Florin Ianovici – Prietenia -13 Mai 2012 Inaugurare la Biserica Crestina Baptistă Șega, Arad

Pagina – PREDICI – Florin Ianovici

www.bisericasega.ro/ Horea Vârtaci Păstor in Biserica Baptistă Șega

Ce prietenii ai, asa va fi directia vietii tale.

  • Nu stiu dace e ceva mai dureros; spuneam anul acesta la toate serbarile la care am fost: Nu mi se pare o moarte mai rusinoasa dacat sa stai in fotoliu cu pisica in brate, cu popcornul si sa mori in felul acesta. E un proverb care spune: Caii mor totdeauna in picioare. Traieste-ti viata cu folos pentru Dumnezeu pe pamantul acesta.
  • Nu cautati in viata arme mari ci cautati o inima buna. Cautam arme mari ca sa slujim lui Dumnezeu. „O daca am avea darul acesta pe care la avut Iona. Daca as canta eu ca fratele”. Daca in viata cauti daruri puternice si spui: „Doamne, daca mi-ai da sa trag cu tunul, atunci eu as fi un slujitor  destoinic. Oamnei buni, in viata nu conteaza marimea armei, ci conteaza iubirea care o ai fata de Dumnezeu.
  • Sa intelegeti ca pe de alta parte, daca in inima ta nu este curatenie, daca in inima ta nu locuieste Dumnezeu si nu ai Duhul lui Dumnezeu, daca in inima ta nu este credinta, cu faptele bune nu vei putea sa Il cumperi pe Dumnezeu. Tabita, mai intai era o ucenica si apoi facea o multime de fapte bune.
  • Faptele bune decurg intotdeauna de la calitatea asta de copil al lui Dumnezeu, e consecinta faptului ca esti credincios.
  • Uitati-va bine pentru ca prietenii nostri definesc viata noastra. N-am sa uit un lucru care mi-a marcat viata. Intr-o dimineata a venit cineva la mine, cam pe la 7 dimineata. Eram intr-o perioada a vietii mele cand cautam un raspuns din partea lui Dumnezeu si am stat framantandu-ma si rugandu-ma in rugaciune pana la miezul noptii, chiar ma gandeam dupa ce am terminat ca e trecut de miezul noptii si maine ma trezesc de vreme. M-am rugat si am zis: „Nu stiu de ce nu imi vorbesti, nu stiu de ce taci”, i-am spus lui Dumnezeu. Stiti care era framantarea mea? Ma rugam la Dumnezeu si am zis, sunt aproape de sase luni intors la Tine si nu mi-ai dat nimic de facut. Ma framanta inima si ma durea ca Dumnezeu nu mi-a dat nimic sa fac pentru El. Ma rugam in fiecare zi: „Da-mi sa fac ceva, daca ai avea pantofi, Ti-as lustrui pantofii. As face orice, da-mi ceva sa fac pentru Tine ca sa stiu ca sunt iubit de Tine”. Ma certam uneori cu Dumnezeu si spuneam: „Ce bogat esti tu in oameni, ca ma tii asa ca si cum n-as conta inaintea Ta”. Atat m-am certat cu Dumnezeu in seara aceea.La ora 7 dimineata suna un baiat de 16 ani. Cand il vad zic: „Ce vrei Nicu?””Mi te-a arata Dumnezeu aseara in rugaciune la miezul noptii si iata ce spune Dumnezeu cu privire la cererea ta. Tot ce m-am rugat in secret, Dumnezeu i-a spus lui. Si apoi a venit sa-mi spuna din partea Domnuui raspunsul. In momentul acela, viata mea a cunoscut o alta cadenta si am stiut ca prietenii te vor duce spre viata, prietenii te vor duce spre moarte.

Daca doriti sa vizionati programul intreg (2 1/2 ore) faceti click aici. Published on May 20, 2012 by 

Faptele Apostolilor 9:36 – 42

Probabil ca atunci cand o sa ma inmormanteze oamenii o sa spuna doua lucruri: Asta e ala cu cantarea „Dumnezeu e taria mea” si al doilea lucru este: Cobora mereu de la amvon. Iubitii Domnului, in primul rand as vrea sa va multumesc din toata inima pentru rugaciunile care lea-ti inaltat si pe care Dumnezeu le-a ascultat. Anul trecut am trecut printr-o greutate cu fiica mai mica si Pastorii dumneavoastra mi-au spus despre dragostea pe care a-ti aratat-o sustinandu-ma in rugaciune. Multumim lui Dumnezeu pentru izbanda pe care El ne-a dat-o. Carina este bine, lucrurile sunt bune si daca Dumnezeu ne ajuta, anul acesta, suportul acela care ii sustine coloana va fi scos si lucrurile vor intra pe fagasul normal. Dumnezeu sa va rasplateasca cum stie El. Si Dumnezeu din cer sa ne binecuvinteze sa ramanem aproape unii de altii.

 www.bisericasega.ro/

Iubitii Domnului, in dupa amiaza aceasta, m-am gandit sa vin inaintea dumneavoastra cu acest pasaj din Scriptura, pentru ca sunt foarte multe lectii simple pe care am putea sa le invatam in acest pasaj. Mai inainte de toate as vrea sa fac o subliniere si anume- Biblia spune ca aceasta intamplare s-a petrecut la Iope. As vrea sa va spun ca in viata, multi oameni cu care am stat de vorba, mi-au spus ca nu pot face mai mult pentru ca nu au mai mult. Mi-au spus ca daca ar fi fost cumva nascuti intr-o familie mai bogata, daca ar fi fodt mai dotati din punct de vedere intelectual, sau daca ar fi fost in alt stat, in alta tara ar fi putut face mai mult pentru Dumnezeu. Unii dintre oamenii cu care m-am intalnit au vise mari si au zis: Daca Dumnezeu ma va ajuta sa imi iasa afacerea asta, sa vezi tu ce am sa fac pentru Domnul Dumnezeu. Toate aceste lucruri pe care le-am auzit m-au facut si m-au ajutat sa inteleg un lucru.

Am un prieten bun. Noi am trecut printr-o situatie destul de dificila pentru ca unul dintre centrele mari pe care le administrez cu tineri care au parasit institutia de stat, orfelinatele, mi-a fost luat pentru ca a fost in concesiune. A trebuit sa construim un centru nou si am apelat la prieteni si prietenul acesta mi-a zis: Am o afacere cu niste Austrieci si daca imi iese  tu nu mai ai nici o problema. Iti dau toti banii. Si i-am spus: Dragul meu, vreau sa iti spun sincer ceea ce gandesc pentru ca nu as vrea sa afli in cer ceea ce am gandit pe pamant. Nu valoreaza ce spui tu. Dumnezeu nu este undeva la sfarsitul propozitiei; Dumnezeu trebuie sa fie la inceputul propozitiei. Mai bine dai putinul pe care il ai, si il dai inainte sa iti faci socotelile, pentru ca atunci cand faci socotelile spunem: Domane, Tie iti dau ce este dupa linie. Aia nu-i credinta, e comert.

Dumnezeu ne-a dat noua tot ce avem nevoie sa slujim. Probabil ca ceea ce lipseste ca sa slujim lui Dumnezeu este aici (in inima) nu in buzunar. Nu buzunarul este acela care sa ne dicteze daca Il slujim pe Dumnezeu; nu resursele noastre trebuie sa ne spuna daca sa Il slujim pe Dumnezeu. Intreabati inima daca Il iubesti. Pentru ca, daca Il iubesti pe Dumnezeu vei gasi, orice posibilitate vei folosi sa faci bine semenulor tai. Binele inseamna atat de multe lucruri care le putem face.

Biblia spune ca aceasta femeie, pe nume Tabita locuia in Iope. Iope este locul in care o femeie a reusit dar un barbat a esuat, pentru ca in Iope s-a dus Iona, acolo a ajuns. Iona nu era un om oarecare, era un om puternic cu un dar exceptional. Avea un dar de la Dumnezeu sa spuna: Asa vorbeste Domnul. Si Iona a fugit de Dumnezeu, s-a dus la Iope ca unul care a fost infrant. Dar femeia aceasta spune Biblia ca a fost o femeie biruitoare pentru ca Biblia spune ca era o ucenica a Domnului Isus. Unii dintre noi cautam aceste titluri si altii le avem pentru ca Dumnezeu ni le da. Dorim sa fim numiti: Pastore. A sunat o credincioasa, la un coleg de al meu si a zis: Casa fratelui X?  La care acea de acolo a zis: Nu, Casa Pastorului X, suparata ca de ce nu i-a zis Pastor. Atat de infantile uneori sunt lucrurile acestea pentru ca in viata, pana la urma, nu ceea ce spun oamenii ce esti, vei fi, ci ceea ce Dumnezeu iti spune ca esti si eea ce tu sti ca esti, aceea esti.

Nu cautati in viata arme mari ci cautati o inima buna. Cautam arme mari ca sa slujim lui Dumnezeu. „O daca am avea darul acesta pe care la avut Iona. Daca as canta eu ca fratele”. Daca in viata cauti daruri puternice si spui: „Doamne, daca mi-ai da sa trag cu tunul, atunci eu as fi un slujitor  destoinic. Oamnei buni, in viata nu conteaza marimea armei, ci conteaza iubirea care o ai fata de Dumnezeu.

Mai intai ucenica (copil al lui Dumnezeu) si apoi faptele bune

Tabita, pana la urma a biruit si a zis: „Ce am eu pentru Domnul? Un ac. Ce poate sa spuna un ac? Nu conteaza ce ai in mana, conteaza ce simti pentru Dumnezeu in inima si a luat acul acela si a inceput sa coase. Si da-i, si da-i, da-i si asta au scris in Biblie si despre ea vorbesc oamenii: O arma mica intr-o mana care are o inima puternica. Daca Il iubesti pe Dumnezeu, Dumnezeu nu zice: Asteapta sa-ti dau Eu niste daruri puternice ca sa le prezinti. Vedeti dumneavoastra, cand omul are o insurire, cand omul are o calitate, cand omul are un dar puternic- Dumnezeu este mic. Cand ai o arma mica, Dumnezeul tau se vede mare.

Tabita ne invata ça in viata, si ma bucur de lucru acesta pentru ca de multe ori probabil ai stat si ai zis: Ce-as putea face eu cu viata mea? Ma simt un om slab, ma simt neputincios. As vrea sa va spun, iubitii Domnului, raspunsul nu-l gasesti decat aici in inima ta. Daca-L iubesti pe Domnul Dumnezeu cu toata inima ta, Dumnezeu din cer te va face lumina. Dumnezeu din cer nu lasa o lumina sa stea sub obroc. Daca Il iubesti se va vedea si Dumnezeu te va binecuvanta sa faci ceva pentru Isus Hristos, pentru semenii tai.

As vrea sa va mai spun inca ceva, foarte important. Este o subliniere Biblica care mie mi-a placut foarte mult. Cuvantul lui Dumnezeu spune asa: Ucenica aceasta, numita Tabita  facea o multime de fapte bune si milostenii. Faptele bune ale ei au fost trecute in Biblie, dupa ce se scrie ca a fost o ucenica a Domnului Isus Hristos pentru ca nu vei putea sa cumperi pe Dumnezeu niciodata. Mai intai trebuie sa fi un copil al lui Dumnezeu si apoi vei merge in faptele bune pe care Isus Hristos le-a pregatit.

Sa intelegeti ca pe de alta parte, daca in inima ta nu este curatenie, daca in inima ta nu locuieste Dumnezeu si nu ai Duhul lui Dumnezeu, daca in inima ta nu este credinta, cu faptele bune nu vei putea sa Il cumperi pe Dumnezeu. Intai era o ucenica si apoi facea o multime de fapte bune. Faptele bune decurg intotdeauna de la calitatea asta de copil al lui Dumnezeu, e consecinta faptului ca esti credincios. As vrea sa fac o subliniere, Biblia spune ca facea o multime de fapte bune si milostenii. Unii au avere si dupa ce au o avere sau au mostenit ceva, din ceea ce au dau mai departe. Tabita era unica pentru ca Tabita cosea, facea haine le si dadea. Ea si producea si si dadea. Nu astepta o mostenire.Ea facea si din ceea ce facea dadea lui Dumnezeu.

In vremea aceea s-a imbolnavit

Am bagat de seama multe dureri care strabat inima noastra, multi oameni care sunt clatinati de urmatorul gand. Adica, daca eu cant in cor si vin Duminica e Duminica la Biserica si fac tot ce imi sta in putinta sa fiu credincios, cum adica sa ma imbolnavesc? Dar, daca eu m-am intors la Domnul Dumnezeu si incerc sa fiu un om cinstit, cum adica sa mai vina necazul peste mine? Sublinierea este: In vremea aceea s-a imbolnavit.

In ce vreme? In vremea cand facea binele. In vremea cand facea milostenii. In vremea cand se pregatea sa traiasca mai mult pentru altii decat pentru ea. Si atunci sati si te uiti si zici: Doamne cum e cu putinta lucrul asta? Multi dintre noi Il intelegem pe Dumnezeu in sensul acesta: Doamne, daca imi dai, iti dau, daca imi faci, iti fac, daca ramai cu mine, raman cu Tine. Nu le faci, nu fac. Nu ramai cu mine, nici eu nu vad de ce as ramane cu Tine. Insa vreau sa va spun ca aceasta gandire pe care omul o are, atesta la slabiciunea modului in care noi ne-am intors si Il privim pe Dumnezeu. Ni-e drag pamantul asta foarte tare si de cele mai multe ori pentru noi Isus Hristos este modul de a trai mai bine pe pamant. De cele mai multe ori credinta noastra trebuie sa fie un raspuns la necazurile pamantesti care noi le avem pentru ca noi nu ne-am obisnuit cu gandirea cereasca ca intr-o zi le vom lasa toate pe pamantul acesta si vom merge acasa la Dumnezeu.

Isus Hristos nu este un raspuns; Isus Hristos este raspunsul!

Nu spun ca pe pamantul acesta nu trebuie sa gasesti fericirea, dar trebuie sa intelegi ca pe pamantul acesta ar trebui sa ne desprindem de lucrurile acestea. De multe ori au venit necazuri si nu stiu daca am avut vreun an in viata in care sa n-am o lupta puternica, o lupta mare. Ba un accident, ba un avion care ia foc, ba o fata care este la operatie, ba un centru care trebuie sa-l construiesc de la zero. In fiecare an am varsat lacrimi si am stat inaintea lui Dumnezeu si am zis: Doamne, niciodata nu socot ca-s mai bun. Tu esti un DUmnezeu care ma inveti sa depind de Tine, esti un Dumnezeu care ma inveti sa imi deschid aripile, sa-mi iau zborul. As vrea sa va spun dragii mei, nu mai fugiti de necaz in viata, nu mai fugiti de durere, asa cum suntem obisnuiti s-o facem Le spunem prietenilor nostri, le spunem vecinilor nostri: Veniti la Biserica ca Dumnezeu va va vindeca. Veniti la Biserica, Dumnezeu va va scoate din faliment. Veniti la Biserica ca Dumnezeu iti va da ceea ce lipseste vietii tale pamantesti… Eu va spun inaceasta seara: Veniti la Biserica pentru ca aici este Isus Hristos, Mantuitorul. Veniti la Biserica pentru ca sa va puneti nadejdea in lucrurile de sus. Veniti la Biserica sa invatam sa gandim cereste. Antrenati-va pentru ziua cand vom intra in Imparatia lui Dumnezeu. Desprindeti-va de gandirea aceasta obisnuita, infantila, comerciala. Isus Hristos nu este un raspuns; Isus Hristos este raspunsul!

Dumnezeul nostru ne asteapta acasa. Pamantul acesta este pe nedrept numit realitate. Pentru mine, adevarata realitate este Imparatia care va sa vina. Tot ce este aici este un examen, e un test. Saptezeci de ani e o nimica toata. Saptamana aceasta am facut 43 de ani si mi-am dat seama ca au zburat, pur si simplu anii, dar nu-mi pare rau pentru ca stiu ca fiecare an e un pas inainte spre adevarata viata in care voi intra. Nu va temeti, nu fugiti de durere, nu-L scoateti vinovat pe Dumnezeu. Dezbracati-va de gandirea aceasta cu care a-ti fost obisnuiti. „Hristos, nadejdea slavei, Hristos taria sufletului nostru!

Da, in vremea aceea s-a imbonavit (Tabita) pentru ca cine munceste si alearga se imbolnaveste. Cine face pentru Dumnezeu, uneori ii cade capul de oboseala. Alteori din pricina ingrijorarilor nu mai poti dormi. Dar nu conteaza lucrul acesta pentru ca ceva tot ne va omora in viata. Nu stiu dace e ceva mai dureros; spuneam anul acesta la toate serbarile la care am fost: Nu mi se pare o moarte mai rusinoasa dacat sa stai in fotoliu cu pisica in brate, cu popcornul si sa mori in felul acesta. E un proverb care spune: Caii mor totdeauna in picioare. Traieste-ti viata cu folos pentru Dumnezeu pe pamantul acesta. Pana la urma trebuie sa ne punem nadejdea nu in lucrurile pieritoare; venim la Biserica sa ne antrenam pentru raiul lui Dumnezeu. Venim la Biserica sa ne facem mai puternici, sa cautam sa ne lepadam de noi insine, sa nu mai traim intr-un mod biciznic ca un pipirig cu capul in jos. Hristos e bogatie, Hristos e comoara. Cerul lui Dumnezeu e acasa. Aici suntem temporar flotanti pe pamantul acesta. Vasul asta, care suntem noi e un vas cu termen de garantie. Intr-o zi va expira. De aceea vreau sa va spun: Antrenati-va si obisnuiti-va cu o gandire duhovniceasca.

Vor veni greutati, vor veni necazuri, dar niciodata Hristos nu va va parasi. Nu inseamna ca vom primi raspunsurile pe care le asteptam. Hristos nu e asigurarea sa ai tu o viata linistita. Hristos este Rascumparatorul fiintelor noastre, este Mantuitorul nostru. Este Cel care a murit ca noi sa avem intrare sloboda in Imparatia dragostei Lui.

Exista un mod; mi-e teama ca l-am luat de la altii, cu siguranta al Bibliei nu-i. Exista un mod de a gandi. Sunt oameni care spun si marturisesc si cred in lucrurile astea intr-un fel ca de cand m-am intors la Dumnezeu imi merge bine. Afacerea a inflorit, sanatatea e buna. Exista si acest mod de a-L promova pe Hristos. E drept sa spunem ca DUmnezeul nostru ne-a binecuvantat. Numai ca lumea zilelor noastre prea putin are nevoie de asa ceva. Dumneavoastra stiti unde se va vedea marturia lui Isus Hristos? Necazuri vei avea si tu prieteni, si necazuri am si eu si fiecare dintre noi. Dar, ce faci in timpul necazului defineste felul tau de a fi. Atunci cand un om credincios are un necaz si o infruntare pe pamantul acesta ar trebui sa alerge la rugaciune si la Dumnezeu, ar trebui sa nu se bata cu pumnii in piept sa – de ceasul mortii. N-ar trebui sa alerge bezmetic dintr-un loc in altul, ci ar trebui sa se linisteasca si sa-si puna nadejdea in Domnul, sa spuna: Cred in Tine, Isuse Hristoase. Reactia noastra este marturia pe care o dam si cea mai buna marturie este sa spui in timpul necazului.

M-am rugat in dimineata aceasta in Biserica Maranta pentru o tanara de care imi spuneau parintii ca i s-a descoperit o tumoare. M-am uitat la aceasta tanara, o tanara frumoasa, credincioasa care creste in Biserica si i-am spus: Ce gandesti? Mi-a spus asa: Frate Florin, Satana este biruit la cruce, eu ma incred in Domnul. (Era) atat de linistita, senina si zambitoare. M-am uitat la ea si am zis: E Hristosul pe care-L iubesc, nu Hristosul Mercedesurilor, nu ca as avea ceva cu Mercedes, sa nu ma intelegeti gresit. Nu e Hristosul de care sa spui: Numai pe profit am iesit de cand sunt cu Hristos. Eu va spun un lucru: Prea putin ma mai gandesc daca sunt in plus sau in minus pe pamantul acesta. Pe mine ma framanta un singur lucru. Sa se vada Hristos in tot ceea ce fac. Nu numai in ce vorbesc, dar mai ales in ceea ce fac si oamenii pamantului acestuia care au necazuri felurite se vor uita spre dumneavoastra si in momentul in care se vor uita spre reactiile dumneavoastra ce veti face in ziua necazului, va defini ce fel de credinta aveti voi.

Daca te vei gandi ca pe pamantul acesta n-ai nici un merit si ca salvarea ta este harul lui Isus Hristos pentru care n-ai platit nimic. Daca te-ai gandi pe pamantul acesta ca totul atarna de mana buna a lui Dumnezeu, daca te vei uita la tine cu lepadare de sine si vei spune: Ce vrei Tu Hristoase, aceea sa se faca. Multe rani in viata noastra se datoreaza unor vise absurde, gresite. Hristos ne-a promis mantuirea, Hristos ne-a promis salvarea. Hristos ne-a promis iertarea si cerul.

In lume veti avea necazuri. In lume veti fi de multe ori incercuiti, loviti. In vremea aceea, Tabita s-a imbolnavit. Dar de ce? Nu-i femeie ca ea, s-a imbolnavit muncind pentru Dumnezeu. „Nu-i drept!”, spunem noi, dar Dumnezeu spune in felul urmator: „Obisnuiti-va sa intelegeti ca pamantu nu-i mostenirea voastra. Oh, de a-ti vedea pentru o frantura si ma rog in seara aceasta- Da Doamne revelatia unei franturi de cer. De aceea suntem speriati, de aceea suntem cu inima pierita si nu stim incotro sa ne ducem,, pentru ca n-avem in noi viziunea cerului. Daca a-ti vedea pentru moment culorile cerului, a-ti vedea splendoarea si frumusetea aceea care ne asteapta, a-ti spune: Te salut pamant, si ma bucur de tine cer.

Credeti ca veti muri? Este vreun om care crede ca nu moare? Toti vom muri, este o lege. Si daca toti vom muri, ce se intampla dupa ce vom muri? Asta e tot? Nu, abia atunci incepe adevarata viata. De atunci din momentul acela se va face o alegere. Obisnuiti-va. Suntem robii lui Isus Hristos. Doamne vreau sa slujesc orice se va intampla. Ajuta-ma sa fiu pregatit pentru orice, da-mi puterea sa raman in picioare. Pe de alta parte, vreau sa va spun un lucru cae ma bucura. Au fost multe morti in Biblie relatate, dar cand e vorba de Tabita, asistam la o inviere. Exraordinar, pe Tabita Domnul Isus Hristos, prin puterea Lui o inviaza. Eu cred ca daca Florin Ianovici moare, Dumnezeu spune: Lasati-l in sicriu. Eu zic ca daca un corist sau cineva care canta moare, Dumnezeu  spune: Lasati-l in sicriu ca oricum vine la Mine, tarana se intoarce la tarana.

Dar in ziua in care a murit mila, Dumnezeu, obligatoriu o inviaza. Predicatori mai are Domnul, cantareti mai are Domnul, dar in ziua in care moare mila, Biserica si-a pierdut identitatea. Sa nu uitati ca Dumnezeul nostru asteapta sa fim oameni ai milei. Ceea ce defineste credinta noastra e mila, dragostea fata de aproapele nostru. Dumnezeu e Dumnezeu si nu-si imparte slava cu nimeni. Orice predicator, cat de grozav ar fi vorbeste despre desavarsirea fiintei lui, cunoastem in parte si stim in parte. Orice cantaret, cat de grozav ar fi nu se compara cu heruvimii si cu serafimii si cu ingerii, dar pe de alta parte, in ziua cand moare mila, Dumnezeu obligatoriu trebuie sa  o aduca la viata pentru ca asta defineste pana la urma Biserica lui Hristos. Asta defineste credinta.

Dumneavoastra stiti ca trebuie sa semanam cu Isus Hristos? Pleca Isus Hristos spre Ierusalim si dintr-o data striga catre El unul: Ai mila de mine Isus, Fiul lui Dumnezeu. Era orb, l-au certat: Taci ca-L deranjezi pe Isus de la sarbatoare, la care Isus spune- Care sarbatoare? Zice: Sarbatoarea Mea e sa fac bine. S-a oprit, s-a dus: Ce vrei sa iti fac Bartimeu? Sa capat vederea. I-a dat vederea si dupa ce a vazut Bartimeu a zis: Slava Domnului ca am ochi si eu acuma sa vad Ierusalimul. Ma duc si eu dupa El la sarbatoare.

In ziua in care moare mila, noi nu mai avem Biserica. De aceea va rog in numele Domnului Isus Hristos, fi-ti milostivi si buni. Iubiti-va unii pe altii si Hristos va fi onorat in mijlocul nostru. Daruiti, uitati-va pe voi. Spunea un scriitor, un ganditor Rus- Nikoli Bernadiev : Painea saracului e datoria mea pentru ca painea mea e datoria Domnului. De multe ori credinta noastra este o credinta declarativa, dar cand este vorba de Isus Hristos, trebuie sa avem mila.

Pe de alta parte stiti de ce era obligatoriu sa invieze Tabita? Cand Tabita a inviat au auzit toti, spune Biblia ca toata cetatea a fost pusa in miscare. Multi au crezut si s-au intors la Domnul ca invierea Tabitei, suferinta, moartea si invierea Tabitei a facut ca Hristos sa fie cunoscut in toata cetatea. Doamne, eu vreau sa fiu cunoscut prin ce fac, dar poate ca o sa fi mai cunoscut prin faptul ca mori si ar trebui sa murim pentru Hristos ca Hristos sa traiasca si sa poata fi propovaduit.

Inca o simpla apreciere cu privire la aceasta istorie. Cand am citit textul am zis: Ia uite, o femeie a reusit acolo unde un barbat a falimentat, o femeie cu un ac a reusit acolo unde un prooroc a falimentat, o femeie simpla a fost numita ucenica si altii care se cred mari ucenici, nici macar nu sunt si in timp ce citeam ca ea facea fapte bune si ea s-a imbolnavit in vremea aceea, la un moment dat am citit ce scrie Biblia: „au dus-o in odaia de sus”. Cand am citit ca au dus-o in odaia de sus, mi-a tresarit inima de bucurie, am zis- ceva se va intampla. Tot ce-i frumos in viata noastra, cele mai importante lucruri se vor petrece in odaia de sus. In odaia de sus a fost dus fiul femeii din Sarepta Sidonului. Cand a fost urcat in odaia de sus a coborat de acolo inviat.

A stat la masa cu ucenicii si Domnul a zis: Pregatiti-mi o odaie care sa fie sus. Intotdeauna, cele mai importante lucruri ale vietii noastre nu se petrec in fata televizorului, sau undeva in Haiti (Doamne sa imi pregatesti niste amintiri fantastice). Cele mai frumoase amintiri si lucruri ale vietii noastre se vor produce in odaita unde stai cu Domnul Isus Hristos. Sa stiti ca acolo este locul cel mai bun, cel mai potrivit si locul unde se va intampla ceea ce ai tu nevoie. Daca cauti o solutie, solutia este odaita. Cauti un raspuns? Raspunsul este odaita. Acolo Dumnezeu coboara.

M-am gandit mult si am ajuns la convingerea ca nu Tabita este subiectul acestei relatari, nu mila este subiectul acestei relatari, nu invierea spectaculoasa este subiectul acestei relatari, ci convingerea intima pe care o am si mesajul este urmatorul: Personajul principal al acestei relatari e prietenia. Biblia spune ca dupa ce Tabita a murit, imediat acolo, in vecinatate era apostolul Petru. Au auzit ca apostolul Petru este in Lida si imediat au trimis la Petru si au zis:

  • Chemati-l pe Petru pentru ca este omul care umbla cu Isus Hristos.
  • Chemati-l pe Petru pentru ca numai la umbra lui Petru au fost oameni care s-au vindecat.
  • Chemati-l pe Petru pentru ca este o autoritate morala si spirituala
  • Chemati-l pe Petru pentru ca el este un om pe care Dumnezeu il asculta

Vreau sa va spun ca prieteniile pe care le aveti voi in viata va vor duce catre viata sau catre moarte. Sa nu spuneti ca prieteniile voastre nu va determina modul in care ganditi si sunteti. Cand acesti oameni au aflat ca Petru este in preajma, confrntati cu aceasta problema, o durere uriasa a pierderii unei femei credincioase, au zis: Chemati-l pe Petru pentru ca Petru este omul care il are pe Isus Hristos ca prieten. Si cand l-au chemat pe Petru, care umbla cu Domnul Isus Hristos, a rezultat ceva de aici? Cand l-au chemat pe Petru, simplul Petru, omul care este fara prea mare pregatire, nu avea multe cunostinte de un ordin sau de altul; daca l-au chemat pe Petru si Petru a fost prezent, s-a intamplat ceva? S-a intamplat pentru ca in viata prieteniile te vor duce spre o directie sau spre alta.

Multi dintre noi ne-am stins. Multi dintre noi am devenit apatici. Multi dintre noi avem visurile, nu ale noastre, ci ale altora. Multi dintre noi traim dupa ce ne spun altii ca trebuie sa traim. Dumnezeu ne invata ca in momentul cand ai prietenii sfinte viata ta va cunoaste o binecuvantare. Daca prietenii tai sunt prietenii lui Isus Hristos sa stii ca se va intampla ceva. V-ati rugat pentru mine, Dumnezeu si-a intins mana si s-a atins de fica mea. Am in viata oameni la care pot sa apelez. Cand imi este greu nu ma gandesc la ce doctor cunosc; cand imi este greu nu ma gandesc ce avocat cunosc sau ce inspector bancar cunosc. Cand imi este greu ma gandesc la prietenii lui Dumnezeu si sa le pot spune: Rugati-va si pentru mine ca sunt in necazuri. Ce prietenii ai, asa va fi directia vietii tale.

Uitati-va bine pentru ca prietenii nostri definesc viata noastra. N-am sa uit un lucru care mi-a marcat viata. Intr-o dimineata a venit cineva la mine, cam pe la 7 dimineata. Eram intr-o perioada a vietii mele cand cautam un raspuns din partea lui Dumnezeu si am stat framantandu-ma si rugandu-ma in rugaciune pana la miezul noptii, chiar ma gandeam dupa ce am terminat ca e trecut de miezul noptii si maine ma trezesc de vreme. M-am rugat si am zis: „Nu stiu de ce nu imi vorbesti, nu stiu de ce taci”, i-am spus lui Dumnezeu. Stiti care era framantarea mea? Ma rugam la Dumnezeu si am zis, sunt aproape de sase luni intors la Tine si nu mi-ai dat nimic de facut. Ma framanta inima si ma durea ca Dumnezeu nu mi-a dat nimic sa fac pentru El. Ma rugam in fiecare zi: „Da-mi sa fac ceva, daca ai avea pantofi, Ti-as lustrui pantofii. As face orice, da-mi ceva sa fac pentru Tine ca sa stiu ca sunt iubit de Tine”. Ma certam uneori cu Dumnezeu si spuneam: „Ce bogat esti tu in oameni, ca ma tii asa ca si cum n-as conta inaintea Ta”. Atat m-am certat cu Dumnezeu in seara aceea.

La ora 7 dimineata suna un baiat de 16 ani. Cand il vad zic: „Ce vrei Nicu?””Mi te-a arata Dumnezeu aseara in rugaciune la miezul noptii si iata ce spune Dumnezeu cu privire la cererea ta. Tot ce m-am rugat in secret, Dumnezeu i-a spus lui. Si apoi a venit sa-mi spuna din partea Domnuui raspunsul. In momentul acela, viata mea a cunoscut o alta cadenta si am stiut ca prietenii te vor duce spre viata, prietenii te vor duce spre moarte.

A-ti auzit de Roboam cand a devenit rege? Cand Roboam a devenit rege, a venit o delegatie de batrani si a zis: Usureaza jugul ca nu se mai poate. Tatal tau a dat atat de multe taxe, nu mai putem. Daca vei usura jugul, te vor iubi oamenii. Asculta de sfatul nostru ca suntem prieteni si iti vrem binele. S-a uitat Roboam si a zis: Veniti peste cateva zile. S-a dus la prietenii lui si a zis: Ce sa fac? Pune scorpionul pe ei. Cand s-a intors cu insolenta, cu impertinenta le-a dat acest raspuns. Ce s-a intamplat? A ajuns un fel de cersetor ca imediat s-a rupt imparatia. Cu numele lui s-a legat ruptura imparatiei. S-au separat regatele intre semintii, din ce pricina? Din pricina faptului ca a ascultat de glasul unor prieteni care l-au tras spre rau si nu spre bine.

Cat de simple pare in vista, dar o sa vedeti cat de mult va influenteaza prietenii. Daca esti prieten cu cine merge, viata ta va merge intr-o directie buna. Prieteni cat mai multi inseamna cat mai bine. Dar prieteni buni. In prieteniile care Domnul le-a facut, nu toti suntem la fel. Lacrimile varsate in rugaciune sunt la fel de importante ca picioarele care alearga. E foarte important in viata, la un moment dat sa poti sa stai in rugaciune si sa versi lacrimi pentru aproapele tau. Ne uitam uneori si zicem- ce slabi sunt oamenii astia care varsa lacrimi. Dar nu, sa versi lacrimi nu-i un lucru slab.

Prieteniile in Domnul si prieteni credinciosi sunt oameni speciali. Avem un soi de credinta care este dincolo de intelegerea lucrurilor normale. Cand a vent Petru, s-a uitat la Tabita care era moarta si a zis: Ce sa mai facem acuma, daca a murit? Daca a murit, acuma, inmormantati-o. Prietenii lui Isus nu vad lucrurile in modul acesta. Ei zic: Avem un Dumnezeu care poate totul in noi toti. Cei mai multi prieteni din ai tai dau din umeri dar daca ai prieteni care cred in Dumnezeu in ciuda oricarei realitati ei lupta. Nu se uita la lucrurile care se vad ci se uita la lucrurile care nu se vad. Exista o diferenta intre prieteni si asociati. Asociatii iti raman prieten cata vreme esti pe plus. Tragi linie la sfarsit de an: Profit. Oh, gata, te iubesc, esti prietenul meu cel mai bun, dar in momentul in care vorbim despre prieteni… tragi inie in Decembrie si esti in minus. Te ia in brate, te strange si spune: Nu-i nimic, anul viitor va fi mai bine. Daca ai prieteni care cred in Domnul Dumnezeu nu vor vedea rigoris mortis, nici paloarea unei boli, ci vor vedea pe Dumnezeul care va lucra si va da viata.

Sa va inconjurati de prieteni curati si sfinti; aia se uita la Dumnezeu si spun: Pot totul in Hristos, care ma intareste. Am un Dumnezeu care poate sa faca orice. Sa aveti prieteni langa voi care sa spuna: Poti si dupa 20 de ani sa fi fericita cu sotul tau chiar daca ai ajuns in aceasta situatie grea. Crezi ca Dumnezeu te poate scoate. Ramai credincioasa, Dumnezeu te poate vindeca. Dumnezeu poate sa-ti dea ceea ce ai pierdut. Dumnezeu poate sa inlocuiasca, poate sa stearga lacrimile. Dumnezeu poate sa vindece durerea. Fiti prieteni cu oameni care sa va lege de Dumnezeu care poate totul, in noi toti.

Sa vezi in Hristos, ceea ce nu vede omul obisnuit este un lucru foarte mae pe care vi l-as dori sa aveti prieteni care sa spuna: Nu te da batut. Nu pune steagul jos. Am vazut filozofia invinsilor si am vazut cum oamenii beau apa din aceeasi cana. Eu cred ca daca Dumnezeu se indura de Romania, Romania are un viitor. Eu nu sunt deznadajduit, eu nu sunt un pesimist. Cred in Hristosul care poate izbavi. Noi ar trebui sa ne punem nadejdea in Dumnezeu.

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

The literacy of Jesus debate

source – Craig Evans: Jewish Scripture and the Literacy of Jesus –  http://www.craigaevans.com/evans.pdf

Quoting from a paper written by Craig Evans in which he addresses the charge made by some modern theologians that Jesus could not read. Craig cites  three passages in the Gospels which suggest Jesus was able to read:

  1. The first passage is Luke 4:16-30, which describes Jesus reading from the scroll of Isaiah and then preaching a homily. Most scholars hesitate to draw firm conclusions from this passage because of its relationship to the parallel passage in Mark 6:1-6, which says nothing about reading Scripture.
  2. The second passage is John 8:6, which says Jesus stooped down and wrote in the dust with his finger. The problem here is that in all probability this passage (viz. John 7:53-8:11) is inauthentic.3 Even if the passage is accepted as preserving a genuine reminiscence of something Jesus did, it tells us nothing certain about Jesus’ literacy. He may have been doing nothing more than doodling.4
  3. The third passage, John 7:15, directly speaks to the question of Jesus’ literacy, at least in the narrative world of the fourth evangelist. Some in Jerusalem wonder: “How is it that this man has learning, when he has never studied?” Literally, they have asked how he “knows letters” (gra,mmata oi=den), “not having studied” or “not having learned” (mh. memaqhkw,j). But the reference here is to a lack of formal, scribal training, not to having had no education whatsoever. Jesus has not sat at the feet of a trained, recognized rabbi or sage. We encounter the same language in Acts, which describes the reaction of the religious authorities to the disciples of Jesus: “Now when they saw the boldness of Peter and John, and perceived that they were uneducated[agv ram, matoi],commonmen[idv iwt/ ai],theywondered; and they recognized that they had been with Jesus” (Acts 4:13). The words avgra,mmatoi and ivdiw/tai should not be rendered “unlearned and ignorant,” as in the King James Version (and ASV). To be avgra,mmatoj is to lack scribal training (so LSJ), and is in fact the opposite of the grammateu,j, the professional “scribe.” To be avgra,mmatoj does not necessarily mean to be unable to read. To be an ivdiw,thj is to be one outside of the guild, or outside of the group, as in 1 Cor 14:16, 23, and 24, where Paul refers to the “outsider” (so RSV) or “ungifted” (so NASB) as an ivdiw,thj. In contrast to professional trained scribes and priests the ivdiw,thj is a layman.7 In 2 Cor 11:6 Paul says of himself, “Even if I am unskilled [ivdiw,thj] in speaking . . .” (RSV). Paul, of course, could and did preach, and did so effectively. Yet he conceded that he lacked formal training in rhetoric and oratory. Hence he regarded himself as “unskilled” or outside the guild. ivdiw,thj may also refer to a commoner, in contrast to royalty.8 The ivdiw,thj is the unskilled (with reference to any profession or trade) or commoner (in contrast to a ruler) and seems to be the equivalent of the Hebrew hediyot, as seen in m. Mo‘ed Qatan 1:8 (“He that is not skilled [hahediyot] may sew after his usual fashion, but the craftsman may make only irregular stitches”) and m. Sanh. 10:2 (“Three kings and four commoners [hediyototh] have no share in the world to come . . . ”).

In his detailed conclusion, Evans also responds to the scholar William Harris, „whose influential study in literacy in antiquity concludes that probably not more than five percent of the population was functionally literate”  :

The comments in John 7:15 and Acts 4:13 should not be taken to imply that Jesus and his disciples were illiterate. In fact, the opposite is probably the intended sense, as most commentators rightly interpret. That is, despite not having had formal training, Jesus and his disciples evince remarkable skill in the knowledge of Scripture and ability to interpret it and defend their views. These texts, more than Luke 4:16-30 and John 8:6, lend some support to the probability that Jesus was literate.9

One might also mention the titulus placed on or near Jesus’ cross (cf. Mark 15:26; Matt 27:37; Luke 23:37). Its placement surely implies that some people observing Jesus could read, among them perhaps his own dis- ciples (for whom the titulus serves as a warning, in keeping with Roman policy of public execution as a deterrence). According to the fourth Gospel: “Many of the Jews read [polloi. avne,gnwsan tw/n VIoudai,wn] this title, for the place where Jesus was crucified was near the city; and it was written in Hebrew, in Latin, and in Greek” (John 19:20). It is interesting to note that the evangelist could assume that “many” Judeans were able to read the titulus.

Although there is no unambiguous evidence for the literacy of Jesus,10 there is considerable contextual and circumstantial evidence that suggests that in all probability he was literate. At the outset, we should keep in mind the nature of Jewish faith itself. It is centered on Scripture, which narrates Israel’s sacred story, a story that the Jewish people are admonished to know and to teach their children. According to the Shema‘, which all Torah- observant Jews were expected to recite daily, parents were to teach their children Torah (cf. Deut 4:9; 6:7; 11:19; 31:12-13; 2 Chr 17:7-9; Eccl 12:9), even to adorn their doorposts with the Shema‘ (Deut 6:9 “you shall write [ketavka/gra,yete] them on the doorposts of your house and on your gates”; cf. 11:20).11 One should suppose that scriptural commandments such as these, which stand at the heart of Jewish faith (cf. Mark 12:28-33; James 2:19), would have encouraged literacy among the Jewish people.

According to Philo and Josephus, approximate contemporaries of Jesus, Jewish parents taught their children Torah and how to read it. Philo claims: “All men guard their own customs, but this is especially true of the Jewish nation. Holding that the laws are oracles vouchsafed by God and having been trained in this doctrine from their earliest years [tou/to evk prw,thj h`liki,aj to. ma,qhma paideuqe,ntej], they carry the likenesses of the command- ments enshrined in their souls” (De Legatione 31 §210). It is improbable that the training of which he speaks here did not include basic literacy. Josephus, however, is more explicit: “Above all we pride ourselves on the education of our children [paidotrofi,an], and regard as the most essential task in life the observance of our laws and of the pious practices, based thereupon, which we have inherited” (Ag. Ap. 1.12 §60). He says later: “(The Law) orders that (children) shall be taught to read [gra,mmata paideu,ein], and shall learn both the laws and the deeds of their forefathers ……….

Recognizing the limited value of the late, idealized rabbinic literature and the apologetically orientated claims of Philo and Josephus, three general factors favor the probability of the literacy of Jesus: (1) the injunctions of Scripture to teach and learn Torah, (2) the value placed on Torah, of knowing and obeying its laws, and (3) the advantage of being the firstborn son. In view of these factors, it is probable that Jesus received at least some education in literacy. The probability increases when we take into account features of his later ministry. In these features we have, I believe, far more compelling evidence for the literacy of Jesus.

Jesus is frequently called “Rabbi”19 or “Rabbo(u)ni,”20 or its Greek equivalents “master” (evpista,ta)21 or “teacher” (dida,skaloj).22 Jesus refers to himself in this manner, and is called such by supporters, opponents, and nonpartisans. Although prior to 70 CE the designation “Rabbi” is informal, even vague, and lacks the later connotations of formal training and ordi- nation, which obtain sometime after the destruction of Jerusalem and the Temple, it is very probable that at least a limited literacy was assumed.

In keeping with his designation as Rabbi, Jesus and others called his closest followers “disciples,” whose Greek form (maqhtai,),23 like the Hebrew (talmidim),24 derives from the verbal cognate “to learn” (manqa,nein/ lamad).25 This terminology, whose appearance in the Gospels betrays no hint that it was controversial or in any sense a matter of debate, or the product of early Christian tendentiousness, creates a strong presumption in favor of Jesus’ literacy. In the Jewish setting, an illiterate Rabbi, who surrounds himself with disciples, debates Scripture and halakah with other Rabbis and scribes, is hardly credible. Moreover, the numerous parallels between Jesus’ teaching and the rabbinic tradition, as well as the many points of agreement between Jesus’ interpretation of Scripture and the rabbinic tradition,26 only add to this conviction. Jesus’ teaching in the synagogues27 is not easily explained if Jesus were unable to read and had not undertaken study of Scripture that involved at least some training in literacy.

On occasion Jesus himself refers to reading Scripture. He asks Pharisees who criticized his disciples for plucking grain on the Sabbath: “Have you never read [avne,gnwte] what David did, when he was in need and was hungry . . . ?” (Mark 2:25; cf. Matt 12:3). To this pericope Matthew adds: “Or have you not read in the law [avne,gnwte evn tw|/ no,mw]| how on the Sabbath the priests in the temple profane the Sabbath, and are guiltless?” (Matt 12:5; cf. 19:4, where Matthew again enriches the Markan source in a similar manner; the same is probably the case in Matt 21:16). In another polemical context, Jesus asks the ruling priests and elders: “Have you not read this scripture [ouvde. th.n grafh.n tau,thn avne,gnwte]: ‘The very stone which the builders rejected has become the head of the corner . . .’?” (Mark 12:10). Later he asks the Sadducees, who had raised a question about resurrection: “And as for the dead being raised, have you not read in the book of Moses [ouvk avne,gnwte evn th|/ bi,blw| Mwu?se,wj], in the passage about the bush, how God said to him, ‘I am the God of Abraham, and the God of Isaac, and the God of Jacob’?” (Mark 12:26). In a discussion with a legal expert (nomiko,j tij), who has asked what one must do to inherit eternal life, Jesus asks in turn: “What is written in the Law? How do you read? [evn tw|/ no,mw| ti, ge,graptai* pw/j avnaginw,skeij*]” (Luke 10:26).29 We find in the rabbinic literature statements like “Similarly you read” (e.g., b. Sab. 97a; Ketub. 111a, 111b) or “How would you read this verse?” (e.g., Ketub. 81b;

Qid. 22a, 40a, 81b). But Jesus’ rhetorical and pointed “have you not read?” seems to be distinctive of his style and surely would have little argumenta- tive force if he himself could not read.30 And finally, even if we discount Luke 4:16-30 as the evangelist’s retelling of Mark 6:1-6, it may neverthe- less accurately recall Jesus’ habit of reading and expounding Scripture in the synagogues of Galilee: “And he came to Nazareth, where he had been brought up; and he went to the synagogue, as his custom was, on the Sabbath day. And he stood up to read [avne,sth avnagnw/nai] . . .” (Luke 4:16, emphasis added). I shall return to this passage below.

It should be noted too that in the Gospel stories reviewed above Jesus’ literacy is never an issue. There is no evidence of apologetic tendencies, in which Jesus’ literary skills are exaggerated. Jesus’ ability to read appears to be a given, but not an issue.31

Indications of Jesus’ literacy may also be seen in his familiarity with and usage of Scripture. According to the Synoptic Gospels, Jesus quotes or alludes to 23 of the 36 books of the Hebrew Bible32 (counting the books of Samuel, Kings, and Chronicles as three books, not six). Jesus alludes to or quotes all five books of Moses, the three Major Prophets (Isaiah, Jeremiah, and Ezekiel), eight of the twelve Minor Prophets,33 and five of the “writ- ings.”34 In other words, Jesus quotes or alludes to all of the books of the Law, most of the Prophets, and some of the Writings. According to the Synoptic Gospels, Jesus quotes or alludes to Deuteronomy some 15 or 16 times, Isaiah some 40 times, and the Psalms some 13 times. These appear to be his favorite books, though Daniel and Zechariah seem to have been favorites also. Superficially, then, the “canon” of Jesus is pretty much what it was for most religiously observant Jews of his time,35 including—and especially—the producers of the scrolls at Qumran.36 Moreover, there is evidence that villages and synagogues in the time of Jesus did in fact possess biblical scrolls (cf. 1 Macc 1:56-57; Josephus, War 2.12.2 §229 [in reference to Antiochus IV’s efforts to find and destroy Torah scrolls]; Life 134 [in reference to scrolls in Galilee, during the early stages of the revolt against Rome]).

Finally, the frequency and poignancy of Jesus’ employment of Aramaic tradition in his allusions and interpretations of Scripture are suggestive of literacy, regular participation in the synagogue (where the Aramaic paraphrase, or Targum, developed), and acquaintance with rabbinic and scribal education itself. The dictional, thematic, and exegetical coherence between the teachings of Jesus and the emerging Aramaic tradition has been well documented and need not be rehearsed here.

The data that have been surveyed are more easily explained in reference to a literate Jesus, a Jesus who could read the Hebrew Scriptures, could paraphrase and interpret them in Aramaic, and could do so in a manner that indicated his familiarity with current interpretive tendencies in both popular circles (as in the synagogues) and in professional, even elite circles (as seen in debates with scribes, ruling priests, and elders). Of course, to conclude that Jesus was literate is not necessarily to conclude that Jesus had received formal scribal training. The data do not suggest this. Jesus’ innovative, experiential approach to Scripture and to Jewish faith seems to suggest the contrary.

In view of the data reviewed above and what strikes me as the most logical inference from it—namely, that Jesus was literate to some degree—why does Professor Botha reach a very different conclusion? He

is not alone, for other scholars have expressed doubts that Jesus could read. Their doubts may owe in part to William Harris, whose influential study in literacy in antiquity concludes that probably not more than five percent of the population was functionally literate. In short, “it seems unlikely that a person from rural and peasant background of Jesus of Nazareth would have learnt to read or write.” Botha has invoked a cultural argument, in contrast to the literary and traditional arguments set forth above. Let us review his argument briefly.

Botha begins with literacy in antiquity. He rightly complains about scholarly conclusions that do not sufficiently recognize the paucity and ambiguity of the evidence for literacy in the Mediterranean world of late antiquity: “In general, references to literacy in antiquity reflect fairly unrealistic understandings of literacy.”42 On this point I think he is mostly correct. Botha also rightly questions some of the inferences made from ostraca and inscriptions.43 His most forceful argument revolves around a description of “Jesus’ peasant world.”44 In this world the expense of education would have been viewed as an extravagant, unnecessary risk. Better to spend time in the field or the shop than in study, from which there would be little economic gain.

Botha offers another, very creative argument, in which he delineates several forms of literacy and their roles within the peasant culture of

Galilee, in which Jesus “performs” a “reading.”45 “The historical Jesus could not read or write,” Botha explains, but he may well have made use of a scroll in performing what could be described as a “magical reading.”46 Accordingly, the account in Luke 4:16-30, in which Jesus is said to have read from the scroll of Isaiah, may reflect an actual episode. Jesus takes the scroll, unrolls it, paraphrases a passage (though not actually located and read), rolls it up, hands it back to the attendant, and then proclaims his message. The scroll plays an important role in Jesus’ dramatic performance, but really provides no evidence that Jesus was literate in the sense that he could read and write. As a Galilean peasant, Botha explains, Jesus “was at best able to recognize a few letters (meaning numbers) and construe a few names and/or inscriptional signs.”47

Botha’s proposal of a dramatic performance, perhaps even a “magical reading,” is an intriguing suggestion. It is consistent with Jesus as healer and exorcist. It is consistent with his experiential use of Scripture and could also explain his dynamic paraphrasing of Scripture.

Nevertheless, I find an illiterate Jesus harder to explain, in the light of the Gospel tradition. Jesus was regarded as a teacher—by friend and foe alike. He argued points of Scripture with scribes, Pharisees, Sadducees, and ruling priests. He specifically challenged their readings of Scripture. He taught disciples—“learners”—who in turn preserved his teaching. The movement that Jesus founded produced a legacy of literature, including four Gospels, a narrative of the early Church (i.e., the book of Acts), and a number of letters. The sudden emergence of a prolific literary tradition from an illiterate founder is not impossible of course, but it is less difficult to explain if Jesus were in fact literate.

I also find aspects of Botha’s cultural argument unpersuasive. The con- clusions reached by Harris, on which evidently Crossan and others rely, may be accurate with regard to the Mediterranean world in general, but do they apply to the Jewish people? Moreover, Botha makes assumptions about the typical Galilean—specifically that he is illiterate—and assumes that Jesus was no more than a typical Galilean peasant.48 How does he know this? On the contrary, the status and following that Jesus achieved suggest that Jesus was not a typical Galilean. Botha is correct in challenging the specific application of generalities about literacy, but the same goes in applying generalities about Galileans to the specific person Jesus. He was regarded as unusual by many of his contemporaries, by both friend and foe.

In the end it is a question of probability, not proof. I agree with Foster, with his inferences from the sources. The decisive factors in the debate are not found in generalities touching the world of Jesus, but in specific and distinctive features found in Jesus himself.

I urge Botha and other like-minded scholars to take into account these specific features—a rabbi who instructs disciples, engages in theological and scriptural debate with religious authorities, frequents synagogues, appears to be familiar with certain parts of the Jewish scriptures, founded a movement that produced literature, not least a body of writings that comes to be called the New Testament. In my judgment probability favors the conclusion that Jesus was literate, not of course in the professional or scribal sense, but in a functional sense. Jesus was no typical Galilean Jew, and, further, the Jews may not have been typical Mediterranean people, especially when it came to literacy.

Read the entire paper (13 pages), including the explanatory footnotes here – http://www.craigaevans.com/evans.pdf

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari