Luncan Octavian – Colonelul care L-a Cunoscut pe Dumnezeu la Revolutie

In timpul revolutiei, un colonel impreuna cu un soldat s-au urcat pe acoperisul blocului in care se aflau, cu intentia de a opri cele 30 de elicoptere care veneau sa elibereze pe Generalii comunisti Nusa si Mahalia care erau tinuti acolo sub stare de arest. Ii clantaneau dintii din gura de frica stiind caci cu siguranta in ziua aceia va muri. Se gindea el,- cum va putea sa opreasca 30 de elicoptere… Ce a urmat dupa aceia i-a schimbat total viata. E o povestire dramatica din care nu veti vrea sa scapati nici cel mai mic detaliu.

Am pornit cu dorinta sa  transcriu citeva puncte din aceasta marturie, dar impresionata fiind de micile detalii m-am hotarit sa  transcriu, toate cele 6,700 de cuvinte. Pentru alte marturii, vizitati PAGINA – MARTURII.

Copiilor care au harul sa creasca in Casa lui Dumnezeu si nu s-au intinat cu murdariile lumii acesteia; noi care am venit din lume si am trait multi ani subjugati de greutatea si povara pacatului, intelegem de unde ne-a putut scoate Dumnezeu si indemnul nostru este sa nu priviti cu pofta spre lumea aceasta, dragi tineri.

In marturia mea vreau sa adeveresc lucrurile aceastea. Marturia aceasta este, daca vreti, povestea  unei cintari de lauda. Pina la virsta de 38 de ani, nu l-am cunoscut pe Dumnezeu. Eram ofiter in armata Romana, chiar pina acum 3 ani de zile (acest video este mai vechi, nu stiu exact anul marturiei) cind Dumnezeu m-a ajutat sa pun pusca jos si sa ies la pensie. La virsta de 38 de ani eram ateu. Dupa cei 8 ani de scoala militara in Bucuresti, unde am invatat biblia hazlie si am avut parte de ateism stiintific, am crezut ca Dumnezeu cu adevarat este o inventie a oamenilor, asa cum eram invatati si urma si noi, la rindul nostru sa invatam ostasii despre lucrurile acestea.

Ne credeam cineva

Pina intr-o zi cind cel ce este viu pe vecii vecilor s-a apropiat cu mila si de viata mea si de sufletul meu. Pe linga ca aveam o pozitie oarecum buna in societate, mai aveam si darul acesta de a cinta. Cintam binisor la saxofon, Simbata de Simbata, Duminica de Duminica, la chefuri, la baluri, la nunti, cu o formatie de baieti in orasul Hatec, aflat aproape de Deva, unde cistigam la o nunta cit salarul meu de Capitan la armata. Era o viata plina de distractie, nu ne lipsea nimc. Pina intr-o zi cind tocmai locul acela, in mediul acela vicios in care traiam, Dumnezeu a gasit cu cale sa ne opreasca pe toti si rind pe rind, pe parcusul ale mai multe luni de zile sa ne cheme pe toti si formatia Sonor din Hatec s-o desfaca Dumnezeu in bucati si sa o recompuna cu oameni nascuti prin Duhul lui Dumnezeu care astazi cintam impreuna in grupul Harul. Despre lucrarea aceasta as vrea sa marturisesc si sa adeveresc ca ceia ce a facut Domnul Isus Hristos acum 2000 de ani cind era in persoana pe pamint, lucrarile Lui, cind vindeca orbii, ologii, leprosii si invia mortii, lucrarile acestea sunt valabile si se intimpla si astazi printre noi, indiferent unde, pe rotocolul pamintului pentru ca El este acelasi ieri, azi si in veci si lucreaza cu aceiasi putere.

Veneam de la o nunta de la Petrosani intr-o zi de Duminica la amiaz, dupa ce am cintat de Simbata de la amiaz… obositi, cu buzunarele pline de bani, cu capul plin de alcool….

Notitele continua mai jos, sub video…

Uploaded by 

Veneam de la o nunta de la Petrosani intr-o zi de Duminica la amiaz, dupa ce am cintat de Simbata de la amiaz… obositi, cu buzunarele pline de bani, cu capul plin de alcool, asa cum credeam noi ca ne sade bine, unor tineri la 38 de ani. Ne credeam cineva. Plini de faima, de relatii, cintam la chefuri, la tot felul de oficiali, de la Prefectul Judetului, Colonei si tot felul de stabi si sefi. Si noi eram acolo, intre ei. Toti aveam masini, apartamente. Ne credeam cineva.

Ridica-te si dute in partea dreapta

In drumul catre Deva insa, Dumnezeu avea sa schimbe gindurile noastre despre noi insine si sa ne arate ca nu eram cei ce ne credeam. Intre doua sate, am oprit masina pe partea dreapta a drumului si ne-am dus in singa, unde era finul cosit. Ne-am asezat in iarba cu lada de bere intre noi. Am inceput sa numaram, sa impartim banii. Rideam, spuneam bancuri si aventurile din noaptea aceia pentru ca la fiecare nunta, noi aveam o comportare care astazi nu-mi face cinste si nici nu este locul de spus, ce faceam noi pe la nunti. Dar atunci, acestea erau bucuriile noastre si ne laudam. Fumam foate mult. Cu tigarile in mina s-a intimplat ceva foarte ciudat. Aici undeva, in adincul pieptului meu am auzit un glas, spunindu-mi foarte clar. Asa ma prins ca un infrigurat din crestet si pina in talpi, auzind glasul acela inlauntrul meu: „Ridica-te si dute in partea dreapta”. M-am ridicat speriat in picioare. Colegii mei n-au auzit glasul acesta. Ei continuau sa traga la bere acolo si la petrecerea lor.

Pentru prima data mi-am dat seama ca tigara aceia este o vinovatie

Ceia ce urmeaza sa spun, sa stiti ca nu era rodul  unei halucinatii alcoolice pentru ca desi beam foarte mult, ca si ceilalti de altfel, cind conduceam masina nu gustam alcool. Mi-era teama de politie pentru ca intre armata si politie niciodata n-a fost intelegere buna si cind ne prindeau bauti, ne aranjau. Asa ca nu eram baut. Am dat curs glasului aceluia si am iesit dintre colegii mei. Cind m-am ridicat de jos in picioare am simtit tigara din mina frigindu-ma pe degete. Fumam la o nunta 3, 4 pachete de tigari. Pentru prima data mi-am dat seama ca tigara aceia este o vinovatie si i-am dat drumul desi abia am aprins-o.

Piedica din sant

Infrigurat am pornit spre dreapta. Am traversat soseaua pe la spatele masinii si nu stiu de ce trebuia sa merg pe cimpul din partea dreapta a drumului. Doar ce-am sarit peste santul care delimita cimpul de sosea si in finul necosit, care era pe marginea drumului, maracini si buruieni ce erau acolo, m-am impiedecat. Am sarit, din saltul meu cu fluierul piciorului de ceva, de un obiect. M-am lovit foarte tare si m-am rabusit cu fata in jos. De durere am vrut sa injur pe Dumnezeu, asa cum faceam din orice nimic si cum fac oamenii, incepind de la cele mai mici neimpliniri. N-am mai facut-o niciodata de atunci si sunt 11 ani. Ochii mei s-au oprit asupra acelui obiect in care m-am lovit. Era o cruce din metal. O teava neagra vopsita si in mijlocul ei era o placuta alba. Este semnul unui accident de circulatie, unde a murit un om. Sint pline drumurile tarii (de ele).

Coincidenta extraordinara

Nu faptul ca era o cruce, obiectul in care m-am impiedicat, insa m-a speriat ceia ce am vazut scris pe placuta. Acolo scria Luncan Octavian, nascut in 9 Februarie 1953, decedat in 1989 in accident de autoturism. Ma cheama Luncan Octavia si sunt nascut in 9 Februarie 1953. Intimplarea aceasta avea loc in toamna anului 1990. M-a luat un tremurat si o groaza a intrat in mine si am zis: „Extraordinar, ce coincidenta!” Ce coincidenta de nume, de data, de an de nastere. Extraordinar. Intr-o clipa mi-am adus aminte ca si eu am avut 7 accidente in cei 20 de ani de cind conduceam masina si nici dintr-un accident nu mi-a cazut macar un fir de par din cap desi in urma cu vreo 2, 3 ani de 90, am zdrobit o masina intr-un accident ca a trebuit (asigurarea) sa imi dea alta noua si n-am patit nimic, nu eram mort pe margine de drum.

Click pe „More” sa citesti mai departe––––––––––––->

Mi-am zis, ce intimplare cu acest amarit. Dintr-o data am vazut in filmul vietii mele care imi trecea prin fata, ca in 1987 fusesem otravit cu ciuperci. Am stat 18 zile in spital, din care primele 4 zile in coma, intre viata si moarte. Cind au venit sotia cu fetitele la mine nu le-am cunoscut. Era sa mor si am scapat si eram sanatos si ma credeam Capitan in armata, buricul pamintului. Eram nimeni. Intr-o margine de drum putea sa-mi fie locul de atitea ori.

Asa zice toata lumea: „N-am fost mai rau decit altii.

In clipa aceia am inteles ca nu sunt cu nimic mai bun decit acel amarit care-si gasise sfirsitul in locul acela si omul acela nu putea sa ma intreaca in rautate si destrabalare pentru ca n-a fost pacat in lumea aceasta din care sa nu ma infrupt din plin, crezind ca aceasta este adevarata fericire. N-a contat casnicie, n-a contat parinti, n-au contat copii mei. Totul insemna placere si bucurie de a trai, tineretea… ca asa zice toata lumea: „N-am fost mai rau decit altii.

Dintr-o data s-a facut lumina

Gindindu-ma la lucrurile acestea, dintr-o data s-a facut lumina in inima mea, in intunericul din inima mea si am inteles ca daca acela murise si eu traiesc, de buna seama ca exista Dumnezeu  si ca El tine in miinile Lui viata sau moartea. Si daca eu traiesc, acel Dumnezeu cu care eu ma laudam inaintea soldatilor si a oamenilor spunind ca nu exista, acel Dumnezeu putea sa ma sfarme si eu sa fiu acolo si amaritul acela sa fie viu. Nu era hazard si intimplare, ci El era adevarat.

Cind am ajuns cu mintea la gindul acesta si am recunoscut Dumnezeirea Lui, din nou am auzit glasul acela vorbindu-mi a doua oara: „Astazi este Duminica, ziua Domnului. Tu de unde vii? ” Nu stiu cum sa va spun, glasul acela nu era omenesc. Il auzeam in adincul meu ca un ecou profund si ma luase teama. Mi-am dat seama ca Duminica era ziua lui Dumnezeu. Eu n-am intrat intr-o biserica de cind am fost copil cu bunica mea, de care tare mai imi bateam joc cind incepusem sa citesc si sa ma destept. Plingea cind ii spuneam ca nu exista Dumnezeu si imi zicea: „Scoala asta te-a stricat la cap”. Acolo mi-am amintit cum imi bateam joc de ea. In ziua Domnului eu eram pe drumuri beat, veneam de la chefuri si ziceam ca asta-i tineretea si fericirea.

Glasul vorbeste a treia oara

S-antimplat sa aud a treia oara glasul interbindu-ma: „Aceasta este cintarea de lauda pe care mi-ai promis-o cu frica de moarte in sufletul tau in timpul Revolutiei?”. Aceasta a fost a treia intrebare si asa intr-o clipa am inteles ce se intimpla, cine e glasul acela. Cum am putut sa uit? In urma cu opt luni de zile in 1989, in zilele acelea teribile de 22 si 23 Decembrie, cind era Revolutia in Romania, inca nu cazuse Ceausescu de tot; nu era prins.

Cum am putut sa uit de atacul cu 30 de elicoptere de la Revolutie?

La unitatea militara din Deva unde lucram, a venit un ordin telefonic cum ca unitatea va fi atacata de 30 de elicoptere care erau ale Securitatii, care vor ataca in forta garnizoana ca sa scoata de la arest pe Generalii Nuta si Mihalia. Acestia erau sefii Securitatii statului care dupa ce au comandat nenorocirea din 17 de la Timisoara, au fugit. Armata in gara din Deva i-a prins si ii bagase la noi la arest, urmind sa vina cineva sa-i duca, sa-i judece. Numai ca, Securitatea venea sa-si scoata sefii de acolo.

Un tinerel neinsemnat

Comandantul unitatii noastre s-a temut si ca sa putem sa ne aparam de 30 de elicoptere care urmau sa ne atace din vazduh, a dat ordin ca fiecare ofiter, insotit de un soldat sa urce pe acoperisul blocurilor din cartierul care inconjurau cazarma si de acolo sa stam cu pusca indreptata spre cer. Cind vor veni elicopterele sa tragem spre ele. Aveam un pistol cu 20 de gloante cu care nici ciorile nu le-as fi putut speria, dar sa ma lupt cu 30 de elicoptere. Tremuarm de frica si asteptam clipa. In timpul acesta, tinarul soldat care era pe acoperisul blocului; nu-l cunosteam, un tinerel neinsemnat, nebagat in seama vreodata de mine, a venit spre mine si m-a intrebat: „Domnule Locotenent Major, va este frica de moarte?”

Am zis: „Da. mi-e tare frica de moarte”. „Domnule, de ce va temeti de moarte?” Si am spus: „Tinere, am doua fetite mici acasa. Cred ca n-am sa le mai vad niciodata. Eu, astazi sunt sigur ca voi muri. DIn vazduh va veni moartea mea.” „Domnule, nu va temeti; veniti cu mine”. M-a cuprins dupa umeri, de parca el ar fi fost ofiterul si eu soldatul. Era aproape copiul meu, ca eu aveam 38 de ani. Si m-a luat pe linga el si m-a dus tocmai pe patea dreapta a blocului, acolo pe acoperis unde era postul lui de veghere si in timp ce el a stat acolo, el a tot scormonit si a cautat pe sub niste panouri solare. A descoperit acolo urma unui cos de fumuri (era un bloc vechi) pe care oamenii l-au darimat si ca sa nu ploaie in cladire au pus un capac de tabla. El a dat deoparte capacul si mi-a spus: „Domnule, nu va temeti de moarte. Intrati aici in adapost pina la umeri si eu va acopar cu capacul. Cind vor veni elicopterele nu o sa va zareasca si au sa zboare mai departe si se duc la treaba lor. Si dumneata o sa scapi cu viata si o sa-ti vezi copii.

Cine te-a invatat sa judeci asa?

Asa am vrut sa intru in adapost si cind am ridicat piciorul sa ma cobor in adapost m-a oprit un gind si am zis: „Tinere, dar tu ce ai sa faci? ” Ca nu incapea decit un singur om acolo, nu doi. „Domnule, eu am sa ramin cu arma afara si am sa va pazesc.” „Dar cind o sa te vada aceia din elicoptere au sa arunce niste bombe pe tine sau altceva si tu ai sa mori si eu am sa traiesc. Tinere de ce mi-ai dat adapostul tau mie, caci eu nu te cunosc pe tine? Eu nu ti-am facut niciodata vreun bine. De ce nu l-ai pastrat pentru tine? De ce ramii tu cu pusca sa lupti, si tu vei muri? Cine te-a invatat sa judeci asa? Sa-ti dai tu viata pentru mine?”

Intr-o clipa s-a darimat tot ateismul meu stiintific

„Domnule, pentru mine, a-mi da viata pentru aproapele meu inseamna a trai vesnic cu Hristos. Cind am auzit aceste cuvinte m-am prabusit inlauntrul meu si intr-o clipa s-a darimat tot esafodajul de ginduri si invataturi nebune pe care le-am gustat si le-am insusit din plin in anii de ateism stiintific si am inteles ca eu sunt nimeni si tinarul acela este un urias. 

Tot ce am crezut despre patriotism si dragoste de tara si popor si patrie si partid erau povesti in fata acelui urias; un tinerel de 20 de ani, care nici macar nu-l cunosteam cum il cheama. „Copile, cine te-a invata pe tine sa judeci asa, sa gindesti asa?” „Fratii din Biserica din Alba Iulia in care am crescut m-au invatat din cuvintul lui Dumnezeu iubirea de aproapele si pina acum n-am avut prilejul sa o fac niciodata.” Auziti; un tinar de 20 de ani. M-am intors cu saptele catre el si am pasit putin mai incolo pentru ca incepuse lacrimile sa imi curga pe obraz. Parca nu mai imi era frica de moarte. Imi era o rusine teribila ca mi-am adus aminte in urma cu vreo 10 ani de o intimplare cind eram tinar locotenent. Abia venisem din scoala, cind fiind ofiter de serviciu pe unitate am controlat soldatii sa n-aiba asupra lor bauturi alcoolice ca nu era voie cu armament.

Mi-am adus aminte cum am trimis un soldat la canal

In loc de bautura, am descoperit in valiza de lemn a unui soldat 10 hirtiute pe care scria cu litere verzi: Alege viata ca sa traiesti. Erau mici tractate crestine. Le-am facut toate sul ca un bat si l-am inepat in ochi si in fata (cu ele) si l-am injurat despre Dumnezeul care scria in acele hirtii si l-am injurat de Dumnezeu si de mama lui si i-am zis: „Iti arat eu tie prozelitism in armata”. L-am luat si l-am dus la Secretarul  de Partid. L-au judecat si l-au mutat disciplinar la canal. Incepuse lucrul la canal pe atunci. Acolo erau dusi, si la mina la Petrosani erau dusi pocaitii, periculosii care speriau, vezi Doamne, vitejia armatei.

Din nou in grozaviile zilelor de Decembrie 1989

Daca as stii ca este undeva, pe toata tara unde marturisesc lucrurile acestea, intreb: Poate vreodata il voi vedea pe tinarul acela ca sa ii cer iertare. Si acum dupa 8 sau 10 ani care au trecut, in grozaviile zilelor de Decembrie 1989, Dumnezeu ma pune fata in fata cu un alt soldat care este gata sa isi dea viata pentru mine. Asa am simtit sa il intreb: „Tinere, tu esti pocait?” „Da, sint pocait”. Si a inceput sa zimbeasca. Nu ii era frica de mine, nici rusine. Asa mi-a fost de greu si de rusine. N-am intrat in adapost. In momentul acela insa s-a intimplat grozavia.

Atentie baieti: In 13 minute sint pe noi, armati glont pe teava

Aveam in dotare o statie ruseasca. Inca nu erau celularele. A sunat statia aceia si colonelul care ne-a urcat din ordinul lui, a comunicat catre toti colegii mei care erau pe blocurile inconjuratoare: „Atentie baieti. Au trecut de Sibiu, urmeaza Orastie, Deva in 13 minute sint pe noi, armati glont pe teava. Ce a fost pina atunci a fost dar acum au inceput sa-mi clantane dintii in gura si am simtit ca totul s-a sfirsit. Tinarul soldat mi-a spus, calm si linistit, eu eram ingrozit interbindu-l ce sa fac: „Asteptati pina ma rog eu si Domnul ne va arata. Imi dati voie s ama rog?” I-am zis: „Roaga-te si pentru mine. Parca il vad cum si-a luat casca de fier din cap, pusca a pus-o jos. S-a pus parc ain patru picioare, in genunchi, pe acoperisul acelui bloc si se ruga.

Premonitie?…nu va temeti ca nu se va trage nici macar un glont

Eu m-am tras deoparte rusinat. Ma uitam spre colegii mei aflati pe blocurile vecine si toti erau ingroziti. Unii isi faceau la cruci, eu nu aveam cui sa fac cruce; eram asa de necajit. N-au trecut decit vreo 2, 3 minute si vad ca se ridica baiatul de jos si vine spre mine cu o fata zimbinda de parca sfida imprejurarea aceia a mortii si imi spune: Domnule, nu va mai temeti ca nu vor mai veni elicopterele; in scurta vreme Ceausescu va cadea, va fi pace in tara iar de orasul Deva nu se va trage un glont de arma; nu va muri un om, si vom merge acasa si iti vei vedea copii. Mi-a venit sa sar in sus de bucurie, dar cum sa cred eu aceasta premonitie a unui soldat de 20 de ani.

„De unde stii?” „In timp ce m-am rugat, Dumnezeu mi-a vorbit.” „

Telefonul special

Pai, lasa-ma in pace, ce Dumnezeu vorbeste cu tine, un biet soldat (gindeam eu) si statia mea ruseasca e muta. Cum vorbeste Dumnezeu cu oamenii?” „Da. Dumnezeu a asezat in inima omului un telefon special care se numeste Duhul Sfint si prin acest telefon, El poate vorbi cu noi oamenii si noi putem vorbi cu El.” Erau lucruri mari. Cum sa inteleg eu lucrurile acestea? Nu puteam crede asa ceva…. un copil aiurea. Dar ca sa inteleg, in momentul acela Dumnezeu a facut sa vibreze statia. Colonelul din a carui ordin am urcat pe cladire, a anuntat cu o voce teribil de fericit: „Baieti, coboriti imediat. Alarma inceteaza. S-a schimbat planul. Nu mai vin elicopterele.Va dati seama ce fericire?

Pe toate blocurile colegii mei, impreuna cu mine strigam: „Ura! „Ura!” Asta a fost multumirea. Tinarul soldat si-a impreunat miinile si-a inceput sa plinga in hohote si striga: „Aleluia! Slava Tie Doamne! Multumesc Isuse!” Si e, ura, ura. Ce diferenta de gindire.

Poate ca nu vom intelege niciodata lucrurile acestea pina nu intelegem maretul har pe care il avem; acela de a ne numi copii ai lui Dumnezeu. Nu stim noi multe, dar stim ceva: Ca atunci cind El va veni, vom fi ca El.

Am incercat sa-i fiu recunoscator

In momentul acela, auzindu-l cum plinge si cum zice: „Slava Tie si Aleluia,” in momentul acela I-am simtit prezenta. Parca ardea in spatele meu ceva si m-am intors spre el si l-am vazut plin de lacrimi si am simtit nevoia sa ii fac ceva, sa ii dau ceva din toata dragostea mea pentru ca el a fost gata sa imi dea adapostul lui si sa moara pentru mine si am cautat in buzunare dupa bani. Din cele 20 de buzunare nici un leut n-am gasit. Atunci am facut altceva, am sarit asupra lui si l-am luat in brate si l-am strins si fara sa judec ce vorbesc din gura mea au iesit aceste cuvinte: Sa stii ca eu sunt compozitor si am scris multe cintari spre slava lui Ceausesc, dar iti promit ca de astazi inainte, prima cintare care va iesi din gura mea va fi o cintare de lauda spre lauda Dumnezeului tau.”

Cind am zis asa, tinarul s-a aprins tot la fata de lumina si a zis: „Dumnezeu sa va ajute. Sa nu uitati niciodata lucrul acesta, ca nu mie, ci Lui i-ati promis, ca El ne-a salvat.” Am coborit de pe cladirea blocului si ne-am dus fiecare la treaba lui. Acolo, in fata comandamentului la adunare, Colonelul ne-a spus ca s-au schimbat planurile si sintem in asteptarea unui singur elicopter, dar este de al nostru, al armatei, care peste 5, 6 minute a venit. A venit si i-a luat pe cei doi Generali, legati cu catuse si urma sa ii duca la Bucuresti sa ii judece. Deasupra orasului Sebis, din greseala i-a lovit un agheu, un aruncator de grenade. Praf si pulbere s-a ales din elicopter si Generalii Nuta si Mihalia. Slava lui Dumnezeu ca eu traies. Traiesc prin mila lui Dumnezeu.

In Deva nu s-a tras nici un foc si nu a murit nici un om.

Peste citeva saptamini, soldatul s-a eliberat. Imbracat in civil, m-a cautat in birou si mi-a zis: „Domnule Capitan, plec acasa. Poate nu o sa ne mai vedem niciodata. As vrea sa va intreb: Cintarea de lauda, a-ti facut-o pentru Dumnezeu?” „Vai de mine. Am uitat. N-am avut timp ca sunt foarte ocupat.” Eram ocupat sa-mi petrec, ca am scapat cu viata si eram fericit. Dar sa stiti in Deva nu s-a tras nici un foc si nu a murit nici un om si a fost pace. A avut dreptate soldatul. S-a dus soldatul necajit acasa.

Promisiune uitata

Dupa 2, 3 saptamini au venit recruti. Nici nu i-a imbracat bine in haine cind ma trezesc cu un soldat in fata mea si ma intreaba: „Sunteti Domnul cutare?” „Da.” „As vrea sa va intreb, cintarea de lauda…” Cind l-am auzit, din crestet pina in talpi m-am infrigurat tot; am vazut scena aceia. Am vazut soldatul pe genunchi, pe acoperis cu casca linga el, rugindu-se. Si am vazut promisiunea care am facut-o si de care am uitat. Numai atita am putut sa zic: „Dar tu cine mai esti?” Baga-se groaza in mine. „Eu sunt frate in Hristos cu soldatul cutare din Alba Iulia. Eu sunt din Cugir, si aflind ca o sa fac armata la Deva, fostul soldat mi-a spus: Du-te acolo si alta misiune sa n-ai cit stai decit sa il cauti pe cutare si sa-l intrebi mereu de cintarea de lauda”.

Ma chinuia soldatul acesta de cite ori trecea pe linga noi. Marsaluia cu privirea in ochii mei si doar cu ochii ma intreba… cintarea de lauda. Lasam capul in jos rusinat. Altadata mergea cu galeata de gunoi; era de srvici la bucatarie si stateam in birou si cind il vedeam ca trece, ca pe acolo era drumul lui, dupa perdeaua ma trageam ca sa nu ma vada, sa ma intrebe. Am ajuns sa nu dorm noaptea in pat de groaza acestei intrebari, de frica soldatului. A dat Dumnezeu insa de l-au luat si l-au dus la scoala de gradati la Craiova (era istet soldatul). Vreo 4 luni am scapat de el.

N-a durat multa vreme ca s-a ridicat si postul Pastelui, s-a ridicat bariera spre destrabalare ca pina atunci oamenii s-au infrinat. Dar, dupa ce s-a ridicat postul Pastelui, au inceput balurile pe sate, prin orase, nunti, chefuri si formatia Sonor din Hateg, fiindca eram buni, pregatiti, cu statii bune, tineri in putere, nu faceam fata. Asa a durat primavara, vara toata. Am uitat de cintare. Am uitat de soldati si iata ca spre toamna, Acel care nu uita niciodata sa isi tina fagaduinta, dar nici noi fata de el, promisiunile nu ar trebui sa le uita.

Prabuseala

Acolo in marginea de drum, in fata acelei cruci extraordinare pe care mi-a scos-o in cale, prin acea coincidenta, daca vreti m-a intrebat in peiptul meu, prin glasul Lui de 3 ori: „Aceasta este cintarea de lauda pe care mi-ai promis-o in timpul Revolutiei cu frica de moarte in sufletul tau. M-am prabusit in fata crucii; in fata acelui film pe care il revedeam acum, neputincios si rusinat ca nu am facut cintarea de lauda si am plins cum n-am plins in viata mea. Ma sufocam de plins, si nu in genunchi eram, pe burta, ca nu ma mai tineau picioarele, asa de tare plingeam.

Colegii mei si-au terminat lada de bere si au venit spre masina sa plecam. Cind au vazut ca eu sunt prabusit, acolo in spatele masinii, in sant, unul dintre ei au zis: „Asta”, eu eram soferu, „a innebunit. A baut la volan si s-a imbatat pina a cazut aici in sant. Ce ne facem? Ba, tu esti nebun?” si au venit sa traga de mine. Nu au apucat. In momentul in care au zis: „Tu esti nebun”, eu am fost in picioare; ca o sageata am sarit. Dar ei cind au vazut fata mea desfigurata de plins s-au tras inapoi. „Ce-i cu tine? Ti-e rau?”

„Baieti, nu mi-e rau. In locul acesta, eu, astazi, m-am intilnit cu Dumnezeu. In locul acesta eu m-am hotarit sa ma despart de voi. Astazi am cintat de ultima data. Eu ma duc acasa la Deva si ma pocaiesc. N-am judecat ce spun. Neam de neamul meu nu au fost pocaiti si am socotit aceasta categorie sociala de oameni o categorie inferioara de oameni marginalizati. Aceste cuvinte mi-au iesit fara sa stiu asa cum mi-a iesit promisiunea cintarii de lauda.

Colegii mei mi-au spus: „Ce, ai mai innebunit? Altceva mai bun nu ai  gasit de facut?” Asa ne-am despartit. Am venit acasa. Pina la Deva conduceam masina si plingeam. Ei au ramas toti in Hateg, eu am venit singur. Cind am intrat pe usa nu aveam cheie; am batut si mi-a deschis sotia mea. Era 2 sau 3 dupa masa. Eram nedormit de vineri de la amiaza. Eram schimbat. Eram linistit. Plingeam, dar eram linistit. M-am eliberat. M-am pus in genunchi inaintea ei si am cuprins-o peste mijloc si am zis: „Doina, te rog sa ma ierti pentru toata suferinta care ti-am pricinuit-o in cei 16 ani de casnicie si pentru toate palmele pe care le-ai primit pe nedrept, dar eu de astazi m-am hotarit sa ma pocaiesc si sa imi schimb viata.

„Ai drac. Ai innebunit?

Ea m-a lovit peste frunte si a zis: „Ai drac. Ai innebunit?” Si ea ma facea nebun. „Sa inteleg ca tu m-ai inselat vreodata, de astazi viata mea se va schimba.” „Sa te duci incolo si incolo si mi-a zis multe vorbe. A fost un soc pentru ea. Niciodata nu m-a cunoscut. Pe mine nu m-a cunoscut decit Dumnezeu! Numai El m-a cunoscut. In rest am fost o masca, cum sunt toti oamenii fara Dumnezeu. Ma cerceteaza Duhul lui Dumnezeu de bucurie cind pling pentru ca El m-a smuls si eu n-am nici un merit. Nimic, nimic nu mi se cuvine.

In starea aceasta, sotia a spus: „Esti nebun. Nu te gindesti la copilasii nostri. Vor fi marginalizati; te vor da afara din armata. N-am cazut eu cu scaunul cu tot?” Ea fusese Secretara de Partid pe Judet. Era sefa peste tot comertul in judet. I-a fost greu cind imediat a cazut din functie si a ajuns vinzatoare la alimentara. A fost un soc. Dar ca ne pocaim, ca eu ma pocaiesc, asta a fost pera de tot. M-a injurat, ce na facut in viata ei pina atunci si a spus: „Pleaca unde vrei. Du-te si ne despartim. Incheiem mascarada. Am iesit din casa si plingeam. Altadata i-as fi tras doua palme si asa s-ar fi linistit. Dar acuma, n-am mai putut. Mi-era rusine. Am plecat.

Fanatica cu baticul fluturind

Unde sa ma duc? Am stat pe banca in fata blocului o vreme si dintr-o data mi-am adus aminte ca la scara urmatoare a blocului meu era o femeie foarte frumoasa care purta un batic atita de lung si tot timpul cu o trupa de copii pe linga ea. Tragea de copii toata ziua. Nu stiu unde se ducea. Odata, in urma cu 2 ani, ma enerva baticul acela. Ce tot flutura ea steagul acela? Si intr-o zi, ca nebunul, asa stiam noi si sa ma iertati ca vorbesc lucrurile acestea, i-am zis ceva cu becurile… niste porcarii care stiu ca voi surorilor v-ati confruntat cu asemenea nebunii. Asa e lumea. Cind i-am zis lucrurile acestea, celei sfinte a lui Dumnezeu a izbucnit in plins si a zis: „Vai Tavi, Dumnezeu sa te ierte pentru ce mi-ai spus. Sa stii ca de astazi inainte am sa ma rog pentru tine si pentru sufletul tau. Sa stii ca pentru asemenea pacate, Fiul lui Dumnezeu a fost rastignit pe cruce. Dumnezeu sa te ierte. „

De atunci, am ocolit pe femeia aceia si am zis: fanatica, nebuna. Doar nu era ca celelalte, sa-i faci tu un compliment si ea sa-ti zica asa ceva. Si-acum stind pe banca in drum, dupa cearta cu sotia, si am zis: „Unde sa ma duc?” Parca Dumnezeu imi zicea: „Dute la sora Doina. Bate-i la usa.”

„Dar ce o sa zica dupa ce murdarii i-am zis eu acum doi ani? Cum o sa ma duc la ea?” Si nu stiu ce-am facut. M-am trezit batind la usa ei. Cind m-a vazut s-a speriat. A crezut ca sunt beat, ca vin iar… si am izbucnit in plins si am zis Doina: „Te rog sa ma ierti pentru ce ti-am spus atunci, pentru ca eram beat si astazi vreau sa ma duci tu unde mergi tu si unde se aduna pocaitii ca eu astazi ma pocaiesc.A vazut ca nu mint pentru ca eu eram cercetat de Duhul Sfint, eram plin de lacrimi. Dintr-o data i sa luminat fata si a zis: „Slava Tie Doamne ca Tu stii ca de atunci, de cite ori te vad pe aicea, prin fata blocului, ma rog pentru tine si casa ta. Asa am ajuns in adunare. M-a dus asa cum duce mama copilul.

Asa am ajuns in adunare

Cind am vazut Biserica din Deva, prima data cind am intrat in Casa Domnului, poate ca era 20, 30 de ani de cind am intrat in vreo Biserica; cind am vazut oamenii in adunarea veche din Deva, erau sute de oameni. Am zis: Acuma, dar daca ma cunoaste cineva? M-am dus pe ultima banca si m-am bagat intre niste batrini, mi-am bagat capul intre umeri si am stat sa vad ce se intimpla. Nu a durat mult, minunea s-a intimplat. S-au ridicat toti in picioare si au inceput sa se roage. Ce rugaciune mai era. Pentru mine a fost ceva teribil. Cind am auzit pe batrinul din stinga: „Doamne, te rog sa ai mila de conducerea tarii, de Securitate si de armata, sa-i pocaiesti pe toti.” Cind a zis asa, am zis: Asta ma cunoaste. M-am tras catre cel din dreapta. Ala zicea: „Doamne te rog sa ai mila de toti prietenii care au venit astazi pentru prima data in casa Ta, si sa-i pocaiesti pe toti.” „Si asta ma cunoaste”.

Asa m-am speriat, numai ca s-a terminat rugaciunea si dintr-o data s-a facut liniste si tocmai din fata de la cor, a ramas un glas vorbind. Parca era o trimbita. Un glas de om batrin; nu-l vedeam din pricina multimii de frati. Glasul acela mi-a ramas pentru intotdeauna intiparit in inima zicind: „Asculta barbatule, care astazi ai intrat pentru prima data in Casa in care se cheama Numele Meu. Am simtit ca din crestet pina in talpi incep sa imi fuga sageti. M-am infrigurat tot si m-a luat un tremurat. „Sa stii ca eu, Domnul, ti-am dat darul cintatului dar tu ce ai facut cu darul Meu? Ai ajuns sa cinti destrabalarii si uriciunii, oamenilor veacului acestuia. Eu te-am pus deoparte din pintecele mamei tale pentru o mare lucrare. Eu ti-am fost mama si tata cind erai printre straini”.

Dintr-o data am vazut scoala militara de la 15 ani. Parintii mei, la 15 ani ai mei au divortat. Singur copil la parinti. Tata din cauza alcoolului ne-a parasit. La citiva ani a si murit. Dumnezeu mi-a purtat de grija. Eu am crezut ca imi poarta de grija armata si Ceausescu si acum imi spune glasul acela: „Eu ti-am fost mama si tata cind erai printre straini. Mi-am dat seama ca asa era si m-a luat un plins de cred ca deranjam fratii din jurul meu, asa zgomotos plingeam. Si parca batrinul m-ar fi vazut, continua: Nu mai plinge ca toate lucrurile au vremea lor. Astazi te-am adus in casa Mea caci voiesc sa fac din tine un stilp al Bisericii, ca prin gura ta sa Imi proslavesc numele prin cintari de laude si osanale. Amin.

Domnule, va rog frumos sa ma pocaiti si pe mine

Asa mi-a vorbit mie Dumnezeu atunci. Pina la sfirsitul adunarii nu am mai auzit cintari, nu am mai auzit nimic. Am tot plins si am tot plins. Imi vedeam viata departata de Dumnezeu in destrabalare si uriciune si la sfirsit de tot am venit, cind deja fratii ieseau pe usa. Am venit in fata si am vazut la cor niste frati mai in virsta. Dupa glas eu mi-am dat seama ca acela era un batrin si am intrebat sincer: „Care este seful aici?” Unul cu parul alb, cred ca ia fost mila de mine, zice: „Da, poftiti, ce doriti?” „Domnule, va rog frumos sa ma pocaiti si pe mine.” Eu eram Capitan, om cu facultate. Om care am citit carti si ma credeam cit de cit cult. Nimic nu stiam. Era vai de mine.

Omul acela se uita cu mila si spune: „Domnule, noi nu putem pocai pe nimeni. Pocainta este cel mai mare dar pe care Dumnezeu la facut oamenilor. Si cine aude chemarea pocaintei nu mai are liniste in viata lui si in asternutul lui pina ce nu implineste ceia ce trebuie implinit. Noi oamenii doar te putem boteza. Cum n-am legat noi cu lanturi si catuse pe copii nostri, uite asa am tiri noi orasul intreg si i-am pocai pe toti (dac-am putea). Dar nu putem. Lucrul acesta este chemarea lui Dumnezeu. Este chemarea care nu vine in urechi, ci in inima omului. Asa ma evangheliza in citeva cuvinte batrinul acela si dintr-o data am auzit soldatul. Telefonul, din inima omului. Duhul Sfint pe care Dumnezeu la asezat aici (in inima) si prin care El cheama oamenii la mintuire. Extraordinar. Soldatul avea dreptate. Iata ca Dumnezeu sta de vorba si cu mine.

Cintarea de lauda vine

Suna telefonul de sarea inima mea in pieptul meu. Am izbucnit in plins si asa de fericit am fost.Am zis: „Multumesc, am inteles”. Am ramas in Casa Domnului si nu a trecut multa vreme si cel care are in mina Lui puterea, caruia ia fost data toata puterea in cer si pe pamint, asa a stiut El sa lucreze si in inimioara sotiei mele si a invatat-o sa ierte. Sa iubeasca ceea ce era vrednic de dispretuit. Si in aceiasi apa, in 31 Martie 1991 am incheiat legamintul cu Dumnezeu. Am ramas in adunare o vreme, linistit, dar eram necajit in acelasi timp ca nu stiam sa cint. Cind se cinta in Biserica parca lua foc poporul si eu stateam ca mutul in Sion. Ce sa cint? Nu stiam sa cint cintarile Domnului. Sint altfel de cele ce le cintam la petreceri. Nu se potriveau. Mi-am dat seama ca nu sunt vrednic de cintarea de lauda.

Intr-o zi eram linga un batrin linga care imi placea sa stau (intre batrini, am iubit intotdeauna fratii in virsta). Fratele m-a intrebat: „Auzi, tot ma uit la dumneata. Cind cintam noi , de ce nu cinti, ci plingi? Te-am urmarit eu de citeva ori.” „Frate, eu nu stiu sa cint desi in aceast alume imi cistig piinea cintind la lume, doara eu eram seful fanfarei militare.” Cintam toata ziua de rasuna orasul si ma plateau bine iar pentru Domnul nu puteam sa cint. „Stii frate, eu am promis lui Dumnezeu o cintare de lauda si Dumnezeu mereu, mereu ma intrebat de cintarea de lauda. Uite ca m-am si pocait si tot nu pot. Ma apasa mai tare ca oricind.”

„Frate, dar Lui Dumnezeu i-ai cerut cintarea asta de lauda?” „Nu frate. Nu vreau sa mi-o dea Dumnezeu. Eu vreau sa i-o dau Lui, sa-I daruiesc cea mai frumoasa cintare din inima mea pentru ca El mi-a dat totul mie. Stiam acum. Mi-a dat pe singurul Lui Fiu si ma mintuit si eu vreau sa ii dau Lui cintarea de lauda.” Asa gindeam eu. „Frate, noi nu suntem vrednici sa ii dam lui Dumnezeu nimic. Nici macar o cintare de lauda. Si cintarea de lauda o primim de la El. Cind suntem curati si pregatiti, Dumnezeu ne da cintare de lauda care doar numai noi o cintam. Dar este darul Lui”. Am inteles. De nimic nu-s bun. Nici de cintarea de lauda, daca El nu mi-o da.

Am venit seara acasa, m-am rugat: „Doamne, scapa-ma de povara cintarii de lauda. In acea noapte, la ora 3:05 a sunat telefonul in inima mea, am sarit in sus, satul de somn si am izbucnit in plins. Am visat cintarea de lauda. N-am facut altceva decit sa o scriu pe hirtie.

Pocainta, pocainta tu ne-apropii catre cer, unde dragostea-i deplina si-unde lacrimile pier. Asa a venit. Prin telefonul lui Dumnezeu. aceasta cintare. Inchei marturia mea dar mai spun un pic. Ce sa intimplat cu prietenii mei care au ramas la troaca cu roscovele pina cind Dumnezeu, care este neintrecut in bunatate si in indurare, a facut sa sune telefonul si in inima tobosarului, Nicu Vinarz. Era un om care iubea alcoolul si era atita de rau. Intr-o noapte, dupa ce a spart toata casa, agoniseala lui, si a tras pe capul sotiei un casetofon si a dormit sarmana pe 14 Decembrie in niste baraci in fata blocului, desculta. A bagat groaza in vecini, dar nimeni nu la putut opri din nebunie.

La citeva zile omul acesta cade sub binecuvintarea lui Dumnezeu si sa botezat impreuna cu sora Florina. Astazi sunt administratori la orfelinatul din Otelul Rosu din Banat si ei se ocupa de copii nimanui. 150 de copii le spun tati si mami. N-a trecut multa vreme pentru ca la botezul lui ia invitat pe toti muzicantii, prietenii nostri. Eu am cintat atunci o cintare. Cintarea de lauda cu care Dumnezeu ma binecuvintat atunci. Titel, Vili si ceilalti prieteni au ramas cuplati la legatura Dumnezeiasca si rind pe rind, la citeva luni, asa ia chemat Dumnezeu pe toti.

Sint frati in Biserica Baptista, dar ce credeti ca DUmnezeu nu stie sa dea daruri tuturor copiilor care Il cheama? Nu ii iubeste pe toti la fel? Dumnezeu ia botezat pe toti cu Duhul Sfint si cintam din nou impreuna. Intr-o zi, fratele Pastor de la Biserica Baptista din Hateg, Mihai Sirbu a trimis dupa mine la Deva si ne-a adunat pe toti. Era solemn si parca cercetat: „Baieti, azi noapte Dumnezeu mi-a vorbit prin Duhul Sfint cu privire la voi. Trebuie sa va adunati toti si sa va formati o noua formatie care se va numi grupul Harul. Sa cintati pentru Dumnezeu si sa marturisiti pina la marginile pamintului despre ce va facut El voua. Asa mi-a vorbit mie Domnul”.

Unul dintre frati a zis, daca este dela Dumnezeu sa ne arate si noua si a deschis Biblia in doua, acolo unde scrie „Caci prin har a-ti fost mintuiti, prin credinta si aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu.

Noi am vindut instrumentele ca am zis ca daca ne pocaim am gatat cu prostiile. Gata, ne pocaim si uite ca dupa un an si ceva ne aduna din nou. S-a ingrijit El sa primim instrumente cum n-am avut si n-am visat niciodata. Acuma mergem din loc in loc, prin toata tara si spunem ce ne-a facut Dumnezeu.

Daca cumva este cineva aici la care nu i-a sunat niciodata telefonul in inima, sa stiti ca dumneavoastra trebuie sa ridicati receptorul  si asteptati sa va vorbeasca Dumnezeu.

Reclame

8 comentarii (+add yours?)

  1. Valentin
    mart. 11, 2012 @ 05:30:01

    O marturie foarte impresionanta, multumesc pentru postarea ei. Dumnezeu sa te binecuvinteze!

    • rodi
      mart. 11, 2012 @ 11:33:30

      Este foarte impresionanta si unica. Dumnezeu e minunat si lucreaza in diferite feluri la mintuirea oamenilor si stiu ca aceasta marturie va binecuvinta pe toti cei care vor asculta-o. Multumesc Valentin pentru comentariul tau, fii binecuvintat!

  2. emanuel
    nov. 18, 2012 @ 14:00:46

    Dumnezeu sa va binecuvanteze , mi-au dat lacrimile citind aceasta marturie . Eu inca nu sunt botezat cu duhul sfant si inca nu sunt botezat in nicio biserica dar stiu ca Dumnezeu are un plan cu mine si la timpul hotarat de el ma va pune in planul sau ,pacea lui si harul Sau sa fie cu noi toti Amin.

  3. Trackback: Octavian Luncan – Marturie si cantari frumoase la Biserica din Perth, W. Australia | agnus dei - english + romanian blog
  4. Fani Costin
    feb. 05, 2015 @ 11:18:24

    Fanicostin Italia […..]. Bravo tie pentru ce esti si ce ce faci ,saluta toata familia.pa

    • rodi
      feb. 05, 2015 @ 11:31:16

      Fani Costin, nu cred ca e bine sa iti publici numarul de telefon in public, pe internet si de aceea l-am sters.

  5. Trackback: (VIDEO) 17 Decembrie 2015 – Zi de doliu la Timişoara ! I’89: timisorenii incepeau sa scrie cu sange istoria Revolutiei | agnus dei - english + romanian blog
Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: