Paul Negrut la Biserica Creştină după Evanghelie, Bucureşti România Vineri 20 iulie 2012

Paul Negrut la Biserica Creştină după Evanghelie, Bucureşti România Vineri 20 iulie 2012  Episcop Radu

Despre sufletul omului

Text: Matei 16:13

Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: ,,Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul omului?„ 14 Ei au răspuns: ,,Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din prooroci.„ 15 ,,Dar voi„, le -a zis El, ,,cine ziceţi că sînt?„16 Simon Petru, drept răspuns, I -a zis: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!„

17 Isus a luat din nou cuvîntul, şi i -a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sîngele ţi -a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. 18 Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. 19 Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pămînt, va fi legat în ceruri, şi orice vei deslega pe pămînt, va fi deslegat în ceruri.„

20 Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.

21 De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrînilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorît, şi că a treia zi are să învieze. 22 Petru L -a luat de oparte, şi a început să -L mustre, zicînd: ,,Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întîmple aşa ceva!„ 23 Dar Isus S’a întors, şi a zis lui Petru: ,,Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gîndurile tale nu sînt gîndurile lui Dumnezeu, ci gînduri de ale oamenilor.„

24 Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. 25 Pentrucă oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va cîştiga. 26 Şi ce ar folosi unui om să cîştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? 27 Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 28 Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea pînă nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.„

Published on Jul 23, 2012 by  Multumiri lui Ion Paul pentru filmare!

Etica crestina la serviciu si in domenii non-religioase de John Piper

Plăcerea lui Dumnezeu pentru dreptatea publică – 

The Pleasure of God in Public Justice

Din predica April 5, 1987 a Pastorului John Piper Textul: Proverbe 11:1 Citeste predica aici – http://www.desiringgod.org/resource-library/sermons/the-pleasure-of-god-in-public-justice?lang=ro

„Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută.”

Astăzi ieşim spre exterior încă un pas spre acea parte a vieţii care nu este considerată în mod obişnuit religioasă. Ai putea să o numeşti partea „seculară” a vieţii, însemnând partea în care ai legături normale cu lumea. Ai putea să o numeşti partea business1 a vieţii tale. Include lucruri ca facerea plinului maşinii tale, cumpărarea de antichităţi, ştanţarea unei cartele de muncă şi plătirea taxelor tale.

Are Dumnezeu vreun interes pentru această parte a vieţii tale? Găseşte El plăcere în felul în care faci lucrurile la magazin, la birou, la prăvălie sau în bucătărie? Există vreun comportament atât de greşit în aceste domenii non-religioase încât Dumnezeu l-ar putea chiar numi o urâciune?

John Piper vorbeste despre 4 categorii de fapte la care se refera versetul:

1. Faptul de a vinde

Include acte de vânzare atunci când vânzătorul nu dă bunuri sau servicii care merită preţul sau onorariul pe care îl cere. Poţi să îţi imaginezi o pompă de benzină care citeşte cu un penny4 mai mult per galon5 decât ar trebui, sau un cântar la băcănie care citeşte mai mult, sau o etichetă pentru medicamente ce pretinde mai mult, sau un agent de vânzari care nu-i spune unui cumpărător despre o problemă cu inundaţiile în casa pe care o vinde, sau un profesor de colegiu care nu a scris un nou curs de 10 ani şi îşi petrece timpul reconstruindu-şi subsolul.

2. Faptul de a cumpăra

Include acte de cumpărare atunci când cumpărătorul plănuieşte să plătească mai puţin decât bunurile sau serviciile merită cu adevărat. Poţi vedea ceea ce Dumnezeu crede despre o asemenea faptă în Proverbe 20:14 : „„Rău! Rău!” zice cumpărătorul, şi plecând, se fericeşte. –” . Aceasta ar include şi plătirea unei sume ridicol de mici unui vânzător sărac în Mexic pentru o carpetă de calitate pe care el a făcut-o, pentru că este disperat pentru o vânzare, şi tu poţi să o iei sau să o laşi. Ar include neplata ultimei penalităţi la factura mea de apă prin datarea chitanţei înainte de timpul limită.

O altă cale de a categorisi faptele denunţate în Proverbe 11:1 este următoarea: se referă la fapte de înşelăciune şi la fapte de nedreptate.

3. Faptul de a înşela

Include acte care implică înşelăciune în tranzacţiile cu alţi oameni. Şi astfel actul exprimă o minciună. De exemplu, în următoarele zilele, în timp ce îţi completezi raportul cu declararea veniturilor pentru taxe, acest verset are ceva foarte precis de spus dacă raportul tău este o plăcere pentru Dumnezeu sau o urâciune pentru Dumnezeu. Sau ai putea scrie o cerere către firma de asigurare şi să minţi în legătură cu măsura daunelor, pentru a obţine un avantaj mai bun.

4. Faptul de a nedreptăţi

Şi cealaltă parte a acestui lucru este că asemenea acte întotdeauna fac o nedreptate altei persoane. O persoană nu primeşte ceea ce i se cuvine. De exemplu, ai putea despuia o persoană cu o maşină de proastă calitate prin faptul de a nu fi corect cu privire la condiţia ei când o vinzi. Sau ai putea grăbi o familie de refugiaţi să semneze un contract de închiriere pentru un apartament nevăzut, să le ceri o chirie exorbitantă şi să laşi apartamentul într-o stare proastă fără îmbunătăţiri.

Deci, nădăjduiesc să vezi că toate aceste lucruri sunt implicate în Proverbe 11:1 : „Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută.” Poţi fi un vânzător înşelător sau un cumpărător înşelător. Şi poţi face o nedreptate unui cumpărător şi poţi face o nedreptate unui vânzător.

si apoi mai zice:

Interesul lui Dumnezeu pentru toată viaţa noastră non-religioasă

O lecţie deja de învăţat din aceasta este că Dumnezeu are interes pentru toată viaţa noastră non-religioasă. Toate tranzacţiile noastre din afaceri sunt preocuparea Lui. Dumnezeu nu este atât de distant sau chiar atât de „religios” încât să Îi pese doar de ce se întâmplă în biserică sau în timpul momentelor devoţionale. Fiecare inch6 pătrat al acestui pământ este al Lui şi fiecare minut din vieţile noastre este un împrumut din respiraţia Lui. El este mult mai secular decât noi credem deseori.

Desigur, aceasta ar trebui să facă o mare diferenţă în felul în care ne trăim vieţile noastre non-religioase. Charles Bridges, un pastor evanghelic în Biserica Angliei acum un secol, a pus această întrebare cercetătoare: „Nu este un gând solemn acesta că ochiul lui Dumnezeu observă toate activităţiile noastre obişnuite din viaţă, fie ca o urâciune, fie ca o plăcere?” Examinează-te pe tine însuţi! Eşti modelat mai mult de duhul secular al lumii sau de Duhul lui Dumnezeu? Testul este acesta: crezi că micile măsluiri din afaceri sunt doar o parte din regulile jocului zilei sau că sunt o urâciune faţă de Dumnezeu?

Citeste concluzia si predica in intregime aici – http://www.desiringgod.org/resource-library/sermons/the-pleasure-of-god-in-public-justice?lang=ro

Athanasius A.D. 367 – formed the first New Testament canon – still in use today

See also – History of the English Bible (Video) here

From 131 Christians Everyone Should Know (P. 17-19):

Athanasius was a theologian (296 A.D.-373 A.D.) who was exiled five times for fighting „Orthodoxy”. He once said „Those who maintain ‘There was a time when the Son was not’ rob God of his word, like plunderers”.

„Black Dwarf” was the name his enemies gave him. And the short, dark-skinned Egyptian bishop had plenty of enemies. He was exiled five times by four Roman emperors, spending 17 of the 45 years he served as bishop of Alexandria in exile. Yet in the end, his theological enemies were „exiled” from the churches teaching, and it is Athanasius’ writings that shaped the future of the church.

Most often the problem was his stubborn insistence that Arianism, the reigning „orthodoxy” of the day, was in fact a heresy.

The dispute began when Athanasius was the chief deacon assistant to Bishop Alexander of Alexandria. While Alexander preached „with perhaps too philosophical minuteness” on the Trinity; Arius a presbyter (priest) from  Libya announced, ‘If the Father begat the Son, then he who was begotten had a beginning in existence, and from this it follows that there was a time that the Son was not.” The argument caught on, but Alexander and Athanasius fought against Arius, arguing that it denied the trinity. Christ is not of a like substance of God, they argued, but the same substance.

To Athanasius this was no splitting of theological hairs. Salvation was at issue: only one who was fully human could atone for human sin; only one who was fully divine could have the power to save us. To Athanasius, the logic of New testament doctrine of salvation assumed the dual nature of Christ. He said:”Those who maintain ‘There was a time when the Son was not’ rob God of his word, like plunderers”.

Alexander’s encyclical letter, signed by Athanasius (and probably written by him), attacked the consequences of Arians’ heresy: The Son [then] is a creature and a work; neither is he like in essence to the Father;neither is he the true and natural Word of the Father; neither is he his true wisdom; but he is one of the things made and created and is called the Word and Wisdom by an abuse of terms…Wherefore he is by nature subject to change and variation, as are all rational creatures.”

The controversy spread, and all over the empire, Christians could be heard singing a catchy tune that championed the Arian view: „There was a time when the Son was not.” In every city, wrote a historian, „bishop was contending against bishop, and the people were contending against one another, like swarms of gnats, fighting in the air.”

Statue of Constantine – the first Christian Emperor of Rome (285-337 A.D.)

Word of the dispute made it to the newly converted Emperor Constantine the Great, who was more concerned with seeing church unity than theological truth. „Divisions in the church,” he told the bishops,”is worse than war.” To settle the matter, he called a council of bishops.

Of the 1,800 bishops invited to Nicea, about 300 came–and argued, fought, and eventually fleshed out an early version of the Nicene Creed. The council, led by Alexander, condemned Arius as a heretic, exiled him, and made it a capital offense to possess his writings. Constantine was pleased that peace had been restored to the church. Athanasius, whose treatise On the Incarnation laid the foundation of the orthodox party at Nicea, was hailed as „the noble champion of Christ.” The diminutive bishop was simply pleased that Arianism had been defeated. But it hadn’t.

Within a few months, supporters of Arius talked Constantine into ending Arius’ exile. With a few private additions, Arius even signed the Nicene Creed, and the emperor ordered Athanasius, who had recently succeeded Alexander as bishop, to restore the heretic to fellowship.

When Athanasius refused, his enemies spread false charges against him. He was accused of murder, illegal taxation, sorcery and treason–the last of which led Constantine to exile him to Trier, now a German city near Luxembourg.

Constantine dies two years later, and Athanasius returned to Alexandria. But in his absence, Ariansim had gained the upper hand. Now church leaders were against him, and they banished him again. Athansius fled to Pope Julius I in Rome. He returned in 346, but in the mercurial politics of the day, was banished three more times before he came home to stay in 366. By then he was about 70 years old.

While in exile, Athanasius spent most of his time writing, mostly to defend orthodoxy, but he took on pagan and Jewish opposition as well. One of his most lasting contributions is his Life of St. Antony, which helped to shape the Christian ideal of monasticism. It became a „best seller” and made a deep impression on many people, even help lead pagans to conversion: Augustine is the most famous example.

During Athanasius’ first year permanently back in Alexandria, he sent his annual letter to the churches in his diocese, called a festal letter, Athanasius listed what he believed were the books that should constitute the New Testament.

„In these [27 writings] alone the teaching of godliness is proclaimed,” he wrote. „No one may add to them, and nothing may be taken away from them.”

Though other lists had been and would still be proposed, it is Athanasius’s list that the church eventually adopted, and it is the one we use to this day.

Click below to read more on :

Athanasius’ Doctrine of the Trinity and Doctrine of Incarnation.

The Nicene creed

(via)

John Wesley Biography (Online Book)

The biography of John Wesley, a contemporary of the other 2 revivalists of his time – George Whitefield and Jonathan Edwards, provided by  Wesley Nazarene University :

John Wesley – Evangelist

BY THE REV. RICHARD GREEN

Author of, The Life of John Wesley, The Mission of Methodism (The Fernley Lecture for 1890), The Works of John and Charles Wesley: A Bibliography 

LONDON THE RELIGIOUS TRACT SOCIETY 

 4 Bouverie Street and 65 St. Paul’s Churchyard, E.C. 1905

Table of Contents

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari