Florin Ianovici – Matematica lui Dumnezeu

Pagina – PREDICI Florin Ianovici

 de Mina Ianovici

DESPRE VISARE

Mă-ndepărtez de amăgire
Şi în visare nu mai cad.
Mai bună-i vrabia din mână,
Decât păunul de pe gard.

Nu mai compar viaţa cu visul,
Fiindcă am observat capcana.
Întind şi eu spre viaţă mâna,
Iar dup-aceea închid palma.

Spun „mulţumesc” la ce-am primit.
Nu mă mai uit în jurul meu.
Mă las şi de psihanaliză,
Prefer ce spune Dumnezeu.

Dacă nu-i rău, atunci e bine,
Nu îmi complic mintea prea tare.
Şi-aşa cum am mai spus ´nainte:
O las încolo de visare.

Notite din Predica, 25 Februarie 2012:

  • Aduceti-va aminte cand a-ti venit aici si n-ati stiut limba, cu frica… Si uitati-va la voi acuma… frumosi, calcati cu masini in parcare, o casa… traiti bine, nu puteti sa spuneti ca traiti rau. Vreau sa va spun pentru ce v-ati imbogatit. Daca noi nu ne-am imbogatit pentru cer, atunci toate lucrurile acestea sunt o mare pierdere pentru ca nu socot ca e nimic mai trist pe pamantul acesta decat sa fi bataia de joc a Satanei. Satana vrea sa fi inmormantat in costum Armani, pantofi de lac si vata in nas. Am vazut sicrie, care cu valoarea acelor sicrie putea-i sa hranesti orfelinatul meu o luna. Pana la urma daca stai si te gandesti, toate lucrurile pe care noi le adunam nu ne spune decat un singur lucru: Avem o matematica ciudata; cica socotim prost si nu o sa ne iasa socoteala la sfarsit de cale.
  • La 75 de ani, degeaba iti ve fi dorit tu sa evanghelizezi sate din Romania pentru ca nu o sa te mai tina picioarele. Daca la 20 de ani stai cu calculatorul in brate si crezi ca asta-i viata, nu pot sa spun decat un singur lucru: Tu ai o matematica ciudata

Ideea pe care Dumnezeu vrea sa ne transmita este ca intr-un mod ciudat Dumnezeu ne vrea cu picioarele pe pamant si in acelasi fel ciudat, Dumnezeu ne vrea cu inima la cer. Pentru ca la sfarsit de viata, cand numeri iti dai seama ce proasta matematica ai invatat pe pamantul acesta. Spunea Nicolaie Iorga ca in viata risipim ani si la moarte cersim clipe. O ciudata matematica avem in viata noastra pentru ca intotdeauna invatam sa pretuim lucrurile cand nu le mai avem. De multe ori in viata ne dam seama ca ar trebui sa procedam diferit de ceea ce noi am ales, insa din nefericire nu mai avem cu ce sa facem.

La 75 de ani, degeaba iti ve fi dorit tu sa evanghelizezi sate din Romania pentru ca nu o sa te mai tina picioarele. Daca la 20 de ani stai cu calculatorul in brate si crezi ca asta-i viata, nu pot sa spun decat un singur lucru: Tu ai o matematica ciudata. Vreau sa va vorbesc cinstit pentru ca nu stiu altfel. A-ti venit aici (in Italia) ca sa faceti bani, sa nu imi spuneti ca pe voi v-a trimis Dumnezeu. Prea putini dintre voi a-ti fost trimisi de Dumnezeu. V-au fugarit necazurile de acasa si greutatile si v-a fugarit criza de speranta. A-ti venit in Italia pentru ca a-ti dorit sa aveti o viata mai buna si nu-i nimic gresit in faptul de a avea o viata mai buna

Dar, pe pamantul acesta, cu varsta, ar trebui sa intelegem ca rostul cu care noi traim nu este doar sa mancam, sa dormim si sa ne trezim a doua dimineata cu alte frici si ingrijorari in suflet. Ar trebui sa traim pe acest pamant un scop mai nobil si un scop mai inalt. Vreau sa va spun un lucru important care il tin in inima mea de multa vreme. Am avut o perioada in viata mea, cam la doi ani de zile, cand mi-a parut rau ca m-am facut Pastor. Am vrut sa plec din Biserica si sa nu mai raman Pastor pentru ca mi s-a parut foarte greu, si de a face fata multor lucruri la care nu m-am asteptat.

O sa aveti impresia ca poate Dumnezeu mi-a vorbit intr-un vis sau ca mi-a trimis un inger din cer sau ca am avut o revelatie de am ramas in continuare Pastor. Vreau sa va spun ca nici una din astea nu s-au intamplat. Rareori ma viziteaza pe mine Dumnezeu si rareori am de la Dumnezeu un vis. Rareori am vazut ingerii lui Dumnezeu in jurul meu si de cele mai multe ori ceea ce vad nu imi place. Dar in biserica unde am fost pastor am aflat un lucru. Am aflat ca o familie, foarte suparata pe mine din alta biserica m-au vorbit de rau in chip si fel. Ba inca am aflat exact ce spusesera despre mine, lucruri care in parte, cele mai multe zic eu, nu erau drepte. Daca as fi aflat eu povestea aceasta la amaraciunea care am avut deja, sa se mai fi adaugat alta,  as fi spus: Nu merita sa slujesti oamenilor, chiar nu merita. Este inutil. Omul nu se poate schimba, numai Dumnezeu din cer poate sa faca.

La un moment dat am aflat un lucru, ca o sora de la noi din biserica, o tanara s-a ridicat si i-a infruntat pe cei doi si i-a spus: Eu nu va dau voie sa vorbiti asa despre omul acesta pe care eu il iubesc pentru ca este un om al lui Dumnezeu. A zis: Voi nu-l cunoasteti si ceea ce vorbiti voi, vorbiti aflat de la unii, de la altii, dar eu vreau sa va spun ca eu il cunosc indeaproape, am fost cu el in nenumarate locuri si  si el e un om al lui Dumnezeu. Tanara aceasta a riscat sa isi piarda locul de munca pentru ca acesti doi erau sefii ei. I-a infruntat si a zis: Nu-mi pasa daca daca astazi voi lua ultimul salariu dar eu vreau sa va spun adevarul. Eu il pretuiesc pe omul acesta si el este pastorul bisericii noastre. Cind am auzit lucrul acesta parca m-am scuturat de toata oboseala si de toata deznadejdea ce a pus stapanire pe mine si am zis: Merita sa merg inainte.

Matematica lui Dumnezeu ne va arata lucrurile pe care  vreau sa vi le spun in aceasta seara: Daca 2000 de km ai de mers in viata si n-ai gasit ce ai asteptat, daca o mare revarsare a Duhului Sfant te-a dus sa vorbesti unei multimi alcatuite dintr-un om, ci nu din multimi nenumarate, sa nu fi dezamagit niciodata.

Ti-a dat Dumnezeu ochi albastri si par blond, ti-a dat Dumnezeu bani si resurse, te-ai nascut intr-o familie buna dar ce-ai facut cu viata ta? Pana la urma care este rostul pentru care tu traiesti? Inalt, destept si in iad. E ca si baiatul acela care a pus acel anunt la mica publicitate la anunt matrimonial:  Sunt un tanar 1.85 m cu ochi albastrii, atletic. Sunt manager la masina sport. Sunt un om realizat si nu doresc nimic, doar vreau sa ma laud. Asta scria in ziar. Nu vi se pare, intr-un fel ciudat, ca radem de noi? Aduceti-va aminte cand a-ti venit aici si n-ati stiut limba, cu frica… Si uitati-va la voi acuma… frumosi, calcati cu masini in parcare, o casa… traiti bine, nu puteti sa spuneti ca traiti rau. Vreau sa va spun pentru ce v-ati imbogatit.Daca noi nu ne-am imbogatit pentru cer, atunci toate lucrurile acestea sunt o mare pierdere pentru ca nu socot ca e nimic mai trist pe pamantul acesta decat sa fi bataia de joc a Satanei. Satana vrea sa fi inmormantat in costum Armani. Pantofi de lac si vata in nas.

Am vazut sicrie, care cu valoarea acelor sicrie putea-i sa hranesti orfelinatul meu o luna. Pana la urma daca stai si te gandesti, toate lucrurile pe care noi le adunam nu ne spune decat un singur lucru: Avem o matematica ciudata; cica socotim prost si nu o sa ne iasa socoteala la sfarsit de cale. Biblia spune ca trebuie sa ne imbogatim fata de Dumnezeu.

In Evanghelia dupa Matei ni se spune ca Domnul Isus a primit o veste si spune ca vestea care a primit-o a fost teribila. A primit vestea ca prietenul lui si omul despre care a afirmat ca din femeie n-a fost nascut un om mai mare, si a carui nume a fost Ioan botezatorul, a fost ucis. Daca Ioan botezatorul ar fi murit intr-un mod oarecare poate nu as fi fost mirat. Dar pentru ca Ioan botezatorul a murit in cel mai ciudat mod – pentru ca o fata, Salomea, a dansat si niste oameni pe jumatate beti s-au uitat la dansul acesta si apoi acest Irod i-a zis: Cere-mi ce vrei. Si mama ei a zis: vreau sa fie adus capul pe tava. O moarte a unui sfant. Vestea aceasta este suficient de cutremuratoare ca sa dea peste cap toate socotelile pe care noi le facem pe pamantul acesta.

Stiti care a fost reactia Domnului Isus Hristos? A zis ca a dorit sa treaca pe partea cealalta cu corabia, sa se duca intr-un loc pustiu. Intotdeauna in viata cand vin asemenea vesti, tendinta naturala pe care o ai este sa te izolezi, este sa spui: Nu mai vreau sa stiu de nimeni. M-a parasit prietenul, nu ma iubeste sotul, nu mai imi ies in viata aceasta socotelile, ma simt atat de deznadajduit si tendinta naturala este sa te izolezi. Nu mai zambesti, te retragi intr-un colt, iti plangi de mila, stai acolo si nu te mai ridici. Incetul cu incetul Satana incepe sa creioneze in jurul tau un gard de beton.

Atati oameni deznadajduiti si amarati am vazut pe pamantul acesta pentru ca le-au fost refuzat un vis pamantesc si si-au pierdut multi dintre noi busola si au ajuns sa fie atat de slabi in sufletul lor ca nici nu isi mai dau seama daca e Luni sau Marti. Da, viata ne refuza o multime de lucruri si iti spun ca din ceea ce visezi, prea putin o sa-ti iasa. E posibil sa va spun ca deznadejdea si dezamagirea vor fi poate cu noi toata viata. Multe dintre visele pe care le ai nu se vor realiza. Dar vreau sa iti spun un lucru, visele care nu se vor realiza sunt prea legate de pamant. Visam numai cu privirea in jos si niciodata cu privirea in sus. Totdeauna visam sa avem din punct de vedere cantitativ si prea putin ne intereseaza daca noi am strans lucruri de calitate in jurul nostru.

Isus Hristos s-a dus la o parte si a vrut sa stea in singuratatea aceea si sa planga pentru verisorul Lui, omul lui Dumnezeu. Ai pierderi? Si eu am pierderi. O multime de lucruri pe pamantul acesta nu mi-au iesit si nu o sa-mi iasa. Sunt constient de lucrul acesta. In timpul cand Isus Hristos a vrut sa mearga la o parte o multime de oameni L-au inconjurat si au zis: Avem nevoie de Tine, Hristoase. Avem nevoie de cuvintele Tale pentru ca nu mai stim incotro sa plecam. Avem nevoie de mana Ta care sa ne mangaie. Avem nevoie de Tine, Tu care esti lumina care a rasarit.  Tu nu te poti ascunde si sa stai intr-un colt. N-ai dreptul tu in care Isus a pus o lumina sa te ascunzi in intuneric si sa stai deoparte si sa plangi pentru ca visul tau nu a fost realizat in viata.

Va trebui in viata aceasta sa te intrebi: Citi oameni ai adunat? Aceasta este singura matematica care are valoare.

Published  by 

Anunțuri

Documentare – Israel si Poze virtuale din Israel

Photo from http://www.gotravel24.com/files/images/Israel
Israel's Jesus trail follows in the footsteps of the Christian saviour. cleveland.com.

CLICK HERE / FA CLICK AICI

VIRTUAL TOUR of the Holy Land  ISRAEL

TUR VIRTUAL prin ISRAEL Tara Sfanta

Documentare si filme despre tara Israel:

  • Masada – Filmul in Engleza sau cu subtitrare in Limba Romana
  1. Filmul Masada a fost retras de pe youtube. Vezi aici alt documentar in Limba Engleza – The 3 1/2 year siege of Jerusalem (Documentary) 66 – 70 A.D. The first Jewish-Roman War
  1. Israelul de astazi a fost retras de pe internet. Vezi aici alt film in Limba Engleza – The Archeological History of the city of Jerusalem (Film)

Pagina cu Filme Religioase  ( Se lucreaza la aceasta pagina)

Theological dementia and The two ways that people die

3 points from an R C Sproul Easter message, see full notes below:

We live in a world of not just foolishness, but theological dementia. People actually out there believe that their sins will be covered by this vague amorphous love of God who forgives everybody. If you don’t repent, I don’t care how loving God is, He will not forgive you. Not now, not ever. Sin is so much more of an offense against a Holy God than any of us ever imagine. 

In the Bible when is speaks of people dying, it describes only two ways in which people ever die. People either die in faith or they die in their sins. There are people here today (in church), as a matter of custom, or family pressure that have no faith. You’re still in your sin and if you would die today, you would die in your sin and you would perish without hope.

Are you sexually immoral?  Are you addicted to pornography? If you don’t flee from it, you’ll take it with you to the lake of fire. Are you living with a man or a woman who is not your wife?, outside of the bounds of marriage? You can celebrate that relationship in hell. The culture applauds it, but the Lord God almighty can’t stomach it. And in every church in America there are those who have eschewed marriage to live together without any word of discipline from the church. I say to you this day: If you’re in such a relationship, get out of it before the sun sets today. You’re defying the holiness of God and He will not tolerate it for a long time. Are you a liar? Can people trust your word? Is deceit and dissembling part of your conduct? This is why some people hope that the resurrection didn’t happen. Because if Christ is not raised I don’t have to worry about a lake of fire. When I’m dead, I’ll be dead. There’ll be no judgement. I will have gotten away with it all. 

R.C.Sproul full message:

In Paul’s letter to the Corinthians in the 15th chapter, where the apostle Paul addresses the skeptics that had invaded the church a Corinth. People that were denying the reality of the resurrection of Jesus, but wanted to reconstruct the church to make it more politically correct, more relevant to the needs of the people of that day, so they wanted a christianity without resurrection, with our the supernatural. They wanted a christianity based solely upon their appreciation and admiration for the profundity of the ethical teachings of rabbi Jesus.

And so, the apostle Paul wrote to the church at Corinth and said to them, „Have you really considered the implications of your thinking? In his discussion, by way of this letter, he employed a technique that had been made famous by philosophers before Socrates which was the technique of arguing in an ad hominem fashion, not the ad hominem abusive, fallacious manner of arguing, where you try to refute your opponent by insulting his character. That’s the fallacious kind. But, the simple ad hominem argument was to argue to the person, that is, you listen to the statements and the premises that your opponent is making, you repeat them, then you step into the shoes of your opponent and say, „Okay, if your premise is correct, what is your logical implications of it? Let’s track them and see where it takes us. And so they would use that technique called reductio ad absurdum, where they would reason from their opponent’s premise and showed that if you are consistent with your premise it will lead you ultimately to absurdity.

Paul was a master at that. So when he writes to the Corinthians he says this, „If Christ is preached and He has been raised from the dead, how is it that some among you say there is no resurrection of the dead? Well, if there is no resurrection from the dead”, Paul is saying, „what are the implications for that?” Well if there’s no resurrection at all of any kind, of anyone, then that would clearly exclude any hope of the resurrection of a single person like Jesus. If there’s absolutely no life after death, if no one comes out of the tomb, then manifestly that would mean that Jesus is still dead and that He has not been resurrected. Wel, then what? If Christ is not risen then our preaching is empty, it is futile, it has no meaningful content. It is meaningless. And, if our preaching is nothing but a void, then your faith is empty and meaningless. Your faith is an exercise in delusion. Not only that, but we would be found to be false witnesses of God because we’ve testified that it was God who raised up Christ. If Christ is not raised, obviously God did not raise Him and if God did not raise Him we have been liars by telling the world that indeed God did raise Him from the dead.  And again, if Christ is not risen, your faith is futile. You’re still in your sins. You still carry the weight of guilt around your neck.

In the Bible when is speaks of people dying, it describes only two ways in which people ever die. People either die in faith or they die in their sins. There are people here today (in church), as a matter of custom, or family pressure that have no faith. You’re still in your sin and if you would die today, you would die in your sin and you would perish without hope. Well, what would be true for the unbeliever would be true as well for the believer. If Christ is not raised we would be unjustified. But the Bible says, „He was raised for our justification”. He was raised because the Father said, „YES!,” to the atonement, because He said  „YES!,” to His work of reconciliation. But if the Father had rejected the sacrificial offering of Christ on the cross we would have no Savior. We would have no relief, no forgiveness of our sins.

We live in a world of not just foolishness, but theological dementia. People actually out there believe that their sins will be covered by this vague amorphous love of God who forgives everybody. If you don’t repent, I don’t care how loving God is, He will not forgive you. Not now, not ever. Sin is so much more of an offense against a Holy God than any of us ever imagine.

If Christ is not raised, you’re still there in your sin. If Christ is not risen, then those who have fallen asleep in him have perished. Someone once said to me, „When you die and go to heaven, write down the 10 people that you most want to see there”.  And of course, the first one was Jesus, naturally. Oh yes, I wanna see Paul, yes I wanna see David, and yes I wanna see the rest of the apostles. But after Jesus, the next name on my list was my father. I wanna see him again. I wanna see my mother again. And there are those in this congregation who yearn to see their husbands again, or their wives again, or their children again.

Paul says, let’s face it. Let’s be realistic. If Christ is not raised, why do you amuse yourself with thoughts that you’re ever going to see your loved ones again? Because you won’t. When you’re dead, you’re dead. And if you die with the most toys, you win. What nonsense. Is there anything more precious to you than life? Is there anything more significant to you than eternal life? Than resurrection from the dead? And Paul says,”If He’s not risen, they’re all gone. They’re all dead. Forget it”. And we are of all people the most to be pitied.

Then Paul goes on to say, „I don’t want you to believe in the resurrection because the options are too grim too imagine. I’m just showing you where you are going if you deny the resurrection, but, now is Christ raised from the dead! And he was seen by the apostles, by Peter, and John, and 500 people at one time and He appeared unto me. I am not writing you myths and fables. Why do you think my life is on the line every day? Why do you think I fought with the wild beasts at Ephesus? Why do you think I spent so much time in jail? Why do you think I spent so much time in shipwreck? And in beatings?

It’s because I saw Him! And I know that He is alive! I know that my Redeemer lives!

Fast forward. Beyond the writings of Paul to the apostle John. Jesus is raised from the dead! So what? Here’s what: We will have a new heaven, a new earth, a new Jerusalem. That New jerusalem is going to come down from the heavens and when we look at it it will look like a fantastically adorned bride on her wedding day. More beautiful than a princess or a queen. And John said, „I heard a voice and it said: Behold, the tabernacle of God, the tent of God is with men and He will dwell with them.

Emanuel. Jesus will be in our midst again. And God will wipe away every tear. You’ve no use for tears because John says there won’t be anything more to cry about. There will be no more death, there aren’t any funeral services in the New Jerusalem. There aren’t any cemeteries in the Holy City. There will be no more sorrow, no more crying, no more pain. Those belong to the old order which are passing away. „And behold,” God said, „I will make all things new!” And He said to me the same words He uttered from the cross, „It’s finished. It’s done. I am Alpha and I am Omega. I am the beginning and I am the end. I will give of the fountain of the water of life freely to him who thirsts and he who overcomes shall inherit all things and I shall be his God and he shall be my son”. Incredibly good, nay, great news!

Sadly, however, even here in the announcement of the ending of death and pain and sorrow and tears for those who belong to Christ, the announcement doesn’t end there. There is a however. As John, quoting Jesus, says, „But, the cowardly, the unbelieving, the abominable, the murderers, the sexually immoral, the sorcerers, idolaters and liars, do you see this list? Did you see the things that are contained in there? Murderers next to the unbelievers? Here’s what Jesus says, „The cowardly, the unbelieving, the abominable, the murderers, the sexually immoral, the sorcerers, idolater and liar will go into the lake which burns with fire and brimstone, which is the second death.

Are you sexually immoral?  Are you addicted to pornography? If you don’t flee from it, you’ll take it with you to the lake of fire. Are you living with a man or a woman who is not your wife?, outside of the bounds of marriage? You can celebrate that relationship in hell. The culture applauds it, but the Lord God almighty can’t stomach it. And in every church in America there are those who have eschewed marriage to live together without any word of discipline from the church. I say to you this day: If you’re in such a relationship, get out of it before the sun sets today. You’re defying the holiness of God and He will not tolerate it for a long time. Are you a liar? Can people trust your word? Is deceit and dissembling part of your conduct? This is why some people hope that the resurrection didn’t happen. Because if Christ is not raised I don’t have to worry about a lake of fire. When I’m dead, I’ll be dead. There’ll be no judgement. I will have gotten away with it all.

I don’t wanna end the sermon on Easter in the lake of fire. That’s no  place to swim on this day. I wanna look to the New Jerusalem, where our Lord Jesus has gone, to His Father’s house in which He tells us are many mansions. And He is gone to prepare a place for me and for you and all who put their trust in Him. So what? So what! So, everything! You know why? You know what I’m going to say: He is risen!

Matt Chandler Live Webcast Saturday, April 21, 2012 at 7:30 pm EDT

From Lifeway:

Join us as Matt Chandler discusses The Explicit Gospel, his take on the significance of the gospel—what it is and what it isn’t.

Description

Do you truly understand the size and weight of the gospel and all that Christ has for you in His life, death, and resurrection? The gospel is much bigger than “I believe this so I’m saved.” The gospel bears weight on transforming our lives, increasing our joy, and changing how we see the world around us. Whether you are new to church, or you’ve been going for decades, you won’t want to miss this webcast as Matt Chandler shares the call to true Christianity – a call to know the gospel explicitly.

Featured Guests

Matt Chandler -SpeakerMatt Chandler serves as Lead Pastor of Teaching at The Village Church in Flower Mound, TX. He describes his eight-year tenure at The Village as a re-planting effort where he was involved in changing the theological and philosophical culture of the congregation. The church has witnessed a tremendous response growing from 160 people to over 10,000 including satellite campuses in Dallas and Denton. Alongside his current role as lead pastor, Matt is involved in church planting efforts both locally and internationally through The Village and various strategic partnerships. Prior to accepting the pastorate at The Village, Matt had a vibrant itinerant ministry for over 10 years where he spoke to thousands of people in America and abroad about the glory of God and beauty of Jesus. His greatest joy outside of Jesus is being married to Lauren and being a dad to their three children, Audrey, Reid and Norah.

Lifeway website – you can sign up for a reminder alert on this page.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala