Amintiri cu sfinti – Nicolaie Moldoveanu – Marele compozitor crestin

Nicolaie Moldoveanu – Nascut Februarie 3, 1922 in satul Movileni, judetul Galati, a compus cintari cu Traian Dorz, a fost inchis cu Richard Wurmbrand, si in ultimul an al vietii sale inca compunea cintari pentru Domnul!

Un interview cu compozitorul Nicolaie Moldoveanu din 2006, pentru care a compus inca o poezie si a pus-o pe note! In anul 2007 a plecat la Domnul.

(sursa) Viata Vesnica Site din Romania.

Dacă Vasile Alecsandri a fost considerat „Bardul de la Mirceşti”, iar Mihai Eminescu „Luceafărul poeziei româneşti”, pentru că au constituit o solidă temelie a literaturii române în versuri, mă întreb cum ar trebui calificat Nicolae Moldoveanu a cărui creaţie a făcut să pulseze mai rapid şi mai puternic întreaga spiritualitate crestină, indiferent de denominaţiune. Cu cât mai mult, cu cât prestatia artistică a acestui mare om a lui Dumnezeu s-a confirmat într-o perioadă istorică extrem de potrivnică, perioada comunistă, datorită careia Nicolae Moldoveanu a făcut ani grei de închisoare. Dacă ar fi să aleg o metaforă reprezentativă vieţii şi creaţiei sale, eu i-aş spune „David al spiritualitătii româneşti”. Să fie integrat într-o denominatiune numai pentru că aşa ar fi corect din perspectiva actelor de stare civilă, este foarte dificil pentru că, omul Nicoale Moldoveanu, s-a dovedit frate nedisimulat al tuturor creştinilor.
Crescut în biserica ortodoxă, format în iuresul mişcării „Oastea Domnului”, pentru care a devenit un mare reprezentant, încheind, mai apoi din fermă convingere, legamantul cu Domnul prin botezul în apă, şi prieten al oricărui creştin, Nicolae Moldoveanu şi-a deschis casa ca o biserică pentru prietenii din toate confesiunile creştine. El şi-a făcut din muzică, aripi de har, care să poarte solia Evangheliei Domnului Isus.

„Muzica evanghelică, este de fapt, Cântarea de laudă şi Cântarea duhovnicească, despre care vorbeşte limpede Cartea Sfantă: Efeseni 5:19; Coloseni 3:16, o muzică a liniştei şi a odihnei, căci în linişte şi în odihnă este mantuirea noastră.”( Isaia 30:15 )- Nicolae Moldoveanu, Un cuvant de început din Cantările Domnului, vol(1).

Fie că a trebuit cântată tăria credinţei, puterile harului sau slava lui Dumnezeu, frumuseţea şi orânduirile Sale şi a gloriei viitoare, „în arta fratelui Niculită se distinge accentul de măiestrie al creaţiei populare româneşti, care prin el, emană o mireasmă christică unică”.

Aprecierea omului de cultură Nicolae Moldoveanu este foarte complexă şi aproape imposibil de departajat, încat lucrarea lui, deşi este un tot unitar, se împarte în trei mari domenii de creaţie: compozitie, poezie, proză. Toate trei însa, au ca temelie cercetarea Cuvantului lui Dumnezeu, ceea ce pentru fratele Nicolae Moldoveanu a devenit o patimă. Din cercetarea Sfantului Cuvant s-au născut cântările, şi tot din acest Sfant Izvor s-au născut meditaţiile. Toate acestea sunt străbătute de firul roşu al gândului lui Dumnezeu, gând al unităţii în dragoste al tuturor copiilor Săi ( Ioan 11:51 – 52). Şi textele cantărilor şi a cugetărilor reflectă aceeasi lumină: a unităţii, a rugăciunii şi a revenirii Domnului, iar melodia compusă de fratele Niculită este inconfundabilă: „nu miscă picioarele ci inima, căci Domnul Isus, inima ne-o cere, ca să facă să curgă din ea râuri de apă vie”. În toată lucrarea aceasta, Nicolae Moldoveanu, smerit, fără nici o umbră de slavă deşartă, nu a înteles să aibă vreun merit. Căci cine işi are izvorul în Domnul Isus, nu poate gandi altfel. Din ziua naşterii, 3 februarie 1922 şi pană în ziua trecerii în Slava lui Hristos, în 12 iulie 2007, Nicolae Moldoveanu şi-a construit o punte spre veşnicie, asteptând momentul intalnirii cu Isus, asa cum reiese din cântarea compusă în temnită:

Cer frumos, cer frumos
Loc al Domnului Hristos
Voi fi dus, voi fi dus,
În curând în tine Sus!

-„Cer senin”. Cantarile Harului –
Cantari din temnita, vol 1, nr12

Aceasta este nădejdea care nu înseala şi pe ea se bizuiesc sora Lena, Daniela, Cristina, Natanael şi toti fraţii care l-au iubit şi care l-au condus pe ultimul drum, pe cel al cărui nume va rămâne puternic imprimat în conştiinţa credincioşilor români de pretutindeni, compozitorul creştin, Nicolae Moldoveanu.

Fratele Niculiţă a fost un om iubit, de toţi, deşi cu siguranţă au existat şi unii care au încercat să îl împroaşte cu noroi, prin afirmaţii, şi trist că unii chiar oameni mari, au ajuns să scrie versuri împotriva lui. Totuşi, cum de casa fratelui Niculiţă a fost aşa de plină, cum fraţii continuă să viziteze familia Moldoveanu, cum de a fost aşa de solicitat, şi chiar dacă îi era greu, nu voia ca să ştie că fraţii sunt în oraş şi nu trec în vizită pe la el.

Aş dori să răspund la acesteste întrebări prin nişte observaţi, cred eu obiective, deşi s-ar putea să scap unele lucruri din vedere(pentru asta nădăjduiesc în ajutorul celor care l-au cunoscut pe fratele Niculiţă mai bine decât mine)

1. Fratele Niculiţă a semănat cu Domnul Isus.

În viaţa fratelui, Domnul Isus a luat chip, şi El s-a văzut prin ceea ce fratele făcea. Îmi aduc aminte de a doua întâlnire cu fratele Niculiţă. Strălucirea de pe faţa lui se vedea că venea din transcendent. El era în comuniuni cu Cel de dincolo, şi i s-a imprimat pe chip frumuseţea aceasta. Când am intrat la ei în casă, un prieten mi-a dat un cot şi mi-a zis:

– Aici e prezent Domnul.

– De unde ştii?

– Uite orga, Domnul spune că locuieşte în mijlocul laudelor, crede-mă, e prezent Domnul.

Şi aşa a fost. Domnul Isus a guvernat viaţa fratelui Niculiţă, deşi recunoştea că este slab, recunoştea că nu de la el este ceea ce are, şi că Cel care i-a dat toate astea este din lumea de dincolo, despre care a cântat CER SENIN. Când Îl iubeşti pe Domnul, nu se poate să nu-i iubeşti şi pe cei care seamănă cu Domnul, de aceea fratele a fost aşa iubit. Dincolo de cuvinte, venea o autoritate care se ştia că nu este a lui Nicolae Moldoveanu, ci e din transcendent.

Odată a spus celor care erau lângă el:

– Apostolul Pavel a spus “Călcaţi pe urmele mele căci şi eu calc pe urmele lui Cristos”… Eu pot să spun lucrul acesta, dar voi puteţi să spuneţi?

… au plecat capul cu toţii întristaţi şi ruşinaţi.

“Doamne, lasa-ţi chipul în noi”

Cât despre mine, l-am iubit pe fratele, şi încă îl iubesc, chiar dacă a plecat Acasă – într-un fel mi-e dor de dumnealui, de vocea lui blândă, de cel care mi-a vorbit şi m-a zidit, de cel prin care Domnul mi S-a descoperit. Da, mi-e dor… şi nu numai mie ci şi tuturor care l-au iubit şi s-au simţit iubiţi de fratele Niculiţă.

Un alt articol de interes poate fi citit pe blogul lui Petrica Moisuc.

Un al doilea scurt documentar:

Nicolae Moldoveanu – biography –

(English) 05/10/2005  (via)

Nicolae Moldoveanu went to be with the Lord in 2007. This article was written by a European missionary.

I told you about meeting family members of a famous Romanian hymn writer, Nicolae Moldoveanu.  He was imprisoned during the Ceausescu regime for his music, which they said was spreading propaganda.  During his 5 year imprisonment, he wrote 360 hymns.  He was not allowed any writing materials, so he composed and maintained all these song in his memory until his release.

Below is his personal autobiography.  It blessed me and I believe it will bless you.

Name:  Nicolae Moldoveanu

Birthdate:  February 3, 1922 (death: 2007)

Place of birth:  Movileni, jud. Galati

Nationality: Romanian

Sentence:  12 years of hard labor

The righteousness of the Lord Jesus is perfect.  I am completely convinced, through the light of the Holy Spirit that all that He’s done in my life was by His eternal righteousness.  From the time that I was a child, I realized – and today I witness this truth with certainty – that I didn’t seek Him, but that He sought me.  And He found me!  He put in my heart from the time I was a small boy, the idea that my life would be unique in this world.  I remember a very weak beginning in my life and that being according to the scripture that says,  „Who despises the day of small things?”  (Zechariah 4:10)

I grew up in a family with many problems.  My father died with a lung disease when he was only 24 years old.  Mama was a widow with two children and she remarried after a year and a half.  The man she married was fundamentally very different than my father, who had been a very religious man – Orthodox, of course – and who had believed deeply in the teachings of the Orthodox church.  My father went to the lectern near the cantor and he would sing along with the songs of the church.  Even though he lived in a village, he had a small library of books.  The books were about the lives of different saints, psalters, books about prayer as well as other topics.

Around this time (1923), the movement, “Lord’s Army”[1] began.  They published a magazine called The Light of the Villages.  My father subscribed to this magazine and he received it weekly.  Since I was just a child, I enjoyed turning the pages of his books and magazines so that I could look at the pictures.  I loved to look at pictures.

But, my father died and in those days many people came to our house, especially relatives.  One of my uncles, Mitruca Bejan, took me on his knee to comfort me and that’s when I learned the Lord’s Prayer.  This was the first period of my life and it ended with the death of my father.

After my Mom remarried, a new stage in my life began.  Into our house came more children, new babies.  My stepfather was like a stepfather.  He wasn’t the kind of man to take an interest in spiritual things.

The situation in our family became more and more difficult.  When I was twelve years old, one of my mother’s brothers (who was in the military), had me move to the town Sfantul Gheorghe with the idea that I would enroll in high school there.  This is when my life began to take its shape.  I had wanted all of my life to learn to sing and to play instruments as well as to learn music theory.  I liked music very much and I was always singing.  In my hometown there were several different bands that played at celebrations and at weddings.  I would stand nearby playing a piece of pipe as if it were a flute, just as I heard them playing.

It wasn’t possible for me to enroll in high school for many reasons, the principle reason being that we didn’t have the money to pay expensive fees for high school.  So, I went to another school instead.  My uncle enrolled me as a “military child” in his military unit.  There I became acquainted with a new world with which I was greatly impressed.  When I first entered the music classroom at the military base, there were many students who were practicing different instruments.  I was amazed by the sounds.  This began a new season in my life.  Today, with the eye of a new man, one born again, I see clearly God’s hand that always guided me in life preparing me for His work.

A year after I became a “military child” my uncle retired from the army and moved away.  I was left alone and I lived in the barracks.  I went to sleep and woke up at the bugle’s call.  I took care of myself.  In this way, I learned order and discipline.  The Word of God says:  It is good for a man to bear the yoke while he is young.  Let him sit alone in silence, for the Lord has laid it on him. (Lamentations 3:27-28).  It was the work and guidance of the Lord in my life.

We played more than military marches, we also learned difficult pieces: overtures symphonies, etc.  I was so captivated by it all that I learned all the pieces by heart through sight-singing.  I entered this music school on the very first day.  My first music professor was Ioan Pop.  In the beginning, I learned music theory:  the staff, notes, and time signatures.  Then I learned rhythm by practicing with wooden hammers, beating the rhythm on special chairs.  After two weeks, they gave me a little drum.  An older student taught me to play the piccolo.  But I loved the trumpet.  The sergeant taught me to play the trumpet.  After two or three months, I played well and had the right breathing technique.  The leader of the military band, seeing how hard I worked to write notes, took me to his office to copy different pieces.  This is the way I entered in the mysteries of music.

When it was time for my first summer vacation, I went home to something new in my village: the Lord’s Army had begun a congregation.  My mother was religious and attended this congregation.  She asked me if I would also like to attend.  Of course, I went with her and liked it very much.  I heard many things about the Lord Jesus Christ and His sacrifice.  I also learned two songs:  He Will Come in the Middle of the Night and The Good Shepherd. The people in the congregation were simple village folks.  They didn’t have much education, but they read the books of Brother Trifa[2] from Sibiu.  From then on, whenever I went home, I went to this small congregation and wrote down the music of the songs they sang.

In February 1938 I decided to follow Jesus and as was the custom in the Lord’s Army in my village, this decision was made public through enrolling in the congregation with one’s signature.  I was very interested in spiritual things.  I read about the lives of the saints in a magazine published by the Lord’s Army.

I didn’t have a Bible.  During that time it was rare to have a Bible and those that had Bibles, didn’t give them away.  I decided that I would save my money and buy one.  Every day I sold a part of my milk and my bread so that I could save the money I needed for a Bible.  I put the money in a box in a cabinet in the director’s office.  In August 1939 I bought my first Bible from Budapest (for 100 lei).  I still have that Bible today.  I’ve had it rebound twice.  I’ll never forget that day – it was such a happy day for me.

In December 1939 I read an announcement in the Lord’s Army magazine that was another turning point in my service to the Lord, and for which I know He had prepared my thoughts and steps.  The announcement said this:  We would like to publish a songbook with music.  We ask that those who have new songs send them to our editorial office.

I had some songs written and about 10 – 15 that I had composed myself.  I sent these to the editors in Cluj.  After a few days I received a post card that said:  We have received your songs and we ask that you come to Cluj.  I didn’t think twice about the letter.  I was in the Army.  I would have liked to have gone, but I didn’t have the money.  I put it off and after a week, I received a telegram that said only this:  Come immediately!  Brother Ioan Marini was the editor – a man full of faith and a talented writer as well.  Ioan Marini himself signed this telegram.

I took the telegram to my superior officer who knew that I was a Christian.  I asked him to let me go for 8 – 10 days.  He told me that he didn’t mind, but that it depended on the permission of the unit commander.  He said, “Look, I have to go to the commander’s office today to sign some papers.  I’ll take your telegram with me.”  He came back happy, saying, “Moldoveanu, he approved!”  Today I still have the original letter, the telegram with the permission of the commander attached.  Before I left, I also asked for permission to take a trumpet with me and he let me!  I found money for the train since I only had to pay one quarter the price of the ticket.  This is how I began my activity for the Lord’s Army.

I arrived in Cluj.  It was a frosty morning in February.  I had to arrive at the editorial office on Razboieni Street in the neighborhood of Iris.  I arrived at the gate and I was shy to even enter.  I thought to myself, “This is where Ioan Marini walks – I saw those that worked at the editorial offices as spiritual giants.  I stood there hesitating for a while; I entered through the gates at nr. 12.  I knocked on the door of one of the corridors and said, “Good morning! Does Mr. Ioan Marini live here?”  “Yes” answered a lady, “in fact, you’ve passed his door.”  I knocked on the door she indicated as being his and my heart was beating so fast.  “Good morning!  Is this where Mr. Ioan Marini lives?”  Standing at the table in peasant clothes was a man who answered, “Here!  Do you happen to be Brother Moldoveanu?”  “Yes, I am.”  He answered, “I am Brother Traian Dorz, but here in the bed is Brother Marini.”  A thin man with a mustache and the face of a saint got up from the bed.  When I saw him, I began to cry.  They both started to talk to me so that the nervousness finally passed.  After a few minutes of making our acquaintance, they told me of their plan to go to the northern part of Transylvania where there was to be a large meeting and where we would hear many songs for which I could write the music.

We left on a train to Dej and from there we took a bus to Pustuta (jud. Somes).  There was a lot of snow and everything was frozen.  We had to walk from here.  When we got to the top of a hill, Marini and Dorz said “Take out your trumpet and play a song for us.”  I played He Will Come in the Middle of the Night. Dorz was carrying a suitcase of books.  On the top of the hill, he let it go on the ice and it slid down with such speed that we barely were able to catch it.  When we arrived in the village, we went into a house with several rooms, each full of brothers.  What joy that was! Brother Marini introduced me and I played several songs for them.

The following day was Sunday.  While the others went to church, Dorz and I stayed behind at the village school together with some of the brothers who knew songs so that I could write out the scores.  That afternoon the congregation met at the school.  Brother Marini spoke with great power.  I wrote out about 100 songs and within a week wrote arrangements so that these songs would be ready for the new hymnbook entitled, Let’s Sing to the Lord. This book was printed in Oradea and after a few months, I received five copies of the book.  I entered in the Lord’s work with this book.  Having taken these first important steps, I continued to write poems that were published in the magazines:  The Christian Life and The Missionary of the Christian Life as well as for calendars and youth calendars.

Now when I look back at my life, I see God’s hand, which guided me from when I was a young child for this work.  This is a gift that God has given me, but not just for me, but rather it was so that I could serve to His glory, for the awakening of men to the grace of salvation, for the Lord Jesus, for faith in Him and for the building up of His church.

After this time, there were historic events happening in Romania:  the secession of Transylvania in August 1940[3].  The military unit I was assigned to was moved to Fagaras.  At the same time, the Lord’s Army publishing house was moved to Beius.  This began a new phase with the magazine being printed under the name The Christian Family. I continued to write poems and songs for the magazine.  I composed songs for the book Sing to the Lord but the book was printed with only words and no music.  Traian Dorz became the editor of the magazine until the end of 1947 when all publications of the Lord’s Army were forbidden.  In the beginning of 1948, Dorz was arrested.  In the fall of 1944, I met Richard Wurmbrand, who after the events of August 23, 1944[4], became the editor of The Friend magazine in which a few of my poems and songs were published.  Richard, having known both Brother Marini and Dorz, had given them a copy of his magazine, The Friend for those in the Lord’s Army.

This is how I began to write.  I wrote with the idea that there would come a day when these songs would be published.  Some of these songs are better than others, but I worked and I enjoyed doing so.  I didn’t do it out of obligation, nor for money.  No one paid me then or now.  I did it all from the love of the Lord and for His glory.  It was truly a joy to compose songs.  I received from God melodies, texts and themes, collecting a large number of songs.

In 1946, Brother Richard Wurmbrand shared with me an idea of his regarding a book of meditations on The Song of Solomon for which he asked me to write some music.  I thought that his idea was interesting and very nice.  I accepted his proposal and I communicated his idea to Brother Dorz as well.  Dorz liked the idea, but during that time Richard Wurmbrand[5] was arrested and we were unable to begin the work.  However, I suggested to Dorz that we work together to transform the Psalms into songs.  He liked this idea and began to work on it.  This didn’t last for long, though because Dorz was arrested in December 1947 and then released in spring of 1948, near the time of Easter.  When we met at that time, he brought me the first Psalms versified and I began to write the music.  This work lasted about three years.  In 1950 all of the psalms were completed, then they were harmonized with four voices as you can find them now printed in our book.

Encouraged by this victory  – the Psalms book being published – we planned to begin putting another book of the Bible in song.  We considered Proverbs and the Song of Solomon. Dorz was of the opinion that we should put all of the songs, prayers and blessings in the Bible that are not a part of the Psalms to music.  And so, Songs of the Bible appeared, a book that contains over 140 songs in the style of the Psalms.

During this time, I got married, but trials still came my way.  My wife miscarried in her first pregnancy, then the second and a third, but the fourth pregnancy, with great risk and through the mercy of the Lord, our daughter Daniela came into this world (1954).  Because we participated in the Lord’s Army, we were always threatened by the secret police.  After the king left the country, we were persecuted more and more.  Also in 1954, in a military camp – because I was still active military – my right arm was broken.  I was hospitalized in Brasov, but the problem was not resolved and I was transferred to the Military Hospital in Cluj.  I underwent four surgeries, but the situation didn’t change.  I began a disability retirement at the age of 33.  I have a prosthesis that I had even during my imprisonment.  This is the way that I have worked my entire life, with the humerus bone broken.  This is how I work even today.  Through the grace of God, it hasn’t stopped me.  I’ve continued to move forward.  Mountains of  resistance have been in my path, the storms of life were many, with winds that seemed to sweep away everything around me, which have hit with all of their force.  Through grace I was strengthened to lift even higher the only standard, Jesus.

Life continued on.  1959 was a year when my life was split in two – my life as well as the life of my family.

Daniela was five years old.  The work of the Lord needed men who were tested.  Gold and silver are purified through the fire of the furnace (Prov. 17:3, 27:21).  In July I was arrested.  Dorz was arrested earlier, in the month of March.  It was a Monday morning and I was sitting at the table with my morning tea.  Two officers of the secret police came to search the house.  They confiscated all of the books of music (a large suitcase and briefcase).  They took our first draft of Songs of the Bible. The investigation was five months long and took place with the secret police in Cluj.  I was charged with art. 209 from the penal code: Working against the social order.  The crime for which I was convicted was that I composed songs and psalms from which I’d made “propaganda”, this being “extremely grave”.  Those in power then had all things under control except for the power of faith.  They were unable to control the spirit of man.  This made it difficult to introduce communist ideology and atheism.

I was unable to eat breakfast the morning that they came to arrest me and so I left home hungry.  I asked that I be allowed to pray with my wife before I left.  They allowed me to do this, but the door was left ajar so that they could hear.  This is how we separated!  I didn’t have clothes with me.  My wife forgot, due to the shock she suffered, to put some food in a package for me.  I was taken and presented to the commander of the secret police; all of the police had been called to the office.  Before this time, the secret police had requested that I collaborate with them, that I serve them.  I refused to do this.  Now they said to me, “You didn’t want to help us, now you won’t find mercy, understanding or patience here!  Take him and put him in the cell.”  After I arrived in the cell, the sky covered in clouds and it started to rain torrentially.  I prayed to the Lord and I thanked Him for the grace that He had given me to suffer for Him.  After about an hour, another inmate asked me why I’d been arrested.  “For my faith” I answered.  “For your faith?!”  He was amazed.  “Oh, they’re going to let you go.”  I asked him why he’d been arrested.  “Because they found some gold coins at my house,” he said.  They let him go soon afterwards and I never saw him again.

I sat on the bed and I prayed to the Lord.  All of the sudden, a guard flew into the cell, furious, and grabbed me asking why I was sitting on the bed.  “Why haven’t you read the rules?” he asked.  He told me to stand.  I stood there until the evening crying for joy because I had the grace to suffer for His name’s sake.  I was hungry because I’d not eaten since the day before, but I wasn’t given food in prison on my first day because I had yet to be numbered among the prisoners.  The next day, I had been rushed and I didn’t have an opportunity to eat because a guard came and took me.  “Come with me! Take out your shoelaces!  Don’t say anything!” – he demanded.  Then he asked for my handkerchief with which he blindfolded me.  I got in the car in which there were already two men.  I was taken to Brasov.  I still hadn’t eaten anything.  We were each taken into different cells and I was at interrogated until the evening.  That evening I arrived in a cell where there were three men standing with their backs toward the entrance into the cell.  This was the rule when someone entered the cell.  After the door was closed, they turned around and asked why I was imprisoned.  I told them the reason.  One was a lawyer from an opposing political party, the second had been arrested for participating in a meeting of the Legionnaires, and the last – a young man – had tried to cross the border and leave the country.

Later they brought food to our cell.  I had not eaten in two days.  One of my cellmates gave me a little of his cornmeal mush and a few spoons of black soup.  I spent two weeks in interrogations with the secret police of Brasov.  I didn’t hide anything, but I never said the name of a person, either.  From Brasov, I was taken to Cluj where they continued the interrogations.  The transport from Brasov to Cluj went through my town, Sibiu.  On the trip to Cluj I wore a blindfold so that I couldn’t see.  In Sibiu we stopped at a service station and our guard gave each of us a bread roll.  In the afternoon we arrived in Cluj.  In the evening, I was sent to cell number 14.  Lieutenant Major Barany came to the cell.  He was a bad man who took everything from me and wanted to even take my prosthesis.  This was a difficult situation.  Along with the distress of being detained, of being interrogated, and the pressure they put on me mentally, there was also the fact that due to the shock of what I’d been suffering, I couldn’t remember one song – not one.   I wondered what I would do year after year in prison if I couldn’t remember anything.  But the Lord was watching over me.  From cell nr. 14, I was moved to cell nr. 9.  It was here that I received the first song given to me by the Lord:  The Joy of Peace. First came the melody, then the text.  The cell was three meters below ground in the secret police headquarters in Cluj.  This was in July 1959.

Among my cellmates were those who were “planted” there to provoke us or lull us into talking.  One of these men used to encourage us to write notes to our families at home that he would be sure got to the outside.  After a time, this man asked me about Richard Wurmbrand.  Since he referred to Wurmbrand using a nickname, I said that I didn’t know anyone by that name.  This informer was a pastor from the reformed church who had worked as a prison guard in the town of Aiud.  He’d been arrested for helping detainees.  Later, I was transferred to cell nr. 15 and here, in the August 1959 I received the song, Holy Furnace.

In October of that year we were taken to the penitentiary in Cluj.  There in a 2 by 3 meter cell, were five beds, two buckets – one for water and one for physical needs – and there were ten men from seven different religions in the cell:  two Jehovah’s Witnesses, two Lord’s Army, one Greek Catholic, one Roman Catholic, one Orthodox professor, one Reformed, one Jew and one Baptist.

We had an understanding between us to not make an issue of our differences of faith.  I suggested that we say a passage from the New Testament daily and then meditate on that passage.  The Orthodox professor said to me, “Father, you go first”.  I told him that I’m not a priest.  I began with the beatitudes from the gospel of Matthew.  Along with the meditations and discussions we had about the Word of God, we sang quietly.  The Jehovah’s Witnesses liked these songs and one of them even learned a few of the songs.

On November 4, 1959, we were moved to the prison in Gherla.  When we arrived there with Commander Baranyi, we were four detainees who were received by two guards.  One stout guard said, “Do you know where you are?  In the Gherla prison, in the Gherla graveyard.  That’s how it is.”  We were sent through a tunnel and then we arrived on the second floor, in cell nr. 67.  We were four men from the Lord’s Army and after three or four hours, four Jehovah’s Witnesses came into the cell.  The Lord impressed on me to do as we’d done in the last cell and so I proposed that we not make an issue of the differences in our faith.  There was a young man in the cell who was interested in learning about music and I began to teach him, but this didn’t last for long.

On November 18, 1959 our cases came before the judge.  One of the Jehovah’s Witnesses gave me a shoulder bag because I had not brought one with me to prison.  Our families were able to come to the court proceedings.  My wife was there.  There were many prisoners in court that day and the proceedings lasting until 11.00pm.  The judge was Major Valeanu who mocked and insulted us in every way possible.  After it ended, we returned to the Gherla prison.

A short time later, we were moved to the second floor in cell nr. 13.  A few days later Richard Wurmbrand was also moved to this cell.  But, he only stayed there two or three weeks.  Since he was very sick, he was moved to the prison hospital.  Here in cell nr. 13 in Gherla Prison, in the Gherla graveyard, I received from the Lord a prayer song.  It was in December 1959.  One day a guard ordered us to lie on our stomachs under our beds as a punishment.  I was beside Richard Wurmbrand since we didn’t really fit under the beds, the guard starting kicking us.  I was inspired with this song there on my stomach under the bed and it was called, “O Lord, My Lord!”  After two days, we were ordered again to get under the beds and to lie on our stomachs.  Then, I received the song, Only to Speak of You. After a good long while, the guard ordered us to get up.  I sang this song to Wurmbrand and he said, “Nicu, may they keep putting us on our stomachs if you’ll continue to compose such songs.”  They brought Brother Visky into our cell.  He learned six songs and even translated some of them into Hungarian.

On January 30, 1960, it was a frosty day.  We were very cold when they took us out in the air.  We were in short pants.  When we were taken back into the cell, I was looking through the bars at the clear sky and I thought about how my family at home was looking at the same sky and that maybe even our gazes are meeting up there in the sky.  On this day, God gave me the song, Peaceful Sky.

On February 3, 1960 a few of us Christians were taken from our cell so that we could find out our sentences: twelve years of hard labor, confiscation of all our personal belongings and ten years of “civic degradation”.  This was my birthday.  As a birthday present from the Lord, I received the song: Lord, Before All Things. In the cell, more came:  an Adventist, two Jehovah’s Witnesses, and one Jewish-Roman Catholic.  I proposed that we take a book of the Bible, the gospel of John.  We studied many chapters.  The Adventist listened, but the Jehovah’s Witness wouldn’t.  Every day after we were awakened until the time that the guards changed, Richard Wurmbrand spoke from the Word of God.  But a while later, he was taken to the prison hospital.  We saw each other again only after two and a half years.

Prison life was extremely difficult since the thoughts of those who had put us in prison were of our extermination.  But, their thoughts were not God’s thoughts.  He strengthened me to continue on.  Along with all of the difficulties of prison, there was one that was greater than the rest.  The most noxious venom on arrows of hatred did not come from the hands of strangers, but from the hands of Christian brothers.  I wanted, and I asked the Lord to help me to love deeply and with my whole heart those who had wounded me with those arrows.

We were taken from cell nr. 13 to cell nr. 66 where I stayed until May 24 when I was sent to some large rooms.  This is where I came to know Nicolae Todor, to whom Dorz had introduced me.  Brother Visky was also in that cell.  There were over one hundred men in that cell.  One day they took us out and asked us to identify our baggage.  They were preparing for our departure to the Danube Delta.  Visky and Wurmbrand were not taken to the Delta.  In the few days that I stayed in the cell with Dorz and Todor, I sang to them several songs, including, O, May Love Grow in Me.

We were taken from Gherla by train to the Danube Delta.  We were put into cattle cars for the trip to Braila.  When we got on the train, they told us not to eat all of our bread at one time because they were going to close the door to the cattle car and they weren’t going to open it again until we arrived at our destination.  I took their advice, others didn’t.  From Braila, we were taken by ferry to Periprava.  There were six hundred of us detainees.  The soldiers who guarded us had guns and dogs.  They yelled and cursed at us.  It was raining.  We were soaking wet.  It was the month of May and it wasn’t very warm yet and since we were in the area of the Danube, there were cold winds.  We traveled very slowly.  The distance from where we got off the train to our destination, Colonia Grind, was five kilometers.  We were hungry and wet.  After arriving here, we were cold and hungry.  At this labor camp, I met Traian Ban, a colleague of Vasilica Moisescu from Arad.  He gave us kernels of raw corn and some marmalade.  We also found a kind of wild spinach.

In the labor camp, we were assigned to barracks.  I was assigned to the barracks with Dorz.  The winter of 1960, there we were in the Danube Delta, at Colonia Grind.  I had found a piece of glass around Christmas and with a stick, I wrote a Christmas carol on this piece of glass, wet with soap.  Dorz wrote the text.  One of the detainees reported us to the commander who called us into his office.  With the piece of glass in my hand, we were threatened with new charges.  But, since I’d been carrying the piece of glass, the song had wiped off and so he didn’t have evidence of the crime.  In any case, I was put in isolation for five days in a little humid room in which I received food after three days.  Here I composed another melody while Dorz, in isolation, wrote another text.  I scratched my melody in the dirt.  The song was Wonderful is the Holy Night.

Of course, one can’t describe life in this environment in just a few words.  But I want to underline the fact that the Lord gave me the grace to believe in Him and to pass through the furnace of suffering for His name’s sake.  He is the only one who knows what is best for us and it’s equal to the measure of His mercy.  He molds us for His use so that we can serve to His glory.  Today, many people ask me how I view the trials I’ve suffered and how I feel about those who caused so many bitter things to happen in my life.  My response is always the same:  to complain about the things I’ve lived through would be to mock the grace of God.  As I always say, life in prison can’t be put into words.  If you want to know the taste of bread, you have to eat it!

The moments flew and became years.  The time came for us to leave the Delta.  But before we arrived back at the prison in Gherla, we stayed some time at a prison in Galati.  From there, we came back to Gherla on a train.  At the prison, I was assigned to cell nr. 11.  In this cell there was a Jewish man named Goldstein to whom I talked often about the Lord Jesus Christ, but he was not receptive.  Everyone hated Goldstein and he often came near me because I was nice to him.  At my request, he sang a Jewish song for me.  After he was freed from prison, he moved to Israel and later came to know Christ as his Savior.  Years later, when he came to visit in Romania, he came to me and said, “I am that Pharisee…What you have sown back in that cell has grown and born fruit.  I received Jesus as my Savior.”

I also suffered in prison because I told others about the Lord Jesus.  There was one man named Vantu who was arrested to saying something that was not permissible.  He learned the song Holy Furnace of Suffering while lying on his stomach.  The next day he was taken from the cell and I never saw him again.

In prison, together with Richard Wurmbrand we took the Lord’s Supper twice.  A little water together with some marmalade was the wine.  We were in cell nr. 56.  There were other brothers, but there were also Jehovah’s Witnesses.  They took Richard Wurmbrand from cell nr. 56 and after a time, they brought eight crazy men.  Herciu, the one who was in the worst state, slept in a bed near mine.  How he cursed!  I sang a song to him and he liked it very much.  He would say that he was going to kill the head inmate of our cell.  One evening he began to ram the door of the cell with a bench.  He asked the guard to give him an onion and when he received one, he divided it among all of the cellmates.  He took off his clothes, he got on the highest of the bunk beds and he wanted to jump from there to commit suicide.  Finally he was convinced not to do it.  He was bound and then taken to isolation.

At Gherla prison I stayed in different cells.  I was constantly composing songs.  In prison I composed 360 songs without paper, without a pencil, only in my memory.  I sang a number of songs every day.  I did this over five years time.  In the beginning it was easy, but as time passed the burden was greater in such a way that I just didn’t have enough time to rehearse all of the songs and compose as well.

In Gherla cell number 56, there was an Adventist, who converted after I talked to him.  He was from the town of Razboieni.  When we were released from prison, we headed home together.  He got off of the train in Razboieni and found out that his wife had died.  Oh how he cried.  I wondered what I would find when I got home!?

In the month of April they called me and told me to pack my bags.  It was raining.  I was taken into another cellblock.  In the first room, there was a light on and two civilians at a desk.  I told them who I was.  They asked what sentence I’d received.   I told them twelve years.  “What for?” they said.  “For faith.”  “For faith?!  Here we don’t sentence people for their faith.  How many years of your sentence have you served?”  “Five.”  “Look, the party and the government acquit you of the rest of your sentence, but don’t continue to do what you’ve done in the past or we’ll bring you right back here.”  I said, “Well you know, I’m just as I was five years ago.  I haven’t changed.  Rather than me having to come back and start all over again with interrogations, it’s better for me just to stay here and not leave.”  “Forget it.  Take your bags and leave.”  My clothes were very wrinkled.  I met Brother Chisu from Cluj in the waiting room for those who were leaving the prison.  He ironed my clothes and the brim of my hat and I left for home.  We were talking about how we would get home because we didn’t have any money to get from the train station to our homes.  A baron with whom I’d been a cellmate gave me some money.  I changed it and called my neighbor to see how everyone was doing at my house.  Everyone was waiting for me.  It was a wonderful homecoming!

Reclame

35 comentarii (+add yours?)

  1. ADEVÄRU-I FÄRÄ HAINE...
    feb. 13, 2011 @ 09:35:08

    Fii binecuvantata!L-am cunoscut personal pe acest frate deosebit…Am multe inregistrari cu el …le voi pune pe youtube…Chiar inainte sa mearga acasa am vorbit cu el la telefon,era plin de pace si bucurie….
    Isaia 40:31
    dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.”

    • rodi
      feb. 13, 2011 @ 13:21:01

      Ce binecuvintare ca l-ati cunoscut pe fratele Moldoveanu! Aveti dreptate ca a fost un om plin de pace si bucurie; se vede pe fata lui in toate interviurile dinsului. Voi urmari inregistrarile dumneavoastra pe youtube! Multumesc !

  2. Trackback: Pastorul – Film Documentar despre Richard Wurmbrand (60 min) « agnus dei
  3. Trackback: Rafferty – Cintarea Romania dedicata lui Nicolaie Moldoveanu si celor ce au suferit sub comunism- Dedicated to suffering Christians (English/Romanian) « agnus dei
  4. Trackback: Viata lui Richard Wurmbrand – si un documentar pentru copii « agnus dei – english + romanian blog
  5. Trackback: Wurmbrand In Saptamina Aniversarii Revolutiei – (si altii) Adevaratii Eroi « agnus dei – english + romanian blog
  6. Cornel Marinau.
    dec. 29, 2011 @ 23:06:33

    La virsta de 15 ani l-am primit pe Domnul in inima.Am inceput sa invat cintari ascultindu-l pe fratele N.Moldoveanu la casetofon.Dupa ce am ajuns in USA prin intermediul internetului am putut vedea inregistrari video cu cintari si invataturi duhovnicesti cu fr. Niculuta Moldoveanu.Cred ca Duhul Sfint a pus in mine o pasiune deosebita fata de aceste comori asa ca mi-am adus din tara multe carti pe note si carti cu meditatii duhovnicesti.Am inceput sa memorez versurile cintaarilor ce aveau mesaj puternic pentru inima mea.Le-am invatat melodia descifrid notele muzicale si la scurt timp -cind aveam un repertoriu de vre-o 20 de cintari noi invatate-a venit incercarea!O furtuna peste fiinta mea.Cintam cu achii plini de lacrimi:,,Linisteste-mi duhul ravasit,Domnul meu preascump ISUSE,peste mine azi s-au mapustit valuri grele,nemaispuse…sau ,,Cind furtuna tare vine eu te laud doar pe tine,Doamne Dumnezeul meu,Tu ma izbavesti din greu…”.Ce am vrut sa spun cu asta?Toate versurile invatate pe de rost(asezaate in memorie)mi-au fost aduse aminte de Duhul Sfint si au fost transformate in rugaciuni fierbinti in stari puternic incurajatoare.Nu gresesc daca spun ca au aduns Lumina si Pacea sufletului meu.Slavit sa fie Domnul!Cind furtuna sa linistit am asezat 13 din aceste cintari pe un CD si l-am intitulat :DUHUL mintii mele!>>>”…INTARITI-VA IN DUHUL MINTII VOASRE!”(pasaj din Scriptura)Si astazi sufletul meu se hraneste cu versuri,cintari si meditatii scrise de fr.Moldoveanu.Toata slava o dam Tatalui nostru,Mintuitorului nostru drag si Duhului ! da Dumnezeu de trei ori SFINT !!!Amin.

    • rodi
      dec. 30, 2011 @ 10:58:52

      ce marturie frumoasa! Dumnezeu sa te binecuvinteze! Fratele Moldoveanu s-a lasat si el condus de Duhul Sfint si Dumnezeu inca ne cerceteaza prin munca lui de a compune cintari duhovnicesti, Iti multumesc ca ti-ai impartasit experienta aceasta minunata cu Domnul, care ne-a cerut ca sa ne imbarbatam unii pe altii in credinta prin Cuvintul Lui.

  7. Angela...salvata prin HAR
    ian. 04, 2012 @ 09:11:54

    MINUNATA POSTARE ….God bless you !!!!

  8. Daniel
    mart. 14, 2012 @ 02:57:04

    Nicolae Moldoveanu, a fost de departe, unul din cei mai mari compozitori crestini. Nu doar ca si cantitate ci, mai ales ca diversitate, ca si capacitate de a percepe mesajul versurilor si a le da haina potrivita. A fost omul, datorita careia cantarea de la Oaste a prins si forma si aripi. Pacat, mare pacat insa ca, nu i-a fost la fel de limpede si verticala si credinta. Ori , si asta mai sigur, samburele incredintarilor straine invataturii Ortodoxe si, implicit al Oastei Domnului, a inceput sa rodeasca atunci cand avea deja un nume si o anumita importanta, in cadrele Oastei. Pacat ca si-a tradat inaintasul spiritual, parintele Iosif Trifa si, mai ales, cel datorita caruia si-a facut un nume si care i-a fost mai mult ca un tata, mai aproape ca un frate, mai iubitor ca o mama…pe fratele Traian Dorz.(pentru cine are dubii asupra acestor spuse, sa studieze, ,,HRISTOS, MARTURIA MEA” de Traian Dorz sau ,,ZILE SI ADEVARURI ISTORICE”). Poate Dumnezeu nu-i va tine in seama aceste tradari si, pentru uriasa sa munca in Ogorul Evangheliei, ii va da odihna vesnica…Sigur, e interesant de stiut, cum ii va privi in ochi pe cei pe care i-a tradat!!!.

    • rodi
      mart. 14, 2012 @ 09:35:43

      Daniel stii cumva la care capitol a scris Traian Dorz despre Cornilescu? M-am uitat putin prin carte dar nicicum nu pot sa-mi dau seama, si cartea este voluminoasa- 490 de pagini mari cu 33 de capitole ale caror titluri nu-ti da de inteles continutul in mod ierarhic. La fel cu situl care l-ai recomandat oasteadomnului.ro.

      Daca cumva dai peste ele te rog sa mi le trimiti, m-ar interesa. Chiar acum lucram la niste traduceri si nu prea am timp sa citesc carti, decit daca ar fi foarte scurte.

      Un lucru am vazut totusi trecind prin situl oasteadomnului.ro care ma face sa inteleg de ce s-ar putea ca Cornilescu sa se schimbe. Stiu ca pe site sunt adaugate materiale de diferiti oameni si ma gindesc ca daca Oastea Domnului nu ar fi de acord cu ce au postat ori ar fi raspuns, ori ar fi sters. Deci pornind de la site, se pare ca toata concentrarea este asupra „sfintului” si „profetului” Parintele Iosif Trifa. Inteleg foarte bine ca Parintele Iosif Trifa a fost un om al lui Dumnezeu extraordinar care a stat ferm impotriva persecutiilor si s-a incredintat in Dumnezeu in mod biblic, cum au facut-o alte personaje din Biblie. Dar pe pagina toata concentrarea este spre a slavi un om, care nu este Dumnezeu sau Isus Hristos. Inteleg forate bine si telul de a ne cunoaste inaintasii si izvorul credintei noastre. Dar mai presus de denominatiunea noastra este Isus Hristos care ne-a daruit mintuire si ne-a impacat cu Tatal, Dumnezeu prin jertfa Sa sfinta pe cruce. Totusi nimeni nu s-a gasit sa scrie de maretia lui Dumnezeu si ceia ce a facut pentru noi prin Fiul Sau? (Deci sa indrepte privirile spre adevaratul mintuitor?)

      E bine sa vorbim despre oameni „sfinti” din trecut dar telul nostru ar trebui sa vorbim si de unicul mintuitor si pe el sa il marturisim oriunde si oricind avem posibilitatea. Deci unde este cinstea data lui Hristos? Scrie Micutiu Sorin : „Şi dacă o Biserică decăzută nu mai are nici un profet care să întoarcă puternic, dintr-o dată, vieţile tuturor fiilor ei spre Salvatorul Hristos, atunci toate lacrimile trăitorilor Evangheliei din această Biserică nu vor curge decât spre osândirea ei definitivă de către Judecata lui Hristos.”

      Nu e adevarat. Omul nu are nevoie de niciun alt mijlocitor decit de Isus Hristos. Ioan 14:6 „Isus i -a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.

      Totusi daca ai stii sa ma indrepti spre materialul care ti l-am cerut m-as bucura sa citesc si din perspectiva lui Traian Dorz ca sa inteleg mai bine. Multumesc

  9. daniel
    mart. 14, 2012 @ 05:55:33

    Adevarul despre viata si activitatea lui Nicolae Moldoveanu

    http://www.oasteadomnului.ro/forum/viewtopic.php?t=1578

  10. Daniel
    mart. 14, 2012 @ 11:24:40

    Rodi, nu stiu de unde ai inteles ca eu as fi spus ceva despre Cornilescu !!!.Deci, ca sa-ti pot da vreo informatie in legatura cu acest personaj istoric, am nevoie de intrebari concrete, chiar daca nu am o alta parere despre el, in afara de cea a Bisericii Ortodoxe. Cat priveste pe Nicolae Moldoveanu, Domnul sa-l odihneasca, e alta treaba. Deci, daca acesta e subiectul intrebarilor, atunci, da, e un subiect ce priveste in de-aproape Oastea Domnului. Nicolae Moldoveanu, aminteste intr-un mod destul de sumar, intanlirea sa cu fratele Traian Dorz si Ioan Marini, iar despre conflictele iscate pe tema invataturii, la fel, Moldoveanu, le trece sub tacere sau e subiectiv. Pe cata vreme, in scrierile pe care le mentionasem mai sus, fr.Traina Dorz, explica o parte din problemele pe care le-a creat acest suflet, Neculita Molfìdoveanu, prin comportamnetul si incredintarile sale. Tin sa specific din inceputul eventualului dialog faptul ca, eu personal, subscriu la cele spuse si scrise de fr Traian Dorz :
    ,,Nu urâm pe nimeni! Nu batjocorim credinţa nimănui. Nu dezbinăm adunările lor şi nu vrem să le corupem nici un suflet.
    Respectăm fiecăruia dreptul la credinţa pe care şi-o alege. Dar nu mai îngăduim nimănui să se amestece în adunările noastre. Nu mai dăm cuvânt nici unui străin la nici o adunare a Oastei, nici nu îngăduim nici unui frate de al nostru să meargă la ei. Cei ce s-au dus au împrumutat multe rătăciri de la ei şi, venind, au dezbinat cu ele multe suflete de fraţi.
    Toţi cei care au făcut până acum aceste greşeli să nu le mai facă, ci să se îndrepte pe calea sănătoasă. Iar cu cei ce nu vor să se îndrepte de bunăvoie, să rupem orice legătură, după cuvântul Sfintelor Scripturi (Tit 1, 10-11 şi 3, 10-11 etc.). „.
    Si, daca vorbiti de cinstirea ce i se acorda pr Iosif Trifa, probabil ca nu stiti de faptul ca tocmai aceeasi Biserica, al carui vrednic slujitor era el, l-a caterisit si ca, si acum, dupa 22 ani, chair daca la nivel oficial i-a ridicat caterisirea, are o reticenta fata de Lucrarea Oastei Domnului…De ce? Mai inatai, pentru faptul ca f multi din ostasi, in urma acelor vremi tulburi de prigoane si amestecuri neoprotestante, nu mai inteleg clar drumul ce-l au de urmat, iar al doilea, pentru ca, principiile Oastei deranjeaza comoditatea, ,,traditiile pacatoase” si felul de viata imoral, sau slab duhovnicesc, tocmai ai celor pusi pastori. Iata, un suficient motiv pentru a aminiìti despre importanta acestui OM, pr Iosifa, pentru acest veac.

    • rodi
      mart. 14, 2012 @ 12:11:10

      Scuza-ma ca am confundat. Asa se intimpla cind incerc sa fac doua lucruri de odata 🙂 si l-am citit din panoul comentariilor si nu pe pagina articolului. Mi-am dat seama chiar dupa ce am trimis comentariul dar nu am vrut sa il sterg, in caz ca l-ai primit prin email sa nu creez mai mare confuzie.

      Imi place ce ai citât din scrierile lui Traian Dorz si subscriu si eu la partea asta: „Respectăm fiecăruia dreptul la credinţa pe care şi-o alege.”

      Dumnezeu are credinciosi sinceri in diferite denominatii, dar sunt cu adevarat credinciosi numai daca cred ca mintuirea este doar prin Isus Hristos, si nimic altceva care ar fura din slava jertfei Sale pe cruce. Cine accepta si intelege lucrul acesta este frate in Hristos cu mine indiferent de denominatie.

      Acum ma faci si mai curioasa si daca o sa dai peste parte unde il mentioneaza pe fratele Niculita te rog anunta-ma si pe mine. Daca nu, poate imi voi face timp vara asta sa citesc cartea intreaga. Sunt sigura ca merita, deoarece iubesc poieziile fratelui Traian Dorz si l-as intelege si mai bine cunoscind detaliile din viata sa.

      Inca odata multumesc pentru comentariul tau si acum m-ai provocat ca sa imi fac timp sa citesc cartea fratelui Traian Dorz.

  11. Daniel
    mart. 14, 2012 @ 13:58:09

    Din ,,Hristos marturia mea” citi capitolul 26 si o sa vedeti ce spune despre experientele cu Nicolae Moldoveanu si altii.
    Acesta este linkul :http://cristianet.fr/index.php?option=com_content&task=category&sectionid=11&id=26&Itemid=91

    • rodi
      mart. 14, 2012 @ 15:12:03

      Deci in capitolul 26 unde Traian Dorz se refera ca erau doua tabere in celula lor, Nicolaie Moldoveanu era unul dintre cei pe care Dorz ii socotea ca s-a indepartat de la invatatura? Am inteles ca au fost tulburari intre cei doi inainte, dar esti sigur ca se refera tot la el cind zice ca dintre cei 4 a sesizat ca sunt impartiti in doua tabere ? Ma gindesc ca raspunsul este da, odata ce Dorz spune ca nimic nu se schimbase in inimile acestor frati.

      Dar am o intrebare, exista material care explica diferentele de opinie ca sa vedem daca au fost doctrinare sau personale?

      Dupa cum am citit (tot in cap 26) cele 6 puncte pe care le credea si le aplica Traian Dorz nu vad nimic rau sau nebiblic. Dar trebuie sa stim detaliile si apoi ambele pozitii ca sa judecam drept.

  12. Daniel
    mart. 15, 2012 @ 07:12:25

    Iata aici, cateva spicuiri din ,,Istoria unei jertfe”vol1, din care se vede lamurit, fie directia Oaatei Domnului, fie pozitia fr Traian Dorz si, implicit, pozitia, cunoscuta de toti a lui Nicolae Moldoveanu, fata de aceste adevaruri. In volumul 3 al aceleiasi carti, sunt mai multe detalii despre intanlirea lui Moldoveanu cu fr Ioan Marini si Traian Dorz cat si devierile de invatatura ce le avea, chiar de la inceput si pe care, din dragoste, prea multa dragoste, i-au fost tolerate.

    „…La congres şi întruniri, am atras mereu atenţia preoţilor mei că poporul nostru nu mai e acela de acum 40 sau 50 de ani. Mai ales acum, după război, s-a trezit o mare sete şi însetoşare religioasă care nu mai poate fi îndestulată cu metodele pastorale de până acum, cu serviciile rituale şi cu Molitvelnicul. Sectarismul este el însuşi o mărturie despre această sete religioasă. În mrejele sectarismului au fost prinşi tocmai cei mai buni credincioşi care însetau mai mult după Sfânta Scriptură şi n-aveau unde să-şi potolească setea lor cea sufletească. În faţa vremurilor schimbate ne trebuie o preoţime mai activă, ne trebuie un curent de regenerare religioasă sufletească. De aceea am purces la trezirea acestui curent religios. De la mine s-a pornit acest curent. Îmi trebuia un organ de publicitate şi un om. Cine era omul care să mă înţeleagă? Dumnezeu m-a oprit cu gândul asupra lui Iosif Trifa, modestul preot din Munţii Apuseni. L-am chemat. A venit. Dumnezeu l-a ajutat în munca sa cea rodnică. Mulţumesc lui Dumnezeu că am găsit în părintele Trifa omul de nădejde care mi-a înţeles intenţiile şi pe care îl socotesc ca pe cel mai vajnic colaborator al meu şi cel mai aproape de sufletul meu. Şi mulţumesc, din acest loc, pentru activitatea lui misionară pe care o dezvoltă la «Lumina Satelor» şi în «Oastea Domnului» cu toată priceperea şi cu toată hărnicia. Mişcarea este bine iniţiată şi bine condusă. Mişcarea aceasta a fost anume înfiinţată pentru preîntâmpinarea sectelor. Oastea Domnului nu este puntea de trecere de la ortodocşi la sectari, ci este puntea de trecere şi de întoarcere de la sectari la ortodoxie.
    Trăim vremuri schimbate, care cer înnoirea metodelor de pastoraţie. Metodele de păstorire trebuiesc şi ele perfecţionate. Astăzi nu se mai ară pământul cu plugul de lemn al ţăranului de acum câţiva zeci de ani, ci cu plugul de fier perfecţionat. Tot aşa şi metodele noastre de păstorire trebuiesc perfec-ţionate.
    Precum agricultorul, care ar întrebuinţa şi acum plugul de lemn, ar fi slab agricultor şi ar avea o şi mai slabă recoltă, tot asemenea succes va avea şi preotul cel ce-şi reduce activitatea la metodele vechi.
    Preotul cel ce predică teoretic şi-şi mărgineşte activitatea de predicator la mustrări moralizatoare ca: să nu sudui, să nu furi, să faci ceea şi ceea şi să nu faci ceea şi ceea, se află încă la plugul de lemn.
    Aceasta nu mai ajunge! Metodele de dinaintea mişcării sectare nu mai ajung! Trebuie să împărtăşeşti poporul cu realităţile superioare ale vieţii spirituale, să-l aduci în legătură cu Hristos. Cei cu vechea metodă care propovăduiesc: să nu furi, să nu juri, să nu… se mărginesc la morala lui „nu“, la morala Codului penal, în loc de a pătrunde în adâncimea moralei creştine.
    Mijlocul de îndreptare este această adâncime. Cerând oamenilor întruna ca: cutare lucru să-l facă, cutare să nu-l facă, de la o vreme toată vestirea aceasta de reguli morale li se va părea deplasată şi, lucru firesc, nu le va sătura setea religioasă. E ca şi când ai sta în mijlocul unei grădini cu pomi sălbatici şi i-ai îndemna în continuu să producă poame bune, nobile, în loc să-i altoieşti mai întâi aceşti pomi şi apoi ei, de la sine, vor face roade bune. Întocmai aşa trebuie să-l altoieşti şi pe omul cel vechi cu păcatele lui şi să-l faci o mlădiţă a lui Hristos, apoi, de la sine, va produce roadele vieţii celei după Hristos.
    Aceasta este metoda pe care o cere Evanghelia şi vremurile schimbate.
    Azi poporul citeşte ziare, broşuri, cărţi, el vrea să se adape la izvorul învăţăturii creştine, să citească Biblia pe care nu i-o putem refuza. Daţi poporului Sfânta Scriptură! Daţi-i apa cea vie! Azi ne trebuiesc propagatori ai tiparului cu cărţi. Numai cu Molitvelnicul la subsuoară nu mai merge.
    Preoţimea nu înţelege Oastea Domnului. Se ţine departe de mişcarea aceasta. Oastea Domnului trebuie să intre în conştiinţa preoţimii. Atitudinea preotului e una: să fie în fruntea Oastei Domnului în parohia sa. Mişcarea aceasta nu este ceva de prisos preotului. Mişcarea sectară trebuie adusă în albia Bisericii tot printr-o mişcare religioasă, printr-un curent de regenerare sufle-tească.
    Şi dacă în acest curent şi mişcare religioasă vor intra şi intelectualii, va fi pentru ei un titlu de onoare. Deci dacă părintele Trifa a dat lozinca, zic şi eu: captaţi mişcarea pornită, tocmai pentru a preîntâmpina trecerea la sectari. Treziţi-vă şi înţelegeţi-o! Ea este o sfântă misiune; captaţi-o în fiecare loc, căci numai aşa se poate asigura viitorul Bisericii…“
    Ce cuvinte inspirate! Cu adevărat trimise de Duhul lui Dumnezeu.
    La acestea, redacţia adaugă următoarele: „…Acestea sunt declaraţiile Î. P. S. Sale pe care le trimitem iubiţilor noştri fraţi ostaşi ca pe o mare bucurie de sărbători.
    Strălucita apărare şi precizare ce ni s-a făcut ne va servi ca un îndemn să sporim şi mai mult în râvna noastră pentru întărirea Bisericii şi neamului nostru. Vestind această bucurie, ne prezentăm sufleteşte în faţa preabunului nostru Ierarh şi Păstor, mulţumindu-i din tot sufletul nostru pentru înalta dragoste şi purtare de grijă pe care ne-a arătat-o…“
    «Lumina Satelor» nr. 23, din 8 iunie 1930

    • rodi
      mart. 15, 2012 @ 08:45:23

      scuza-ma ca intreb, nu o fac cu rea vointa dar am crescut cu un tata care m-a invatat sa nujudec pe cineva decit daca am dovezi concrete la mina, mai ales un lucrator (cum a fost si tatal meu)
      De unde se stie ca fratele Moldoveanu nu a respectat cele citate de tine mai sus? Din traditie orala? Si exact cum a deviat de la cele scrise? Probabil pentru cine face parte din oastea Domnului sunt clare lucrurile pentru ca cunosc toata istoria, dar pentru cineva din afara cum sunt eu, am confuzie cu privire la ce spui.

      Si mai o intrebare, la cine se refera in aceasta fraza cind se vorbeste despre „preotime”?: Preoţimea nu înţelege Oastea Domnului. Se ţine departe de mişcarea aceasta. Oastea Domnului trebuie să intre în conştiinţa preoţimii. Atitudinea preotului e una: să fie în fruntea Oastei Domnului în parohia sa. Mişcarea aceasta nu este ceva de prisos preotului. Mişcarea sectară trebuie adusă în albia Bisericii tot printr-o mişcare religioasă, printr-un curent de regenerare sufle-tească.

      Si la ce se refera cind foloseste termenul „sectanti”? Iti multumesc pentru rabdarea ta si raspunsurile tale. Doar cu vreo citiva ani in urma am citit despre curajul si credinciosia Oastei Domnului, in frunte cu Pr. Iosif Trifa in timpul persecutiilor si m-a impresionat foarte mult si m-as bucura sa cunosc detaliile. Asa ca iti multumesc si apreciez discutiile noastre. Dumnezeu sa te binecuvinteze!

  13. Daniel
    mart. 15, 2012 @ 10:29:02

    In ce-l priveste pe Moldoveanu, cum spusesem mai sus, in Istoria unei jertfe, vol 3 Traian Dorz relateaza amanuntit cum s-au intanlit si cum l-a cunoscut, ca persoana, ca invatatura, ca si comportament uman. Cum nu am gasit cartea in format electronic, pana acum, o voi procura sau transcrie, in special pasajele edificatoare acestei teme. un paragraf, destul de elocvent, il gasim in,,Zile si adevaruri istorice”, linkul ce vi-l trimisesem mai sus. Redau citatul :

    ,,Moldoveanu şi Tudose însă, deşi înştiinţaţi în repetate rânduri şi chemaţi insistent, n-au venit. Metoda lor necinstită de a lucra, cu prefăcătorie şi cu diversiune,
    ferindu-se de orice înfăţişare între fraţi pentru a da socoteală de faptele lor, rămăsese aceiaşi. Ei nu voiseră să vină, pentru că sufletul le era plin de şiretenie. Se feriseră totdeauna să-şi arate în faţa Frăţietăţii gândurile şi intenţiile. Aflaseră mereu calea ascunzişurilor şi făţărniciei. Îndeosebi Moldoveanu, care îl dirija şi pe Tudose, câtă vreme fusese necunoscut şi sărac, s-a prefăcut smerit şi supus, ca să poată beneficia de dărnicia şi de încrederea noastră, cu scopul de a ajunge cât mai repede şi cât mai sus în fruntea Lucrării. Dar, îndată ce-a ajuns la masa frăţească şi acolo şi-a făcut un loc confortabil, îngrăşându-se, a început subminarea Oastei şi împrăştierea fraţilor, răspândind printre ei învăţăturile lui de origine milenistă, mai cârpite cu idei şi de pe la alţi reformatori. Fugea totdeauna de o confruntare cu fraţii pentru precizarea atitudinii lui şi alegea căile lăturalnice şi fiinţele slabe, pentru a-şi face lucrarea la adăpost de orice răspundere. Se ferea totdeauna, cum face şi astăzi, de orice precizări. Îi place să lase totdeauna situaţia încurcată, pentru că în felul acesta ştie că se poate strecura ca hoţul neprins, să-şi facă lucrarea lui urâtă şi vinovată. Nici un astfel de om, atât de primejdios şi de necinstit, încă n-am cunoscut în viaţa noastră, ca omul acesta. Nu numai un singur duh rău era în felul lui de lucru, ci o mulţime de duhuri prefăcute, înşelătoare, insinuante, şirete şi îndărătnice. Prin aceste duhuri şi prin metodele acestora, a reuşit el să fie crezut ca un înger de lumină şi ca un lucrător al neprihănirii, multă vreme şi de către mulţi.
    Numai când au început să iasă la iveală roadele nelegiuirilor sale, atunci s-au luminat şi cei înşelaţi, întâi din ţară, apoi, la urmă de tot, şi cei din Sibiu, deşi încă nu chiar toţi. Au început să se lămurească apoi şi fraţii neoprotestanţi de prin unele adunări pe la care umblase Moldoveanu şi dintre care îşi strânsese o adunătură de elemente dezbinate, ca şi dintre noi, spre a-şi forma secta lui. A ieşit astfel clar la iveală că el nu-şi urmărea decât interesul trufiei lui, care se voia întemeietor de sectă şi şef de gloată. Şi-a intitulat adunarea lui „Biserica Universalistă“ şi a început să şi-o organizeze…

    …Deci Moldoveanu nu venise nici de data asta la chemarea fraţilor. Şi nu-l lăsase nici pe Tudose Constantin, care făcuse la fel în Galaţi, cum făcuse tovarăşul său în Sibiu.
    Totuşi, adunarea a început cu cei treizeci şi cinci de fraţi prezenţi, fără unii dintre cei chemaţi care lipseau. Erau, în schimb, alţii, pe care noi nu-i invitasem, dar care până la urmă s-au dovedit a fi iscoade, trimişi să ne pândească şi să ne vândă.”

    In mesajul precedent, citatul este extras din discursul mitropolitului Balan, cel care la inceput, a sustinut aceasta miscare de renastere sufleteasca. El se referea la toti preotii ortodoxi, care, dezinteresati, dezinformati, erau reticenti fata de acest suflu nou, ce se raspandea cu repeziciune, prin anii ’30, luand-i prin surprindere si, simtindu-si, multi din ei, comoditatea, afacerile, surpate de faptul ca betivanii renuntau la bauturi, se inchideau carciumile, se terminau procesele, se terminau vrajbile, desfraurile…erau multi amanintati de aceste schimbari, temandu-se de disparitia sursei lor de castig.
    Iar termenul ,,sectanti”, il foloseste mitropolitul Nicolae Balan, incluzand in el pe toti cei care au parasit credinta ortodoxa. Daca ai sesizat, specifica si cauza pentru care au aparut devierile de la dreapta credinta: lipsa de aprofundare, comoditatea preotilor, complacerea intr-o viata caldicia, fara o traire si chemare la cunoasterea adevarata aLui Hristos. Daca citesti istoria romanilor, daca citesti istoria cultelor protestante si neoprotestante, vei vedea, nu doar ca au radacini, relativ recente dar au aparut, tocmai datorita superficialitatii preotilor si nu a continutului teologic sau dogmatic, slab, din invataturile Bisericii. Ceea ce tu, indreptatit nu cunosti, sunt adevarurile autentice ale Oastei Domnului. Anii de prigoane ce au urmat, din 1935, nu au facut decat sa schimbe orientarea multor din membrii Oastei, spre alte crezuri, primitoare, ligusitor si fals, fratesti, cu care apoi sa se laude ca, iata, Biserica e incapabila. Asta, in substanta a dus, fie la falsul triumf ce si-l aroga, in special penticostalii si baptistii, fie la ratacirea de la drumul lor, al acestor bieti ostasi. Daca iti vei face timp sa citesti scrierile pr Iosif Trifa si ale fr Traian Dorz, vei vedea cata claritate, profunzime si identificare cu Hristos si Adevarul Sau este, atat in scrisul cat si in traitìrea lor. Tot ce s-a petrecut si se mai petrece in Oaste si astazi, e rezultatul acestor vicistitudini ce s-au abatut peste ea sau necunoasterii profunde a scopurilor sale, ori trairii in pacat, al celor ce ar trebui sa-l mustre.

    • rodi
      mart. 15, 2012 @ 11:02:00

      e foarte interesanta aceasta istorie. Poate vei avea timp sa o descrii, bineinteles cu citatele acestea si referinte de surse. Fiind nascuta (si acceptind) denominatia mea Penticostala eu inteleg si partea celor ce parasesc o denominatie cind constiinta ii indeamna sa o faca. Poate ca parasirea nu este ideala, dar de multe ori prin ea se evita „razboiuri” de cuvinte care seamana multa vrajba si uneori chiar ura. De exemplu bunicii sotului au fost lucratori in cultul Baptist si cind au experimentat „vorbirea in limbi” ei impreuna cu mai multi frati la o rugaciune, a fost atita dezbinare ca ei au socotit ca mai bine e sa plece in pace si sa nu tulbure. Altii (tot persoane cu care am vorrbit) au fost dati afara pentru crezul ca darurile Duhului Sfint sunt active si astazi.

      Oare ce se intimpla cu N. Moldoveanu daca statea cu crezurile lui care erau declarate eretice? Si poate imi dai si exemplu de invataturile mileniste pentru ca mi-am dat seama ca eu sunt mai familiarizata cu termenii teologici ai Americanilor care totdeauna difera cu cel Roman.

      Totodata, fiind fica de pastor, am avut ocazia dureroasa sa vad aceiasi plecare din biserica noastra de mai multe ori si inteleg durerea si sentimentul de tradare. Dar am invata ceva dela frati Americani care ni-au indreptat privirea spre Pavel si faptul ca el s-a despartit de Barnaba in Faptele Apostolilor 15:36-41. Amindoi au propovaduit Evanghelia mai departe. Si Domnul Isus i-a spus lui Ioan in Luca 9:49-50 sa nu opreasca pe un om care a scos draci „fiindcă cine nu este împotriva voastră, este pentru voi.” Acela era un om care facea minuni in numele lui Isus dar nu urma pe ucenici si totusi Domnul Isus le spune ca „nu este” imoptriva lor, a ucenicilor desi nu umbla impreuna sau nu ii urmeaza pe ei.

      Trebuie sa iti multumesc si de data aceasta pentru raspunsurile tale detailate. Sunt sigura ca si acum, dar si pe viitor vor citi si altii discursul nostru si vor beneficia de informatiile care tu le furnizezi. Asa e internetul. Odata scris, un articol este citit de sute si mii de ori prin cautare la subiect pe Google.

  14. Daniel
    mart. 15, 2012 @ 12:02:42

    Voi face o marturisire din tineretile mele…Eram in serviciul militar, prin anii ’86, cu un coleg de credinta catolica. Amandoi proveneam din familii, bine inradacinate in credinta lor, el catolica, eu ortodoxa si, ambii eram si destul de documentati in invatatura noastra. Primele noastre discutii, erau atat de aprinse si contradictorii, incat riscam sa iesim din matca pacii si bunatatii crestine. Sigur, in discutiile noastre, in fata adevarurilor istorice, consemnate de persoane neutre, deci, destul de obiective, colegul simtea ca nu prea sta pe partea dreptatii, cu credinta lui si, avea un motiv in pplus sa caute a contrabalansa, prin agresivitate verbala. La un anumit punct, aveam de ales: ori sa nu mai vorbim nimic religios, ori sa gasim puncte ce nu ne dezbina. Si, slava Domnului, a 2 a solutie, ne-a facut si noua si colegilor, bine. Discutiile constructive, ne-au intarit, zidit sufleteste si au ajutat si pe cei din jur. A ajutat la mentinerea acelui climat de armonie, intre toti colegii. Experienta asta, m-a juta apoi, in toate intanlirile cu oameni de alte incredintari, sa ii pot intelege si, daca nu am putut avea un dialog constructiv, nici sa ne sicanam, nu am vrut. Astea fiind spuse, nu fac decat sa ma afiliez gandurilor, fr Traian Dorz : ,,Daca cineva s-a nascut intr-o alta incredintare si traieste cu toata sinceritatea si isi cauta cu adevarat mantuirea; Dumnezeu nimanui, care cere cu inima cu curata, nu-i va intoarce spatele si, deci, se poate mantui. Daca, insa, unul nascut si crescut intr-o anumita credinta, tradeaza, umbla cu minciuni, cu fatarnicii, dupa interese pamantesti, slava desarta, acela nu se va mantui, nici ramanand nici plecand de unde este. Insa, cine lucreaza din interior cu viclesug, spre ruperea partasiei, spre schimbarea incredintarii, ducand suflete in ratacire si pierzare, isi asigura doar osanda vesnica.”. Sigur, isi poate schimba incredintarea cineva care, nascut intr-o anumita familie duhovniceasca, vrea sa aprofundeze pentru a o cunoaste de la origini si, vazand-o gresita, cauta o alta sau, cineva, din necunostinta sau instabilitate duhovniceasca, se lasa influientat sau ademenit de alte incredintari. Oricum ar fi, un suflet sincer, daca nu se(mai) regaseste in credinta unde se afla, va iesi declarandu-si aceasta, in mod deschis, ceea ce Moldoveanu si toti cei ce s-au lasat ademeniti, nu au facut-o. La fel e si acum. Poate ca si la voi sunt la fel lucrurile. Si asta pentru ca diavolul, sfatuitorul si adevaratul lor stapan, lucreaza asa. Niciodata cu fata descoperita, nicodata spunand adevarul clar, meru incurcat, dubios, cu mai multe intelesuri. Cred ca , un lucru este absolut clar si vesnic valabil : ,,cine va vrea sa traiasca cu evlavie in Hristos, va avea de suferit” (spune sf Pavel) si, as adauga eu, indiferent de conditii sociale, epoca sau crez. Si cine isi cauta cu adevarat mantuirea, o va gasi, Dumnezeu stie cum il va lumina, dar sigur o va gasi.
    Marturisec ca ma bucura faptul ca putem dialoga civilizat si sunt constient si de faptul ca, aceste dialoguri le vor folosi si altora, din multe privinte.
    In urmatoarele mejase, voi posta celelalte scrieri despre Moldoveanu.
    Mai vreu sa fac o precizare : ca muzician, il apreciez, considerandu-l unul din putinii la nivel mondial, Puterea sa de exprimare pe note, mesajul profundelor zbuciumari sufletesti, inchise in poezie, e unica. Capacitatea de a-i da haina potrivita, fiecarei poezii, la fel. Nu se repeta, ca trunchi muzical, in nici o cantare. E ceva absolut unic. Si, toate aceastea, ma consterneaza si indurereaza si mai mult, cu cat, in acelasi timp, a putut sa se comporte asa josnic, intre fratii si, mai ales, cu cel care i-a facut mai mult bine decat un tata…In virtutea corectitudinii, nu pot, nici adscunde, nici omite nimic din activitatea sa, cum multi o fac, din exces de zel, blamand sau laudand.

    • rodi
      mart. 15, 2012 @ 12:54:08

      Iti multumesc si eu tie, Daniel, pentru acest dialog. Si eu am invatat sa imi iubesc semenii in ciuda diferentelor si stiu ca desi Dumnezeu lucreaza prin om, totusi un om nu se va schimba niciodata din cauza altui om ci numai daca Dumnezeu gaseste cu cuvinta sa ii schimbe inima si sa i se descopere mai mult.
      Imi place cum l-ai descris pe N Moldoveanu si poate ca Dumnezeu vrea sa ne arate ca pina si lucratorii lui au puncte slabe sau momente slabe in viata si lucrarea lor pe care le vad mai deslusit la batrinete (din nou numai daca Dumnezeu prelucreaza inimile si le deschide ochii.) Poate asa intelegem mai bine de ce Biblia, care este inspirata prin Duhul lui Dumnezeu a enumerat si cele bune dar si cele rele (uneori foarte rele 🙂 ) in ambele Testamente. Dumnezeu sa ne ajute sa luam aminte si invatam din viata altora si ce sa facem si ce sa nu facem.

  15. Daniel
    mart. 15, 2012 @ 14:08:51

    Pun aici, cateva din poeziile fr Traian Dorz, recitate chiar de el, in 1986, tocmai in acele conditii vitrege. Poezii, care reusesc sa arate o parte din structura sa sufleteasca si preocuparile sale
    http://audio.resursecrestine.ro/poezii/index-autori/traian-dorz/poezii-diverse-%28recita-traian-dorz%29#audio_player
    Voi pune un alt link, din care, ascultand promo, al acestui CD, se va intelege mai clar, interesul si respectul meu, pentru compozitorul Micolae Moldoveanu
    http://www.oasteadomnului.ro/2012/acasa-mea-cd-audio
    Vor aparea si pe youtube, curand, sunetele naiului pe cantarile Oastei.
    Auditie cu folos duhovnicesc.

    • rodi
      mart. 15, 2012 @ 15:01:05

      multumesc Daniel. o sa le ascult si sa le postez separat pe Duminica. Te rog anunta-ma cind vei posta si pe Youtube.

  16. Daniel
    mart. 15, 2012 @ 19:00:24

    Am dat peste acest blog si, parandu-mi foarte interesant am considerat ca poate interesa si pe altii :
    http://www.odaiadesus.ro/personala.html

    • rodi
      mart. 15, 2012 @ 21:33:46

      Apreciez experientele acestui blogger dar nu e o sursa buna de informatii pentru ca nu citeaza nimic din ce afirma. De exemplu la pagina Penticostalii incepe cu:

      Spre sfârsitul secolului 19 America era deja plictisită de numeroasele si sporadicele „treziri religioase”. Multi predicatori ambulanti se compromiseseră prin tertipurile la care apelau pentru a încălzi multimile. Masele voiau ceva nou iar acest nou nu a întârziat să vină sub lozinca „Dumnezeu face o lucrare nouă”.

      Daca mergem doar la Wikipedia ne arata ca trezirile inainte de Azusa in 1904 au fost in anii 1727, 1792, 1830, 1857, 1882. Cinci treziri in aprox 150 de ani si „America era deja plictisita”? Mai ales ca s-au intimplat in diferite zone a tarii si atunci nu era internet sau televizor ci doar ziaristi (la ziare seculare) care raportau exact ce vedeau

      Imi pare rau sa spun ca nu poti sa ai incredere nici in restul ce insira despre Penticostali. Avind peste 30 de carti la acest subiect (ro si contra) in libraria mea personala, inclusiv copii cu articole din ziare, nici nu pot sa-mi imaginez sursele acestui blogger.

      O sa postez citate din perspectiva protestanta fata de ortodoxie scrise de Iosif Ton care il considera pe Iosif Trifa unul dintre cei mai mari reformatori in Ortodoxie si ii dedica lui si lui Traian Dorz mai aprox jumatate dintr-un capitol in cartea lui „Credinta Adevarata”. Pe curind.

  17. Daniel
    mart. 16, 2012 @ 03:38:52

    Nu dubitez de faptul ca, in orice carte, pot fi puncte care nu conving, inclusiv in acest blog. eea ce mie imi pare demn de luat ad-literam, e faptul ca acest tanar, a experimentat pe propria-i piele, tot cer a scris. Personal, doar am citi, nu am experimentat niciodata altceva in afara crezului meu. Si, chiar daca e tot ortodox ca mine, valutez slabuta argumentatia despre Maica Domnului, sunt informatii si documente mult mai elocvente. Acum, dupa cum am promis, voi pune un citat din ,,Istoria unei jertfe” vol 3, pag 278. Sunt cateva spicuiri din care se evidentiaza disensiunile create in interiorul Oaste de Nicolae Moldoveanu :
    ,,Au fost in primul rand, confruntari destul de aspre intre noi pe problema strecurarii in Oaste a invataturilor straine care isi aveau izvorul, mai ales, in cei de la Sibiu. Propovaduitorul mai de seama al acestor invataturi devenise acum, Moldoveanu.(…)
    Cu toate acestea insa, au avut loc si cuvinte mai apasatoare impotriva lui Moldoveanu care, desi se numeste ,,frate ostas”, si isi desfasoara activitatea in fratietatea oastei, totusi, de atatia ani de zile, si astazi, nu numai ca nu vrea sa-si insuseasca felul de a crede si de a invata, a celorlalti frati, dar raspandeste o invatatura sectara, total potrivnica invataturii Oastei…
    Asupra acestor lucruri li s-a atras atentia si celorlalti doi frati carte il sprijineau pe Moldoveanu, si care se facusera partasi la acelasi fel gresit de a lucra.
    Moldoveanu a adoptat si de asta data felul lui de a nu raspunde decat cu franturi de idei si cu ascunzisuri dupa vorbe care sa nu spuna nici ,,da” nici ,,nu”. Omul acesta nu cred ca a spus vreodata clar ce gandeste si ce vrea. La el, cuvintele au rostul sa ascunda, nu sa arate ceea ce gandeste.
    Totusi, fortat sa dea un raspuns direct, a recunoscut ca ,,in unele privinte”, el are ,,alte incredintari”, decat ceilalti frati dar ca, pe viitor, el nu va mai raspandi nimanui aceste incredintari ale sale si le va pastra numai pentru el.
    La toate staruintele noastre ca el sa renunte la aceste incredintari care il despart de frati, si care, raspandindu-se, produc dezbinari, tulburare si pierderi in adunarile fratesti, el n-a dat nici un raspuns hotarat si n-a arata nici o dorinta sincera de a asculta de frati.
    In privinta asta deci, lucrurile nu s-au imbunatatit cu nimic. Reiesea limpede ca in lucrarea Oastei, Moldoveanu isi avea si el un plan al lui, pe care si-l urmarea cu rabdare si staruinta…Ceilalti doi, Condrut si Tudose, il urmau fara sa gandeasca prea limpede ce fac(…)
    Voiam sa cred ca singura, dragoistea, poate rezolva totul.Si cautam, pe aceasta cale sa izbutesc sa-l conving pe Moldoveanu ca, daca sta in familia Oastei, este dator sa creada si sa invete si el, la fel cu Lucrarea in care a venit…
    Fratii ceilalti erau hotarati sa procedeze radical fata de el. Ori asculta si se supune invataturii fratietatii, ziceau ei, ori sa plece unde vrea( A fost de ajuns cat i s-a tot spus fara sa vrea sa se supuna Cuvantului si Fratietatii!…)
    Dar eu am intervenit cu rugamintea sa nu se mearga pana acolo…Sa mai avem rabdare, sa mai asteptam, sa mai nadajduim…In felul acesta lucrurile s-au domolit.
    De multe ori, mi-a parut rau, mai tarziu, pentru atitudinea mea de atunci. Poate ca daca ,,operatia Moldoveanu”, s-ar fi facut atunci – asa cum voiau fratii – mai putin am fi suferit cu totii mai tarziu. Si boala aceasta nu ar fi nimicit pe atat de multi frati. Dragostea poate ca nu este, in astfel de cazuri, chiar calea cea mai buna de urmat. Aici, poate trebuie sa asculti mai mult de adevarul care spune : Dupa intaia si adoua mustrare, departeaza-te de cel care face dezbinari(Tit 3, 10)”

    E de specificat ca acest sfat, s-a tinut pe 6 noiembrie 1956. Moldoveanu, era deja o problema, la cele mai inalte nivele, iar, datorita acestei dragoste, fara margini, a fr Traina Dorz, a continuat sa lucreze in acelasi duh dezbinator, pana la sfarsitul vietii. Abia in 7 noiembrie 1976, fr Traian a luat hotararea de a nu mai incerca si astepta nimic de la el.

    Cand voi gasi materialul cu inceputurile lor si ale lui Moldoveanu, in Oaste, le voi posta.
    Mi-ar parinde bine sa stiu parerea lui Iosif Ton, despre Pr Iosif Trifa si fr Traian Dorz.

  18. Daniel
    mart. 18, 2012 @ 15:20:18

    Cu ajutorul Domnului, am reusit sa intru in posesia materialului promis. Voi cita, un fragment din ,,Istoria unei jertfe2 vol 2, de la pagina 430.
    ,,La redactia din Cluj, inca din vara(1939), cand eram singur acolo, de prin scrisorile pe care le primeam, mi-a atras atentia un nume care incepuse sa ne scrie tot mai des. Aceste scrisori erau ale unui tanar care se numea Moldoveanu Nicolae.
    Ne scria ca este un copil de trupa si ca invata la Muzica Militara din Sf, Gheorghe, jud Trei Scaune…
    ,,Sunt orfan de tata – scria el – si acum ma gasesc copil de trupa de aici, din orasul Sfantu Gheorghe.
    Am gasit revista dvs. la cineva si mi-a placut. Va rog sa ma abonati si pe mine. Eu, neavand bani, imi vand ratia mea de lapte, pe care o primesc zilnic de la unitate si astfel voi face banii pentru plata abonamentului…As dori atat de mult sa va cunosc, dar nu am nici o posibilitate sa platesc un drum atat de lung, pana la Cluj si inapoi…”
    Pe mine ma miscase pana la lacrimi, scrisoarea acestui copil bun. Citind-o, mi-am adus aminte de saracia inceputurilor mele cu Domnul.
    I-am scris indata ca ii trimitem, GRATUIT, 5 exemplare din foaie, sa nu-si mai vanda portia lui de lapte. Nu stiu ce i-am mai scris dar, stiu ca am inceput sa ma gandesc cu mult drag la el, vazandu-i ravna lui pentru Domnul. Ma gandeam la o chemare a lui, pentru candva, la Cluj.
    Revenit la redactie in preajma sarbatorilor, i-am gasit alte scrisori. Ne-am hotarat cu fr Ioan Marini sa-i trimitem bani de drum, sa vina in permisia lui de sarbatori, pana la noi la Cluj.
    Intr-o dimineata, imi aduc aminte ca intra in camera noastra un tinerel slabut, imbracat militar si avand subsuoara o trompeta…
    – Slavit sa fie Domnul ! – zise el sfios. Ma numesc Moldoveanu Nicolae. Am primit chemarea si banii. Am avut o permisie de la regiment si am venit…
    Ne-am bucurat si l-am imbratisat cu dragoste si duiosie facand totul sa nu se simta stingher si strain la noi.
    El se obisnui cu noi destul de repede, desi tot timpul era foarte respectuos si simtit. Ne-au facut cea mai buna impresie infatisarea si tinuta lui ingrijita, precum si atitudinera plina de cumintenie, pe care o avea.
    L-am poftit pe scaun si ne-am facut timp cat mai mult sa-l ascultam.
    In timp ce ne povestea viata lui, isi asezase, langa el, pe masa, trompeta pe care si-o adusese subsuoara.
    Eu m-am uitat la instrument si i-am zis :
    – Ce faci cu ea?
    – Cant ! – zise el. Eu cant intre gornistii de la muzica, din trompeta mea.
    – Stii sa canti din ea, si altceva, decat marsurile militare?
    – Stiu si cantarile de la Oaste. In satul meu, Movileni, din Tecuci, sunt multi frati ostasi.
    – Vrei sa ne canti ceva si noua?
    – Cu placere, zise el voios.
    Si, ridicandu-se de pe scaun duse goarna lui la buze si ne canta, fericit si vesel, cateva cantari pe care ascultaram cu mare bucurie.
    Asa a fost prima noastra intanlire cu fratele Niculita Moldoveanu.

    I-am spus despre planul nostru de a 2 a zi – cu plecarea la niste adunari mai indepartate, undeva prin Judetul Somes – si ca vrem sa-l luam cu noi. Era, mi se pare, de Anul Nou sau de Boboteaza…Zapada mare si frig.
    – La tren, spuse el, biletul de voie pe care il am de la regiment, imi da voie sa calatoresc fara a plati…
    Ne gandeam si noi ca unui copil militar de 16 – 17 ani, cati avea el pe atunci, nici nu-i va mai cere nimeni un bilet pe tren.
    Dar s-a potrivit altfel…
    Abia am iesit din Cluj, cand conductorul trenului s-a legat de biletul lui, care – zicea el – nu era potrivit pe ruta pe care calatoream noi…
    Si, ce nu platisem pentru el(cum s-ar zice), la pod, a trebuit sa platim la vama.

    Imi amintesc si acum de acea prima plecare a noastra cu fratele Moldoveanu, in misiune. Inca de atunci i-am zis iubitor, nu Nicolae, ci Niculita, caci imi era tare drag acest tinerel cu inflacararea lui, pentru Domnul.
    De la coborarea din tren, am luat-o peste dealuri si vai, prin zapada, pe jos. El, cu goarna lui subsuoara, mergea vesel si usor, iar noi, cu un geamantan de carti si Biblii…
    La adunarile care au urmat, fratele Neculita a inveselit inimile fratilor cu multe cantari…Era ceva cu totul nou.
    Nu stiu cand ne-am intors, dar imi amintesc ca am trecut noaptea, destul de tarziu, prin comuna Olpret, unde am scapat ca prin minune de o cursa pe care ne-o intinsesera niste jandarmi, ca sa ne faca rau din pricina adunarilor si a cartilor pe care le raspandeam(N.R. De mentionat ca Oastea Domnului era in plina persecutie, fie din partea statului, fie a Bisericii Ortodoxe)
    Imi aduc bine aminte ca, pe drum, Niculita calatorea mai mult langa mine si ca, in noaptea aceea, trecand prin Olpret, m-am cam suparat pe el din pricina ca tot nu voia sa se lase lamurit cu privire la niste invataturi de ale milenistilor si ale martorilor lui iehova, privitoare, ba la una, ba la alta din cele scrise in Biblie si aflatoare in Biserica Ortodoxa… Cred ca le citise de prin cartile mileniste ce se raspandeau pe atunci, iar ele prinsesera radacini puternice in sufletul lui tanar.
    Pentru mine insa, faptul ca el – un copil, abia, si, un nou venit la noi – ma cam contrazicea in aceste lucruri, a fost ceva destul de neplacut. Nu mi se mai intamplase ca, dintre frati, sa se mai ridice cineva cu astfel de probleme. Discutii de acestea mai avusesem, desigur, dar nu cu fratii din Oaste, ci cu oameni de alte crezuri, din alte adunari, cu alte nume. Dintre fratii ostasi inca nu intanlisem, cu astfel de pareri, pe nimeni…Si acum, acest tinerel, care venea prima data la noi…mi se parea putin cam neobisnuit ca indrazneste sa ma contrazica…
    Vazand ca lucrurile se complica, am incercat sa schimb vorba. Astfel de discutii mi-au fost intotdeauna neplacute si am cautat, oricand am fost atras in ele, sa le sfarsesc cat mai repede.
    imi amintes insa ca i-am spus :
    – Frate Neculita, fratia ta cel mai bine ar fi daca le-ai lasa pe acestea. Sa te ocupi numai de cantari !, Domnul Iisus la cantare te-a chemat si pentru aceasta ti-a pus in mana un instrument.
    Noi sa lasam discutiile pe seama celor facuti pentru discutii. Noi sa-I cantam Domnului, caci Domnul pentru a-i canta, ne-a facut pe noi.
    Eu te rog sa te gandesti bine la aceasta.
    Apoi am tacut…

    Dar si astazi ma gandesc ce bine ar fi fost daca fratele Neculita ar fi ascultat sfatul meu fratesc si rugamintea mea de atunci, din prima noapte si din primul nostru drum facut impreuna…
    Ce mult ar fi avut de castigat Lucrarea Domnului si ce putine am fi avut de pierdut, fara aceste discutii !.
    CANTARILE LUI, AU ADUS ATATA BUCURIE, DAR DISCUTIILE LUI, ATATA AMARACIUNE…
    Cantarile, deci, erau de la Dumnezeu, fiindca tot ce bucura si uneste, este din El. Dar discutiile nu erau de la Dumnezeu, pentru ca tot ce tulbura si dezbina pe frati, nu este de la El.
    Nu stiu daca fratele Neculita, isi mai aminteste acum de aceste discutii. Si daca se mai gandeste la aceste adevaruri.
    Ma intreb si daca mai regreta el ceva din ceea ce a facut(sau n-a facut), dupa aceea, din cele ce le-am grait noi atunci…
    Mie mi-au ramas, pentru totdeauna, pe inima !.
    Si ma gandesc cate ar fi fost altfel, mai tarziu, daca el ar fi tinut seama de rugamintea mea din noaptea aceea !…”

    • rodi
      mart. 18, 2012 @ 23:30:37

      Multumesc Daniel, inteleg mai bine situatia cu ideile mileniste. Daca pe parcurs mai gasesti material despre aceasta istorie intre fratii Dorz si Moldoveanu m-as bucura sa o citesc. Sper si eu sa postez din partea fratelui Iosif Ton un material bun si informativ pe curind (e cam lung si trebuie sa il adaug eu la calculator).

  19. Eliza Pirosca Warden
    nov. 21, 2012 @ 07:44:18

    Multumesc pentru articol! Stii cumva unde as putea gasi o lista completa a tuturor cartilor de poezii si de cantari tiparite in numele lui Moldoveanu?

  20. versuri
    iul. 31, 2014 @ 06:49:50

    Thanks for finally talking about >Amintiri cu sfinti – Nicolaie Moldoveanu –
    Marele compozitor crestin | agnus dei – english + romanian blog <Liked it!

  21. Steven V. Bonica
    iul. 17, 2015 @ 12:54:52

    Rodi, multumim pentru postarile tare. Consider ca aceste relatari sunt margele din istoria evanghelicilor romani ce merita cunoscute.
    In acest articol apare in relatarea fratelui Moldoveanu mentionat si fratele Gheorghe Chisu, din Cluj, unul dintre pionierii Oastei Domnului ce a fost inchis pentru cinci ani alaturi de fratele Moldoveanu – bunicul sotiei mele. Cand reflectam asupra lipsei de libertate a inaintasilor nostri (cu doar doua generatii inaintea noastra), privim cu mai mare indrazneala ceea ce incepe sa se desfasoare chiar si aici in SUA si realizam ca ar fi o mare rusine sa stam cu mainile incrucisate acceptand orice ne este bagat cu forta in societate. Domnul sa ne dea lumina, intelepciune si putere! Si El ne da daca cerem!

    • rodi
      iul. 17, 2015 @ 13:32:38

      Steve, thanks so much for sharing! Si Dumnezeu sa ne ajute pe toti, sa stam in picioare in astfel de vremuri! El deja ne-a dat exemple vii, noua romanilor, prin frati ca si Nicolae Moldoveanu si Gheorghe Chisu si multi altii care au plecat inaintea noastra. Acum e randul nostru!

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: