Florin Ianovici – E important sa stii care este directia vietii tale

Pagina – PREDICI – Florin Ianovici aici

http://www.Ciresarii.ro

Poate cel mai dificil punct spre care privim este sufletul nostru. Biblia spune sa ne cercetam fiecare pe noi insine. Ca sa poti privi inlauntru tau trebuie sa faci liniste, sa dai la o parte orice factor de zgomot sau distragere. Sa nu o faci in graba pentru ca sufletul nu poate fi zarit in fuga.

E important sa stii care este directia vietii tale. Si nu vorbesc despre drumurile noaste zilnice. Vorbesc despre Ierusalim, despre sarbatoarea nuntii, despre asteptata intalnire cu Mirele. Oare suntem mai aproape azi de Ierusalim sau pamantul ni s-a lipit de suflet? Cultivam in suflet bucuria cerului, a imparatii care va veni sau ne hranim cu visele pamantului, devenind tot mai pamantesti , tot mai de jos…!

Sa vezi pacatul cu ochii lui Dumnezeu este un alt pas. Indracitul din Gadar avea familie si nu si-a pierdut sufletul deodata. A fost mai inatai un pacat, apoi altul si altul pana cand nu a mai ramas nimic sanatos in suflet. Pana cand in final diavolul i-a luat mintile…! Pacatul ruineaza si fura toata sanatatea, tot echilibrul launtric. Indifrent de ce spun altii priveste pacatul prin ochii lui Dumnezeu.

Sa implinesti poruncile lui Dumnezeu! Cei zece leprosii au fost vindecati prin ascultarea de porunca Mantuitorului. Se duceau sa se arate preotilor asa cum prevedea Scriptura. Cu fiecare pas facut in ascultarea de poruncile Scripturii ne facem mai sanataosi din toate punctele de vedere. Nu exista alt mod de a fi fericit, nu exista alta reteta in afara de ascultarea de Biblie.

Sa intelegi valoarea partasiei. Samariteanul a fost primit in grupul celor 9. Probabil ca erau iudei. Nu mai conta asa de mult unde trebuie sa fie inchinarea. Suferinta ne lecuieste de nonsensuri si ne deschide ochii sa vedem ce este cu adevarat important. Vindecarea a fost vazuta mai intai de ceilalti. Pe drumul catre preoti, uitandu-se unii la alti au vazut ca lepra a disparut. Binecuvantati sa fie ochii fratilor care vad lucrarea lui Dumnezeu in tine. Avem mai multi ochi si urechi in adunare ca sa vedem si auzi mai bine pe Domnul nu altceva….!

Sa il cauti pe Isus si sa te prosteni la picioarele Lui. In actul recunostintei, al dragostei care se inchina e taria sufletului tau. Samariteanul s-a prabusit la picioarele Mantuitorului. Cine ar putea sta in picioare in fata Lui? Nu rosteste nici un cuvant…! In schimb o va face Isus: credinta ta te-a mantuit! Chiar daca nu am venit in fata…chiar daca nu am ridicat mana? Ce este oare mantuirea daca nu o prabusire in fata Celui care ti-a facut bine? Cine nu se inchina are o mantuire teoretica. Cine nu se inchina a pierdut demult sensul mantuirii, semnificatia iertarii….!

Privesc spre sufletul meu. Ce mai faci suflete al meu…?

Leonard Ravenhill (3) La amvoane, ungerea! În popor, strângerea!


Citeste - din Cartea “De ce intarizie trezirea”, autor Leonard Ravenhill, Traducere Valentin Popovici

  1. Partea (1) Cu orice preţ, căutaţi să aveţi ungerea
  2. Partea (2) Rugăciunea atinge veşnicia

După ce ani de zile şi-a târât viaţa într-o religie lâncedă, de formă, când un credincios intră dintr-odată în alertă spirituală şi se înflăcărează în lupta Domnului, când e prins de un zel nestăpânit pentru câştigarea altora la Cristos, toate stările acestea au un motiv, o explicaţie. (Dar suntem atât de „subnormali” în credinţă azi încât credinţa nou-testamentală normală ni se pare anormală). Motivul, secretul, acestui „om cu motoare de reacţie” e că undeva în viaţa lui a avut, ca Iacov, o noapte de luptă cu Dumnezeu, şi a ieşit din ea zdrobit, dar „întărit prin Duhul Sfânt”.

Aşa cum am mai spus, există doi factori necesari unei vieţi de biruinţă în credinţă: Viziunea şi pasiunea! Unii înfruntă talazurile criticilor fireşti şi iau cu asalt înălţimile de cremene ale împotrivirilor diavoleşti, ca să împlânte acolo, în locurile cruzimii şi ale răutăţii, crucea dragostei lui Cristos. De ce? Fiindcă au fost prinşi de o viziune, şi au contractat o pasiune!

Iar acum altcineva vine şi ne avertizează să nu care cumva să avem gândirea prea cerească încât să nu mai fim de folos pământului. Fraţii mei, generaţia de credincioşi de azi în nici un caz nu suferă de aşa ceva! Adevărul dureros, cutremurător, este că noi avem gândirea atât de pământească încât nu mai suntem de nici un folos pentru cer.

Dragul meu, dacă ai fi în lucrurile spirituale tot aşa de sârguitor cât eşti la serviciul tău, ai fi un pericol pentru diavol; dar dacă la servici ai fi tot aşa de delăsător după cum te îngrijeşti de sufletul tău, ai ajunge să-ţi cerşeşti pâinea în curând.

George Deakin mi-a rămas în amintire cu următorul raţionament spiritual care mă obsedează de câţiva ani: „O viziune fără misiune crează un visător; o misiune fără viziune aduce chin şi amărăciune; dar, o viziune cu misiune crează un misionar!”  Bine spus!

Isaia a avut o viziune, o vedenie, în anul morţii împăratului Ozia. A trebuit să moară împăratul, ca Isaia să aibă o viziune. Pentru tine, care e persoana care îţi blochează vederea clară a Domnului? Lărgirea orizontului spiritual e de multe ori costisitoare şi adesea înfiorător de dureroasă. Eşti gata de viziunea care îţi cere preţul cel mai mare, pierderea unui prieten sau distrugerea unei cariere? Nu există ieftiniri de preţuri pentru revoluţionarea spirituală. Dacă vrei să fi doar mântuit, sfinţit şi mulţumit, atunci în lupta Lui, Domnul n-are nevoie de tine.

Isaia a avut o viziune în trei dimensiuni. Observaţi textul de la Isaia 6:1-9:

  • În versetul 5, „Vai de mine!” – o mărturisire! 
  • În versetul 7, „Iată… cărbunele acesta” – o curăţire. 
  • Şi în versetul 9, „Du-te” – o trimitere.

Apoi, viziunea lui Isaia a fost în trei direcţii: a fost în sus, L-a văzut pe Domnul; a fost lăuntrică, s-a văzut pe sine; a fost înafară, a văzut lumea din jur.

A fost o viziune de înălţime, a văzut pe Domnul pe un scaun de domnie foarte înalt. O viziune de adâncime, a văzut adâncul păcatului din viaţa lui. O viziune de lărgime, a văzut lumea.

A fost o viziune a sfinţeniei O, iubiţii mei! Ce mult avem nevoie azi de o viziune a lui Dumnezeu în toată sfinţenia Sa! Dar a fost şi o viziune a păcătoşeniei: Sunt un om cu buze necurate! Şi, o viziune a urgenţei: Cine va merge pentru noi?

„Când nu este nici o descoperire dumnezeiască poporul este fără frâu!” Unde nu e viziune poporul se rătăceşte şi e nimicit. Unde nu e pasiune biserica piere, chiar dacă e tixită până la refuz.

Un bun predicator, unul care a fost folosit de Dumnezeu în chip minunat la aprinderea câtorva treziri reale (deosebite însă de trezirile în masă), mi-a spus că şi el a avut o asemenea vedenie întreită. Parcă-i văd şi acum faţa solemn crispată când îmi vorbea şi nu ştia dacă fusese un vis sau o vedenie, dacă era în trup sau era transmutat; totuşi vedea clar într-un abis o mulţime pe care nimeni nu putea s-o numere, înconjurată de flăcări, în locul întunecat, în iad, „ospiciul de nebuni al întregului univers.” De atunci, predicatorul n-a mai fost acelaşi ca înainte. Cum ar fi putut să rămână acelaşi?

Oare ne poate Dumnezeu încredinţa şi nouă asemenea descoperiri? Am trecut noi prin locul tainic al rugăciunii şi prin şcoala suferinţei ca sufletele noastre să fi fost călite pentru tablouri atât de dureroase? Binecuvântat e cel căruia Dumnezeu îi descoperă asemenea vedenii!

Nu e nimeni care să trăiască o viaţă mai înaltă decât idealul viziunii sale. Teologii cu gândiri grele nu pot deschide cortina de fier a superstiţiilor şi întunericului în spatele căreia milioane de oameni au pierit de-a lungul mileniilor. O pot face însă cei care, deşi vor fi având probabil un orizont intelectual mai redus, au însă o adâncime profundă în idealul viziunii lor.

Dacă judecăm spiritual lucrurile într-un cerc mic, avem bucurie şi pace. Dacă privim lucrurile statistic, mai larg, ne tulburăm.

Citiţi şi plângeţi:

JAPONIA: Guvernul de acolo afirmă că populaţia ţării a depăşit cifra de 87 milioane. Populaţia creşte cu 1.100.000 în fiecare an! Numărul creştinilor din Japonia a crescut cu cinci milioane în ultimii cinci ani. Puneţi, vă rog, Japonia pe lista de rugăciune!

COREA: În Corea există nouă milioane de oameni fără casă, cei mai mulţi dintre aceştia refugiaţi, fără hrană.

INDIA: Milioane trăiesc în întuneric şi în umbra morţii.

ORIENTUL APROPIAT: Aici trăiesc peste un milion de refugiaţi arabi!

EUROPA: Unsprezece milioane de refugiaţi – “oameni fără ţară”. Ce durere copleşitoare, amarnică!

CHINA: O treime de milion de oameni refugiaţi din China, trăiesc în corturi şi colibi în jurul Hong Kong-ului.

Ca să împovărez sarcina şi mai mult, adaug că există:

- 15 milioane de evrei;
- 315 milioane mohamedani;
- 170 milioane budişti;
- 350 milioane confucianişti şi taoişti;
- 255 milioane hinduşi;
- 90 milioane şintoişti;
- şi încă alte milioane şi milioane de oameni pentru care a murit Cristos şi încă n-au fost atinşi de binecuvântata Evanghelie.

Chiar şi America, cea care ştie de Dumnezeu, are 27 milioane de tineri sub vârsta de douăzeci şi unu de ani care n-au nici o pregătire religioasă, şi o mie de sate în care nu există nici o casă de rugăciune. Aproape un milion de oameni mor în fiecare săptămână fără Cristos. Nu vă doare lucrul acesta?

Lumea de azi, această mlaştină a păcatului, cere urgent ungerea celor de la amvoane pentru mobilizarea oştirii Domnului şi strângerea poporului la acţiune şi mărturie! Trebuie să scăpăm de religia „sintetică”, artificială. Colţul celor ce exclamau „Amin!” în biserici a dispărut cam odată cu dispariţia maşinilor Ford „model T”. Iar gloria adunărilor din corturile de evanghelizare a trecut. Zelul după adunările de stradă s-a stins.

Poate – cine ştie? – Dumnezeu e mai supărat împotriva Americii şi Angliei decât împotriva Rusiei! Nu vă sperie lucrul acesta? În Rusia milioane de oameni n-au auzit niciodată de Evanghelia Domnului Isus Cristos, n-au avut niciodată o Biblie în mâinile lor, n-au auzit niciodată un program religios la radio. Dacă ar fi avut ocazia, ei s-ar fi dus la închinăciune.

Rugăciunea pe care o aud des, în care dorim ca păcătoşii să vadă în faţa ochilor lor un tablou al chinurilor din iad, s-ar putea să fie total greşită. Dimpotrivă, cred că aceştia au nevoie de un tablou al Calvarului, cu Mântuitorul în suferinţele răstignirii cerându-le să se pocăiască. Cine poate sta nepăsător în faţa Golgotei?? William Booth, întemeielorul Armatei Salvării, spunea că dacă i-ar fi fost cu putinţă, la sfârşitul cursurilor de pregătire a soldaţilor săi, timp de douăzeci şi patru de ore i-ar fi suspendat deasupra iadului, ca să privească pe cei din chinul veşnic. Mişcarea fundamentalistă are nevoie să vadă încă odată de acest tablou îngrozitor. Evanghelistul galant, grandilocvent, are nevoie de acest tablou!

Charlie Peace a fost un criminal. Legile lui Dumnezeu şi ale oamenilor l-au ajuns şi a fost condamnat la moarte. În dimineaţa execuţiei în închisoarea Armley, din Leeds, în Anglia, a fost luat şi condus pe ultimul drum. În faţa lui mergea capelanul închisorii, citind adormit şi monoton câteva versete din Biblie. Condamnatul l-a atins pe umăr şi l-a întrebat ce citeşte. „Mărturia Religiei”, i-a răspuns capelanul. Charlie Peace a fost şocat de felul calm în care capelanul citea despre iad. Poate fi cineva atât de nesimţitor încât sub umbra spânzurătorii să vorbească unuia care urmează să fie omorât, şi cu ochii uscaţi să-i spună despre adâncul fără fund în care va cădea în întunericul veşnic? Oare crede capelanul acesta ceva din ce citeşte? Crede el că există un foc veşnic care nu mistuie dar chinuie? Dacă da, cum poate să citească fără nici o emoţie? Poate fi cineva cu adevărat om şi să citească, rece, fără nici o lacrimă în ochi: „Vei muri veşnic, dar fără să cunoşti uşurarea pe care o aduce moartea”? Lui Charlie Peace i s-a părut prea de tot. Şi atunci a început el să predice! Ascultaţi cuvintele lui înainte de moarte:

„Domnule”, i s-a adresat Peace capelanului, „dacă aş crede ce spui că crezi dumneata şi biserica lui Dumnezeu, chiar dacă toată Anglia ar fi acoperită cu cioburi de sticlă de la un ţărm la altul, aş umbla peste ele, dacă trebuie desculţ, şi aş spune că s-a meritat să trăiesc dacă aş fi în stare să salvez măcar un suflet de la un iad atât de grozanic şi înfricoşător!”

Cititorul meu, fiindcă Biserica a pierdut focul Duhului Sffnt, oamenii se duc înspre focul iadului! Avem nevoie de viziunea sfinţeniei lui Dumnezeu. Trăsătura esenţială a lui Dumnezeu este sfinţenia. Heruvimii şi serafimii nu exclamă: „Atotputernic, Atotputernic e Domnul!”, nici „Atotprezent, Atotprezent e Domnul!”, ci „Sfânt, sfânt, sfânt!” Acest termen vast şi grandios din tezaurul evreiesc trebuie să ne pătrundă şi pe noi. „Dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi!” Dumnezeu înconjoară şi cuprinde toate dimensiunile timpului nostru. Dumnezeu, inevitabilul Dumnezeu, ne aşteaptă dincolo de timp, în veşnicie. Am face bine să ne împăcăm cu Dumnezeu de aici, şi să ne punem în centrul planurilor Sale chiar acum.

Rugăciunea de dimineaţă, în aşteptare cutremurată în faţa acestui Dumnezeu de trei ori sfânt, înainte ca să plecăm de acasă înspre munca zilnică, e unul din stimulentele spirituale cele mai puternice. Cel ce se teme de Dumnezeu, nu se mai teme de oameni. Cel ce îngenunchează în faţa lui Dumnezeu, rămâne în picioare în orice furtună. O privire zilnică înspre Cel sfânt ne face să ne supunem atotprezenţei Sale, să ne umilim în faţa atotputerniciei Sale, să rămânem tăcuţi înaintea atotştiinţei Sale, şi să stăm într-o solemnitate adâncă în faţa sfinţeniei Sale. Fiindcă, sfinţenia Sa devine sfinţenia noastră. Blasfemia acestui ceas în care trăim e faptul că există învăţătură despre sfinţenie, dar cei care o învaţă trăiesc în nesfinţenie! Robert Murray McCheyne spunea: „Un slujitor al Evangheliei îmbrăcat în sfinţenie e o armă extraordinară în mâinile lui Dumnezeu!”

Înainte de experienţa avută în capitolul şase al cărţii lui, Isaia are o sumedenie de „Vaiuri!” pentru o mulţime de oameni. După vedenia avută, Isaia strigă: „Vai de mine!” O cântare spune: „Da, eu! Da, eu, Doamne! Eu trebuie să mă rog!” Cât de adevărat! Oare n-are mintea noastră odăi în care stau agăţate încă tablouri murdare? Oare n-avem lucruri ascunse în unele unghere? Avem curajul să-l lăsăm pe Duhul Sfânt să ne conducă prin unele coridoare ale sufletului nostru? Şi oare nu sunt încă motive ascunse, intenţii murdare, idei poluate, care ne controlează viaţa? În fiecare din noi trăiesc trei chipuri ale noastre: „Unul care credem noi că suntem; unul care cred oamenii că suntem; şi unul, cel pe care ne cunoaşte Dumnezeu că suntem!”

Ne tolerăm pe noi înşine, dar suntem aspri cu ceilalţi, fiindcă nu dorim cu tot dinadinsul o biruinţă reală! Ne iubim pe noi înşine; deşi despre Gerald Majella s-a spus: „A iubit pe toţi oamenii afară de unul, şi acela unul a fost Gerald Majella.” S-ar putea să fi fost aşa! Dar prea adesea noi ne ascundem de noi înşine, ca să nu ne vedem şi să ne vină rău. Să-L chemăm pe Dumnezeu cu ochiul Său pătrunzător, ca El să ne găsească „eul” corupt, pătat, în descompunere, din noi. Fie acest „eu” al nostru scos din noi şi „răstignit împreună cu Cristos, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului” (Romani 6:6).

Nu merge să dăm alt nume păcatului. Nici să spunem: „Cutare are un temperament drăcesc; al meu e doar animat de o indignare dreaptă!” Sau: „Ea e iritabilă; eu am doar nervii slăbiţi.” Sau, cum zic unii: „El e pătimaş; eu doar îmi lărgesc venitul.” Sau: „El e încăpăţânat; eu însă am convingeri personale.” Şi încă: „Ea e mândră; eu am gusturi înalte.” Dacă mergem pe linia aceasta, găsim o scuză pentru orice lucru.

Duhul Sfânt nici nu ne cruţă nici nu ne înşeală; doar să-L lăsăm să ne cerceteze cu infailibila Sa scrutinare. Domnul Isus a întrebat (pe orbul venit la El): „Ce vrei să-ţi fac?” Şi orbul I-a răspuns: „Învăţătorule, să capăt vederea” (Marcu 10:51). Avem şi noi nevoie de aceeaşi rugăciune, „Să ne căpătăm vederea!” – o vedere în sus, o vedere lăuntrică, şi o vedere în afară! Atunci, ca Isaia, când vom privi în sus, Îl vom vedea pe Dumnezeu în toată sfinţenia Sa. Când vom privi înlăuntrul nostru, ne vom vedea aşa cum suntem şi vom dori curăţirea. Când vom privi în afară, vom vedea o lume care piere în păcate şi are nevoie de Mântuitorul.

„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi, dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” (Psalmul 139:23-24). Atunci abia, pentru vestirea Evangheliei la amvoane va fi ungerea, iar pentru unirea laolaltă în lucrarea sfântă şi proslăvirea lui Dumnezeu în popor va fi strângerea!

„Oare nu ne bazăm în ziua de azi prea mult pe braţul firii pământeşti? Oare mai pot fi azi trăite minunile de demult? Oare nu se plimbă şi azi ochii Domnului de-a lungul şi latul pământului ca să-Şi arate puterea Sa în sprijinul celor ce-şi pun încrederea în El? Oh, dacă aş avea mai multă credinţă în Domnul! Unde este acum Dumnezeul lui Ilie? Dumnezeu îl aşteaptă pe Ilie să se roage”.
James Gilmour de Mongolia

„Cunoaştem folosul rugăciunii după eforturile duhurilor rele care vor să ne împiedice de la această slujbă dumnezeiască; iar roada rugăciunii o trăim în biruinţa pe care o avem asupra duşmanilor noştri”.
Joan Climacus

„Când ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciune, diavolul ştie că primim puteri împotriva lui, de aceea i se opune din răsputeri”.
R. Sibbes

„Caut printre ei un om!”  (Ezechiel 22:30)
„Ilie era un om…” (Iacov 5:17)

Verge 2012 – Jeff Vanderstelt – Stop Trying To Be Jesus

Jeff Vanderstelt  from Verge Conference 2012- The biggest mistake I made when we started SOMA, I read John 21 “As the Father has sent me, so I send you”. And then I went to John chapter 1 and I read, “The Word became flesh and made His dwelling among us”,  and now let’s figure out how to be like Jesus and be the incarnate word of God. So, you’re going like, “That’s no mistake”. “I stopped reading”.

Do you know what the rest of the text says? “As the Father has sent me, so I send you”. What does he do? He breathes on them  and says, “Receive the Holy Spirit”.  The biggest mistake I made is I told people to go be Jesus to people. None of you can be Jesus to people. Only Jesus can be Jesus to people. And the only way Jesus can be Jesus to people through you is by the power of His Holy Spirit. I am convinced more and more that we’re not experiencing the outpouring of the Spirit of God because we are lading people to do what they could do without Him. We’ve got to lead them to do what only Jesus could do and stop telling them that they are supposed to be Jesus. They’re not! There’s only one Jesus that I know of and He wants to live and dwell within you through the power of His Holy Spirit. So stop sending people on mission, send them with the Holy Spirit, with the power of God to do only what  God can do. I pray that we would do that.

Published on Apr 29, 2012 by  http://vergenetwork.org/

Jeff Vanderstelt – Rhythms:

Equipping Ordinary People for Everday Gospel Intentionality

When Paul says “speaking the thruth in love“, that’s Paul’s shorthand for speaking the Gospel. I’ve heard people say, “Brother I’m just speaking the truth in love to you”. And what they really mean is, “I’m saying a tough word to you”. But if the word isn’t the Gospel , then they won’t build me up into Christ. So, the truth in love must be the Gospel applied to a situation so that you will grow up into Christ in everything. So, if you don’t know how to speak the Gospel into everything in life, then you won’t know how to speak the truth in love which means you won’t have people growing up into maturity in Christ. So, what we have done at SOMA, I’m going to spend time talking and what we have done is made it our goal to make sure is everybody is Gospel fluent. Meaning, everybody knows how to speak the Gospel in any situation. To any situation. So if I’m going to confront someone in their sexual immorality, how do I preach the Gospel to sexual immorality, to a unique person, in a particular place?

Uploaded by  on Jun 28, 2011

Rhythms: Equipping Ordinary People for Everday Gospel Intentionality — In order to shape a Gospel Centered people we must equip people to live ordinary life with Gospel Intentionality. In this workshop we will identify the normal rhythms of life and work through how to equip normal people to live extraordinary lives on mission in these rhythms.

What are the effects of music and concerts on the Christian?

Some excellent points to consider in the realm of music worship, not just at  concerts, but, also in our worship at church, at home, and at other venues.

From Caryl productions: source here. via G. Bogdan.

Thank you for your questions concerning music and worship concerts.  They touch the heart of the Contemporary Christian Music controversy rightly identifying “Who is the music for?”  This issue is emotionally charged as people from a variety of backgrounds and differing age groups weigh in with their preferences and opinions.  God has given us the gift of music and song to move our hearts in worship toward Him, which clears away the distractions and preoccupations of our minds to focus on His Holiness and Truth.  Music is a powerful tool for good if implemented well, but can also be a detriment if one loses sight of its purpose.  How this powerful medium is used needs to be our focus.

The banter in recent decades about Christian music hasn’t really affected the trends. Contemporary services flourish by attracting the youth while traditional church services wane.  It appears that contemporary music is here to stay so the debate needs to center around the content, structure and presentation of the music, as well as the attitudes of all involved.

In large concert settings, the sensory overload from striking light displays, multi-media screens, and deafening sounds can easily crowd out the musings of the mind in reflecting on God’s character and thanksgiving. The sheer magnitude of these events captivates the listener’s full attention carrying them away in the mood of the moment, moving their hearts and bodies in unison with the music.  The listener finds themselves in agreement with the beat, perhaps not even realizing what words are sung.  Truth needs to be communicated through lyrics in order for any meaningful worship to occur.  While these events might be called “worship concerts,” in reality they might not be worshiping God at all if they’re singing about social and personal issues.

Song has the persuasive ability to bypass the mind, implanting messages and themes that are retained and retrievable for years. These events easily captivate people through the mood of the moment, stimulating very real emotional feelings that may become actions afterward.  Our minds are to be saturated with truth, rather than emotions that easily mislead.  Therefore content is very important.  Consider whether the music is moving the listener or patron toward the fruits of the Spirit, “22But the fruit of the Spirit is love, joy, peace, longsuffering, gentleness, goodness, faith,  23Meekness, temperance: “(Gal 5:22-23a).   Or is the music moving the listener toward the deeds of the flesh (Gal 5:19-21). Paul also tells us in Philippians 4:8, “Finally, brethren, whatsoever things are true, whatsoever things are honest, whatsoever things are just, whatsoever things are pure, whatsoever things are lovely, whatsoever things are of good report; if there be any virtue, and if there be any praise, think on these things.”  These seem to be good boundaries to measure the value of the music and messages presented.

While God inhabits the praise of His people (Ps 22:3), this doesn’t mean any content suffices for praise.  Much Christian music is good as the church continues to sing “a new song” to the Lord.  However, music was also used in Daniel 3 to coerce the citizens of Babylon into worshiping an idol and false god; the golden statue of Nebuchadnezzar.  The cacophony of sounds that Daniel’s friends refused to participate in is seen in some types of Christian music today as the very structure of the music is heavy, droning and the lyrics barely intelligible.  How can worship be conducted through this?  The answer is, it can’t.   Is it really worshiping the true God?  Can the body join together in praise?  Is the listener being edified in faith and truth?  The church needs to be on guard for what type of worship they’re allowing under the “label” of Christian music.

The Bible defines true worship in different ways; honoring Jesus through whole hearted belief, holding to truth, submitting to God in obedience, worshiping God in Spirit and Truth.  Interestingly, Romans 1:25 says that the truth of God is turned into a lie when created things are worshiped instead of God. This would encompass anything turned into an idol, even the enthrallment of concert experiences, music, performers and the like.

The nature of concert events, events hosted by churches, or even worship services patterned after these sensory displays can appear to lift up individuals rather than the Lord.  Many in music ministry truly seek to honor God through music. Standing on stage or behind the congregation shouldn’t matter if one’s heart is in step with the Lord.  Thankfulness for the Lord and the privilege of leading or participating in worship should be the heart attitude of all.  Only the Lord can judge others’ hearts, but we must examine our own hearts to see if critical attitudes are creeping in unnecessarily.

We must also be on guard for passive worship becoming a substitute for purposeful actions.  Just because we’ve sung songs saying we love God, doesn’t mean we love Him throughout our day. We might sing about the whole world hearing about Jesus, but do we actually witness to the lost so they can hear and believe?  Singing songs doesn’t suffice for worship unless our words are backed up by actions. Therefore if concert events are truly lifting up Jesus and Truth, it should be reflected through fruit in the lives of attendees afterward.

The Bible allows for various types of music, “Speaking to yourselves in psalms and hymns and spiritual songs, singing and making melody in your heart to the Lord;” (Eph 5:19). It does not allow for vain repetitions which mimic mantra like phrases. (Matt 6:7).  As we wrestle with these issues, separating them from our preferences, we need to “…above all things have fervent charity among yourselves: for charity shall cover the multitude of sins.” (1 Peter 4:8), an admonition we would do well to take to heart.

click here to read on original website

Dumnezeu este Evanghelia de John Piper – Cartea se poate citi online la Desiring God Romania

*Primul video de la Conferinta aici - John Piper, mesajul “Nu-ti irosi viata” din Sala Palatului, Bucuresti

S-a anuntat la Conferinta care se desfasoara live, in momentul de fata, caci cartea “Dumnezeu este Evanghelia” a fost adaugata la situl Ro.DesiringGod.org unde se poate descarca in format pdf. aici

Dumnezeu este Evanghelia

Meditaţii asupra dragostei lui Dumnezeu care s-a dăruit pe Sine

Saturată cu Scriptura, centrată pe cruce şi absolut încântătoare, cartea aceasta ne potoleşte foamea adâncă a sufletului. Ea atinge esenţa fiinţei noastre, locul din care transformarea noastră îşi ia puterea în fiecare zi. Ne face să-L dorim cu ardoare pe Cristos şi ne deschide ochii ca să-I vedem frumuseţea.Piper scrie pentru sufletul însetat care se întoarce gol şi deznădăjduit de la mirajul metodologiei. El ne invită să ne oprim şi să bem dintr-un izvor mai adânc. „Şi viaţa veşnică este aceasta:”, a zis Isus, „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.” Aceasta face din Evanghelie, şi din această carte, o veste bună.

În parteneriat cu Editura Făclia.

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


Zilele trec…

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 5,151 other followers