O Ce Veste Minunata

Jesus birth

Se apropie sarbatoarea de Craciun. Ca in fiecare an, oameni de pretutindeni, se pregatesc cum pot ei mai bine pentru aceasta zi importanta. Familiile imprastiate peste tot, in toate colturile tarii, ba chiar ale pamantului, se aduna laolalta sa sarbatoreasca  impreuna aceasta sarbatoare minunata. Peste tot se vad strazile impodobite cu lumini de Craciun de toate culorile si care stalucesc in noapte. Brazi de Craciun sunt impodobiti, in mijlocul pietelor, la mall-uri, prin toate magazinele care ne imbie cu colinzile lor si cu atmosfera acestei sarbatori si ne indeamna sa cumparam acele cadouri care dorim sa aduca un zambet de bucurie pe fetele celor iubiti ai nostri. Casele noastre sunt si ele frumos impodobite, cu aceleasi lumini de Craciun care ne incanta la privire, vedem peisajul scenei cu ieslea de la Betleem presarata cu multa grija pe iarba din fata multor case care vrea sa ne spuna despre dragostea de sus ce ni s-a dat in dar.

Oamenii la despartire se saluta cu salutul „Merry Christmas” ce ne da sa intelegem ca au primit in inimile lor vestea buna a Celui ce s-a nascut pe pamant pentru noi. Colindatorii te surprind placut atunci cand ii vezi ca apar din mijlocul multimii pe la mall-uri sau prin locuri neasteptate si unul cate unul, apoi toti in cor canta si dau inchinare si il slavesc pe Pruncul Isus Christos. Esti inundat de o bucurie pe care nu o poti stapani, iar cei multi trecatori sau cumparatori care se perinda pe acolo se opresc cu mare placere si se ingramadesc laolalta ca sa auda aceste colinde minunate care vestesc Nasterea Domnului nostru.

Jesus is King

Bisericile au programe speciale pentru aceasta sarbatoare, si ne invita cu placere ca sa avem parte impreuna la aceasta bucurie, si sa aducem si pe altii care de obicei nu calca in biserici sa vie si ei sa dea cinste Domnului Isus. Este o atmosfera de sarbatoare, este sezonul de Craciun care inspira pace si bucurie intre oameni. Ne aminteste despre darul lui Dumnezeu,  un dar care ni s-a dat noua oamenilor atunci cand L-a trimis pe Fiul Sau Isus Christos sa se nasca intr-o iesle din Betleem, un sat mic si neinsemnat. Dumnezeu a trimis un inger sa spuna pastorilor vestea buna, vestea ca s-a nascut un Imparat, iar magii calauziti de o stea au venit de la Rasarit cu daruri pentru a se inchina acestui Imparat nou nascut. Si deodata o oaste cereasca de ingeri s-a unit laudand pe Dumnezeu si zicand: „Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui” (Luca 2:14).

Sa dam si noi lauda si cinste acestui mare Imparat Isus Christos si sa dam de veste toturor acelor care inca nu-L cunosc. El a venit la noi ca sa ne de-a pacea, sa ne umple inima de bucurie, sa ne de-a speranta vesniciei, si sa locuiasca in inimile noastre. Acesta este darul fara de pret pe care Dumnezeu ni l-a dat noua celor care odinioara eram pierduti si fara nici o nadejde. Este vestea cea buna care sa rasune peste intreg pamantul, ca intr-o zi ca astazi, cu peste 2000 de ani in urma s-a nascut Acela fara de inceput, cel care vrea sa ne mantuie de la pierzare, si sa ne duca in Raiul sau acolo unde nu va mai fi noapte, nici plansete, nici dureri, nici chinuri,nici neajunsuri, nici moarte, ci vom trai vesnic impreuna cu Imparatul nostru Isus Christos!

Mergeti si duceti pretutindeni vestea cea buna si minunata si dati slava Imparatului! Este sarbatoare, sarbatoarea bucuriei, sarbatoarea sfanta a Craciunului, Nasterea Mantuitorului, sa ne bucuram si sa ne veselim cu totii caci El a venit la noi!

Va dorim la toti un „Craciun Fericit” si „Merry Christmas”

– O scriere de A.C.-

Matei 16:15

 Apoi le -a zis: ,,Duceţi-vă în toată lumea,

şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: