Marturie – unde te duce iubirea de bani

De cite ori a-ti/am zis:”Wow, daca as cistiga ceva bani as da o sumedenie la Biserica si cite lucruri mari as face pentru Domnul. Fratele Dan Ilea a avut oportunitatea aceasta si ascultati intorsaturile vietii lui mai jos.

Dumnezeu l-a binecuvintat, dar pe cum averea ii crestea, nu mai lupta lupta cea buna si a luat-o intr-o lume de a lui, ca el sa se simta tot mai bine. Cu timpul a ajuns sa iubeasca banii mai mult ca orice. Iubirea de bani l-a cuprins asa de mult ca zicea „Vind orice, bombe, droguri numai sa fac bani”. Desi nu vindea droguri sau bombe totusi vindea alte lucruri la fel de rele si daunatoare. Seara ii placea sa puna toti banii pe masa si sa ii numere.

O marturie foarte interesanta si educativa. Fratele Dan Ilea povesteste cum a lucrat Domnul in viata lui. La inceput a fost un om de afaceri (in mod cinstit) iar apoi iubirea de bani la impins sa-si adune o avere mare din motivul ca vindea orice, avind mai multe magazine in Olanda. Sotia lui s-a rugat si a postit 4 ani de zile pentru el, desi el deja se gindea sa o divorteze cit de curind pentru ca nu intelegea de ce ea ii face probleme in loc sa se bucure de banii lor.

Dumnezeu a lucrat la inima lui intr-asa fel ca si-a inchis magazinele si prin diferiti oameni i-a vorbit personal de citeva ori.

Marturie ,fratele Dan Ilea , la Biserica Ecclesia Olanda

Uploaded by

C.H.Spurgeon – Regenerarea

A da unui om o inimă nouă şi un duh nou înseamnă lucrarea lui Dumnezeu, şi numai a lui Dumnezeu. Arminianismul cade la pământ când ajungem în acest punct. Nimic altceva nu se potriveşte aici decât acel vechi adevăr numit de oameni Calvinism. ‘Mântuirea este numai a Domnului:’ acest adevăr va rezista testului veacurilor şi nu se va clătina, deoarece este adevărul imuabil al Dumnezeului Celui viu.

Şi, peste tot în procesul mântuirii trebuie să învăţăm acest adevăr, dar în special când ajungem la această specială şi indispensabilă parte a mântuirii, crearea inimii noi în interiorul nostru. Aceea trebuie să fie lucrarea lui Dumnezeu; omul se poate reface singur, dar cum poate omul să-şi dea lui însuşi o inimă nouă? Nu trebuie să accentuez acest subiect, va fi evident într-o clipă, şi anume că prin însăşi natura schimbării, şi termenii în care este menţionată aici, este peste puterile omului. Cum poate omul să pună în sine însuşi o inimă nouă, căci inima, fiind puterea motivatoare a întregii vieţi, trebuie să acţioneze ea însăşi înainte să poată face ceva? Dar cum ar putea eforturile inimii vechi să scoată la iveală o inimă nouă? Vă puteţi imagina măcar pentru o clipă un copac cu măduva putredă, prin propria-i energie vitală, să-şi dea lui însuşi o măduvă nouă, tânără? Nu puteţi să vă închipuiţi un asemenea lucru. Dacă măduva era bună la început, şi defectele erau doar în nişte ramuri ale pomului, îţi poţi imagina că acesta, prin forţa vitală a sevei din măduva lui, ar putea rectifica ce este stricat.

Am auzit de nişte insecte care şi-au pierdut parte din membrele lor, şi prin puterea lor vitală au fost în stare să şi le regenereze. Dar înlătură locul puterii vitale—inima; lasă boala acolo; ce putere există acolo care, prin orice mijloace, să o poată rectifica, decât dacă ar fi o putere din afară—de fapt, o putere de sus? Iubiţii mei, încă nu a existat nici un om, care să facă măcar atât de mult cât răsucirea unui fir de păr pentru a-şi da lui însuşi o inimă nouă. El trebuie să stea pasiv—va deveni activ după aceea—dar în momentul în care Dumnezeu pune o nouă inimă în suflet, omul este pasiv: şi dacă ar exista orice activitate, aceasta ar fi o rezistenţă activă împotriva primirii inimii noi, până când, Dumnezeu, prin harul victorios, preia controlul asupra voii acelui om.

Încă o dată: aceasta este o schimbare prin har. Când Dumnezeu pune o inimă nouă în om, nu o face pentru că omul merită acest lucru—ca şi cum ar fi fost ceva bun în firea lui, care să-L facă pe Dumnezeu să-i dea un duh nou. Domnul îi dă omului o inimă nouă doar pentru că doreşte să facă acest lucru; acesta este singurul Său motiv. „Dar”, spui tu, „să presupunem că un om strigă după o inimă nouă.” Eu răspund, nici un om nu a strigat după o inimă nouă până nu a primit una; pentru că strigătul după o inimă nouă este dovada că acolo deja există una. Dar, spune unul, „nu trebuie ca noi să tânjim după un duh bun?” Da, ştiu că este datoria ta,—dar, ştiu în mod egal că este o datorie pe care nu o vei împlini niciodată. Vi se porunceşte să vă schimbaţi inima, dar eu ştiu că niciodată nu veţi încerca să faceţi acest lucru, până când Dumnezeu, mai întâi de toate, nu te mişcă pentru a face acest lucru. De îndată ce începi să cauţi o nouă inimă, acest lucru este o dovadă prezumtivă că inima nouă este deja acolo, germinează, pentru că nu ar exista această germinare în rugăciune, decât dacă seminţele ar fi fost acolo înainte.

„Dar”, spune cineva, „sa presupunem că un om nu are o inimă nouă, şi caută sincer una, o va primi?” Nu trebuie să faci supoziţii imposibile, atât timp cât inima omului este depravată şi mârşavă, niciodată nu va face un astfel de lucru. De aceea, eu nu vă pot spune ce s-ar putea întâmpla, dacă ar face ceea ce, de fapt, nu ar face niciodată. Nu pot răspunde la supoziţiile voastre; dacă presupunând ai ajuns în necaz trebuie să continui să presupui până vei ieşi. Dar, adevărul este că nici un om nu a căutat sau nu va căuta vreodată o inimă nouă sau un duh nou până când, în primul rând, harul lui Dumnezeu nu începe să lucreze în el. Dacă este vreun creştin aici, care să fi luat el singur iniţiativa faţă de Dumnezeu, să mărturisească lumii; să auzim măcar o dată că a fost un om care a lucrat mai înainte decât Făcătorul lui. Dar nu am întâlnit niciodată un astfel de caz; toţi creştinii declară că Dumnezeu a luat mai întâi iniţiativa cu ei, şi toţi cântă:

„A fost aceeaşi dragoste care a întins masa,
Şi cu blândeţe m-a silit să intru,
Altfel tot aş fi refuzat să gust,
Şi-aş fi pierit în păcat.”

Este o schimbare îndurătoare, dată gratis, fără nici un merit din partea creaturii, fără nici o dorinţă sau bunăvoie dinainte. Dumnezeu face acest lucru din propria Lui plăcere, nu după voia omului.

Titus 2:11-15

Încă o dată: este un efort victorios al harului divin. Când Dumnezeu începe pentru prima dată lucrarea de schimbare a inimii îl găseşte pe om total împotriva unui astfel de lucru. Omul din fire loveşte şi se zbate împotriva lui Dumnezeu; el nu va fi mântuit. Trebuie să mărturisesc că eu nu aş fi fost niciodată mântuit dacă aş fi putut scăpa. Am fost un rebel şi m-am revoltat atât de mult timp cât am putut, şi m-am luptat împotriva lui Dumnezeu. Când El ar fi vrut să mă rog, eu nu mă rugam: când El ar fi vrut să ascult predica, eu nu o ascultam. Şi când am auzit-o, şi lacrima mi-a curs pe obraz, am şters-o şi L-am sfidat că încearcă să-mi înmoaie inima. Când inima mi-a fost puţin atinsă, am încercat să o distrag prin plăceri păcătoase. Iar când acestea nu făceau faţă, am încercat neprihănirea proprie, şi astfel nu aş fi fost mântuit, până când am fost împresurat, şi astfel El mi-a dat lovitura eficace a harului, şi nu m-am putut împotrivi deloc irezistibilului efort al harului Său. La fel este în fiecare caz. Omul se revoltă împotriva Creatorului şi Mântuitorului, dar acolo unde Dumnezeu este hotărât să mântuiască, va mântui. Dumnezeu îl va avea pe păcătos dacă a hotărât să-l aibă. Dumnezeu încă nu a fost zădărnicit în nici unul dintre scopurile Lui. Omul se împotriveşte cu toată puterea lui, dar toată puterea omului, chiar dacă ar fi foarte mare pentru păcat, nu este egală cu maiestuoasa măreţie a Celui Preaînalt când Acesta merge înainte în carul mântuirii Lui. El mântuieşte irezistibil şi învinge victorios inima omului.

Şi, mai departe, această schimbare este instantanee. Sfinţirea omului este lucrarea întregii vieţi; dar a-i da omului o inimă nouă este lucrarea unei clipe. Într-o singură secundă, mai iute decât fulgerul luminos, Dumnezeu poate pune o inimă nouă într-un om şi să-l facă o făptură nouă în Hristos Isus. Ai putea să stai în locul unde te afli azi, ca şi inamic al lui Dumnezeu, cu o inimă rea înăuntrul tău, tare ca piatra, şi moartă şi rece; dar dacă Domnul vrea, scânteia vie va pica în sufletul tău, şi în acel moment vei începe să tremuri—vei începe să simţi; îţi vei mărturisi păcatul, şi vei fugi la Hristos pentru milă. Alte părţi ale mântuirii sunt făcute gradual; dar regenerarea este lucrarea instantanee a harului suveran, eficace, şi irezistibil al lui Dumnezeu.
Extras din “The New Heart”, New Park Street Pulpit, Vol. 4, 382-383

(sursa)

Chuck Colson – How God turned around Nixon’s hatchet man

President Nixon meets with China's Communist P...

Nixon with China's Mao Tse Tung

This video is from Veritas Forum at www.veritas.org of Cambridge, Massachusetts (though they have offices across the country). Veritas Forums are university events that engage students and faculty in discussions about life’s hardest questions and the relevance of Jesus Christ to all of life. This is a great resource to help University Students and parents, and very worthy of our support.
If you are not familiar with Chuck Colson’s story you can read a short bio here. Today Chuck Colson, besides writing several books, in 1976, Colson founded Prison Fellowship Program, which, together with churches of all confessions and denominations, has become the world’s largest outreach to prisoners, ex-prisoners, and their families, with ministry taking place in 113 countries around the globe.

Chuck Colson started adulthood as a lieutenant in the marines, fighting in the Korean War. Afterwards he went to law school at night while working as administrative assistant (one of the youngest at that time) to a U.S.Senator. In 1968 he left his law practice to serve in the Richard Nixon White House Administration (again as the youngest assistant ever) as Special Counsel(he was 38 years old). Colson ran the next presidential campaign for Nixon and Nixon won by the largest landslide vote victory to date, in 1972. At that point he decided that he wanted to return to his law practice, due to the exhaustion he experienced and he started to feel empty.

Chuck Colson grew up in as he calls it „Unitarian” New Egland. Yes he did go to Sunday school as a kid and learned all the lessons, and yes he was dragged to church, as he describes it, a few times, yet in his adulthood he did not even believe in the existence of God, let alonehis son Jesus Christ or the fact that man can have any kind of relationship with Him.

Mere Christianity

Image via Wikipedia

One day he walked into another White House aide’s office and Colson asked him why he seemed different, at which the aide replied that he had given his life to Christ and then asked to read him a chapter „VICE” from C S Lewis’s Christianity. Then he prayed with Colson. Colson walked out to his car, but could not drive away because he couldn’t see; he was crying so hard. He knew nothing of evangelicalism or of any sinner’s prayer-he just talked to God and that night he knew there was a God. The days to follow, the lawyer in him sat down with the Mere Christianity book and made 2 columns -pro and con, about different things he would investigate. At the end he could state that the reality of Jesus Christ’s life and work is more real than his own reality.

But, just then the Watergate scandal blows up and for the next year, Colson’s „conversion” is front page fodder for the Nation’s newspapers.

Here is Chuck Colson at Columbia University in 2008 talking to students and doing a Question & Answer session afterwards:

If you experience trouble-start video 5 seconds. Stop3-5 minutes and restart the play button. If your computer is slow, allow more time for each step.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Chuck Colson – How God turned around Nixon’s ha…, posted with vodpod

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari