Cum priveşte Dumnezeu minciuna?

O scuza: Fiecare minte...

Orice minciună va fi dată pe faţă şi orice mincinos va fi pedepsit. Iată cum vede apostolul Ioan viitorul nefericit al celor ce se joacă cu minciuna: „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua…

Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului… Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate! Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!” (Apocalipsa 21:8, 27; 22:14-15).
Viitorul mincinoşilor este pierzarea veşnică.

În tribunalul dreptăţii lui Dumnezeu, minciuna este un păcat vrednic de moarte.

Ţineţi minte bine ce ne este scris în Faptele Apostolilor 5:1-10:

„Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevastă-sa Safira şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu”. Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri. Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară, şi l-au îngropat. Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevastă-sa, fără să ştie ce se întâmplase. Petru i-a zis: „Spune-mi cu atât aţi vândut moşioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta”. Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău, sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine”. Ea a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei”.

Dumnezeu pedepseşte cu asprime minciuna.

Dacă Dumnezeu ar fi la fel de sever cu toţi oamenii cum a fost de sever cu Anania şi Safira, toate Bisericile ar trebui să aibă câte un cimitir imens în apropiere. Harul Lui a rânduit însă altfel. Totuşi, întâmplarea cu Anania şi Safira trebuie să lase şi asupra noastră impresia pe care a lăsat-o asupra credincioşilor şi necredincioşilor din acea vreme: „O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri” (Faptele Apostolilor 5:11).

Dumnezeu nu Şi-a schimbat între timp părerea despre minciună. Mai devreme sau mai târziu, toţi mincinoşii vor sta înaintea dreptăţii divine şi vor trebui să dea socoteală ca şi Anania şi Safira. Cine a inventat minciuna?

De unde vine minciuna?

Cine a fost cel ce a adus-o pe lume? Un lucru este sigur: nu Dumnezeu! Biblia spune: „Este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă” (Evrei 6:18). Acest Dumnezeu S-a coborât între noi în persoana Fiului Său, Isus Cristos, care a declarat: „Eu sunt adevărul” (Ioan 14:6). Dacă aşa stau lucrurile, atunci minciuna trebuie să fi venit din altă parte.

De fapt, Domnul Isus ne-a spus de la cine vine minciuna: de la diavolul. Iată ce găsim scris: „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44).

Satan a fost primul care s-a apropiat de cei dinţii oameni în grădina Edenului, cu o minciună: „Oare a zis Dumnezeu?… Cu siguranţă că nu veţi muri” (Geneza 3:4). Dar au murit! Şi de atunci până astăzi oamenii continuă să moară. Dacă nu credeţi, intraţi puţin prin cimitire sau opriţi-vă puţin ochii asupra rubricilor cu anunţuri mortuare din paginile ziarelor.

Satan ne-a furnizat prima minciună şi continuă să ne stea la dispoziţie cu minciuni proaspete. El îl minte pe cel nemântuit, făcându-l să creadă că are suficient timp în viitor să se împace cu Dumnezeu. Omul amână crezând spusele diavolului şi, dacă nu se va trezi, nu se va împăca niciodată cu Dumnezeu. Cunosc un om care a stat odată într-o Biserică în timpul unei seri de evanghelizare şi s-a simţit împins de Duhul Sfânt să se ridice şi să se predea Domnului. Dar o voce perfidă i-a şoptit: „Nu acum, amână pe Duminica viitoare. O să-ţi fie mai uşor „. El a aşteptat încă o săptămână, şi apoi încă una, şi încă una. Nici astăzi nu este mântuit. A acceptat minciuna diavolului şi este total neputincios.

O altă minciună a lui Satan este că poţi fi creştin chiar şi atunci când trăieşti ca oamenii din lume. El te învaţă că poţi să „crezi în Isus” ca într-un fel de asigurare împotriva incendiilor şi asta este suficient ca să scapi de flăcările iadului. Pretenţia lui este că nu trebuie să-ţi schimbi de loc felul de trai. Doar Cristos a murit pentru păcatele lumii! Nu se va împiedica El în câteva păcate ale tale. Aceasta este o minciună! A fi creştin înseamnă a ieşi din lume şi a te împotrivi şi lumii şi diavolului. Viaţa creştină este trăirea existenţei la un alt nivel, infinit superior stilului de viaţă al lumii.
Alteori Satan se apropie de creştini cu minciuni despre starea lor înaintea lui Dumnezeu. El vrea să-i convingă că păcatele lor nu au fost niciodată iertate. Scopul lui este ca să-i cufunde într-o paralizie a nesiguranţei şi frici. “Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi”. Minciuna vine de la diavolul. El a adus-o pe lume şi tot el o ţine în existenţă, multiplicând-o în fiecare zi. Diavolul este în căutare de slujitori care să-i poarte minciunile în lume. Dacă minţi, eşti un slujitor al Satanei.

Într-o zi, am auzit un scrâşnet de frâne şi derapajul roţilor unei maşini pe asfaltul din stradă. Când am ieşit afară, am văzut o maşină care trecuse pe sensul opus celui de mers şi se ciocnise cu una care mergea regulamentar. Apropiindu-mă am auzit cum şoferul vinovat căuta să-l convingă pe poliţai că nu greşise cu nimic şi că mersese cu o viteză foarte mică. Vorbele lui se contraziceau categoric cu urmele de pe asfalt şi cu măsurătorile poliţiei, dar el turuia fără încetare, trâmbiţându-şi nevinovăţia.

Bărbaţii îşi mint nevestele. Ei pretind că au stat mai târziu la servici pentru ore suplimentare, când de fapt au fost să păcătuiască cu secretara sau cu femeile uşoare. Nevestele îşi înşeală şi ele bărbaţii. Şoferul minte ca să încaseze poliţa de asigurare. Adolescentul minte ca să-şi ascundă prima ţigară. Secretara minte spunând: “Îmi pare rău, dar şeful n-a venit încă”. Vânzătorii înşeală la preţ. Constructorii mint despre calitatea şi preţul materialelor folosite. Se minte şi în piaţă, se minte în presă şi se minte mai ales în politică. Dacă-i atragi atenţia unui politician că minte, el caută imediat câteva cuvinte alunecoase ca să se justifice, minţind şi mai mult şi mai tare. Trăim într-o lume care se prăbuşeşte atacată de putregaiul minciunii.

(Nu ştiu dacă este una din sclipirile ironice ale fratelui Simion Cure sau dacă este doar una din vorbele de duh colecţionate de el de la alţii în timpul vieţii, dar l-am auzit spunând: „Ei, hei! Dacă ar fi făcut Dumnezeu oamenilor o ferestruică pe frunte, ca să ne putem vedea unii altora gândurile, cred că mai toţi ar umbla cu şapca trasă până la sprâncene!” Între conţinutul gândurilor noastre şi expresiile buzelor există uneori o întreagă lume a diferenţelor şi contradicţiilor. Folosim minciuna sau pentru a ascunde ceea ce suntem sau pentru a părea ceea ce am vrea să fim).

Mincinoşii se pot schimba

Dacă pentru tine minciuna este un obicei – spune-i pe nume: păcat. Pocăieşte-te de ea şi cere-I iertare lui Dumnezeu. Caută apoi să restabileşti adevărul în relaţiile cu cei pe care i-ai minţit. Deprinde-te să vorbeşti „adevărul în dragoste”. Ia hotărârea să nu mai minţi şi, prin puterea Duhului Sfânt, ţine-te cu dinţii de hotărârea ta. Strigă împreună cu împăratul David: „Doamne, scapă-mi sufletul de buza mincinoasă, de limba înşelătoare!” (Psalm 120:2).

(via Ana Badiu)

The Question of God – C.S.Lewis and Freud

A lecture held at the University of California with Dr. Armand Nicholi of Harvard University comparing the material worldview of Sigmund Freud with the spiritual worldview of C.S.Lewis.

From the intro:

Although Freud, in his last published work, „Moses and Monotheism”, attacked Judaism and outraged the Jewish community, most of his attack was against what he called the „present day Christian form” of the religious worldview. We will therefore focus on the specific worldview based on the New Testament documents as defined and defended by C.S.Lewis.

English: Sigmund Freud

Image via Wikipedia

You may ask why Freud and Lewis? They lived in different countries, they spoke different languages, why Freud and Lewis?  Few individuals have influenced the moral fabric of contemporary Western civilization than Sigmund Freud and C.S.Lewis. What makes them so influential? Both possess extraordinary writing ability, literary gifts. Second, both spend a considerable portion of their lives writing about, advocating and defending     their specific worldview. Third, they also wrote autobiographies and thousands of letters making it possible to see what life experiences influenced their worldview and how their worldview influenced their lives. Last, Lewis changed his worldview from that of a militant atheist to a strong, strong believer. And thus, it makes it possible to observe how the effect of both worldviews had on one life.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari