Patimile lui Hristos (scenele dure a suferintelor Mintuitorului)

din filmul ‘Patimile lui Hristos’, productie Mel Gibson.

El a fost strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre…Pedeapsa care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui sintem tamaduiti.

Faceti click aici sa vizionati filmul intreg cu subtitrare in limba Romana.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Patimile lui Hristos (scenele dure a suferintel…, posted with vodpod
Reclame

Iosif Ton – Scopurile mortii Domnului Isus

de la IosifTonMesaje.ro

Într-un șir de articole ne-am uitat cu atenție la Domnul Isus ca la Învățătorul venit de la Dumnezeu și la învățătura pe care ne-a dat-o El. Am văzut că învățătura Lui centrală este cea despre Împărăția lui Dumnezeu în contrast și în conflict cu împărăția Celui rău. Am văzut poruncile Lui prin care El ne arată ce fel de oameni trebuie să fim noi ca să putem trăi încă în viața aceasta în Împărăția lui Dumnezeu. Dacă nu suntem în această Împărăție acum, nu ne putem aștepta să fim în ea dincolo! Am văzut apoi că Domnul Isus ni-L descrie pe Dumnezeu ca pe o Triunitate de Persoane care trăiesc în relații superbe și că noi am fost făcuți cu capacitatea de a-I primi pe toți trei în noi și am fost făcuți pentru a trăi în părtășie cu Ei încă în această viață. Și am văzut că invitația esențială pe care ne-o face Domnul Isus este să venim în unire și părtășie cu aceste trei Persoane din Dumnezeu.

Dar n-am vorbit nimic despre moartea Domnului Isus și despre scopurile morții Lui. Nu am vorbit despre acestea până acum deoarece Domnul Isus nu vorbește despre acestea decât chiar la sfârșitul lucrării Lui. Mai exact, El vorbește prima dată despre moartea Lui la Cezarea lui Filip (Matei 16:13-20; Marcu 8:27-38; și Luca 9:18-27) și după calculele cercetătorilor aceasta a avut loc cu trei luni înainte de arestarea și răstignirea Lui.

De la Cezarea lui Filip, Isus a plecat cu ucenicii spre Ierusalim și în acele trei luni s-a mai referit de câteva ori la faptul că va muri și că va învia a treia zi. Ceea ce ne interesează pe noi acum este să vedem cum Și-a explicat El Însuși propria moarte. Este evident că El se ducea voluntar la moarte. Ar fi putut să nu se ducă la Ierusalim. El Însuși spune că ar fi putut cere 12 legiuni de îngeri care să-L scape din mâinile dușmanilor Săi. Dar n-a făcut nimic din toate acestea. De ce? Înainte de toate, fiindcă știa că această moarte pe cruce era voia Tatălui Său pentru El, era ”paharul” pe care Tatăl Său Îi cerea să-L bea. Cu ce scop?

În Matei 20:28 avem prima explicație pe care o dă Domnul Isus morții Sale care avea să se întâmple curând: ”Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Matei 20:28; Marcu 10:45).

Cuvântul explicativ este ”răscumpărare”, care pe vremea aceea se referea la cumpărarea cuiva din sclavie ca să fie pus în libertate. Domnul Isus a vorbit mult despre ”stăpânitorul lumii acesteia” și El nu i-a contestat această postură. Dreptul lui Satan de a fi stăpân peste oameni i-a fost dat de decizia oamenilor de a-l asculta pe el. Cu alte cuvinte, păcatele oamenilor au devenit certificatul de proprietate al lui Satan asupra oamenilor. Apostolul Ioan scrie că ”Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8). Pe cruce, Fiul lui Dumnezeu a fost încărcat cu păcatele noastre. Murind încărcat cu ele, El le-a anulat și astfel a anulat dreptul Diavolului de a mai fi stăpân peste omenire. Din punct de vedere juridic, Diavolul nu mai are nici un drept de stăpânire asupra oamenilor. Cei care stau și astăzi sub stăpânirea lui stau acolo ori fiindcă nu știu nimic despre Domnul Isus și despre lucrarea Lui eliberatoare de pe cruce, ori fiindcă aleg ei de bună voie să rămână sub stăpânirea lui.

A doua explicație pe care o dă Domnul Isus morții Lui se găsește în cuvintele pe care le rostește la masa pascală cu ucenicii: ”Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi” (Luca 22:19) și ”acesta este sângele Meu, sângele Legământului celui nou, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor” (Matei 26:28).

Domnul Isus vorbește aici în termenii jertfei de ispășire pe care a instituit-o Dumnezeu prin Legea dată prin Moise: Dumnezeu, în dreptatea Lui, nu putea să declare pe cei vinovați drept nevinovați (Exod 34:7), fiindcă atunci ar fi devenit El vinovat. Dar El, ca Judecător, avea dreptul să accepte un înlocuitor, o altă viață în locul vieții omului. Noi știm însă că animalul jertfei de ispășire era doar o profeție despre actul prin care Dumnezeu Îl va da pe Însuși Fiul Său ca înlocuitor pentru noi pentru ca astfel să satisfacă Justiția Lui.

Să formulăm lucrurile mai succint. Păcatele omenirii au două efecte cosmice, care sunt în afara noastră:

  1. Ne duc sub stăpânirea celui rău, și
  2. Ne pun în conflict cu Justiția lui Dumnezeu.

Acestea sunt probleme atât de mari și de grave încât omul, în nici un caz și sub nici o formă, nu poate să le rezolve. Pentru rezolvarea acestor două probleme I-a cerut Dumnezeu Fiului Său să accepte crucea, să accepte moartea în locul nostru.

Moartea Fiului lui Dumnezeu pe cruce în locul nostru este manifestarea supremă a bunătății și a iubirii lui Dumnezeu. Domnul Isus Însuși a formulat lucrul acesta în discuția cu Nicodim: ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16).

Am văzut că în Exod 34:6-7, acolo unde Dumnezeu Se descrie ca ”bunătate și credincioșie”, El spune despre Sine: ”Eu port fărădelegea, răzvrătirea și păcatul”. Această afirmație a lui Dumnezeu este dezvoltată pe larg în Isaia 53, unde ”Brațul Domnului” – extensia către noi a lui Dumnezeu – poartă păcatele omenirii. Domnul Isus aplică acest text la Sine și așa fac și apostolii Lui.

Ceea ce a făcut Dumnezeu prin Fiul Său pe crucea de la Calvar este o lucrare completă, în sensul că nu mai este nevoie ca omul să-i adauge ceva. Omul trebuie doar să afle aceste lucruri și să le creadă și în felul acesta să și le însușească.

Scopurile morții Domnului Isus pot fi explicate și prin alte imagini sau cuvinte. Cartea în care puteți găsi toate interpretările sau explicațiile morții Domnului Isus date de-a lungul secolelor este ”Crucea lui Cristos” de John Stott. Ceea ce este demn de remarcat în această carte este că autorul arată că fiecare dintre aceste interpretări conține în ea o măsură de adevăr. Moartea Domnului Isus are atâtea fațete încât, dacă vrem să o înțelegem pe deplin, trebuie să punem laolaltă toate interpretările care i-au fost date și abia atunci putem avea imaginea ei totală.

Prin urmare, problema nu este în modul în care înțelegem scopurile multiple ale crucii Domnului Isus. În fond, toate cultele creștine cred că Fiul lui Dumnezeu a murit ca să rezolve problema creată de păcatele noastre.

Problema este unde plasăm crucea Domnului Isus în schema generală a gândirii și a trăirii creștine. Să ne întoarcem deci la schema generală a lumii și a vieții așa cum ne-o dă Domnul Isus în întreaga Lui învățătură.

Domnul Isus ne înfățișează două împărății în conflict: împărăția lui Satan și Împărăția lui Dumnezeu. El ni-l descrie pe Satan ca pe tatăl minciunii și ca pe un ucigaș, al cărui scop este distrugerea ființei umane. Apoi El ni-L descrie pe Dumnezeu în trei Persoane minunate care trăiesc în relații superbe și care ne vor între Ei și ne vor transformați după chipul Lor și trăind toată eternitatea în armonia relațiilor Lor divine.

Crucea Domnului Isus vine plasată între cele două împărăția ca poarta de trecere dintr-una în cealaltă!

Botezul este scufundarea în moartea Lui Cristos (Romani 6:3). Prin botez arătăm că am murit față de vechiul stăpân, Satan, arătăm să am fost îngropați împreună cu Cristos și am fost înviați împreună cu Cristos la o viață nouă, trăită împreună cu Cristos (Romani 6:4-11).

Domnul Isus ne cheamă să ieșim de sub stăpânirea lui Satan și, trecând prin moartea Lui pe cruce, să intrăm în părtășia cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt. Exact acest lucru i l-a spus Domnul Isus lui Pavel când i-a spus că îl va trimite la evrei și la neamuri ”ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, de sub puterea Satanei la Dumnezeu, și să primească prin credința în mine iertarea de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți” (Faptele ap. 26:18).

Ceea ce vreau să subliniem este că Domnul Isus nu ne cheamă la crucea lui de la Golgota. Acolo a avut numai El de lucru și a rezolvat tot ce trebuia rezolvat. El ne cheamă să ieșim de sub stăpânirea lui Satan, ne cheamă să intrăm în școala Lui, unde să învățăm cum se trăiește în noua Împărăție, și ne cheamă la părtășia cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt.

Să formulăm lucrurile altfel. La crucea Domnului Isus am căpătat eliberare din robia lui Satan, împăcare cu Dumnezeu și iertare de păcate. În școala Domnului Isus învățăm transformarea după chipul lui Cristos și al lui Dumnezeu. În părtășia cu Persoanele din Triunitate trăim de pe acum în ceea ce se numește viața veșnică.

Problema este că mulți ar vrea numai crucea, dar nu și școala, adică ar vrea numai iertarea de păcate (ca să meargă în cer când vor muri), dar nu și transformarea și părtășia cu Dumnezeu în viața de acum.

Crucea este poarta de trecere de sub Satan sub Domnia lui Dumnezeu.

Pentru viața noastră spirituală, să adăugăm la funcția crucii ca poartă de trecere și o altă funcție a crucii pe care ne-o arată apostolul Pavel: ”În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume” (Galateni 6:14).

După ce prin cruce am scăpat din robia lui Satan și am ieșit din lumea înrobită lui și când lumea mă cheamă înapoi, iar eu îmi întorc privirile spre această lume, în fața mea se ridică crucea Domnului Isus, prin care am scăpat de acolo. Crucea Domnului Isus îmi spune: Tu ai murit față de lume (ai fost răstignit împreună cu Cristos); eliberarea ta din robie L-a costat enorm de mult pe Fiul lui Dumnezeu; nu-L mai răstigni încă o dată!

În felul acesta, crucea Domnului Isus – bine înțeleasă – trebuie să fie pentru mine bariera de foc, care să mă țină despărțit de lume și în dulcea îmbrățișare a dragostei lui Dumnezeu!

Tim Conway in Romania

2 Corinteni 5:17 – Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi

Dacă nu eşti născut din nou, nu vei învinge – Tim Conway (Romana)

(Olivet discourse) Jesus’ prediction of the Temple’s destruction…from an eyewitness account (Part 1)

Jesus’ prediction of the Temple’s destruction…from an eyewitness account (Part 1) – National methodist | Examiner.com.

During the last week of Jesus’ life, when He was teaching in the Temple in Jerusalem, His disciples were awestruck by the Temple’s grandeur (as any Galilean peasants and fishermen would’ve been!).  Jesus told them that as impressive as it all looked, it would be destroyed brick by brick.  As they left Jerusalem later that afternoon and headed across the valley to the Mt. of Olives, the Disciples asked Jesus to clarify what He had told them.  When would the destruction happen and what would be the sign of His coming into power?

(Many readers of the Gospels, upon hearing the Disciples use the word „coming” have mistakenly assumed that they were asking Jesus about His „Second Coming” and thus the end of the world.  However, they were asking about His coming to power as Messiah, not His return from Heaven–they didn’t even believe that He was going to die at that point, much less ascend to Heaven for a few thousand years and then return afterwards!)

Jesus’ answer to their question, which has come to be known as the „Olivet Discourse”, can be found in 3 forms in Matthew (24:1-26:2), Mark (13:1-37), and Luke (21:5-38).  This Discourse is given in a format that is very much in keeping with Jesus’ role of 1st century apocalyptic prophet.  In it, He warns His followers of Jerusalem’s coming destruction at the hands of Rome using language and imagery that earlier Hebrew prophets such as Isaiah, Jeremiah, Ezekiel and Daniel used to warn God’s people of impending destruction and judgment at the hands of foreign oppressors.

What is especially interesting is that Jesus tells His Disciples that it would all happen within „this generation” (Lk 21:32 and parallels).  In Scripture, a generation is roughly 40 years, give or take a few.  Jesus spoke these words around 30-33 AD.  Jerusalem was destroyed in 70 AD…right on schedule.  This has led many scholars who deny the possibility that predictive prophecy can actually happen to hold the Olivet Discourse as an account composed after the fact and placed on the lips of Jesus in order to validate Him in the eyes of the faithful.

Others, mistaking His description of Jerusalem’s fall for a description of the end of the world have taken one of two approaches:

1) Jesus was describing the end of the world as taking place within that generation; and since it didn’t happen, Jesus was simply wrong.

2) Jesus was describing the end of the world, but the phrase „this generation” should be translated „this race” (i.e. the Jews) instead.  Thus, we are still waiting on the fulfillment of the Olivet Discourse to occur.

Neither of these approaches are acceptable from the perspective of the New Testament as a whole.  The first errs in not recognizing Jesus’ use of apocalyptic imagery to describe the fall of Jerusalem rather than the end of the world.  The second not only commits that same error, but also insists on translating the word that means „generation” every other time it’s used by Jesus as „race” in order to keep Jesus from being wrong in His timetable for the events He’s describing.  But in context, telling His Disciples that the Jewish people will not pass away until the world ends doesn’t make any sense with regard to the question they are asking and the events He is describing.

No, Jesus is describing the impending judgment by God upon His city and His Temple due to their rejection of His faithful messenger…who also happens to be their long-awaited Messiah!  Just as Jeremiah had done, Jesus weeps over Jerusalem for its hard-hearted disobedience as a whole (though just as in Jeremiah’s day, there is a large remnant of faithful Jews who would survive the destruction and continue bearing the promises of the People of God).

So reading Jesus’ words in the Olivet Discourse gives us a prophetic apocalyptic depiction of the destruction of Jerusalem.  But what did the event itself actually look like?  Is there any way for us to fast forward those 40 years and see it all take place?

Yes, there is.

The Jewish historian, Flavius Josephus, was an eyewitness to the destruction of Jerusalem and wrote about it extensively and in great detail in his historical work „The Jewish Wars.”  And when we read his account of the events of 70 AD, it gives us a whole new level of appreciation for the events Jesus warned His followers to be on the lookout for and flee the city before they were caught up in them.

It is to Josephus’ account that we will now turn.

[To be continued…]

By James-Michael Smith

(Olivet discourse) Jesus’ prediction of the Temple’s destruction…from an eyewitness account (Part 2)

Jesus’ prediction of the Temple’s destruction…from an eyewitness account (Part 2) – National methodist | Examiner.com.

The Jewish historian, Flavius Josephus, was an eyewitness to the destruction of Jerusalem and wrote about it extensively and in great detail in his historical work „The Jewish Wars.”  And when we read his account of the events of 70 AD, it gives us a whole new level of appreciation for the events Jesus warned His followers to be on the lookout for and flee the city before they were caught up in them.

Here are excerpts from Josephus’ Jewish War 6:1-406 along with relevant excerpts from the Olivet Discourse as found in Matthew 24:1-51 in bold.

––––––

The Destruction of Jerusalem

Jewish War 6:1 Thus did the miseries of Jerusalem grow worse and worse every day, and the seditious were still more irritated by the calamities they were under, even while the famine preyed upon themselves, after it had preyed upon the people. 2 And, indeed, the multitude of carcasses that lay in heaps one upon another was a horrible sight, and produced a pestilential stench, which was a hindrance to those who would make sallies out of the city and fight the enemy… 4 but as they had their right hands already polluted with the murders of their own countrymen,

Matthew 24:10 “At that time many will turn away from the faith and will betray and hate each other…

and in that condition ran out to fight with foreigners, they seem to me to have cast a reproach upon God himself, as if he were too slow in punishing them…6 And truly, the very view itself of the country was a melancholy thing; for those places which were before adorned with trees and pleasant gardens, were now become a desolate country all over, and its trees were all cut down: 7 nor could any foreigner that had formerly seen Judea and the most beautiful suburbs of the city, and now saw it as a desert, but lament and mourn sadly at so great a change; 8 for the war had laid all the signs of beauty quite waste: nor, if anyone that had known the place before had come suddenly to it now, would he have known it again…

24:1 “Jesus left the temple and was walking away when his disciples came up to him to call his attention to its buildings. 2 „Do you see all these things?” he asked. „I tell you the truth, not one stone here will be left on another; every one will be thrown down.

The Famine in the City

193 Now of those who perished by famine in the city, the number was prodigious, and the miseries they underwent were unspeakable; 194 for if so much as the shadow of any kind of food did anywhere appear, a war was commenced immediately, and the dearest friends started fighting one with another about it, snatching from each other the most miserable supports of life. 195 Nor would men believe that those who were dying had no food; but the robbers would search them when they were expiring, lest anyone should have concealed food in their bosoms, and counterfeited dying: 196 nay, these robbers gaped for want, and ran about stumbling and staggering along like mad dogs, and reeling against the doors of the houses like drunken men; they would also, in the great distress they were in, rush into the very same houses two or three times in one and the same day. 197 Moreover, their hunger was so intolerable, that it obliged them to chew everything, while they gathered such things as the most sordid animals would not touch, and endured to eat them; nor did they at length abstain from belts and shoes; and the very leather which belonged to their shields they pulled off and gnawed: 198 the very wisps of old hay became food to some; and some gathered up fibers, and sold a very small weight of them for four Attic [drachmas].

6 “You will hear of wars and rumors of wars, but see to it that you are not alarmed. Such things must happen, but the end is still to come. 7 Nation will rise against nation, and kingdom against kingdom. There will be famines and earthquakes in various places. 8 All these are the beginning of birth pains.”

199 But why do I describe the shameless impudence that the famine brought on men in their eating inanimate things, while I am going to relate a matter of fact, the like to which no history relates, either among the Greeks or Barbarians? It is horrible to speak of it, and incredible when heard.

Resorting to Cannibalism

201 There was a certain woman that dwelt beyond Jordan–her name was Mary…[she] was with them besieged therein at this time…what food she had contrived to save, had been also carried off by the rapacious guards, who came every day running into her house for that purpose… if she found any food, she perceived her labors were for others, and not for herself; and it was now…impossible for…to find any more food, while the famine pierced through her very bowels and marrow… She then attempted a most unnatural thing; 205 and snatching up her son, who was a child sucking at her breast, she said, „O you miserable infant! for whom shall I preserve you in this war, this famine, and this sedition? 206 As to the war with the Romans, if they preserve our lives, we must be slaves! This famine also will kill us, even before that slavery comes upon us; yet are these seditious rogues more terrible than both of the other. 207 Come on; be my food, and be a fury to these seditious rebels….” 208 As soon as she had said this, she slew her son; and then roasted him, and eat the one half of him, and kept the other half by her concealed. 209 Upon this the [rebels] came in presently, and smelling the horrid scent of this food, they threatened her that they would cut her throat immediately if she did not show them what food she had gotten ready. She replied, that she had saved a very fine portion of it for them; and with this uncovered what was left of her son. 210 Hereupon they were seized with a horror and amazement of mind, and stood astonished at the sight; when she said to them, „This is my own son, and what has been done was my own doing! Come, eat of this food; for I have eaten of it myself!…the whole city was [told] of this horrid action immediately; and while everyone laid this miserable case before their own eyes, they trembled, as if this unheard of action had been done by themselves. 213 So those that were thus distressed by the famine were very desirous to die; and those already dead were esteemed happy, because they had not lived long enough either to hear or to see such miseries.

19 “How dreadful it will be in those days for pregnant women and nursing mothers! 20 Pray that your flight will not take place in winter or on the Sabbath. 21 For then there will be great distress, unequaled from the beginning of the world until now– and never to be equaled again.”

The Temple Fire

…271 While the holy house was on fire, everything was plundered that came to hand, and ten thousand of those who were caught were slain; nor was there a pity of any age, or any reverence of gravity; but children, and old men, and common persons, and priests were all slain in the same manner; so that this war went around all sorts of men, and brought them to destruction, and as well those who made supplication for their lives, as those who defended themselves by fighting.

15 „So when you see standing in the holy place ‘the abomination that causes desolation,’ spoken of through the prophet Daniel– let the reader understand– 16 then let those who are in Judea flee to the mountains.

272 The flame was also carried a long way, and made an echo, together with the groans of those who were slain; and because this hill was high, and the works at the temple were very large, one would have thought the whole city had been on fire. Nor can one imagine anything either greater or more terrible than this noise…276 for the ground did nowhere appear visible, for the dead bodies that lay on it; but the soldiers went over heaps of those bodies, as they ran upon such as fled from them…

28 “Wherever there is a carcass, there the vultures/eagles will gather.

By James-Michael Smith

Arch of Titus Menorah.png
The sack of Jerusalem, from the inside wall of the Arch of Titus, Rome
Date March – September 70
Location Jerusalem, Judaea
Result Siege succeeds; Temple of Jerusalem destroyed and sacked.
Territorial
changes
Jerusalem (which declared independence in 66) is returned to Roman rule
Belligerents
Roman Empire Jews of Judea
Jewish Zealots
Jewish Sicarii
Commanders and leaders
Titus Flavius Vespasianus Simon Bar Giora
Yohanan mi-Gush Halav (John of Gischala)
Eleazar ben Simon
Strength
70,000 men 60,000 men, split among three factions
Casualties and losses
Unknown 60,000 (1.1 million according to Josephus)

source for image and chart below image – Wikipedia

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari