Pentiscostalismul Românesc – Istorie şi Perspective Valeriu Andreiescu

Valeriu Andreiescu Jurnalul Pleroma-

De la SCRIBD

Vezi aici  interviul integral la PASI.RO cu istoricul Valeriu Andreiescu – Dr. Valeriu Andreiescu este una din cele mai strălucite voci ale creştinismului contemporan. Absolvent al Facultăţii de Istorie din Bucureşti, specializarea Istorie Universală Antică şi Arheologie, fratele Andreiescu a colaborat cu mai toate şcolile biblice, atât din ţară cât şi din străinătate. Alături de unul dintre cei mai mari istorici creştini, Vinson Synan, dr. Andreiescu a publicat lucrarea „Tradiţia mişcării penticostale”, o sinteză unică a mişcărilor carismatice ale secolului XX.

A predat la primul liceu creştin de la Timişoara. În perioada 1996-1997 a fost profesor atât la Institutul Biblic Creştin de la Bucureşti cât şi la Facultatea Betania de la Arad şi la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti. A ieşit oficial la pensie în octombrie 2005, dar încă predă cu mult entuziasm în actualul ITP Bucureşti.

CUM s-a raspandit Biserica Penticostala?

La 1922, datorită experienţei cu Duhul Sfânt a familiei unui predicator baptist, Gheorghe Bradin, a luat fiinţă prima biserică penticostală. El era predicator baptist la Cuvin şi locuia în satul alăturat la Păuliş, judeţul Arad. Prima biserică penticostală prin luna decembrie a anului 1922 avea deja 30 de membri. A existat a doua biserică chiar la Cuvin şi după aceea s-au răspândit în tot judeţul Arad. În mod independent a început o mişcare penticostală printre românii şi saşii din jurul oraşului Mediaş, iar un alt focar penticostal a apărut în mod independent chiar şi în Bucovina. Totuşi, centrul de la Arad este cel de la care s-a răspândit penticostalismul în România. Aşadar, putem spune că Bradin, care a ajuns şi primul preşedinte al Cultului Penticostal din România în mod oficial la 1950, este reprezentantul centrului de la Arad, ce s-a transformat mai apoi în mişcare penticostală naţională.
Au fost şapte baptişti români care în America au experimentat botezul cu Duhul Sfânt pe la 1921, ei au scris la rudele lor din Păuliş şi Cuvin, şi în felul acesta a aflat Gheorghe Bradin de Mişcarea Penticostală.

Unde este originea pe plan mondial a bisericii penticostale?

Ca origine, în Mişcarea Penticostă sunt două linii. Există penticostalismul care se trage din Mişcările de Sfinţire, şi toate mişcările penticostale apărute în America sub numele Biserica lui Dumnezeu, se trag din Mişcările de Sfinţire, adică din metodiştii secolului XVIII. Altă linie se referă la baptiştii care susţineau doctrina voinţei libere adică împotriva predestinării. Penticostalii din România se trag din aceşti penticostali-baptişti. Originea noastră baptistă a asigurat penticostalismului din România caracterul lui evanghelic, pentru că baptişii erau în perioada respectivă în România cultul cel mai solid, din punct de vedere biblic, lucru pe care l-au moştenit şi penticostalii de la ei.

Care sunt diferenţele fundamentale între gândirea penticostală

românească şi gândirea penticostală la nivel mondial?

Este într-adevăr o influenţă ortodoxă în penticostalismul românesc, care poate să aibă aspecte bune, pentru că este o poartă spre populaţia majoritar ortodoxă. Protestantismul din Occident are anumite puncte comune cu romano-catolicii, care au reprezentat contextul religios în care s-au format cultele protestante şi apoi penticostalii. De altfel, există un număr foarte mare de penticostali sau harismatici romano-catolici pe plan mondial, ei se numesc în prezent „Mişcarea de reînnoire în Duhul”. În Statele Unite există câteva mii de penticostali ortodocşi sau harismatici ortodocşi, după câte ştiu, nu sunt români printre ei, sunt ortodocşi americani de altă origine etnică: greci, ucrainieni, ruşi.
În ceea ce priveşte România, au existat botezuri cu Duhul printre ortodocşi, dar nu s-a format o mişcare ortodoxă de tip harismatic aşa cum există de exemplu Oastea Domnului, o mişcare ortodoxă înrudită mult cu evanghelicii. O ramură a acestei mişcări face parte chiar din Alianţa Evanghelică Română.

Unde se manifestă influenţa ortodoxă în gândirea penticostală?

Penticostalii din România au o influenţă ortodoxă în două direcţii. În primul rând, o tendinţă de a considera slujitorii ordinaţi ai Cultului Penticostal ca fiind reprezentaţi ai preoţiei Vechiului Testament. Lucrul acesta este prevăzut chiar şi în Mărturisirea de Credinţă a Cultului Penticostal din România. Preoţia specială le conferă pastorilor penticostali o poziţie specială faţă de preoţia generală. Pe acest plan, suntem înrudiţi măcar într-o oarecare măsură, cu modul în care concep ortodocşii preoţia. Sigur că diferenţele sunt mai mari decât asemănările, dar putem spune că există o doctrină despre preoţia specială în Cultul Penticostal, care nu există în majoritatea denominaţiunilor penticostale occidentale.
O altă asemănare este legată de modul cum sunt înţelese tainele bisericeşti ca Cina Domnului sau Botezul. Există o înţelegere semi-sacramentală, se numeşte sacrament sau taină bisericească şi reprezintă un act de cult, care, conform tradiţiei bisericeşti, are o putere prin el însuşi. Evanghelicii şi penticostalii, evident că, nu cred că puterea actelor de cult se manifestă prin ele însăşi, dar cred că se manifestă puterea prin puterea credinţei iar această putere este totuşi o putere specială, nu este un simplu simbol. Deci, Botezul nu este un simplu simbol al pocăinţei, Cina Domnului nu este o simplă comemorare a morţii Domnului Isus Hristos, ci au o putere mai mare. Prin asta, penticostalii se deosebesc de majoritatea denominaţiunilor şi grupărilor penticostale de tip evanghelic din SUA sau Europa de Vest, care acordă actelor de cult o semnificaţie pur simbolică.
Deci, există nişte diferenţe cu caracter formal, dar care nu afectează conţinutul Evangheliei şi al doctrinelor penticostale româneşti.

 Importantă experienţei Botezului cu Duhul Sfânt pentru Biserică
Fără puterea Duhului Sfânt bisericile evanghelice intră în declin. Acest fapt a fost dovedit în cursul istoriei. Este foarte important ca biserica să aibă membrii botezaţi cu Duhul Sfânt. Predând istoria bisericească universală, mi-am dat seama că declinul bisericii de la reformă încoace, secularizarea Bisericii, dacă putem spune aşa, [unii vorbesc chiar de descreştinarea ţărilor cu tradiţie creştină], se datorează faptului că, în curentul principal al cultelor protestante nu a existat putere spirituală. Deci, puterea spirituală s-a manifestat chiar în timpul reformei şi după aceea, dar pe o linie marginală. Lucrul acesta a dus la răcirea bisericilor protestante şi a fost necesar ca Focul Sfânt să impulsioneze trezirile spirituale începând cu sfârşitul secolului XVII, iar trezirile spirituale au fost direcţia pe care a crescut Biserica adevărată, aceasta nu se poate identifica cu o naţiune, sau cu o Biserică Universală Vizibilă.
Interviu realizat de Mihai Chiriguţ şi Carmel Ciurdaş
Citeste interviul in intregime aici http://www.pasi.ro/revista/numarul16
Reclame

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: