Sadhu Sundar Singh – Cap. 3 Incercari si Persecutii, Trad. Avram Cuc

Cu doua saptamini in urma am postat Capitolul 2, In Cautarea Pacii, si in prima postare am postat Capitolul 1, si Introducerea de Avram Cuc. Aici gasiti Biografia lui Sadhu Sundar Singh (1889-1929).

Capitolul 3 – INCERCARI si PERSECUTII.

Sundar Singh priveste convertirea sa, ca un lucru hotarit si supranatural, o minune in toata puterea cuvintului; un dar curat al gratiei lui Dumnezeu.

-„Religia hindusa,” zice el,”Invata ca exista un cer si in fiecare lucru sa vad vointa lui Dumnezeu si eu am facut toate eforturile pentru a ma elibera de pacat. O cit de mult am studiat cartile noastre sfinte, cit de mult am luptat, m-am luptat si am cautat pacea sufletului meu! Am incercat sa ma mintui pe mine insumi- prin fapte bune, ceea ce mi-a fost imposibil. Eram mindru de religia si de filozofia hindusa, dar filozofia niciodata nu a mintuit pe nimeni. In disperare de cauza, am implorat pe Dumnezeu sa-mi arate calea salvarii. Ca raspuns la rugaciune, am vazut pe Domnul si El mi-a descoperit ceea ce eram eu insusi”.

Sundar niciodata nu s-a indoit de realitatea aparitiei Dumnezeirii, acea vedenie n-a fost o imagine, nici un vis. Ca nu se viseaza dupa ce ai facut o baie rece. Unii au putut sa o puna la indoiala, s-o considere halucinatie. Pentru el insa a fost o certitudine neclintita. Cu proprii sai ochi a vazut pe Hristos viu, cu propriile sale urechi L-a auzit vorbind in hindustana, limba sa materna. In momentul acela el a devenit un om nou, o creatura noua in Hristos. Mai inainte el ura pe Hristos, acum era gata sa sufere si chiar sa-si dea viata pentru El. Un dusman al lui Isus a fost schimbat intr-un apostol al Evangheliei. „Lucrurile vechi au trecut, iata toate lucrurile au devenit noi”. Tulburarea inimii sale s-a sters ca un vis.

„Acolo,” spune el, ” Hristos mi-a dat pacea, acea pace care depaseste orice intelegere, nu pentru citeva clipe, ci pentru totdeauna. Nu exista cuvinte in limbaj omenesc sa descrie bucuria incomparabila care a umplut inima mea, ci numai marturisesc realitatea ei; este cerul pe pamint”.

Sundar separa limpede, frecventele sale viziuni ce le avea  in meditatie si contemplatie interioara, de aceasta aparitie cu totul neasteptata a lui Hristos. El a declarat absoluta deosebirea intre o revelatie spirituala si aceasta aparitie: „Eu am vazut numeroase viziuni dar de Isus nu L-am vazut decit odata”.

Sundar niciodata nu s-a falit de aceasta manifestare a lui Hristos ca de un subiect de glorie personala. El s-a smerit in fundul inimii, in sentimentul nimicniciei sale si pentru revolta sa din trecut. El urise pe Hristos, combatuse credinta crestina, arsese Biblia inaintea tuturor si si cu toate acestea, in timp ce era animat de acest spirit de ura, fusese cucerit de  iubirea care iarta. „Cind Hristos mi S-a descoperit, atunci am vazut ca eram un pacatos si ca El era Mintuitorul”.

Sundar a cunoscut fundamental intreg harul lui Dumnezeu revelat prin moartea lui Hristos pe cruce, inutilitatea eforturilor proprii in mintuire. Prin aceasta apartine liniei apostolului Pavel si Luter, precum si liniei oricarui suflet, pentru care chestiunea pacatului si gratiei este problema centrala a vietii. „Exista fericiti”, spunea el,”care n-au pacatuit ca mine si nu s-au impotrivit pe fata lui Isus Hristos. Exista altii care din copilarie au trait cu Hristos si n-au avut nevoie de o marturie exterioara pentru ceea ce au avut de primit interior. In toata umilinta Sundar se considera nedemn de dragostea pe care Dumnezeu i-a  aratat-o.

„O revelatie exterioara nu este esentiala”, zice el:”cunoasterea harului lui Dumnezeu este la fel de importanta fara sa fie insotita de miracole: Fericiti sint cei  care M-au vazut si au crezut”. Sundar insa era convins ca in situatia lui personala, n-ar fi gasit niciodata mintuirea fara aceasta directa revelatie. Intocmai ca Toma, a fost neincrezator si greoi la credinta- motiv pentru care, spunea el, va fi pe ultimul loc in imparatia lui Dumnezeu.”

„Aceste miini” a spus el cu umilinta,”au ars Cuvintul lui Dumnezeu si l-a transformat in cenusa. Sint miinile unui pacatos pe care numai dragostea lui Dumnezeu le-a rascumparat. Unica baza a iertarii mele este crucea lui Isus Hristos-Mintuitorul meu. Faptul de a fi dusman a lui Isus ramine ca o aschie in carnea mea; gindul acesta ma smereste pina in pulbere.” Si, pentru ca el era atit de sigur de dragostea lui Hristos si iertarea Sa, socotea imposibil sa se ierte singur.

Parca il auzim spunind impreuna cu Pavel: Eu nu sunt vrednic sa fiu numit apostol, pentru ca am persecutat biserica lui Dumnezeu”, sau inca „Isus Hristos a venit in lume pentru a mintui pacatosi, dintre care primul eu sint”. De aici inainte, Sundar Singh era unit cu Hristos pentru totdeauna. „Departe de mine gindul sa ma laud cu alt lucru decit cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care, lumea imi este rastignita, precum si eu sint pentru lume”.

„Dupa convertirea mea”, spunea el, am petrecut intr-un loc singuratic trei zile in rugaciune, pentru a cere iertare si a-mi marturisi pacatul. Eu ziceam lui Dumnezeu: „Iarta-ma ca am fost orb spiritual de nu intelegeam Cuvintul Tau. Acolo am primit asigurarea iertarii”.

‘Tu erai orb, dar acum ti-am deschis ochii si vei merge sa depui marturie”.

„Dupa aceia am anuntat familiei mele ceea ce vazusem si ca eram crestin. Unii gindira ca inebunisem, altii ca visasem, cind insa au vazut ca nu puteau sa ma clinteasca, au inceput sa ma persecute, dar toate acestea nu se comparau cu starea nenorocita in care eram mai inainte.”

Cam tot in vremea aceia trei tineri au voit sa devina crestini. Doi dintre ei au renuntat la acest lucru din cauza pedepselor la care parintii lor i-au supus. Al treilea a fost botezat. Tatal sau insa pretextind o grava boala a mamei, l-a facut sa vina acasa, unse in scurt timp a murit, fara indoiala otravit.

Timp de noua luni Sundar nu a parasit casa parinteasca. El trebui sa indure neputinta de pricepere, impotrivirea si persecutia.

La inceput tatal i-a vorbit cu dragoste, rugindu-l sa nu dezonoreze familia. Cum se putea ca un sikh dintr-o ramura simpla si influenta sa faca parte din aceasta secta a crestinilor si sa renunte la viitorul care deschidea inaintea lui, onoruri, bogatii, situatie stralucita? A fost pentru Sundar o mare ispita, fiindca ideea ca atragea defaimarea celor pe care ii iubea, il zdruncina. Dar el a auzit vocea lui Isus:”Acela care iubeste pe tatal sau si pe mama sa mai mult decit pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Inima sa se sfisia vazind lacrimile tatalui sau; totusi el nu s-a putut sustrage din viziunea cereasca si din chemarea lui la Hristos.

Un unchi, demnitar si foarte bogat, incerca la rindu-i sa-l abata de la credinta. El l-a dus in splendida sa locuinta si l-a facut sa coboare intr-o cripta a carei usa o incuie. Dezchizind marea lada de fier ii arata nepotului uluit bogatii nemaipomenite, bijuterii de mare valoare, pietre pretioase, bilete de banca, aur si argint in mare cantitate. „Toate cele sunt ale tale, daca renunti sa devii crestin si nu dezonorezi numele nostru”.

Palatul din Shimla - 130 km de la Rampur . Bogatiile unchiului sau nu l-au convins pe Sundar Singh sa renunte la Hristos.

Inaintea atitor splendori, Sundar se simti un moment clatinat, miscat de asemeni si de duioasele rugaminti ale veneratului sau unchi. In acel momentinsa inima lui a fost umpluta de o atita iubire pentru Hristos si de un sentiment atit de viu ca este primit de El(Hristos), incit nu i-a fost greu sa inlature ispitirea.

Nu avea atunci decit cincisprezece ani. El stia bine ca pentru un baiat de virsta sa, a se declara crestin insemna o neiertata insulta pentru rude si ca acest act naruia marea autoritate a tatalui sau ca sef al familiei. El era singur. Nimeni care sa-l inteleaga sau sa-i dea un sfat; nici o simpatie pentru el, ci numai o crincena dusmanie, cei mai buni prieteni il chinuiau si populatia orasului se ridica contra lui cu indignare.

Directorul misiunii prezbiteriene a fost acuzat ca a exercitat presiune asupra elevilor sai pentru a-i face crestini. Sundar insa si un amic sikh – care s-a convertit de asemenea in acea perioada – au depus marturie inaintea magistratilor despre nevinovatia profesorului lor. In timpul acesta ca urmare a tuturor agitatiilor, mai multi crestini au trebuit sa paraseasca orasul si curind insusi misiunea n-a mai fost tolerata si a trebuit sa-si inchida portile.  Sundar, a carui viata era in pericol, a inteles ca nu era posibil sa ramina mult in casa parinteasca. El parasi Rampurul si se refugie la scoala misiunii prezbiteriene americane din Ludiana. Aici, misionarii l-au primit cu mare bunatate, dar cum spune el, „am fost surprins si scandalizat de felul de viata al unor baieti. Eu aveam ideia ca cei care urmau pe Hristos trebuiau toti sa fie sfinti; in aceasta, cu tristete m-am inselat. Daca nu as fi avut acea aparitie a lui Hristos si primit de la El o viata noua, poate m-as fi reintors si as fi ramas dusman al crestinismului”.

Sundar se hotari sa paraseasca aceasta scoala si pe acei crestini cu numele pentru a se reintoarce la ai sai. Familia revazindu-l, gindea ca lepada-se ideile sale stranii, dar cind au vazut ca era mai hotarit ca oricind, asuprirea deveni mai violenta inca.

Mai intii au cautat sa-l convinga a deveni crestin in secret, fara a marturisi deschis credinta sa. Aceasta a fost o adevarata ispita, ca puteau si invocate unele ratiuni plauzibile; el nu avea inca virsta legala ca sa faca ce vrea, nu putea oare sa astepte majoratul? Vocea interioara insa era hotaritoare:”Acela care Ma va marturisi inaintea Tatalui Meu care este in ceruri”.

A fost condus apoi la maharadjah, care cunostea istoria sa. Acesta il duse inaintea „Durbarului”- adunarea de stat, unde i s-a cerut sa isi explice atitudinea. I s-a oferit din nou bogatie, situatie frumoasa, maharadjahul facu apel la orgoliul rasei; nu era el oare un sikh, un leu si vroia intr-adevar sa cada atit de jos, s-ajunga un crestin, adica un ciine? Nimic din toate acestea nu au putut sa-l clatine. El a facut un pas in plus si a rupt ultimile legaturi, care puteau inca sa-l tina alipit de credinta poporului; isi taie parul lung, de care sikh-ii sint atit de mindrii.

Atunci, acest curajos martor al lui Isus a fost tinta celor mai crude persecutii, tratat ca o lepadatura, un paria, unul de neatins. El a trebuit sa-si procure hrana singur si sa doarma afara din casa ca un lepros.

„Imi amintesc”, scrie el mai tirziu,”de seara cind am fost alungat de acasa. Nu voi uita acea noapte petrecuta sub un arbore, pe un timp friguros. La o asemenea proba numai fusesem supus. Gindeam: nu mai edparte decit ieri, traiam inconjurat de tot luxul casei; astazi insa tremur de frig, mi-e foame, mi-e sete, sint fara adapost, lipsit de vestmint cald, si de hrana. Am ramas toata vara sub acel arbore si o bucurie si o pace miraculoasa imi potolea sufletul; simteam prezenta Mintuitorului meu. Tineam Noul Testament in mina si aceasta a fost ca prima noapte petrecuta in cer. Comparam fericit starea mea prezenta cu viata luxoasa de altadata. In mijlocul belsugului si confortului nu putusem gasi pacea; astazi prezenta Mintuitorului imi schimba suferinta in veselie. De atunci am simtit continuu prezenta Lui”.

Urit de tatal sau, el trebui sa paraseasca definitiv casa. Pleca numai cu vestmintele usoare ce le avea pe el si cu atitia bani cit costa trenul pina la statia vecina. In suferinta isi aminti ca la Ropur traiau crestinii ce au trebuit sa fuga de persecutii si sa paraseasca Rampurul. El se duse acolo si se indrepta spre casa unui pastor hindus, si a sotiei sale. Abia sosit, sarmanul baiat cazu grav bolnav. Un medic chemat declara ca Sundar fusese otravit. Era clar ca otrava fusese amestecata in hrana preparata anterior plecarii sale in speranta ca el ar muri pe drum inainte de a atinge tinta calatoriei sale. Era preferabil mai degraba sa moara decit sa dezonoreze familia.

Sotia pastorului a stat tot timpul la capul patului. Doctorul declarind starea disperata, a promis sa revina a doua zi pentru funeralii. Sundar suferea crud, insa cu toat extrema sa slabiciune, era convins ca Dumnezeu nu-l va lasa sa moara mai inainte ca sa poata face ceva pentru cauza Mintuitorului. El ceru doctorului sa-i citeasca povestirea invierii lui Isus dupa Evanghelia lui Marcu. Medicul care nu era crestin isi batu joc de absurditatea acestei istorisiri.

Cum s-a facut dimineata, Sundar se simti atit de bine ca s-a sculat si a iesit la soare in fata casei. Medicul stupefiat de a-l regasi traind in ciuda pronosticului sau, facu stinga imprejur fara a-i mai spune un cuvint. Citiva ani mai tirziu, atunci cind Sundar lucra in Burma, cineva veni la el:”Ma recunosti?” -„Da, raspunse Sundar, ultima data cind v-am vazut eram la portile mortii.” Atunci doctorul ii povesti ca miraculoasa lui vindecare facuse atit de mare impresie asupra sa ca a cumparat o Biblie si a inceput sa o citeasca. El deveni crestin, fusese botezat si intreprinse o lucrare misionara in Burma.

Cind Sundar s-a restabilit, se duse la amicii saide la misiunea americana din Ludiana. Parintii facura mai multe incercari sa-l rapeasca cu forta. Tentativa cea mai dureroasa pentru Sundar a fost acea a tatalui sau, venit sa-i adreseze un suprem apel. El nu putea sa-si retina lacrimile vazind durerea tatalui, care revasit de mihnire si vorbindu-i cu emotie de iubirea mamei sale, de fericirea vietii de familie, il ruga fierbinte sa revina acasa. A trebuit sa retina si aceasta lupta mai grea inca decit persecutia.

Ultimul sacrificiu era facut si Sundar se gasi iar singur, demostenit, de tot, renegat de ai sai, insa unit cu o dragoste insdisolubila de Mintuitorul sau”-Pentru dragostea Lui, el a vrut totul sa piarda.

Cu scopu de a-l feri de atacurile perfide ale dusmanilor sai,a fost trimis la Sabathu, o  mica localitate nu departe de Simla, unde locuia reverendul Redman, un crestin virstnic, care i-a fost ca un tata si a carei casa ii era deschisa ori de cite ori trecea prin Simla. Reverendul Redman era directorul lui „Church Missionary Society”. El il examina cu grija  si a fost izbit de cunoasterea lui extraordinara in ce priveste viata si invataturile lui Isus, precum si de experientele lui personale. Sundar i-a spus ca este sigur ca Hristos il chemase sa fie martor, si ca botezat sau nu, el trebuie sa predice Evanghelia.

Botez in apa.

In ziua de Duminica- 3 Septembrie 1905, la virsta de saisprezece ani, Sundar Singh a fost botezat de Reverend Redman la Simla, dupa ritul bisericii anglicane. Primul verset din Psalmul 23, citit in timpul serviciului divin, i-a constituit motto-ul vietii ce trebuia sa traiasca: „Domnul este pastorul meu, nu voi duce lipsa de nimic”. Acest psalm al bunului pastor ca si capitolul 53 din Isaia au fost pasajele favorite ale lui Sundar. Ele i-au format viata.

A doua zi dupa botez, el se reintoarse la Sabathu, cu inima revarsata de bucurie. Toate luptele si suferintele trecute se risipira ca fumul inaintea marii bucurii de a purta numele lui Hristos si a-i apartine pentru totdeauna.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: