterului si credinciosia sa. Implinind fidel datoriile religioase, anumite zile ea postea cu scopul ca rugaciunea sa sa fie demna de Dumnezeul sau, tot sufletul si-l revarsa in piozitate. Niciodata surmenata, sau agitata, ocupatiile sale de stapin al casei erau in intregime patrunse de preocuparea spirituala. Ea avea o afectiune cu totul deosebita pentru fiul cel mai mic, pe care l-a invatat cu tot ce trebuie un copil sa invete de la mama sa, de a fi curat, iubitor de adevar, brav si generos, serviabil, curtenitor cu fiecare si staruitor in credinciosia sa. Ea i-a transmis foarte de vreme marea sa dorinta de a face din el “Sadhu”, adica o fiinta pusa de o parte pentru Dumnezeu.

Cei denumiti “Sadhu” sint oameni sfinti, cari lepadind toate bunurile pamintesti, merg din loc in loc, imbracati cu o roba lunga de culoarea sofranului, meditind, predicind, invatind, respectati de toti si traind din milostenia ce le este oferita.

Simla, Himalaya (circa 1900) unde isi petrecea verile in comfort impreuna cu familia sa, Sundar Sing.

Sundar crestea pe linga mama sa si ea ii spunea deseori: “Nu trebuie sa fi nepasator si lumesc ca fratii tai, ci trebuie sa iubesti religiunea, sa cauti pacea sufletului, iar intr-o zi vei deveni un “Sadhu”. Ea este ceia care l-a invatat ca exista o pace a inimii “Shanti”, care este cea mai de pret comoara a lumii, si care nu se poate cistiga decit cautind-o cu sirguinta. Ea este aceia care a desteptat in el dorinta intensa sa gaseasca perla aceasta de mare valoare. De la ea, el a ajuns foarte devreme sa considere viata de “Sadhu” ca fiind singura demna sa fie traita.

Iata ceea ce spune el despre copilaria si mama sa, pentru care a pastrat intotdeauna o mare veneratie si o profunda afectiune: “Eu sint nascut dintr-o familie sikh in care hinduismul stateala baza educatiei. Mama mea este pentru mine o imagine a acestui invatamint. Ea se scula inainte de zori si dupa baie, inainte de orice,citea cartile sacre hinduse. Mai mult decit restul familiei, eu am fost influentat de viata sa pura si exemplul ei. De timpuriu ea a imprimat in mine notiunea ca prima mea datorie dupa sculare si inainte de a lua orice hrana, este sa ma rog lui Dumnezeu, ca sa obtin binecuvintarea Lui si hrana spirituala pentru suflet”.

“Am staruit deseori ca mai intii sa iau dejunul, dar mama mea cu dragoste sau severitate, a fixat ferm in spiritul meu aceasta necesitate, sa caut pe Dumnezeu inainte de toate. Prea tinar atunci sa pretuiesc aceasta deprindere, i-am inteles importanta dupa aceia si ii multumesc lui Dumnezeu pentru educatia si exemplul primit in acest domeniu”.

Marturisirea asta redata de fiul unei mame hinduse, este bine potrivita sa umple de rusine multe mame crestine, care n-au inteles importanta ce exista de a intiparii in copii lor, obisnuinta de a citi cuvintul lui Dumnezeu si de a consacra rugaciunei citeva momente inainte de inceperea zilei.

Sundar Singh este un izbitor exemplu de adinca influenta exercitata de aceasta sfinta obligatie ca orientare in toata viata.

“Niciodata nu voi putea fi in destul recunoscator lui Dumnezeu, spune el, de a-mi fi dat o astfel de mama, care din copilarie mi-a imprimat dragostea si teama de divinitate. Ea a fost pentru mine cea mai buna scoala de teologie si cit i-a fost in putinta, ea m-a pregatit sa consacru viata mea lui Dumnezeu.

El a declarat cu o profunda emotie, ca singura mama sa prin rugaciunile sale, l-a pastrat cind era copil aproape de Dumnezeu. Ea a fost in mod inconstient instrumentul de conducere la Isus. Daca ar fi trait mai mult, este convins ca ea ar fi ajuns la fel ca el, la deplina cunoastere a lui Hristos.

Ea (mama) l-a instruit cit a fost mic, apoi l-a dat la un maestru, adica unul “pundit” si la un “Sadhu” sikh. Si unul si altul veneau doua sau trei ore pe zi, sa-l initieze in cunoasterea scripturilor sfinte (hinduse). De tinar foarte, el a invatat sa citeasca si a memorat o mare parte din “Granth”, nu in limba sa materna “urdu” ci in sanscrita. Aceasta limba este pentru sikhi ceea ce este limba latina pentru tarile din Europa.

Punjab at the turn of the century (1900)

Pe masura ce Sundar crestea, in el se destepta din ce in ce o sete arzatoare ca sa gaseasca pace “Shanti” despre care atit ii vorbise mama sa si care este totodata pacea inimei si deplina multumire a sufletului. Pe el nu-l atragea de loc jocurile copiilor de o virsta cu sine, si cauta sa-si stinga dorinta aprinsa a inimii, studiind cartile sfinte. “Adeseori in noapte tirziu,” ne spunea el, “eu citeam nu numai cartile sacre sikhi, ci si pe cele ale religiei hinduse si coranul musulmanilor, cu speranta sa gasesc pacea. Tatal ma tinea de rau si zicea: Este vatamator pentru sanatatea ta; copii de o virsta cu tine nu se gindesc decit la joaca, de ce te cuprinde aceasta manie atit de tinar? Vei avea mai tirziu in viata cu prisosinta timp, sa gindesti la aceste lucruri; fara indoiala, maica-ta si “Sadhu-ul” ti-au virit in cap acest fel de idei”.

“Maiestrii mei-spunea Sundar-ma instruiau cu multa simpatie si mi-au impartasit experientele lor, dar in ei nu se afla veritabila binecuvintare dupa care sufletul meu rivnea. Cum m-ar fi putut ei oare ajuta ca s-o primesc?Expuneam foarte adesea “pundith-ului” dificultatile mele spirituale, dar el imi raspundea ca marindu-ma, voi capata experienta si ca aceste nedumeriri vor dispare de la sine”.

“Nu te tulbura cu privire la aceste lucruri, urmeaza sfatul tatalui tau”. Dar imi raspunde-am eu “Presupune ca nu traiesc pina la virsta de adult, ce mi se va intimpla atunci? Daca un copil infometat cere piine, dv. nu ii spuneti-Mergi afara si joaca-te si cind vei fi mare si vei putea intelege sensul real al foamei, atunci vei primi piine. Va fi el multumit jucindu-se daca ii este foame si va putea sa astepte pina va fi mare, ca sa primeasca hrana de care are nevoie? El vrea acum sa manince. Eu sint infometat de piine spirituala, eu acum o vreau. Daca dumneavoastra insi-va n-ati primit-o, va rog sa-mi spuneti de unde si cum pot s-o iau”. “Pundith-ul” insa raspundea, ” Tu nu poti inca intelege aceste lucruri profunde si spirituale, un timp indelungat este esential. Pentru ce te grabesti atit? Daca aceasta sete a sufletului tau nu este satisfacuta in aceasta viata, ea va fi intr-o apropiata reincarnare.” El se strecura astfel.

“Nu te tulbura, este inutil sa-ti pierzi timpul cu rezolvarea acestor chestiuni, va veni vremea cind greutatile tale sevor risipi”. Eram dezamagit si nu gaseam in nici o parte acea hrana spirituala de care eram infometat. Din cea mai frageda virsta, mama mea m-a invata sa ma abtin de la orice forma de pacat si sa vin in ajutorul celor cazuti in nenorocire.

Intr-o zi tata mi-a  dat ceva bani de buzunar. Am alergat la piata sa-i cheltuiesc. In drum am intilnit o femeie batrina saraca, careia ii era frig si foame; ea mi-a cerut de pomana si eu am resimtit o astfel de mila, incit i-am dat toti banii. Reintorcindu-ma acasa am spus tatalui ca trebuie sa procure acelei sarmane femei o patura, altfel va muri de frig. El ma respinse, zicindu-mi ca o ajutase si ca era rindul vecinilor sa dea partea lor.

Cind am vazut ca refuza sa-i vina in ajutor, am luat pe nevazute din portofelul lui cinci rupii, cu intentia sa cumpar patura. Mai intii am avut o mare multumire, cugetind ca voi putea ajuta acea femeie, dar curind gindul ca eram hot, ma tulbura. Invinovatirea constiintei mele inca se mari, cind tata descoperind seara lipsa celor cinci rupii, ma intreaba daca le-am luat si eu i-am tagaduit. Am scapat de pedeapsa, dar constiinta ma chinui toata noaptea si m-a impiedicat sa dorm. Cum a crapat de ziua, am alergat la tata, ii marturisi furtul si minciuna mea, inapoindu-i banii. Greutatea care-mi apasa inima cazu numai decit si tatal in loc sa ma pedepseasca, ma lua in brate si-mi spuse cu lacrimi in ochi-”Fiul meu, totdeauna am avut incredere in tine si astazi, iata proba ca nu m-am inselat”. Nu numai ca ma iertat si mi-a dat cele 5 rupii pentru sarmana femeie, ci a adaugat una si pentru mine.

Dupa aceia el nu mi-a refuzat niciodata nimic din cele ce-i ceream si din parte-mi, am decis sa nu mai fac vreun lucru impotriva constiintei mele sau contra vointei parintilor.

O organizatie de misionari Presbiterieni in Punjab India 1907-1969

La timp potrivit, Sundar a fost trimis pentru educatia sa la scoala misiunei presbiteriene americane. Acolo, el suferi o noua onfluenta, ca el in fiecare zi asculta lectura “bibliei crestinilor”. Singele sau Sikh se destepta siminia fierbea in el. Gindea,”Eu sint sikh si “Granth-ul” este cartea noastra sfinta”. Toata fiinta lui se revolta. El cumpara Noul Testament, dar tot ceia ce gasi acolo n-a facut decit sa mareasca ura lui anticrestina.

Avea patrusprezece ani, cind a avut marea durere sa piarda pe mama lui atit de iubita. Putin dupa aceia si fratele lui mai mare muri. A fost o mare suparare in viata sa. “Gindul ca niciodata nu-i voi revedea, spunea el, ma arunca in disperare, fiindca nu puteam stii sub care forma, ei se vor renaste (reincarna) nici nu puteam ghici ce voi fi eu insumi intr-o existenta viitoare. In religia hindusa singura consolare pentru o inima zdrobita ca a mea era de a se supune si de a se prosterne inaintea inexorabilei  legi a Karmei (Karma-lege tiranica la baza doctrinei reincarnarii; toate actiunile noastre bune sau rele, sint germenii care ne obliga fara incetare sa renastem si sa incepem aceasta viata iluzorie). Dupa moartea mamei sale, dorinta de a gasi adevarul, care exista dincolo de voalul existentei umane, deveni din ce in ce mai navalnica. “Lucrurile acestei lumi n-au putut sa ma satisfaca-spunea el-ci trebuia sa gasesc pe Dumnezeu cu orice pret”.

Pe linga studiile sale el invata sa practice “Yoga”, si reusi sa cada intr-o stare de transa ce i-a dat o usurare trecatoare, dar dupa care el era mult mai dezamagit ca inainte. Pe de o parte, el constata totala neputinta a religiei stramosesti, pe de alta parte socotea gresit crestinismul caruia i se opunea din toate puterile. Tatal vazind ura lui devenind din ce in ce mai violenta, a hotarit sa-l trimita intr-o scoala publica, cit mai departe de Rampur. Drumul lung insa, facut printr-o caldura sufocanta, nu l-a suportat, si el a trebuit sa revina la prima sa scoala si sa reauda citirea Bibliei zi dupa zi. Fanatismul il puse curind in capul adversarilor crestinismului.Zicea el’ “Eu uram pe Hristos; gindeam ca misionarii aveau o credinta falsa si ca erau veniti sa strice poporul nostru. Imi amintesc de ziua in care i-am lovit cu pietre si am cerut servitorilor tatalui meu sa le faca la fel”.

Cu toata ura feroce a lui Sundar, saminta evangheliei patrundea in el incetul cu incetul, fara sa-si dea seama- invatatura despre iubirea lui Dumnezeu il atragea fara voie. Povestirea crucificarii Domnului Isus il impresiona viu. Unii il puneau in garda contra Bibliei;-”Nu citi aceasta carte,” i se spunea, “Ca exista in ea putere magica care ar face din tine un crestin”. Intr-adevar simtea o misterioasa putere degajindu-se din Cuvintul lui Dumnezeu, intocmai ca o atractie cereasca, dar nu vroia sa i se predea. “Noi sintem Sikhi si “Granth-ul” ne este cartea sfinta; poate ca exista lucruri bune in Biblie, insa ea este contra credintei noastre”.

In acelas timp, in profunzimea sufletului sau tulburat rasuna chemarea lui Hristos: “Veniti la Mine voi cei truditi si impovarati si eu va voi da odihna sufletelor voastre”. Aceasta odihna a sufletului  nu era oare aceia ce el cauta atit de arzator? Un alt cuvint il patrunsese adinc: “Atit de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe unicul sau Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara ci sa aiba viata vesnica”.

Aceste afirmatii reveneau constant in spiritul sau ca sa le poata sesiza intreaga insemnatate. In credinta hindusa, nimeni nu putea zice: “Eu va voi da odihna, si inca mai putin: “Eu va voi da viata vesnica”. Cum oare, un simplu om, Isus, ar putea sa le faca? El care nu putuse sa se salveze pe sine, putea oare sa mintuie pe altii?  Hinduismul este cea mai frumoasa religie a lumii, gindea Shindar; si daca HInduismul nu poate sa-mi dea aceasta odihna, cum ar putea sa mi-o dea alta religie?

“Eram atit de fixat in parerea mea si tulburarea mea launtrica era atit de mare ca intr-o zi, la 15 Decmbrie 1904, am rupt Biblia si am aruncat-o in foc. Tatal meu care era de fata imi zise:_Pentru ce fiul meu faci un lucru asa de stupid?” “Pentru ca aceasta religie a Occidentului este mincinoasa si noi trebuie s-o nimicim” i-a raspuns el.

“Gindisem ca am facut o fapta buna arzind Biblia, totusi tulburarea inimii mele n-a facut decit sa se mareasca si umblam framintat de indoiala si neliniste. Unde era adevarul? Exista un Dumnezeu? Isus Hristos n-a fost decit un om mort acum o mie sute de ani. Timp de doua zile am fost foarte nenorocit. Nu am putut sa indur acest chin sufletesc si am luat hotarirea sa-mi pun capat zilelor: Daca nu puteam gasi adevarul in aceasta viata, il voi obtine in viata viitoare”.

Sundar nu avea decit cincisprezece ani, insa un tinar hindus de cincisprezece ani este mult mai dezvoltat decit un european de aceiasi virsta si sinuciderea nu este condamnata in India cum este la noi (Anglia). Sundar merse la tatal sau, “Am venit sa-ti spun Adio, miine dimineata voi fi mort.-Pentru ce vrei sa te omori?- Pentru ca religia hindusa nu poate sa ma multumeasca, si nici bogatia, nici belsugul, nici alta stare si nici averea noastra. Toate acestea  pot sa satisfaca trebuintele corpului dar nu nazuintele sufletului meu. Am trait destul mizerabila viata, vreau sa-i pun capat.

Sundar isi alcatui cu ingrijire planul. Linia caii ferate traversa extermitatea propietatii lor si in fiecare dimineata la orele 5, expresul (trenul) trecea pe acolo. Daca nu gasea raspunsul asteptat, el se va arunca inaintea trenului. Shindar se desteapta la orele 3 dimineata.Era 18 Decembrie. El facu o baie rece, apoi incepu sa se roage:-Daca exista un Dumnezeu, atunci sa vrea sa mi se reveleze si sa-mi arate calea spre risipirea tulburarii inimei mele si eu il voi servi toata viata. “Eram foarte hotarit, ca dac rugaciunea mea nu primea raspunsul, sa merg inainte de a se crapa de ziua si sa-mi pun capul pe linia caii ferate la trecerea trenului. Am ramas in rugaciune o ora si jumatate, sperind sa vad aparind pe Krishna, sau Buddha sau oricare sfintdin credinta hindusa, dar ei n-au aparut. Nu mai aveam la dizpozitie decit o jumatate de ora. Ma rugam cu mai multa staruinta inca:”O Dumnezeule, daca tu existi, descoperate-mi”.

Deodata o mare stralucire lumina camera, de crezui ca a luat foc casa. Am deschis usa dar afara era intuneric. Si atunci se petrecu un lucru care nu l-am asteptat vreodata: camera se umplu de o lumina minunata, care lua forma unui glob si eu vazui un barbat viu si stralucit in centrul acestei feerii. Nu era nici Buddha si nici Krishna, ci era Hristos. Nu voi uita toata vesnicia, fata sa glorioasa, prea plina de iubire, nici cele citeva cuvinte pe care le pronunta: “Pentruce ma persecuti? Eu am suferit pentru tine, mi-am dat viata pentru tine, eu sint Mintuitorul lumii”.

Aceste cuvinte au fost inscrise ca si cu litere de foc in inima mea. Hristos pe care-L credeam mort, era viu inaintea mea. Am vazut semnele cuilor, fusesem inamicul Sau, dar acum am cazut in genunchi inaintea Lui si-l adoram. Acolo, inima mea a fost umpluta de o inexprimabila bucurie si o pace minunata; viata mea a fost in intregime transformata; Shindar cel vechi a murit si un nou SHindar Shing s-a nascut pentru a servi lui Hristos.

Cind m-am sculat, plin de bucurie, totul disparuse. Dupa citeva clipe, m-am dus la tata care inca dormea, i-am povestit vedenia pe care am avut-o si i-am declarat ca sint crestin. “Cum se poate?-imi spuse-cu numai doua zile in urma ai ars Biblia si zici ca esti crestin? Ai urit pe Hristos si acum vrei sa-I servesti? Cum vine asta?”

“Pentru ca am vazut pe Hristos si i-am auzit vocea, eu vreau si trebuie sa-i consacru viata”. Aceasta aparitie a lui Isus a fost punctul de rascruce al vietii lui Sundar Singh. Ceeace nici o religie nu putuse sa-i aduca, Hristos intr-o clipa i-a dat-o. El a raspuns deselor sale rugaciuni, umplindu-i inima de acea pace miraculoasa, atit de profund dorita, pe care nici o incercare sau persecutie nu va putea de acum inainte sa o rapeasca.

O zi noua si glorioasa a luat loc intunericului.