Adrian Martin – notite din jurnal – predici in parc

Sa continuam sa postim si sa ne rugam pentru fratele Adrian Martin, ca Dumnezeu sa il insoteasca impreuna cu tinerii din grupul lui, care in fiecare Miercuri vestesc Evangheliapr in parcuri intr-un oras din Romania. In aceasta saptamina va vesti Evanghelia pe strazi Luni, Marti si Miercuri in alta zona a tarii.

notitele din saptamina trecuta…

suntem coplesiti ca Mana Domnului ne-a insotit si-n aceasta saptamana. Multumim Domnului pentru credinciosia voastra in sustinerea noastra si fie ca jertfa voastra in rugaciune sa fie de un miros placut inaintea Lui.
Miercuri am stat din nou in „valea plangerii” alaturi de prea-iubitii mei tovarasi de jug: Marius,Natalia,Mihaela,Roxana si Corina.
 Aceasta „vale” din „Livada Postei”- este un loc in care mortii umbla, respira, mananca, beau si totusi raman aceleasi oase moarte, in fata carora am predicat si saptamana trecuta.
Oare cand ii va trezi Domnul? Cand vor invia acesti morti in pacat?
Oare cand vor respira mirosul placut de smirna, aloe si casia, de pe vesmintele Marelui Imparat?
Oare cand vor manca din Painea Vietii, ca sa nu mai flamanzeasca niciodata?
Oare cat timp va mai trece pana cand vor bea din Izvorul Apelor Vii, ca sa nu mai inseteze niciodata?
Sarmanii acestia, le-am spus de atatea ori ca orice genunchi se va pleca inaintea Ta… De ce ar dori un pacatos sa ingenuncheze „plin de groaza” inaintea Ta? Cand ar putea sa ingenuncheze de pe acum in adorare…
Doamne ajuta-ne, ca in ziua aceea glorioasa sa spunem si noi ca Pavel: „Sunt curat de sangele tuturor…”
Cand am inceput sa citesc din Ioan 6 despre Painea Vietii, mi-am adus aminte ca slova omoara. Duhul este Cel ce da viata! De-ar fi cuvintele noastre duh si viata, exact ca ale Mantuitorului nostru. Chiar in acele clipe m-am abandonat in suveranitatea Lui Dumnezeu.
Citeam si predicam, iar oamenii din fata mea deveneau tot mai batjocoritori, ma intrerupeau si-mi puneau tot felul de intrebari, si cu cat le raspundeam mai bine, cu atat ei deveneau mai agitati si rautaciosi.
Fiecare cuvant pe care-l spuneam le oparea mandria, la fiecare chemare la pocainta, la abandonare in bratele Lui, se impietreau si mai tare. Ajunsesem la un moment dat sleit de putere, fiecare fraza despre dragostea lui Hristos pe care o rosteam, imi provoca durere pentru ca le vedeam ochii reci si plini de ura fata de Domnul meu.
Ramasesem fara cuvinte, si tacerea nu a adus cu ea, decat mai multa mahnire si dezamagire. Dupa cateva momente Domnul mi-a trimis ajutor din Sion si m-a inviorat in duhul meu.
Din nou i-am chemat la Hristos, de data aceasta insa personal, pe fiecare pe nume, i-am indemnat sa se lepede de ei insisi si sa-L urmeze. In cele din urma, cel mai impotrivitor dintre ei, pe nume Gica, a inceput sa planga si sa strige:
 „Nu pot, nu pot sa vin la El, e prea tarziu…nu mai e nici o speranta pentru mine!!!”
Atunci L-am predicat pe Hristos nadejdea noastra pana cand m-au parasit puterile, dar el continua sa planga si sa strige: ” Nu pot, nu pot!!!”
Isaia 53 au fost utimele mele cuvinte din partea Domnului pentru ei.
Iar predica am sfarsit-o in genunchi si in lacrimi  impreuna cu toti fratii mei, cerand indurare Tatalui pentru ei…
Marius a predicat dupa mine despre dragostea Tatalui si mizeria fiului risipitor. Am ramas din nou uimit de inima de Tata a lui Dumnezeu care e gata sa-si primeasca fii risipitori acasa. Din nou insa ne-a indurerat pe toti, cand  l-am vazut  pe O–-, drogandu-se ca si data trecuta . Miercuri insa s-a asezat langa Marius in timp ce predica, si se droga chiar langa el.
O imagine infioratoare care ne va urmari inca multa vreme…
 G–, a inceput cand predica Marius, sa marturiseasca ca el nu este om, pentru ca seara trecuta si-a batut cel mai bun prieten.
Dar nu a vrut sa primeasca consolare din partea Evangheliei… Si in ciuda predicarii clare din acea zi, cei mai multi dintre ei au ramas doar ingandurati, treziti la realitatile vesnice, dar in continuare neconvertiti…
Intoarce-i Tu Doamne si se vor intoarce acasa in bratele Tale, asemenea fiului risipitor.
Tovarasul vostru de jug,
Adi Martin (06/22)

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: