Situl newspad.ro anunta in Aprilie ca –
Alin Jivan a renunțat la gimnastica de performanță, dedicându-se vieții creștine


Component de bază al lotului masculin de gimnastică al României, Alin Jivan (27 de ani) s-a retras de curînd din sportul de performanță din cauza unor probleme medicale mai vechi. „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să pot face gimnasticăde performanță, dar problemele medicale pe care le am m-au împiedicat să mai pot continua.Mi-a părut rău că m-am despărțit de colegi, de colectivul de antrenori, dar viața merge înainte. Am rămas ca instructor sportiv în cadrul clubului Steaua București, iar în plan personal mă voi dedica vieții creștine”, a declarat Alin Jivan, care are în plan realizarea unui cd cu zece piese creștine interpretate chiar de el.
Marturie si o cintare frumoasa cintata cu sotia lui – Alina, chiar la inceputul marturiei de la Biserica Poarta Cerului.
3 comentarii (+add yours?)