Ioan Peia – Vorbirea de rau / distructiva – Tzara’as (via) Strajeri

sursa/puteti citi articolul intreg aici la  strajeri.ro din Comori ascunse in Tora.

 La Sinai Dumnezeu a facut o oferta extraordinara urmasilor lui Israel :

„Acum, daca veti asculta glasul meu, si daca veti pazi legamantul Meu, veti fi ai Mei dintre toate popoarele, caci tot pamantul este al Meu; Imi veti fi o imparatie de preoti si un neam sfant.” (Exod 19:5,6)

In porocesul revelatiei divine asupra preotiei, Dumnezeu ii spune lui Moshe: „Fratelui tau Aaron, sa-i faci haine sfinte, ca sa-i slujeasca de slava si frumusete.” (Exod 28:2)

In ultima carte a Bibliei este descrisa implinirea prin Domnul Isus Hristos a planului lui Dumnezeu in ceea ce priveste Imparatia Lui si preotia:

„Cand a luat cartea, cele patru fapturi vii si cei douazeci si patru de batrani s-au aruncat la pamant inaintea Mielului, avand fiecare cate o alauta si potire de aur, pline cu tamaie, cari sint rugaciunile sfintilor. Si cantau o cantare noua, si ziceau: „Vrednic esti Tu sa iei cartea si sa-i rupi pecetile: caci ai fost jungheat, si ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam. Ai facut din ei o imparatie si preoti pentru Dumnezeul nostru, si ei vor imparati pe pamant!” (Apoc 5: 8-10)

Imparatia lui Dumnezeu si preotia sunt strans legate una de alta. Cei ce sunt in Imparatie sunt preoti ai Celui prea Inalt, ei sunt facuti preoti de Insusi Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. De asemenea preotii lui Dumnezeu lucreaza impreuna cu El la zidirea Imparatiei Sale.

Apartenenta la Imparatia lui Dumnezeu atrage dupa sine cerinta implinirii voii Lui esprimata desavarsit in Legea Sa. In imparatia Celui care este Dragoste toti suntem datori sa implinim porunca: „Sa va iubiti unii pe altii cum v-am iubit Eu!”

De aceea in Tora, inceputul revelatiei divine despre Imparatie, Marele Preot era imbracat de ceilalti preoti in hainele sfinte pentru infatisarea inaintea lui Dumnezeu. Hainele au o puternica conotatie relationala, fata de Dumnezeu si fata de oameni.

Ne imbracam in haine pentru ca suntem conditionati de relatiile, traditiile stabilite in comunitatea de oameni in care traim.

Dar in mod special suntem „imbracati in haine sfinte” pentru infatisarea inaintea Creatorului nostru de catre ceilalti preoti, care sunt impreuna cu noi slujitori ai lui Isus Hristos pe acest pamant.

Si unul din batrini a luat cuvintul, si mi-a zis: „Acestia, cari sint imbracati in haine albe, cine sint oare? Si de unde au venit?” „Doamne”, i-am raspuns eu, „Tu stii”. Si el mi-a zis: „Acestia vin din necazul cel mare; ei si-au spalat hainele, si le-au albit in singele Mielului. Pentru aceasta stau ei inaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, si-i slujesc zi si noapte in Templul Lui. Cel ce sade pe scaunul de domnie, isi va intinde peste ei cortul Lui. (Apoc 7:13-15)

E cutremurator gandul ca stradania noastra pentru sfintenie afecteaza numai fiinta noastra (inima, sufletul, cugetul si trupul nostru) dar nu si hainele noastre proprii, acel element al existentei noastre care depinde de relatiile cu fratii si surorile noastre. In schimb trairea in ascultarea si implinirea desavarsita a voii lui Dumnezeu afecteaza imbracarea fratilor si surorilor noastre.

Modul cum arata hainele noastre sfinte cand ne infatisam inaintea Imparatului depinde de sfintenia relatiilor dintre noi. Puteti sa ma imbracati in haine sfinte fara pata, albite in sangele Mielului, si aceasta datorita faptelor sfinte pe care le faceti pentru mine, sau puteti sa incercati sa-mi patati hainele si sa ma faceti sa arat urat si murdar inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor.

Creatorul nostru ne mantuie datorita jertfei Fiului Sau individual, dar ne accepta in tabara Sa, Eruv Yahveh (domeniul sau privat), Imparatia Sa doar corporat.

Exista trei sfintiri pe care Yahveh le face pentru zidirea Imparatiei Sale: sfintirea timpului, sfintirea spatiului si sfintirea oamenilor prin care ne face preoti ai Sai.

Nimic nesfant nu poate exista in noi si in relatiile noastre in Eruv Yahveh – Tabara Sa.

De aceea un semn al avertizarii pericolului pangaririi relatiilor dintre cei chemati sa fie sfinti a fost mereu prezent in revelatia divina.

Marele Preot avea la poala vesmantului sau (spun rabinii) 72 de ciucuri ca de rodie si 72 de clopotei de aur. Semnificatia ciucurilor si a clopoteilor este complexa si de aceea ne rezumam doar la una din ele. Talmudul spune ca roba mareului preot semnifica sfintirea in relatiile sociale din poporul lui Dumnezeu. Cei 72 de ciucuri de rodie aveau 72 de nuante de alb, tot atatea cate existau in petele Tzara’as care aparea pe pielea unui om atunci cand acesta pacatuia prin vorbirea de rau.

Exista o lagatura stransa intre acest aspect al imbracamintii marelui preot si pacatul vorbirii de rau / distructiva. Deoarece in imparatia lui Dumnezeu nu poate exista dezbinare, ura, barfa si clevetire, distrugerea prin calomnie si minciuna, Dumnezeu a stabilit in mod suveran prin care sa mentina curatia relatiilor in poporul lui Israel.

Capitolele 13 si 14  din Levitic descriu interventia directa a lui Dumnezeu atunci cand in poporul lui Israel cineva pacatuia prin vorbirea de rau.

„Daca un om are pe pielea trupului sau o s’eis (umflatura), o sapachas (eruptie) sau o baheres (pata alba), si va deveni o tzara’as pe pielea trupului sau, el trebuie sa fie adus la kohen (preotul) Aaron sau la unul din fiii sai,kohanim (preotii). Kohen (Preotul) sa-i cerceteze rana de pe pielea trupului, iar daca parul din rana s-a albit si rana este mai adanca decat pielea trupului sau, atunci este o boala tzara’as ; dupa ce preotul l-a cercetat, sa-l declare tameh (necurat). Dar daca pata este alba pe pielea trupului sau si nu este mai adanca decat pielea, iar parul nu s-a albit, atunci preotul sa-l inchida pe cel cu rana sapte zile. In a saptea zi preotul va trebui sa-l cerceteze; daca i se va parea ca rana a ramas asa cum a fost si nu s-a imprastiat pe piele, atunci preotul sa-l inchida inca sapte zile. In ziua a saptea preotul sa-l cerceteze din nou, iar daca rana a mai scazut si nu s-a intins pe piele, atunci preotul sa-l declare curat, caci este doar o eruptie; el sa-si spele hainele si va fi curat. Daca eruptia se intinde pe piele dupa ce omul s-a aratat preotului pentru a fi declarat curat, el va trebui sa vina din nou inaintea preotului. Preotul sa-l cerceteze si daca eruptia s-a intins pe piele, preotul sa-l declare necurat, caci are tzaraas. ”  (Levitic 13:1-8)

Un pasaj mare din Torah este dedicat explicarii legilor unui metzora (cineva afectat de tzara’as) si procesul lui de purificare pe care el trebuia sa il parcurga pentru a-si pastra puritatea. Un metzora este tradus gresit cu „lepros”, si afectiunea lui cu „lepra”. In realitate, Tzara’as nu este boala cauzata de o micobacterie care se reproduce incet. Desi o pata de Tzara’as este numita un neg’a (la plural – negaim, conform Mishna care se ocupa cu legile sale), traducerea literala a neg’a este ” atins. ” Aceasta se refera la faptul ca  un metzora este ” atins ” de catre mana lui Dumnezeu si primeste acest fel de cusur, pata, (fie ca este pe trupul sau, hainele lui sau casa sa). Tzara’as este unica prin faptul ca este o boala spirituala manifestata printr-un aspect fizic. In intreaga literatura rabinica si biblica, un metzora este de obicei considerat ca o persoana care este pedepsita de HaShem (Dumnezeu).

Etimologia cuvantului „lepra ” vine de la animalul a carui blana are pete, cunoscut in mod obisnuit cu numele de leopard.

Potrivit cu Midrash, cuvantul metzora este o prescurtare a „motzei Shem r’a”, expresia ebraica pentru un calomniator, defaimator, clevetitor, a carui pedeapsa este Tzara’as.

Tzara’as, in mod evident nu este lepra. Semne de Tzara’as pot aparea si pe parul, hainele, si casa cuiva pe langa trupul lui. Lepra este o maladie pur biologica, si astfel, in mod inerent, nu se poate materializa pe obiecte lipsite de viata, cum ar fi imbracamintea sau locuinta. Mai mult decat atat, pentru ca o pata sa fie denumita un nega (o pata) de Tzara’as, trebuia sa aiba una din cele patru nuante de alb asa cum sunt descrise in Mishnah. Daca Tzara’as este sinonim cu lepra, atunci culoarea nu ar avea nicio importanta; de aceea, orice culoare, si cu siguranta orice nuanta de alb, trebuie sa fie clasificate ca Tzara’as. In plus, nu orice pata pe piele era considerata Tzara’as ci numai acelea pe care preotul decidea ca sunt Tzara’as.” (Rabinul Shaim HaQoton)

Aceasta bola data de Dumnezeu, atunci cand cineva distrugea relatiile in poporul lui Israel prin vorbirea de rau, avea scopul nu numai de identificare a celui care pacatuia ci si de oferire a unei modalitati de recuperare a lui. Daca cel ce pacatuia prin vobirea de rau avea constiinta si se prezenta de buna voie la preot ca sa ii fie cercetata rana de pe piele, el putea sa se pocaiasca in perioada de izolare si prin teshuvah – pocainta cu toata ininma – tzara’as disparea si omul era reprimit in comunitate.

Daca ascundea aceste pete de pe trup ele puteau aparea pe frunte sau crestetul capului. Daca nici aceasta nu ar fi dus la identifarea celui care pacatuia prin vorbirea de rau petele puteau aparea pe haine sau chiar pe peretii casei. Dumnezeu nu doarea distrugerea celui ce pacatuia prin vorbirea de rau ci pocainta si reintegrarea lui in poporul sfant. Pana la disparitia petelor de pe corp el trebuia sa strige “Necurat! Necurat!” si sa locuiasca afara din tabara.

In iudaism pacatul vorbirii de rau este unul din cele mai mari pacate impotriva unitatii poporului ales si de aceea Dumnezeu a hotarat aceasta modalitate de identificare si curatire a acestui pacat.

“Midrash  declara ca exista zece pacate pentru care un evreu este pedepsit cu boala de piele (negaim): idolatria, imoralitatea sexuala, crima, profanarea numelui sfant al lui Dumnezeu, blestemarea, hulirea numelui sfant al lui Dumnezeu, furtul din avutul public, furtul din averea altuia, ingamfarea, raspandirea de lashon harah (vorbire de rau) si un ochi rau. Midrash studiaza aprofundat originile tuturor acestor pacate prin interpretarea exegetica a diferitelor versete din tot Tanachul.” (Rabinul Shaim HaQoton)

Cand Domnul Isus Hristos a trimis pe cei 12 in Numele Sau, El le-a spus:

„Si pe drum, propovaduiti, si ziceti: „Imparatia cerurilor este aproape!” Vindecati pe bolnavi, inviati pe morti, curatiti pe leprosi (in ebraica metzora), scoateti afara dracii. Fara plata ati primit, fara plata sa dati.” (Mat 10:7 -8 ) 

Este important sa remarcam ordinea lucrarilor pe care ucenicii Domnului trebuiau sa o implineasca: in primul rand propovaduirea Imparatiei cerurilor; in al doilea rand vindecarea bolnavilor; in al treilea rand invierea mortilor; in al patrulea rand curatirea metzora (celor bolnavi de tzara’as – a celor care se faceau vinovati de pacate care afectau relatiile intre oameni) si in al cincilea rand scoaterea afara a dracilor.

In Noul Legamant pastrarea curatiei relatiilor dintre frati este facuta prin Cuvant si lucrarea Duhului Sfant. Duhul Sfant dovedeste pe cei ce sunt vinovati in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata. Petele de tzara’as nu mai apar pe piele ci in inima. Avertizarea lui Dumnezeu impotriva vorbirii de rau nu mai afecteaza numai trupul, ci prin prezenta Duhului Sfant lucrarea coboara la nivelul contiintei individuale dar la nevoie si corporate.

Teribil lucru este sa nu accepti cercetarea pe care Marele Preot Isus Hristos o face in fiintele noastre prin Duhul Sfant.La fel ca in tabara lui Israel noi trebuie sa mergem inaintea Marelui Preot, Domnul Isus Hristos si sa-l rugam sa ne cerceteze, si sa vada daca suntem pe calea cea rea si sa ne puna pe calea cea buna, indiferent cat ne-ar costa.

Daca ne impietrim si nu acceptam verdictul Lui, daca atunci cand pacatuim prin vorbirea de rau ne ascundem si cautam sa acoperim raul care este in noi si prin care le pangarim hainele sfinte ale celorlalti frati, sfarsim prin a fi parasit de marele nostru Mangaietor si Calauzitor, de Dumnezeu Duhul Sfant.

O imparatie nu poate exista daca este dezbinata. De aceea Domnul Isus Hristos nu va intarzia sa izbaveasca poporul Sau de acest pacat cumplit care este vorbirea de rau.

Vremea cercetarii este acum. Sa ne intoarcem cu toata inima catre Domnul, cu pocainta si cu speranta ca El ne va ierta pacatele si faradelegile noastre si ne va uni prin Duhul Sfant ca sa fim Imparatie si preoti pentru Dumnezeu Tatal nostru. Sa ne imbracam unii pe altii in hainele neprihanirii, albite in sangele Mielului, sporind lucrarea Imparatiei si grabind impreuna venirea Domnului Isus Hristos.

Amin!

Reclame

Anguish in the house of God – subtitrare in Limba Romana

Click sub video pentru transcriere in Limba Romana.

…And I look at the whole religious scene today and all I see are
inventions and ministries of man and flesh. It’s mostly powerless, it has no
impact on the world…And I see more of the world coming into church and
impacting the church, rather than the church impacting the world.

I see the music taking over the house of God. I see entertainment
taking over the house of God. The obsession with entertainment in God’s
house, a hatred of connection, a hatred of reproof. Nobody wants to hear it
anymore.

WHATEVER HAPPENED TO ANGUISH IN THE HOUSE OF GOD?
Whatever happened to anguish in ministry? It’s a word you don’t hear in this
pampered age. You don’t hear it. Anguish means extreme pain & distress. The
emotion so stirred that it becomes painful, acute, deeply felt inner pain
because of conditions about you, in you, or around you.

ANGUISH. DEEP PAIN. DEEP SORROW. AGONY OF GOD’S HEART.
We’ve held on to our religious rhetoric and our revival talk but we’ve
become so passive. All true passion is born out of anguish. All true passion for
Christ comes out of a baptism of anguish.

You search the Scriptures and you’ll find that when God determined to
recover a ruined situation, He would share His own anguish, for what God saw
happening to His church and His people. And, He would find a man and
literally baptize him in anguish.

You find it in the Book of Nehemiah. Jerusalem is in ruins. How is God
going to deal with this? How is God going to restore the ruin?
Folks, look at me… Nehemiah was not a preacher, he was a career man
who would not just have a flash of emotion, not just some great sudden burst
of concern and then let it die. He said, „No! I broke down and I wept and I
mourned and I fasted. Then I began to pray night and day. Why didn’t these
other men, why didn’t they have an answer? Why didn’t God use them in
restoration? Why didn’t they have a word? Because there was no sign of
anguish. NO WEEPING! NOT A WORD OF PRAYER! It’s all ruin.

Does it matter to you, does it matter to you at all that God’s spiritual
Jerusalem, the church, is now married to the world? That there is such a
coldness sweeping the land? Closer than that… does it matter about the
Jerusalem that is in our own hearts? The sign of ruin that is slowly draining spiritual power and passion? Blind to lukewarmness, blind to the mixture that is creeping in.

That’s all the devil wants to do is get the fight out of you. And kill it so
you won’t labor in prayer anymore. You won’t weep before God anymore. You
can sit and watch television or the internet and your family go to hell. Let me
ask you, „Is what I just said convicted you at all?”

There is a great difference between anguish and concern. Concern is
something that begins to interest you, you take an interest in a project or a
cause or a concern or a need. Let me tell you something I’ve learned after all
my years, my 50 years of preaching: „If it is not born in anguish, if it has not been born of the Holy Spirit where what you saw and heard of the ruin that drove you to your knees, took you down into a baptism of anguish where you began to pray and seek God.  I know now, oh my God do I know it! Until I am in agony, until I have been anguished over it and all our projects all our ministries, everything that we do…

Where are the Sunday school teachers that weep over kids they know
are not hearing and going to hell?

You see a true prayer life begins at the place of anguish. You see, if you set your heart to pray, God’s going to come and start sharng his heart with you. Your heart begins to cry out-Oh God, your name is being blasphemed, Holy
Spirit is being mocked. The enemy is out trying to destroy the testimony of the
Lord’s faithfulness and something has to be done.

There is going to be no renewal, no revival, no awakening, until we are
willing to let Him once again break us. Folks it’s getting late and it’s getting
serious. Please don’t tell me, don’t tell me that you’re getting concerned… when you’re spending hours on the internet and in front of the television! Come on! There’s some need to get to this altar and confess: „I am not . what I was, I am not where I am supposed to be. God I don’t have your heart or your burden! I’ve wanted it easy. I just wanted to be happy. But Lord, true joy comes, true joy comes out of anguish. There is nothing of the flesh that will give you joy. I don’t care how much money, I don’t care what kind of new house, there is absolutely nothing physical that can give
you tru joy. It is only what is acomplished by the Holy Spirit when you obey
Him and take on His heart.

Build the walls around your family! Build the walls around your
own heart. Make yourself strong and impregnable against the enemy.
God, that’s what we desire!

Excerpt of David Wilkerson from a sermon titled „A call to anguish”.

Ma uit astazi la intreaga scena religioasa si tot ceea ce vad sunt inventii si lucrari ale oamenilor si ale carnii (firii).

Fara putere si nu are nici un impact asupra lumii si vad mai mult lumea venind in Biserica si avind impact asupra ei decit Biserica avind impact in lume.

Click pe More sa cititi tot articolul…

Mai mult

Sadhu Sundar Singh – Capitolul 5 – In Tibet

Katmandhu,Nepal in antichitate -photo A.Galis

Cititi –

„Eu ii voi arata ceea ce trebuie sa sufere pentru numele Meu”. Faptele Apostolilor 9:16.

De la inceputul activitatii sale misionare, Sadhu a avut in vedere marea si periculoasa lucrare sa duca Evanghelia in Tibet, tara inaccesibila, indepartata de regiunile vecine prin situatia ei geografica, inchisa fata de crestinism, si la orice influenta straina.

Frumusetea impresionanta a muntilor sai acoperiti de gheturi vesnice, bogatia manastirilor care ascund comori si manuscrise rare, necunoasterea
moravurilor si mentalitatii acestui popor pe care civilizatia europeana nu l-a atins inca, fac din Tibet o tara misterioasa si stranie, despartita de restul lumii prin frontierele sale incuiate.

Sundar nu cunostea nici tara, nici poporul, nici limba. El stia numai ca va trebui sa indure mari greutati, dar in zelul si iubirea sa pentru Hristos nu sovaia in fata nici unui pericol sau suferinte. Oare nu era el un „sikh” adica un soldat la ordinele Mintuitorului? Oare nu-l alesese Hristos pentru aceasta misiune periculoasa tocmai pentru ca avea nevoie de un martor fara frica? Oare nu avea Dumnezeu un mare numar de servitori care sa vesteasca mintuirea de-a lungul  Indiei, in timp ce nimenea nu era dispus sa infrunte pericolele acestei tari neglijate si ostile?

Muntii Himalaya-A.Galis

Crescut nu departe de muntii cei inalti ai Himalaiei, Sundar adeseori lasase gindirea sa zboare de cealalta parte a frontierei, catre acea populatie cufundata in tenebrele paginismului si care niciodata nu auzise vorbindu-se despre iubirea lui Dumnezeu.

Tibetanii sint foarte religiosi, dar cea mai mare parte sint foarte ignoranti si superstitiosi. ‘LAMA-lele” (calugari budisti) stapinesc tara si pastreaza poporul in nestiinta cu scopul sa nu piarda influenta asupra lui. Ei traiesc in manastiri sau lamaserii si-si petrec cea mai mare parte din timp studiind cartile lor sfinte. Cei mai multi dintre ei cauta in mod sincer adevarul si nazuiesc dupa sfintenie. Cealalta parte din ei, care detin bogatia si puterea sunt cruzi, fanatici, stricati. Poporul zace in frica si atribuie rugaciunilor lamalelor puterea protejatoare contra zeilor si demonilor fara numar de care se crede inconjurat si pe care si-i inchipuie ca sint gelosi, dominatori, razbunatori. Ca sa domoleasca minia zeilor si sa scape de farmecele lor, tibetanii aduc daruri lamalelor cu scopul de a obtine interventia lor.

Seful tuturor lamalelor este Dalai-Lama sau marele preot, care guverneaza cu o putere absoluta. El locuieste intr-un palat maret, construit pe virful unei stinci „Patala” si care domina „Lassa”, cetatea sfinta. Templul este consacrat lui Buda. Zidurile sale masive, terasele si fortificatiile sale se ridica vertical din cimpie; el este impodobit cu o cupola scinteind de aur si pietre pretioase. La picioarele lui, orasul Lassa putrezeste de murdarii. Tibetul este tara morilor de rugaciuni pe care bastinasii le misca in mod mecanic. In vint flutura drapele de rugaciuni. In anumite lamaserii, cilindrii continind milioane de copii dupa rugaciuni se invirtesc fara incetare. Tibetanii cred ca prin aceasta intr-una repetare, vor obtine iertarea pacatelor si binecuvintarea zeilor lor.

Harta Tibet, Nepal, India in 1897

Sadhu n-a fost primul misionar care a incercat sa intre in aceasta tara
neospitaliera. Misiunile crestine au o remarcabila istorie de care ar fi prea lung
sa vorbim aici. Cea mai recenta misiune este aceia a fratilor Moravi care
lucreaza la frontiera Tibetului si au putut uneori patrunde pina in interiorul tarii. In urma greutatilor de neinvins insa, portile au fost inchise nu numai din ordinul
tibetanilor, ci si de guvernul englez. Acesta autoriza misiunea Morava sa-si
continua lucrarea sa cu conditia sa-si limiteze activitatea la teritoriul de sub
mandat Britanic.(Aceasta a fost situatia pina in anul 1934, data la care autoarea
si-a scris cartea).

Se spune despre crestinii hindusi care au patruns in Tibet ca negustori sau ca asceti, ca au murit martiri. La fel a fost cazul cu tibetanii care au acceptat pe Hristos ca Mintuitor.

Sundar Singh nu odata numai a povestit martirajul unuia dintre concetatenii sai sikhi – Kartar Singh – a carui istorie seamana foarte mult cu a sa. Crescut ca si dinsul in lux, el gasi in crestinism raspunsul profundelor lui aspiratii sufletesti. Persecutat de familie, care concentrase asupra-i  toate sperantele ca unic mostenitor al numelui, el a avut de suferit foarte mult. Gonit de ai lui, a predicat mai intii in India, apoi s-a indreptat spre muntii Tibetului si a ajuns pina in inima tarii. S-a incercat de a-l izgoni de acolo, dar nu a incetat sa vesteasca mesajul mintuirii, pina in ziua cind a trebuit sa apara inaintea lui Lama de la Tsinhan. Invinovatit de patrundere interzisa in Tibet si de a fi propagat aici o religie straina, a fost condamnat la moarte. El asculta in tacere sentinta si se indeparta de la ei spre locul de chin, nesovaielnic, staruind inca odata asupra multimii ce-l inconjura, sa caute fara intirziere mintuirea, care este in Isus Hristos. La locul de executie, Kartar a fost dezbracat de vestminte si cusut intr-o piele cruda de yack, care strimtindu-se la soare, provoaca aceluia pe care-l infasoara cele mai crincene suferinti. Timp de trei zile cit a durat supliciul, el n-a scos vreun vaiet. Spre seara, inainte de a muri, multumi lui Dumnezeu pentru toate mingaierile Lui si se sfirsi cu aceste cuvinte pe buze: „Doamne Isuse primeste Duhul meu”.

Primul secretar al lui lama, viu impresionat de ceia ce vedea, lua Noul
Testament al lui Kartar sa-l studieze si curind o „limpezime” se savirsi in inima
lui. Intr-o zi a declarat lui lama ca isi predase inima lui Hristos. Pentru dinsul
era moarte sigura si intr-adevar trebuia sa sufere acelasi supliciu ca si Kartar,
agravat insa prin alte cruzimi: i se infipse aschii de lemn sub unghii, il scoase
din pielea de yack ca sa il tirasca pe ulitele orasului ca dupa, crezindu-l mort,
sa i se arunce sarmanul trup neinsufletit peste o gramada de murdarii. Printr-o
minune nenorocitul isi reveni in fire si s-a putut tiri mai departe.Calaii lui au fost
ingroziti sa-l vada in picioare si vindecat de rani.
Incredintati ca avea intr-insul o putere supranaturala, n-au mai indraznit sa-i faca vreun rau si a putut continua sa predice. Chiar el insusi a povestit lui Sundar Singh istoria sa, cind acesta il intilnii in cursul calatoriei sale.

Un englez crestin, care cunostea ca nimenea indescriptibilele greutati ale lucrurilor in Tibet, scria: „Un miracol va fi necesar pentru a se invinge aceasta colosala idolatrie sustinuta de tot felul de mijloace diabolice. Cum vom putea oare sa luptam contra multimii lamalelor, nebuni de furie pe aceia care nu sunt de o religie cu ei? Va trebui mari sfinti ca sa se deschida drumul in aceasta tara a superstitiei. Tremur cind ma gindesc la toate suferintele ce vor trebui sa le indure, dar puterea lui Dumnezeu este fara margini”.

Acesta a fost cimpul de misiune,cel mai dificil din toate, pe care tinarul hindus de nouasprezece ani l-a ales ca sfera de activitate. Fara sprijin, fara mijloace, fara pregatire speciala, incredintindu-se numai in harul lui Dumnezeu sa-si dea viata pentru cauza lui Hristos, Sundar se hotari sa infrunte aceasta  lucrare supraomeneasca.

Cind ajunse in 1908 la Poo, statia misiunei morave, gasi aici sprijinul cel
mai zelos. El a putut sa se familiarizeze cu primele elemente ale vorbirei tibetane si un tinar evanghelist, Thanyat-Ali, i-a fost dat ca insotitor. In fiecare an,
primavara cind se deschideau drumurile blocate de zapada si gheturi, Sadhu
parasea Kotgarthul (mic orasel inconjurat de paduri si posedind o biserica, un
modest spital  si o scoala a Misiunii) ca sa atinga frontiera Tibetului.

De acolo, drumul traversa la inceput un pamint cultivat, si apoi cobora in zig-zag, traversind paduri dese de unde tisneau izvoare scapind spre cimpie, unde la patru mii de picioare mai jos curge Sutlejul. Caldura acestui tinut, incadrat de munti inalti este sufocanta. Este una dintre ultimile vai ale Indiei hinduse. Dincolo de ea incepe Asia Centrala, budista. Putin, cite putin, tipul Mongol predomina. Cultura hindusa dispare si o noua civilizatie incepe.Drumul Tibetului se ridica abrupt. Periculos adeseori, el devine din ce in ce mai greu de urcat.

Ca sa poti suporta, pe orice vreme oboselile si primejdiile acestor drumuri, trebuie o vitalitate, o tarie si un curaj neobisnuit.  Sadhu, adesea oprit de guvernul englez, chiar n-a putut sa treaca frontiera; alteori insa a patruns pina in interiorul tarii. Primirea care i se facea, nu era totdeauna dusmanoasa si roba sa de „sadhu” ii deschidea multe porti. Uneori a fost fericit sa gaseasca in aceste locuri neospitaliere prieteni gata sa-l ajute, intre altii un tinar tibetan numit Thapa, care i-a servit de interpret si pe care-l boteaza. De cele mai multe ori insa s-a gasit complect singur in fata unor mari pericole.El nu a tinut un jurnal al calatoriei sale, astfel ca nu este posibil sa se fixeze datele ivite in cursul drumurilor.

Glaciere in virfurile muntilor Himalaya -A.Galis

In povestirile calatoriei sale din nordul Indiei, din Nepal, din Tibet-
adesea fragmentare,- enumara numeroasele pericole la care a fost expus: frigul intens care domneste in acesti munti, printre care a trebuit sa treaca virfuri depasind cinci mii de metrii inaltime, vinturile furioase care matura podisul
inalt al Tibetului, riuri torente care trebuiau trecute cu piciorul sau prin inot, cu
apa rece ca ghiata si cu riscul sa fie tirit de curent; foamea si setea, a caror prada era in tinuturile sterpe sau prin refuzul locuitorilor de a-i da cea mai mica
imbucatura; oboseala lungilor marsuri prin aceasta tara stincoasa si pustie;
fara un adapost unde sa-si petreaca noaptea; sau daca era primit de oamenii
locului,inimaginabila murdarie a caselor lor si a obiceiurilor lor.
Fiarele salbatice si serpii veninosi erau un pericol constant, la fel ca si tilharii care pustiesc locurile si dezbraca si omoara pe nefericitii calatori. Pe de alta parte Sadhu a avut de suferit si violenta dusmanie a lamalelor si grozavele
persecutii, pe care le aplica crestinilor.

Toate aceste pericole si suferinte au fost ocazia unor predari marete in mina mortii, care uneori parea sigura: – „cind ma indrept spre Tibet, nu mai
indraznesc sa sper in revenirea mea, de fiecare clipa gindesc ca este ultimul meu drum; fara vointa lui Dumnezeu care m-a pastrat”.(Ca Pavel el putea sa spuna: „eu nu mai tin la viata, ca si cum mi-ar fi scumpa, ci numai sa-mi savirsesc cursa cu bucurie si trimiterea pe care am primit-o de la Domnul Isus, sa anunt  Evanghelia harului Sau”.

Un sat in Nepal-A.Galis

„La inceputul lui Iulie,”povesteste Sadhu,”am plecat spre Tibet, luind cu mine pe tinarul crestin Thanyat. Inainte de a atinge frontiera Tibetului vestiram
Evanghelia in tirgurile din calea noastra. Apoi multi kilometri, n-am mai vazut
decit pastori si nici o locuinta, astfel ca am fost obligati sa raminem sub cerul
liber. Frigul deveni in timpul noptii intens si a trebuit sa trecem printr-o trecatoare foarte inalta. de-a curmezisul drumului. Respiratia la acea inaltime se facea greu, insa prin bunatatea lui Dumnezeu noi am apucat sa trecem dincolo de acea periculoasa strimtoare.

Cind ajunsera la tirgusorul Mudh, au fost primiti cu bunatate de seful localitatii, care invita pe lama sa ia parte la o masa cu ei. Cum acesta intelegea putin hindustina, el auzi cu bucurie mesajul mintuirii, si altii au fost inca dispusi sa asculte Evanghelia. De acolo, acei doi calatori au ajuns la manastirea Tibetana de la Kee-Gunpa cu patru sute de lamale. Ei au stat doua zile pe linga seful lamaseriei; care nu le-a facut vreun rau, dar care avu cu Sadhu,vii discutii controversate. Dimpotriva, prin tirgurile strabatute dupa aceia, au avut de intimpinat cea mai violenta opozitie.

un pod in muntii Himalaya -A.Galis

Intr-una din calatoriile sale, nu departe de oraselul Garhwal, Sadhu vazu doi oameni,dintre care unul disparu pe neasteptate. Sundar ajunse din urma pe acela ramas singur, care-l opri aratindu-i un trup invelit intr-o pinza.  Este
prietenul meu i-a zis acela, care chiar acum a murit, eu sint strain pe aici,
ajuta-ma cu ceva ca sa-i platesc ingroparea”, Sundar n-avea decit doua monede ce-i fusesera date, sa aiba cu ce plati dreptul de a trece un pod. El scoase banii si-i dadu.Putin dupa aceia a fost ajuns din urma de acelasi om, care alerga intr-un suflet, cu fata tulburata, spunindu-i ca intr-adevar prietenul sau era mort. Sadhu il intreba ce vroia sa spuna si sfirsi sa inteleaga istoria urmatoare: De multi ani acesti inselatori o faceau pe schimbatelea cu mortul  ca sa fure pe trecatori. De data aceasta insa cersetorul intors la prietenul sau, il striga in zadar, si ridicind pinza, vazu ca intr-adevar murise. El implora pe Sadhu sa-l ierte, fiindca era sigur ca este in fata unui sfint pe care il jefuise si ca zeii in furia lor, il pedepseau. Sundar ii vorbi de singurul Dumnezeu si de iertare pentru cei care se caiesc de faptele lor. Plin de o sincera pocainta, vinovatul primi Cuvintul mintuitor. Sadhu il lasa pe acest om sa il insoteasca  o bucata de vreme, apoi il trimise la statia misionara de la Garhwal, unde mai tirziu a fost botezat.

Sadhu cu un insotitor tibetan traversa muntii intr-o zi pe un timp de ninsoare si foarte friguros. Amindoi sufereau si pierdusera nadejdea s-ajunga la capatul drumului. Sositi linga o prapastie, ei gasira un om zacind neinsufletit la baza unei pante inghetate. Sundar propuse sa-l transporte pina la un adapost, dar tibetanul il refuza; voind inainte de toate sa-si salveze propria viata, el trecu mai departe. Sadhu ridica muribundul cu mare greutate, il puse pe spate si apoi cu un pas lent pleca mai departe cu greaua sa sarcina. In timpul acesta efortul nu intirzie sa il incalzeasca si caldura sa se transmita sarmanului om, care se reinsufleti la rindul lui. Putin dupa aceia, reintilni pe nenorocitul sau tovaras tibetan intins la marginea drumului. Era mort de frig in timp ce Sundar Singh ajungea la tinta calatoriei cu omul caruia ii scapase viata.”Acela care va voi sa-si salveze viata o va pierde, dar cel care o va pierde pentru Mine, o va regasi,” zice Isus.

La Narcanda, in muntii dintre Simla si Kotargh, Sadhu a trecut pe linga citiva oameni, care coseau pe cimp. El se apropie sa vorbeasca cu ei. Cu toate ca i-au dat putina atentie, aceia se miniara auzind vorbindu-se de o religie straina. Unul dintre ei il afurisi si luind o piatra, i-o arunca in cap de-l rani. Indata apoi, acest lucrator a fost apucat de o durere violenta de cap si el a trebuit sa se lase de lucru. Sadhu, ridicindu-i coasa, lua in primire bucata neispravita. Vazind  aceasta, ceilalti cosasi isi schimbara atitudinea fata de el, si cind lucrul a fost
terminat, il invitara sa mearga cu ei. El primi fericit ca putea sa vesteasca
Cuvintul inainte de a parasi localitatea. Dupa plecarea lui, cind acesti oameni
masurara recolta obtinuta in ziua aceia, constatara cu mirare ca era mult mai
mare decit era obiceiul. O mare frica ii cuprinse.Strainul se vede ca a fost un
sfint, aceasta superba recolta era de la el un semn sigur. Ei se pusera sa-l caute, dar in zadar. Omul care azvirlise piatra, el insusi trimise aceasta relatare la un jurnal din nordul Indiei, rugind pe Sadhu, daca aceste rinduri i-ar cadea sub
ochi, sa revina la el.

Sadhu a intilnit deseori in ascensiunile sale din Himalaya, unii din acei
celebrii sihastri tibetani, care se inchid solitari in pesteri naturale. Izolati de
restul omenirii, lipsiti de lumina soarelui, inconjurati de intuneric, ei se hranesc
cu alimentele puse de trecatori intr-o deschizatura lasata pentru acest scop.
Cufundati in profunde meditatii si invirtind fara ragaz o moara de rugaciuni,
acesti asceti spera sa atinga Nirvana-nimicul-adica stingerea oricarei dorinte.

Sadhu a putut adesea sa introduca citeva file din Evanghelie in inchisorile lor,
sperind ca le vor citi cind vor iesi din acele morminte. Intr-o zi urcind un munte
stincos, a dat intr-o grota peste un om in rugaciune. Ca sa lupte contra somnului,
acela isi fixase lungile sale plete de bolta grotei si ora dupa ora implora iertarea
pacatelor sale si cerea pace pentru sufletul sau.

„Ai gasit pina acum aceasta pace?” il intreba Sundar. Saracul tibetan ii raspunse ca pina in prezent el n-a primit-o. Atunci Sadhu ii povesti viata lui Isus, care a spus, „Veniti la Mine si eu va voi da odihna”. Omul asculta cu atentie, inima i se deschidea la lumina si el striga: „Acum am gasit aceasta pace, condu-ma la El, vreau sa-I fiu ucenic!”Sundar il invita sa vina pina la o statie misionara, ca sa fie instruit in credinta crestina si sa primeasca botezul.

„Am primit o mare lectie de la acesti sihastri, zice Sundar, caci ei voluntar se predau la toate acele suferinte, numai sa atinga Nirvana, care nu conduce decit la pierderea vietii si nu ofera vreo speranta pentru cea viitoare. Cu cit mai mult trebuie sa fim noi gata sa slujim lui Hristos si sa-I purtam crucea. El care S-a jertfit pentru noi si ne-a adus viata vesnica!”

Lac in muntii Himalaya -A.Galis

O povestire a lui Sadhu dintre cele mai remarcabile cu privire la calatoriile sale in cautarea acelor sihastri a fost intilnirea sa la Kailash cu Mahariashi. In vara lui 1912, Sadhu colinda singur pe inaltele singuritati ale unei culmi himalayene numita Kailash. Acolo la peste 2800 de metri inaltime isi are izvoarele puternice Indus, intr-un peisaj de o maretie sublima. Celebrul lac sfint de la Mansorower se gaseste la doua sau trei zile de drum si Sundar vorbeste despre el ca de unul dintre cele mai minunate locuri pe care le-a vazut vreodata. Triburile nomade insa din imprejurimi sint dintre cele mai crude.

Pe unul dintre virfurile Kailashului, pe la 4300 de metri se vad ruinele unui vechi templu budist parasit. Peisajul este de o impresionanta frumusete, izvoare cu apa clocotita tisnesc din pamintul inghetat in mijlocul gheturilor vesnice. Si aici la citiva kilometri, a trait Maharishi.

In cursul unuia din drumurile din vara anului 1912, Sundar epuizat de
eforturile zadarnice in cautarea acelor sfinti solitari, si-a pierdut pe neasteptate echilibrul de pe o stinca si a cazut la intrarea unei mari pesteri. Cind si-a venit in fire din lesin a fost surprins sa vada un om straniu si fara virsta, care iesind din profunda lui meditatie, arunca spre el o privire strapungatoare. Spre mirarea sa, se gasea nu in fata unui pustnic tibetan, ci a unui crestin care il invita sa ingenuncheze si sa se roage cu el, terminind via lui mijlocire prin numele lui Isus. El deschise un voluminos exemplar din Evanghelii in elineste si citi cu voce tare citeva versete din Predica de pe munte, dupa care povesti lui Sundar viata sa.

Fusese nascut in Alexandria din parinti musulmani. La treizeci de ani a intrat in ordinul dervisilor, insa nici studiul Coranului si nici rugaciunile nu i-au dat pacea. In marea sa suferinta, s-a dus la un crestin venit anume din India in
Egipt ca sa vesteasca aici Evanghelia. Acest sfint era un nepot al sfintului Francois Xavier, si el citi acea chemare a lui Hristos: „Veniti la Mine, voi toti
care sunteti munciti si impovarati, si veti gasi odihna sufletelor voastre”. Aceste
cuvinte,  aceleasi care mai tirziu trebuiau sa izbeasca si pe Sundar, l-au adus la Hristos. Isi parasi geamia, a fost botezat si a plecat sa anunte Evanghelia. Dupa o lunga perioada de lucru misionar, ajuns la o virsta de o suta de ani, El se retrase din lume si Domnul l-a instiintat ca-i va lasa inca multi ani sa se roage mijlocind pentru sfintii raspinditi pe pamint.

Si in muntii Kailashului el si-a petrecut viata urmatoare, in meditatie si-n
rugaciune. Dumnezeu i-a acordat mari revelatii si glorioase viziuni apocaliptice
asupra lumii de dincolo. El primi apoi o cunoastere vasta a plantelor si a calitatii
lor curative. Astfel, dadu lui Sundar, patruns de frig citeva frunze care imediat ce
le-a mincat, il incalzi, si-l insufleti intr-un mod delicios.

Sadhu a vizitat de trei ori pe batrinul sihastru si a primit de la el o inspiratie noua pentru viata interioara si misiunea sa. In public, el dezaproba curiozitatea provocata de aceasta povestire extraordinara, condamnind multele  inexactitati care se raspindisera.”Eu n-am fost chemat sa predic pe Maharishi, spunea Sundar ci sa vestesc pe Isus Hristos”.

Existenta acestui pustnic a fost confirmata de membrii sectei „Sannyasis” si de un inginer american calator in aceste locuri niciodata calcate de albi, si care
inainte de a muri a vorbit despre un misterios ermit crestin, foarte virstnic,
existent in muntii de mai sus. Negustorii tibetani insusi povesteau ca vazusera un venerabil „rishi”traind nu departe de zapezile eterne. Si cind noi insine am ascultat pe Sadhu vorbind in timpul sederii sale in Elvetia, despre vizitele facute acestui Maharishi, nu ne putem indoi de adevarul acestei intimplari.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari