Pastorul Nelu Brie, Pastor al Bisericii Emanuel Sibiu si profesor la Institutul Teologic Penticostal din Bucuresti predica la Biserica Elim Chicago, pastorita de Pastorul Cristian Ionescu, website- http://www.elimro.com. Cum poti sa sti ca esti copil al lui Dumnezeu? Epistola 1 Ioan a fost scrisa si cu scopul de a pune in evidenta raspunsuri clare la aceasta intrebare.
1 Ioan 3:1-10
Vedeţi ce dragoste ne -a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nu L -a cunoscut nici pe El.
2 Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s’a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este. 3 Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat. 4 Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. 5 Şi ştiţi că El S’a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. 6 Oricine rămîne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L -a văzut, nici nu L -a cunoscut. 7 Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit.
8 Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S’a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
9 Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. 10 Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este dela Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.
Cele 3 epistole ale lui Ioan, sunt organizate ca 3 cercuri concentrice.
- Prima epistola este cu un caracter mai larg, prin ea Ioan se adreseaza bisericilor lui Dumnezeu
- Epistola a doua este cu un destinatar mai specific, familia sau poate biserica locala
- Iar, a treia epistola este si mai specifica. Prin ea, Ioan se adreseaza slujitorului crestin
Aceasta epistola, 1 Ioan, a fost lasata de Dumnezeu in vremuri foarte tulburi pentru biserica, vremuri grele si foarte complexe. Ce se intamplase? Ea a fost scrisa unor biserici din zona orasului Efes, oras in care pentru prima data cu evanghelia a ajuns apostolul Pavel. Scriptura ne spune ca Pavel a ramas in Efes in jur de doi ani si a trecut prin Efes in mai multe randuri. Prin el, evanghelia a fost rostita cu foarte mare putere. Atat de mare semne s-au petrecut, incat vrajitorii au venit si si-au ars cartile de vrajitorie si L-au marturisit pe Domnul Isus ca Domn si Mantuitor. Pana acolo s-a ajuns, incat obiecte ale celor bolnavi atinse de corpul lui Pavel si apoi in trupurile celor in suferinta, cei bolnavi erau apoi vindecati. Cresterea bisericii lui Dumnezeu a fost asa de mare, incat templele pagane s-au golit de inchinatori si argintari, precum Dimitrie au facut rascoala. Au protestat pentru ca mestesugul lor a cazut in dizgratie.
Din Efes, evanghelia a ajuns in toata Asia, ne spune cartea Faptele Apostolilor. La plecarea sa din Efes, apostolul Pavel i-a strans pe prezbiteri si in intalnirea pe care ei au avut-o, Duhul Sfant a adus o proorocie. Proorocia anunta ca prezbiterii trebuie sa fie vegheatori, din pricina faptului ca biserica urma sa fie atacata de lupi rapitori, de invatatori si de prooroci mincinosi, care vor cauta sa se strecoare in sanul bisericiilor si sa strice credinta. Aproximativ 30 de ani de la proorocie, proorocia s-a implinit. Apostolul Pavel era trecut la Domnul in acel moment si ca de nicaieri, au aparut niste oameni care s-au strecurat prin biserici. Purtau cu ei invataturi diferite de invataturile propovaduite de apostolii Domnului Isus. Acei oameni sustineau ca Domnul Isus nu este Fiul lui Dumnezeu. Negau divinitatea Domnului nostru Isus. Negau si intruparea Domnului nostru Isus. De exemplu: acesti oameni socoteau ca materia este rea si din pricina aceasta Isus n-a putut sa aiba corp.
Din punct de vedere moral, acesti oameni erau libertini. Ei sustineau ca pacate sunt doar acele fapte care se asociaza cu sufletul. Iar cele care se asociaza cu trupul nu sunt pacate. Dupa ei, minciuna era pacat si adulterul nu era pacat. Activitatea acestor oameni, prezenta lor in adunari, propovaduirea lor a adus intre frati tulburare si confuzie. Uniii dintre cei ce au ascultat invatatura s-au bucurat de ea, invatatura potrivindu-se cu felul lor de viata. Cam asa se intampla de multe ori. Cand felul de viata se potriveste cu invatatura, deodata acestea doua fac prietenie. S-a intamplat acolo ca unii dintre cei sinceri au fost inselati, cu ei intamplanduse ceea ce a advertizat Mantuitorul: „Bagati de seama sa nu va insele cineva.” Cei sinceri, curati la inima, aveau nevoie de o indrumare, o indrumare plina de autoritate, pe baza caruia sa se poata face o separare clara si sa se clasifice limpede adevarul si minciuna, revelatia lui Dumnezeu si inselaciunea diavolului, copiii lui Dumnezeu si copiii celui rau.
Cum Noul Testament inca nu era scris, el urma sa se scrie, epistola lui Ioan inca nu fusese scrisa. Oamenii, neavand la indemana un criteriu pe baza caruia sa selecteze, sa deosebeasca adevarul de minciuna s-a simtit imperios necesar un cuvant care sa vina de la Dumnezeu si care sa aduca lumina in situatia aceea. Duhul lui Dumnezeu a socotit potrivit, cuvantul, solutia: Epistola 1 Ioan, epistola care a fost scrisa, tocmai cu scopul de a limpezi confuzia asezata in biserici.
Fratii mei, desi vremurile in care traim noi sunt diferite, totusi, problemele se pot repeta si starile se pot repeta. Exista si azi posibilitatea ca si astazi sa vina la casa Domnului si totusi sa nu fie copil al lui Dumnezeu. Exista posibilitatea ca cineva chiar sa se roage la Dumnezeu si totusi sa nu fie recunoscut de Dumnezeu, drept copil al Sau. Oare, nu la asemenea oameni s-a referit Domnul Isus cand a spus ca nu oricine ii va zice „Doamne, Doamne” va mosteni imparatia cerurilor? Exista posibilitatea sa crezi despre tine insuti ca esti copil al lui Dumnezeu si totusi sa nu fi, implininduse in felul acesta ceea ce Mantuitorul avertiza: ca unii se insala singuri.
In aceasta circumstanta se ridica o intrebare legitima: Cum putem sa stim despre noi insine ca suntem copii ai lui Dumnezeu? Ceea ce spunem despre noi insine este foarte important. Dar, mai important decat ceea ce pretindem noi despre propria noastra persoana, mai important este ceea ce marturiseste Dumnezeu pe temeiul adevarului Sau, cu privire la noi. Epistola 1 Ioan a fost scrisa si cu scopul de a pune in evidenta raspunsuri clare la aceasta intrebare. Spre exemplu, in capitolul 3:10 este scris: Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este dela Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. Din perspectiva sfintelor scripturi, oamenii sunt impartiti (din punct de vedere spiritual) in doua categorii: Copiii lui Dumnezeu si copiii diavolului. Asa gasim scris in acest loc. Nu exista o a treia zona. Nu exista grupul celor nehotarati. In mod absolut necesar, fiecare dintre noi ne gasim in una din aceste doua categorii: copii ai lui Dumnezeu sau copii ai diavolului. Nu copii ai diavolului, in sens ‘creati de diavolul’, ca diavolul n-a creat pe nimeni, ci in sensul apartenentei spirituale, in sensul apartenentei imparatiei spirituala a celui rau.
Nu putem ocoli intrebarea: Esti tu copil al lui Dumnezeu? (vezi mai departe- notitele sub video)
Esti tu copil al lui Dumnezeu sau copil al celui rau?
In mod absolut necesar fiecare facem parte dintr-una dintre aceste doua categorii. Gasindune impreuna in biserica, veniti sa ne rugam lui Dumnezeu, ne asteptam ca toti, cati suntem prezenti aici sa fim copii ai lui Dumnezeu si sa dea Domnul asa sa fie. Exista insa primejdia sa se intample si in zilele noastre ce spunea Pavel despre biserica din Corint: Sunt intre voi unii care nu il cunosc pe Dumnezeu. Avand in vedere acest risc, va indemn sa urmarim un mesaj pe care l-am intitulat: Testele credintei. Si in spiritul celor spuse de Pavel, pe voi insiva, incercati sa vedeti daca sunteti in credinta. Sa urmarim acest cuvant, sa ni-l punem la inima si Duhul lui Dumnezeu sa ne cerceteze.
In 1 Ioan, apostolul Ioan pune in evidenta patru teste pe baza carora fiecare se poate verifica pe sine. Si nu doar pe sine, poate sa foloseasca aceste teste si ca sa identifice daca un invatator, sau un prooroc, sau un om oarecare, care pretinde ca este ceva din punct de vedere spiritual, este sau nu.
Testele Credintei (1) Testul Invataturii (Teologia)
Acest test face trimitere la convingerile pe care copilul lui Dumnezeu le are.
Este foarte important sa avem crezul Domnului Isus Hristos. Eu, odata, am auzit pe cineva spunand ca mantuirea se poate asemana cu un munte. Varful muntelui este mantuirea. Cararile, drumurile, potecile spre varf sunt caile spre mantuire. N-are importanta pe ce cale te duci spre varf, cat importanta are sa ajungi in varf. Asta este valabila cu muntele, nu cu mantuirea. In ceea ce priveste mantuirea, Sfanta Scriptura spune ca exista o singura cale si aceasta este reprezentata de Domnul nostru Isus Hristos. Este foarte important sa avem crezul Domnului Isus Hristos. Convingerile Domnului nostru Hristos, adevarurile proclamate si traite de Domnul nostru Hristos.
Declaratii de credinta
(1) Isus este Fiul lui Dumnezeu – Mantuirea prin credinta, nu sinceritate. Unii ar putea socoti ca importanta e sinceritatea si ca mantuirea se da prin sinceritate. Sinceritatea este esentiala. Toti copiii lui Dumnezeu sunt sinceri. Dar mantuirea nu ne este data pe temeiul sinceritatii, ci ne este data pe temeiul credintei. Cineva poate sa fie ratacit in cele mai mizerabile erezii si totusi sa fie sincer la inima. Vom spune noi ca intre musulmani nu sunt oameni sinceri? Nu sinceritatea ne confera identitatea spirituala, desi sinceritatea este esentiala pentru copiii lui Dumnezeu. Identitatea spirituala ne este data de crez. Ne este data de credinta pe care o marturisim. Din aceasta perspectiva, 1 Ioan ne invata ca in invatatura, in convingerea , in teologia sa, copilul lui Dumnezeu marturiseste ca Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu. 1 Ioan 4:15 „Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămîne în el, şi el în Dumnezeu.” Ca in 1 Ioan 3:23 „Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne -a poruncit El.” Ca si 1 Ioan 5:13 „V’am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, cari credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa vecinică.” Un crestin crede ca Isus este Fiul lui Dumnezeu.
Erezia Arianismului. Dati-mi voie sa va pun o intrebare. Dumnezeu este Tatal, Hristos este Fiul, Scriptura vorbeste si despre sfantul Duh, dar, referindune la Tatal si la Fiul, care dintre ei este mai batran? Tatal sau Domnul Isus. Nu-s naiv cand pun intrebarea. Plecand de la intrebarea aceasta, in biserica de prin secolul IV s-a nascut o erezie. Un diacon, cu numele Arius, intr-o Duminica, in orasul Alexandria, Nordul Africii, a tinut o predica in care sustinea ca Domnul Isus este mai tanar decat Tatal si ca Tatal este mai batran, si ca Tatal la nascut pe Domnul Isus si pana sa-L nasca pe Domnul Isus, Domnul Isus nu era pe nicaieri. Si ca si Domnul Isus e facut ca si orice alt lucru. Ca sa convinga s-a uitat la o sora care avea in brate un prunc mic si o intreaba: Sora, inainte sa nasti pruncul pe care-l ai in brate, l-ai avut sau nu? A zis, „Nu l-am avut.” Arius a zis, „Vezi, nici Dumnezeu nu l-a avut pe Isus pana sa-L faca.” Si asa sa nascut o erezie care sa numit arianism si care in vremurile noastre este propovaduita, dusa mai departe de Martorii lui Iehova si de alte forme de rataciri de la credinta. Potrivit sfintelor Scripturi, Domnul Isus este Dumnezeu adevarat. Alaturi de Tatal si de sfantul Duh din vesnicie si spre vesnicie, in veci vecilor. In invatatura sa, copilul lui Dumnezeu declara aceasta identitate a Domnului Isus: E Fiul vesnic al lui Dumnezeu, Dumnezeu adevarat. Si viata vesnica, va spune Ioan in cap. 5:20.
(2) Isus Hristos Intrupat – Isus a venit in trup. Mantuitorul, a continuat Ioan, s-a intrupat. 1 Ioan 4:2 „Duhul lui Dumnezeu să -L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu;” Acest verset biblic n-a fost lasat, in primul rand ca el sa reprezinte o metoda de administrarea darurilor duhovnicesti. Uneori auzim pe fratii cu daruri de proorocie spunand, „Isus Hristos a venit in trup.” Nu este rea declaratia si nici lipsita de adevar, ca este un Cuvant al lui Dumnezeu. Daca ceva ar fi rau, ar fi pretentia aceluia care face aceasta marturisire ca orice va spune dupa ce a facut aceasta declaratie, el nu mai poate gresi si nimeni nu are dreptul sa-l cerceteze si sa-l judece. O asemenea pretentie este gresita si cere urgent pocainta. Versetul acesta, cuvantul referitor la intruparea Domnului Isus a fost un adevar care punea in fata una dintre cele mai importante realitati savarsite de Mantuitorul nostru, de Dumnezeu pentru Mantuirea oamenilor. Intruparea Fiului lui Dumnezeu- copii lui Dumnezeu cred ca Domnul Isus s-a facut om, a locuit printre oameni plin de har si de adevar.
(3) Domnul Isus mort pe cruce pentru pacatele noastre. Domnul Isus este jertfa unica, de ispasire pentru pacatele lumii intregi. A treia declaratie este legata de jertfa Domnului Isus. 1 Ioan 2:2 „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi.” 1 Ioan 4:10 „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne -a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” Crestinii cred ca Domnul Isus este jertfa unica, de ispasire pentru pacate, jertfa din care rezulta iertare pentru pacatele lumii intregi. Iertare care se primeste doar de aceia care se pocaiesc si cred in Domnul Isus.
(4) Domnul Isus, prin inviere si inaltare, mijlocitor pentru noi, la dreapta lui Dumnezeu. Apoi, Ioan declara ca Domnul Isus este mijlocitor la dreapta lui Dumnezeu. 1 Ioan 2:1 „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” Ioan pune in evidenta adevarul ca Domnul Isus este mijlocitorul care sta in fata lui Dumnezeu, mediaza, ne apara, ne protejeaza, ne acopera, mijlocind pentru noi in circumstantele in care cademin vreun pacat. Se intampla ca ispititorul ne provoaca la pacat. Daca reuseste sa ne faca sa pacatuim, ispititorul se va duce in prezenta lui Dumnezeu ca sa ne acuze cum scrie in Apocalipsa 12. Cere pedepsirea noastra, probabil cu cuvintele: Nelu a pacatuit. Plata pacatului este moartea. Daca el a pacatuit si plata pacatului este moartea, cer ca el sa moara.Si atunci intervine mijlocitorul: Inapoia mea Satano. Adevarat ca el a pacatuit si ca plata pacatului e moartea, dar El crede in Mine si Eu am murit pentru el, asa ca inapoia mea Satano. Eu Il acopar, Il curatesc, Il iert. Fratii mei, daca cineva a pacatuit sa-i fie rusine. Dar, nici o clipa sa nu-si piarda speranta. Trebuie sa ne fie rusine cand pacatuim si sa ne doara in suflet cand pacatuim. Dar, nici un moment sa nu ne pierdem speranta pentru ca avem la Dumnezeu un mijlocitor, care inainte de invierea Sa s-a dus pe cruce ca jertfa pentru pacatele noastre.
(5) Domnul Isus va reveni. Apoi, Ioan invata ca Domnul Isus se va reintoarce. 1 Ioan 3:2 „Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s’a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este.” Vorbeste despre venirea Lui, aratarea Sa. In 1 Ioan 2:28 „Şi acum, copilaşilor, rămîneţi în El, pentruca atunci cînd Se va arăta El, să avem îndrăsneală, şi, la venirea Lui, să nu rămînem de ruşine şi depărtaţi de El.” Copiii lui Dumnezeu cred ca Domnul Isus se va reintoarce, va reveni.
Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimes pe Fiul ca să fie Mîntuitorul lumii. Peste toate acestea, ca un titlu, avem declaratia din capitolul 4:14. Aici este esenta invataturii corecte, pe care copiii lui Dumnezeu o propovaduiesc. Acesta este continutul declaratiei din cap. 5:1 „Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Celce L -a născut, iubeşte şi pe cel născut din El.” A crede ca Isus este Hristosul inseamna sa avem aceasta marturisire. Domnul Isus- Fiu al lui Dumnezeu, intrupat, mort pentru pacatele noastre, inviat din morti, inaltat la cer, mijlocitor la dreapta lui Dumnezeu, revine ca sa ne mantuiasca, ca sa ne rapeasca la cer, sa aseze imparatia lui Dumnezeu. El este Mantuitorul, vrednic de inchinare, singurul care merita sa se plece orice genunchi in fata Sa. Numele lui sa fie binecuvantat!
Daca vreunul dintre noi scoate afara una dintre aceste marturisiri, o strica, o modifica, o rastalmaceste, odata cu acel gest isi pierde si calitate de copil al lui Dumnezeu. Crezul este foarte, foarte, foarte important. Lumea contemporana, relativismul contemporan ne invata ca se poate oricum, cata vreme esti sincer. Nu se poate oricum. Se poate doar daca marturisim invatatura din aceasta carte (Biblia). Iar, ceea ce am spus reprezinta structura de rezistenta a invataturii crestine. Avem multe, multe aspecte cuprinse in cuvant, structura de rezistenta fiind reprezentata de marturisirea despre Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Hristos, binecuvantat sa fie numele Lui in veci! Acesta este primul test- Testul invataturii.
Testele Credintei (2) Testul Moral
Cel de al doilea test face referinta la caracterul copilului lui Dumnezeu, la trairea sa din punct de vedere moral. Invatatura pe care o propovaduim are menirea sa ne formeze caracterul, are menirea sa ne transforme viata, fiinta, sa ne innoiasca identitatea morala si spirituala. Si prin aceasta innoire sa se puna in evidenta caracterul lui Hristos in caracterul nostru. Cu alte cuvinte, toate convingerile tale iti formeaza conduita. Crezul iti formeaza morala. Caracterul este foarte important. Caracterul nostru scoate afara identitatea noastra. Poti avea teoretic un crez corect, dar adancimea la care a patruns in tine crezul pe care il proclami, se dovedeste prin caracterul pe care-l pui in evidenta. Caracterul este fundamental.
O chestiune de caracter
Sa va impartasesc o fabula. Imi plac fabulele pentru ca in ele nu se vorbeste despre oameni, dar de fapt este vorba numai de oameni. Odata, un scorpion era intr-o calatorie. In calatoria lui a ajuns pana la malul unei ape. Trebuia sa treaca peste apa. N-a gasit in preajma nici un pod, nici o punte. Cum sa treaca, sa innoate nu stia si necajit, in cautarea unei solutii, baga de seama cum pe apa, langa mal iese o broasca testoasa. Politicos, se apropie de ea, o saluta respectuos si o roaga sa-l ajute. La care, isteata si precauta, broasca se trage in carapace si spune: Domnule scorpion, tu esti viclean. N-am mai vazut eu ca tine? Vrei sa te las sa te apropii de mine si cand esti destul de aproape, ma intepi deodata cu tepusa aia otravitoare si ma ucizi. Nu, nu, vezi-ti de treaba. La care, scorpionul si mai inteligent, ii raspunde: Stati un pic. Eu sunt in calatorie. Trebuie sa trec apa. Nu stiu sa innot. Rugamintea mea este s ama lasi sa urc pe carapace si sa ma treci in partea cealalta. Daca te intep si te omor aici, pe malul apei, cine ma mai trece pe apa? Si daca innotand, in timp ce ma treci dincolo te intep, nu-i asa ca murim amandoi? La care broasca a spus: Ai dreptate. Hai ca te ajut. A urcat frumos pe carapace si au inceput sa innoate. In timp ce erau spre mijlocul apei, deodata dintr-un instinct animalic, scorpionul a tras tepusa si a otravit-o de moarte. Se scufundau acum amandoi. Si cum numai in fabule este posibil, au avut intre ei urmatorul dialog-
Broasca: Spune-mi ce mi-ai ascuns.
Scorpionul: Nimic nu ti-am ascuns.
Broasca: Mi-ai spus ca nu exista nici o logica in a ma otravi si cu toate acestea mai otravit. Spune-mi care-i logica.
Scorpionul: Nu-i nici una.
Broasca: Dar, atunci de ce m-ai otravit?
Scorpionul: Ceea ce am facut eu nu este o chestiune de logica. Ci este o chestiune de caracter.
Ascultati-ma bine: Daca in caracterul nostru se ascund asemenea tepuse, in momente favorabile, circumstante potrivite vom intepa. Si atunci se va dovedi cine suntem si cui apartinem. Din punct de vedere al caracterului, Ioan ne arata ca un copil al lui Dumnezeu nu traieste in pacat. Iata ce este scris: Oricine rămîne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L -a văzut, nici nu L -a cunoscut. 7 Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit. Sau vers. 9 „Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.”
E unul dintre cele mai expresive si mai pline de forta cuvinte din Scriptura. Oricine e nascut din Dumnezeu nu pacatuieste. Si ca sa fie mai limpede: Nu poate pacatui, fiindca este nascut din Dumnezeu. ce doreste oare sa spuna aici Scriptura? Ca un copil al lui Dumnezeu nu va savarsi niciodata pacat? Cand am citit aceste versete printre primele citiri m-am tulburat foarte tare, pentru ca aici e scris: Cine e nascut din Dumnezeu nu pacatuieste si nu poate pacatui. Hai sa ne uitam la noi insine. Noi putem pacatui? Este unul care poate sa spuna, „Eu n-am pacatuit anul acesta de loc?” Nici unul. Intr-un fel sau in altul savarsim multe greseli si avem nevoie de curatie si iertare de la Dumnezeu. Ce doreste sa spuna atunci acest verset? Ca tulburarea mea consta in faptul ca: Dace cel nascut din Dumnezeu nu pacatuieste si eu pacatuiesc, care-i concluzia? Concluzia este ca nu-s copil al lui Dumnezeu. Asta vrea sa spuna oare Cuvantul? Ca cel nascut din Dumnezeu este desavarsit din timpul acestei vieti? Nu. Pentru ca daca asa ar sta lucrurile, cum sa intelegem vorbile: Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept sa ne ierte si sangele lui Isus ne curateste de orice pacat. Sau cuvintele: Daca zicem ca n-am pacatuit, il facem mincinos. Sau: Copilasilor, va scriu aceste cuvinte ca sa nu pacatuiti. Dar, daca cineva a pacatuit avem la Tatal un mijlocitor.
Atunci, intrebarea care se ridica este: Ce doreste oare Duhul lui Dumnezeu sa ne arate prin vorbele: Ca cel nascut din Dumnezeu nu pacatuieste. Verbul grecesc este verbul hamartanein (The word hamartia is rooted in the notion of missing the mark) este o forma de infinitiv, activ present, forma care seamana foarte mult cu prezentul continu din limba engleza. Una este sa zici ‘I go’, si alta este sa zici ‘I am going’. Aici Scriptura spune ca cel care traieste, cel care este copil al lui Dumnezeu nu pacatuieste in mod continu. Viata sa nu este caracterizata de traire in pacat. In viata sa, pacatul este un accident necautat, nedorit, dar, care se intampla datorita nevegherii sau cine stie din ce circumstante? Iar, cand se intampla, copilul lui Dumnezeu se smereste, se pocaieste, se indreapta. El nu se complace in pacat. Sa fie clar: Cine se complace in pacat nu este copil al lui Dumnezeu. Poate fi si cel mai bun penticostal. Desi, nu cred ca cineva poate sa fie bun penticostal si sa pacatuiasca. Poate sa aiba in comuitate o reputatie aleasa, poate sa fie in orice slujba, daca traieste in pacat nu este copil al lui Dumnezeu. Copiii lui Dumnezeu nu traiesc in pacat. Copiii lui Dumnezeu fug de pacat. Copiii lui Dumnezeu se feresc de pacat. Ei cauta sa pazeasca voia lui Dumnezeu. (37:00)
Oaia-i oaie si porcu-i porc
Cu toate acestea insa, cateodata aluneca. Eu am copilarit la tara. Intr-o zona in muntii Apuseni, acolo era satul unde erau parintii mei, intr-o zi calduroasa, dintr-o data a venit o ploaie torentiala, care a facut sa curga suvoaie. Un pastor, cu turma sa de oi se porneste spre casa. Cum s-a facut alunecos de la ploaie, in santul din fata s-a adunat mult, mult noroi. O oaie aluneca. In alunecarea ei prinde pe cea din fata si cea din fata pe cea din fata, si vreo 2, 3, 4, 5 peste o lalta in fundul noroiului. Ce credeti ca face o oaie ajunsa in aceasta situatie? Va imaginati ca si-ar pune asa mainile la fata si ar zice, „Of, cat am dorit sa ajung aici? Este exact viziunea vietii mele.” Sub nici o forma. Ea cauta sa se ridice si sa se curateasca din care involuntar a fost prinsa.
In sat, tot felul de oameni. Ne imaginam o doamna, care are un animal de companie. Oamenii au diverse. Unul un porumbel, un catel, o pisica.. Doamna despre care vorbim are ciudatenia ei, animal de companie, un purcel. Cum a venit ploaia, asta s-a facut una cu pamantul. Ce ia mai placut lui sa se tavaleasca prin toate baltoacele mari si mici, pana la prins stapana si la dus in casa. Stapana la dus frumos in baie, la curatat de mizeria care la prins si care era adanc intiparita in memoria lui. La uscat si la facut cel mai frumos. Intre timp ploaia a trecut. Stapana hotareste sa iasa pe banca din fata casei si sa se bucure de razele de soare care acum s-au aratat, dupa ploaia aceea torentiala. Cu purcelul de lesa, peste drum, de la ploaie o baltoaca. Porcul se uita la ea. Intr-un moment de neatentie, o smucitura scurta si tai-o. Unde crede-ti ca se duce? La baltoaca.
Va rog frumos, sa meditam la o intrebare. De ce oare oaia nu se complace in noroi si porcul se complace? De ce? Eu socot ca cel mai corect raspuns este urmatorul: Pentru ca oaia-i oaie si porcu-i porc. De aia. Prin inima lui e o baltoaca. Si baltoaca din inima face o prietenie cu baltoaca din drum, oricare ar fi ea.
Domnul Isus isi aseamana Biserica cu o turma. Accidental, oaia poate sa cada in noroi. Dar, cand ajunge acolo, nicidecum nu se complace in situatia in care a ajuns. Cauta sa se ridice, sa se inlature de deasupra ei mizeria care a cuprins-o. Pentru ca-i oaie. Dar, porcul nu face asa. Oameni buni, in slujirea mea pastorala am intalnit persoane care desi au fost vazute pacatuind n-au vrut nicidecum sa recunoasca. Iar daca au fost stransi, stransi, stransi, au reactionat in modul cel mai violent cu putinta, dovedinduse prin aceste reactii cine sunt ei, de fapt si cui apartin. In schimb, am intalnit si mai multe, nespuse situatii, cand frati si surori de credinta, zdrobiti si ingrijorati pentru mantuirea lor au venit cu lacrimi si au spus, „Frate, am facut pacat impotriva lui Dumnezeu si s-au marturisit ei, cu de la ei initiativa. Descarcandusi povara la picioarele Domnului Isus si tocmai prin aceasta descarcare dovedinuse ca sunt copii ai lui Dumnezeu.
Da-mi voie sa spun clar: Pana si reactia care inima ta o are dupa ce ai gresit si ai pacatuit dovedeste daca esti sau nu a lui Hristos. Ce faci dupa ce pacatuiesti? Ca prea multi ne uitam in dreapta sau in stanga, sau in jurul nostru, dar in sus, nu. Poate ar trebui sa ne uitam si in jos. Cel nascut din Dumnezeu nu pacatuieste. Daca traieste in pacat nu este copil al lui Dumnezeu. Mai mult, Ioan ne arata, ca din perspectiva caracterului, copilul lui Dumnezeu nu iubeste lumea. i Ioan 2:15 „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.” Cu siguranta ca toti copiii lui Dumnezeu sunt chemati sa iubeasca oamenii din lume. Dar, nici un moment sistemul de valori si felul de traire a oamenilor din lume. Din punct de vedere spiritual exista doua sisteme diferite, doua imparatii diferite, care au domni diferiti, cetateni diferiti, legi diferite, destine diferite, obiective diferite. Cele doua imparatii, imparatia lui Dumnezeu si imparatia diavolului sunt in conflict. Legile lor sunt in conflict. In momentul in care cineva se intoarce la Dumnezeu, paraseste lumea si intra in imparatia lui Dumnezeu, diavolul cauta sa-l influenteze mai departe cu tiparele, cu structurile, cu mentalitatile din viata veche. Mentalitati dupa care cauta sa ii impresioneze mai departe caracterul.
Sa luam cateva exemple. Imparatia lui Dumnezeu spune: Iertai-va unii pe alti, cum v-a iertat si Hristos pe voi. Ce spune lumea la acest capitol? Razbunate. Fa-ti dreptate singur. A ierta este dovada de slabiciune. Arata-i ca ai personalitate. Imparatia lui Dumnezeu spune: Smeriti-va si dati-va intaietate unii altora. Imparatia lumii spune: Promoveaza-te. Tu esti cel mai bun, cel mai tare, cel mai important. Urca inspre varful piramidei, chiar daca zdrobesti umeri si capete. Nu conteaza, tu esti cel mai bun. Imparatia lui Dumnezeu spune: Daca cineva te-a lovit peste un obraz, intoarce si pe celalalt. Dar, imparatia lumii spune altceva: Daca n-ai fost cumva atent si te-a nimerit peste un obraz, tu fa-ti mana pumn si bratul arc si vei da de lucru primului cabinet stomatologic din drum. Imparatia lui Dumnezeu spune: Dati si vi se va da. In timp ce imparatia acestei lumi are un alt fel de a gandi.
A iubi lumea inseamna sa te orientezi spre felul ei de a gandi, spre felul ei de a reactiona. Si inseamna ca sa permiti ca aceste mentalitati, ca aceste structuri de gandire si de actiune sa-ti modeleze caracterul. Si in treburile tale din familie, in treburile cu prieteni, in afaceri, pe strada, oriunde esti sa actionezi asa. Asta inseamna sa fi lumesc. Uneori s-a inteles superficial ca a fi lumesc inseamna sa te imbraci intr-un anumit fel. Sigur, exista si un fel lumesc de investmantare. Dar, dragii mei, este posibil ca cineva sa fie investmantat in cel mai duhovnicesc chip cu putinta si totusi sa fie mai lumesc decat Esau. Dumnezeu din cer sa ne ajute sa ne orientam inspre valorile imparatiei lui Dumnezeu. Valori care sa ne formeze caracterul, fiinta, in tot ce este ea: trup, suflet, si duh. (45:00)
Tot din aceasta perspectiva, Ioan intregeste imaginea aratand ca un copil al lui Dumnezeu traieste ca Domnul Isus. 1 Ioan 1:6 „Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întunerec, minţim, şi nu trăim adevărul.” Lucrurile sunt foarte simple.
- Ai crezut in Domnul Isus
- Lucrurile despre El le-ai luat si le-ai pus in inima
- De acum, evanghelia, prin Duhul lui Dumnezeu iti formeaza caracterul.
- Ai parasit lumea, nu mai traiesti in pacat. Dar, lumea nu te lasa, cauta sa te traga inapoi cu iubirile ei.
- Refuzi iubirea lumii, stai cu spatele spre ea si in fata Il ai pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, care-ti formeaza caracterul, e modelul tau si dupa care traiesti. (46:30) Poza din jos – http://s624.beta.photobucket.com
Testele Credintei (3) Testul Social
Acest test are in vedere natura relatiilor pe care copilul lui Dumnezeu le angajeaza cu oamenii. Si relatiile pe care le avem cu semenii pun in evidenta identitatea noastra spirituala. Acest test se refera la relatiile pe care le cultivam cu semenii nostri. Legaturile noastre cu oamenii, credinciosi sau necredinciosi, deasemenea pun in evidenta identitatea noastra spirituala. Cine suntem se vede si din cum ne raportam la ceilalti. Din perspectiva relatiilor sociale, copilul lui Dumnezeu, ne spune Ioan, traieste in dragoste. El iubeste pe oameni, iubeste pe frati. 1 Ioan 4:7 „Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este dela Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu.” in 1 Ioan 3:14 „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentrucă iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămîne în moarte.” Sa fie limpede. Inima copilului lui Dumnezeu a fost innoita prin lucrarea nasterii din Dumnezeu. Acea inima a devenit templul Duhului Sfant. Duhul Sfant s-a asezat in ea. Dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in acea inima. Un asemenea om este incapabil sa urasca pe semeni, nu poate. Nu poate pentru ca in el s-a pus o natura noua, viata din Dumnezeu. Daca cineva traieste in dusmanie, in manie. Daca cineva poarta ura fata de semenul sau in inima sa. Daca cineva este macinat de dorinta de razbunare, de luare a revansei si la baza acestr trairi , resentimentul fata de semeni, un asemenea om joaca la carti identitatea spirituala.
Oameni buni, sunt cuvintele lui Dumnezeu, felul in care ne raportam la oameni pun in evidenta identitatea noastra spirituala. Este adevarat, un copil al lui Dumnezeu poate sa fie ispitit sa se manie si poate si gresi, dar nota dominanta a vietii sale nu e reprezentata de asa ceva. El stie sa-si ceara iertare, sa se smereasca, sa se indrepte. Din nefericire, uneori, intalnim chiar prin biserici unii oameni care stau blocati in relatii cu fratii de credinta de ani si ani. Un asemenea blocaj relational reflecta ca Isus Hristos nu este Domn in acea inima. Mantuitorul nostru a zis, daca cineva te loveste peste un obraz, intoarce si celalalt obraz. Nu ne-a cerut sa nu avem nici o reactie. Ne-a cerut, insa, sa avem o reactie plina de intelpciune si de substanta. Nu sa nu reactionam, ci sa reactionam prin purtarea pozitiva, cu rugaciune, pentru cel care ne prigoneste, cu binecuvantare, intorcand obrazul avem un gest coplesitor. Cand intorci obrazul, de fapt il pui pe oponentul tau in situatia de a reactiona si nu mai are la indemana multe variante.
Potrivit obiceiului Iudaic, mana dreapta se foloseste pentru treburi. Cu mana dreapta saluti si cu mana dreapta mananci. Cu mana dreapta iti disciplinezi copiii, sau rezolvi treburi barbatesti (asta cand se loveau peste obraz si cu pumnii). Mana stanga avea alte intrebuintari. Nu o sa va spun acum cu ce. Insa, Isus a zis, „Daca cineva te-a lovit peste obrazul drept…” Cum trebuie sa dea cu mana dreapta ca sa te loveasca peste obrazul drept? Cu dosul. Nu e vorba de lovitura, e vorba de cea mai are jignire cu putinta. Echivalentul contemporan al lovitului cu dosul palmei este sa primesti un sut in (mi-e rusine sa zic). Deci, daca cineva te trateaza asa, te anuleaza ca individ social, ca om te scoate afara din cercul social in care te gasesti, se poarta asa cu tine. Isus a zis, „Intoarce-i obrazul celalalt.” Cand ai intors obrazul stang, ce varianta are oponentul? Poate da cu plinul palmei. Daca da cu plinul palmei, asta inseamna intotdeauna lovitura rezervata pentru copii. L-ai lovit si-l tragi la piept, ca sa-l faci om. Asa era in gandirea iudaica. Mai are si varianta de a lovi cu pumnul. In felul acesta, trateaza de la egal la egal pe oponentul pe care la dispretuit, lovindu-l cu dosul palmei. Mai are si varianta sa loveasca cu stanga. Dar, se face cu toata rusinea. Orice ai face, in momentul cand ai intoarce obrazul stang, absolut tot ce ar face pica rau si se pune la iveala rautatea cu care a actionat inainte. In cuvintele lui Pavel, asta inseamna carbuni aprinsi pe capul lui.O asemenea reactie ar zice: Cel mult, ni s-ar putea ingadui si cu multa iubire si iertare.
Din punct de vedere al relatiilor, copilul lui Dumnezeu traieste in ascultare. 1 Ioan 4:4 „Voi, copilaşilor, sînteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentrucă Cel ce este în voi, este mai mare decît cel ce este în lume. 5 Ei sînt din lume; deaceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. 6 Noi însă sîntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Potrivit acestui verset, in univers, exista un principiu al autoritatii. In baza acestui principiu, Dumnezeu este deasupra tuturor. Dumnezeu este capul lui Hristos, Hristos este capul barbatului, barbatul este capul femeii (spune ap. Pavel) . Avem apoi alte structuri, copiii trebuie sa fie supusi parintilor lor, angajatii trebuie sa fie supusi angajatilor lor, stapanilor lor, mai marilor nostri in Domnul la casa de rugaciune, autoritatile ca cetateni si oameni care locuim intr-o anumita tara. Exist un principiu al autoritatii lasat de Dumnezeu in lume, intre oameni. Atentie, va rog, felul in care ne raportam la autoritate reflecta indentitatea noastra spirituala. Scrie Pavel, „Cine este din Dumnezeu ne asculta, cine nu este din Dumnezeu nu ne asculta.” Prin aceasta cunoastem Duhul adevarului si duhul ratacirii. La minutul 54 fr. Brie vorbeste despre o sora cu darul proorociei care a fost disciplinata.
Copiii lui Dumnezeu nu se razvratesc. Daca esti copil la parintii tai, ii vei asculta pe parintii tai, asa vei dovedi ca esti copilul lui Dumnezeu. Esti sotie, iti vei respecta sotul. Lucrezi undeva la o firm, esti elev, iti vei respecta profesorii. Iti vei respecta sefii de la locul de munca. Esti membru in biserica, vei respecta conducerea pe care Dumnezeu prin dumneavoastra a asezat-o. Spun apasat, copiii lui Dumnzeu nu sunt manati de du de razvratire. Felul in care ne raportam la autoritate reflecta identitatea noastra spirituala. Sunt lucruri extrem de profunde, pana la urma urmei pentru ca noi nu venim la biserica sa ne pierdem timpul, ci sa ne mantuim sufletul. Si ma ingrozesc la unii ca isi pierd sufletul venind la biserica, in loc sa si-l mantuiasca si tocmai din pricina duhului de razvratire. Duh, care trebuie osandit, infruntat, in inimile noastre mai intai, in predicile noastre apoi, prin unitatea construita in Biserica lui Dumnezeu , prin mijlocirea noastra comuna, prin luarea noastra de atitudine comuna, in asa fel incat cu totii sa mostenim imparatia lui Dumnezeu. (57:20)
Testele Credintei (4) Testul Spiritual
Testul spiritual face referinta la puterea, la forta care locuieste si care il energizeaza pe copilul lui Dumnezeu, anume Duhul lui Dumnezeu. Acest test face trimitere la Duhul lui Dumnezeu, care locuieste in inima celui mantuit. 1 Ioan 3:24 „Cine păzeşte poruncile Lui, rămîne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămîne în noi prin Duhul, pe care ni L -a dat.” In 1 Ioan 4:13 „Cunoaştem că rămînem în El şi că El rămîne în noi prin faptul că ne -a dat din Duhul Său.” Desi nu este explicit prezentat, in contextul mai larg al sfintelor Scripturi, aceste versete trebuiesc intelese ca trimitere la botezul cu Duhul Sfant. Botez cu Duhul Sfant care devine un test, care pune in evidenta identitatea copilului lui Dumnezeu. Copilul lui Dumnezeu are o invatatura biblica, un caracter care urmeaza caracterul Domnului nostru Isus, relatii guvernate de iubire si de ascultare. Peste aceste trasaturi, urmeaza o marturisire facuta de Dumnezeu. O confirmare lucrata de Dumnezeu. Vorba lui Petru: Dumnezeu a marturisit pentru ei, dandu-le Duhul Sfant ca noua. Sau lui Pavel: Pentru ca sunteti fii, Dumnezeu ne-a dat in inima Duhul Fiului Sau, care striga „Ava”, adica Tata. Nu spun ca cineva devine copil al lui Dumnezeu cand este botezat cu Duhul Sfant. Dar spun ca daca cineva este botezat cu Duhul Sfant, este confirmat, recunoscut de Dumnezeu ca Fiu al Sau. Si acesta este testul spiritual.
guiding a man toward „Our Father Below” (Devil / Satan) and away from „the Enemy” (God). (Read more, including the plot of the book at 
