Iosif Trifa si Oastea Domnului – Incercari de reforma in Biserica Ortodoxa Romana (Part 1) Introducere

comorinemuritoare.ro

din cartea Credinta Adevarata de Iosif Ton. (p 141)

  1. Citeste Part 1 – Introducerea aici
  2. Citeste Part 2 – Revelion 1922 – „Hotarirea”
  3. Citeste Part 3 – Nu este destul sa spui „nu” unor pacate + VIDEO cu Traian Dorz la batrinete.
  4. Citeste Part 4 – Lucrarea Tainica si Dumnezeiasca a Nasterii Din Nou 
  5. Citeste Part 5 – Decoperirea Bibliei
  6. Citeste Part 6 – 1928 – Miscarea Oastea Domnului Se Extindea Vertiginos. Cum se intra in Oastea Domnului?
  7. Citeste Part 7 – Ce trebuie sa nu faca un Ostas al lui Hristos

„Oastea Domnului” este o miscare de innoire evanghelica in cadrul ortodoxiei romane. Ea a inceput in anul 1923 prin preotul Iosif Trifa, la Sibiu si, cu toate ca a fost si este inca violent persecutata, atit de ierarhia ortodoxa cat si de regimul comunist, continua sa existe in toate partile tarii.

Iosif Trifa s-a nascut in anul 1888 in satul Certege de linga Cimpeni, in muntii Apuseni. El a studiat la Gimnaziul din Beius, apoi a facut teologia la Sibiu. S-a intors in satul sau natal ca invatator, apoi a fost hirotonisit ca preot, in anul 1921, Mitropolitul Balan l-a chemat la Sibiu si i-a dat slujba de duhovnic la Seminarul Teologic. In anul 1922, mitropolia de la Sibiu a decis sa scoata o revista de educatie religioasa pentru satele romanesti si l-a numit pe preotul Iosif Trifa in slujba de redactor. Revista se numea Lumina Satelorfoaie saptaminala pentru popor, si primul ei numar a aparut in 2 Ianuarie, 1922.

Iata ce scria preotul Iosif Trifa, printre altele, in acest prim numar: „La temelia noii rinduieli din sat – si din tara – trebuie pusa teama de Dumnezeu si ascultarea de Cuvintul Lui. Sa incepem de la inceput: de la credinta si iubirea lui Dumnezeu… caci fara acest inceput nu se va putea face nimic bun si statornic… Numai o singura doftorie poate da lumii si tarii noastre sanatatea si mintuirea.: sa se intoarca oamenii si popoarele la Isus, la invatatura si porunca Lui de iubire. Atunci va sosi pacea si linistea statornica intre oameni si intre popoare”.

La acea data Ardealul era doar de trei ani unit cu Patria Mama

okazii.ro

Sa ne amintim ça la acea data Ardealul era doar de trei ani unit cu Patria Mama. Romanii din Ardeal isi pusesera enorme sperante in Unire, dar multe dintre acestea s-au dovedit desarte. In special la sate imbunatatirile erau foarte putine. Si daca pe plan economic lucrurile nu stateau bine, pe plan moral si spiritual lucrurile stateau si mai rau. Iosif Trifa a gasit in Lumina Satelor tribuna de la care sa vorbeasca despre relele din societatea romaneasca in general, si despre cea din sate in special.

Poetul Traian Dorz, un ucenic al preotului Trifa si conducatorul Oastei Domnului dupa moartea acestuia, a scris o istorie a acestei miscari, cu titlul Pentru istoria unei jertfe – Marturii despre inceputul si primii 12 ani ai Oastei Domnului. Ea nu a vazut inca lumina tiparului. Un exemplar in manuscris dactilografiat in doua volume se afla in posesia noastra, si din el scoatem informatiile acestea despre Iosif Trifa si Oastea Domnului.

Iata ce scrie Traian Dorz despre primul an al lucrarii preotului Iosif Trifa la Lumina Satelor:

„In locul articolaselor cenusii ale „comitetului” care se retrasesc aproape de tot, – ardeau acum din paginile gazetei plesnele de foc ale mustrarii si instiintarilor lui impotriva pacatului, osindind lacomia politicienilor, partinirea judecatilor, nedreptatea legilor, nepasarea indrumatorilor – decaderea societatii si absenta Bisericii. In timp ce orfanii mor, invalizii cersesc, poporul sufere, credinta se pierde, saracia se intinde, streinii se ingrasa si diavolul ride – Biserica tace si sta.

In toata lupta aceasta cu raul general bineinteles ca glasul de la „Lumina Satelor” nu era singurul care striga si instiinta.

Dar era singurul care era patruns de incredintarea ca numai o renastere sufleteasca mai poate impiedica prabusirea si mai poate aduce salvarea. Ca numai o intoarcere totala si puternica la Hristos, ne va mai putea izbavi si ridica. Ca numai credinta si aflarea Crucii si Jertfei Lui e singura cale a mintuirii din moartea si osinda in care sintem. A fiecaruia in parte, – si a tuturor la un loc.

Pe cind altii dadeau tot felul de „solutii” si prescriau tot felul de ‘leacuri’ impotriva boalei tarii, parintele Iosif staruia si instiinta despre Singurul Leac Salvator pe care el Il vedea: Hristos”.

La sfirsitul unui an de scris la revista, preotul Iosif Trifa a simtit ca striga in pustiu. Si-a dat seama ca nimeni nu actioneaza la chemarile lui. Omul acesta al lui Dumnezeu a ajuns la punctul de criza in noaptea unui sfarsit de an si a unui inceput de an nou. Si din criza aceea s-a nascut initiativa chemarii oamenilor la actiune imoptriva pacatului. Si din chemarea aceea s-a nascut Oastea Domnului. Actiunea a avut urmari uriase in viata neamului nostru, si de aceea ea trebuie sa fie cunoscuta si trebuie sa fie bine inteleasa. De aceea vom da cuvintul lui Traian Dorz, care ne descrie noaptea aceea de Revelion, 1922-1923, in camaruta de lucru a preotului Iosif Trifa.

(va urma…. )

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: