Caramizile Casniciei (Part 8) Viaţa spirituală

Cititi

  1. Part 1 Legamintul
  2. Part 2 Scopul lui Dumnezeu in casnicie
  3. Part 3 Timpul
  4. Part 4  Dragostea
  5. Part 5 Rolul sotului si a sotiei
  6. Part 6 Reguli pentru o lupta dreapta
  7. Part 7 Finantele

de Scott si Cheri Scheer

„…Domnul este cu voi când sunteţi cu El; dacă-L căutaţi, îl veţi găsi; iar, dacă-L părăsiţi, şi El vă va părăsi” (2Cronici 15:2). Am păstrat până la urmă cea mai importantă cărămidă. Cărămizile căsniciei este o încercare de a atinge elementele majore care intră într-o căsnicie reuşită. De multe ori când citeşti sau studiezi ultimul capitol sau sfârşitul poveştii, acestea îţi rămân în minte. Vrem să încheiem cartea de faţă cu această ultimă impresie. „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). Cu Dumnezeu, toate lucrurile sunt posibile, întotdeauna există la Cristos speranţă pentru căsnicia ta. Isus Cristos este Cel care schimbă viaţa. El ne-a spus că a venit să dea viaţă şi să o dea din plin. El doreşte ca tu să ai viaţă din belşug, plină de lucrurile bune pe care El le poate aduce în viaţa ta. Prin El, căsătoria ta poate fi plină de belşug. Lucram la o carte pe care am vrut să o numim „A fost un om Zoe, care avea o nevastă Zoe, ei aveau trei copii Zoe şi aveau o casă Zoe.” Titlul ar putea fi cam lung, dar mesajul lui era profund. „Zoe” este cuvântul grec pentru viaţă, un fel de viaţă din Dumnezeu, care se regenerează. Această viaţă este vibrantă, creşte mereu şi produce mai multă viaţă, dragoste şi darurile bune ale lui Dumnezeu. Prin Isus Cristos, totul în căsnicia voastră poate deveni mai bun; comunicarea, prietenia, relaţia sexuală. Poţi să devii mai bun, aşa încât să devii o binecuvântare pentru soţul/soţia ta. Isus este Salvatorul. El a venit să te salveze din păcat, moarte şi din mâinile diavolului. Harul Său salvator acoperă şi egoismul, nefericirea, sărăcia, boala, neîmplinirea, autocompătimirea, amărăciunea, mânia şi conflictele, pentru a nu aminti decât câteva. Prin Cristos, oricare căsnicie poate fi salvată. Dumnezeu mai face minuni. El poate face o minune în căminul tău. Dacă-i predai Lui viaţa şi căsătoria ta, vei vedea diferenţa. Oamenii plini de mânie pot deveni blânzi şi înţelegători. Nevestele cicălitoare pot deveni femei ale păcii şi încurajării. Copiii răzvrătiţi pot să devină ascultători. Cu Dumnezeu, toate lucrurile sunt posibile. VIAŢA SPIRITUALĂ A CĂMINULUI POATE AFECTA VIITORUL „Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam al celor ce Mă urăsc şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele” (Exodul 20:5-6). , Căsătoria şi viaţa ta trebuie să fie roditoare. Rodul poate fi şi bun şi rău. Este uimitor cum poate afecta o singură viaţă mai multe generaţii care urmează. Familiile de credincioşi au cel mai adesea copii credincioşi, iar aceştia au de asemenea urmaşi credincioşi şi aşa mai departe de-a lungul generaţiilor. Există o mare probabilitate ca un copil dintr-o familie cu părinţi divorţaţi să stea separat sau să divorţeze după ce se căsătoreşte. Păcatele părinţilor se afla peste copii până în al treilea şi al patrulea neam; la fel se întâmplă şi cu binecuvântările. Ne doare întotdeauna să vedem cum cuplurile dezamăgite rup în mod egoist relaţia de familie, gândindu-se că divorţul va face totul să fie minunat. Victimele reale sunt copiii, care sunt îngroziţi că şansa lor de a mai avea o relaţie cu adevărat semnificativă va fi afectată. Lasă-L pe Dumnezeu să te schimbe pe tine şi căsătoria ta. Cine ştie, poate că acest lucru va schimba într-o zi naţiunea.

CEI DOI VOR FI UNA

„Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, , ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Cristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare (vorbesc despre Cristos şi despre Biserică).” (Efeseni 5:28-32). Aceasta este o mare taină. Cum pot doi să devină unul singur? Cum putem fi noi trupul lui Cristos? Este minunat să realizăm că Domnul compară relaţia dintre Cristos şi Biserică cu aceea dintre un bărbat şi nevasta sa. Ca oameni, nu putem înţelege pe deplin această taină. Fiecare trebuie să înţeleagă aceasta prin credinţă şi să-i îngăduie Duhului Sfânt să-i reveleze adâncimea semnificaţiei acesteia. Unu şi cu unu fac tot unu în revelaţia lui Dumnezeu. Când ai spus „Da” la căsătorie, tu ţi-ai verbalizat dorinţa inimii de a-ţi petrece existenţa pământească cu soţul/soţia ta. Intenţia emoţională a inimii s-a consumat fizic prin actul sexual. Aşa cum soţia s-a deschis pe sine pentru a-l primi pe soţul ei, el s-a dăruit pe sine ei, astfel ei au devenit numaidecât una în ochii lui Dumnezeu. Unirea fizică are loc după unirea emoţională. El devine parte a ei şi ea parte a lui. Sunteţi unul, nu mai sunteţi doi. Trupul ei nu mai este doar al ei, ci şi al lui. Trupul lui nu mai este doar al lui, ci şi al ei. O altă taină este compararea cu Cristos şi Trupul Său. Prin naşterea ta spirituală, tu devii parte a lui Cristos. Noi devenim parte a Sa şi El devine o parte din noi. Suntem numiţi creştini, ca şi Cristos. (În original, joc de cuvinte: „Ccristians” sau „Ccristones”, „creştini” sau „ai lui Cristos” n.tr.). Căsătoria este un dar special al lui Dumnezeu. După cum creşti în relaţia ta cu Dumnezeu, devii mai bine echipat pentru a reuşi în căsătorie. A HRĂNI ŞI A IUBI Psalmul 23 este unul dintre cele mai îndrăgite pasaje ale Scripturii, în această descriere a lui Isus Cristos ca Păstor, vedem un Păstor credincios care poartă de grijă oilor Sale. Binele lor este lucrul cel mai important. Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. Oile din turma Sa nu duc lipsă de nimic; ele sunt în prezenţa Păstorului. El le duce la ape de odihnă. El doreşte ca ele să fie fericite şi mulţumite, fără gri-juri. Protecţia lor este importantă, de aceea toiagul şi nuiaua Lui sunt pentru a le apăra. El le paşte în păşuni verzi. Mâncarea nu este o problemă. Singura lor nevoie este să fie hrănite. Cristos a spus că atunci când îi urmăm exemplul, noi putem face lucrurile pe care le-a făcut El. În funcţie de cum urmăm noi exemplul lui Cristos şi îngăduim Duhului Său să ne copleşească fiinţele, noi devenim asemenea Lui. Ca acest păstor trebuie să devină un bărbat credincios soţiei lui. Cuvântul „a hrăni” este folosit în contextul în care o cloşcă are grijă de puii ei. Ea stă pe ouă, chiar renunţând la nevoile ei de mâncare şi apă. După ce ies puii din găoace, ea îi acoperă cu grijă pentru a-i ţine teferi şi la căldură. Ea şi-ar da propria viaţă pentru a-şi apăra puii. Ea îşi concentrează toată atenţia asupra bunăstării puilor ei. Tu eşti darul lui Dumnezeu pentru soţul/soţia ta; trebuie să o/îl hrăneşti. Bunăstarea lui/ei, fericirea, împlinirea, protecţia şi pacea ar trebui să fie prima prioritate a ta în Cristos. Cea mai mare împlinire a ta va veni o dată cu întâmpinarea nevoilor partenerului tău de viaţă. După cum Cristos Şi-a dat viaţa pentru noi, trebuie să încetăm a trăi în mod egoist, dăruindu-ne Lui. Şi aceasta înseamnă că trebuie să ne încredinţăm Lui voia noastră, urmând Cuvântul Său şi devenind ascultători în rolul de bărbat sau de nevastă. Iubeşte-ţi soţul/soţia, „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea.” El ne-a considerat foarte deosebiţi. Atât de deosebiţi încât Şi-a dat singurul Fiu să moară pentru noi. Atât de multă valoare are partenerul tău în ochii lui Dumnezeu. El sau ea este unicul dintr-o speţă, unica făptură lăsată de Dumnezeu ca să te îngrijească. Aminteşte-ţi că el sau ea este un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu cu care ai de-a face; unul pentru care Dumnezeu Şi-a dat Fiul. Nu contează ce simţi uneori, soţul/soţia ta merită să fie iubit/ă. El sau ea sunt foarte deosebiţi. Trebuie să te uiţi la soţul sau soţia ta prin ochii lui Cristos.

FAMILIA CARE SE ROAGĂ RĂMÂNE ÎMPREUNĂ

Statisticile arată că şansele divorţului se reduc mult dacă se stabilesc dinainte anumite obiceiuri în viaţă. Noi ne-am dedicat unei vieţi de slujire, pentru că ştim că Cristos poate lucra şi schimba lucrurile. De-a lungul anilor de slujire am văzut astfel de schimbări în mii de căsnicii. Aplicarea acestor principii biblice poate şi va aduce schimbare. „Tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se va întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele ” (Isaia 55:11).

PRIORITĂŢI

Stabiliţi priorităţile care se cuvin în viaţa voastră. Dacă eşti creştin de curând, asta s-ar putea să însemne un nou mod de gândire. Prima ta prioritate trebuie să fie relaţia ta cu Isus Cristos. Aceasta îţi va cere timp. Orice relaţie necesită timp pentru a fi clădită. Tu ai nevoie de timp pentru a vorbi cu Domnul şi ai nevoie de timp ca să-L asculţi. Caută să cunoşti Cuvântul Său; studiază-l şi urmează-i exemplul. Fă-ţi un scop din a-L cunoaşte pe El mai bine. Prin rugăciune, citirea Bibliei şi a literaturii creştine, frecventarea bisericii şi ascultarea poruncilor lui Cristos poţi fi mai bine echipat pentru a face faţă oricăror probleme. Cea de-a doua prioritate ar trebui să fie familia ta. Nu serviciul, ocupaţiile din timpul liber, nici prietenii nu ar trebui să intervină în această relaţie. E uşor să ajungi să greşeşti în încercarea ta de a-ţi sluji familia. S-ar putea ca bărbatul, în încercarea sa de a aduce în casă banii necesari, să fie atât de consumat de grija de a face bani, încât să neglijeze ceea ce au ei mai mult nevoie: timpul petrecut cu el. O nevastă poate să fie atât de absorbită de a curăţa şi pune la punct casa, încât să neglijeze cele mai importante nevoi ale soţului şi copiilor ei.

RUGĂCIUNEA

Dezvoltă o viaţă personală de rugăciune. Găseşte-ţi timp să vorbeşti cu Dumnezeu. Se pare că cei mai mulţi oameni găsesc că a pune deoparte un timp zilnic pentru rugăciune este foarte eficient. Nu trebuie să-ţi faci închipuiri, numai să vorbeşti cu El! Spune-I ce mult îl iubeşti şi îl apreciezi. Nu te teme să-I ceri anumite lucruri. El Se îngrijeşte de fiecare aspect al vieţii tale. Poţi fi sigur că un Dumnezeu care cunoaşte numărul firelor de păr din capul tău este interesat de sănătatea ta, de aspectele financiare ale vieţii tale şi de relaţiile tale. În funcţie de cum se dezvoltă viaţa ta de rugăciune, vei vedea că vei fi tot mai doritor să-I simţi prezenţa şi intervenţiile Sale în viaţa ta. Nu contează care este activitatea ta, tu poţi sta de vorbă cu El. Fă-ţi în fiecare zi timp ca să te rogi împreună cu soţul/soţia ta. „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre” (1 Petru 3:7). Cea mai mare forţă de pe pământ sunt un soţ şi o soţie care se roagă împreună. Avertismentul din acest text este că bărbatul care nu îşi cinsteşte şi nu îşi respectă nevasta, purtându-i de grijă şi apărând-o, nu va primi răspuns la rugăciunile sale. De ce credeţi voi că diavolul se luptă tot timpul să distrugă familiile? Dacă el reuşeşte să menţină neînţelegerea şi dezbinarea în căsătorie, el poate împiedica rugăciunile voastre. Această piedică vă poate ţine departe de victorie. Fiţi în pace unul cu celălalt şi lăsaţi ca dragostea, iertarea şi acceptarea să devină regulă. Rugaţi-vă ca şi familie. Noi ne rugăm întotdeauna şi ne închinăm în fiecare dimineaţă înainte ca să meargă copiii la şcoală. Ne rugăm înainte de fiecare masă şi înainte de culcare. Când erau probleme, palme, julituri, vânătăi, sau probleme cu disciplina, ne rugam mai mult. Încurajează-i pe copiii tăi să se roage; învaţă-i câtă vreme sunt tineri şi rugăciunea va deveni un mod de viaţă.

TIMPUL DE PĂRTĂŞIE

„Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre şi să fie ca nişte fruntarii între ochii voştri. Să învăţaţi pe copiii voştri în ele şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula” (Deuteronom 11:18-19). închinarea zilnică este esenţa unei vieţi spirituale plină de putere. Poate fi lectura unei cărţi despre închinare, studierea Bibliei, ascultarea unei casete sau vizionarea unei casete video. Fă-ţi timp în fiecare zi să te cufunzi tu şi familia ta în Cuvântul lui Dumnezeu. Ideal ar fi să ai timpul tău de închinare, timpul de închinare cu soţul/soţia ta, precum şi timp de închinare împreună cu întreaga familie şi cu copiii tăi. Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-aţi putea face ar fi să faceţi un studiu biblic împreună. Vei vedea că este o experienţă pozitivă pentru suflet şi pentru relaţia voastră.

BISERICA

„Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:25). Mergeţi la biserică şi nu staţi numai în bănci – implicaţi-vă. Nu fă din asta o opţiune nici pentru tine însuţi, nici pentru copiii tăi. Creştinii care caută cu adevărat voia lui Dumnezeu se duc la biserică. Acolo veţi găsi exemple de urmat. Veţi putea avea părtăşie cu alte cupluri care doresc de asemenea să îşi maturizeze relaţia şi familiile după modelul divin. Veţi găsi oameni care au daruri, înţelepciune şi înţelegere pentru a vorbi vieţilor voastre. Prin biserică, Domnul asigură o umbrelă de protecţie pentru familia ta. Închinarea, lauda, învăţarea Cuvântului lui Dumnezeu şi ascultarea de El vor da tărie umblării tale cu Dumnezeu şi a unuia cu celălalt. Cea mai bună investiţie pentru familia ta este să-i iei cu tine la biserică. Dumnezeu are un plan minunat pentru tine şi pentru familia ta. Încrede-te în El şi intră într-o relaţie personală cu El. Căsătoria este o relaţie trinitară – tu, soţul/soţia ta şi Domnul, învăţaţi să lucraţi împreună. Duhul Sfânt vă va da toată călăuzirea de care ai nevoie pentru o viaţă de bucurie şi împlinire în căsătorie. Rugaţi-vă împreună cu noi: Doamne Isuse, îţi cerem să binecuvântezi căsnicia noastră. Fă ca relaţia noastră să fie aşa cum Tu vrei. Ne predăm Ţie în totalitate viaţa noastră şi ne supunem voii Tale. Îţi cerem să ne topeşti, să ne modelezi şi să ne faci ceea ce Tu vrei să fim. Înlătură Tu orice urmă de egoism şi dorinţele proprii. Pune în inimile noastre dorinţa de a fi uniţi şi de a trăi pentru Tine şi unul pentru celălalt, înnoieşte inimile noastre aşa încât să-l mulţumim pe celălalt şi să întâmpinăm nevoile celuilalt. Binecuvânta familia noastră, aşa încât să fie un exemplu şi o binecuvântare pentru ceilalţi. Te proclamăm pe Tine, Doamne, peste, în şi prin căsnicia noastră, în Numele lui Isus Te rugăm, Amin.

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: