Manu Negrea – Tu Esti Iubirea Mea (5 stars)

Cintare exceptionala in versuri si muzica!

Pentru cei care obisnuiti sa opriti player-ul inainte de a ajunge complect la sfirsit, lasati sa se termine cintarea complect, si vor urma alte cintari de acelas grup una dupa alta.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

YouTube – Manu Negrea – Tu Esti Iubirea Mea, posted with vodpod

 

Why We All Need the Gospel – Francis Chan – Desiring God Conference 2011

An update from Franics Chan:

Francis and Lisa Chan revealing plan to leave church for inner city ministry (April 18, 2010)

Update #6 from Francis Chan

Constant Change!

Well, we moved to San Francisco last week…  I believe this is where God wants my family and me at this time.  We will spend the next few weeks learning about the various ministries in this area.  I want to be an encouragement to the different ministers out here.  Sometimes, we can too quickly start ministries and hurt existing ministries.  Due to our consumer mindset, people are prone to jump from church to church which weakens the church overall.  In a place where there is so little church presence, we can’t afford to harm her overall health.

The other big news that Lisa is pregnant and due in May!  We find out on Friday whether we’ll have our fourth girl or second boy!  Right now, we are in a two-bedroom apartment with the six of us.  We’re praying about the next step as it may get a little crazy with a newborn too.  We are also in the process of adopting Isaac (the boy from China I mentioned in an earlier update).  We doubt they will approve our living situation, so pray that God leads us in the right direction.

The family is doing really well.  God continues to bless us and lead us.  I am working on some projects that I believe can help the overall health of the church in America.  It’s too soon to talk about it now, but I would appreciate your prayers.

There is still a lot of unknown, but I love the peace of following Him in uncertainty!

You keep him in perfect peace whose mind is stayed on you,
because he trusts in you.  Trust in the LORD forever, for the LORD GOD is an everlasting rock.”  Isaiah 26:3-4

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Radical Christianity is Normal, posted with vodpod

Gordon Fee on the Active and Passive Side of God’s Love

From a lecture by Gordon Fee, recounting the morning that he sat in his study to work on 1 Corinthians 13:4 for his commentary:

I remember the morning when I came to this passage: “Love is patient, love is kind.”

It’s actually a verb: “Love does patience.” Or better yet, the KJV: “love suffers long.”

Patience is what you show when your computer doesn’t work.

Long-suffering is what you show when people don’t work, and you’ve been around them a long, long time. That’s what it means to suffer long.

And I looked at those words and then realized that Paul was here describing God’s character. Those are exactly the words he uses of God back in Romans 2 [v. 4].

Then it dawned on me:

the first (long-suffering) is the passive side of His love;
the other (kindness) is the active side of His love.

And then I started to cry for a long time. It took me a long time to return to my computer. What if God was not like this toward us?

(via)Justin Taylor

Getting to Know Owen

Posted: 02 Mar 2011 03:00 AM PST

In many ways, the great Puritan theologian John Owen (1616-1683) was not unique for his day. This is not simply playing the contrarian. It is important to emphasize that he was one of many “hotter sort of Protestants;” one of many who bemoaned that the church in England was still “halfly reformed.” Owen’s theology was certainly not unique, but was one representative within the broader movement of Reformed orthodoxy. Many of his contemporaries had similar influence, some with even more political clout and others with seemingly more effective preaching. It is also necessary to note that Owen had his critics. Many of these critics, not surprisingly, strongly disagreed with his theology. But he also faced some disparagement for his persona: some thought he was too overbearing, too stern; and many more thought his knee-high leather boots and cocked hat were far too ostentatious for a university vice chancellor. Even today, he’s as famous (or infamous) for his long and lumbering writing style as much as almost anything else—a reputation that Owen seems to have garnered even in his own day.

All of that being said, I do think there are at least three ways in which Owen was particularly important for his time and in the church since.

Great Literary Output

His literary output was unique for its volume, diversity, and importance. The sheer magnitude of material Owen produced is staggering, especially when we today consider that it was under candlelight, with quill pen, and alongside many competitions for time and concentration (e.g., civil war, poor health, family deaths, persecution, ecclesiastical-political leadership, running an almost decimated Oxford University, etc.). His Works stretch 23 volumes in the still-in-print Banner of Truth edition, 24 volumes in the 1850-55 edition. A few of Owen’s contemporaries produced a similar amount of writing, such as Thomas Manton, whose works reach 22 volumes. But in the case of Manton, the majority of his works are published sermons. Owen’s Works contain two volumes of Parliamentary sermons, but ten-fold are the significant works of polemics, doctrinal treatise, practical theology, and one massive commentary on Hebrews with more than 1,000 pages of prefatory material and 2,500 pages of commentary (Vols. 17-23 in the Banner edition).

This and several other works have proven to be unique contributions to the church. His several works on Reformed spirituality have become somewhat movement-defining (Vols. 1, 2, and 4). Abraham Kuyper thought that Owen’s massive work on the Holy Spirit (Vol. 3) was unparalleled. Of course, even those who disagree with Owen’s view of particular redemption know that it is unavoidable to interact with the standard-bearer, The Death of Death (Vol. 10). Owen attempted at least one work on the nature and structure of theology. This Latin work, Theologoumena Pantadapa (1661), is sadly not included in the Banner edition of Works, though there is a paraphrastic English translation (Biblical Theology [Morgan: Soli Deo Gloria, 1994]). There are certainly some forgettable sections (one that defends the inspiration of the Masoretic vowel points); but it is nevertheless an important and often overlooked representative of 17th-century “Federal Theology”—a biblical-historical model of theological organization. In short, the enormity, variety, and effect of Owen’s work stands out in his day—or any day for that matter.

Leader in His Day

Owen was a prominent figure in the very “Puritan-esque” times of England’s Revolution and Restoration. He preached to Parliament the day after the king was executed for treason. With the king out of the way, the army and Parliament leaned heavily in the Puritan direction; thus, the 1650s looked to be an unprecedented time to implement many Puritan ideals. Owen enjoyed a unique relationship with Oliver Cromwell, functioning as a leading adviser to the Lord Protector on the complex and ever-changing ecclesiastical-political climate. Indeed, Owen was one of only a handful to construct several legislative proposals for settling a state church during the Protectorate—one that would be healthy, godly, effective, and uncoercive.

All the while, Owen was both vice chancellor of Oxford University and dean of one of its leading colleges, Christ Church. For almost a decade, Owen had the charge of restoring order and glory to England’s oldest university. He was also increasingly a leading figure of the growing movement of Congregational churches in England (and America). This leadership became more apparent and more needed when in 1662 the Independents were ejected from their churches and forbidden to preach publically. Many Puritans, like John Bunyan, suffered years of imprisonment. Though Owen preached and conducted house meetings during these days, he did not face similar persecution (likely because of the already well-established respect he had broadly earned). But Owen did not take such freedom for granted: he constantly pleaded for the release of his imprisoned brethren, wrote many defenses of Reformed non-conformity, repeatedly appealed to the king for liberty, and gave financial aid to many persecuted Puritans and their families.

In these latter days, he was offered the presidency of Harvard and the pastorate of the highly esteemed First Congregational Church of Boston, but he turned them down to remain in his diverse, needed work in England. Therefore, it is an understatement to say that Owen had his fingers in many pies. Whether literary, pastoral, theological, political, academic/educational, or social, his efforts were indeed diverse and he held a prominent place in each. He was not just a “jack of all trades,” but more like a “master of many.” And, whether the Puritans were “in season” (Revolution) or “out of season” (Restoration), he was not only faithful but prominent.

Long and Lasting Influence

The influence of Owen’s life and writing is also quite telling. He has not enjoyed the notoriety of a Luther, Calvin, or Edwards, but it is difficult to think of any contemporary of Owen’s who has had a broader and longer-lasting influence. A few, such as Thomas Goodwin, were indeed very significant in the mid-17th century, but they have not had the same effect on the centuries to follow. Conversely, Owen has been the focus of approximately 30 books and dissertations over the last 20 years. Four significant scholarly works on Owen were published in 2008 alone. More than a few scholars have a major academic work on Owen in process. And, of course, he’s not just of interest to scholars. His practical writings are as widely enjoyed as ever, thanks in part to the modern, unabridged versions edited by Kelly Kapic and Justin Taylor (Overcoming Sin and Temptation [Wheaton: Crossway, 2006] and Communion with the Triune God [Wheaton: Crossway, 2007]). Owen’s stock seems to be rightly on the rise, further confirming Charles Spurgeon’s commendation of more than a century ago: “It is unnecessary to say that he is the prince of divines.”

A version of this article first appeared in the Forum section of The Southern Baptist Journal of Theology, Vol 14, No. 4 (Winter 2010).

Ravi Zacharias – Has Christianity Failed You?

Ravi Zacharias speaks on Jesus’s contrariety (2 paradoxes brought together in a qualified fashion) – one example – He dined with sinners but scorchingly condemned sin. Based on Ravi Zacharias book titled ‘Has Christianity Failed You?’ You can read the first 40 pages of the book here  on Scribd.

One worthy mention in the lecture (among the many useful illustrations), is when Ravi recounts his trip to Albania where he was shown the Chrysostom hand written New Testament which has been in Albania’s posession for over 900 years.

Viata lui Sadhu Sundar Singh, Capitolul 2 – In Cautarea Pacii

Traducere Avram Cuc.

Vezi Biografia lui Sundar Singh aici.Vezi Introducerea si Capitolul 1 aici.

Doua puncte importante de urmarit in Capitolul 2 – Buna invatatura pe care a primit-o de la mama sa si efectul misionarilor la inceputul secolului 20 in India. Fazele prin care a trecut: ura fata de crestini, arsul Bibliei, emotiile de neliniste in cautarea sa dupa pace, care nu putea fi satisfacuta de loc, e o marturisire bogata a harului Evanghliei care este vestirea jertfei mintuitoare a Domnului Isus Hristos ca impacare a noastra cu Dumnezeu.

Psalmul 42:3

Cu lacrămi mă hrănesc zi şi noapte, cînd mi se zice fără încetare: ,,Unde este Dumnezeul tău?`

Dintr-un astfel de trib religios si razboinic s-a nascut la 3 Septembrie 1889, Sadhu Sundar Singh. Familia sa locuia din stramosi intr-o casa la Rampur, oras sikh in statul Patiala, in nordul Punjabului. Tatal sau Sardar Sher Singh,

Soldati Sikh 1900's

era un sikh din clasa instruita si conducatoare. El avea avere, si era considerat de cetatenii imprejurimilor ca seful lor. Sundar, cel mai mic in familie, a fost crescut, ca si cei doi frati si sora lui, in mijlocul luxului si al celui mai deplin comfort. Pe durata sezonului cald, familia petrecea in general vara la Simla, in Himalaia. Viata familiara nu era inca atinsa de civilizatie moderna si vechile traditii religioase erau cu strasnicie practicate. O nobila demnitate domnea in acest mediu.

Mama lui Sundar era o femeie remarcabila prin curatenia caracterului si credinciosia sa. Implinind fidel datoriile religioase, anumite zile ea postea cu scopul ca rugaciunea sa sa fie demna de Dumnezeul sau, tot sufletul si-l revarsa in piozitate. Niciodata surmenata, sau agitata, ocupatiile sale de stapin al casei erau in intregime patrunse de preocuparea spirituala. Ea avea o afectiune cu totul deosebita pentru fiul cel mai mic, pe care l-a invatat cu tot ce trebuie un copil sa invete de la mama sa, de a fi curat, iubitor de adevar, brav si generos, serviabil, curtenitor cu fiecare si staruitor in credinciosia sa. Ea i-a transmis foarte de vreme marea sa dorinta de a face din el „Sadhu”, adica o fiinta pusa de o parte pentru Dumnezeu.

Cei denumiti „Sadhu” sint oameni sfinti, cari lepadind toate bunurile pamintesti, merg din loc in loc, imbracati cu o roba lunga de culoarea sofranului, meditind, predicind, invatind, respectati de toti si traind din milostenia ce le este oferita.

Simla, Himalaya (circa 1900) unde isi petrecea verile in comfort impreuna cu familia sa, Sundar Sing.

Sundar crestea pe linga mama sa si ea ii spunea deseori: „Nu trebuie sa fi nepasator si lumesc ca fratii tai, ci trebuie sa iubesti religiunea, sa cauti pacea sufletului, iar intr-o zi vei deveni un „Sadhu”. Ea este ceia care l-a invatat ca exista o pace a inimii „Shanti”, care este cea mai de pret comoara a lumii, si care nu se poate cistiga decit cautind-o cu sirguinta. Ea este aceia care a desteptat in el dorinta intensa sa gaseasca perla aceasta de mare valoare. De la ea, el a ajuns foarte devreme sa considere viata de „Sadhu” ca fiind singura demna sa fie traita.

Iata ceea ce spune el despre copilaria si mama sa, pentru care a pastrat intotdeauna o mare veneratie si o profunda afectiune: „Eu sint nascut dintr-o familie sikh in care hinduismul stateala baza educatiei. Mama mea este pentru mine o imagine a acestui invatamint. Ea se scula inainte de zori si dupa baie, inainte de orice,citea cartile sacre hinduse. Mai mult decit restul familiei, eu am fost influentat de viata sa pura si exemplul ei. De timpuriu ea a imprimat in mine notiunea ca prima mea datorie dupa sculare si inainte de a lua orice hrana, este sa ma rog lui Dumnezeu, ca sa obtin binecuvintarea Lui si hrana spirituala pentru suflet”.

„Am staruit deseori ca mai intii sa iau dejunul, dar mama mea cu dragoste sau severitate, a fixat ferm in spiritul meu aceasta necesitate, sa caut pe Dumnezeu inainte de toate. Prea tinar atunci sa pretuiesc aceasta deprindere, i-am inteles importanta dupa aceia si ii multumesc lui Dumnezeu pentru educatia si exemplul primit in acest domeniu”.

Marturisirea asta redata de fiul unei mame hinduse, este bine potrivita sa umple de rusine multe mame crestine, care n-au inteles importanta ce exista de a intiparii in copii lor, obisnuinta de a citi cuvintul lui Dumnezeu si de a consacra rugaciunei citeva momente inainte de inceperea zilei.

Sundar Singh este un izbitor exemplu de adinca influenta exercitata de aceasta sfinta obligatie ca orientare in toata viata.

„Niciodata nu voi putea fi in destul recunoscator lui Dumnezeu, spune el, de a-mi fi dat o astfel de mama, care din copilarie mi-a imprimat dragostea si teama de divinitate. Ea a fost pentru mine cea mai buna scoala de teologie si cit i-a fost in putinta, ea m-a pregatit sa consacru viata mea lui Dumnezeu.

El a declarat cu o profunda emotie, ca singura mama sa prin rugaciunile sale, l-a pastrat cind era copil aproape de Dumnezeu. Ea a fost in mod inconstient instrumentul de conducere la Isus. Daca ar fi trait mai mult, este convins ca ea ar fi ajuns la fel ca el, la deplina cunoastere a lui Hristos.

Ea (mama) l-a instruit cit a fost mic, apoi l-a dat la un maestru, adica unul „pundit” si la un „Sadhu” sikh. Si unul si altul veneau doua sau trei ore pe zi, sa-l initieze in cunoasterea scripturilor sfinte (hinduse). De tinar foarte, el a invatat sa citeasca si a memorat o mare parte din „Granth”, nu in limba sa materna „urdu” ci in sanscrita. Aceasta limba este pentru sikhi ceea ce este limba latina pentru tarile din Europa.

Punjab at the turn of the century (1900)

Pe masura ce Sundar crestea, in el se destepta din ce in ce o sete arzatoare ca sa gaseasca pace „Shanti” despre care atit ii vorbise mama sa si care este totodata pacea inimei si deplina multumire a sufletului. Pe el nu-l atragea de loc jocurile copiilor de o virsta cu sine, si cauta sa-si stinga dorinta aprinsa a inimii, studiind cartile sfinte. „Adeseori in noapte tirziu,” ne spunea el, „eu citeam nu numai cartile sacre sikhi, ci si pe cele ale religiei hinduse si coranul musulmanilor, cu speranta sa gasesc pacea. Tatal ma tinea de rau si zicea: Este vatamator pentru sanatatea ta; copii de o virsta cu tine nu se gindesc decit la joaca, de ce te cuprinde aceasta manie atit de tinar? Vei avea mai tirziu in viata cu prisosinta timp, sa gindesti la aceste lucruri; fara indoiala, maica-ta si „Sadhu-ul” ti-au virit in cap acest fel de idei”.

„Maiestrii mei-spunea Sundar-ma instruiau cu multa simpatie si mi-au impartasit experientele lor, dar in ei nu se afla veritabila binecuvintare dupa care sufletul meu rivnea. Cum m-ar fi putut ei oare ajuta ca s-o primesc?Expuneam foarte adesea „pundith-ului” dificultatile mele spirituale, dar el imi raspundea ca marindu-ma, voi capata experienta si ca aceste nedumeriri vor dispare de la sine”.

„Nu te tulbura cu privire la aceste lucruri, urmeaza sfatul tatalui tau”. Dar imi raspunde-am eu „Presupune ca nu traiesc pina la virsta de adult, ce mi se va intimpla atunci? Daca un copil infometat cere piine, dv. nu ii spuneti-Mergi afara si joaca-te si cind vei fi mare si vei putea intelege sensul real al foamei, atunci vei primi piine. Va fi el multumit jucindu-se daca ii este foame si va putea sa astepte pina va fi mare, ca sa primeasca hrana de care are nevoie? El vrea acum sa manince. Eu sint infometat de piine spirituala, eu acum o vreau. Daca dumneavoastra insi-va n-ati primit-o, va rog sa-mi spuneti de unde si cum pot s-o iau”. „Pundith-ul” insa raspundea, ” Tu nu poti inca intelege aceste lucruri profunde si spirituale, un timp indelungat este esential. Pentru ce te grabesti atit? Daca aceasta sete a sufletului tau nu este satisfacuta in aceasta viata, ea va fi intr-o apropiata reincarnare.” El se strecura astfel.

„Nu te tulbura, este inutil sa-ti pierzi timpul cu rezolvarea acestor chestiuni, va veni vremea cind greutatile tale sevor risipi”. Eram dezamagit si nu gaseam in nici o parte acea hrana spirituala de care eram infometat. Din cea mai frageda virsta, mama mea m-a invata sa ma abtin de la orice forma de pacat si sa vin in ajutorul celor cazuti in nenorocire.

Intr-o zi tata mi-a  dat ceva bani de buzunar. Am alergat la piata sa-i cheltuiesc. In drum am intilnit o femeie batrina saraca, careia ii era frig si foame; ea mi-a cerut de pomana si eu am resimtit o astfel de mila, incit i-am dat toti banii. Reintorcindu-ma acasa am spus tatalui ca trebuie sa procure acelei sarmane femei o patura, altfel va muri de frig. El ma respinse, zicindu-mi ca o ajutase si ca era rindul vecinilor sa dea partea lor.

Cind am vazut ca refuza sa-i vina in ajutor, am luat pe nevazute din portofelul lui cinci rupii, cu intentia sa cumpar patura. Mai intii am avut o mare multumire, cugetind ca voi putea ajuta acea femeie, dar curind gindul ca eram hot, ma tulbura. Invinovatirea constiintei mele inca se mari, cind tata descoperind seara lipsa celor cinci rupii, ma intreaba daca le-am luat si eu i-am tagaduit. Am scapat de pedeapsa, dar constiinta ma chinui toata noaptea si m-a impiedicat sa dorm. Cum a crapat de ziua, am alergat la tata, ii marturisi furtul si minciuna mea, inapoindu-i banii. Greutatea care-mi apasa inima cazu numai decit si tatal in loc sa ma pedepseasca, ma lua in brate si-mi spuse cu lacrimi in ochi-„Fiul meu, totdeauna am avut incredere in tine si astazi, iata proba ca nu m-am inselat”. Nu numai ca ma iertat si mi-a dat cele 5 rupii pentru sarmana femeie, ci a adaugat una si pentru mine.

Dupa aceia el nu mi-a refuzat niciodata nimic din cele ce-i ceream si din parte-mi, am decis sa nu mai fac vreun lucru impotriva constiintei mele sau contra vointei parintilor.

O organizatie de misionari Presbiterieni in Punjab India 1907-1969

La timp potrivit, Sundar a fost trimis pentru educatia sa la scoala misiunei presbiteriene americane. Acolo, el suferi o noua onfluenta, ca el in fiecare zi asculta lectura „bibliei crestinilor”. Singele sau Sikh se destepta siminia fierbea in el. Gindea,”Eu sint sikh si „Granth-ul” este cartea noastra sfinta”. Toata fiinta lui se revolta. El cumpara Noul Testament, dar tot ceia ce gasi acolo n-a facut decit sa mareasca ura lui anticrestina.

Avea patrusprezece ani, cind a avut marea durere sa piarda pe mama lui atit de iubita. Putin dupa aceia si fratele lui mai mare muri. A fost o mare suparare in viata sa. „Gindul ca niciodata nu-i voi revedea, spunea el, ma arunca in disperare, fiindca nu puteam stii sub care forma, ei se vor renaste (reincarna) nici nu puteam ghici ce voi fi eu insumi intr-o existenta viitoare. In religia hindusa singura consolare pentru o inima zdrobita ca a mea era de a se supune si de a se prosterne inaintea inexorabilei  legi a Karmei (Karma-lege tiranica la baza doctrinei reincarnarii; toate actiunile noastre bune sau rele, sint germenii care ne obliga fara incetare sa renastem si sa incepem aceasta viata iluzorie). Dupa moartea mamei sale, dorinta de a gasi adevarul, care exista dincolo de voalul existentei umane, deveni din ce in ce mai navalnica. „Lucrurile acestei lumi n-au putut sa ma satisfaca-spunea el-ci trebuia sa gasesc pe Dumnezeu cu orice pret”.

Pe linga studiile sale el invata sa practice „Yoga”, si reusi sa cada intr-o stare de transa ce i-a dat o usurare trecatoare, dar dupa care el era mult mai dezamagit ca inainte. Pe de o parte, el constata totala neputinta a religiei stramosesti, pe de alta parte socotea gresit crestinismul caruia i se opunea din toate puterile. Tatal vazind ura lui devenind din ce in ce mai violenta, a hotarit sa-l trimita intr-o scoala publica, cit mai departe de Rampur. Drumul lung insa, facut printr-o caldura sufocanta, nu l-a suportat, si el a trebuit sa revina la prima sa scoala si sa reauda citirea Bibliei zi dupa zi. Fanatismul il puse curind in capul adversarilor crestinismului.Zicea el’ „Eu uram pe Hristos; gindeam ca misionarii aveau o credinta falsa si ca erau veniti sa strice poporul nostru. Imi amintesc de ziua in care i-am lovit cu pietre si am cerut servitorilor tatalui meu sa le faca la fel”.

Cu toata ura feroce a lui Sundar, saminta evangheliei patrundea in el incetul cu incetul, fara sa-si dea seama- invatatura despre iubirea lui Dumnezeu il atragea fara voie. Povestirea crucificarii Domnului Isus il impresiona viu. Unii il puneau in garda contra Bibliei;-„Nu citi aceasta carte,” i se spunea, „Ca exista in ea putere magica care ar face din tine un crestin”. Intr-adevar simtea o misterioasa putere degajindu-se din Cuvintul lui Dumnezeu, intocmai ca o atractie cereasca, dar nu vroia sa i se predea. „Noi sintem Sikhi si „Granth-ul” ne este cartea sfinta; poate ca exista lucruri bune in Biblie, insa ea este contra credintei noastre”.

In acelas timp, in profunzimea sufletului sau tulburat rasuna chemarea lui Hristos: „Veniti la Mine voi cei truditi si impovarati si eu va voi da odihna sufletelor voastre”. Aceasta odihna a sufletului  nu era oare aceia ce el cauta atit de arzator? Un alt cuvint il patrunsese adinc: „Atit de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe unicul sau Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara ci sa aiba viata vesnica”.

Aceste afirmatii reveneau constant in spiritul sau ca sa le poata sesiza intreaga insemnatate. In credinta hindusa, nimeni nu putea zice: „Eu va voi da odihna, si inca mai putin: „Eu va voi da viata vesnica”. Cum oare, un simplu om, Isus, ar putea sa le faca? El care nu putuse sa se salveze pe sine, putea oare sa mintuie pe altii?  Hinduismul este cea mai frumoasa religie a lumii, gindea Shindar; si daca HInduismul nu poate sa-mi dea aceasta odihna, cum ar putea sa mi-o dea alta religie?

„Eram atit de fixat in parerea mea si tulburarea mea launtrica era atit de mare ca intr-o zi, la 15 Decmbrie 1904, am rupt Biblia si am aruncat-o in foc. Tatal meu care era de fata imi zise:_Pentru ce fiul meu faci un lucru asa de stupid?” „Pentru ca aceasta religie a Occidentului este mincinoasa si noi trebuie s-o nimicim” i-a raspuns el.

„Gindisem ca am facut o fapta buna arzind Biblia, totusi tulburarea inimii mele n-a facut decit sa se mareasca si umblam framintat de indoiala si neliniste. Unde era adevarul? Exista un Dumnezeu? Isus Hristos n-a fost decit un om mort acum o mie sute de ani. Timp de doua zile am fost foarte nenorocit. Nu am putut sa indur acest chin sufletesc si am luat hotarirea sa-mi pun capat zilelor: Daca nu puteam gasi adevarul in aceasta viata, il voi obtine in viata viitoare”.

Sundar nu avea decit cincisprezece ani, insa un tinar hindus de cincisprezece ani este mult mai dezvoltat decit un european de aceiasi virsta si sinuciderea nu este condamnata in India cum este la noi (Anglia). Sundar merse la tatal sau, „Am venit sa-ti spun Adio, miine dimineata voi fi mort.-Pentru ce vrei sa te omori?- Pentru ca religia hindusa nu poate sa ma multumeasca, si nici bogatia, nici belsugul, nici alta stare si nici averea noastra. Toate acestea  pot sa satisfaca trebuintele corpului dar nu nazuintele sufletului meu. Am trait destul mizerabila viata, vreau sa-i pun capat.

Sundar isi alcatui cu ingrijire planul. Linia caii ferate traversa extermitatea propietatii lor si in fiecare dimineata la orele 5, expresul (trenul) trecea pe acolo. Daca nu gasea raspunsul asteptat, el se va arunca inaintea trenului. Shindar se desteapta la orele 3 dimineata.Era 18 Decembrie. El facu o baie rece, apoi incepu sa se roage:-Daca exista un Dumnezeu, atunci sa vrea sa mi se reveleze si sa-mi arate calea spre risipirea tulburarii inimei mele si eu il voi servi toata viata. „Eram foarte hotarit, ca dac rugaciunea mea nu primea raspunsul, sa merg inainte de a se crapa de ziua si sa-mi pun capul pe linia caii ferate la trecerea trenului. Am ramas in rugaciune o ora si jumatate, sperind sa vad aparind pe Krishna, sau Buddha sau oricare sfintdin credinta hindusa, dar ei n-au aparut. Nu mai aveam la dizpozitie decit o jumatate de ora. Ma rugam cu mai multa staruinta inca:”O Dumnezeule, daca tu existi, descoperate-mi”.

Deodata o mare stralucire lumina camera, de crezui ca a luat foc casa. Am deschis usa dar afara era intuneric. Si atunci se petrecu un lucru care nu l-am asteptat vreodata: camera se umplu de o lumina minunata, care lua forma unui glob si eu vazui un barbat viu si stralucit in centrul acestei feerii. Nu era nici Buddha si nici Krishna, ci era Hristos. Nu voi uita toata vesnicia, fata sa glorioasa, prea plina de iubire, nici cele citeva cuvinte pe care le pronunta: „Pentruce ma persecuti? Eu am suferit pentru tine, mi-am dat viata pentru tine, eu sint Mintuitorul lumii”.

Aceste cuvinte au fost inscrise ca si cu litere de foc in inima mea. Hristos pe care-L credeam mort, era viu inaintea mea. Am vazut semnele cuilor, fusesem inamicul Sau, dar acum am cazut in genunchi inaintea Lui si-l adoram. Acolo, inima mea a fost umpluta de o inexprimabila bucurie si o pace minunata; viata mea a fost in intregime transformata; Shindar cel vechi a murit si un nou SHindar Shing s-a nascut pentru a servi lui Hristos.

Cind m-am sculat, plin de bucurie, totul disparuse. Dupa citeva clipe, m-am dus la tata care inca dormea, i-am povestit vedenia pe care am avut-o si i-am declarat ca sint crestin. „Cum se poate?-imi spuse-cu numai doua zile in urma ai ars Biblia si zici ca esti crestin? Ai urit pe Hristos si acum vrei sa-I servesti? Cum vine asta?”

„Pentru ca am vazut pe Hristos si i-am auzit vocea, eu vreau si trebuie sa-i consacru viata”. Aceasta aparitie a lui Isus a fost punctul de rascruce al vietii lui Sundar Singh. Ceeace nici o religie nu putuse sa-i aduca, Hristos intr-o clipa i-a dat-o. El a raspuns deselor sale rugaciuni, umplindu-i inima de acea pace miraculoasa, atit de profund dorita, pe care nici o incercare sau persecutie nu va putea de acum inainte sa o rapeasca.

O zi noua si glorioasa a luat loc intunericului.

Greg Koukl – Moral Relativism lecture to University students

An outstanding lecture for University students who seldom or never get exposed to Moral Relativism from an Evangelical perspective (not even from their churches). While seasoned Christians may not need to learn and articulate Christian apologetics, our High School and College students need to understand their faith from an apologetics’ perspective in order to become discerning of the lectures they are exposed to from their secular/atheist and sometimes communist (I mention communist because this is from a personal family experience of one top University) professors.  As parents, along with ceaseless prayer and Bible devotion, we need to be informed in order to support our children during this, the most vulnerable period of their lives. Talk to your children daily about what they are learning and what troubles them, and test their faith, be proactive  and pray without ceasing.

Greg Koukl, Founder and President, Stand to Reason

Greg started out thinking he was too smart to become a Christian and ended up giving his life for the defense of the Christian faith. A central theme of Greg’s speaking and writing is that Christianity can compete in the marketplace of ideas when it’s properly understood and properly articulated. He is adjunct professor in Christian Apologetics at Biola University.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Greg Koukl – Moral Relativism
Follow my videos on vodpod

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari