Martyn Lloyd Jones – Spiritual Warfare

Ephesians 6:12

      For we do not wrestle against flesh and blood, but against the rulers, against the authorities, against the cosmic powers over this present darkness, against the spiritual forces of evil in the heavenly places.

From www.mlj.org.uk or www.mlj-usa.com where you can listen to some Martyn Lloyd-Jones sermons and resources such as

Michael Easley – Don’t let the world teach you theology

Why we believe what we believe 

 Michael Easley

One of the best lectures I have heard a week ago on the radio (WMBI 90.1 Chicago) by one of the former  presidents of Moody Bible Institute Chicago, as he addresses students at Moody. This is a great lecture for students planning to attend college, those already attending and most especially for parents. The lecture  is only 23 minutes long (and is audio only). The complete CD set of this Moody Today in the Word series can be purchased here.

Dr. Michael Easley

Michael Easley is teaching pastor of Fellowship Bible Church in Brentwood, Tenn., and a former president of Moody Bible Institute. He and his wife, Cindy, have four children.

Link to the Outline/Notes in pdf  form Page 1  and Page 2 here.

“But my fear is that most believers in Jesus Christ have no biblical world theology. They have no clue what it means to live in a world with a biblical grid.”
“Why you believe what you believe must govern all that you do.”
“No fact of contemporary western life is more evident than its growing distrust of a final truth and that is implacable questioning of any sure word”. Karl Henry in God Revelation and Authority
“We fight fact, we fight truth is what he‟s saying.”

Click here to Listen Now (mp3 file) Dr. Michael Easley talks about the crucial importance of knowing why we believe what we believe and reminds us about the role daily Bible reading has in forming our biblical worldview. He talks about how every ivy league university in the US started as theology schools with a Biblical world view, and eventually turned liberal due to the presidents they had.

WSW Romanian Youth Conference Phoenix Arizona

by HVCC plus

Part 1

Part 2

A.W.Tozer – Man: The Dwelling Place of God, Chapter 1

Introduction

THE SUPREME INTEREST in the life of A. W. Tozer was God: He who spoke and brought the world into being, Who justly rules over men and nations, yet deigns to make man His dwelling place. He believed that all that really matters is for man to be in right relationship with God, that his first duty-and privilege-is „to glorify God and enjoy Him forever.” For this reason he delighted to speak to men of God’s majesty and wonder and grace and he ever sought to instruct and exhort Christians to let this be the purpose of their lives. He grieved that they should be content with less.

Nothing he preached or wrote was merely academic or theoretical. What he said about God came out of many hours spent in His presence and with His Word. What he wrote about men was what he knew of his own heart and observed in others. With the Spirit’s anointing came discernment; perception and clarity issued out of a disciplined mind. A broad knowledge averted dullness, and a lively wit brought freshness.

The chapters in this book deal with many aspects of one subject: the relationship of God and man. They are above all practical and all who read them will profit.

Anita M. Bailey

Chapter 1

DEEP INSIDE EVERY MAN there is a private sanctum where dwells the mysterious essence of his being. This far-in reality is that in the man which is what it is of itself without reference to any other part of the man’s complex nature. It is the man’s „I Am,” a gift from the I AM who created him.

The I AM which is God is underived and selfexistent; the „I Am” which is man is derived from God and dependent every moment upon His creative fiat for its continued existence. One is the Creator, high over all, ancient of days, dwelling in light unapproachable. The other is a creature and, though privileged beyond all others, is still but a creature, a pensioner on God’s bounty and a suppliant before His throne.

The deep-in human entity of which we speak is called in the Scriptures the spirit of man. „For what man knoweth the things of man, save the spirit of man which is in him? even so the things of God knoweth no man, but the Spirit of God” (I Cor. 2:11) . As God’s self-knowledge lies in the eternal Spirit, so man’s selfknowledge is by his own spirit, and his knowledge of God is by the direct impression of the Spirit of God upon the spirit of man.

The importance of all this cannot be overestimated as we think and study and pray. It reveals the essential spirituality of mankind. It denies that man is a creature having a spirit and declares that he is a spirit having a body. That which makes him a human being is not his body but his spirit, in which the image of God originally lay.

One of the most liberating declarations in the New Testament is this: „The true worshippers shall worship the Father in spirit and in truth: for the Father seeketh such to worship him. God is a Spirit: and they that worship him must worship him in spirit and in truth” (John 4:23, 24) . Here the nature of worship is shown to be wholly spiritual. True religion is removed from diet and days, from garments and ceremonies, and placed where it belongs-in the union of the spirit of man with the Spirit of God.

From man’s standpoint the most tragic loss suffered in the Fall was the vacating of this inner sanctum by the Spirit of God. At the far-in hidden center of man’s being is a bush fitted to be the dwelling place of the Triune God. There God planned to rest and glow with moral and spiritual fire. Man by his sin forfeited this indescribably wonderful privilege and must now dwell there alone. For so intimately private is the place that no creature can intrude; no one can enter but Christ; and He will enter only by the invitation of faith. „Behold, I stand at the door, and knock: if any man hear my voice, and open the door, I will come in to him, and will sup with him, and he with me” (Rev. 3:20).

By the mysterious operation of the Spirit in the new birth, that which is called by Peter „the divine nature” enters the deep-in core of the believer’s heart and establishes residence there. „If any man have not the Spirit of Christ, he is none of his,” for „the Spirit itself beareth witness with our spirit, that we are the children of God” (Rom. 8:9, 16). Such a one is a true Christian, and only such. Baptism, confirmation, the receiving of the sacraments, church membership-these mean nothing unless the supreme act of God in regeneration also takes place. Religious externals may have a meaning for the God-inhabited soul; for any others they are not only useless but may actually become snares, deceiving them into a false and perilous sense of security.

„Keep thy heart with all diligence” is more than a wise saying; it is a solemn charge laid upon us by the One who cares most about us. To it we should give the most careful heed lest at any time we should let it slip.

Viata lui Richard Wurmbrand – si un documentar pentru copii

Documentarul realizat de Lucia Hossu Longin este penultimul video (al doilea de jos) pe aceasta pagina.

Vizionati si cititi si urmatoarele postari:

  • Influenta lui Richard Wurmbrand asupra lui Iosif Ton

Un video predica -Richard Wurmbrand in limba Germana (48 de minute)

E posibil ca acesta sa fie primul documentar realizat de un Pastor Luteran American care l-a ajutat pe Richard si Sabina Wurmbrand sa emigreze in SUA.

In continuare, vizionati urmatorul documentar care a fost  transmis pentru prima data  in ziua de 23 mai 2006, orele 23.00, pe postul national de televiziune, TVR 1,  documentarul despre viata si lucrarea pastorului Richard Wurmbrand in cadrul “Memorialului Durerii”, realizat de catre distinsa doamna Lucia Hosu Longin. (sursa)

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Pastorul – Un Film Documentar despre Richard Wu…, posted with vodpod

Si un documentar pentru copii in forma de desene animate:

Why is it Christians Believe What They Believe? (Lee Strobel)

I never tire of listening to Lee Strobel’s life story, as he poignantly and honestly describes his life lived under atheism and the journey he undertook to learn whether the Jesus of the Bible really lived, died and was ressurected because as he says, „If all that is true, then it has major implications for our lives”. Enjoy, one of Chicago’s finest journalists, who today worships the living God!

Cind omul nu mai poate sa creada (3&4)

Cititi Part 1 aici – Nu se poate trai fara credinta

Cititi Part 2 aici – Totul depinde de credinta adevarata

Oameni care nu pot sa creada

a. Din prima grupă fac parte oamenii care-mi explică:

— Nu pot să cred, pentru că pur şi simplu nu sunt religios. Dumneavoastră, domnule Busch, sunteţi religios, dar eu nu sunt!

La aceasta pot să răspund întotdeauna numai un singur lucru:

— Nici eu nu sunt religios.

Adică, pentru mine, clopotele, tămâia şi toate lucrurile acestea nu sunt deloc importante. Mă bucur că în ultimii ani am predicat în Essen tot mereu într-o sală în care se afla numai o fanfară bună. Nu exista nici o orgă şi nici un clopot – şi nu mi-au lipsit. Nu am nimic împotriva acestor lucruri, dar nu am nevoie de ele. Atât de puţin religios sunt eu!

Pe vremea când Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ, au existat foarte mulţi oameni religioşi. Erau cărturarii, preoţii, fariseii – toţi oameni foarte religioşi. De exemplu, nişte oameni religioşi ceva mai liberali erau saducheii. Aceştia sunt cei care în zilele noastre ar spune:

— Îl caut pe Dumnezeu în natură!

În timpul perioadei naziste, ei spuneau:

— În stindardele noastre flutură Dumnezeu, întotdeauna religioşi!

Şi aceşti oameni religioşi L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Pentru că nu era de acord cu ei. Şi apoi au mai existat oameni total nereligioşi: prostituate, afacerişti – Biblia îi numeşte vameşi -, meşteşugari înrobiţi de munca lor, pentru că trebuia să lupte pentru pâinea de toate zilele, un bărbat bogat, Zacheu, care a făcut bani cu carul. Aceştia au fost toţi oameni total nereligioşi. Şi ei L-au găsit pe Isus! Cum se poate una ca asta? Ei au ştiut: „Suntem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. În viaţa noastră nimic nu este în regulă. Şi acum vine un Mântuitor, care face din noi copiii lui Dumnezeu!” Atunci au crezut în El.

Domnul Isus nu a venit ca să-i facă pe oamenii religioşi şi mai religioşi, ci Domnul Isus a venit, ca să-i mântuiască pe păcătoşi de la moarte şi din iad şi ca să-i facă copiii lui Dumnezeu! Şi dacă există oameni, care spun: „Nu pot să cred, pentru că nu sunt religios”, atunci pot să le spun: „Aveţi cele mai mari şanse să deveniţi copiii lui Dumnezeu!” Suntem păcătoşi, asta o ştim foarte bine, dar: „Isus a murit pentru mine!” O spun încă o dată: Isus nu a venit, ca să-i facă pe oamenii religioşi şi mai religioşi, ci ca să facă din păcătoşii pierduţi copiii Dumnezeului celui viu!

b. …pentru că nu vor să creadă

Cel de-al doilea grup constă din oamenii care spun, ce-i drept: „Nu pot să cred!”, dar care în realitate – dacă sunt foarte sinceri – trebuie să recunoască: „Nici nu vreau să cred!” Căci dacă ar ajunge să creadă ar trebui să li se schimbe întreaga viaţă. Şi ei tocmai lucrul acesta nu-l vor. Ei ştiu că în viaţa lor nu este nimic în regulă. Dar dacă ar deveni copiii lui Dumnezeu, ar trebui să iasă cu viaţa lor la lumină. Nu, asta nu vor. Şi apoi s-ar putea ca colegii lor să-i ia de proşti! Şi ce ar spune rudele, dacă ar deveni aşa, deodată, creştini! Nu, mai bine nu! Şi dacă întâlniţi oameni, care vă spun: „Nu pot să cred!”, priviţi cu atenţie, dacă nu cumva ar trebui să spună: „Nici nu vreau să cred!”

În Biblie există o istorie cutremurătoare. Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus, este sus, pe Muntele Măslinilor. La poala muntelui, în faţa Lui, se scaldă în razele minunate ale soarelui oraşul Ierusalim. Şi dincolo se ridică muntele Templului, pe care se află Templul splendid, despre care chiar şi păgânii spuneau, că ar fi una din marile minuni ale lumii. Toate acestea sunt în faţa Lui. Dar ucenicii lui Isus constată deodată cu spaimă că pe faţa lui Isus se preling lacrimi. Se uită la El surprinşi şi nedumeriţi. Şi apoi, Domnul Isus exclamă cuvintele:

— Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să-i strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie.

Aceasta este una din cele mai cutremurătoare afirmaţii ale Bibliei: „Şi n-aţi vrut!” Şi locuitorii Ierusalimului au spus: „Nu putem să credem!” – dar ei nu au vrut să creadă!

Vedeţi dumneavoastră: cine nu vrea să creadă nici nu trebuie să creadă! Pot să vă spun ceva? În biserică încă mai există tot felul de constrângeri. În împărăţia lui Dumnezeu există numai libertate totală. Cine vrea să trăiască fără Dumnezeu poate să trăiască aşa! Dumnezeu ni se oferă nouă, oamenilor. Dar noi putem să-L respingem. Vreţi să trăiţi fără Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără pace cu Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără rugăciune? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără Biblie? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să încălcaţi poruncile lui Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să profanaţi duminica, să curviţi, să vă îmbătaţi, să minţiţi, să furaţi? Puteţi s-o faceţi! Cine nu-L vrea pe acest Mântuitor, pe care L-a trimis Dumnezeu ca să-i mântuiască pe păcătoşi, acela poate să-L respingă. Cine vrea să se ducă direct în iad, poate s-o facă! La Dumnezeu nu există constrângeri. Numai vreau să ştiţi foarte clar, că în cazul acesta trebuie să suportaţi consecinţele. Prin Isus, Dumnezeu vă oferă iertarea păcatelor şi pacea Sa. Puteţi să spuneţi: „Nu am nevoie de ele! Nu le vreau!” Atunci puteţi să trăiţi ca atare! Dar să nu cumva să credeţi, că în ultimele cinci minute ale vieţii – când veţi fi pe moarte -, veţi mai putea apuca ceea ce Dumnezeu v-a tot oferit o viaţă întreagă. Puteţi să refuzaţi oferta păcii pe care v-o face Dumnezeu în Isus, dar atunci va trebui să trăiţi pe veci fără pace cu Dumnezeu. Şi acesta este iadul!

Iadul este locul în care omul a scăpat cu adevărat definitiv de Dumnezeu. Acolo nu veţi mai fi invitat. Acolo nu vă va mai chema nimeni. Acolo poate veţi mai vrea să vă rugaţi, dar nu veţi mai putea. Poate acolo veţi dori să chemaţi Numele lui Isus, dar nu vi-L veţi mai aminti. Nu trebuie să-mi acceptaţi mesajul. Puteţi să nu vă întoarceţi la Isus. Dar să vă fie clar, că prin aceasta alegeţi iadul! Aveţi libertate deplină! „Şi n-aţi vrut!” le spune Isus locuitorilor Ierusalimului. Isus nu i-a silit. Dar ce au ales ei a fost înfiorător!

c. …pentru că au trecut prin atâtea în viaţă

Cel de-al treilea grup al celor care spun: „Nu pot să cred!” începe întotdeauna cu o afirmaţie ciudată. Nu am auzit-o niciodată de la femei. O spun numai bărbaţii. Afirmaţia sună aşa:

— Domnule pastor, am trecut prin atâtea în viaţă, încât nu mai pot să cred!

Îi întreb:

— Prin ce-aţi trecut? Nici eu nu am avut o viaţă plictisitoare!

— Da…, am trecut prin atâtea, încât nu mai pot să cred!

Aceasta este o afirmaţie, care bântuie ca o fantomă printre bărbaţi.

În acest caz obişnuiesc să râd de aceşti bărbaţi şi să le spun:

— Nu-i aşa: credeţi ce scrie pe o hartă? Credeţi orice indicaţie pe care v-o dă un poliţist?

— Da!

— Atunci să nu mai spuneţi niciodată: Nu mai cred nimic – în afară de ceea ce scrie pe hartă şi de ceea ce-mi spune un poliţist.

Şi s-ar putea continua tot aşa, mă înţelegeţi. Spun mai departe:

— Vedeţi dumneavoastră, în viaţa mea întunecată, plină de păcat şi de durere, de noapte şi de rătăcire a venit Isus. Şi atunci am recunoscut: El este Fiul lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu! Şi atunci mi-am dat viaţa Aceluia care a făcut atât de mult pentru mine: lui Isus. Şi dacă într-adevăr nu mai puteţi crede pe nimeni şi nimic, puteţi să credeţi ce spune Cel care Şi-a dat viaţa pentru dumneavoastră, da, puteţi chiar să credeţi în El. Credeţi atâtea lucruri, dar Îi spuneţi „Nu!” Celui căruia ne putem încredinţa vieţile în întregime, lucru pe care nu l-a regretat încă nimeni niciodată – asta este ciudat. Şi mai spuneţi, că aţi trecut prin atâtea în viaţă, încă nu aţi trecut prin destule experienţe în viată!

d. …pentru că i-a revoltat ceva Cel de-al patrulea grup al celor care nu pot să creadă este o categorie mai specială. Aparent, aceşti oameni nu pot să creadă pentru că i-a scandalizat ceva din biserică sau din practicile şi învăţăturile bisericii.

În faţa mea stătea o tânără studentă, care mi-a explicat:

— Studiez ştiinţele naturii, îi spun:

— Frumos, domnişoară! Dar ce vă frământă? Atunci îmi răspunde:

— Domnule pastor, am auzit una din prelegerile dumneavoastră. Simt că aveţi ceva ce mi-ar place să am şi eu, dar nu pot să cred. Ştiţi: nu pot să înghit toate dogmele şi tradiţiile bisericii. Este de parcă ar trebui să înghit o legătură de fân uscat!

Am râs şi i-am răspuns:

— Domnişoară, nu trebuie să înghiţi nici o legătură de fân uscat! Aţi auzit vreodată de Isus?

— Da! spune ea.

— Ce-aţi spune, dacă aş declara: Isus este un mincinos!?

— Nu, îmi răspunde ea, asta nu cred!

— Credeţi, că Isus a spus adevărul?

— Da, spune ea, asta cred. Merg mai departe.

— Domnişoară, există vreun om, căruia i-aţi spune: Cred că nu ai minţit niciodată!?

— Nu, spune ea, aşa ceva nu aş spune nimănui.

— Vedeţi, domnişoară, spun eu, dumneavoastră credeţi deja. Aţi afirmat că aveţi încredere în Isus. Asta este nemaipomenit. Cu asta începe tot. El spune adevărul. Biblia spune: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu”. Nu trebuie să vă certaţi cu unii şi cu alţii pe tema dogmelor şi a instituţiilor bisericii. Dar din negura lumii vine spre dumneavoastră Cineva. Şi-I vedeţi tot mai clar semnele cuielor şi ale cununii de spini, care mărturisesc faptul că El a luat asupra Lui vina dumneavoastră şi că v-a iubit, pe când nu vă iubea încă nimeni. Fie ca văzându-L pe Isus să vi se deschidă ochii şi să spuneţi: Mântuitorul meu, Domnul meu şi Dumnezeul meu! Credinţa nu înseamnă să înghiţi dogmele ca pe nişte fân uscat, pentru că o spune pastorul, ci credinţa înseamnă să-L cunoşti pe Isus Cristos!

— Ha, va spune cineva, nu pot să cred, pentru că preoţii, preoţii…

Şi se revarsă sacul. Apoi mi se povestesc tot felul de istorii despre pastori şi preoţi. Unul a avut aventuri cu femei. Altul a fugit cu toţi banii bisericii. Peste tot s-a întâmplat câte ceva cu vreun pastor.

— Nu mai pot să cred!

Şi atunci mă roşesc tot, pentru că mă cunosc foarte bine. Ce-i drept, încă nu am fugit cu banii bisericii, dar dacă oamenii m-ar cunoaşte aşa cum mă cunosc eu, nu m-ar lua probabil nici pe mine în serios. Deci, ce se poate spune la toate aceste istorii? Acum fiţi foarte atenţi: nicăieri în Biblie nu este scris: „Crede în pastorul tău şi vei fi ferice”, ci în Biblie este scris: „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit”.

Un pastor este – da, ştiu: există şi de alt gen -, dar dacă este cât de cât pastor, atunci el este un indicator spre Isus! La unele indicatoare nu ne deranjează dacă este puţin strâmb sau îndoit sau dacă este decolorat de ploaie. Atâta timp cât pot să văd direcţia pe care mi-o indică. Nici eu nu aş asculta un pastor care nu este un indicator spre Isus, Fiul răstignit şi înviat al lui Dumnezeu. Dar nu mă supăr pe indicatorul care-mi arată calea şi ţinta, ci mă duc pe cale, spre ţintă. Şi această ţintă este: „Isus a venit, Izvorul harului”. Vreţi să staţi la judecata de apoi în faţa lui Dumnezeu şi să-I spuneţi: „Doamne, nu am acceptat mântuirea Ta, nu am acceptat iertarea păcatelor, pentru că pastorul nu făcea doi bani!”? Vreţi să staţi odată aşa în faţa lui Dumnezeu? Asta este ca povestea despre băiat care a afirmat:

— Aşa-i trebuie la tata, să-mi îngheţe mâinile. De ce nu-mi cumpără mănuşi?

Ei bine, prietene, nu este adevărat când cineva spune: „Nu pot să cred!”

Există o afirmaţie colosală a lui Isus, care spune: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine”. Întrebarea este dacă vreau să încep să mă supun şi să fac ceea ce am ajuns să mărturisesc despre Dumnezeu în viaţa mea. Atunci voi putea merge mai departe.

Ce sa facem daca nu mai putem     sa credem?

În încheiere, vreau să vă spun în câteva cuvinte:

a. Rugaţi-vă lui Dumnezeu să vă dea lumină!

El este lângă voi. Spuneţi: „Doamne, ajută-mă să am credinţă. Fă-mă să văd lumina!” El ascultă aceste rugăciuni!

b. Bazaţi-vă pe prezenţa lui Dumnezeu!

Isus este prezent! Căutaţi un loc liniştit şi spuneţi-I: „Doamne Isuse, vreau să-ţi dau viaţa mea”. Aşa am făcut şi eu atunci când în necredinţa mea am început să mă tem de Dumnezeu şi când am auzit de Isus.

c. Citiţi Biblia!

Petreceţi în fiecare zi un sfert de oră singuri cu Isus! Citiţi din Biblie şi ascultaţi ce vrea să vă spună Dumnezeu. Citiţi ascultând! Şi apoi împreunaţi-vă palmele şi spuneţi: „Doamne Isuse, am atâtea să-ţi spun. Nu mai pot s-o scot la capăt cu viaţa mea, ajută-mă Tu!”

d. Căutaţi părtăşia altora credincioşi!

Căutaţi părtăşia cu oameni care caută şi ei sincer să fie creştini! Nu rămâneţi singur! Pe calea spre cer nu există călători singuratici. Căutaţi părtăşia cu creştini care au acelaşi drum!

A Pastor’s words of hope for a baby born blind

(via)DesiringGod.org  Words of Hope for a Baby Born Blind.

More than fifteen years ago Pastor John Piper got the call that a family in his church had given birth to a baby who was blind. Pastor John Piper wrote this letter to the family:

Dear John and Diane,

Last night, as I prayed with Noel, you were heavy on my mind. I said, “Lord, O Lord, please let me be a pastor who preaches and leads and loves in a way that makes the impossibilities of life possible for your people by a miracle of sustaining grace. Help me to know the weight and pain of this life and not to be breezy when the mountains have fallen into the sea. Help me to have the aroma of Christ’s sufferings about me. Prevent shallowness and callousness to pain. O Lord make me and my people a burden bearing people.”

O John and Diane, I am so heavy with your child’s sightlessness! God is visiting Bethlehem with such pain these days in the birth of broken children. Randy and Ann Erickson with their baby’s broken heart; Jan and Rob Barrett with their baby’s liver outside the body; and your precious little one! Is the Lord saying, “I have a gift for your community”? This is not one or two or three couples’ burden. This is a gift and call to the whole church. This is a word concerning the brokenness of this fallen age of futility. This is an invitation for you all to believe that “here we have no lasting city” (Hebrews 13:14). This is an invitation for you to “count every gain as loss for the sake of Christ” (Philippians 3:7). This is a shocking test to see if you will “loose heart” when in fact God’s purpose is to show that his grace is sufficient to renew our inner person every day to deal with the “slight momentary affliction which is preparing for us an eternal weight of glory beyond all comparison, because we look not to the things that are seen but to the things that are unseen; for the things that are seen are transient, but the things that are unseen are eternal” (2 Corinthians 4:17-18). Clcik to read more, including the father’s thoughtful response today (fifteen years later).

Mai mult

Does God exist? Biola University hosts Christopher Hitchens and William Lane Craig

This is the video of the debate that took place at Biola University on April 4,2009. Introduction and hosting by Craig J. Hazen, Director of Christian Apologetics at Biola University. Moderator – Law Professor and Broadcast Journalist Hugh Hewitt.

Conferinta Peniel 2011 Oradea – Samuel Tutac (mesaj despre Duhul Sfint)

de la AlfaOmegaTV. AlfaOmega Tv a postat acest video astazi cu predica Pastorului Samuel Tutac, Biserica Baptista Betel, Tmisioara, predica  este preluata de la filmarile facute la conferinta Peniel in Oradea in Aprilie 2011. Pastorul Samuel Tutac predica despre lucrarea Duhului Sfint, din punctul lui de vedere (ca Pastor Baptist).

Baptistii si Penticostalii impreuna la Vancouver (via Daniel Branzai)

Vestiții la Vancouver, 18-22 Iunie 2011.

Intrunirea pastorilor de pe coasta de vest a continentului american ar fi putut sa fie doar o sedinta, dar Dumnezeu ne-a dat altceva, mult mai mult. De obicei ne intalnim de marti pana vineri, doar pastorii. Anul acesta insa Dumnezeu ne-a daruit mult mai mult. Cateodate, in anii trecuti, dupa intrunirile noastre ramineam sambata si duminica sa ne intalnim cu Comitetele si bisericile din localitate. Anul acesta, Dumnezeu ne-a dat cu mult mai mult.

Click sa cititi mai mult.

Mai mult

Jesus, the Revolutionary (Film)

Part 1

Part 2

(1999)

Gifts of the Holy Spirit (4) Discovering and seeking spiritual gifts

by Wayne Grudem – Paul seems to assume that believers will know what their spiritual gifts are. He simply tells those in the church at Rome to use their gifts in various ways: “if prophecy, in proportion to our faith…he who contributes, in liberality; he who gives aid, with zeal; he who does acts of mercy, with cheerfulness” (Rom. 12:6-8). Similarly, Peter simply tells his readers how to use their gifts, but does not say anything about discovering what they are: “As each has received a gift, employ it for one another, as good stewards of God’s varied grace” (1 Peter 4:10).

But what if many members in a church do not know what spiritual gift or gifts God has given to them? In such a case, the leaders of the church need to ask whether they are providing sufficient opportunities for varieties of gifts to be used. Though the lists of gifts given in the New Testament are not exhaustive, they certainly provide a good starting point for churches to ask whether at least there is opportunity for those gifts to be used. If God has placed people with certain gifts in a church, when these gifts are not encouraged or perhaps not allowed to be used , they will feel frustrated and unfulfilled in their Christian ministries, and will perhaps move to another church where their gifts can function for the benefit of the church.

Beyond the question of discovering what gifts one has is the question of seeking additional spiritual gifts. Paul commands Christians, “Earnestly desire the higher gifts” (1 Cor. 12:31), and says later, “Make love your aim, and earnestly desire the spiritual gifts, especially that you may prophesy (1 Cor. 14:1). In this context, Paul defines what he means by “higher gifts” or “greater gifts” because 1 Corinthians 14:5 he repeats the word he used in 12:31 for “higher” (Gr. Meizon) when he says, “He who prophesies is greater than he who speaks in tongues, unless someone interprets, so that the church may be edified” (1 Cor. 14:5). Here the “greater” gifts are those that most edify the church. This is consistent with Paul’s statement a few verses later when he says, “Since you are eager for manifestations of the Spirit, strive to excel in building up of the church” (1 Cor. 14:12). The higher gifts are those that build up the church more and bring more benefit to others.
But how do we seek more spiritual gifts? First we should ask God for them. Paul says directly that “he who speaks in a tongue should pray for the power to interpret” (1 Cor. 14:13; cf James 1:5, where James tells people that they should ask God for wisdom).

Next, people who seek additional spiritual gifts should have right motives. If spiritual gifts are sought only so that the person may be more prominent or have more influence or power, this certainly is wrong in God’s eyes. This was the motivation of Simon the Sorcerer in Acts 8:19, when he said, “Give me also this power, that anyone on whom I lay my hands may receive the Holy Spirit” (see Peter’s rebuke in vv. 21-22). It is a fearful thing to want spiritual gifts or prominence in the church only for our own glory, not for the glory of God and for the help of others. Therefore those who seek spiritual gifts but “have not love” are “nothing” in God’s sight (cf. 1 Cor. 13:1-3).

After that, it is appropriate to seek opportunities to try the gift, just as in the case of a person trying to discover his or her gift, as explained above. Finally, those who are seeking additional spiritual gifts should continue to use the gifts they now have, and should be content if God chooses not to give them more. The master approved of the servant whose pound had “made ten pounds more,” but condemned the one who hid his pound in a napkin and did nothing with it (Luke 19:16-17, 20-23)—certainly showing us that we have responsibility to use and attempt to increase whatever talents or abilities God has given to us as his stewards. We should balance this by remembering that spiritual gifts are apportioned to each person individually by the Holy Spirit “as he wills” (1 Cor. 12:11), and that “God arranged the organs in the body, each one of them, as he chose” (1 Cor. 12:18). In this way Paul reminds the Corinthians that ultimately the distribution of gifts is a matter of God’s sovereign will, and it is for the good of the church and for our good that none of us have all of the gifts, and that we will need to continually depend on others who have gifts differing from ours. These considerations should make us content if God chooses not to give us the other gifts that we seek.

Gifts of the Holy Spirit (3) Gifts may vary in strength

by Wayne Grudem – Paul says that if we have the gift of prophecy, we should use it “in proportion to our faith” (Rom. 12:6), indicating that the gift can be more or less strongly developed in different individuals, or in the same individual over a period of time. This is why Paul can remind Timothy, “Do not neglect the gift you have” (1 Tim. 4:14), and can say, “I remind you to rekindle the gift of God that is within you” (2 Tim. 1:6). It was possible for Timothy to allow his gift to weaken, apparently through infrequent use, and Paul reminds him to stir it up by using it and thereby strengthening it. This should not be surprising, for we realize that many gifts increase in strength and effectiveness as they are used, whether evangelism, teaching, encouraging, administration, or faith.

Texts such as these indicate that spiritual gifts may vary in strength. If we think of any gift, whether teaching or evangelism on the one hand, or prophecy or healing on the other, we should realize that within any congregation there will likely be people who are very effective in the use of that gift, perhaps through long use and experience, others who are moderately strong in that gift, and others who probably have the gift but are just beginning to use it. This variation in strength in spiritual gifts depends on a combination of divine and human influence. The divine influence in the sovereign working of the Holy Spirit as he “apportions to each one individually as he wills” (1 Cor. 12:11). The human influence comes from experience, training, wisdom, and natural ability in the use of that gift. It is usually not possible to know in what proportion the divine and human influences combine at any one time, nor is it really necessary to know, for even the abilities we think to be “natural” are from God (1 Cor. 4:7) and under his sovereign control.

But this leads to an interesting question: how strong does an ability have to be before it can be called a spiritual gift? How much teaching ability does someone need before he or she could be said to have a gift of teaching, for example? Or how effective in evangelism would someone need to be before we would recognize a gift of evangelism? Or how frequently would someone have to see prayers for healing answered before he or she could be said to have a gift of healing?

Mai mult

Zece acuzatii impotriva Bisericii moderne – Paul Washer

Daca nu a-ti avut ocazia sa ascultati sau sa vizionati aceasta predica inca, puteti sa o cititi aici:

View this document on Scribd

Adrian Martin – notite din jurnal – predici in parc

Sa continuam sa postim si sa ne rugam pentru fratele Adrian Martin, ca Dumnezeu sa il insoteasca impreuna cu tinerii din grupul lui, care in fiecare Miercuri vestesc Evangheliapr in parcuri intr-un oras din Romania. In aceasta saptamina va vesti Evanghelia pe strazi Luni, Marti si Miercuri in alta zona a tarii.

notitele din saptamina trecuta…

suntem coplesiti ca Mana Domnului ne-a insotit si-n aceasta saptamana. Multumim Domnului pentru credinciosia voastra in sustinerea noastra si fie ca jertfa voastra in rugaciune sa fie de un miros placut inaintea Lui.
Miercuri am stat din nou in „valea plangerii” alaturi de prea-iubitii mei tovarasi de jug: Marius,Natalia,Mihaela,Roxana si Corina.
 Aceasta „vale” din „Livada Postei”- este un loc in care mortii umbla, respira, mananca, beau si totusi raman aceleasi oase moarte, in fata carora am predicat si saptamana trecuta.
Oare cand ii va trezi Domnul? Cand vor invia acesti morti in pacat?
Oare cand vor respira mirosul placut de smirna, aloe si casia, de pe vesmintele Marelui Imparat?
Oare cand vor manca din Painea Vietii, ca sa nu mai flamanzeasca niciodata?
Oare cat timp va mai trece pana cand vor bea din Izvorul Apelor Vii, ca sa nu mai inseteze niciodata?
Sarmanii acestia, le-am spus de atatea ori ca orice genunchi se va pleca inaintea Ta… De ce ar dori un pacatos sa ingenuncheze „plin de groaza” inaintea Ta? Cand ar putea sa ingenuncheze de pe acum in adorare…
Doamne ajuta-ne, ca in ziua aceea glorioasa sa spunem si noi ca Pavel: „Sunt curat de sangele tuturor…”
Cand am inceput sa citesc din Ioan 6 despre Painea Vietii, mi-am adus aminte ca slova omoara. Duhul este Cel ce da viata! De-ar fi cuvintele noastre duh si viata, exact ca ale Mantuitorului nostru. Chiar in acele clipe m-am abandonat in suveranitatea Lui Dumnezeu.
Citeam si predicam, iar oamenii din fata mea deveneau tot mai batjocoritori, ma intrerupeau si-mi puneau tot felul de intrebari, si cu cat le raspundeam mai bine, cu atat ei deveneau mai agitati si rautaciosi.
Fiecare cuvant pe care-l spuneam le oparea mandria, la fiecare chemare la pocainta, la abandonare in bratele Lui, se impietreau si mai tare. Ajunsesem la un moment dat sleit de putere, fiecare fraza despre dragostea lui Hristos pe care o rosteam, imi provoca durere pentru ca le vedeam ochii reci si plini de ura fata de Domnul meu.
Ramasesem fara cuvinte, si tacerea nu a adus cu ea, decat mai multa mahnire si dezamagire. Dupa cateva momente Domnul mi-a trimis ajutor din Sion si m-a inviorat in duhul meu.
Din nou i-am chemat la Hristos, de data aceasta insa personal, pe fiecare pe nume, i-am indemnat sa se lepede de ei insisi si sa-L urmeze. In cele din urma, cel mai impotrivitor dintre ei, pe nume Gica, a inceput sa planga si sa strige:
 „Nu pot, nu pot sa vin la El, e prea tarziu…nu mai e nici o speranta pentru mine!!!”
Atunci L-am predicat pe Hristos nadejdea noastra pana cand m-au parasit puterile, dar el continua sa planga si sa strige: ” Nu pot, nu pot!!!”
Isaia 53 au fost utimele mele cuvinte din partea Domnului pentru ei.
Iar predica am sfarsit-o in genunchi si in lacrimi  impreuna cu toti fratii mei, cerand indurare Tatalui pentru ei…
Marius a predicat dupa mine despre dragostea Tatalui si mizeria fiului risipitor. Am ramas din nou uimit de inima de Tata a lui Dumnezeu care e gata sa-si primeasca fii risipitori acasa. Din nou insa ne-a indurerat pe toti, cand  l-am vazut  pe O–-, drogandu-se ca si data trecuta . Miercuri insa s-a asezat langa Marius in timp ce predica, si se droga chiar langa el.
O imagine infioratoare care ne va urmari inca multa vreme…
 G–, a inceput cand predica Marius, sa marturiseasca ca el nu este om, pentru ca seara trecuta si-a batut cel mai bun prieten.
Dar nu a vrut sa primeasca consolare din partea Evangheliei… Si in ciuda predicarii clare din acea zi, cei mai multi dintre ei au ramas doar ingandurati, treziti la realitatile vesnice, dar in continuare neconvertiti…
Intoarce-i Tu Doamne si se vor intoarce acasa in bratele Tale, asemenea fiului risipitor.
Tovarasul vostru de jug,
Adi Martin (06/22)

Curiculum Personal al unui Crestin (via Gabi Lupescu)

                        Numele: M-ă numesc „Copilul lui Dumnezeu”. Am primit acest nume când am fost înfiat… mi l-au înregistrat direct în Cartea vieţii. Încerc să îl port cu demnitate. „Vedeţi ce dragostea ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem…”                 

                        Data naşterii: M-am născut de două ori. Ultima dată m-am născut pentru cer. „Adevărat, adevărat iţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.’’

                       Locul naşterii: Locul în care m-am născut şi-a lăsat puternic amprenta asupra mea. Prima dată m-am născut într-un loc mizer, numit fărădelege, numit păcat. Şi astăzi încă plătesc tribut faptului că m-am născut acolo. A doua oară m-am născut din Dumnezeu. „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea… dar binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare , ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos, la o nădejde vie, şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate vesteji, păstrată în ceruri pentru noi.”

                     Familia: Am un Tată grozav, e cel mai grozav Tată din Univers. Îl cheamă Dumnezeu. Şi mă iubeşte enorm. Am şi un frate mai mare. Are 33 de ani şi vreo câteva veşnicii. Ca orice frate mai mare, are tot timpul grijă de mine. Îmi place când oamenii spun că semănăm…”Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie întâi-născut dintre mai mulţi fraţi.”

                        Adresa: Am locuit câţiva ani pe Str. Pierzării. M-am mutat de acolo. Deocamdată nu am o locuinţă stabilă. Sunt străin şi călător. În credinţă au murit mulţi eroi ai Scripturii, „fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.”

                        Categoria socială: Am fost rob. Acum sunt fiu moştenitor… şi ce voi mai fi… nu mi s-a arătat încă. „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arata El, vom fi ca El ; pentru că Îl vom vedea aşa cum este… Şi , dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos.”                         

                          Studiile: Studiez în şcoala lui Isus. Credinţa, nădejdea, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor, smerenia şi altele. Multe discipline încă îmi dau mari bătăi de cap. Dar îmi place să cred că sunt un elev silitor. Mă străduiesc să fiu pregătit pentru marele examen. „Învăţaţi de la Mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima.” „Arată-mi Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă…”

                              Profesia: Am primit cea mai onorabilă slujbă dintre toate: aceea de a fi slujitorul tuturor. Încă încerc să mă deprind cu ea. Oricum, slujba aceasta se plăteşte foarte bine. Dar nu acum… Şi nu aici… „Ci oricare vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor.”

                          Antecedente penale : Da, am şi aşa ceva. Am comis o crimă. Mi-am ucis propriul eu. Pentru asta, am primit pedeapsa maximă : am fost condamnat la fericire eternă. „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”                           

                               Proprietăţi: Sunt suficient de bogat, ca să nu mă îngrijorez pentru ziua de mâine. Iar când nu va mai fi un mâine, Cineva mi-a lăsat moştenire întregul cer. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra…Nu va îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine ; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi.”

                                 Hobby-uri: Îmi place să călătoresc : sunt în drum spre patria cerească. Îmi place şi să citesc : nu e nici o zi în viaţa mea fără Scriptură. Şi în general îmi place să-mi trăiesc viaţa din plin: o trăiesc pentru Dumnezeu. „Căci pentru mine a trăi este Hristos… căci dacă trăim pentru Domnul trăim…   

                                 Situaţia actuală: Tot ce sunt acum, sunt prin harul Lui Dumnezeu şi harul Lui faţă de mine e nemăsurat…. „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic ; ba încă am lucrat mai mult decât toţi : totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.”

                                  Data morţii: Încerc să mor în fiecare zi. Faţă de mine însumi. „De aceea , să omorâm mădularele noastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia… şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate, evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.”

T-i  se  potriveste  si  tie… acest  C V   ?  Fii  binecuvantat …de  Cel  ce  este  Vesnic  Dumnezeu  !!! .  Asa  sa  fie .

If we believe in the continuation of all spiritual gifts, should we pursue them?

Sam Storms at Desert Springs Church.

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari