Uriasii Bibliei (via) Semnele Vremurilor + English video, re: God, DNA and UFO’s, the Biblical perspective

Pe blogul Pastorului Daniel Branzai, Semnele Vremurilor, veti gasi resurse biblice;  domeniul principal al studiului fiind pe linia profetica.

Pastorul  Branzai a postat un nou articol  in care aduce in discutie versetul din Geneza 6:4:

„Uriașii erau pe pământ în vremea aceea, și chiar și după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor.”

Pastorul Daniel Branzai defineste Nefilim:

Cuvântul folosit în originalul ebraic este Nefilim, un derivat al verbului nafal, care înseamnă a cădea, cădere. Uriașii sunt deci cei „căzuți”, sau am zice noi astăzi „cei decăzuți” , „cei degenerați”. Ce fel de făpturi au fost ei putem afla doar din relatările aluzive din Scriptură. Este evident că „uriașii” au fost mari în dimensiuni și la fel de mari în răutate. Ei au fost un fel de supra-oameni, niște anomalii genetice și morale, care au trebuit șterse de pe fața pământului pentru prezervarea sănătății planetei și pentru perpetuarea planului mesianic (Gen. 3:15). Aceasta a fost motivația potopului (2 Petru 2:5), după profeția rostită mai dinainte de Enoh (Iuda 14).

Iar apoi arata ca dupa potop, iar au aparut „uriasi”:

Ceea ce este surprinzător este faptul că citim iarăși despre existența uriașilor și după potop. Iată ce găsim în Numeri 13:33:

„Apoi am mai văzut în ea (țara Canaan) pe uriași, copiii lui Anac, care se trag din neamul uriașilor; înaintea noastră și față de ei parcă eram niște lăcuste.”

Întrebarea firească este: de unde au apărut acești uriași dacă toate ființele decăzute au fost distruse de apele potopului.

Pentru raspuns, cititi aici articolul intreg aici. Subiectul este unul foarte interesant pentru cei pasionati de istorie si arheologie, si la sfirsitul Pastorul Branzai intreaba:

Oare asta să fie invazia de OZN-uri din ultimii ani? Oare aceștia să fie „veghetorii“ despre care vorbesc cei din meditațiile oculte de tot felul? Oare un asftel de Nefilim să fie și viitorul antichrist?

Pastorul Branzai a postat un video (1 of 6) de Chuck Missler in Limba Engleza in care trateaza subiectele DNA,Nephilim si UFO’s.

Click here to read about who is Chuck Missler. Short bio-Master’s in engineering, Congress appointed him to the U.S.Naval Academy, Air Force division, conducted projects for the intelligence community and the Department of Defense,ecruited into senior management at the Ford Motor Company in Dearborn, Michigan, Chuck established the first international computer network in 1966.

This is part 1 of 6. At the end of video you will have the option to select the next part in the series of 6.

Here is a second video Pastor Daniel Branzai refers to on his blog, also by Chuck Missler: Days of Noah, Nephilims, and UFO’s http://wp.me/pouJr-tX

5 comentarii (+add yours?)

  1. Lucian I. Dobre
    mart. 08, 2011 @ 11:31:05

    Foarte interesant material si bine documentat de pastorul Daniel Branzei. Multi cititori ai Sfintelor Scripturi trec pe linga tainele Vechiului Testament fara sa inteleaga. Nici eu nu am dat importanta acestor uriasi aparuti dupa Potop .
    Fratele Brancovan Valer a avut un mesaj profetic deosebit despre uriasii din viata noastra duminicile trecute facind o paralela cu diversele situatii in care ne confruntam zilnic, imprumuturi bancare, lipsa locului de munca, stare de boala, slabiciuni care pot apasa un suflet timp de ani de zile, parafrazind din Cartea lui Iosua. Numai prin Duhul Sfant putem sa biruim situatilor in care de multe ori „uriasii” cu care ne confruntam pot fi biruiti . Asa sa ne ajute Domnul ostirilor ! Shalom !

    • rodi
      mart. 08, 2011 @ 11:47:58

      Este evident ca Pastorul Branzai e un om desosebit in comunitatea romaneasca (si nu numai) si el este totdeauna bine documentat (in special din Scriptuara). Cum este cu situl Bisericii? Se lucreaza inca la site? Sper ca faceti filmari intre timp care se pot posta cind situl va fi online. Ne vom bucura sa vizionam predici de-ale fratelui Brancovan.

  2. Gabi Bogdan
    mart. 09, 2011 @ 00:01:21

    Rodi , mai este o posibilitate la aparitia uriasilor dupa potop. Am citit articolul de mai jos, si m-am gindit ca exista posibilitatea ca informatile uriasilor sa fi fost transmise in genele nurorilor lui Noe, si sa fi fost activate in unii dintre urmasii lui Noe.
    http://www.cbsnews.com/8301-504763_162-20011175-10391704.html

  3. George W.Galis
    mart. 10, 2011 @ 20:36:38

    Lucian I. Dobre. Uriasi din genesa au existat in realitate, au fost niste fiinte extratereste. Problema a ramas si dupa potop, cand au existat uriasi. Acest lucrul este un mister biblic demn de studiat. Uriasii sunt inalti dela 7 feets in sus. In
    Vechiul testament este prezentata statura unui uriasi si da dimensiunile patalui sau. Chiar caci era urias. Deci problema este nerezolvata, este in discurie si se cerceteaza ce impact va avea in viitor acesti „uriasi”. Voi mai reveni.GWG.

  4. George W.Galis
    mart. 13, 2011 @ 21:30:46

    Lucian I.Dobre. Iata dovada biblica despre urias. Deutronom 3:11(Numai Og, Imparatul Basanului, mai ramasese din neamul Refraimitilor. Patul lui, un pat
    de fereste la Raba, cetatea copiilor lei Amon. Lungimea lui este de noua coti, si latimea de patru coti, dupa cotul unui om.) Comentariile se pot face in continuare.
    Biblice si logice.Shalom.GWG.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: