DESCHIZAND PORTILE CERURILOR de Perry Stone – traducere de A. C. – RUGACIUNILE MIRACULOASE – CAND IMPOSIBILUL DEVINE O REALITATE

RUGACIUNILE MIRACULOASE – CAND IMPOSIBILUL DEVINE O REALITATE

„Din pricina putinei voastre credinte”, le-a zis Isus. „Adevarat va spun ca, daca ati avea credinta cat un graunte de mustar, ati zice muntelui acesta: „Muta-te de aici colo”, si s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinta”.
– MATEI 17:20

Daca esti unul dintre acei indivizi care accepta teoria unei teologii in care Dumnezeu asculta numai rugaciunile de mantuirea noastra, si ca El nu mai vindeca pe cei bolnavi sau ca face minuni prin rugaciuni si prin credinta, atunci iti sugerez ca sa ocolesti acest capitol, pentru ca o necredinta inversunata de acest fel se schimba foarte rar. Totusi, daca ai fost invatat ca miracolele sau minunile au incetat, dar undeva adanc in sufletul tau sti ca Dumnezeu nu s-a schimbat niciodata si vrei sa sti cum sa te rogi in situatii imposibile, atunci aceasta sectiune iti va fi beneficiara.

Daca ai fost crescut intr-un anturaj care are ca invatatura doctrinala incetarea minunilor dupa ce Canonul Scripturii a fost completat, atunci afirmatiile oricaruia din zilele de astazi care spun ca Dumnezeu i-a vindecat sau a facut o minune dupa o rugaciune, pentru tine acestea ar fi doar o iluzie, o inselaciune sau un simplu noroc. Daca ai fost ca mine  crescut intr-o casa de oameni unsi ai lui Dumnezeu si umpluti de credinta care s-au rugat si au vazut pe Domnul vindecand si eliberand pe multi – atunci a crede in puterea supernaturala a lui Dumnezeu este tot asa de normala ca si cum respiram aerul.

PROMOTORII DE INDOIELI SI UCIGASII BUCURIEI

Daca ai nevoie  sa-ti repari masina, nu te vei duce sa vizitezi un chirurg la spital si sa-i zici: „Poti sa faci un X-ray la motorul masinii mele ca sa vezi care-i problema?” Daca, pe de alta parte, arterele iti sunt infundate si ai nevoie de operatie , tu nu vei merge niciodata la un tamplar intr-un santier si sa-i zici: „Auzi, frate… ai cumva un firez care sa poata taia prin pieptul meu si cateva fire mici de sarma ca sa curete aceasta placa din inima mea?” Acelasi lucru este adevarat si in problemele spirituale. Daca-ti doresti o vindecare sau ai nevoie de un miracol special in viata ta, ar trebui sa te retii ca sa citesti cuvintele unui promotor de dubii teologice a carui scrieri te vor umple cu mai multe intrebari decat le vei putea raspunde si cu mai multa necredinta decat spiritul tau ar putea cuprinde.

M-am tot intrebat cum se poate ca doi lucratori crestini care citesc aceeasi Biblie, incluzand aceleasi pasaje si versete, si totusi ei sa ajunga la concluzii total diferite. O parte din problema este ca noi toti citim Biblia prin filtrele noastre denominationale. Toate denominatiile evanghelice au la baza aceleasi doctrine majore ale Noului Testament, care includ: Nasterea lui Christos prin Fecioara (Matei 1:23), ca Isus Christos a fost Fiul lui Dumnezeu (Luca 1:35), Rastignirea si Invierea Domnului (Marcu 15:15; 16:6), Revarsarea Duhului Sfant in Ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2:1-4), judecarea credinciosilor (Apocalipsa 11:18), Venirea Domnului (Apocalipsa 19), si un cer nou si un pamant nou (2Petru 3:13; Apocalipsa 21). Acestea sunt doctrine de baza la care evanghelicii pot fi deacord.

Cea mai mare diferenta intre unele biserici traditionale si anumite grupari Full Gospel (Evanghelia Completa) provin din opiniile lor diferite cu privire la faptul ca Dumnezeu mai face minuni si-n ziua de astazi, sau ca aceste minuni supranaturale au fost numai pentru ca sa asiste biserica din primul secol. Doctrina de incetare a minunilor se numeste cessationism, care inseamna „ajungand la un sfarsit.” Exista doua invataturi comune care provin din scolile cesationistilor. Un grup crede ca darurile supranaturale ale Duhului Sfant (1Corinteni 12:7-10) si minunile sau terminat odata cu moartea Apostolului Ioan, undeva prin jurul anului 96 A. D. Ei sustin ca numai apostolilor li s-a dat abilitatea de a face semne si minuni; asa ca, atunci cand Ioan, ultimul din cei doisprezece apostoli, a trecut din viata, la fel si minunile au trecut odata cu el. Al doilea grup dateaza timpul de incetare a minunilor atunci cand Canonul Biblic(Cartile) au fost puse laolalta in secolul al patrulea. Ei vin cu sugestia ca atunci cand Scripturile au fost completate si puse laolalta sub forma de carte, nu a mai fost nevoie de vindecari, de daruri spirituale, sau de minuni. Scoala Full Gospel invata ca nu este asa ceva ca o zi sau o perioada de minuni, ci numai un Dumnezeu care nu se schimba niciodata si care si astazi raspunde la rugaciunile noastre si care mai face minuni extraordinare. Abilitatea celor de la Full Gospel ca sa creada in miracole, cred eu, este rezultatul unei vieti de rugaciune al lor.

Daca ai fost crescut intr-o Biserica Full Gospel clasica, care includ deasemenea si pe cele opt denominatiuni majore Penticostale care au luat fiinta incepand din anii 1886 pana la 1932, atunci iti vei aduce aminte ca sfintii mai batrani au fost luptatori ai rugaciunii in biserica. Cand eram copil, pe cand tatal meu pastorea in Big Stone Gap, Virginia, era un lucru obisnuit ca femeile si barbatii sa aiba incaperi separate de rugaciune in cladirea bisericii, si acesti credinciosi ai Domnului se rugau adesea cel putin o ora sau mai mult inaintea serviciilor de evanghelizare. Dupa ce ieseau din camera in sanctuarul bisericii, gloria, prezenta, si pacea lui Dumnezeu venea peste intreaga congregatie. Simteai prezenta reala a lui Dumnezeu. Mi-aduc aminte ca una din efectele prezentei lui Dumnezeu acolo era o bucurie negraita care se asternea peste toti credinciosii. O rugaciune adanca de mijlocire, iti va ridica intotdeauna increderea in abilitatea lui Dumnezeu.
Va Urma…

Alte articole/video (subtitrate in L. Romana)

CARTEA – Secrete de dincolo de mormant (traducere):
Reclame

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: