Implicarea Misiunii Genesis in Biserica fratilor leprosi din India

de Ilie U. Tomuta
Desi  vizita mea in India era pentru a participa la cea de a sasea Conferinta a bisericilor persecutate, ce urma sa aibe loc in orasul Coimbatore. Am plecat cu cele mai mari emotii pe care le-am trait vreodata. Plecam spre o lume necunoscuta, despre care cei mai multi stiu numai lucruri groaznice. O calatorie cu avionul de circa 34 de ore. Cu aceasta ocazie Dumnezeu mi-a dat harul sa petrec 5 zile intr-un orfelinat ce numara peste 500 de fete ramase orfane de la parinti ce au murit ca si martiri, orfelinat deschis de Dr. P.P. Job. Cu aceasta ocazie am auzit despre leprozeria din Coimbatore si impreuna cu inca doi slujitori, Rev. Aurel Balici si Rev. Constantin Lupancu am pornit  sa ajungem la locul dorit. La orice pas ne-am confruntat cu tot felul de pericole. Zgomotele infernale ale masinilor ma infricosau.
Puzderie de oameni peste tot asa incat aveai impresia ca oamenii sunt gata sa te calce in picioare. Mijloacele de locomotie claxonau care mai de care, scotand sunete de parca toata lumea mergea spre infern, pana si cei ce circulau pe jos aveau felul lor de a-si folosi gura ca pe niste claxoane. Ma intrebam nedumerit:  “Ce caut eu acolo”?  Voi mai ajunge oare acasa in sanul familiei?
Vedeai oamenii ce foloseau un anume fel de motociclete pe care incaleca toata familia plus desagii incarcati cu de ale mancarii. Bovina, animalul sfant, circula si el pe aceeasi uliti cu mai multe sensuri, fara sa tina cont de ceea ce era in jurul ei. Se oprea des in mijlocul drumului privind spre multime de parca ar fi intrebat: “incotr-o alearga atata puzderie de om”. Nimeni nu avea nici cel putin curajul sa o roage sa se miste din mijlocul soselei. Era o vita sfant  pe care nu aveai voie sa o superi. Doar la libera ei alegere traficul se misca catusi de putin. Ori incotro ne intorceam privirea vedeam  ruina ca dupa razboi. Ni s-a spus ca ne apropiem de locul unde erau leprosii izolati. Incepusem sa auzim un fel de zgomot ce nu putea fi definit  daca era planset  sau un fel de cantec de al lor. I-am zarit si in cateva minute am si ajuns in fata lor.
Cand am coborat din masina in fata mea era un copilas ce avea in manutele lui o grilanda mare din flori naturale. Mi-a facut semn de a ma apleca ca sa mi-o puna pe gat. Am izbucnit in lacrimi cu ochii pironiti spre aceea fiinta nevinovata.  As fi vrut sa-l imbratisez, sa-l mangai dar nu se putea. Ne-am indreptat spre locul unde erau ei. Era o incapere lunga ca si un tren cu multe usi in fata carora stateau ei. Unora le lipsea parte din maini, altora parte din picioare, altora ochiii, altora nasul sau urechile si altii cu rani interioare ce erau pana la os. Am intrat intr-o incapere mica care era destinata ca si loc de inchinare pentru ei.
In interiorul acelei  camere  era o masa acoperita cu ceva panza brodata foarte frumos iar deasupra era o Biblie mare(am inteles ca era Biblia bisericii lor.) Langa noi era pastorul lor un om cu o privire foarte induiosata care a anuntat  inceperea programului cu o rugaciune pe care nu am s-o uit niciodata. Un barbat a cerut sa cante o cantare. Era orb si mainile erau fara degete, doar niste cioturi ce le lovea deolalta. Canta cu toata inima in timp ce obrajii erau brazdati de lacrimi. Ce poti spune in asemenea situatii?
Ma simteam slab spiritual privind la modul lor de inchinare. Am deschis Scriptura, dar mi se parea ca toate paginile erau albe. Nu stiam deloc ce sa  le spun. Mi-am stapanit plansul incercand sa le spun  ca o sa vina o zi cand ei toti vor arata altfel si ca-L vor vedea pe Isus asa cum este si ca asta le va fi indeajuns.
S-a declansat un plans care semana mai mult a bucurie decat a tristete. A fost destul de greu pentru pastor a-i opri din plans si strigatele de Aleluia. Ne-am pregatit sa plecam, dar nu inainte de a le lasa darurile pregatite, daruri ce acopereau nevoile lor pentru o anumita perioada. Impreuna cu ceilati doi pastori romani ne-am despartit  de ei. Ne-au condus cu privirea pana departe. Dupa ce ne-am urcat in masina  s-a lasat o liniste deplina. Toti eram profund impresionati de cele vazute.
Personal multumesc lui Dumnezeu pentru harul de a vizita aceasta leprozerie. Prin grija Misiunii Genesis am reusit  sa intreprind o a doua calatorie impreuna cu Pastorul Florin Cimpean si fratele Petru Amarei, Presedintele Televiziunii Romane din Chicago. Astazi suntem recunoscatori lui Dumnezeu pentru harul de a fi partasi la o asa lucrare.
Cu ajutorul lui Dumnezeu si al dumneavoastra incercam sa fim o binecuvantare pt. cei de acolo.
Ma rog ca Dumnezeu sa sensibilizeze si inimile dumneavoastra si sa fiti o binecuvantare pentru aceste fiinte.
Poate veti spune:
Nu sunt de-ai nostrii sau … ce conteaza putinul nostru pentru asemenea nevoi uriase 
sau… cine stie ce alte motive.”
Dati-mi voie sa va raspund la asemenea ganduri.
· Ei sunt de-ai nostrii.
· Ei sunt madulare in trupul lui Christos cum
suntem si noi.
· Cristos, cand a murit pe cruce a platit acelasi pret  atat pentru noi cat si pentru ei.
· In ochiii lui Dumnezeu avem aceeasi valoare.
· Iar apoi nu uitati ca vom mosteni Imaratiaia lui Dumnezeu impreuna cu ei.
Diferenta este ca noua ni s-a dat harul sa ne nastem sanatosi, (atat noi si copiii nostrii). Ni s-a dat harul sa traim intr-o tara binecuvantata, intr-o tara in care din pricina belsugului unii uitam  de Dumnezeu.  Ei traiesc in cele mai cumplite conditii materiale, dar in schimb cu o credinta de nezguduit.
Sa nu uitam: “Cine da un pahar de apa cuiva in Numele Domnului Isus nu-si va pierde rasplata.”
Poate ca Dumnezeu nu-ti cere sa mergi acolo dar poti face altceva.
Pune-i pe lista ta de rugaciune sau fa ceva pentru a li se putea asigura painea cea de toate zilele
Inainte de a incheia aceste randuri as dori sa inalt o
rugaciune la care sa spui si tu “Amin”.
Poza de jos: Fara degete, totusi acesti frati lucreaza in gradina de zarzavaturi.
Tata Ceresc, te rog da-mi o imagine clara a lucrurilor pe
care vrei sa le realizez in aceasta viata. Iarta-ma ca de
atatea ori sunt mai ingrijorat de mine insumi , (care o duc foarte bine ), decat de cei ce mor de foame.
Ajuta-ma sa vad clar principiul dupa care lucreaza dragostea Ta.
Tu i-mi dai fara sa ma obligi sa dau. O faci pentru ca ma iubesti.
Deschide-mi ochiii sa vad cum arata lumea in realitate, sa vad nevoile altora. Vreau
sa fiu parte din ceea ce faci Tu pentru a-i ferici pe cei oropsiti. Vreau sa raspund pozitiv la strigatele celor in nevoi. Amin!
Orice donatie pe care doriti sa o faceti poate fi
trimisa pe adresa:
GENESIS  ROMANIAN  MISSION
1713 W Sunnyside Avenue
Chicago, Il 60640
 
Cu specificatia:
“Fratii leprosi din India”
Genesis Mission Lepers

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: