Viata lui Sadhu Sundar Singh – Introducere, Avram Cuc

Faptele Apostolilor 4:12

În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.

Sadhu Sundar Singh a trait intre anii 1889-1929. S-a nascut intro familie de sikh, o religie hindusa, care credeau in reincarnarea trupului. Tatal sau era un om cu avere , fiind considerat de cei din imprejurimi ca un conducator al lor. Sundar Singh a fost foarte devotat religiei Sadhu dar la virsta de patrusprezece ani cind i-a murit mama si apoi cei doi frati ai sai, a cautat cu disperare un raspuns la ce s-a intimplat. La virsta de cinsprezece ani, a contemplat sa-si termine viata spunind tatalui sau ca religiunea hindusa nu poate sa il multumeasca si nici bogatia , nici belsugul, nici averea si nici alta stare.Toate aceste lucruri a spus el, ca pot sa satisfaca trebuinta corpului dar nu nazuintele sufletului lui.

Sundar se scoala a doua zi la ora trei dimineata cu gindul ca daca nu va primi un raspuns la rugaciunea sa, se va arunca sub trenul care trecea pe acolo in fiecare zi la ora cinci dimineata. S-a rugat spunind ca daca exista un Dumnezeu cu adevarat atunci sa i se arate lui, si el il va sluji cu adevarat toata viata sa.De la aceasta rugaciune viata lui s-a schimbat total el devenind un crestin care a slujit Domnului Isus Hristos cu devotamint intreaga viata a lui, prin el facindu-se multe minuni  si prin care Dumnezeu lucra cu putere. El a calatorit prin Europa, America si prin alte parti ale pamintului vestindu-l pe Isus Hristos ca mintuitor si salvator al omenirii.Cartea despre viata lui a fost scrisa si traduse in alte limbi, printre care si in Limba Romana si merita a fi citita spre invatatura si inspiratie divina de la un om devotat intru totul Domnului nostru.Am tradus aceasta carte impreuna cu sotia mea in anul 1982 si am considerat ca este de folos ca sa fie expusa aici pe acest blog pentru folosul si invatatura tuturor celor care il iubesc pe Hristos, si pentru cei care inca nu il cunosc pe Mintuitorul sufletului sa li se descopere si lor.

Toata gloria si slava sai fie adusa numai  Lui, Dumnezeului cel Mare si Vesnic prin Isus Hristos Fiul Sau.

Capitolul 1 ne descrie religia in care s-a nascut Shindar Shing, si veti vedea cit de mult se asemuieste religia sikh cu Crestinismul (Satan este un falsificator neintrecut. Arthur W. Pink) Mai tirziu vom vedea cum nici bogatia si nici aceasta religie sint deajuns pentru Shindar Shing si in disperare el ajunge la un moment dat sa doreasca sa se sinucida. Dar Dumnezeu va avea alte planuri pentru Shindar Shing, si el va deveni o marturie pentru bisericile „caldicele” din West. De asemeni citind din capitol  intelegem cum unele fraze ca si  „Eu sint in El, Eu insumi sint Dumnezeu” din aceasta religie si altele (New Age) bazate pe hiduism au atras pe multi din West in secolul nostru (fiind promovate din Hollywood).

Capitolul 1

Credinta stramosilor lui Shindar Shing. Religia Sikh.

In 1469 s-a nascut in Punjab, in nordul Indiei, un hindus cu numele Ninak. Tinar inca, el a parasit lumea si a devenit fakir (sau sadhu), cautind zadarnic mintuirea prin toate formele religiei hinduse. El si-a consacrat viata lui dumnezeu si semenilor sai, a facut lungi calatorii misionare, a cutreierat Indiile, Casmirul, Ceylonul si chiar Meca, cautind sa purifice budismul si islamismul si pe credinciosii lor sa-i uneasca intr-o lege comuna. El a proclamat ca nu exista decit un singur dumnezeu, present pretutindeni in cer si pe pamint, ca riturile si sacrificiile sunt de prisos; ca idolii trebuiesc sa fie distrusi, adevarata adoratiune constind in laudarea necurmata a lui Dumnezeu si-n inchinaciune catre Creator cu corpul si sufletul. El a declarat pe oameni egali inaintea lui Dumnezeu, iar castele o greseala. Mai mult decit smerit, el a cerut de la adeptii sai, o supunere absoluta si religiunea sa a devenit o religie de autoritate introdusa insusi prin numele de „Sikh”, ceea ce inseamna „discipol” al lui „Guru”.

„Guru-ul” este pe pamint representantul invizibilului Dumnezeu, el este sfintul invatator. „Guru-ul” este Dumnezeu si Dumnezeu este „Guru”. Nu exista diferentiere intre ei. „Gurutul” este creator. Fara el nici un om nu poate tinde  spre perfectiune. „Guru-ul” este ghidul. Ninak chiar a spus „un om venit prin intreaga lume care trebuie sa fie mintuita” (oare acest cuvint nu ne aminteste ciudat de prologul Evangheliei lui Ioan?) „Guru-ul” ca reprezentant al lui Dumnezeu, reclama onoruri divine, inchinaciunea oamenilor, supunerea totala si smerenie neconditionata.

Totusi, glorificarea unei fiinte omenesti este in opozitie, pare-se cu spiritualitatea religiunei sikh, precum si cu puterea magica atribuita numelui sacru de Dumnezeu- cel care pronunta numele  de „Hari” (unul dintre numeroase nume ale divinatatii), atinge plenitudinea intelepciunei, a mintuirii, a binecuvintarii; a murmura numele de „Hari” aduce inviorare si scapa de pacatuire si frica.

Invataturile lui Ninak si a succesorilor sai, sint scrise in versuri, formind „Granth-ul”, carte canon de scrieri sfinte, a caror citire era obligatorie. Religiunea sikh, uneori contradictorie, este un amestec de hinduism si islamism. Intocmai ca budistii, sfintii sikh cauta rascumpararea finala din pacat si suferinta in cercul fara sfirsit al reincarnariilor, in transmigratiunea sufletelor care mor si trebuie sa se renasca o multime de ori pentru a atinge Nirvana, unde sufletul purificat gaseste repausul si stingerea a toata dorinta. Orice constiinta de sine, orice individualitate inceteaza sa existe, inghitite orice ar fi de oceanul infinit al unirii cu Fiinta suprema. In sferele cele mai ridicate, nu exista nici bucurie, nici pedeapsa, nici pofta, nici cuvint; singura viziunea divinului exista; discipolul lui Ninak se contopeste cu Dumnezeu.

Aceasta austera doctrina a Nirvanei este tinuta in cumpana in scrierile sikh, prin reprezentarea vie a cerului mahomedan,- un fel de paradis-, unde fidelii sikh vor primi rasplata vesnica pentru credinta si dragostea lor catre Dumnezeu. Conceptia despre Dumnezeu si mintuire predicata de Ninak si urmasii sai se deosebeste de hinduism si islamism printr-un mare grad de spiritualitate. Ninak condamna inchinarea la idoli si recitarea mecanica a Vedelor, care contrasteaza cu adoratia in spirit indicata prin „Granth”.

El dezaproba ascetismul rigid al brahmanilor, a expune focului unul dintre membre (al trupului) a sta mereu in apa, a posti, a indura un frig mare sau o caldura mare, a se culca pe un pat cu piroane, a tine un brat in aer pina se anchilozeaza, a ramine pe un singur picior, toate aceste lucrari de pocainta spune Ninak, sint lucrarile intunericului. Citeva citate din scrierile  sfinte sikh ne va revela puritatea si grandoarea religie lor, unde notiunea de pacat si de iertare,- aceasta tema centrala a Biblie si a experientei crestine- se gaseste constant.

Ca exemplu- ‘Eu sint un pacatos, Tu singurul esti pur. Acorda-mi gratia Ta..Noi pacatuim fara sfirsit, o Hari! Milostiveste-ne si iarta-ne, sufletul meu este impacat cu Dumnezeu si eu sint acoperit de minunata lui iubire”.

Anumite maxime sint apropiate de predica de pe munte (a Domnului Isus): „Daca un om te bate, nu-i intoarce lovitura ci opreste-te si-i imbratiseaza picioarele…Daca sufletul tau are sete de Dumnezeu, fa-te ca iarba calcata in picioare de oameni.

Citeva rugaciuni sint atit de personale incit seamana straniu cu cele din psalmi: „Tu esti Dumnezeul meu, Tu esti inima mea.. in toate lucrurile tu esti protectorul meu, de ce ma voi teme?… Tu esti ajutorul meu…Tu esti limanul meu…prin Tine toate lucrurile au fost create. Totul este al Tau, nimic nu este al nostru Dumnezeule!” Si aceasta rugaciune care descopera o dorinta atit de intensa: „Eu nu pot un moment sa traiesc fara Tine…eu sint un nenorocit fara iubitul meu…eu nu am nici un prieten, atunci cind te am, posed toate lucrurile…Tu, o Doamne! Tu esti comoara mea…mi-e foame si sete de Tine!”

Cu toate acestea, in aceste rugaciuni care revarsa de dragoste si de incredere intr-un Dumnezeu personal, amic si mintuitor al sufletului, se regaseste un panteism universal caracteristic religiei sikh. Chiar pe buzele lui Ninak razbat fraze din Vede „Eu sint in El, eu insumi sint Dumnezeu”.

Dupa moartea lui Ninak, patru „apostoli” i-au succedat. Unul dintre cei mai faimosi, a fost omorit de musulmani, care persecutind sikhii, i-au transformat intr-un popor militar pusi pe razbunare. Sikhii au avut sfintii si martirii lor. Unul dintre sefi a dat tribului numele de Shing, adica leu, ca o marturie a valorii sale razboinice si a netagaduitului sau curaj.

Sikhii de spita ariana, sint o rasa foarte frumoasa, de statura inalta si mai putin oachesi. Ei poarta parul negru lung si n-au voie sa-l taie. Cartea lor sfinta „Granth-ul” se citeste in serviciul divin cu voce tare, intocmai ca Biblia in Bisericile noastre. Datoriile personale ale sikhiilor sint baia rituala de doua ori pe zi, citirea zilnica a scrierilor sfinte in sanscrita, rugaciunea de dimineata si cea de seara din „Granth”. Sikhii trebuie sa se desparta de tot ce este necurat si rau in hinduism si de a fi gata sa sufere, pentru a apara adevarul daca trebuie.

Idealul lor moral este foarte ridicat: loialitate si dreptate, smerenie si supunere, generozitate, promptitudine sa ierte si sa suporte rabdator nedreptatea.

Marea importanta data virtutilor familiare, fidelitatea conjugala, grija parintilor pentru copii, dragostea si credinciosia, aseaza religia sikh cu mult deasupra sectelor hinduismului.

Totusi fara voie, invataturile acestea care seamana uneori atit de apropiat cu Evanghelia sint stinse de influenta panteismului si a fatalismului musulman care neaga tot liberul arbitru.

Amestecul de credinte ades contradictorii, precum credinta in reincarnarea fara sfirsit, doctrina despre Nirvana, adoratia „Guru-ului”, lipseste invatatura „Granth-ului” de toata puterea creatoare si nu poate sa raspunda aspiratiilor profunde ale sufletului hindus, insetat sa gaseasca pacea, acea pace atit de arzator dorita si urmata deseori in viata de suferinte voluntare, care merg pina la martiraj.

Va urma: Capitolul 2 – In cautarea pacii.

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: