Gabi Lupescu – departe de mine gindul sa ma laud cu altceva…decit cu crucea lui Hristos

– Ce vrea sa ne comunice Pavel…atunci cand le scrie credinciosilor din biserica Galatiei: “ In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Iisus Christos…” ?. Ce intelegea Pavel prin “cruce” ?. Insemna pentru el acea bucata de lemn stropita cu sange, care urma sa putrezeasca asemenea oricarui lucru pamantesc… sau Pavel vede dincolo de materia pieritoare ?…

Pe tanarul Saul din Tars…il intalnim pentru prima data in istoria biblica a Noului Testament cu ocazia martiriului lui Stefan ( Faptele apostolilor 7, 58 ). Scriptura spune ca , in acea ocazie, martorii care l-au invinuit si ucis pe Stefa…n si-au depus hainele la picioarele lui Saul, un tanar educat in scoala lui Gamaliel ( un mare erudit al lumii antice ). Nu cunoastem alte amanunte…Nu stim daca Saul a participat activ la uciderea lui Stefan, insa complicitatea cu cei care l-au ucis este evidenta. Apoi, dupa declansarea persecutiei impotriva crestinilor, Saul s-a remarcat printr-o ravna demna de o cauza mai buna. El insusi marturiseste : “Am aruncat in temnita pe multi sfinti, caci am primit puterea aceasta de la preotii cei mai de seama; si, cand erau osanditi la moarte, imi dadeam si eu votul impotriva lor. I-am pedepsit adesea in toate sinagogile si imi dadeam toata silinta ca sa-i fac sa huleasca. In pornirea mea nebuna impotriva lor , ii prigoneam pana si in cetatile straine.” ( Faptele apostolilor 26, 10-11 )
Nu stim daca Saul a ucis vreun crestin, insa intentia exista. Pe drumul spre Damasc , drum facut cu acelasi scop de starpire a dispretuitei secte nou aparute, Saul are o intalnire inedita. Iisus Mantuitorul i se descopera si , contrar asteptarilor, nici nu-l nimiceste , nici nu-l ameninta pe Saul pentru ceea ce facea, ci doar il intreaba cu durere in glas: “Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti ?” ( Faptele apostolilor 9, 4 )
Cu siguranta ca, in acele clipe, Saul a avut simtamantul ca intreg cerul se prabuseste peste el. A fost nevoie doar de o singura clipa pentru ca acest tanar plin de zel in persecutarea crestinilor sa-si vada intreaga vinovatie si sa simta grozavia pacatului. Intr-o singura clipa, tot ce cladise pana atunci se prabuseste in tarana, iar el, vestitul fariseu de pana atunci, se vede un mare pacatos care nu are alta perspectiva decat sa astepte pedeapsa divina. Si Saul se prabuseste la pamant, asteptandu-si pedeapsa…
In acele clipe de tensiune maxima, care pentru Saul par o vesnicie, se intampla insa ceva neasteptat. In loc sa fie nimicit, Saul aude acelasi glas, spunandu-i: “Scoala-te, intra in cetate si ti se va spune ce trebuie sa faci !”
Si Saul se scoala…Dar e orb, desi are ochii deschisi…Insotitorii sai il iau de mana si il duc la Damasc unde, timp de trei zile, Saul nu vede, nu mananca si nu bea nimic. La sfarsitul lor, un ucenic pe nume Anania , trimis de Domnul in urma unei viziuni , il viziteaza pe Saul, il vindeca de orbire, ii transmite Duhul Sfant si il boteaza. Din acel moment, Saul, fostul fariseu, devine Pavel, marele apostol al crestinismului.
Acolo, pe drumul spre Damasc, Saul a trait momente dramatice a caror incarcatura… noi nu o vom putea intelege niciodata. Sa simtit ca tot ce a cladit in intreaga viata… se prabuseste intr-o singura clipa, sa devii constient ca nu esti acel neprihanit pe care il admira oamenii, ci, dimpotiva, esti cel mai josnic pacatos, sa simti dintr-o data ca nu esti nimic, desi credeai ca esti cineva – iata drama pe care o traia Saul in acele momente teribile. Cu toate acestea, desi meritai sa dispari pentru vesnicie la un singur cuvant de condamnare a lui Iisus… El te ridica din tarana in care ai cazut si iti deschide o alta perspectiva a vietii.
Acolo, in praful drumului… Saul a inteles adevarata semnificatie a crucii : -Crucea lui Iisus inseamna iertare !!! … inseamna har !!! … inseamna o noua sansa !.
Scriptura ne descopera un Dumnezeu drept , neprihanit si sfant, ai carui ochi “nu pot sa vada raul”
( vezi Habacuc 1, 13 ) Insa aceeasi Scriptura ne vorbeste despre un Dumnezeu milos, indurator, dispus sa ierte orice si oricui, un Dumnezeu …care nu oboseste iertand. Crucea de pe Golgota este cea mai mare dovada in acest sens. Cand suntem iertati si ni se acorda har, in realitate ni se acorda… viata cu imprumut. Intrebarea pe care Dumnezeu o va pune fiecarui suflet la judecata finala va fi aceasta:
“Ce ai facut cu iertarea pe care ti-am oferit-o ? Cum ai folosit sansa cea noua …de care te-ai bucurat ? Cum ai trait viata pe care ti-am imprumutat-o…din viata Fiului Meu care a murit pe cruce pentru tine ? “
– Ce vom face cu viata… pe care Mantuitorul ne-a imprumutat-o cu un pret atat de
mare ?. In fata crucii lui Christos… nu va mai fi nicio scuza. Absolut niciuna !
Atat cat vom mai trai pe acest pamant, dar si in vesniciile care ne asteapta , sa nu uitam ca viata noastra… se datoareaza crucii lui Christos si , asemenea lui Pavel, sa fie singurul nostru motiv temeinic de lauda.
“ In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva… decat cu crucea Domnului nostru Iisus Christos, prin care lumea este rastignita fata de mine si eu fata de lume.”
Galateni 6, 14 – Amin.
Reclame

While I’m waiting – from Fireproof

John Waller

I’m waiting, I’m waiting on You Lord
And I am hopeful, I’m waiting on You Lord
Though it is painful, but patiently I will wait
And I will move ahead bold and confident
Taking every step in obedience
While I’m waiting I will serve You
While I’m waiting I will worship
While I’m waiting I will not faint

I’ll be running the race even while I wait
I’m waiting, I’m waiting on You Lord
And I am peaceful, I’m waiting on You Lord
Though it’s not easy no, but faithfully I will wait
Yes, I will wait

And I will move ahead bold and confident
Taking every step in obedience
While I’m waiting I will serve You
While I’m waiting I will worship
While I’m waiting I will not faint
I’ll be running the race even while I wait

I will move ahead bold and confident
I’ll be taking every step in obedience, yeah

While I’m waiting I will serve You
While I’m waiting I will worship
While I’m waiting I will not faint

And I will serve You while I’m waiting
I will worship while I’m waiting
I will serve You while I’m waiting
I will worship while I’m waiting
I will serve You while I’m waiting
I will worship while I’m waiting on You Lord

I will serve You while I’m waiting
I will worship while I’m waiting
I will serve You while I’m waiting
I will worship while I’m waiting

Lyrics from Lyricsmode.com

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

While I’m waiting – Fireproof, posted with vodpod

David Platt – Repenting of sin and returning to God

Pastor David Platt of Brook Hills Church preaches from Joel:

Throughout history there have been times among God’s people when there has been an acute, keen, humble, even an emotional sensitivity to sin. You look at Ezra. At one point he is so overwhelmed by his sin and the sin of God’s people that he falls on his face and he’s weeping. He’s unable to even lift his head before God. You look in the book of Nehemiah and you see a time when God’s people were simply listening to the word being read and that’s all it took; they heard His word, they were convicted of sin and all of the people fell down on their faces, weeping over their sin.

Then you look in church history. I’ve read about times when in the context of a worship gathering, conviction of sin would just simultaneously sweep across an entire congregation. People would fall on their faces and knees, weeping,  grieving over sin. Times where God would revive His people in a fresh way. It was a clear demonstration of the power of His Spirit.

So we see those times and then we see times in history where God’s people have been desensitized. Tp sin, in some senses, dulled to sin.; participating in religious activity but never stopping, pausing to grasp the depth of sin and to mourn over it; where sin is treated casually and worship is treated routinely.

And, as I look at the state of the contemporary church, and I don’t want to keep it that general, As pastor I want to say, as I look at the state of Brook Hills, I see us much closer to the latter than the former. A dangerous, religious dullness to sin. Desensitivity. Even we, we can sit for hours in ront of the TV or movie listening to God’s name in vain and it doesn’t even register with us. We can gossip and call it ‘ just normal’. In church, we can let our minds wander on the internet and in our imagination, in lust and impurity and think, ‘Well, that’s just the way men are  in our day. Our marriage and our divorce rate matches that of our culture. And we run after greed and status and success. and money just like everyone else around us and we NEED TO WAKE UP and pray that God will wake us up to weep over sin.To grieve over offense against God.To HATE sin. To RUN FROM IT.  I want to be a part of a people, in my own  life, in our lives, in the days ahead where sin is not treated casually. Cornelius wrote a classic book on sin in which he said: ‘The awareness of sin; a deep awareness of disobedience and painful confession of sin used to be our shadow. Christians hated sin. They feared it, fled from it, they grieved over it. God’s people agonized over their sins

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

David Platt – Repenting of sin and returning to…, posted with vodpod

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari