Fereastra-amvon din celula

 Ieri am vorbit cu arhitectul despre amvonul meu. Facem modificări în sala bisericii. Şi arhitectul m-a întrebat cum să proiecteze amvonul.

Gândurile mele au început să zboare. – În drum spre casă, mi-au revenit în minte toate amvoanele de la care am vestit Evanghelia cea minunată.

Atunci mi-am amintit şi de fereastra-amvon. Am fost cam prin 1940 – din nou închis de „Gestapo” din cauza unei predici pe care am ţinut-o într-un mare oraş industrial. Şi m-am trezit trist şi singur în celula mea rece.

Da de unde! Celulă! Pur şi simplu, în pivniţa clădirii poliţiei au zidit câteva încăperi pentru cazurile speciale.

Era groaznic, aici jos. Un adevărat iad! Pereţii murdari! Bezna trista! Şi mai ales – duhul! Auzeam numai din când în când pocnetul uşilor de fier, cearta paznicilor sau înjurăturile din celulele vecine.

Dar apoi – imediat în prima seară – a urmat ceva frumos. Am primit mâncarea, paznicii au mai inspectat o dată celulele. Apoi am auzit cum paşii lor s-au îndepărtat pe coridor. Am auzit cum s-a închis grilajul mare de fier de la pivniţa noastră, apoi s-a făcut linişte. Aveam înaintea noastră o noapte lungă, fără somn, pe priciul tare şi rece.

Dar, ce-a fost asta? Cine a vorbit? Am tresărit. Dar eram singur! Ce-a fost asta? – Am auzit din nou vocea unui bărbat… Vorbea şoptit – dar auzeam atât de clar, de parcă omul ar fi fost în celula mea.

— Hei! Tu, ăla nou! a strigat vocea. Probabil se referea la mine. Căci eu eram cel mai „nou”.

— Da! am răspuns. Dar străinul nu m-a auzit. Căci a strigat din nou:

— Hei! Tu, ăla nou! Şi apoi: Caţără-te până la geam şi vorbeşte spre fereastră! Atunci putem sta de vorbă!

Am împins masa sub geam, m-am urcat pe scaun, apoi pe masă. Dacă-mi întindeam mâinile în sus, puteam să mă agăţ de gratiile de la geam.

M-am tras în sus… Da, uşor de spus. Dar eu nu sunt un tip foarte sportiv. Aşa că treaba nu a fost chiar uşoară. Dar am reuşit. Şi aşa am aflat secretul vesel al acestei închisori triste: geamurile erau la nivelul solului. Şi nu prea departe de geamurile noastre se afla un zid înalt. Dacă vorbeai în direcţia acelui zid, se auzea bine în toate celulele. Există efecte acustice atât de ciudate.

Un deţinut oarecare a descoperit cândva acest lucru. Şi acum, secretul era transmis de la deţinut la deţinut.

Am stat atârnat cu picioarele în aer şi am făcut cunoştinţă cu tovarăşii mei de suferinţa. Ce lume pestriţă! Escroci şi pungaşi, ţigani şi evrei, deţinuţi politici şi chiar şi o prostituată, vinovaţi şi nevinovaţi, bătrâni şi tineri. M-am cutremurat de ceea ce am văzut în spatele culiselor vieţii. Un lucru a devenit clar: exista ceva care ne lega şi ne unea pe toţi. Era marea frică şi deznădejde. Toţi am căzut „în mâinile oamenilor”. Şi chiar şi Biblia spune, că acesta este lucrul cel mai rău.

Conversaţia noastră a fost, desigur, foarte seacă. Căci nu puteai sta atârnat aşa prea mult timp. Trebuia să sari jos şi să aduni noi puteri.

Deci, m-am aflat din nou pe masă, să-mi trag sufletul. Un bărbat în vârstă tocmai povestea că este deja de doi ani în această pivniţă, muierea cea obraznică a făcut câteva observaţii obscene; atunci – da, atunci mi-a venit o idee formidabilă: aceştia sunt cei obosiţi şi împovăraţi, vameşii şi păcătoşii despre care a vorbit Domnul Isus! De aceea ai fost adus aici, ca să le vesteşti acestor oameni necăjiţi Evanghelia!

Dar ce se va întâmpla, când voi începe să le vorbesc? Nu vor începe să-şi bată joc de mine? Şi apoi – nu voi putea să ţin predici lungi. După exact un minut trebuia să sar jos, pentu ca palmele îmi luau foc.

Mi s-a părut, de parcă toţi demonii prezenţi – şi aici era efectiv anticamera iadului – mi-ar fi spus să renunţ. Dar Dumnezeu m-a strigat. Aşa că m-am ridicat din nou în mâini la geam şi ani spus:

— Am să vă spun acum un verset minunat din partea lui Dumnezeu. Ascultaţi! Şi apoi am şoptit spre zid: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea – această lume!!, că…

De-abia am spus „Dumnezeu”, că muierea aia obraznică a şi dat drumul la o înjurătură. Dar ceilalţi au sărit imediat cu gura:

— Mai taci odată, Frieda! Şi apoi am auzit: Spune mai departe!

Aşa că am spus mai departe:

— Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Am mai adăugat încă două, trei cuvinte despre marea îndurare a lui Isus – apoi am sărit jos.

A urmat o tăcere lungă. Nimeni nu a mai spus nimic. Fiecare stătea în celula lui întunecoasă şi – Isus a venit la ei – în disperarea lor, în vinovăţia lor, în nedumnezeirea lor, în noaptea lor.-

Aşa am avut o „fereastră-amvon”. În fiecare seară, când se terminau discuţiile generale, îmi ţineam „predica-mai-mult-decât-scurtâ”. Atârnam – eu însumi un deţinut – caraghios ca o maimuţă de gratiile unui geam. Dar inima mea era plină de bucurie.

Nu l-am văzut pe nici unul din ascultătorii mei. Am văzut numai zidul negru. Dar simţeam că mă ascultă încordaţi. Nici măcar Frieda nu mai spunea nimic.

Ştiţi ce m-a mişcat cel mai mult la această propovăduire ciudată? Cu cât cobori mai adânc în prăpăstiile oamenilor, cu atât mai mult străluceşte mesajul despre îndurarea Domnului Isus.

Din „Mici povestiri cu Wilhem Busch”

Reclame

Rob Bell vs. Adrian Warnock Video Debate – Heaven & Hell with Justin Brierly

from http://www.premier.org.uk/unbelievable

Rob Bell defends his book ‘Love wins’. Hosted by Justin Brierly -the Unbelievable radio program. For more theological debate visit http://www.premier.org.uk/unbelievable or get the MP3 podcast http://ondemand.premier.org.uk/unbelievable/AudioFeed.aspx or Via Itunes.

For Rob Bell see http://www.robbell.com/

For Adrian Warnock see http://adrianwarnock.com/

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Rob Bell vs. Adrian Warnock – Unbelievable Radio Program UK
– Watch more Videos at Vodpod.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari