Barfa (o poza = o mie de cuvinte)

Iubire Invinge tot – Facebook via Dany si Mery Sandu

Galateni 5:22-23 ne spune, „Dimpotrivă, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.”

Roada Duhului este diametral opusă roadelor naturii păcătoase din Galateni 5:19-21 „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”

Cititi aceste articole instructive despre vorbirea de rau:

Ma numesc Bârfa,

n-am nici un respect pentru justitie.

Eu ii mutilez pe oameni, dar nu-i ucid. Le rup inimile si le ruinez viata. Sunt vicleana, rautacioasa si cresc in putere cu vârsta. Cu cat vorbesc mai mult, cu atat sunt tot mai crezuta. Victimile mele sunt fara ajutor, nu se pot proteja impotriva mea, caci eu n-am nume si nici fata.

Sa ma darame este imposibil. Cu cat se incearca mai mult sa ma dea jos, cu atat devin mai inselatoare.N-am nici un prieten. De-ndata ce defaimez reputatia cuiva, niciodata nu va mai fi aceeasi ca mai inainte.

Eu rastorn guverne si ruinez casatoriile, distrug carierele oamenilor si aduc nopti albe, dureri de inima si indigestie. Fac pe oamenii nevinovati sa planga pe pernele lor. Numele meu e dispretuit, toti ma numesc Bârfa. Eu produc senzatie la buletinele de stiri, dar si dureri de cap.

Inainte de a repeta o stire, intreaba-te:

E adevarata?
– E nevatamatoare?
– E necesara?

– Daca nu e, n-o spune!

Anunțuri

Gabi Lupescu – Sinceritatea

Ioan 8:32 veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.

Vesnic, acest cuvant atat de calcat in picioare, ne suna in minte rau sau bine. Aceasta depinde de felul in care ne gaseste si de motivele pentru care suntem constransi ca sa il denaturam. Sa fii sincer in ziua de astazi este pentru cei mai multi o aberatie, adica nu se poate, sau nu trebuie. Vei fi expus sa pierzi totdeauna cand vei fi sincer, aceasta este conceptia celor mai multi despre sinceritate.

Cei mai multi nici nu stiu ce inseamna acest lucru. Am fost si suntem invatati sa nu fim si nici sa nu devenim chiar atat de sinceri ! De cele mai multe ori acest principiu este ocolit, este calcat in picioare si este denaturat.

Oare care sa fie totusi regula dupa care sa folosim acest principiu, daca il pot numi asa, SINCERITATEA ? Ce castigi si ce pierzi atunci cand esti sincer cu tine insuti ? Poate mult, poate putin, sau nimic ! Sinceritatea capata o insemnatate mult mai importanta atunci cind vorbesti despre a fi sincer cu tine insuti. Nu-i asa, prietene ?

Adica sa fii sincer cu tine insuti este nevoia zilei de astazi. A fi sincer cu tine este un pas inainte si in sus. A fi sincer cu tine inseamna sa stii sa devii sincer cu cei de langa tine .

Ce mult se pierde atunci cand acest fel de a ne exprima este denaturat sau folosit altfel de cum trebuie. A nu fi sincer este primul pas spre a spune din ale tale, a nu fi sincer inseamna sa folosesti ceva care inlocuieste adevarul. A nu fi sincer este pentru cei de langa tine de fiecare data o crima care nu se vede dar se simte.

Poate mai mult o moarte sigura dar lenta, atat a ta cat si a celui care te asculta. A nu fi sincer inseamna sa folosesti ceva care este intre “Da, da!” si “Nu, nu!”. A nu fi sincer cu tine astazi, costa mult; atat de mult incat niciodata nu vei putea recupera vesnicia !

De fapt suntem cu toti pe acest pamant rezultatul unei experiente a neascultarii si a nesinceritatii fata de Dumnezeu .

–   Poate ca si tu, cel care citesti aceste randuri ai experimentat in viata ta ce inseamna sa nu fii sincer cu tine insuti. Totusi, nu cred ca atunci cand ti-ai vizitat medicul de familie cu o problema personala ai folosit improvizatii pentru a nu fi sincer. Atunci ai fost sincer cu tine si cu el. Cu totii vrem sa fim tratati cu sinceritate de cei de langa noi. Atunci cand suntem tratati cu nesinceritate experimentam un sentiment amar.

In jurul nostru exista o lume care este tot mai invaluita in misterele neadevarului. Multi oameni spun una si gandesc alta, multi cred una si fac alta, si cei mai multi nu stiu ce inseamna sa fie sincer cu ei insisi. Eu si cu tine suntem chemati sa invatam si sa experimentam zi de zi sinceritatea. Sinceritatea in plan orizontal, in plan vertical si, de ce nu, si in sistemul interior al fiintei noastre. Sa fii sincer cu tine insuti este primul pas spre mai departe …

E nevoie de a spune Adevarul tot mai tare si mai des, atat de mult incat Dumnezeu sa aiba pretutindeni strajeri ai sinceritatii.

Pierdem mult atunci cand nu suntem sinceri cu cei de langa noi, pierdem si atunci cand altii ne trateaza cu nesinceritate : dar pierderea cea mai mare este atunci cand nu stim si nu vrem sa fim sinceri cu noi insine.

Ce este sinceritatea ? Este o atitudine? Este o calitate? Este un principiu?

Doamne, cine va locui în cortul Tau? Cine va locui pe muntele Tau cel sfânt? -Cel ce umbla în neprihanire, cel ce face voia lui Dumnezeu, si spune adevarul din inima.

In ultima generatie vor exista oameni care vor fi sinceri tot mai des si tot mai mult pana cand sinceritatea va deveni pentru acestia un principiu.

Ce este pentru tine sinceritatea, prietene ?

Imi permit sa te provoc la doua experiente in care sinceritatea a fost calcata in picioare .

– Elisei i-a zis: „De unde vii, Ghehazi?” El a raspuns: „Robul tau nu s-a dus nicaieri”. (Ghehazi si Elisei)

– Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât ati vândut mosioara?” „Da”, a raspuns ea, „cu atâta”. (Anania si Safira)

Pentru multi sinceritatea este o problema, o problema mica sau una mare. Tot ce doresc sa se stie astazi este ca fiecare dintre nou va trebui sa stam fata in fata cu nesinceritatea noastra intr-o zi.

Atunci va fi prea tarziu sa mai facem vreo schimbare !

Sa invatam chiar astazi sa fim sinceri cu noi insine ! Maine vom putea fi sinceri cu cei de langa noi! Si, in final, vom putea castiga lupta care este pentru fiecare un examen, si anume ca sinceritatea sa devina pentru noi un principiu .

Cei mai multi nu vor ajunge sa vada pe Dumnezeu, nu pentru ca nu merita aceasta favoare ci pentru ca nu au invatat astazi sa fie sincei cu ei insisi.

Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu !

Leonard Ravenhill (14) Un constructor al Împărăţiei

Citeste

  1. Leonard Ravenhill (1) Cu orice preţ, căutaţi să aveţi ungerea
  2. Leonard Ravenhill (2) Rugăciunea atinge veşnicia
  3. Leonard Ravenhill (3) La amvoane, ungerea! În popor, strângerea!
  4. Leonard Ravenhill (4) Unde este acum Dumnezeul lui Ilie?
  5. Leonard Ravenhill (5) O trezire într-un cimitir plin cu oase
  6. Leonard Ravenhill (6) Trezirea întârzie… fiindcă…
  7. Leonard Ravenhill (7) Unde sunt predicile acelea înflăcărate?
  8. Leonard Ravenhill (8) Credincioşii necredincioşi
  9. Leonard Ravenhill (9) Se caută: Proroci pentru vremuri de restrişte
  10. Leonard Ravenhill (10) Focul naşte foc!
  11. Leonard Ravenhill (11) De ce atâta nepăsare?
  12. Leonard Ravenhill (12) O biserică dezorientată, într-o lume pierdută!
  13. Leonard Ravenhill (13) Se caută: Un proroc care să predice predicatorilor!

Dacă pe drumul Damascului Saul s-ar fi întâlnit cu un predicator şi ar fi ascultat o predică, n-am mai fi auzit despre el azi. Dar el s-a întâlnit cu Domnul! (Predicile şi predicatorii pot fi ocoliţi, şi adesea sunt, dar Cristos nu poate fi ocolit). În clipa aceea chiar, în ziua aceea, filosofia lui Pavel despre viaţă s-a întâlnit cu Însăşi Viaţa! Acest zelot religios care sufla foc s-a întâlnit cu Domnul care botează cu foc. De aceea, atunci când Saul s-a convertit, întreaga civilizaţie şi-a schimbat cursul. (O, dacă Ţi-ar place, Doamne, să mai faci odată lucrul acesta!) Deşi în proprii săi ochi, fariseu rigid şi legiuitor fără pată, apostolul Pavel vine curând să mărturisească despre el că e cel dintâi dintre păcătoşi, în ochii lui Dumnezeu. Nici nu e de mirare, căci Pavel fusese pentru biserica în faşă ce fusese Irod pentru Cristosul în faşă – schimbând întunericul de iad într-un şi mai sinistru întuneric.

Omul care are experienţa personală cu Dumnezeu nu e niciodată la cheremul omului care ştie să argumenteze, căci experienţa cu Dumnezeu îl costă ceva, şi deci are o valoare şi o lucrare mare. Ce s-a întâmplat cu Pavel n-a fost un experiment, ci o experienţă. Totuşi, întâlnirea sa cu Cel Sfânt în ziua aceea trebuie să fi fost la fel de înfricoşătoare după cum a fost transformatoare. Pavel a avut viziunea orbitoare a Domnului, cu o strălucire care „întrecea pe a soarelui.” Din clipa aceea Pavel a fost orb faţă de onorurile lumii. „Ştiu că nu mă vor cinsti cei ce nu Te cinstesc pe Tine!” spunea F.W.H. Meyer. Ciocnirea lui Saul cu Domnul Isus Cristos i-a spulberat dintr-odată tot visul lui cu privire la atotputerea imperială a intelectului şi a raţiunii, şi le-a făcut cerşetoare sărăcăcioase. Aşa lovit cum era, Pavel coboară un pas mai jos în focul unei alte încercări cu Dumnezeu, dezbrăcarea şi lepădarea de sine din pustiul Arabiei (despre care buzele lui nici nu au curajul să vorbească!).

Şi undeva, acest constructor al Împărăţiei pentru Dumnezeu, cu intelectul său colosal, cu aliniajul genealogic strălucit, L-a acceptat pe Domnul nu numai în înlocuire, ci şi în identificare. „Am murit cu El”, spune el mai târziu. (Despre acest adevăr noi vorbim doar o mărturie a buzelor. Iar apostolul Pavel afirmă triumfal: „El t-r-ă-i-e-ş-t-e în mine!” Apucaţi, vă rog, acest adevăr cu amândouă mâinile. Dacă am spune şi noi la fel, ar mai râde prietenii noştri de viaţa noastră? Acest om care s-a vândut ca rob al lui Cristos s-a ridicat din cenuşa eului său, ca să fie Samsonul Noului Testament, ridicând din balamale porţile istoriei şi întorcând şuvoiul curaţilor al Calvarului înspre grajdurile murdare ale corupţiei din lume. Binecuvântat om!

După ce a găsit pacea cu Dumnezeu, Pavel a declarat război oricăror lucruri lumeşti. A fermecat intelectualitatea Atenei cu lira dulce a Evangheliei, sfârşindu-şi apoi predica abrupt când a luat trâmbiţa învierii cu care i-a împrăştiat pe atenienii speriaţi şi pârjoliţi de acest adevăr.

Dar ce l-a făcut pe acest om să râdă în faţa stâncilor încruntate ale piedicilor din Asia? De ce a fost nevoie „să moară în fiecare zi”? Ce motiv e în spatele listei fără pereche a necazurilor sale (2 Corinteni 11)? De unde şi-a luat el raţiunea explicaţiei că trebuie să ducă o sarcină mai mare decât alţii pe umeri? Răspunsul nu e din ghicite sau din imaginaţie, ci din jurnalul bine ţinut al sufletului său. Clătinându-se de slăbiciune, are puterea să mai spună: „Nu eu ci Cristos trăieşte în mine!” (Galateni 2:20). Subliniaţi expresia! Aici Pavel nu declară credinţa lui în naşterea din fecioară, nici credinţa lui în învierea Domnului din morţi, deşi credea toate acestea, dar spune: „Cristos trăieşte în mine!” Din prăpastia ameţitoare a corupţiei („Nu mai sunt eu… ci păcatul care locuieşte în mine!” Romani 7:17), el se ridică şi exclamă de pe înălţimea spiritualităţii: „Nu mai trăiesc eu… ci Cristos trăieşte în mine!” (Galateni 2:20). Minunată transformare!

Viaţa apostolului Pavel a fost o viaţă exemplară. El n-a fost un semnalizator ci o călăuză. Ascultaţi-l: „Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine, şi ce aţi văzut în mine, faceţi!” (Filipeni 4:9). Cu adevărat, a fost o „epistolă vie”!

Viaţa apostolului Pavel a fost o viaţă excepţională. Cine ar fi atât de neghiob să afirme că zelul şi abnegaţia apostolului Pavel sunt şi ale noastre? Oare nu se potriveşte mai degrabă la noi expresia cealaltă: „Fiecare caută folosul său”? A fost excepţional faptul că a scris atât de multe epistole şi a înfiinţat aşa multe biserici. Dar citiţi încă odată lista din 2 Corinteni 11. Oare încearcă el să sufere mai mult decât martirii, sau îşi etalează meritele ca să fie pus pe lista sfinţilor? Nicidecum! Cinste, prestigiu, locuri, merite, privilegii, sunt toate pentru apostolul Pavel un gunoi fată de preţul mare de a-L cunoaşte pe Cristos Isus, şi ca prin ascultarea de El să fie găsit în El. Da, a fost excepţional în suferinţele îndurate (alţii i le-au ales). Dar a fost totodată excepţional în rugăciune (a fost alegerea lui personală). Dacă mai mulţi credincioşi ar fi tari în rugăciune, mai mulţi ar avea tărie în suferinţe. Rugăciunea dezvoltă oasele şi muşchii, tendoanele şi sfinţenia, tăria şi focul.

Apostolul Pavel Îl numeşte pe Duhul Sfânt martor în afirmaţia sa că ar vrea mai bine să fie el „anatema” pentru fraţii săi (Romani 9:3). Doamna Guyon a făcut o rugăciune asemănătoare. Brainerd şi John Knox au fost oameni supuşi aceleaşi pasiuni. Când, fraţilor, am mai auzit noi asemenea rugăciuni la orele noastre de rugăciune? Nu putem avea rezultate mari din rugăciunile noastre mici! Legea rugăciunii este legea secerişului: cine seamănă puţin în rugăciune, seceră puţin; cine seamănă mult în rugăciune, seceră mult. Necazul e că noi încercăm să culegem din eforturile noastre ce n-am pus în ele.

Apoi, apostolul Pavel a trăit o viaţă de expansiune. Mulţi dintre noi, vai, ne mulţumim cu fărâmiturile ce rămân din munca altor lucrători ai Evangheliei. Dar apostolul Pavel n-a vrut să clădească pe temelia pusă de alţii (1 Corinteni 3:10), fiindcă n-a lăsat să i se sclerozeze gândirea în dogme reci care să-l transforme într-o maşină eclesiastică şi să rumege mistere metafizice. N-a stat să piardă ore în şir căutând speculaţii la chipul din vedenia lui Daniel. Nici nu s-a ascuns într-un laborator teologic să disece adevărul, să pună etichete pe fiole teologice, nici nu s-a bătut pe umăr pentru limbajul elegant pe care l-a inspirat în credeurile de mai târziu. Motivul e clar ca lumina soarelui.

Apostolul Pavel nu se apucă să scrie ”Viaţa lui Cristos”; în schimb, a demonstrat-o prin faimosul său „Eu sunt dator!” (Romani 1:14). Ca şi cum ar fi fost omeneşte posibil, apostolul Pavel îşi pune toată strădania sub jurământ solemn, să plătească acea datorie. Preţul poate fi închisoarea, căci mai bine pentru câţiva ani să fie „întemniţat al lui Isus Cristos” decât să ştie că semenii săi vor sta în temniţele iadului pe veci. Pavel era hotărât să trăiască o viaţă de deplină şi totală consacrare. „De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească!” (Galateni 6:17). Pavel s-a vândut pe sine lui Dumnezeu. Fiecare bătaie a inimii lui, fiecare gând al minţii, fiecare pas al picioarelor, fiecare dor al sufletului, toate sunt pentru Cristos şi mântuirea oamenilor. A înfuriat sinagogile, a aprins mulţimile, a iscat treziri şi răscoale, fie una fie cealaltă şi uneori amândouă. (Noi se pare că n-avem niciuna!).

Chiar când tovarăşii de lucru l-au părăsit – „toţi m-au părăsit” (2 Timotei 4:16), el s-a lăsat în „braţele atotputernice” şi a mers mai departe. A scăpat din complotul asasinărilor; dar cu pâinea zilnică trăia o moarte zilnică, căci însuşi mărturiseşte: „În fiecare zi ea sunt în primejdie de moarte!” (1 Corinteni 15:31). Magnifică i-a fost obsesia!

Roadele Duhului erau deasupra lui Pavel; darurile Duhului lucrau prin. el. Ţinea evanghelizări urbane în timp ce cârpea corturi ca să-şi poată plăti cheltuielile. Fraţi predicatori, nu semănăm noi oare cu nişte găinuşe pipernicite faţă de vulturul de Pavel? Uneori, aproape să moară de foame, şi totuşi când avea masa întinsă postea. Tuturora le dădea binecuvântarea sa, iar el pe sine aproape că se dorea anatema. Cu viaţa sa revoluţionară şi teologia sa de baricade, s-a lăsat să fie spectacol, să fie o „privelişte înaintea oamenilor”. „Oamenii aprinşi de un foc lăuntric al Duhului sunt oglinda umană a atomului care atunci când e spart declanşează energii cosmice!”

Apostolul Pavel transformat, transportat, şi gata să fie transplantat, ne destăinuie că şi noi putem ajunge ca el. Ascultaţi-l ce spune în faţa lui Agripa: „Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea” (Faptele Apostolilor 26:29). Nu spune că ar vrea ca toţi să scrie cum a scris el. Nu spune că ar vrea ca toţi să înfiinţeze biserici ca el. Pavel nu spune „cum am făcut eu”, ci „cum sunt eu!” (1 Corinteni 7:7). Duhul care l-a umplut pe Pavel ne poate umple şi pe noi, ca şi, la fel ca el, să ne identificăm cu Cristos în jertfă, dacă nu în slujire.

Unde se va sfârşi lucrarea aceasta pentru tine, fratele meu? Nu ştiu. (Nici îngerii nici oamenii nu ştiu). Dar unde a început ştim, în trăirea vieţii de înlocuire, prin care nu mai trăim noi, ci Cristos trăieşte în noi. Apostolul Pavel a trăit glorios şi a murit triumfător pentru că în jertfă şi în suferinţă s-a identificat cu Domnul. La fel putem şi noi să trăim şi să murim, numai să vrem!

„Singura credinţă mântuitoare este credinţa care se aruncă în braţele lui Dumnezeu fie pentru viaţă fie pentru moarte”.
Martin Luther

„Iată de ce, la fiecare cotitură a istoriei unde Biserica lui Cristos a fost purtată de câte un val de trezire înapoi la realitatea chemării şi la consacrarea deplină, mii de bărbaţi şi femei l-au redescoperit pe apostolul Pavel, şi s-au inspirat din muzica predicilor sale”.
Dr. J. S. Stewart

„Inimile fără lacrimi nu vor fi în stare niciodată să poarte mesajul Crucii”.
Dr. J. H. Jowett

Best Photos – Me and my pickup truck

photo source http://www.heartlight.org

Psalm 23 for the digital age (very inventive)

Uploaded by  on Jun 29, 2011

Also known as the computer geek’s version (author unknown) of the beloved Psalm 23. For the purpose of this visual presentation, I have opted to re-edit this version slightly, replacing ‘bugs’ for ‘threats’ & changing the line ‘He prepares a menu before me’ with ‘He sets up a firewall before me’

Psalm 23

A psalm of David.

The Lord is my shepherd, I lack nothing.
    He makes me lie down in green pastures,
he leads me beside quiet waters,
    he refreshes my soul.
He guides me along the right paths
for his name’s sake.
Even though I walk
through the darkest valley,[a]
I will fear no evil,
for you are with me;
your rod and your staff,
they comfort me.

You prepare a table before me
in the presence of my enemies.
You anoint my head with oil;
my cup overflows.
Surely your goodness and love will follow me
all the days of my life,
and I will dwell in the house of the Lord
forever.

A.W. Tozer Sermon – God’s Great Promise to His Church

Published on Jun 11, 2012 by  A.W. Tozer Sermon – God’s Great Promise to His Church- A.W. Tozer sermon playlist: http://www.youtube.com/view_play_list?p=66987CD6E419E258

http://www.sermonaudio.com

Acts 24 and Luke 1

Aiden Wilson Tozer was born April 21, 1897, on a small farm among the spiny ridges of Western Pennsylvania. Within a few short years, Tozer, as he preferred to be called, would earn the reputation and title of a „20th-century prophet.”
Able to express his thoughts in a simple but forceful manner, Tozer combined the power of God and the power of words to nourish hungry souls, pierce human hearts, and draw earthbound minds toward God.
When he was 15 years old, Tozer’s family moved to Akron, Ohio. One afternoon as he walked home from his job at Goodyear, he overheard a street preacher say, „If you don’t know how to be saved . . . just call on God.” When he got home, he climbed the narrow stairs to the attic where, heeding the preacher’s advice, Tozer was launched into a lifelong pursuit of God.
In 1919, without formal education, Tozer was called to pastor a small storefront church in Nutter Fort, West Virginia. That humble beginning thrust him and his new wife Ada Cecelia Pfautz, into a 44-year ministry with The Christian and Missionary Alliance.
Thirty-one of those years were spent at Chicago’s Southside Alliance Church. The congregation, captivated by Tozer’s preaching, grew from 80 to 800.
In 1950 Tozer was elected editor of the Alliance Weekly now called Alliance Life. The circulation doubled almost immediately. In the first editorial dated June 3, 1950, he set the tone: „It will cost something to walk slow in the parade of the ages while excited men of time rush about confusing motion with progress. But it will pay in the long run and the true Christian is not much interested in anything short of that.”

Tozer’s forte was his prayer life which often found him walking the aisles of a sanctuary or lying face down on the floor. He noted, „As a man prays, so is he.” To him the worship of God was paramount in his life and ministry. „His preaching as well as his writings were but extensions of his prayer life,” comments Tozer biographer James L. Snyder. An earlier biographer noted, „He spent more time on his knees than at his desk.”
Tozer’s love for words also pervaded his family life. He quizzed his children on what they read and made up bedtime stories for them. „The thing I remember most about my father,” reflects his daughter Rebecca, „was those marvelous stories he would tell.”
Son Wendell, one of six boys born before the arrival of Rebecca, remembers that, „We all would rather be treated to the lilac switch by our mother than to have a talking-to by our dad.”
Tozer’s final years of ministry were spent at Avenue Road Church in Toronto, Canada. On May 12, 1963, his earthly pursuit of God ended when he died of a heart attack at age 66. In a small cemetery in Akron, Ohio, his tombstone bears this simple epitaph: „A Man of God.”
Some wonder why Tozer’s writings are as fresh today as when he was alive. It is because, as one friend commented, „He left the superficial, the obvious and the trivial for others to toss around. . . . [His] books reach deep into the heart.”
His humor, written and spoken, has been compared to that of Will Rogers–honest and homespun. Congregations could one moment be swept by gales of laughter and the next sit in a holy hush.
For almost 50 years, Tozer walked with God. Even though he is gone, he continues to speak, ministering to those who are eager to experience God. As someone put it, „This man makes you want to know and feel God.”

The last letter that John Wesley wrote was to William Wilberforce + 1 more (letter)

There has always been a dividing line within the protestant church as to whether as Christians we ought to be politically involved or not. I came across this letter recently and thought it might be of interest noting that it was the last letter to be written by Wesley before he died.

(via) The United Methodist Church or www.umcmission.org

Letter to William Wilberforce

The last letter that John Wesley wrote was to William Wilberforce, a man who had been converted under Wesley’s ministry and who was a member of Parliament. The letter concerns his opposition to slavery and encouragement for Wilberforce to take action for change. Parliament finally outlawed England’s participation in the slave trade in 1807. The year 2007 marked the 200th anniversary of the the abolition of British-US slave trade.1

Balam, February 24, 1791

Dear Sir:
Unless the divine power has raised you us to be as Athanasius contra mundum,2 I see not how you can go through your glorious enterprise in opposing that execrable villainy which is the scandal of religion, of England, and of human nature. Unless God has raised you up for this very thing, you will be worn out by the opposition of men and devils. But if God before you, who can be against you? Are all of them together stronger than God? O be not weary of well doing! Go on, in the name of God and in the power of his might, till even American slavery (the vilest that ever saw the sun) shall vanish away before it.

Reading this morning a tract wrote by a poor African, I was particularly struck by that circumstance that a man who has a black skin, being wronged or outraged by a white man, can have no redress; it being a „law” in our colonies that the oath of a black against a white goes for nothing. What villainy is this?

That he who has guided you from youth up may continue to strengthen you in this and all things, is the prayer of, dear sir,

Your affectionate servant,
John Wesley

Notes

1. Charles Yrigoyen, Jr. John Wesley: Holiness of Heart and Life, p. 56.
2. „Athanasius arrayed against the world.”

The graphic of John Wesley writing his letter to William Wilberforce was scanned from A. B. Hyde, The Story of Methodism Throughout the World (Springfield, MA: Willey & Co., 1889), p. 237. and is in the public domain.

John Wesley

A remarkable letter from the founder of Methodism via http://www.rain.org/
You can click on this link  The Karpeles Manuscript Library and see a letter Wesley wrote that is housed in the Karpeles private Library. Here a the tidbits the site offers in the form of quotes from his letter, I especially like the quote where Wesley states that „everyone has a right to think for himself….”:

This is an example of how the study of ones letters allows us to probe deeply into the thoughts and ideas of the world’s great personalities:”…..two must go to Quarrel; & I declare to you I will not be the one……””…..O beware of bigotry! Of an undue attachment to opinions or phrases!….”

„…..Christ is heightening, justifying, sanctifying weighing the believing Lord…..”

„…..we tasted each others spirits & after took sweet counsel together…..”

„…..I think and let think…..”

„…..everyone has the right to think for himself & (in some sense) to speak for himself, I mean, to use any mode of expression which appears to him most agreeable to Scripture…..”

Evidently at one time this letter was almost lost by fire (natural or otherwise?!)

See Wesley’s letter here.

Blogosfera Evanghelică

ceas

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

 

http://www.clocklink.com/clocks/HTML5/html5-world.html?Vancouver&Chicago&Athens&480&blue