Credinta in horoscop este demonica

Horoscopul săptămînii! În orice ziar cotidian, revistă sau prospect pe care măcelarul ţi le pune amabil în sacoşă împreună cu cîrnatul şi şunca, peste tot te loveşti de acelaşi lucru: de horoscop. De fapt ce este un „horoscop” şi de ce în zilele noastre se întrebuinţează atît de multă cerneală pentru aşa ceva?

Cuvîntul „horoscop” provine parţial din latină, parţial din greacă şi înseamnă „perspectiva orei” sau „vederea orei”. Se cerceta cum era poziţia stelelor, una faţă de cealaltă, în momentul naşterii unui om. De aici se credea că se pot primi lămuriri asupra destinului său. Grecii şi romanii au preluat aceste lucruri obscure de la babilonieni, ai căror preoţi păgîni se ocupau în mod deosebit cu prezicerea viitorului, pe baza studiului corpurilor cereşti -un neologism numit „astrologie”, în evul mediu această superstiţie era foarte larg răspîndită, însă, şi aceasta ar trebui să alarmeze cel mai mult, ea a fost în floare nu numai în întunecimea evului mediu, ci astăzi este cu mult mai mult răspîndită. Pare a fi doar o glumă, însă este cruda realitate, în epoca noastră luminată, progresistă, în care dezagregăm atomul şi trimitem în spaţiu nave cosmice, credinţa în horoscop este superstiţia cea mai larg răspîndită.

Cum este posibil acest lucru? Mulţi oameni nu mai cred în Dumnezeu; sau ceea ce este şi mai rău, ei trăiesc aşa ca şi cum n-ar exista Dumnezeu. Ei vor să fie independenţi, să facă sau să lase numai ce le convine lor. De aceea se îndreaptă spre o altă credinţă aproape obligatoriu, şi anume superstiţia. Aceasta este tot o credinţă, chiar dacă ea este îndreptată în sens opus, spre Satana. Cine este superstiţios, cade automat în vraja puterilor întunericului. Iar cine îi întinde Satanei degetul cel mic, aceluia el îi apucă toată mîna. Un astfel de deget mic este horoscopul.

În S.U.A. se cheltuiesc anual aproximativ 800 milioane de mărci pentru astrologie. Acolo există nu mai puţin de 30.000 de astrologi, care prin meseria aceasta îşi fac afacerile lor. În Anglia, potrivit statisticilor, două treimi din adulţi citesc sau răsfoiesc horoscoapele. Dar cum este situaţia în Germania Federală? Un institut de cercetări ale opiniilor a întrebat multe persoane asupra părerilor lor despre astrologie. Rezultatul obţinut: 28 % citesc zilnic horoscopul, 25 % citesc din cînd în cînd, 47 % nu-l citesc. Cu alte cuvinte, mai mult de jumătate din concetăţenii noştri citesc zilnic sau ocazional horoscopul.

Oare este adevărat ce stă scris în horoscop? Dacă horoscoapele din ziarele noastre ar spune adevărul, atunci n-ar exista, conform zodiacului, mai mult de 12 grupuri de oameni dintre care fiecare grupă ar trebui să experimenteze zi de zi aceleaşi lucruri. În afară de aceasta, horoscoapele din diferite ziare şi reviste se contrazic unul pe altul, sau sunt redactate într-un fel lipsit de precizie ca să poată fi interpretate în multe feluri cu multe înţelesuri, ca să se potrivească pentru oricine. De asemenea „regulile de joc” ale astrologiei sunt pe deplin arbitrare şi nu au de-a face cu ştiinţa cîtuşi de puţin. Aşa că nu trebuie să ne mirăm cînd adevăraţii oameni de ştiinţă ai astronomiei sunt adversari hotărîţi ai astrologiei cu totul neştiinţifice, într-o depoziţie a societăţii astronomice se spune: „Ceea ce astăzi se prezintă ca astrologie, cosmobiologie ş.a.m.d., nu este altceva decît un amestec de superstiţie, şarlatanie şi afacerism”.

Obiectiv deci, nu se poate da crezare horoscopului. Pentru aceasta însă să credem că poate fi doar o prostie, o glumă nevătămătoare? Nu, în nici un caz, nu. Cine îşi pune încrederea în horoscop se aşează cu aceasta în conflict direct cu Dumnezeu. El ajunge în sfera de extindere a puterii Satanei. După Biblie, superstiţia nu este numai un semn de prostie, credulitate şi lipsă de cunoştinţă, ci o punere la dispoziţia puterilor împotrivitoare lui Dumnezeu. „Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori; să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru” (Leviticul 19:31).

Credinţa în horoscop a fost, este şi va fi pînă la sfîrşit o credinţă demonică, drăcească. Urmările acestei credinţe ne înconjoară în tot locul: indiferenţă faţă de Cuvîntul lui Dumnezeu, deprimare, melancolie. Este un drum ce conduce la pierzare, într-o astfel de viaţă se poate zări adesea de aici înspăimîntatorul foc al gheenei. Nu în zadar spune Dumnezeu despre acela care face astfel de lucruri: „Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia…” (Leviticul 20:6). De aceea nu trebuie să credem în horoscop. De aceea nu trebuie nici să-l citim. Ca şi toate lucrurile oculte, magia, ghicitul în cărţi, chiromanţia ş.a.m.d., horoscopul este viclenie perfidă ca o pînză de păianjen. Cine ajunge odată în ochiurile ei, fie chiar şi în glumă, se încurcă tot mai adînc în ele.

Cum poţi ieşi afară din această periculoasă pînză de păianjen? Unde se poate găsi eliberare? Mai întîi trebuie să-ţi dai seama că tu singur nu te poţi elibera. Nici un om nu este suficient de puternic ca să poată birui forţele întunericului din această lume. Singurul care este suficient de puternic, este biruitorul de la Golgota, Isus Cristos. El este Fiul lui Dumnezeu care l-a biruit pe cruce pe Satana. Această biruinţă trebuie s-o iei pentru tine în mod personal, ca un drept al tău. De aceea vino la El cu toate păcatele tale şi constrîngerile ce le ai! Mărturiseşte-I vina ta! El te iartă şi-ţi curăţeşte inima, după care Isus Cristos îţi dă şi putere să începi o viată nouă cu El, spunînd NU păcatului.

Atunci nu mai ai nevoie de horoscop. Talismanul poţi să-l arunci la coşul de gunoi. Coşarul privit în legătură cu norocul tău îţi va deveni indiferent. O pisică neagră ce-ţi va tăia drumul poate să-ţi pară frumoasă sau nu, dar norocul sau nenorocul nu depinde de ea. Vinerea în ziua de 13 a lunii îţi vei vedea de treburile tale tot aşa de voios ca şi în celelalte zile. Cuvintele precum „mult noroc” sau „a ţine pumnul strîns”, ce nu vin de la Dumnezeu, nu-ţi vor mai aluneca pe buze, iar tu nu vei mai trebui să baţi de trei ori în masă pentru a-ţi asigura viitorul. Cînd Isus Cristos este Domnul tău, atunci El îţi hotărăşte viitorul. Iar viitorul, orice om vrea să-l asigure. Noi nu lîncezim ca un mormoloc. Noi suntem înzestraţi cu daruri spirituale, putînd să cugetăm asupra noastră retrospectiv, în momentul de faţă şi să privim în viitor. Totuşi, despre viitor nu ştiu nimic; nici măcar ce-mi va aduce clipa următoare. Nimeni nu poate spune acest lucru, nici mie, nici ţie. Însă, dacă Isus Cristos este Domnul tău, atunci te ştii călăuzit de El în toate situaţiile din viaţă ajungînd în împrejurări gata pregătite. Atunci noi, tu şi eu, putem spune cu o încredere neclintită că nu ni se poate întîmpla nimica decît ceea ce El a ales pentru noi şi ceea ce nouă ne este de folos. Astfel, viitorul nostru nu se află în stele, ci în voia lui Dumnezeu plină de har şi de îndurare.

Friedhelm König

INVITATIE LA ÎNTALNIREA NAŢIONALĂ DE POST ŞI RUGĂCIUNE PENTRU TREZIRE SPIRITUALĂ ŞI TRANSFORMARE Targu Mures 4, 5 si 6 Noiembrie 2011

loc_22361

INVITATIE
LA ÎNTALNIREA NAŢIONALĂ DE POST ŞI RUGĂCIUNE

PENTRU TREZIRE SPIRITUALĂ ŞI TRANSFORMARE

Targu Mures 4, 5 si 6 Noiembrie  2011

Iubiti frati si surori,
Va invitam cu drag la intalnirea de Post si Rugaciune pentru Trezire Spirituala si Transformare, in zilele de 4, 5 si 6 Noiembrie 2011. Intalnirea este organizata de Miscarea de Post si Rugaciune a Strajerilor va avea loc la Hotelul Business, Targu Mures, jud. Mures.
Intalnirea se va desfasura dupa urmatorul program:

Vineri: 10:00 – 21:00
Sambata: 10:00 – 21:00
Duminica: 10:00 – 16:00

Persoana de contact :
Fam Moldovan si Ersilia:
0751 125 916
0749 286 191

Inscrierile se fac pana in data de 1 Noiembrie 2011

Miscarea de Post si Rugaciune a Strajerilor are ca temelie legatura de dragoste a celor care se pregatesc pentru / si pregatesc venirea Domnului Isus. De aceea informarea celor interesati si a celor care credeti ca trebuie sa participe se va face de catre dumneavoastra, care ati primit aceasta invitatie. A lui Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant sa fie toata slava, cinstea si onoarea acum si in vesnicie!

faceti click pe imagine pentru video „live”

http://www.alfaomega.tv/stiri#axzz1cm6UD1BO

 

In awe of God’s creation – What an Astronaut’s Camera Sees

An intimate tour… in 1080p… of Earth’s most impressive landscapes… as captured by astronauts with their digital cameras. Dr. Justin Wilkinson from NASA’s astronaut team describes the special places that spacemen focus on whenever they get a moment.

We start with the coast of Namibia in southwestern Africa, the very dry desert coast of the Namib Desert. You can see a cloud band butting up against the shore and some straight sand dunes in the lower left of the picture. Yeah those are big red sand dunes that the astronauts say is one of the most beautiful sites that you can get when you’re flying.

Coming into the view on the left is an impact crater right in the middle of the picture, right about now and some wind streaks. We know where this area is because it’s a bit unique. We’ve got a major dune field coming into the picture on the left there: the Oriental Sand Sea, as it’s called in French, and on the top is the Isawan Sand Sea.

This is the island of Sicily with cloud over Mt. Etna, so you can’t quite tell there’s a big volcano in the middle of the picture right now. And there’s the toe of the boot of Italy coming into the picture from the left. See a good example of sun glint on the right with the sea reflecting the sun.

This is the smooth east coast of the Kamchatka peninsula again. As you move inland it gets even more striking as a picture because of all the volcanoes on this peninsula and the snowy mountains. There’s a volcano just coming into the picture from the top left there. You can see a knob-shaped feature.

Here is a smaller finger of land in China sticking into the Pacific Ocean. In winter you can see all the snow lower left. This is called the Qindoa P eninsula and we recognize it. And again, the sun glint point moving along the coast upper center.

In a very clear picture, the Zagros mountains with snow on them in Iran, in the country of Iran.

Here we have the north coast of Australia and the gulf of Carpenteria and some islands. The biggest island at the bottom of the screen there is Groote island, which means the big island in Dutch.

When you see a huge powerful feature like this and the astronauts do shoot them a lot and we have had some detailed views looking right down the eye, looking at the eyewall. In fact I seem to remember views of breaking waves on the sea surface at the bottom of the eye. Amazing detail.

Look at this neat picture of Great Salt Lake in Utah. And the variation in color? That’s due to an almost a complete blockage of the circulation of the lake by a trestle for a railroad that crosses from one side to the other. It stops the circulation and things get a little bit saltier and certainly saltier at the north end of the lake.

Here you see two circles coming in to the top of the view now. These are either volcanoes or effects from inside the earth producing circular features. We think this is the Big Bend area of Texas.

This is an interesting sideways view of the peninsula of Florida, with the Keys stretching out into the lowest part of the picture there. And the shallow seas around the Bahama Islands top right. And Cuba coming into the picture lower right.

And this I believe is the coast of Northern Chile in South America. It’s a very straight coast, except for that strange headland out to the right just disappearing. And so the desert is the first part of the inland zone, and then you see much blacker at the top of the picture the Andes Mountains with some many dozens of volcanoes.

Here is a thunderhead. The typical look of the thunderheads, the big rainstorms, that develop over the Amazon Basin. And another one coming in top right. Here’s an obviously a major river. There’s an even bigger one coming in on the right. That looks to me like it could well be the Amazon River, with one of its big tributaries on the left. And the flow would seem to be from the bottom of the picture to the top. Uploaded by
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

What an Astronaut’s Camera Sees, posted with vodpod

In awe of creation – What does it feel like to fly over planet Earth? Cum se vede pamintul din spatiu?

ENGLISH:A time-lapse taken from the front of the International Space Station as it orbits our planet at night. This movie begins over the Pacific Ocean and continues over North and South America before entering daylight near Antarctica. Visible cities, countries and landmarks include (in order) Vancouver Island, Victoria, Vancouver, Seattle, Portland, San Fransisco, Los Angeles. Phoenix. Multiple cities in Texas, New Mexico and Mexico. Mexico City, the Gulf of Mexico, the Yucatan Peninsula, Lightning in the Pacific Ocean, Guatemala, Panama, Columbia, Ecuador, Peru, Chile, and the Amazon. Also visible is the earths ionosphere (thin yellow line) and the stars of our galaxy. Raw data was downloaded from;The Gateway To Astronaut Photography of Earth”http://eol.jsc.nasa.gov/sseop/mrf.htm „.Virtualdub was used to create the final movie.ROMANIAN:Videoclipul începe deasupra Oceanului Pacific, continuând cu America de Nord, America de Sud şi ajungând în Antarctica, odată cu răsăritul.Printre oraşele, ţările sau peisajele care apar în filmuleţ se numără, în ordine: Vancouver, Seattle, Portland, San Francisco, Los Angeles, Texas, golful Mexic, peninsula Yucatan, Guatemala, Panama, Columbia, Ecuador, Peru, Chile şi fluviul Amazon.Cel mai mult impresionează ionosfera (linia galbenă, subţire, care înconjoară planeta) şi fulgerele de deasupra Oceanului Pacific. De asemenea, în clip se pot observa stelele din galaxia noastră.(via) Gandul.info/

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

What does it feel like to fly over planet Earth?, posted with vodpod

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari