Traian Dorz si Vivaldi – Primavara

Vezi si Costache Ioanid – Primavara aici

Primăvară

Primăvară… toată firea simte-adânc fiorul dulce
A vieţii ce renaşte şi putere nouă-aduce!
Inima-n adâncu-i simte tainic farmecul vieţii
Bucuria renăscută din frumseţea tinereţii.

Iată primăvara vine! Gheaţa iarăşi se topeşte,
O viaţă nouă-ncepe-n tot ce mişcă şi vorbeşte!
— Iată iar pădurea-i cântec, câmpul flori iar cerul, sfântul
Lasă ploaia ce-nverzeşte veselind întreg pământul!

— Iată, iarăşi cald şi dulce vânt de miazăzi adie
Zboară iarăşi rândunele şi-nfloresc cireşii-n vie,
Ies iar florile prin frunza veştedă din alte toamne
— Cât de mari şi minunate-s lucrurile Tale Doamne!

Ah, aşa e şi-n viaţa noastră cea duhovnicească:
Vântul Duhului când suflă toate-ncep să se trezească:
Inima-şi deschide poarta pentru Domnul biruinţii,
Ochii plâng şi caldă curge sfântă lacrima căinţii;

Sufletul tresare dornic după viaţa cea curată
Iar din ceruri plouă sfântă pacea binecuvântată
Şi nu-i glas să poată spune cât e, cât de fericită
Viaţa nouă, viaţa sfântă, viaţa Domnului jertfită!

În iubire te simţi una cu toţi oamenii deodată
Duhu-i numai bucurie inima-i lumină toată
Şi-atunci orişiunde-n lume ar vrea Domnul să te poarte
Simţi că-i numai fericire şi-n viaţă şi în moarte.

Traian Dorz

 

Asculta aici Vivaldi – Anotimpurile

Primavara 0:00
Vara 10:31
Toamna 20:59
Iarna 32:48

Costache Ioanid – PRIMAVARA de 1 Martie

PRIMAVARA de Costache Ioanid

Atâtea păsări cântătoare
atâtea flori în lung şi-n lat!
Ori nu-s acestea toate oare
spre slava Celui Înviat?

Ce înţelept şi prin ce lege
aduce-atâtea frumuseţi,
de nu nemuritorul Rege
maestrul făuritor de vieţi?

Un ghiocel din muşchi se-arată
şi-un strop de rouă dă-n vileag.
Nu-i oare lacrimă curată
de bucurie şi de drag?

Mireasma dulce şi jilavă
din liliac şi din salcâm
ce-i alta decât imn de slavă
către-al tăriilor tărâm?

Ce vrea să spună fulguirea
ce-mbracă ramuri de cireşi,
de nu-i în ea neprihănirea
celui Ales între aleşi?

Sub soarele ce se răsfrânge
lalele roşii ies pe grui.
Nu-s oare stropii cei de sânge
ce-au picurat sub paşii Lui?

Iar când se-nalţă-ntre boschete
narcise galbene în zori,
nu-s oare tainice trompete,
nu-s oare crainici vestitori?

Atâtea păsări cântătoare
atâta soare revărsat!…
Ori nu-s acestea toate oare
un larg
„CRISTOS A ÎNVIAT!” ?

nitaviorel1

Flori de primavara

GRUPUL PELERINI- Tu n-ai asemanare

Raul si Raluca Ursan – Mireasma de Flori

Florin Ianovici – Adevărata faţă a realităţii – Săptămîna de Evanghelizare Biserica Gloria Arad – Bujac

VEZI PAGINA Florin Ianovici PREDICI aici

Florin Ianovici

Text Daniel 5:1

5 Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui, şi a băut vin înaintea lor. Şi în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint, pe cari le luase tatăl său Nebucadneţar din Templul dela Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. Au adus îndată vasele de aur, cari fuseseră luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. Au băut vin, şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fer, de lemn şi de piatră.

În clipa aceea, s’au arătat degetele unei mîni de om, şi au scris, în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mînă, care a scris.Atunci împăratul a îngălbenit, şi gîndurile atît l-au tulburat că i s’au desfăcut încheieturile şoldurilor, şi genunchii i s’au izbit unul de altul. Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cetitorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvîntul şi a zis înţelepţilor Babilonului: ,,Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi -o va tîlcui, va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gît, şi va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei.„ Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n’au putut nici să citească scrisoarea şi nici s’o tîlcuiască împăratului. Din pricina aceasta împăratul Belşaţar s’a spăimîntat foarte tare, faţa i s’a îngălbenit şi mai marii lui au rămas încremeniţi.

10 Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvîntul şi a vorbit astfel: ,,Să trăieşti vecinic, împărate! Să nu te turbure gîndurile tale, şi să nu ţi se îngălbenească faţa! 11 În împărăţia ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, s’au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l -a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, Haldei, ghicitori, 12 şi anume, pentrucă s’a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltşaţar, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tîlcuiască visele, să lămurească întrebările grele, şi să deslege lucrurile încîlcite. Să fie chemat dar Daniel, şi el îţi va da tîlcuirea!`

Florin Ianovici:

In ultimul timp am inceput sa-mi pun intrebari pe care nu mi le-am mai pus inainte. Cand eram tanar, mai mult alergam, fara sa intreb prea multe in viata. Acuma, de la o bucata de vreme alerg mai putin si ma gandesc mai mult. Stau si ma uit la oameni si am vazut multe fete, unele triste. Am vazut oameni veseli. Am vazut oameni care sunt imbracati bine, arata frumosi. Am vazut oameni care stralucesc in conversatii. Am vazut oameni la care alti oameni privesc si spun; Ce om, ce realizari. Ma gandesc in aceasta seara, oare dincolo din ceea ce se vede, nu o fi mai mult de atat? Oare dincolo de un zambet pe care uneori il avem, este mai mult de atat? La un moment dat, intr-o dimineata, un om al lui Dumnezeu era atat de necajit, de speriat, cand a iesit afara a vazut o oaste siriana care-l impresurase. Ii impresura-se pe amnadoi, era cu profetul Elisei. Speriat, a zis, „Suntem pierduti, nu mai avem nici o sansa. Elisei s-a uitat spre el calm. A zis, „Ceea ce vezi tu nu e totul.”

Dar, daca ceea ce traim noi nu e totul? Dar, daca alergarile noastre si alegerea noastra nu sunt totul? Dar daca dincolo de ceea ce se vede este ceva mai mult? V-ati gandit vreodata la lucrul acesta? Dar daca dincolo de ceea ce pretuim noi si iubim cu atata inflacarare si ardoare, exista lucruri mai importante? Daca trecerea anilor, daca trecerea zilelor, in iuresul acesta pe care noi il vedem, daca ne apropie de ceva, care s-ar putea numi „adevarata realitate”? Stau de vorba cu oamenii si imi spun, „Pastore, asta e realitatea.” Si folosesc aceasta sintagma sa-si argumenteze anumite alegeri. Altii, obositi de viata, suparati de multe ori, deznadajduiti pun umerii in jos si spun, „Asta-i realitatea.” Ba, inca avem si noi un post de televiziune,, care zice „Asta-i realitatea”. Eu va intreb in aceasta seara: Care este realitatea? (07:08)

Un om, care ers stapanul universului aproape vazut, un om puternic, un imparat mare- bautura, chef, petreceri, viata frumoasa. Parea ca nimic nu-l poate tulbura. Nici o ingrijorare. Toti, o mie de mai mari, o mie de capetenii, de oameni care aveau insemnatate. Stateau impreuna cu el si ii spuneau: Tu esti cel mai bun, cel mai valoros. N-am vazut nimeni sa-i spuna vreun cuvant potrivnic. Ai putea spune: E visul oricarui om. Sa stai, sa ai un palat. Sala aceasta de ospat a recreat-o Sadam Husein, pentru cei ce nu stiti. Avea 50 m lungime, 25 m latime si 17 m inaltime. Sadam Husein a zis ca daca poate reface sala asta, va simti si el gustul fericirii.

Ma uit in seara aceasta la dumneavoastra, oameni care stau cu privirea in jos, tristi, la care alti oameni privind spun: Ce oameni tristi. Oare? Oare lacrimile pe obraz sunt intotdeauna semnul infrangerii si zambetul este intotdeauna semnul biruintei? Oare rasul inseamna ca intotdeauna in viata ne este bine? Oare imbracatul frumos inseamna intotdeauna ca suntem frumosi? Oare cantatul la biserica inseamna intotdeauna ca ne bucuram de Dumnezeu? Oare tacerile noastre inseamna intotdeauna ca nu avem rapsunsuri?

In aceasta seara, iubitii Domnului, ma prostern inaintea unui Dumnezeu, care ne face cunostinta cu adevarata realitate. Ca, dincolo de ceea ce vezi exista lucruri mai importante pe care nu le vezi, decat daca vei voii sa le vezi. Dincolo de ceea ce am fost invatati, exista lucruri pe care numai daca vrei sa le inveti, le vei invata. In aceasta seara, ii multumesc lui Dumnezeul nostru din cer, ca Dumnezeu spune: Nu ma feresc de intrebarile grele. Biblia spune ca in momentul in care s-a facut prezentarea lui Daniel- prezentarea lui Daniel a fost de genul urmator: Nu un om care sa ia parte la lucrurile simple, nu un om al ospaturilor, nu un om care sa fi stat sa bea impreuna cu ei, nu un om care sa ii ridice osanale unui imparat. el era chemat in momentul cand oamenii aveau intrebari grele si era nevoie de o pricepere, dincolo de priceperea care este obisnuita.(10:02) In aceasta seara as vrea sa va vorbesc despre adevarata fata a realitatii in trei puncte simple:

1 . Adevărata faţă a păcatului

Ceea ce lipseste astazi, din ce in ce mai mult este sa constientizam care este adevarata fata a pacatului. Spune Biblia ca Belsatar cu cei ce erau in sala stateau la un chef, un ospat. De ce? In ce context? Undeva, la 80 km distanta, una dintre cele mai importante cetati cazuse. Exista un razboi, pornit de catre Cir asupra imperiului babilonian. Persanii au pornit cu razboi si in fruntea armatei Persane era Darius. La 80 km distanta, una dintre cele mai importante cetati, cetatea imparatului (pentru ca Belsatar era coregent) cazuse. In momentul acela Belsatar a ales urmatoarea strategie. A zis: Sa stie intreg poporul ca noi nu putem fi cuceriti. Si ca poporul sa inteleaga ca noi nu avem de ce sa ne temem de razboiul acesta, noi vom porni o petrecere. Si o vom tine intr-o petrecere si o veselie. Ceea ce facem noi este pur si simplu sa lasam la o parte razboiul, sa lasam ceea ce este in afara zidurilor si noi sa stam aici si sa ne simtim bine si sa petrecem bine, pentru ca mai mult decat ceea ce este nu trebuie sa ne preocupe.

In acea sala era o petrecere. Darius se apropia cu armata de aceasta cetate a Babilonului. O cetate cu ziduri inexpugabile, o cetate care era socotita una dintre minunile lumii. O cetate de necucerit din punct de vedere al strategiei militare, cunoscute la cea vreme. Cetatea aceasta avea provizii pentru cel putin 20 de ani. Puteau sa stea sa manance linistit 20 de ani, pentru ca o cetate de obicei cade prin infometarea celor asediati. Cand nu reusesti sa darami cetatea, de obicei, oamenii din launtru cedeaza pentru ca nu pot strange atat de multe provizii. Babilonul nu era asa. Aveau provizii pentru 20 de ani. Ba inca, undeva pe la nordul cetatii, curgea raul Eufrat. Intra in cetatea Babilon pe dedesupt si iesea pe undeva pe la sud. Aceasta intrare de la raul Eufrat asigura apa potabila. Pur si simplu spuneau: Nu ne paste nici un pericol, nu putem pati nimic. Totul este asigurat in viata, nimic rau nu are sa se intample. M-am asigurat ca toate lucrurile imi merg bine.

Numai ca, ceea ce se intampla este ca generalul Darius s-a gandit si a avut o strategie neasteptata. S-a uitat si a zis, „Cetatea aceasta este strabatuta de raul Eufrat, haideti sa sapam un canal pe langa raul Eufrat, pana la intrare in cetate. Si au sapat un canal. A deviat intreg raul Eufrat, care a intrat in acest canal si propriu zis, in cetate, raul Eufrat n-a mai intrat. Problema este ca debitul raului este destul de mare si au intrat caii prin ecluze. Si in timp ce ei stateau si ziceau: Nimic nu ne poate atinge, si noi suntem pur si simplu in adapostul oricarui pericol, undeva pe sub cetate tropaia ostirea inamicului. Si au intrat caii armatei Persane nestingheriti.

A. Pacatul te orbeste

Si ceea ce iti ascunde in viata pacatul este urmatorul lucru: Totul la suprafata pare bine. Sunt foarte multi oameni care se apara, in discutiile care eu le port cu ei si imi spun: Mie imi merg lucrurile bine. Poti sa stai in sala, sa petreci, sa fi vesel, imbracat frumos, viata iti merge intr-o oarecare masura. Ce insa pacatul nu neva spune niciodata este ca pacatul nu incepe cu acoperisul in distrugerea in care o face, ci incepe cu temelia, cu fundatia. In timp ce toate lucrurile la suprafata sunt inca bune, pacatul intotdeauna va surpa in tacere temeliile si fundatiile a ceea ce inseamna viata. Sus, in sala era zgomot de pahare. Sus, in sala era veselie, betie, sus in sala era petrecere si jos, acolo la temelie, oastea inamica, in tacere pregatea nimicirea. Sangele celor din cetate, in acea seara de pomina a ajuns pana la glesnele cailor- spun istoricii. Pentru ca, intr-o zi pacatul isi va arata coltii hidosi si va face ceea ce a avut de prima data in gand: Sa te distruga total. (15:24) E o chestiune de zile, de saptamani, de luni.

Intotdeauna, primul lucru pe care-l face pacatul este orbirea ochilor. Intotdeauna, ceea ce vrea pacatul sa ne faca este sa ne puna ceva ochelari de cal pe ochi si nici odata sa nu vedem lucrurile asa cum sunt ele. Nu exista ca mai devreme sau mai tarziu sa nu platim but alegerilor pe care le facem in viata. Am vazut oameni care o viata intreaga au fumat tigara dupa tigara, pachet dupa pachet si apoi suparati la 50 de ani ca s-au trezit cu un cancer la plamani si au zis: De ce Doamne? Pentru ca tot timpul, pacatul va sapa la temelie si intr-o zi va veni nota de plata. Vreau din toata inima sa constientizam ca in timp ce viata noastra poate inca sa arate bine, in timp ce viata noastra poate inca sa arate stralucitoare, in timp ce inca poate facem bravada inaintea oamenilor, undeva la temelie sapa ceea ce numai tu si Dumnezeu stiti. Ca primul lucru pe care il face intotdeauna pacatul este sa te orbeasca.

B. Pacatul te surzeste

Al doilea lucru pe care-l face pacatul – Stiti cine a fost mai inainte de Belsatar? Bunicul lui, pe nume Nebucadnezar. Intr-o zi Dumnezeu s-a uitat la Nebucadnezar si ia dat un vis. Visul la tulburat foarte tare si nu sa gasit nimeni sa i-l talmaceasca, in afara de acelasi Daniel, pe care il vedem prezent si acuma. Biblia spune ca imparatul a visat un chip, care era din aur, bratele si pieptul erau din argint, soldurile si picioarele erau din arama. Si apoi jos, incheieturile, propriu zis laba piciorului era din lut amestecat cu fier. Si a venit Daniel si a zis: Chipul de aur esti tu, apoi urmeaza o alta imparatie mai slaba, si o alta imparatie mai slaba, si la sfarsit fier amestecat cu lut inseamna prabusirea imparatiei. Baga bine de seama, toate lucrurile se duc spre un lucru final. Dumnezeu din cer i-a zis lui Nebucadnetar, bunicul lui Belsatar: Din pricina mandriei tale, Dumnezeu din cer, in sfatul Lui, a hotarat ca tu sa fi prabusit de pe tron. Intr-o zi, mergand imparatul acesta pe zidurile Babilonului a zis: Oare nu este aceasta cetatea mare pe care mi-am facut-o eu? Si Biblia spune ca Dumnezeu l-a lovit cu o boala numita licantropie. O boala ciudata, care-l transforma pe om, il face pe om ca sa se comporte ca si animalele. Spune Biblia ca o perioada de timp, imparatul acesta a fost in rand cu animale. A trecut ani pana Dumnezeu si-a facut mila iasrasi de el. Intotdeauna in viata, ne-a spus mama si tata si pastorul, si vecinul, Dumnezeu a trimis un inger in viata noastra care sa ne spuna, „Nu vrei sa asculti? De ce crezi ca esti mai destept tu decat Dumnezeu? De ce crezi ca esti tu mai destept decat Biblia? Atatia oameni ne-au iesit in cale si ne-au spus: Invata de la ceea ce sa intamplat cu mine. Insa pacatul face un lucru- te surzeste. In aceasta seara ma rog Duhului Sfant sa aduca inimilor noastre Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu sa  ne desfunde urechile si sa ne spele ochii in sangele nevinovatului Isus, sa vedem clar ceea ce ne ascunde pacatul.

A auzit Belsatar ceea ce era vestit. La interesat pe el sa stie istoria celor care au fost mai inainte. Avea langa el o mama care ia zis: Exista un trecut, exista o istorie, exista un om al lui Dumnezeu care are rapsunsuri pentru viata ta. Stiti cum sa adresat lui Daniel? „Tu esti printul de razboi al  lui Iuda?” Pentru el era doar un print de razboi. Atat, nimic mai mult. Va rog: De ne-a dat Dumnezeu ochi- sa privim. De ne-a dat Dumnezeu urechi, sa auzim. Deschide-ti bine ochi si urechile in seara aceasta. Ce a fost, va mai fi. Si nimeni in viata aceasta nu va putea sa faca vrerea lui, crezand ca stfel va avea parte de altceva decat roada umbletelor sale. Nimeni pe pamantul acesta sa nu creada ca traieste in pofida legii lui Dumnezeu si va avea parte de fericire. Este o iluzie. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu drept. Ce seamana omul, aceea va secera. Asta ne ascunde noua pacatul.  „Traieste clipa, ca ai 18-19 ani, uite ca esti snatos. Esti la al 5-lea pacat astazi si uite ca nu tis-a intamplat nimic. N-a cazut cerul peste tine si nu te-a traznit nici un fulger. Dumnezeu intarzie in hotararile Lui. dar, ceea ce iti ascunde pacatul este ca in timp ce tu stai si lucrurile inca arata bine, jos la temelie totul se darama. (20:45)

Intr-o zi se naruie totul in preajma noastra. Intr-o zi poate te trezesti cu niste analize de la spital si te intrebi: de ce? Pentru ca ai lasat pacatul sa surpe in tacere. Intr-o zi poate te trezesti cu o hartie de divort si vei zice: De ce Doamne eu? Pentru ca ai lasat pacatul sa surpe in tacere.

C. Pacatul te face limbuti

N-a fost suficienta bravada. Omul lui Dumnezeu a inteles ca viata e grea, numai Dumnezeu este mare. Omul lui Dumnezeu a inteles ca trebuie sa stai cu gura inchisa. Nu e bine sa te grabesti cu un raspuns. Dar, omul care zace in ce e rau, intotdeauna este un limbut si vorbeste vrute si nevrute. Nu numai ca au baut, nu numai ca au petrecut in spiritul acesta de bravada. La un moment dat pacatul nu te lasa. Pacatul trebuie sa faca din tine un batjocoritor, un ocarator de profesie. A zis, „Duceti vasele de la Ierusalim.” N-a fost suficient ca vinul acela curgea. Au simtit nevoia sa faca ceva mai mult.

Ascultati ce va spun in aceasta seara. Pacatul nu se va opri. Pacatul cheama alt pacat. Niciodata nu vei putea birui doar in puterea ta. Pacatul, intotdeauna cheama alt pacat. Omul care insala trebuie sa-si acopere urmele mintind. Omul care-si acopere urmele mintind va trebui sa falsifice. Dar poate va face mai mult decat atat. Omul care curveste, macar minte pe sotia lui. Tot o minte si se minte pe el insusi. Omul care se duce si joaca jocuri de noroc va fura bani ca sa aiba de ele. Intotdeauna, pacatul este inlantuit. Pacatul este un lant si se pune veriga cu veriga, se pune zar cu zar, pana in ziua cand te vei trezi legat feldes. Ce ne ascunde noua pacatul?

Au fost oameni care mi-au zis in clipe grele: No, mai vorbeste acuma de Dumnezeu. Au zis, „Mai vorbesti de Dumnezeu?” Am zis, „Nu, acuma tac. Exista o vreme a tacerii. Dar, va vorbi Dumnezeu pentru mine.” Atatia oameni, in ziua de astazi batjocoresc frumosul nume al lui Dumnezeu. Atatia oameni astazi au o filozofie desarta, o filozofie de birt. Atatia oameni astazi au invatat sa faca misto de altii. Atat de usor astazi oamenii se ironizeaza unii pe altii. Dar, in acest timp, la temelia acestor vieti pacatul erodeaza pas cu pas. In aceasta seara, ma rog lui Dumnezeu sa sfinteasca buzele noastre. Dumnezeu sa faca sa picure buzele noastre miere. Cuvantul pe care-l spui sa fie unul intelept, folositor. Cine vorbeste, sa vorbeasca cuvintele lui Dumnezeu.

D. Pacatul ne anesteziaza

Lasati durerea sa-si faca lucrarea in voi. Vin momente in viata cand luptele sunt dificile. Belsatar, imparatul Babilonului, a ales si el un mod de a face fata necazului, caci ca sa vina Darius peste tine nu e nici o bucurie. Si a zis in felul urmator: Sa stie toti ca noi petrecem. Aduceti vin sa bem. Sa anesteziem cumva constiinta aceasta si inima asta, care are nevoie de ceva mai mult in viata. Dar, ceea ce iti ascunde pacatul e faptul ca va veni un timp cand nici un anestezic pe pamantul acesta nu te va mai ajuta. Eu nu stiu cat de beat era Belsatar. Treaz nu o fi fost. In momentul cand a aparut mana pe zid, el sa trezit automat, cea mai rapida trezire din betie. In momentul cand a aparut capul acela de mana si scrierea pe zid, Biblia zice ca Belsatar sa trezit complet. In momentul acela la apucat spaima, frica. Vreau sa va spun in aceasta seara: Nu mai folositi anestezice. Lasati durerea sa-si faca lucrarea in voi. Cand va simtiti rau in voi insiva,  lasati durerea sa-si faca lucrarea. Nu o mai anesteziati. Nu va mai puneti muzica in cap, nu va mai drogati cu lucruri din acestea pamantesti, lasati durerea sa-si faca lucrarea in voi. Te va duce undeva spre bine. Stiti ce face omul, cand simte ca in inima lui nu mai este bine? Ia un anestezic. Dumnezeu pe cruce a zis: Nu. Nu vreau anestezic. Nu-mi dati nici otet. Lasati durerea sa o simt. Pentru ca durerea mentine constiinta vie. Ma doare. Si e bine ca ma doare, pentru ca asta imi aduce aminte din ce sunt facut eu. Si imi aduce aminte ca la capat de drum este o izbavire pe care mi-o da Dumnezeu. (27:00)

E. Pacatul ne minte

Pacatul ascunde: Ce esti in viata, aceea vei fi si in ziua mortii. Care a fost reactia lui Belsatar cand a venit Daniel? Ia zis, „Daca tu vei talmaci, iti voi da o mantie, un lant de aur si te voi face sa fi al treilea in imparatie. Ce iti ascunde pacatul? Stau de vorba cu multi oameni si i-am vazut. Si din ce in ce mai mult observ acest lucru: O viata intreaga te-ai obisnuit sa pacatuiesti. Tu traiesti asa cum traiesti. Dar, iti vine ideea asta si spui, „Lasa-ma, ma duc in seara asta la Bujac. Na, lasa, mai e timp. Ma pocaiesc eu mai incolo. Ma pocaiesc eu cand trec 20 – 30 de ani. Ma pocaiesc cand ies la pensie, ma pocaiesc atunci cand o sa fie timp. Nu acuma. Acuma traiesc asa cum sunt. Sa va spun un lucru foarte ciudat. Sa ma asculte si pocaitii. Ce esti in viata, aceea vei fi si in ziua mortii.

Ce esti o viata, si ce ai facut o viata, vei face si-n clipa mortii. Va luati gandul de la intoarcere spectaculoasa in ultima suta de metri. Aceasta este o minciuna preferata a celui rau. Toti stam si ne uitam la acel talhar si spunem: Talharul a avut sansa sa intre in Imparatia lui  Dumnezeu pe ultima suta de metri, in ultima secunda. Aia e povestea lui, nu-i povestea ta si nut-i garanteaza nimeni ca aceia va fi povestea ta. Ce ai deprins o viata intreaga sa faci, aceea vei face si in clipa mortii. Lui Belsatar i sa talmacit si i sa spus: In seara aceasta, Dumnezeu a incheiat socotelile cu tine. I-a spus lui daniel sa ia o manta, un lant, dar a stiut sa puna genunchii jos? Nu, pentru ca nu a facut-o niciodata. A stiut sa alerge la Biblie? Nu, pentru ca nu a facut-o niciodata. Ce faci o viata intreaga, aceea vei face si in ultima clipa a mortii tale. De aceea ma rog ca din seara aceasta sa incepi sa exersezi vesnicia. Sa exersezi din seara aceasta clipa plecarii tale si sa te antrenezi pentru clipa plecarii tale. Pentru ca, daca astazi pot sa spun: Laudat fie Domnul, poate ca Dumnezeu imi va da harul si cand plec in vesnicie sa pot sa spun „Laudat fie Domnul”. Si daca asta fac in fiecare zi, asta voi face si in ziua plecarii mele. Daca asta am ales sa iubesc in fiecare zi, asta voi iubi in a face in ultima clipa. (30:00)

2. Adevărata faţă a credinţei

Credinta inseamna separare. Am vazut cum arata pacatul. Dar, cum arata credinta? Cum e credinta? Unde era Daniel cand a aparut mana? Era afara. In orice caz, nu era in sala. Era in afara acelui loc pentru ca Daniel era un om credincios. Un om credincios inseamna un om separat. Tu n-ai cum sa vorbesti despre tine ca esti credincios, daca tu alergi la acelasi potop de desfrau ca toti oamenii. Tu nu poti sa vorbesti de tine ca credincios daca tu ai aceieasi vorbire ca ceilalti. Injura ei, injuri si tu. Fac ei rau, faci si tu rau. Ei mint, tu minti. Ei fura, tu furi. Nu-i credinta. Poti sa te numesti cum vrei. Poti sa te numesti ortodox, poti sa te numesti baptist, penticostal… Biblia spune un singur lucru: Credinciosul e separat. Casa pacatului e casa pacatului. Locul pacatului e locul pacatului. Credinciosul sta departe de ele. Unde esti Daniel? Afara. Unde esti Daniel? Separat. Unde esti Daniel? In orice caz, nu acolo unde numele lui Dumnezeu este batjocorit. Nu pot sa am prieteni pe aceia care in fiecare zi fac lucrurile acestea. Nu iti gasesti acolo placere. Daca in tine s-a produs o schimbare, in Tine cand locuieste Dumnezeu, apare o respingere fata de tot ceea ce nu este din Dumnezeu. (32:00) La un moment dat, iti dai seama ca stai in prezenta unor nimicuri, tu insuti ajungi sa fi un nimic.

Ce inseamna credinta? Credinta nu inseamna, in mod obligatoriu, sa primesti un adjectiv. In primul rand credinta inseamna o separare. Eu nu mai fac ce am facut. Nu mai merg unde am mers. Nu mai sunt cu cine am fost. Nu mai am deprinderile pe care le-am avut. Nu mai simt asa cum am simtit. Dumnezeu innoieste mintea, Dumnezeu innoieste totul in noi. (33:00)

Daniel a fost in cinste. Daniel era retras. Daniel a fost demnitar, un fel de prim ministru al vremii lui. Si imparatii l-au dat la o parte, ca acuma Daniel era un nimeni pe la curte. Ca asta face lumea. Cata vreme ai putere, cata vreme ai bani, cata vreme ai influenta, toate reflectoarele sunt pe tine. Si apoi cand trece vremea ta si vine vremea altora, te pune la magazia de vechituri. Dar, ce se intampla cu credinta? La Dumnezeu spune asa: N-am oameni de mana intai, n-am oameni de mana a doua. Eu n-am pensionari, spune Dumnezeu. Cel credincios ramane credincios in veci si Dumnezeu il foloseste pe Daniel ca in prima zi. Dumnezeu spune: Cel ce a fost credincios, este credincios, va fi credincios, eu lucrez cu el, dau cu mana larga, darurile mele nu le iau inapoi. Ne-a dat Dumnezeu o haina, Dumnezeu nu o ia inapoi. Asta e haina mantuirii. Ne-a dat Dumnezeu Duhul cel Sfant, nu-l ia inapoi. Ne-a dat Dumnezeu lumina Dumnezeiasca, El nu o stinge, o aprinde mai tare. Ni la dat pe Hristos, nu ni-L ia inapoi. El e viu in inima noastra. Credinta functioneaza diferit la Dumnezeu.

Credinta nu inseamna un moment de glorie. A-ti avut in viata stralucire cand ai zis, „Nici eu nu m-am recunoscut. Am fost atat de inspirat astazi.” Sunt momente frumoase in viata cand iti merge bine. Dar, pentru Dumnezeu credinta nu inseamna moment. Cum era Daniel inainte era si acuma. Se apropia de aproape 70 de ani, dar Daniel nu a avut un moment in viata. Pentru ca atunci cand esti credincios, esti credincios de la inceput si pana la sfarsitul zilelor tale.

Credinta nu are multe vorbe, vorbeste scurt si la obiect. Alegi ce vrei sa faci cu viata ta. N-am timp de pierdut si nici complimente nu fac. Am venit sa va spun adevarul si adevarul nu sunt eu, adevarul e Hristos si sfanta Scriptura. Si sfanta Scriptura spune clar: Cine curveste, cine insala, cine minte, cine face lucrurile acestea nu va avea parte de Dumnezeu. Nu se gandeste Scriptura sa ne ia, sa ne puna in brate, sa ne legene, ca sa-ti zic si sa nu-ti cada rau. Daca imi cade rau, sa imi cada rau ca apoi sa ma fac bun. Dumnezeu vine si ne spune adevarul pentru ca ne iubeste. Dumnezeu nu ne cozmetizeaza. Dumnezeu nu vorbeste aproximativ, nu are timp de politeta pentru ca El este autoritatea absoluta. El e Alfa si Omega. Nu sta Dumnezeu sa ne faca complimente. Da, jigneasca-ma Dumnezeu cu adevarul, numai sa ma schimb. (39:30) Continua cu inca 20 de minute.

25 Years of Evangelizing My Husband. The truth is, I was the one who needed to change

woman man

Written by Revive our hearts. Source The Aquila Report Photo via ForFaithFamily on Facebook

One of the best parts of working at Revive Our Hearts is the mail we get each day. Emails like this. Enjoy!

The nest would soon be empty. As was our marriage.

We had our roles down pat. I was the aggressor, bordering on a plate thrower; he was the passive aggressor, master of the silent treatment. We pressed each other’s buttons with heartbreaking regularity.

Over the years I constructed a compelling case of “he did’s”—stories I relayed to accommodating girlfriends. Mind you, I did this strategically. Prayer groups were preferred. There I got head nods—even a prayer on my behalf. Please change him.

My own prayer life was all about change (meaning, him). Clearly, God was sympathetic to my cause. I was David in the Psalms unjustly treated by Saul. I was Joseph imprisoned for my faith. I was on my way to martyr status.

Why then, being so unjustly treated, so right, was I so miserable? And, for all my Bible verse quoting, why was my spiritual life so stagnant?

You see, my husband is not a believer . . . a fact I routinely brought before the Lord and prayer partners. During our twenty-five years of marriage, I had purchased countless books and CDs with titles such as BelovedUnbeliever. Yet, my daily prayer, Please change his heart, had gone unanswered.

Not, however, because of a lack of evangelism on my part. I left tracts on our coffee table and upped the volume on sermon CDs.

On Sunday mornings I would tear up. If only my husband was sitting next to me at church. If only he would thumb through a Bible. If only he could hear this sermon. From my balcony view, I would glare at the backs of other husbands, arms draped over their wives’ shoulders. Surely these husbands led nightly devotionals, volunteered at Vacation Bible School, and prayed before meals. If only . . .

Inevitably my mind would drift toward a vision, twenty-five years in the making. My husband and I would be called to the pulpit to share our story. I would smile through humble tears as he would credit me for my contagious Christianity. His testimony would highlight my years of faithfulness: attending Bible studies, teaching Sunday School, rising at 5 a.m. to seek the Lord. The applause would be deafening. Maybe we’d write a book. A video series perhaps.

Then reality would crash in. I sat alone in the pew. I taught Sunday School with strangers. My husband showed no sign of wanting to read anything remotely biblical or listen to anything remotely spiritual. Forget the book. My prayers were fruitless—my husband was not changing.

That’s when I approached Kate. She and her husband had been empty nesters for a while, and they seemed happy. Perhaps she could help.

Sitting at Panera one Saturday, Kate began her counsel, but not with the sympathetic support I had anticipated. When I began to share my story of marital hardship and martyr-like behavior, Kate interrupted. She had no interest in hearing my compelling case of “rightness.” Instead, Kate gave me a challenge.

Just that week she had found a website featuring a 30-Day Husband Encouragement Challenge. For thirty days a wife was not supposed to say anything negative about her husband. In addition, each day she was to verbally compliment her husband. And when in public, she was to seek opportunities to praise her husband for specific things. All this was to be done with complete sincerity and not a hint of manipulation.

As Kate explained the terms of the challenge, she admitted hers was not always the beatific marriage it appeared to be—that she, too, struggled with negativity. She felt God wanted her to do the challenge with me and suggested we meet weekly over the summer to encourage one another.

This conversation took place three years ago. Turns out, the 30-Day “Challenge” is a misnomer. It has been a joy—not a challenge—and my thirty days have stretched across months and now years.

You see, within a couple of weeks, my marriage was transformed. First, my husband, a longtime critic of my cooking, suddenly took up making gourmet meals for me. Then my husband, formally stingy with compliments, began to routinely greet me with, “Hi, Gorgeous.” Finally, my husband, a person who treasures automobiles, became my knight in shining armor when I dented—no, dismantled—our brand-new Toyota Camry in an accident directly related to my inept driving.

Here’s the secret. As I verbalized compliments, I began to notice what had gone unnoticed since our dating days. Namely, that my husband is a man of integrity, a hard worker, a gentleman, a comedian; that he is handsome, articulate, and humble. He is my technology expert, personal think-tank, dog trainer, interior decorator, problem-solver, confidante, and friend. And someone whose company I began to cherish.

Looking at the negative aspects of my marriage had only produced despair—twenty-five years of whining to God about my righteousness in journals that I have since destroyed. Even Christian therapy had been reinforcing my case of “he-did’s.”

The truth is, I was the one who needed to change.

So, if I ever get called to a pulpit to give a reason for my despair giving way to joy, I will take the microphone with a humble heart. After all, it was my negativity that impeded marital intimacy for all those years. No more. The joy I now feel at waking up next to this man rivals that of any newlywed.

Visit the Revive our Hearts website and learn more about the 30-Day Husband Encouragement Challenge here.

You Forget About God, Family When Addicted to Porn

Please don’t miss the second post, below this one, titled: How Do You Counsel A Husband Who Has Revealed a Struggle with Pornography to His Wife? (Advice for pastors on an increasingly relevant topic)

via http://www.christianpost.com (photo via Facebook)

Pornography is an unspoken word in most congregations, but this powerful addiction is permeating Christian households, and is destroying marriages and parent-child relationships.

To combat the addiction to pornography, Pastor Jay Dennis of First Baptist Church at the Mall in Lakeland, Fla., created his own program, „One Million Men Porn Free,” because he wasn’t able to find resource materials that he could use to defeat the devastating effects the lure of pornography had on members of his church.

„I led our church initially through this program in March and April of 2010,” said Dennis, who leads a congregation of 9,000 members. „I met with our men for six Wednesday evening sessions, with the last session being the commitment rally. I also met with our women for one session and our parents for one session. The women’s session was called ‘What Men Wish Their Wives Knew About Pornography.’ The parents’ session was titled ‘Protecting Your Child From Sexual Brokenness.'”

Dennis hopes the „Join 1 Million Men” program will ultimately strengthen churches by helping pastors get the subject of pornography out in the open so they can work on rebuilding families and marriages.

„If the pastor is not addressing the issue, either he doesn’t feel it’s enough of a problem, or it’s too shameful to discuss in church,” said Dennis, who cites the biblical scriptures of Job 31:1, Psalm 119:37 and I Timothy 5:2 to illustrate the ways in which men should view and respect women.
Read more at http://www.christianpost.com/news/one-million-men-porn-free-pastor-you-forget-about-god-family-when-addicted-to-porn-90771/#cc7OQ2lz48I0RgjW.99

Every pastor already faces this. Unfortunately, I fear the problem will only become more common in the future; that is marriage counseling as a result of a husband’s struggle with pornogrpahy. The work to restore trust and intimacy within a marriage deeply affected by this sinful struggle is only possible through the gospel and applied most effectively within the local church; having said that, consider six practical ways that husband can reestablish trust and intimacy with his hurting wife:

1) Be patient towards your hurting wife.Men are known to deal with something, then move on. A wife, especially one sinned against by pornography will not move on so quickly.

2) Understand the seriousness of your sin against her. Sexual sin hurts a wife more deeply than most other sins against her. A husband needs to realize that the reasons this sin stings so much is that it seems to confirm almost every doubt and insecurity most women already battle within themselves. Understanding the seriousness of this sin and the pain it causes will help cultivate patience and prevent a reoccurrence of it.

3) Look to your wife to play an important role of accountability. It is easy to seek the accountability of another man when it comes to this struggle because, we say, “only another man knows what the battle is like.” Yet, you do not have to sleep next to that man every night. You do not have to look into his eyes knowing the hurt you caused. You do not have to be as patient and gracious with your buddy through this like you must with your wife. It may need to be in the context of regular counseling for a while, but convince him his wife will be a great asset to establish his new patterns and protection from falling again.

4) Consistently and creatively romance your wife. A husband should have already been pursuing his wife romantically as a regular practice. Now, he must understand this pattern must be established to restore his marriage.

5) Affirm your physical attraction to her. It should surprise no man that when he looks at other women in lustful ways, it will communicate a sharp message to his wife that he does not find her attractive. Most men would confess that is not what drove them to pornography, but it is inescapable that this is how a wife feels because of it. Encourage the man verbally to affirm his physical attraction to his wife. Then, he must back it up with his actions.

6) Realize the battle never ends this side of eternity. The gospel is powerful to free men from this bondage and to establish new patterns in their lives, but the fences of accountability must always remain.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari