O Doamne sunt atit de mic de Eliza Pirosca

Ravi Zacharias – Unity in Diversity in the Trinity.

Two years ago, actually a year and a half ago, I was asked to speak at a United Nations  Prayer Breakfast. It was the second time they had asked me to  come, only this time I marveled at the subject- Navigating with absolutes in a relativistic world. You get up at 6:30 in the morning to speak on that. and then you are told you have 25 minutes and then you are further told you cannot bring religion into it.  I said’ „I-ll make a deal, 20 minutes your subject, last 5 minutes, why I believe in what I do as being the only answer to this struggle. „Okay,” we agree.

So, I talked about the search for 4 absolutes: evil, justice, love and forgiveness.  How do you define evil, how do you define justice? What is true love? And when you blow it, how are you forgiven? They all nodded their heads. I said, „Now I wanna ask you with 5 minutes to go, „Do you know of one event  in the world where these four converged? I said, „They converged on the cross of Jesus Christ. ” Evil was seen for what it was. Justice was meted out by a righteous and holy God.  Love was displayed unparalleled to a point where he looks at a young man and says, „Take care of her, she’s now your mother.”

A cosmic drama was unfolding and he cared for the one woman who had nurtured and cared for him. And then I said forgiveness, that He’s willing to wipe your slate clean and forgive you. Do you know that there was an ambassador from one country, I will not name, it is an atheistic country. They stood in line to shake hands. The President of the U.N. said, „Would you come up to my office and please pray for me and my staff? Before that, this man shakes my hand and says, „Can I talk to you for a moment? He said, „I come from an atheistic country. I didn’t wanna come here. I didn’t wanna come here. We don’t believe in God and I wondered why I was here.”  He said, „This morning I found out why I am here. Pray for me. ”

God revealed in Christ, where absolutes converged in an unparalleled way.  The description of evil, the convergence of  absolutes, totally in the disclosure of reality. You know why I think men and women like you come to a conference like this? I was talking to my wife about it. She was not able to join me last evening. She became unwell just as we were leaving and I wondered if it was because of my sermon, but it isn’t…cause she was okay and feeling much better today and she joined me here, but you know I said to her,”Why do they come?” Why do you all come? Because you wanna go deep. You wanna go deep. God is able to take a little child and place the child as ‘such is the kingdom of heaven’ and He’s able to look at Nicodemus and say, „You’re a teacher and you don’t understand these things?” He’s able to take the sublime and make it simple. He is able to take the simple and show you the sublimity behind it. The unfathomable depths of God’s riches.

You know what I think is going to be the biggest point of our delight in eternity ? That we will be silent when we are face to face with the trinity. You know, Peter knew the difference between 1 fish and 3 fishes. Paul knew the difference between 1 and 3. This marvelous unity of the trinity, which may be the only explanation for the Greek search of  unity in diversity because unity and diversity in effect must presuppose unity in diversity  in the first cause and only in the trinity is there a community of unity in diversity. God is a being in relationships and our hearts hunger for relationships as we live here. Marvelous depth of truth. The atheist stuff looks so shallow after this.

Treziri Spirituale din Istorie – Titus Coltea (5 ore)

de la AlfaOmegaTV. Pastor Titus Coltea despre: Treziri Spirituale, Duhul Sfint, Penticostalii, Ortodoxia, Spurgeon, Luter, Charles Finney, firea paminteasca, soapta Duhului lui Dumnezeu, puterea lui Isus, cum stingem Duhul, ce stinge o trezire spirituala, Wesley, Whitfield, Edwards, Campbell Morgan-preacher at Westminster Chapel, Dwight Moody, ‘metodele’ noi ale lui Dumnezeu de a lucra, cartile lui Martin Lloyd Jones, trezirea din Oradea 1973, Liviu Olah, colaborarea omului cu Dumnezeu in trezire spirituala, vointa lui Isus sa vindece,caderea Duhului Sfint peste Cane Ridge Presbyterians in Kentucky 1801, conclude-de ce ne temem de trezire spirituala? Spurgeon a zis'”Fie Duh Sfint, sau fie nimic”.

Treziri Spirituale Partea 2

Treziri Spirituale Partea 1 (Titus Coltea discuta: Autoritatea Scripturii, Biblia si parintii bisericesti inainte si dupa Nicea, Revelatia este una iar iluminarea este progresiva, sa nu ne anatemizam, cum Iudeii si-au schimbat paradigma despre mintuire din cauza neamurilor, B B Warfield a fost primul care a promovat ‘crezul cesationist’ impotriva si in ciuda minunilor din timpul lui, fiecare generatie trebuie sa experimenteze lucrarea lui Dumnezeu prin Duhul Sfint in mod proaspat, Iacov, Rusaliile la Ierusalim, in ultimul secol exista o intensificare a lucrarii demonice dar au fost mai multi martiri in ultimul secol decit in toata istoria bisericii crestine, Congresul Lausanne, Azusa Street, crestinismul explodeaza unde manifestarile Duhului Sfint sint fara precedent ca pe timpul lui Ilie)

 

Calea Adevarul si Viata Partea 3

Calea Adevarul si Viata Partea 4

Calea Adevarul si Viata Partea 5

A. W. Tozer – O Biografie de la Resurse Crestine

(sursa)

Deşi A.W.Tozer a murit în 1963, atât viaţa lui, cât şi moşteniea spirituală pe care a lăsat-o, a continuat sa atragă pe mulţi la o cunoastere mai profundă a lui Dumnezeu. Tozer a păşit pe o cale în viaţa spirituală, pe care prea puţini au ales-o – căutarea necurmată, din dragoste, a lui Dumnezeu. El a tânjit după o cunoaştere mai adâncă a Mântuitorului – cum sa I se închine şi să-I slujească cu toata fiinţa sa.

Pe tot parcursul vieţii şi lucrării sale, Tozer a chemat biserica să se întoarcă la creştinismul autentic prin care se caracteriza biserica primară – sfinţenie şi o credinţă neclintită. James Snyder, în cartea sa, „În căutarea lui Dumnezeu: viaţa lui A.W.Tozer”, spune: „El aparţinea de biserica întreagă. Oriunde găsea creştinism adevărat, folosea cu bucurie prilejul de a şi-l însuşi”.

În tot timpul vieţii sale, Tozer a păstorit câteva biserici creştine şi alianţe misionare, a scris mai mult de 40 de cărţi, a lucrat ca editor la Alliance life – publicaţia lunară denominaţională pentru C&MA. Cel puţin două din cărţile sale fac parte din categoria cărţilor clasice spirituale: „În căutarea lui Dumnezeu” şi „Cunoaşterea Celui Preasfânt” – cărţi de o valoare imensă pentru omul care niciodată nu a primit o educaţie teologică abstractă. Locul de unde a învăţat a fost prezenţa lui Dumnezeu; caietele şi uneltele de lucru au fost rugaciunea, scrierile primilor creştini şi a teologilor – puritani şi oameni mari ai credinţei.

„I-am mulţumit deseori lui Dumnezeu”, mărturiseşte Tozer, „pentru căile dulci şi atrăgătoare ale Duhului Sfânt pe care le-a folosit pentru a lucra în inima acestui puştan neînvăţat, atunci când aveam 17 ani. Aveam un vecin cu numele de Holman. Nu-i cunosc prenumele. Pentru mine era doar Domnul Holman; era vecinul nostru. Auzisem că era creştin, dar mie nu mi-a vorbit niciodată despre Cristos. Într-o zi, pe când mă plimbam pe stradă cu acest vecin prietenos dintr-o dată şi-a pus mâna pe umărul meu şi mi-a spus: ‘Ştii, mă gândesc la tine…mă întreb dacă eşti creştin, dacă eşti convertit. Doream să am ocazia să stau de vorbă cu tine’. I-am răspuns: ‘Nu Domnule Holman, nu sunt convertit. Dar mulţumesc că mi-ai spus asta. Mă voi gândi serios la lucru acesta’. Puţin mai târziu, m-am oprit la un colţ de stradă pentru a asculta un om predicând. A citat invitaţia lui Isus: ‘Veniţi la Mine!’, şi rugăciunea păcătosului: ‘Ai milă de mine!’. M-am dus acasă şi am urcat in masardă ca să nu fiu deranjat. Acolo, în rugăciune serioasă mi-am dat inima şi viaţa lui Isus Cristos. De atunci am fost mereu creştin. Picioarele mele m-au dus acasă şi m-au urcat la masardă, dar nu picioarele mele au fost cele care au mers la Isus, ci inima mea. În inima mea am acceptat să merg la Isus. Am luat hotărârea şi am mers.Acestea au fost cele două lucruri – remarca plină de grijă a vecinului nostru şi explicaţia predicatorului de stradă – care m-au împins Împărăţia lui Dumnezeu”.

„Am fost botezat cu o puternică revărsare a Duhului Sfânt la vârsta de 19 ani, pe când eram pe genunchi, stăruind în rugăciune în camera din casa soacrei mele.Doream voia lui Dumnezeu pentru mine şi mă opusesem aproape tuturor grupărilor şi curentelor ‘ism’-ice care veneau cu formele, teoriile şi îvăţăturile lor. Toate au încercat să mă doboare.Unii spuneau că am mers prea departe, alţii că ajunsesem suficient de departe. Dar eu ştiu sigur ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi în mine în acel moment. Nimic din exterior nu avea vreun înţeles important pentru mine. În disperare şi în credinţă, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanţă la ce era încărcat de o importanţă majoră – să fiu stăpânit de Duhul Dumnezeului celui viu. Fiecare lucrare mică pe care Dumnezeu a făcut-o vreodată prin mine şi prin slujirea mea pentru El datează din acel moment când am fost umplut de Duhul. De aceea pledez pentru viaţa spirituală a Trupului lui Cristos şi pentru lucrările veşnice ale Duhului veşnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale”.

Locul în care se refugia să se roage şi să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu era subsolul din casa familiei sale. El a scris odată: „Mi-am dat seama că Dumnezeu este o mângâiere pentru mine, El este bun şi în orice circumstanţă îmi este uşor să trăiesc cu El.” Snyder scrie despre el: „Dragostea şi harul lui Isus Hristos erau pentru el o uimire, un motiv de adorare în orice împrejurare”. Deşi nu a urmat nici un seminar sau colegiu biblic, Tozer a primit două diplome onorifice de doctorat. A acceptat propunerea de a fi pastor pentru prima dată în West Virginia, 1916. În decembrie 1921, el, împreună cu soţia sa, Ada, s-au mutat în Morgantown, unde s-a născut primul lor copil din cei şapte (şase băieţi şi o fată).

În primii ani de lucrare, banii erau extrem de puţini. Familia Tozer a făcut un legământ să se încreadă în Dumnezeu pentru toate nevoile lor, indiferent de circumstanţe. „Suntem ferm convinşi că Dumnezeu poate să trimită bani pentru copii Săi care cred în El – dar acest principiu îşi pierde valoare dacă ne bucurăm de bani şi nu îi dăm slavă Lui, Dătătorului, aşa cum se cuvine!” Tozer nu s-a abătut niciodată de la acest principiu. Lucrurile materiale nu au fost o problemă pentru el. Mulţi au spus că dacă el avea mâncarea necesară, îmbrăcămintea şi cărţile sale, era mulţumit. Familia sa nu a avut niciodată o maşină, în schimb au ales să călătorească cu autobuzul sau cu trenul. Chiar şi după ce a ajuns un autor creştin bine cunoscut, el a cedat în scris majoritatea drepturilor sale pentru cei care se aflau în nevoie. Mesajul pe care îl transmitea era în aceeaşi măsură înviorător şi pătrunzător, dur, care nu permitea compromisuri. Singura lui ţintă în viaţă era să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal şi a încurajat pe alţii să facă la fel. Imediat mai apoi a descoperit că o relaţie adâncă şi statornică cu Dumnezeu trebuie să fie cultivată.

În perioada în care păstorea o biserică din Indianapolis, Tozer a observat o schimbare în lucrarea sa. În acea vreme, el nu predica decât evanghelia – singurul subiect despre care vorbea înaintea oamenilor, dar Dumnezeu a început să-l conducă spre o nouă treaptă a lucrării sale. Mai întâi şi-a notat gândurile pe hârtie, dar în cele din urmă această schimbare a făcut din el un scriitor cu mult rod în lucrarea sa.

În 1928, Tozer a acceptat propunerea de a fi pastor în Chicago, la Southside Gospel Tabernacle, timp de 30 de ani. Mica parohie a ajuns să fie neîncăpătoare iar temelia acestei biserici era misiunea şi o viaţă mai profundă cu Isus Hristos. Snyder spunea despre Tozer: „Predicile sale nu erau niciodată superficiale. În spatele acestora era întotdeauna o gândire adâncă care obliga ascultătorii să se gândească la fel de profund la cuvintele pe care le auzeau. El avea această abilitate de a-şi face ascultătorii să se cerceteze pe ei înşişi în lumina a ceea ce Dumnezeu le vorbea. Oamenii neserioşi şi superficiali niciodată nu l-au plăcut pe Tozer; dar cei care vroiau cu adevărat să audă ce avea Dumnezeu să le spună, l-au iubit.”

Fundamentul tuturor predicilor şi învăţăturilor lui Tozer a fost întotdeauna timpul de părtăşie cu Dumnezeu în rugăciune. Acolo, el închidea ochii la confuzia lumii, la tot ce este pământesc şi în schimb îşi concentra toată atenţia asupra lui Dumnezeu. „Activităţile noastre religioase ar trebui să fie ordonate în aşa fel încât să ne permită să avem suficient de mult timp pentru a cultiva liniştea şi solitudinea.” (Tozer)

Încă din prima parte a lucrării sale, Tozer şi-a dat seama că Hristos îl chema la o predare diferită şi specială care cerea o golire de sine şi o foame de a fi umplut din plin cu Duhul lui Dumnezeu. Acest fel de predare l-a mistuit întreaga viaţă.

Într-una din predicile lui, a spus: „Mi se tot spune că am pierdut trenul, dar răspunsul meu este că nici nu am încercat să prind acel tren. Acel tren, ca şi multe altele asemenea lui pot pleca şi fără mine, iar eu voi fi foarte fericit. Dacă vrem, ne putem conforma religiei din zilele noastre. Cântăresc aproximativ 70 de kilograme când sunt ud leoarcă, dar stau aici în faţa voastră pentru a vă spune că sunt un nonconformist, născut de două ori, un rebel, şi nu mă voi conforma vremurilor. Până acum am fost în stare să am auditoriu, deşi am refuzat să mă conformez vremurilor. Dar dacă va veni o zi când a te conforma vremurilor va fi preţul pe care va trebui să-l plătesc pentru a fi ascultat de oameni, atunci voi ieşi şi o voi lua de acolo de unde am pornit la început: de la colţurile străzilor, şi voi predica acolo. Dar nu mă voi conforma vremurilor. Se spune că trebuie să faci asta. „Nu ştii că avem acelaşi mesaj, doar că trăim vremuri diferite?” Când aud asta, recunosc vocea şarpelui. Aud şuierătura şarpelui în asemenea vorbe. Aşadar, putem sau să ne conformăm, sau să ne retragem din toată afacerea. Iar Pavel spune: „Depărtează-te de astfel de oameni”.

Leonard Ravenhill spunea despre Tozer: „Mă tem că nu vom mai vedea niciodată un Tozer. Oameni ca el nu au învăţat în băncile colegiilor, ci în şcoala Duhului.”

„Dumnezeu se revelează pe Sine ‘copilaşilor’, dar Îşi ascunde Faţa într-un întuneric gros de cei înţelepţi şi învăţaţi. Noi trebuie să fim simpli în apropierea personală de Dumnezeu; trebuie să ne dezbrăcăm de orice altceva şi să rămânem la lucrurile esenţiale care, aşa după cum ne vom da seama, sunt puţine şi mult dorite de suflet.”

Spre sfârşitul slujirii lui, A.W.Tozer a făcut observaţia că războiul e pierdut, referindu-se la invazia atroce a lumii în biserică. El a obiectat împotriva creştinismului anemic.„În multe biserici”, s-a plâns Tozer, „creştinismul a fost diluat până când soluţia a devenit aşa de slabă, încât, dacă ar fi otravă, nu ar face rău la nimeni, iar dacă ar fi medicament, nu ar vindeca pe nimeni!”

Singura speranţă pentru creştinismul modern, susţine Tozer, se află în creştinul individual. Din această perspectivă vorbeşte şi scrie el, fiind întotdeauna în căutare de oameni care să i se alăture în „Părtăşia inimii arzătoare”. Dacă o persoană va ajunge la lumină prin predicarea sau scrierile lui, aceasta va fi o răsplată pentru dr. Tozer.

A.W.Tozer a murit luni, 12 mai 1963, după aproximativ o săptămână de la ultima sa predică. Căutarea sa a luat sfârşit – a ajuns la destinaţie. Mormântul său din Akron, Ohio, este gravat cu un simplu epitaf: A.W.Tozer – Un om al lui Dumnezeu.

Căutarea lui Dumnezeu este ceva mai mult decât o moştenire lăsată după moarte – este un mod de viaţă care ni se transmite pentru ca şi noi să putem experimenta o viaţă ca a lui Tozer. Tu ai început să-L cauţi pe Dumnezeu?

A.W.Tozer- Inchinare si distractie

Realitatea crudă, tragică este că eforturile multora de a aduce închinare nu Îi sunt plăcute lui Dumnezeu. Fără călăuzirea Duhului Sfânt nu poate avea loc o adevărată închinare. Acesta este un gând solemn. Este greu să mă odihnesc în linişte noaptea când ştiu că milioane de oameni religioşi, educaţi, nu fac altceva decât să ducă mai departe tradiţii şi obiceiuri religioase, fără să ajungă nicidecum la Dumnezeu.

Modul în care mulţi creştini moderni văd închinarea mă face să nu mă simt în largul meu. Oare adevărata închinare poate fi proiectată şi manevrată? Prevedeţi şi voi, împreună cu mine, vremea când bisericile îl vor numi pe pastor “inginer spiritual”?

Nu te închini lui Dumnezeu aşa cum ar trebui, dacă ţi-ai compartimentat viaţa astfel încât unele zone ale tale se închină, în timp ce altele, nu. Aceasta poate fi o mare amăgire, şi anume faptul că închinarea se practică numai la biserică sau în mijlocul unei furtuni periculoase sau în faţa unor neobişnuite şi sublime frumuseţi ale naturii. M-am aflat odată în prezenţa unor indivizi care au devenit brusc foarte spirituali când au ajuns să stea pe marginea impresionantă a unei stânci de pe un munte abrupt! Veghează ca nu cumva să existe un punct, o oră, un loc sau o zi care să nu fie consacrate şi date lui Dumnezeu. Atunci te vei închina lui Dumnezeu – şi El va primi închinarea ta!

Este imposibil să ne închinăm lui Dumnezeu fără ajutorul Duhului Sfânt. Acţiunea Duhului Sfânt în interiorul nostru este cea care ne face în stare să ne închinăm lui Dumnezeu într-un mod plăcut, prin acea Persoană pe care o numim Isus Cristos şi care este El Însuşi Dumnezeu. Aşadar, închinarea îşi are originea în Dumnezeu şi ajunge la noi, de unde apoi se reflectă ca într-o oglindă. Dumnezeu nu acceptă nici un altfel de închinare.

Se poate vedea cât de gol şi de fără sens este serviciul religios dintr-o biserică obişnuită de astăzi. Toate formele exterioare sunt prezente; singura slăbiciune, prevestitoare de rău, este absenţa puterii Duhului. Forma de evlavie este prezentă, ba chiar adeseori această formă este perfecţionată până devine un triumf estetic. Muzică şi poezie, artă şi oratorie, veşminte speciale şi tonalităti solemne se unesc pentru a fermeca mintea închinătorului, dar mult prea des inspiraţia divină nu este prezentă. Puterea de sus nu este cunoscută, nici dorită de pastor sau de enoriaşi. Acest lucru este într-adevăr tragic, şi asta cu atât mai mult cu cât se petrece în în domeniul religiei, unde este vorba de destinul veşnic al oamenilor.

E posibil să ne închinăm lui Dumnezeu cu buzele noastre, dar să nu ne închinăm şi cu vieţile noastre. Însă vreau să accentuez că dacă viaţa ta nu se închină lui Dumnezeu, nici buzele tale nu o fac. Viaţa în totalitate, omul întreg, trebuie să I se închine lui Dumnezeu. Credinţa, dragostea, ascultarea, loialitatea, comportamentul, viaţa – toate acestea trebuie să se închine lui Dumnezeu. Dacă este în tine ceva care nu se închină lui Dumnezeu, atunci nu există nimic în tine care se închină Lui foarte bine. Dacă laşi ca unele părţi din tine să se închine lui Dumnezeu, dar altele nu, atunci nu te închini Lui aşa cum ar trebui.

Nu orice închinare este primită de Dumnezeu. În societatea noastră cultivată este multă închinare pe care Dumnezeu nu o va primi niciodată, nici în lumea aceasta, nici în cea viitoare. Există experienţe religioase pe care Dumnezeu nu le acceptă. Există sentimente calde, de prietenie între oamenii religioşi. Sunt prezente sunetul pianului şi frumuseţea cântărilor. Dar fără adevăr şi fără Duhul Sfânt, nu este închinare autentică.

Nu te poţi închina după bunul plac. Acesta este unul dintre şiretlicurile diavolului şi o practică favorită a poeţilor neconvertiţi – în general a oamenilor neconvertiţi – care cunosc atingerea sublimului în mintea lor, dar nu sunt născuţi din nou. Ei spun că nu trebuie decât să ne închinăm lui Dumnezeu, indiferent în ce mod, şi totul va fi bine. Este întru totul posibil să ai experienţe religioase autentice şi să nu fii creştin, să nu fii convertit, ci să te afli pe drumul spre iadul cel veşnic. Vă amintiţi că şi Cain a avut o experienţă religioasă autentică: a vorbit cu Dumnezeu şi Dumnezeu a vorbit cu el. Este posibil a avea experienţe cu Dumnezeu şi totuşi, să nu ai o experienţă mântuitoare cu Dumnezeu. Este posibil să te închini şi totuşi, să nu te închini bine.

Se poate stabili următoarea axiomă: dacă nu ne închinăm, nici nu putem face o lucrare eficientă. Duhul Sfânt poate lucra numai prin intermediul unei inimi închinătoare, şi nu altfel. Noi putem alerga încoace şi încolo, autoamăgindu-ne cu activitatea noastră religioasă, dar prin aceasta nu facem decât să ne expunem unei deziluzii puternice în ziua cea mare. Nu încape îndoială că accentul în învăţătura creştină de azi ar trebui să fie pe închinare. Însă e puţin probabil să devenim doar închinători, neglijând implicaţiile practice ale Evangheliei. Oricine se închină lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr, nu se poate împotrivi chemării la slujire sfântă. Părtăşia cu Dumnezeu duce direct la ascultare şi fapte bune. Aceasta este ordinea divină şi ea nu poate fi inversată.

(sursa)

Un alt articol de interes-

A W Tozer – Opt lucruri pe care le tanjesc intr-o biserica

 

Citate despre inchinare (via) Flacara Inchinarii

Ioan 4:23-24

23Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.

24Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.„

De la situl Flacara Inchinarii

“Întreaga fiinţă, cu toate simţurile, cu mintea şi trupul, trebuie să fie implicată în închinarea adevărată.” – Jerry Kerns

“Cel mai valoros lucru pe care îl fac Psalmii, pentru mine, este să exprime aceeaşi bucurie, în Dumnezeu, care l-a făcut pe David să danseze.” – C.S.Lewis

“Când oamenii Lui Dumnezeu încep să Îl laude şi să I se Închine, folosind metodele biblice pe care El le oferă, puterea prezenţei Lui vine printre oamnenii Lui într-o măsură mult mai mare.” – Graham Truscott

“Dumnezeu trebuie să fie lăudat cu vocea, iar inima trebuie să I se alăture într-o exaltare sfântă.” – Charles H. Spurgeon

“Fară închinare, rătăcim nefericiţi.” – A.W. Tozer-

“O privire către Dumnezeu te va salva. Cănd te vei uita la El, vei fi sfinţit.” – Manley Beasley

“Noi învăţăm cum să ne comportăm corect în prezenţa Lui Dumnezeu.” – C.S. Lewis

“Dacă vrem să ne închinăm în duh, trebuie să dezvoltăm un duh al închinării.” – Michael Catt-

“La fel cum închinarea începe într-o aşteptare sfântă, se termină în ascultare sfântă. Ascultarea sfântă salvează închinarea de la a deveni un opiu, o evadare din nevoile stresante ale vieţii moderne.” – Richard Foster-

“Închinarea schimbă închinătorul după imaginea Celui la care se închină.” – Jack Hayford

“După cum spune Ioan 4:23, e timpul ca noi, închinătorii Lui Dumnezeu, să Îi dăm tot ce avem. Pentru că atunci când El este înălţat, tot din jurul meu să devină nesemnificativ. De multe ori, noi ne blocăm singuri intrarea în locul secret al închinării cu Dumnezeu. Doar abandonează tradiţia şi căile “presupuse” ale Laudei şi Închinarii şi pierde-te în sfânta sfintelor cu singura intenţie de a binecuvânta inima Tatălui.” – Jessica Leah Springer

“Când mă închin, prefer ca inima mea să fie fără cuvinte, nu cuvintele să fie fără inimă.” – Lamar Boschman

“ Închinarea este în primul rând pentru beneficiul Lui, nu al nostru, deşi este minunat să descoperi că oferindu-I Lui plăcere, noi înşine intrăm în ceea ce poate deveni cea mai bogată şi folositoare experienţă în viaţă.” Lamar Boschman, A Heart For Worship. – Graham Kendrick-

“Întreaga noastră fiinţă este concepută ca un instrument al laudei. Precum un specialist în făurirea unei viori care creează un instrument gata să producă rezultate estetice maxime, la fel a făcut Dumnezeu corpurile, sufletele şi spiritele noastre, pentru a lucra în consonanţă şi pentru a produce expresii încântătoare ale laudei şi închinării. Când folosim limbajul trupului pentru a exprima lauda, ceea ce este intern devine vizibil.” Lamar Boschman , A heart for worship – Don McMinn

“Cât de des uităm scopul acesteia. Putem deveni aşa de strategici, încât să ne închinăm cu dorinţa de a ajuta biserica să crească, nu pentru că El este vrednic. Dar noi facem asta pentru că Dumnezeu este vrednic şi vrem să ne închinăm Lui.” – Tommy Walker-

”Primul element al închinarii este adorarea. Evreii au exprimat aceasta prin postura lor şi nu doar prin cuvinte. Ei s-au proşternut înaintea lui Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm :să ne plecăm genunchii în prezenţa Lui Dumnezeu, Creatorul nostru. Ei nu au venit cu o familiaritate simplă în prezenţa Lui Dumnezeu, dar erau conştienţi de măreţia şi maiestatea Sa, şi se simţeau privilegiaţi să intre în casa Lui.” H.H.Rowley Worship in Ancient Israel – H.H. Rowley-

“În procesul de a I se aduce închinare, Dumnezeu transmite din prezenţa Sa oamenilor.” – C.S. Lewis

“Dumnezeu promite că o să-şi facă cunoscută prezenţa în mijlocul poporului, când acesta se adună şi I se închină. Pe de altă parte, unde poporul Lui Dumnezeu refuză constant adevărata închinare spirituală, prezenţa Lui manifestată este experimentată foarte rar.” – Ralph Mahoney-

“În mod sigur, ceea ce ocupă întreg timpul şi energiile cerului trebuie să fie un model perfect pentru pământ.” – Paul E. Billheimer-

“Când ne închinăm împreună, ca o comunitate de creştini vi, nu ne închinăm singuri, ne închinăm cu toată compania cerului.” – Marianne H. Micks-

“Dacă există o caracteristică mai pregnantă decât altele, de care închinarea contemporană publică are nevoie, este această veneraţie înaintea Dumnezeului neîntrecut în bunătate şi măreţie.” – Henry Sloane Coffin-

Citeste mai mult: Flacăra Închinării » Citate despre închinare

“Should” or “Will” Perish? – John 3:16 (Monday with Mounce 91)

From Koinonia Blog (biblical-theological conversations for the community of Christ)

Monday with Mounce We teach students in first year Greek that the subjunctive mood carries the idea of “should” or might.” But then they come to a verse like John 3:16 and read, “For God so loved the world, that he gave his only Son, that (ινα) whoever believes in him should (αποληται) not perish but have eternal life” (ESV).

The confusing part is that to some people’s mind, the “should” introduces an element of uncertainty. They “should” perish, but does that mean in fact they “will perish”?

The indicative mood is the mood of “reality.“ It is used to describe “what is.“ Of course, this is a simplistic definition, otherwise we could not lie or ask a question. Daniel Wallace is correct in his frequent assertion that the indicative mood is the mood of the portrayal of reality. It describes what we think “is,“ or what we want people to believe “is.“ Which, of course, is why we lie in the indicative.

The normal definition of the subjunctive is that it is the mood of what may or might be. It is one step removed from reality (as opposed to the optative, which is two steps removed from reality, describing what we wish would be). Wallace defines the subjunctive as representing “the verbal action (or state) as uncertain but probable” (page 461), clarifying that it is not the mood of uncertainty (which is the optative) but of probability.

So is Jesus saying that it is probably that those who believe in him will not perish?

I hope not. I believe there is no uncertainty that his gift of righteousness through our faith secures our future salvation, which of course it does.

This illustrates the problem of first year Greek and why we can’t be too simplistic in language. The older I get, the more complicated I realize language is.

ινα introduces a purpose clause. The clause is not stating what is but rather the purpose of something. There is your one step removed from reality, from what is. God gave his only Son on the cross, and the purpose of that giving is so that (i.e., purpose)  those who believe in him will  most certainly not perish. Because it is a purpose clause, it cannot be in the indicative. It is not stating what is (in the sense of the indicative) but rather is stating the purpose of something.

But that does not mean there is any uncertainly, any idea of probability or possibility. That God gave his son is a fact. That the purpose of giving his Son was so that believers will most certainly have eternal life. Which is why we must be careful in translating purpose clauses as if they were conditional.

Hence the NASB and NIV (“that whoever  believes in Him shall not perish, but have eternal life”) and HCSB (“so that everyone who believes in Him will not perish but have eternal life”).Mouncew

Good job!

William D. [Bill] Mounce posts about the Greek language, exegesis, and related topics at Koinonia. He is the author of numerous books, including the bestselling Basics of Biblical Greek, and is the general editor for Mounce’s Complete Expository Dictionary of the Old and New Testament Words. He served as the New Testament chair of the English Standard Version Bible translation, and is currently on the Committee for Bible Translation for the NIV. Learn more and visit Bill’s blog (co-authored with scholar and his father Bob Mounce) at www.billmounce.com.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari