Tim Keller answers many difficult questions on Christianity from journalist Martin Bashir (Veritas) (essential lecture)

At Columbia University- 1/2 hour questions by MSNBC journalist Martin Bashir and then questions and answer session from Columbia University students. Very important and thoughtful questions answered wisely by Tim Keller.

Tim Keller, Pastor of Redeemer Presbyterian Church in Manhattan, which he started in 1989 with his wife, Kathy, and three young sons,  answers many difficult questions on Christianity – and speaks from his book ‘The Reason for God’. Tim Keller is questioned by Martin Bashir (MSNBC) who also gave Rob Bell (Love wins author that stirred controversy with his open ended questions on Universalism) a tough interview for MSNBC.

Redeemer Church is „one of Manhattan’s most vital congregations,” according to Christianity Today [12/04 Tim Keller started a Church Planting Center in 2001, and its phone has not stopped ringing since. He is committed to the church planting movement and ‘entering the culture’s stories and retelling them with the gospel’.” Redeemer’s vision is to spread the gospel, first through ourselves and then through the city by word, deed, and community; To bring about personal changes, social healing, and cultural renewal through a movement of churches and ministries that change New York City and through it, the world

There is a  second video lecture given at PennU (niversity) in 2008 where Tim Keller discusses ‘The Reasons for God’ (58 minutes) hosted on the Westminster Theological Seminary site.

From the Veritas Forum at Veritas.org

The goats and the sheep, an excellent illustration by Keith Green

Matthew 25:40 ‘Truly, I say to you, as you did it to one of the least of these … you did it to me.’

Family Series 17 A – Modeling Modesty by Mary K. Mohler

From the introduction, Mary K. Mohler, wife of seminary president R. Albert Mohler Jr, SBTS, Louisville, Kentucky:

As we narrow our look at modesty to the issue of clothing,

Mary Mohler, SBTS

it is easily observed that when women of the world head out in the morning, they are not concerned about appearing modest. Instead, most women are heading out hoping that they are in vogue, in fashion and not wearing last year’s styles. Many clamor to be in step with whatever Hollywood has trotted out.
There is a popular discount store that boasts a line of clothing called “Xhilaration.” It is targeted to girls as young as 6 years of age and it comes with this label: “There are no rules. Whether you choose to dress crazy or dress to thrill — make a statement, make a scene, wear what you want and it won’t be wrong.” That sums the world’s philosophy in a nutshell. The attitude is “if you’ve got it, flaunt it; leave as little to the imagination as possible and as for modesty, get real, this is the 21st century.”

Click on image to read book – 12 pages in pdf format or click on link here


link to article by Mary K. Mohler – Does Christianity squash women?

Family Series 17 B – How do you address modesty (in Church)?

A very sobering post that we can all learn from, not just folks who sing on the worship team, but all of us, professing Christians, who enter the House of God for the weekly services.

Posted by Bob Kauflin who serves as a pastor and worship leader at Covenant Life Church and directs worship and music development for Sovereign Grace Ministries, Pastored by C.J.Mahaney. From his blog Worship Matters.

How Do You Address Modesty?

imagesOne of the topics in the church that leaders rarely address is modesty. It’s awkward. You can be accused of legalism. People can be offended. It can seem politically incorrect.

But that doesn’t mean it should never be addressed, nor that there’s not a gracious way to do it. Ideally, those who participate in a public platform on Sundays should be aware that people learn not only from what they say but what they wear. (I did another post on what we wear when we worship here.)

Certain things are clear. We aren’t to treat people differently based on what people wear (James 2:1-5). That means we don’t look down self-righteously at those who dress differently than we do. Both men and women are to dress modestly, preferring others over themselves (Phil. 2:3-4). We aren’t to do anything that would make someone else stumble (Rom. 15:1-2). Specifically, women should wear “respectable apparel, with modesty and self-control” (1 Tim. 2:9).

A wise leader spells out expectations up front, before someone ever joins a music team. But over time, we can drift. Little by little people start to wear things that raise questions or distract others.

Not too long ago, a leader sent me an email he had sent to his team about this issue. I thought it was a great example of clear, gracious, and biblical leadership. Here’s what he said (slightly edited). Feel free to use it to start conversations on your own team.

In the last year, we’ve had a few questions from members of the church about what some of the worship team wears on Sundays. This email is to bring you into the conversation, and also to ask for your help.

Let me start by first making sure that you know how grateful I am for the ways that you serve. You sing wonderfully, and more importantly, you serve humbly and joyfully with an eye toward magnifying Jesus. It is a pleasure to do it with you!

It seems that what’s in the stores and in the media has become more and more form-fitting over the last few years. I don’t track these things carefully, but it seems like stuff is a little tighter on the body than it used to be. Although one wonders how that trend can infinitely continue!

A few church members shared some concerns with me very humbly and graciously. One parent said he is training his girls how to think biblically about clothing (specifically about how tight their pants are), but felt like sometimes pants of vocalists were tighter than he’d encourage his daughters to wear. Another couple said that the tightness of clothing was sometimes tempting for the husband during corporate worship.

I don’t believe that any of you are intentionally trying to cause temptation or distraction. And I don’t think that these comments represent everyone. But they’re a healthy reminder that we need to be aware and alert about making our clothing choices wisely.

My wife mentioned to me that it seemed like women in general are often conscious of how much skin is showing (neck lines, skirt length, etc.) but may not always be as conscious that things being really tight-fitting can be just as much a temptation for guys as actual skin showing. I thought was a helpful distinction, and as a guy, would agree.

As a whole church, we don’t enforce a dress code or talk about specifics often, because we want to direct ladies primarily toward the heart issues rather than a specific application. As a worship team, though, we do need to get more specific, because what we do is seen by the entire church and serves as a model, whether we intend it to or not.

Our goal in clothing is pretty simple: don’t tempt others, but instead do what is beautiful, simple, and will help us point others toward the beauty and greatness of God. Peter speaks to wives in this way: “Do not let your adorning be external – the braiding of hair and the putting on of gold jewelry, or the clothing you wear – but let your adorning be the hidden person of the heart with the imperishable beauty of a gentle and quiet spirit, which in God’s sight is very precious” (1 Peter 3:3-4). He’s not saying we shouldn’t look nice. If we look bad, that’s not helpful, either! Instead, we want to dress in a way that communicates that it’s not all about how we look, that we care about what helps or hurts others, and that lets people join us wholeheartedly when we sing to them about following Jesus.

So this email is just to stir you up again by way of reminder, to be vigilant and alert about what you choose to wear on Sundays. Sometimes what’s in style is tempting for others, and as trends change from year to year, we just want to continue to be thinking critically about what might not serve others. It’s not an easy job!

I don’t want anyone to feel condemned. I’m not assuming anyone has had wrong motives. But if you’re experiencing any Spirit-induced conviction, confess your wrong, bring it to the cross, and remind yourself of our perfect Savior who was sacrificed for your sin! As we think about the topic of modesty, we want the effect to be repentance (if needed) but then primarily a joy and faith to do what will serve others and help build the church.

If you have any thoughts or response, please feel free to contact my wife or speak to another woman you respect on the team. Let’s seek to ask questions humbly of others that are close to us (either a spouse, or another female friend who is honest and wise about these things).

I’m grateful to God for you all. May he continue to confirm, strengthen, and establish you as you continue to grow into all that the gospel of Jesus means for us!

Some videos of Bob Kauflin discussing Music Worship in the Church.

Biserica- Ce facem cind venim la adunare, predica Iosif Ton

Un ortodox când merge la Biserică ştie că acolo preotul cântă liturghia în dialog cu cantorul şi, uneori, cu corul. Restul oamenilor stau şi ascultă, în anumite momente îşi fac semnul crucii, în altele îngenunchează. La sfârşitul liturghiei, unii se duc înainte şi se împărtăşesc. Alţii se duc înainte să sărute câteva icoane sau să aprindă o lumânare şi apoi pleacă acasă.

Cam acestea sunt lucrurile la care credincioşii ortodocşi se aşteaptă să se întâmple când merg la Biserică. Şi nimeni nu discută că ar putea să fie şi altfel! Textul liturghiei a fost fixat de Grigore cel Mare pe la anul 370, d.Cr.. Un alt text al liturghiei a fost formulat de Ioan Gură de Aur pe la anul 400 d.Cr.. Singura opţiune este să se aleagă între cele două liturghii. Şi, de o mie şase sute de ani se continuă în felul acesta!

La catolici, textul liturghiei a fost fixat cam în aceeaşi vreme şi, în cea mai mare parte, are aceeaşi structură.

Esenţa liturghiei este momentul în care se crede că, prin formule şi gesturi, pâinea se transformă în trupul lui Cristos şi vinul în sângele Lui. Acesta este obiectivul principal şi esenţial al liturghiei ortodoxe şi catolice.

Reforma a respins tocmai elementul acesta esenţial: transssubstanţierea. Reformatorii au aruncat la o parte tot ceremonialul liturghiei şi au introdus un nou fel de a face slujbă bisericească, compusă de acum din cântări comune (la început numai psalmi, iar începând de pe la 1680 si alte cântări), rugăciuni, citirea Scripturii şi, mai presus de toate, predica. Se poate spune că esenţa slujbei protestante în Biserică este predica. Iată de ce în cultele protestante şi reformate au apărut atâţia predicatori celebri!

Martin Luther a conceput slujba în Biserică aşa cum a crezut el că ar fi mai bine. Ioan Calvin, la rândul lui, a conceput slujba aşa cum a crezut el că ar fi mai bine. În cultele pe care le-au început ei, cultul luteran (în Germania se numeşte „Biserica evanghelică”) şi cultul reformat (cel creat de Calvin), slujba în Biserică se desfăşoară şi astăzi în general aşa cum au conceput-o aceşti reformatori.

În vremea Reformei (mai exact, la 1525) au apărut şi anabaptiştii. Şi ei şi-au conceput felul lor de a face adunare, sau slujbă duminicală. Apoi au început să apară o mulţime de alte culte de natură protestantă sau reformată, ajungându-se astăzi la mii de asemenea culte. Cele mai multe dintre ele se definesc a fi „culte evanghelice”. Fiecare dintre ele şi-a conceput şi structurat felul ei de a face slujba duminicală în Biserică, dar elementele sunt cam aceleaşi: rugăciune, cântare comună, citirea Scripturii şi predica.

Pe la 1870, în America a apărut ideea de „şcoala de duminica” sau „şcoală duminicală”. Aceasta a apărut mai întâi pentru copii, dar apoi au îmbrăţişat ideea ei şi adulţii. Trebuie să ştim că în America şcoala duminicală nu face parte din slujba duminicală, şi nu se face cu toată biserica la un loc, ci se face pe clase de câte 20-30 de persoane. În adunarea de o oră a clasei se fac si informări despre evenimentele din viaţa membrilor clasei, se face şi rugăciune şi se face studiu biblic. Îndată ce a apărut ideea aceasta, Bisericile şi-au făcut clădiri de clase de şcoală duminicală, în aşa fel încât astăzi o Biserică americană este un complex de clădiri sau săli aranjate în jurul „sanctuarului” în care se adună toţi membrii Bisericii pentru slujba duminicală care ţine între o oră şi o oră şi jumătate.

Când s-au format primele Biserici baptiste în România (după 1880), toate acestea erau la ţară. Cei care au fost primii fondatori şi conducători ai acestor Biserici au stabilit şi ei cam cum să se facă o adunare. Ei au zis: mai întâi să avem o oră de rugăciune; apoi să studiem Sfânta Scriptură împreună (şcoala duminicală sau studiul biblic); şi apoi să facem slujba propriu zisă. Fiindcă la ortodocşi slujba era considerată că îi este făcută lui Dumnezeu, şi de aici denumirea de slujbă dumnezeiască, primii baptişti au schimbat doar cuvintele, şi i-au spus „serviciu divin”. (Atenţie: unii mai in vârstă, neînţelegând sensul, spun „serviciu de vin”!)

Îndată după revoluţie, unii păstori s-au uitat cu atenţie la structura unei întruniri de trei ore si au schimbat totul. Aşa a făcut fratele pastor Beni Fărăgău la Cluj-Iris. El a redus totul la două ore si a început cu studiul biblic, urmat de predica din acelaşi subiect.

Subliniere: Nimeni din conducerea cultului nu a obiectat, pentru simplul motiv ca baptiştii nu au un program liturgic fix şi obligatoriu!!!

Fratele pastor Binu Poplăceanu la una din Bisericile baptiste din Sibiu a redus si el serviciul la două ore şi i-a dat structura pe care a considerat-o dânsul ca cea mai potrivită. Din nou, nimeni din conducerea cultului nu a obiectat. Alt motiv pentru care conducerea cultului nu se amestecă în astfel de probleme este acela că Biserica locală este autonomă şi îşi guvernează viaţa internă fără imixtiuni din afară.

Prin 1960, am fost o scurtă vreme pastor la Biserica Baptistă din Braşov. Şi eu am redus programul de dimineaţa la doua ore. Am pus întâi studiul biblic, apoi predica şi apoi, pe baza a ceea ce am învăţat la studiu şi la predica am făcut timpul de rugăciune. Toată lumea a observat că rugăciunile pe baza învăţăturii primită înainte au fost mult mai la subiect şi cu mai mult conţinut. Seara am redus programul la o oră şi jumătate şi am combinat programul tineretului cu predica. Iarăşi, nimeni din afară nu a intervenit să ne admonesteze.

Ceea ce vreau să subliniez este, mai ales pentru pastorii mai tineri, şi pentru toţi membrii Bisericilor, este că în acest domeniu avem libertate să gândim, împreună cu Biserica, modul în care structurăm slujbele pe care le facem în adunare!

Un fapt anecdotic. Când eram la Braşov, într-o duminică seara am lăsat să se facă programul cum a fost înainte: programul tineretului separat şi apoi serviciu divin de seară. O doamnă, dintre cele mai conservatoare, a exclamat după încheiere: „În sfârşit, am asistat la un serviciu baptist!”

Pentru biata de ea, numai felul de serviciu cu care crescuse ea acolo era „serviciu baptist.”

Noi trebuie să ştim că nu există ceea ce ea a numit „serviciu baptist.” Există numai serviciu bisericesc făcut după un anumit tipar de înaintaşii noştri. Noi avem toată libertatea să facem modificările pe care le considerăm necesare pentru folosul Bisericii.

Una dintre problemele dificile este ora de rugăciune. Această oră dădea rezultate când Biserica era un grup foarte mic şi când era timp să se roage pe rând toţi cei din adunare. Dar când Biserica a crescut numeric, când participanţii au trecut de o sută, au apărut probleme. Una, cea mai evidentă, este că nu mai este timp să se roade toţi. A doua este că dintre cei ce se roagă, unii au voci foarte slabe şi rugăciunea lor nu este auzită, şi atunci majoritatea nu mai participă la acea rugăciune. A treia problemă este că mulţi dintre cei care se roagă au o rugăciune pe care o ştiu pe de rost şi se roagă totdeauna aceeaşi rugăciune, de obicei foarte lungă. Şi aceştia tind să monopolizeze timpul de rugăciune.

Încă acum 30 de ani, pastorul Simion Cure îmi semnala că ora de rugăciune aşa cum a fost ea concepută de înaintaşi nu mai dă roade. El nu avea şi o soluţie a problemei, dar îi simţeam frustrarea şi pentru aceasta.

Unii, fiindcă nu vor să schimbe nimic, cu toate că au peste o mie de oameni în adunare, fac ora de rugăciune tot aşa cum era făcută acum o sută de ani la ţară!

Trebuie să avem curajul să gândim şi să găsim soluţiile cele mai rodnice şi pentru această problemă.

Penticostalii au introdus rugăciunea în comun, adică se roagă toţi deodată. Eu cred că aceasta are anumite puncte pozitive. Unii pastori baptişti au introdus-o şi ei, dar ca un mic segment din ora de rugăciune şi cu precizarea ca rugăciunea să se facă domol, nu cu strigăte. Dar, dară nu mai este rugăciune a unor persoane pe care să le audă toată Biserica, cum vom putea să spunem cu toţii „Amin” la rugăciune?

Unii penticostali practică rugăciunea în comun chiar şi în familie, de exemplu, înainte de mâncare. Problema e că atunci copiii nu mai aud ce se roagă tata şi nu învaţă şi ei să se roage.


Cu treizeci de ani în urmă, conceptul de închinare împreună lui Dumnezeu era străin de adunările evanghelice. Ne adunam la adunare pentru a auzi cuvântul lui Dumnezeu, pentru a ne zidi sufleteşte, pentru a ne ruga împreună şi pentru a avea părtăşie frăţească. Nimeni nu şi-ar fi spus atunci că mergem la adunare înainte de toate să ne închinăm împreună lui Dumnezeu.

Semnificativ este pentru aceasta că adunările se începeau de obicei cu cântări ca „Ce bine e când fraţii cu dulce se unesc”.

Si astăzi unora le este greu să accepte că prima, sau primele cântări pe care le cântăm trebuie să fie adresate lui Dumnezeu, să fie cântări de laudă şi de închinare lui Dumnezeu.

Prin 1981, John MacArthur a publicat cartea lui The Ultimate Priority. Noi am tradus-o imediat la Societatea Misionară Română în America, cu titlul Prioritatea Supremă.

Eu l-am auzit în vremea aceea pe John adresând-se unei mari mulţimi de pastori şi spunându-le cât de preocupat este el să ia cu sine adunarea şi să o ducă înaintea lui Dumnezeu şi să o facă să i se închine cu adevărat lui Dumnezeu şi cum el face aceasta prin cuvinte introductive despre închinare, prin rugăciunea lui de închinare, prin corul care cântă de închinare şi prin cântare comună de închinare.

Cred că John MacArthur a făcut ca Bisericile evanghelice din toată lumea că fie preocupate de închinare. Dar cum să se facă ea? Unul dintre răspunsuri a fost: Prin „grupuri de laudă şi închinare.”

Şi astfel au apărut în foarte multe Biserici grupuri de închinare şi au început să apară cântări, de obicei foarte scurte, cu cuvinte de închinare.

Câteva gânduri despre acest nou fenomen.

Este bun atunci când grupul de închinare este alcătuit din persoane mature, duhovniceşti, evlavioase şi când grupul este condus ori de pastorul Bisericii (cum este cazul la Sibiu, cu fr. Binu Poplăceanu) sau de o altă persoană care ştie cum să conducă închinarea. Multe Biserici din America, au un pastor cu închinarea, care este şcolat în a conduce Biserica în închinare şi care produce o închinare extrem de frumoasă şi de profundă.

Dar, când iei un grup de tinerei care nu ştiu bine ce-i relaţia personală cu Dumnezeu şi nu ştiu ei înşişi ce-i adevărata închinare şi-i pui pe ei să conducă închinarea, cu cântări de genul care le place lor, nu-i de mirare că nu mai are loc închinare în duh şi în adevăr, ci are loc tulburare şi frustrare.

Mai mult, când fetele sau femeile din acest grup vin îmbrăcate sexy, toţi bărbaţii se vor uita numai la ele şi, în loc de închinare, va avea loc acolo curvie în gând, care este atât de necruţător condamnată de Domnul Isus (vezi Matei 5:27-30 şi Luca 17:1-2).

Unul dintre participanţii la masa rotundă a ridicat problema Bisericii pentru viitor.

Imediat a intervenit cineva care, în esenţă, a replicat că ceea ce s-a făcut până acum va fi bun şi pentru viitor.

Materialul acesta l-am scris tocmai pentru a jalona o discuţie pe tema modului de „a face Biserică”, sau a modului de a structura ceea ce facem când venim laolaltă ca Biserică.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!

România – LIVE webcams de la orase mari