Cind omul nu mai poate sa creada (2)

Cititi Part 1 aici – Nu se poate trai fara credinta

Totul depinde de credinta adevarata

De fapt, lucrul cel mai important este să aveţi credinţa adevărată, salvatoare!

Fiecare om îşi are propria lui credinţă. Pe când eram student şi locuim cu mama, a venit într-o bună zi o doamnă în vizită la mama. Pentru că mama tocmai nu era acasă, am spus:

— Stimată doamnă, nu este acasă. Va trebui să vă mulţumiţi cu prezenţa mea.

— Foarte bine, a spus ea politicoasă. După ce am invitat-o să ia loc, m-a întrebat:

— Cu ce vă ocupaţi? I-am răspuns:

— Studiez teologia.

— Poftim!? a strigat ea. Teologia? Cine mai crede în ziua de azi? Este imposibil să mai crezi!

 

Şi apoi, bătrâna doamnă a făcut aluzie la Goethe – eram în Frankfurt, unde trăise Goethe – şi a afirmat cu mândrie:

— Noi avem credinţa lui Goethe! Creştinismul e demodat, învechit!

Pentru că discuţia începuse să-mi fie penibilă şi pentru că nici nu doream să încep să mă cert cu bătrâna doamnă, am schimbat subiectul:

— Stimată doamnă, permiteţi-mi să vă întreb, cum o duceţi cu sănătatea?

Ea mi-a răspuns repede – bătând cu degetul în masă:

— Să bat în lemn! Aşa ceva nu se întreabă! Am întrebat-o:

— Iertaţi-mă, ce înseamnă „să bat în lemn”?

— Asta alungă ghinionul!

— Aşa deci, am constatat atunci, aţi renunţat la credinţa în Dumnezeul cel viu, dar credeţi în „să bat în lemn”. Ciudat! Aţi făcut un schimb strălucit! Atunci am înţeles: fiecare om are o credinţă. Întrebarea este numai dacă am credinţa adevărată, salvatoare. Vremurile noastre spun: „Principalul este că avem o credinţă!” Şi aşa se şi spune: „Cred în Dumnezeu!” – „Cred în natură!” – „Cred în destin!”

— „Cred în providenţă!” Nu, nu, prietenii mei, principalul este să am credinţa adevărată, o credinţă care să-mi dea pace, pacea cu Dumnezeu şi pacea în inimă. Trebuie să am o credinţă care să mă scape de iad, pe care s-o pot simţi aici, pentru că-mi dăruieşte o viaţă nouă. Altfel, credinţa mea nu face doi bani. Mulţi oameni au crezut cândva în Germania, în victoria finală, în Führer. Ce s-a ales de credinţa lor!? Nu vreţi să înţelegeţi că există credinţă falsă? Trebuie să am credinţa adevărată, salvatoare!

Însă credinţa adevărată, salvatoare este credinţa – spus pe scurt – în Isus, Fiul Dumnezeului celui viu. Credinţa în Isus Cristos! Nu într-un fondator de religie, din aceştia există cu duiumul, ci în Isus Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu.

Şi acum trebuie să vă vorbesc despre Isus.

În Biblie ni se povesteşte o istorie minunată, în care ni se face de-a dreptul o demonstraţie de credinţă salvatoare în Isus.

Călătoriţi împreună cu mine în duhul, cu 2000 de ani în urmă, în faţa porţilor Ierusalimului, pe dealul Golgota. Nu-i băgaţi în seamă pe oamenii care urlă şi strigă acolo! Nu vă uitaţi la soldaţii romani, care stau de pază şi trag la sorţi hainele celor executaţi! Ci să ne uităm împreună în sus: pe crucea din mijloc atârnă Fiul lui Dumnezeu. Pironit! Cu faţa însângerată de cununa de spini, pe care i-au înfipt-o pe cap. Acolo atârnă Dumnezeu. Şi la dreapta lui atârnă un criminal. Şi acesta a fost executat. Şi la stânga Lui la fel. Şi apoi se face întuneric. Se apropie moartea. Deodată, unul din cei doi criminali începe să strige:

— Ascultă, ai spus că ai fi Fiul lui Dumnezeu, hei, Tu cel din mijloc. Dacă eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu şi dacă nu eşti un mincinos, dă-Te jos de pe cruce şi ajută-mă şi pe mine!

O, putem să-l înţelegem pe acest om. În groaza morţii, omul spune lucruri pe care altfel poate nu le-ar fi spus niciodată. Şi apoi vorbeşte celălalt. El i se adresează celuilalt criminal şi spune:

— Şi tot nu te temi de Dumnezeu!

Cu aceasta începe, cu faptul că omul înţelege că Dumnezeu este sfânt şi cumplit.

Când bombele au căzut peste oraşele noastre, oamenii au fost descumpăniţi. Poate că este vina bisericii, că nu s-a spus: Dumnezeu poate să fie cumplit! Dumnezeu poate să-Şi tragă mâna! „Şi tot nu te temi de Dumnezeu!” Ar trebui să se strige deasupra marilor noastre oraşe: „Şi tot nu vă temeţi de Dumnezeu!” Ar trebui să se strige în agenţii şi în birouri, acolo unde oamenii calcă pe cadavre ca să facă bani: „Şi tot nu vă temeţi de Dumnezeu!” Ar trebui să li se spună tinerilor, care trăiesc în curvie: „Şi tot nu vă temeţi de Dumnezeu! Cum vă imaginaţi viaţa voastră? Sunteţi orbi?” Cu aceasta începe totul, că omul recunoaşte sfinţenia şi grozăvia mâniei lui Dumnezeu.

Şi apoi, acest tâlhar, acest criminal vorbeşte mai departe:

— Noi suferim pe drept această osândă! Am meritat-o!

Acesta este al doilea lucru care duce la credinţa salvatoare: omul îşi mărturiseşte propria vină. Am întâlnit mulţi oameni, care mi-au spus:

— Nu pot să cred!

I-am întrebat:

— Aţi înţeles vreodată, că sunteţi vinovat înaintea lui Dumnezeu?

— Nu, fac ce este bine şi nu-mi pasă de nimeni. Atunci le-am replicat:

— Atâta timp cât vă minţiţi în acest fel nu veţi ajunge la lumină!

De curând am întâlnit iar un om, care mi-a spus şi el:

— Fac ce este bine şi nu-mi pasă de nimeni. I-am răspuns:

— Felicitări! Eu n-aş putea să afirm acest lucru. Multe lucruri din viaţa mea nu sunt cum trebuie.

Atunci mi-a răspuns:

— Desigur, dacă ne uităm în detaliu!

— O, i-am spus, Dumnezeu se uită în detaliu! Atunci nu vă mai minţiţi singur!

Vedeţi dumneavoastră: ajungeţi la credinţa adevărată, salvatoare abia atunci când numiţi păcatul păcat, când vă numiţi relaţiile sexuale murdare curvie, când vă numiţi adulterul adulter, când minciuna nu o mai numiţi şiretenie, ci minciună, când nu mai spuneţi că egocentrismul dumneavoastră este justificat, ci recunoaşteţi că vă sunteţi propriul dumnezeu – şi aceasta este idolatrie. Acesta este cel de-al doilea lucru, care mă duce la credinţa salvatoare: că în sfârşit îmi numesc păcatul păcat şi că vin înaintea lui Dumnezeu şi-I spun:

— Doamne, am meritat pedeapsa Ta!

Este cumplit, cum încearcă oamenii din vremea noastră să se convingă:

— Totul este în regulă!

Într-o bună zi, Dumnezeu ne va smulge masca! Şi apoi, acest tâlhar nu a mai vorbit cu celălalt tâlhar, ci i s-a adresat lui Isus:

— Nu ai comis nici o nelegiuire! De ce atârni aici?

Şi în clipa aceea a înţeles: Ăsta atârnă aici pentru mine! El ia asupra Lui vina mea!

Aşa că tot ce mai poate să facă tâlharul este să strige:

— Doamne, aminteşte-Ţi de mine, împărate, când vei veni în împărăţia Ta!

Acesta este cel de-al treilea lucru: el crede că Isus poate să mântuiască veşnic, pentru că a murit în locul nostru. Şi Isus îi spune atunci:

— Chiar astăzi vei fi cu Mine în rai!

Vedeţi dumneavoastră, aceasta este credinţa salvatoare: să ajung să conştientizez sfinţenia lui Dumnezeu, să recunosc că sunt pierdut şi să-L recunosc pe Isus, pe acel Isus care a murit pe cruce pentru mine, drept singura mea şansă. Fără această credinţă nu vă veţi descurca în viaţă! Dar cu această credinţă vă veţi descurca în mod sigur! Este tot ce pot să vă spun.

Unii oameni mi-au reproşat de multe ori:

— Sunteţi absolut unilateral! Pot numai să le răspund:

— Iertaţi-mă! Există numai această singură cale, pentru a ne descurca în viaţă, în moarte şi la judecată, anume să vin eu, păcătosul, la Isus, să-mi mărturisesc păcatele pocăindu-mă de ele şi să cred cu tărie: „Dintr-un izvor sânge a curs / Pentru cei păcătoşi / Acest izvor minuni face / Spală pe păcătoşi. / Pentru mine încă a curs / Credinţa mă ţine. / Ce mult bine mi-a dat Cristos / Murind pentru mine”. Îmi doresc să nu uitaţi niciodată acest lucru: „Isus a murit pentru mine!” Când vă veţi trezi mâine dimineaţă, să vă răsune în minte: „Isus a murit pentru mine!” Când veţi fi mâine la lucru, în mijlocul activităţii, să vă gândiţi deodată: „Isus a murit pentru mine!”. Atunci – prin harul lui Dumnezeu – să vă rugaţi lui Dumnezeu şi să-I spuneţi: „Pentru mine! Atunci pot să cred!”. În clipa aceea, când veţi înţelege acest lucru, veţi deveni un copil al lui Dumnezeu! Isus spune: „Eu sunt uşa. Cine intră prin Mine va fi mântuit”.

Acum mai trebuie însă să mai spun un al treilea lucru: foarte mulţi oameni îmi spun:

— Da, pastore Busch, dar eu pur şi simplu nu pot să cred ce spuneţi dumneavoastră. Când stau să vă ascult, tot ce spuneţi sună bine, dar pur şi simplu nu pot să cred ce spuneţi. Şi la aceasta trebuie să dau acum un răspuns. Aş dori să-i împart pe oamenii care vorbesc aşa în patru grupe. 

(Va urma…Part3 & 4)

de Wilhelm Busch

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: