David: Isus Hristos m-a salvat din 27 de ani de homosexualitate

Ezechiel 36:25-27

25 Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. 26 Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. 27 Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.

2 Corinteni 5:17

 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s’au dus: iată că toate lucrurile s’au făcut noi.

David mărturiseşte despre cum a fost salvat dintr-un mod de viaţă care i-a consumat 27 de ani din viaţă. El era afundat adânc în acest mod de viaţă şi doar prin harul lui Dumnezeu a fost eliberat şi făcut o făptură nouă în Hristos. 1 Corinteni 6:9 – Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici cei care practică homosexualitatea.

Published on Aug 28, 2012 by  http://www.illbehonest.com/romana

Mă numesc David, am 44 de ani, şi aceasta este mărturia mea cum Isus Hristos m- a salvat din 27 de ani de homosexualitate. Spun aceste lucruri din dragoste, nu din ură. Spun aceste lucruri ca unul care a trecut pe acolo, care ştie cum e, ştie cum e să trăieşti în homosexualitate, ştie cât de fără speranţă e. Desigur că tu te poţi bucura de viaţa ta, de anumite aspecte ale vieţii tale, te poţi bucura de aspecte sexuale ale ei, de alcool şi de toate celelalte lucruri, dar nu este deloc o bucurie permanentă. În cele din urmă trece, iar tu trebuie să faci mai mult, să cauţi mai mult. Aşa că vă rog, căutaţi adevărata dragoste, adevărata bucurie, adevărata împlinire care poate fi găsită doar în a fi împăcat cu Dumnezeu prin Hristos, prin lucrarea lui Hristos de pe cruce.

Aşa că spun aceste lucruri din dragoste, nu din ură. Spun aceste lucruri nu din judecată, nu judec pe cineva, Spun doar ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne va judeca. De fapt, Cuvântul lui Dumnezeu e cel care spune că toate aceste lucruri sunt greşite, eu doar spun oamenilor ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa cum ar fi trebuit să-mi spună cineva mie. Prietenul meu care a încercat să îmi spună, a încercat-o în cel mai frumos mod, într-un mod creştinesc; îmi spunea că trăiam un stil de viaţă contrar cu ceea ce voia Dumnezeu, nu doar în orientarea mea sexuală, ci în fiecare aspect. Prietenul meu ştia că nu eram cu adevărat creştin.

Aşa că spun aceste lucruri cu dragoste şi mă rog pentru sufletul tău, şi mă rog să primeşti aceste lucruri, şi să strigi la Domnul să te salveze, şi să te facă o făptură nouă pentru că El poate să salveze şi El te va salva.

Când am ajuns la adolescenţă, noi nu am mai mers atât de mult la biserică, părinţii mei au început să aibă probleme, iar în final au divorţat. Mai târziu mama mea s-a recăsătorit, iar după ce s-a recăsătorit am început din nou să mergem la biserică şi îmi amintesc că eram oarecum bucuros că mergeam iar la biserică, dar totul era superficial. Ascultam imnurile şi eram emoţional, iar pe atunci prietenii mei au început să iasă în faţă şi să facă mărturisiri de credinţă. Aşa că într-o dumninică am fost mişcat de sentimente şi de muzică şi de ceea ce făcuseră prietenii mei şi m-am dus în faţă şi am luat o decizie pentru Hristos. Nu chiar ştiam ce fac şi nici nu am înţeles ce se petrecea exact. Doar ştiam că ceva nu era bine. Toţi prietenii mei făcuseră acest lucru, aşa că m-am simţit obligat să fac şi eu la fel. Am ieşit în faţă şi m-am aşezat în primul rând, şi diaconul a venit şi mi-a spus că trebuie să îl accept pe Isus în inima mea şi mi-a cerut să repet o rugăciune. Am repetat rugăciunea şi îmi amintesc că mă gândeam, „Asta e tot?” Şi următorul lucru a fost că el m-a bătut uşor pe spate, m-a ridicat în faţa congregaţiei şi mi-a spus că sunt mântuit. Toţi m-au felicitat la ieşire şi am plecat toţi să luăm prânzul, dar eu eram la fel de pierdut pe cum intrasem. Două săptămâni mai târziu eram la fel de pierdut ca atunci când am fost botezat, pentru că niciodată n-am înţeles cu adevărat ce făceam, niciodată n-am înţeles doctrinele harului şi a milei.

Pentru un timp am trăit această viaţă creştină falsă, Aveam o mască de creştin pe care mi-o puneam şi pretindeam că sunt religios. Aveam probabil 16 ani şi încă de pe atunci dorinţele păcătoase creşteau înăuntrul meu. Îmi amintesc chiar cum, în biserică fiind, aveam gânduri păcătoase despre alţi oameni de acolo şi despre alţi tineri de vârsta mea, şi îmi aduc aminte cum îmi spuneam: “Ei, gândurile astea o să plece, o să-mi treacă.” Dar ele deveneau din ce în ce mai puternice pe măsură ce mă complăceam în ele. Şi uite-aşa, în acelaşi an, pe când încă aveam 16 ani, deci la vârsta de 16 ani, am ajuns să mă culc cu primul bărbat care mi-a ieşit în cale. Îmi amintesc că la început am fost foarte ruşinat şi foarte indignat de ceea ce făcusem, dar în acelaşi timp firea mea păcătoasă era satisfăcută de plăcerea păcatului în sine. Cu trecerea timpului m- am obişnuit tot mai mult cu ideea şi îmi amintesc că deja mi se părea natural, ceva normal, că doar faceam şi eu ceva.. Simţeam vinovăţie şi credeam că e din cauză că făceam ceva ce nu trebuia să fac la acea vârstă, dar de fapt venea din faptul că făceam ceva împotriva lui Dumnezeu, aşa a apărut vinovăţia în mine.

La scurt timp m-am angajat şi atunci am început cu adevărat să mă răzvrătesc împotriva părinţilor, în aproape orice mod posibil. Am început să consum droguri şi băuturi alcoolice, la care am fost expus la servici. Am vrut să încerc orice lucru posibil ca şi adolescent, să trăiesc la maxim şi să mă răzvrătesc cât pot împotriva părinţilor mei, fără să trebuiască să plec de acasă. În cele din urmă părinţii m-au dat afară din casă, am avut o ceartă puternică în urma căreia am plecat de acasă. După aceea am încercat să mă las de droguri, căci îmi era foarte greu să mă descurc de unul singur aşa că am încercat să mă las de droguri şi mi-am spus „ia să mă angajez eu în marină”, ăsta fusese un vis de-al meu, să mă angajez în marina militară, căci voisem dintotdeauna să mă fac marinar.

Am plecat pe vapor, iar imediat cum am fost la o mai mare distanţă de părinţi, a fost ca şi cum aş fi pus paie pe foc, păcatul meu a prins aripi. Aveam un salar, nu aveam părinţi cărora să le dau socoteală, eram responsabil doar faţă de „Unchiul Sam” [guvernul american] iar în California am fost expus la tot felul de păcate. Şi nu a durat mult până am dat de probleme din cauza acelor păcate. Toate păcatele mele, băutura, drogurile, sexul m-au adus într-o stare atât de rea încât am ajuns la spital. În spital mi-au făcut mai multe teste, iar unul dintre ele a fost pentru droguri. Şi au descoperit astfel tot trecutul meu legat de abuzul de droguri. Cam în acelaşi timp a ieşit la iveală şi înclinarea mea sexuală, iar în marina militară era interzis să fii homosexual. În doar câteva luni, toate visele mele de a face carieră în marină s-au spulberat. Şi nu-mi mai rămăsese decât să-i urmez pe prietenii mei homosexuali, ei erau canadieni ce locuiseră în state dar acum se întorceau în Canada. Deci m-am dus cu ei şi i-am lăsat pe părinţii mei, nu le-am spus unde mă duc, doar am plecat şi dus am fost.

Timp de doi ani am locuit în Canada dar nu le-am spus alor mei unde sunt. Nu i-am contactat deloc, din punctul lor de vedere puteam să fiu mort deja. Şi-mi amintesc că erau momente când deveneam foarte deprimat şi mă întrebam, “Oare viaţa nu înseamnă decât să bei, să te droghezi şi păcatul ăsta? Odată eram la o petrecere şi toţi erau înăuntru, bând şi făcând tot felul de lucruri. Eu eram afară pe balcon, şi eram atât de sătul de viaţă şi de toate, şi atât de dezgustat de mine însumi încât m-am gândit să mă sinucid şi mi-am spus, „aş putea să sar de pe balcon” iar 22 de etaje mai jos, sau 23, voi fi mort şi voi scăpa de toate. Aşa că am decis să o fac şi eram deja foarte hotărât, căci simţeam că sunt sătul, sătul de toţi şi de toate. Aşa că m-am ridicat pe margine şi eram gata să sar, dar chiar înainte să ridic piciorul ca să sar, îmi amintesc cum nişte gânduri au apărut de nicăieri, iar unul din ele era „Întodeauna există speranţă la Dumnezeu” şi trebuia să-L găsesc pe Dumnezeu ca să pot găsi acea speranţă. Iar apoi următorul gând care mi-a venit în minte a fost că nu puteam face asta pentru că era ceva rău, şi că era un păcat să iau o viaţă, inclusiv propria mea viaţă. Iar ultimul gând pe care mi-l amintesc a fost că nu puteam să aduc ruşine părinţilor mei în acest fel. Am început să plâng şi mai mult şi m-am îndepărtat de margine fugind de la acea petrecere, iar pe majoritatea oamenilor acelora nu i-am mai văzut niciodată. Am continuat totuşi să-mi trăiesc viaţa bând şi consumând alcool, nu m-am curăţit cu adevărat. Am încercat, dar nu a mers. În cele din urmă am plecat din Canada şi m-am întors acasă; am fost prins lucrând ilegal în Canada şi am fost trimis înapoi în Texas. Îmi amintesc când m-am întors în Texas, la început totul a fost bine, eram bucuros să fiu din nou cu familia mea, dar apoi am început să mă simt vinovat pentru stilul de meu de viaţă în mijlocul lor şi pentru că beam şi făceam toate celelalte lucruri. Mi-am dorit cu disperare să plec din nou de la ei, aşa că partenerul meu de la acel moment urma să se transfere, şi mi-a spus, „Hai în California.” Şi am folosit ocazia asta ca să fug, să plec de la ei, gândindu-mă că asta mă va face să mă simt mai bine, că îmi voi putea trăi viaţa aşa cum doream. Aşa că am plecat în California. Acolo în California lucrurile nu au mers mai bine, pentru că eram tot aceeaşi persoană care am fost dintotdeauna. Doar cu ceva mai mulţi bani acum, pentru că aveam o slujbă bunicică.

Făceam tot felul de lucruri pe care nu le făcusem înainte, am continuat să decad în păcatul meu şi să fac şi mai multe lucruri regretabile. Îmi amintesc că mă gândeam, „Dacă aş putea încerca doar aceste câteva lucruri, aş fi fericit.” Credeam că ele m-ar face fericit, că aş fi împlinit, că aş fi împăcat. şi chiar dacă niciodată nu am fost împăcat cu cine eram cu adevărat, totdeauna a fost o parte din mine care undeva adânc în interior, ştiam că nu eram bine, totuşi voiam să continui aşa, era ceea ce devenisem. Am continuat să mă droghez şi să beau, şi aşa am ajuns foarte bolnav, m-am lăsat să mă deshidratez puternic şi am sfârşit petrecându-mi Anul Nou în spital cu the IV drip, fiind rehidratat şi nu am realizat, dar la acel moment aveam pneumonie, iar eu am părăsit spitalul şi eram foarte bolnav. Faptul că am fost hidratat m-a ajutat să mă simt mai bine un timp, dar în cele din urmă pneumonia m-a prins puternic şi am sfârşit înapoi în spital, şi îmi amintesc cum partenerul meu m-a dus la spital şi următorul lucru pe care îl ştiu este următoarea zi, când doctoriţa a intrat şi a vorbit cu mine şi mi-a spus că aveam cel mai grav caz de pneumonie dublă pe care-l văzuse vreodată şi că eram puternic deshidratat şi că dacă nu aş fi fost adus atunci, aş fi murit. Şi-mi amintesc că eram mulţumitor lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp mă gândeam, „sunt atât de tânăr şi n-am făcut încă atâtea lucruri, nu m-am bucurat de atâtea păcate.” Aşa că stând acolo în spital în zilele de recuperare care au urmat, eram recunoscător lui Dumnezeu, am spus mulţumesc, dar nu chiar într-un mod sincer. Eram recunoscător că aveam o nouă şansă de a merge şi păcătui împotriva lui Dumnezeu, împotriva lui Hristos. Deci în timp ce eram în spital, mi-am planificat ce urma să fac prima dată, cum îmi voi împlini poftele desfrânate. Şi desigur, de îndată ce am putut, asta am şi făcut. Am ieşit şi am trăit pentru poftă. Am trăit pentru băutură, pentru droguri. La scurt timp eram din nou în acea stare deprimată. Cam pe atunci am început să merg la un fel de acţiune politică, şi acolo era un prieten care era creştin şi el m-a întrebat dacă eram şi eu creştin şi i-am zis „da, sunt creştin. De când aveam 16 ani.” Şi el m-a întrebat care era povestea convertirii mele, iar eu cred că i-am zis exact aşa: „Ce e aceea?” Realmente nu aveam nicio idee despre ce vorbea, şi el mi-a spus că aceea e istorisirea a cum te-a salvat Dumnezeu. Aşa că i-am povestit cum am mers în faţă în biserică. El a părut mai degrabă neimpresionat şi nu părea să fi crezut, aşa că a continuat să îmi pună încă câteva întrebări, iar când a simţit că sunt puţin iritat, a încetat, nu înainte de a-mi spune că el chiar crede că eu nu sunt creştin. Îmi ştia stilul de viaţă, ştia că eram homosexual, şi încerca să îmi arate cu blândeţe că nu puteam trăi aşa şi totuşi să fiu un copil al lui Dumnezeu. Eu n-am priceput asta, ochii mei erau orbiţi de diavolul. Trăiam în nelegiuire şi înăbuşeam adevărul cum zice acolo [Romani 1:18].

Am început să ascult emisiunea radio găzduită de Todd Friel. Îmi amintesc gândindu-mă în timp ce îi ascultam vorbind… el spunea ceva despre oamenii care nu sunt de acord cu Biblia, că ei au o părere proastă despre Scriptură. Asta m-a făcut să mă gândesc: păi, chiar nu am o părere înaltă despre Scriptură, iau doar ce vreau să cred din ea. Voiam să cred că eram un copil al lui Dumnezeu, dar trăiam un mod de viaţă complet contrar cu ceea ce cerea El. Făcusem aproape fiecare păcat posibil. Furasem, minţisem, probabil spuneam 50 de minciuni în fiecare zi şi niciodată nu mă deranja. Mă drogam, pofteam, curveam, făceam toate aceste lucruri care erau contrare cu ceea ce trebuia să fie un creştin adevărat. Am început să fiu mai atent la emisiune şi la ceea ce învăţa el, şi comparam ce credeam eu a fi adevărat cu ceea ce spunea Biblia. Am început să citesc Biblia. Şi am descoperit că nimic din ce credeam nu se potrivea cu ce spunea Biblia înafară de faptul că Isus Hristos a murit pe cruce. Ăsta era singurul lucru care se potrivea cu ce credeam. Am realizat că aveam un Dumnezeu aici în minte pentru care trăiam, un Dumnezeu care era ok cu păcatele mele. Cum spune în 1 Corinteni 6 versetele 9 şi 10: Există o mulţime de păcate. Nu încerc să scot în evidenţă doar homosexualitatea. Fiecare păcat ne va separa de Dumnezeu. Fiecare păcat ne va osândi la o veşnicie întreagă în iad. Asta ne arată cât de sfânt este Dumnezeu. Uneori nouă ne este greu să înţelegem cât de sfânt este Dumnezeu. Ei bine, dacă întoarcem faţeta şi ne uităm la ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, dar privind din spate… veşnicia unui suflet care plăteşte pentru totdeauna în iad… Pedeapsa şi chinul vor plăti mânia lui Dumnezeu, vor plăti plata împotriva unui Dumnezeu Sfânt. Atât de sfânt este Dumnezeu. Este infinit de sfânt. Mai mult decât am putea înţelege vreodată. Doar neprihănirea lui Hristos ne va salva de la acea condamnare, doar asta ne va salva. Cam pe timpul acela, partenerul meu de la acel moment care ştia că mă consideram creştin, şi niciodată n-a avut probleme cu asta, dar când chiar am început să citesc Biblia şi să acord atenţie Scripturii şi să mă compar cu ce spunea Biblia… atunci a început să se simtă ameninţat de acest lucru. Realmente s-a împotrivit să studiez şi să citesc Biblia. De fapt la un moment dat a devenit abuziv verbal şi a început să mă facă în toate felurile şi să vorbească urât despre creştini şi despre Hristos. Îmi amintesc când vorbea de Hristos, că ceva din mine simţea durerea a cât de greşit era ce spunea. Ştiam că îl hulea pe Domnul care ne-a dat viaţă tuturor. Şi stăteam şi îmi notam cuvintele lui. Nu ştiam că Domnul avea să folosească acest lucru pentru a-mi deschide ochii la adevărul Cuvântului Său. Aşa că am continuat să studiez Cuvântul Lui şi să ascult acea emisiune radio.

Am realizat că chiar trăiam pentru mine, nu pentru Dumnezeu. Nu fusesem niciodată un creştin cu adevărat. Cel puţin nu credeam să fi fost. Mă gândeam că poate trebuia să îmi rededic viaţa. Aşa că am început să mă rog Domnului să aibă milă şi să îmi arate adevărul cu privire la mine şi cum să trăiesc pentru El. Cam pe la acest moment totul s-a prăbuşit. Singurul lucru pozitiv era că Domnul îmi luase dorinţa de a bea. Nu mai beam cum făceam altădată. A îndepărtat din mine dorinţa pentru orice fel de droguri. Nu mă mai drogam deloc. Nici nu mai fumam marihuana, ceea ce era un lucru extraordinar şi văd acum că a fost harul lui Dumnezeu şi mila Lui că a făcut posibile aceste lucruri şi El mi-a făcut mintea limpede ca să pot gândi şi crede adevărurile Lui.

Odată ce mi-a deschis ochii la adevărul Său, am început să mă adâncesc tot mai mult în Scriptură şi am înţeles că trebuia să plec de acolo. Că nu puteam creşte în credinţă cu niciun chip, în credinţa în Hristos care înmugurea în mine, dacă mai stăteam acolo, în acel mediu. Aşa că m-am mutat înapoi în Texas, cu sora şi mama mea. Am încercat să mă pocăiesc, să strig după milă şi am realizat că nu eram mântuit şi L-am implorat să mă salveze, dar doream să păstrez un singur păcat cu mine, doream să păstrez homosexualitatea cu mine. În mintea mea mă gândeam, „Păi.. o să găsesc un mod de a o justifica, o să găsesc un mod de a o face să fie în regulă, o să găsesc un mod de a face acest lucru în secret. Aşa că evident Domnul nu m-a salvat, şi am strigat aşa către Dumnezeu să mă salveze din Septembrie 2008 până în Decembrie 2008. M-am rugat să mă salveze, şi El nu m-a salvat. Am aici un verset care spune că El nu mă va salva până ce nu mă pocăiesc de toate păcatele mele. M-am dus la înmormântarea verişoarei mele în Amarillo, de unde sunt. Soţia verişorului meu murise, iar la înmormântarea ei ceruse să se predice evanghelia. Cu o seară înainte vizionasem o predică a lui Paul Washer numită „Mesaj Şocant Adresat Tinerilor” şi acolo Paul Washer vorbeşte despre faptul că problema nu e că mai păcătuim, ci că tot ce am făcut noi vreodată este păcat. Şi am realizat că asta era adevărat în viaţa mea. Tot ce am făcut eu vreodată era doar păcat. Niciodată nu fusesem convertit cu adevărat. Nu făcusem niciodată nimic bun. Poate am mai fost drăguţ câteodată, dar de fapt niciodată n-am făcut altceva decât să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. Toată viaţa mea fusese un păcat împotriva lui Dumnezeu. Şi el spunea că Isus a murit pentru păcatele mele şi că a purtat păcatele mele pe cruce, şi îmi amintesc că am înţeles clar că păcatele mele L-au pus pe Hristos pe cruce. Eu eram responsabil pentru moartea Lui. El a purtat păcatele mele. Păcatele lui David.

Atunci am început să înţeleg mai bine cine era Hristos. Ce însemna crucea şi ce a făcut El acolo pe cruce. Până atunci nu înţelesesem niciodată ce înseamnă cu adevărat pocăinţa, că e o întoarcere de la păcat, că e mai mult decât a spune că îţi pare rău. Deci până atunci ceea ce făcusem era să spun doar „îmi pare rău” şi să încerc să găsesc o cale de a-mi trăi felul meu de viaţă. Dar acum realizam că nu aveam nicio speranţă. Nu era nicio speranţă pentru mine fără Hristos, eram sortit să stau în acest stil de viaţă, să trăiesc în păcat şi apoi să merg la judecată, acolo în iad, unde meritam. Aşa că am strigat la Dumnezeu să mă salveze. Şi m-am dus la înmormântarea verişoarei mele şi ultimua dorinţă a ei a fost ca la înmormântarea ei să se predice evanghelia. Aşa că am stat acolo şi am ascultat evanghelia şi am auzit despre gloriile crucii şi ce a făcut Hristos. Şi un lucru mi-a venit în minte: chiar acum, puteam fi eu în sicriu şi dacă aş fi eu, chiar în acel moment aş fi în drum spre iad. Aş merge acolo unde merit pentru că tot ce am făcut vreodată a fost doar păcat. Aşa că am strigat către Domnul să mă ierte, să-mi dea timp să ajung acasă şi să mă pocăiesc cu faţa la pământ aşa cum El merită.

În acea seară, când toţi plecaseră şi eram singur în camera mea, am îngenuncheat pe podea şi mi-am mărturisit fiecare păcat de care îmi puteam aminti. Mi-am mărturisit homosexualitatea şi toate păcatele mele împotriva lui Dumnezeu, toate care mi le aminteam, totul. Şi I-am cerut să mă ierte pentru ele şi să mă ajute. I-am cerut să mă ierte pentru păcatele ascunse, pentru cele pe care nici nu mi le puteam aminti atunci, pentru cele care erau păcate înaintea Lui şi nici nu ştiam de ele. L-am rugat frumos să mă ierte pentru cum am trăit, pentru că m-am răzvrătit împotriva Lui. Pentru că totdeauna ştiusem că există Dumnezeu şi că există Hristos, dar niciodată nu înţelesesem ce înseamnă să fii în El. Ce înseamnă să fii răscumpărat de El, să Îl iubeşti, să Îi slujeşti, să fii iertat, să fii regenerat. Aşa că în seara aceea m-am rugat şi L-am implorat să aibă milă, să mă ierte, să mă ajute.

Nu ştiam cum o să mă ajute, nici nu mă gândeam de fapt că ar fi posibil. Sincer să fiu, nici nu credeam că mă putea ajuta. Nu auzisem niciodată de cineva care să fi fost salvat de homosexualitate. N-am auzit niciodată de cineva care să aibă nădejdea de a fi izbăvit de ea. Aşa că m-am rugat, „Doamne, o să mă arunc înainte cu credinţă în Tine.” Credinţă că, cumva, mă vei salva şi mă vei feri de a mai păcătui, că mă vei face să mă pot împotrivi ispitelor şi la orice va veni. M-am culcat în acea seară neştiind dacă sunt salvat sau nu, dar m-am trezit următoarea dimineaţă şi am simţit că lucrurile se schimbaseră. Nu mai simţeam vina, apăsarea vinei, apăsarea aceea de parcă ai fi sub o manta. Apăsarea de a trebui să iei o decizie… în lunile precedente fusese doar apăsare, vină şi convingere de păcat. Acum ştiu că aceea era convingere.

Deci ştiam că ceva era diferit în mine dar încă o parte din mine nu credea că aş putea fi salvat de homosexualitate. Am continuat să mă îndoiesc de Domnul. Dar apoi am găsit versetul care spune „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis, “Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” Psalmul 32:5

Şi mă gândream: în sfârşit, m-am pocăit cu adevărat. Am înţeles ce însemna să te pocăieşti, nu ascunsesem nimic de El. Chiar dacă nimic nu Îi era ascuns Lui, nici măcar n-am încercat să fac asta, ci am adus totul înaintea Lui şi de aceea mă simţeam altfel în acea zi. De aceea m-am simţit altfel în zilele care au urmat, pentru că condamnarea, vina nu mai era. El o luase pentru că mă salvase. Şi din acea zi înainte, am simţit cu adevărat că dorinţele pentru acele lucruri pier, iar acum, aproape doi ani mai târziu, stau şi mă minunez. Un an şi jumătate mai târziu, mă gândesc, „Uau! Dumnezeu este bun!” Eu care nu credeam în El, am păşit în credinţă şi El a făcut ceea ce a spus că va face. M-a luat, mi-a luat acele dorinţe, m-a făcut o nouă făptură exact aşa cum spune Cuvântul Lui. El mi-a dat o înimă nouă cu dorinţe noi, iar eu Îi mulţumesc şi mă bucur pentru ce a făcut El pentru mine şi mă minunez de bunătatea şi mila Lui faţă de mine, de îndelunga Sa răbdare şi îngăduinţă. Mă simt obligat să spun acest verset. L-am mai citit.

Evident, orice homosexual care a ascultat predici sau a citit Biblia, a descoperit acest verset deja, dar era o parte din el pe care niciodată nu o observasem înainte. Spune aşa: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici homosexualii nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” Am ştiut acea parte, dar versetul 11 nu l-am ştiut niciodată, nu-l mai citisem niciodată, iar când l-am citit, m-am bucurat nespus în adevărul lui. „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost îndreptăţiţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” Şi am realizat că asta era ceea ce se întâmplase cu mine. Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, Am fost îndreptăţit de Hristos şi am fost făcut o făptură nouă. Am fost predestinat să fiu un slujitor al Său, să-L slujesc pe Dumnezeu. Aşa că acum mă bucur că mi-a dat această inimă nouă, această dorinţă nouă de a merge şi a-L sluji, de a face voia Lui şi de a trăi pentru El. Uneori sunt încă ispitit, dar ştiu că nu e nimic greşit în asta, a fi ispitit nu înseamnă a păcătui. Chiar şi Hristos a fost ispitit. Ştiu că mă pot întoarce spre Hristos când sunt ispitit. Acest lucru mă mângâie. De asemenea mă mângâie ce spune 1 Corinteni 10:13, Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” Şi am văzut că acest lucru este adevărat oridecâte ori m-am odihnit în puterea lui Hristos pentru a învinge ispita; El m-a ajuat. De fiecare dată, în orice împrejurare, de orice păcat a fost vorba. Dar de fiecare dată când încerc să mă descurc pe propriile puteri, cad. Nu mi-e frică de ce aduce viitorul pentru că ştiu că am fost împăcat cu Dumnezeu prin Isus Hristos, Fiul Său care a suferit şi a suportat mânia lui Dumnezeu pentru mine pe cruce. Ştiu că Isus Hristos m-a salvat de sub puterea păcatului şi El te poate salva şi pe tine. Şi nădăjduiesc că toţi cei care privesc acest video se vor întoarce de la stilul lor de viaţă, de la stilul lor păcătos de viaţă, oricare ar fi acela, şi vor fi împăcaţi cu Hristos, cu Dumnezeu. Aceasta se poate doar prin Hristos, pocăindu-te de păcatele tale, întorcându-te de la ele şi punându-ţi încrederea în Hristos. Aşa cum am făcut eu atunci când am păşit prin credinţă spre Hristos, El m-a luat şi îmi amintesc cât de imposibil mi se părea, dar El a făcut-o.

Şi stau azi aici, o făptură nouă în Hristos, ştiind că El a plătit totul pentru mine la cruce şi mi-am găsit speranţa în El. Dacă nu eşti în Hristos, nu ai nicio speranţă, nu există nicio speranţă pentru tine. Aşa că mă rog să iei în considerare adevărurile pe care le-ai auzit în acest video. Te rog ia în considerare să te întorci la Hristos. Predă-te Lui. Vino la cruce şi lasă acolo toate păcatele tale. Nu înăbuşi adevărul în nelegiuire, cum spune Romani 1. Noi toţi facem acele lucruri. Şi eu am făcut la fel timp de mulţi ani, chiar dacă undeva în mine ştiam că era greşit. Acum uitându-mă în urmă îmi dau seama că a fost greşit şi asta e repulsia aceea pe care am simţit-o la început. Aşa că mă rog ca acest lucru să fie adevărat şi pentru tine, că vei fi iertat în Hristos. El a plătit pentru păcatele mele pe cruce. Păcatele mele trecute, prezente şi viitoare. Doar Hrisos poate face această lucrare pe cruce. Noi nu o putem face.

Tu poţi fi eliberat din păcatul tău, poţi fi salvat cu adevărat, poţi fi cu adevărat eliberat din robia oricărui păcat care te trage în jos. Fie că e homosexualitate, băutură, droguri, adulter, pornografie, sau orice altceva, Hristos te poate elibera din toate acele lucruri. Asta a făcut El la cruce. Romani 4:25 spune că El a fost dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră. Aşa ajungem îndreptăţiţi, prin lucrarea lui Hristos de la cruce. Când cerul priveşte spre noi, când Dumnezeu Creatorul se uită la noi, El mă vede prin Hristos, prin sângele lui Hristos. El vede neprihănirea lui Hristos dăruită mie. Nu e nimic ce fac sau ce voi face. Doar Hristos mă salvează, doar El îmi poate da speranţă, doar El îmi poate aduce bucurie şi fericire adevărată în viata mea, şi nu mă refer la partea financiară. Ci mă refer la adevărata bucurie lăuntrică de a fi împăcat cu Dumnezeu, cu Hristos, de a fi robul Său. Doar prin Hristos am simţit acea condamnare şi vină luată. Fără Hristos nu este nicio speranţă. Dacă nu Îl ai pe Hristos şi nu eşti mântuit, tu înfrunţi mânia lui Dumnezeu, despre orice păcat ar fi vorba, homosexualitate, băutură, alcool, orice. Dacă ai păcătuit o singură dată, ceea ce toţi am făcut, eşti vinovat pentru încălcarea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. Aşa că singura speranţă pe care o ai e lucrarea de răscumpărare a lui Hristos de pe cruce. Deci te îndemn să strigi la Hristos, să strigi la Dumnezeu. Strigă la El să îţi deschidă ochii la adevărul care poate fi găsit în Hristos, la adevărurile Cuvântului Său. Doar El poate. Dumnezeul acestei lumi, care e Satan, te-a orbit să nu mai vezi adevărul şi doar când Dumnezeu te cheamă şi îţi dă jos solzii de pe ochi, atunci vei vedea adevărul care se găseşte în Cuvântul Său. Adevărul care se găseşte în Hristos şi în cruce.

Iar dacă tu cauţi cu adevărat asta, strigă la Hristos. El poate să te salveze şi te va salva. Isus spune că noi trebuie să ne naştem din nou pentru a putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă nu suntem născuţi din nou, nu vom reuşi niciodată, nu-L vom vedea niciodată, nu vom fi eliberaţi din robia păcatului niciodată. Doar prin Hristos, prin regenerare, adică prin naşterea din nou, putem fi salvaţi. Vreau să vă dau un citat din John Newton. Spune: „Nu sunt ce trebuie să fiu. Nu sunt ce vreau să fiu. Nu sunt ce sper că voi fi într-o altă lume. Dar totuşi nu mai sunt ce am fost odată şi prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt.” Şi sunt un păcătos care nu merită nimic, salvat de sub mânia lui Dumnezeu de Isus Hristos, pe cruce. Şi îi mulţumesc Lui în fiecare zi pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine, în împotrivirea mea. Îi mulţumesc în fiecare zi pentru că m-a chemat chiar dacă eu nu ascultam. Chiar când alergam în căile mele, El a continuat să mă cheme şi Îi mulţumesc că m-a salvat şi Îi mulţumesc pentru Hristos şi pentru ce a făcut El la cruce. Şi mă rog ca într-o zi, aceia din voi care mă ascultaţi şi care vă luptaţi cu orice fel de păcat care vă separă de Dumnezeu, să strigaţi către Domnul pentru pocăinţă şi iertare. Să vă pocăiţi şi să vă întoarceţi la Hristos cu adevărat. Dacă nu eşti mântuit, trebuie să îţi cercetezi viaţa şi să vezi că ai nevoie de Hristos şi că nu vei fi niciodată fericit fără El. Te botez în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.

R.C. Sproul – (1) The Holiness of God – Isaiah 6

From the 2007 Desiring God conference. For notes or audio file:  click here for the Desiring God website (www.desiringGod.org)

Text – Isaiah 6:1-8

Isaiah’s Vision

6 In the year of King Uzziah’s death I saw the Lord sitting on a throne, lofty and exalted, with the train of His robe filling the temple. Seraphim stood above Him, each having six wings: with two he covered his face, and with two he covered his feet, and with two he flew.And one called out to another and said,

“ Holy, Holy, Holy, is the Lord of hosts,
The  whole earth is full of His glory.”

And the foundations of the thresholds trembled at the voice of him who called out, while the  temple was filling with smoke. Then I said,

“ Woe is me, for I am ruined!
Because I am a man of unclean lips,
And I live among a people of unclean lips;
For my eyes have seen the King, the Lord of hosts.”

Then one of the seraphim flew to me with a burning coal in his hand, which he had taken from the altar with tongs. He touched my mouth with it and said, “Behold, this has touched your lips; and your iniquity is taken away and your sin is forgiven.”

Isaiah’s Commission

Then I heard the voice of the Lord, saying, “Whom shall I send, and who will go for Us?” Then I said, “Here am I. Send me!” He said, “Go, and tell this people:

‘Keep on listening, but do not perceive;
Keep on looking, but do not understand.’
10 “ Render the hearts of this people  insensitive,
Their ears dull,
And their eyes dim,
Otherwise they might see with their eyes,
Hear with their ears,
Understand with their hearts,
And return and be healed.”

A few (my) notes from the message given at the Desiring God Conference:

  • If we are to desire God, it is imperative that we desire the God who is and not a god of our own imagination and what I’ve appreciated about John’s (Piper) ministry over these many  decades is that he knows who God is. And he doesn’t seek to hide the true God from people for convenience’s sake, but has been relentless and courageous, as we all must be to proclaim and set forth for all the people of God, the character of God in all of His glory.
  • Sproul states that Isaiah 6 is his favorite text that sets forth the holiness of God. Isaiah chapter 6 gives to us the record of Isaiah’s call to be a prophet. In order to be a prophet in ancient Israel it was a lonely task because at the forefront of that vocation was to be a prosecutor of God against people that violated the terms of their covenant with God. So, the life expectancy of a prophet in Israel was about the same as a first lieutenant in combat. It was not a pleasurable enterprise and the land was filled with false prophets, who made the task of the authentic prophet all the more difficult. And the thing that distinguished the false prophet from the true prophet was not simply that the true prophet was faithful to the word that God had given him, but, the true prophet was called directly and immediately by God. That’s why the prophets were so zealous to record the circumstances of their call, which Isaiah has done for us here in this chapter (Isaiah 6).
  • After reading Isaiah 6:1-10: What you have just heard is the unvarnished word of God. This is not an insight delivered from an ancient Hebrew teacher. This is a word that comes from heaven, with all of its inspiration, infallibility and inerrancy. Before which words, we as mortals should tremble. I don’t know what year King Uzziah died, sometime in the 8th century BC, but there is a bit of irony when pinpointing the kink’s demise as corresponding to the same year that a little village was founded across the Mediterranean, the village that would be named Roma. The city that, centuries later would provoke intersection between the force of the mightiest empire of antiquity with the man that was the chief subject of the future prophecy of Isaiah. The year Roma was born Isaiah was commissioned as a prophet of God. (Sproul suggests further reading on King Uzziah in 2 Chronicles ch. 26) Those of us familiar with Chronicles and Kings know that it reads like a rogue gallery, because most of the monarchs in Judah and in Israel were men of unspeakable wickedness and infidelity. We are hard pressed to find even a handful of Godly kings during that period. But, if we were to rate the great kings of that nation, surely David would be accorded first place. And in any important list of monarchs we would include Josiah and Hezekiah. But, we should  never exclude from that list this man who was Uzziah.
  • Uzziah came to the throne when he was 16 years old and he reigned in Jerusalem for 52 years. And, perhaps the only king in the history of the Jewish people, that had greater accomplishments on the battlefield then Uzziah was David himself.   Uzziah built the strength of the military to a level rivaling that of David. His agricultural project reforms brought unprecedented prosperity to the land. And, the Bible says of this king that for most of his reign that he did that which was right in the face of the Lord. Unfortunately, toward the end of his reign he became full of himself and he ended his life like a Shakespearean tragic hero. He got so puffed up with himself that he irrigated  his own province the right to perform the task of the priesthood. And so, he entered with his censor into the temple and moved to offer incense there, which absolutely shocked the priest. It horrified them in fact and they moved one man to stop the king from this act of sacrilege and they pled with him and said, „King, you are not permitted to minister here, in the sanctuary. God has set us apart for that task”. When they protested this intrusion into their domain, Uziiah became furious and demanded they give way so that he could perform what he wanted to do. At that instant God struck him with leprosy and forbade him any further entrance into the temple. He could no longer be the king, he could no longer worship in the presence of his people and he was consigned to solitary confinement in his dying days.
  • So, this man’s 52 year reign ended in shame and in disgrace. However, when he died it was truly the end of an era. And, when a monarch of this duration passes from the scene, there’s a sense of unsettled spirits among the people. They don’t know what the future will bring and I don’t know if that was the psychology that provoked Isaiah to enter into the temple. I don’t even know if he was in the ‘earthly’ temple  or if the vision he records here was a visit into the heavenly temple. In any case, the throne of Israel was vacant.
  • „I saw the Lord sitting upon a throne”- At approx. 14th minute Sproul explains the difference between the word Lord and LORD. LORD Yahweh is the name of God.  Add on Adonai, is the supreme title for God. God has many names in the Old Testament, but, the title that I say, that was most exalted is the title Adonai, which means ‘the one who is absolutely sovereign’. The God who is holy is the God who is sovereign.  He is Adonai, the supreme ruler of heaven and earth. Translation in the New Testament, of the Old Testament’s Adonai is the Greek word Kyrios (κύριος) for the title LORD. And, you know that title can be used in different ways. What is astonishing is that that  title which for the most part is reserved for God in the Old Testament Scriptures, is now given to the Son of God.
  • Philippians 2:9 ‘Therefore God exalted him to the highest place and gave him the name that is above every name,”. What is this name that is above every name? Most people say, „Jesus”. No, that is not what Paul says. The name that is above every name is the name Adonai. The name Kyrios (κύριος), which is given to Jesus. And so Paul concludes that „at the name of Jesus, let every knee bow and every tongue confess that He is Adonai. John tells us that the content of this vision that Isaiah beheld was of the exalted Son of God, on the throne, prior to His incarnation.

  • Verse 1 – „I saw the Lord, sitting on a throne, high and lifted up. The train of His robe filled the temple. In the ancient times, the status of a ruler, the loftiness of a king, in many ways was measured by the stuff and substance of his garments. Were they purple? White, ermine, mink or simply wool? How big was the train of his garment? Here, Isaiah sees a monarch on the throne, high and lifted up and the train of his garment is so massive, that it furls over the sides of the throne into the front of the sanctuary and encompasses the entire interior of the sanctuary. There had never been a king like this before, where the train of his robe would fill the temple. That’s what Isaiah saw as he gazed into heaven.
  • „And above Him stood Seraphim, and what follows is an anatomical description of the seraphim. One of the most remarkable aspects of God’s work of creation is the efficiency with which God makes His creatures. He makes them and shapes them suitable for their environment. When He makes the Seraphim , He creates them with the anatomy suitable for their environment, because the immediate environment of seraphim is the presence of God.  And to be in the presence of God and the presence of His unveiled glory, every moment of the day, requires a certain anatomical apparatus. They’re given 2 wings to cover their eyes. Remember when Moses was on the mountain and he makes the great request; he said, „Lord, let me see your face”. And you know what God said, he said, „Moses, I don’t think you understand what you are asking for. I will carve out a cleft in the rock, I will place you there and I will pass you by and I will pass by you and let you have a momentary glance at my back, but My face shall not be seen. To look upon My face is to die”. Looking into the face of God is banned from our eyes, from the first sin. And the reason why we cannot see God is not because there is an innate deficiency with our eyesight. The problem is not with the eye, it’s with the soul. In the Beatitudes, who is given the promise that they will see God? The pure in heart. They shall see God. Moses’ heart was not yet pure; he wasn’t allowed to see God. We have that eschatological promise that John tells us, „We don’t know yet what we’re gonna be like, but, we do know this, that when He comes, we will be like Him because we will see Him as He is- in His essence. Not by way of some refraction of glory, not by way of a simple burning bush, theophany or pillar of cloud or of fire, but we will see Him as He is (which is called the beatific vision, the vision that will give to our souls its supreme blessedness. But, in the meantime, He remains invisible, hidden from our eyes, inaccessible and His glory is so intense that even when His shekinah is manifested on this planet, to the eyes of the people like Saul on the road to Damascus, he’s blinded by it and it is so glorious in its intensity, that even the angels who are made to live in the immediate presence of God  every day, have to shield their eyes from the brilliance of His glory.
  • With 2 wings he covers his feet. Why that? The feet, biblically, are symbols of creatureliness. Back to Moses when he notices the bush that is burning without being consumed and the voice comes out of the bush saying to him, „Moses, Moses, take off your shoes from off your feet, for the ground on which you are standing is holy ground”. What made it holy? It was the intersection, the visitation when God came into his (Moses) presence. (Moses) your feet are a symbol that you are of the dust. Your frame is of dust and your feet are of clay and in My presence, you cover your creatureliness.  And, even the angels, the seraphim’s in heaven, as exalted as they are, are still creatures, and so they cover their feet in the presence of God.
  • The other 2 wings are for flying. But, the real import of this vision that Isaiah records is not found in the anatomy of the seraphim, but in their message. ‘One called to another’, I imagine that this was some heavenly chorus, ‘Holy, Holy, Holy is the Lord of Hosts”- the God of the heavenly armies- the whole earth is full of His glory (his weightiness, his substance, his majesty- that provokes the angels to sing, „Holy, Holy, Holy”, what we call the three time holy. What’s the significance of that to the Jew? If they wanted  to express emphasis they used  repetition. Paul and also our Lord did it all the time. Do you notice that the seraphim’s don’t say that „God is holy”. Nor are they content to say that He is „Holy, Holy”. But the heavenly song that celebrates the character of God, declares that He is „Holy, Holy, Holy!” You see, taken now to the 3rd degree, taken now to the superlative degree, nowhere else in Scripture is an attribute of God elevated to the 3rd degree. The Bible does not say „God is love, love, love”. Or „mercy, mercy, mercy”. Or „justice, justice, justice”. Or even „sovereign, sovereign, sovereign”. But, that He is „Holy, Holy, Holy”. (40 th minute with 20 more minutes to go)

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari