Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 9B – Intoarcerea in India – Invatatura Sa

Citeste

Din postarea de fata: –„Iertarea pacatelor nu este insa mantuirea complecta. Nu ajunge numai sa tai crengile unui copac ca sa-l distrugi, ci trebuie sa-l smulgi din radacina si tot pamantul din juru-i sa fie curatat. Mantuirea implica transformarea generala a fiintei noastre; este  o totala nastere din nou. Astfel se poate intampla ca dupa ce am capatat iertarea, totusi sa murim in pacate. De aceea mai mult ca orice, lucrul esential este de a fi smulsi din dominatia pacatului. Isus Christos n-a venit numai ca sa ne ierte, ci sa ne elibereze”.
– continuare – traducere de A.C.

Intoarcerea in India

„Toate miracolele exterioare, chiar si salvarile cele mai inexplicabile sunt de un ordin inferior in comparatie cu mantuirea unui suflet, care prin nasterea din nou, a trecut de la moarte la viata! Ceea ce depaseste toata priceperea este cum se face ca un biet suflet pacatos, murdar, mizerabil, fara repaos, primeste iertarea, descatusarea si pacea. Aici se afla miracolul central al crestinismului. Daca un om a trait aceasta, nu se mai mira de nimic. El stie ca la Dumnezeu totul este cu putinta”.

Vorbind despre salvarea sa din putul de la Rasar, Sundar a zis: „Poate ca un inger era cel ce m-a eliberat, sau chiar Isus insusi, insa cel mai mare miracol in acelasi timp a fost pacea care mi-a umplut inima pe durata celor trei zile petrecute in aceasta bolnita oribila. El a facut din inchisoarea mea un cer veritabil. In unele momente prezenta lui Christos era stralucitoare ca soarele la amiaza si acest sentiment s-a inaltat uneori pana la o bucurie triumfatoare. Nici o indoiala n-a putut sa-i strabata spiritul”.

Aceasta pace din launtru este imposibil de descris. Eu nu gasesc cuvinte ca sa o exprim. Este pacea care depaseste orice pricepere, despre care vorbeste Apostolul Pavel”.

Evocand acele intimplari, figura radianta a lui Sadhu era o predicare vie si oricine putea vedea ce comoara a gasit el in Christos.

In contact cu pacatul si suferinta, sufletul sau era dureros miscat, dar in miezul fiintei sale pacea statea nemiscata.

– „Inima mea este ca marea. La suprafata poate sa bantuie furtuni si sa se miste talazurile; in strafunzimi insa domneste o pace inalterabila. Inima noastra a fost creiata sa primeasca aceasta pace. Iata pentru ce ea nu poate sa aibe pace, mai inainte ca ea sa fie gasita”.

– „Daca nu toata lumea poate sa mearga in Tibet, sa fie legat de un arbore sau aruncat intr-o groapa, fiecare insa poate gusta odihna ce o gasim in Christos. Ea nu depinde de vreun lucru pamantesc, putere sau bogatie, caci altfel toti oamenii bogati, ar fi fericiti si satisfacuti.

Putini dintre crestini au dobandit o cunoastere atat de profunda si au marturisit-o cu atata certitudine ca acest apostol venit dintr-o tara in care cautarea pacii sufletesti a fost timp de secole scopul suprem al religiei. Cei ce-au vazut interminabilele siruri de pelerini, mergand spre un oarecare loc sfant, nu pot sa uite intensitatea dorintei acelora de a gasi pe Dumnezeu.

Sadhu nu ingaduie compromisul. Sarea dintr-insul nu-si pierduse savoarea. In invatatura sa insista foarte des asupra necesitatii pocaintei si asupra certitudinii judecatii dupa moarte.

– „Exista foarte multi oameni, care se asigura gandind: Dumnezeu este dragoste, El ne va salva si ne va rascumpara in ultimul moment. Cei ce vor vorbi asa vor fi pierduti. Ascultati ce spune Mantuitorul: Daca aude cineva cuvintele Mele si nu le pazeste, nu Eu il judec; caci Eu n-am venit sa judec lumea, ci sa mantuiesc lumea. Pe cine Ma nesocoteste si nu primeste cuvintele Mele, are cine-l osandi: Cuvantul, pe care l-am vestit Eu, acela il va osandi in ziua de apoi”(Ioan 12:47-48).

„Odata am ridicat o piatra mare, ce acoperea o multime de insecte. Indata ce au dat de lumina, ele fugeau ingrozite in toate partile, prada unei agitatii neasteptate. Punand piatra la loc, insectele se linistira. Cand Soarele justitiei se va ridica pentru noi, acei care traiesc in placerile pacatului, vor privi scosi la lumina, greselile pe care le-au savarsit in ascuns. Caci nu exista vreun ascuns care sa nu fie descoperit si nici un secret ce nu poate fi stiut”.

„Noi stim ce este puterea pacatului si forta lui Satan, insa Mantuitorul este mult mai puternic. Intr-o zi stand asezat pe o stanca, am vazut sub mine o pasarica zburand din ce in ce mai incet. Luand seama la miscarile ei, am zarit un sarpe mare care o privea. Atrasa in gura mortii, mica zburatoare era fara putere de rezistenta. Am incercat sa-i salvez viata aruncand cu pietre, dar inutil si am asistat la scena tragica, in momentul cand pasarica s-a apropiat de sarpele cel batran, de gura reptilei, fiind dintr-o data inghitita. Tot astfel, Satan sarpele cel vechi, atrage la el tineri si batrani. Nimeni nu are in sine atata putere ca sa reziste raului si noi mergem de-a dreptul la moarte. Dar sa privim la Isus Christos, care poate sa ne traga spre El si sa ne scape de Satan”.

– „Tu nu esti departe de Imparatia cerurilor, a spus Isus unui om. El trebuie sa fi fost impacat auzind acest cuvant adresat fata de toti. Totusi el ar fi trebuit sa se intristeze cunoscand ca nu poseda Imparatia cerurilor. A fi aproape de ea nu inseamna mare lucru, ci sa fi intrat in ea. Ganditi-va la fecioarele neantelepte, stand la poarta salii de nunta, dar neputand sa intre acolo. A fi aproape mantuit este a fi pierdut”.

– „Intr-o jungla deasa din statul Butham, se face vanatoarea tigrului. Vanatorii au cu ei cheia unui refugiu construit ca sa le serveasca de adapost in caz de pericol. Intr-o zi, unul dintre vanatori a luat pusca si s-a dus la vanat. Zarind un tigru, l-a ochit cu pusca, a tras, dar a gresit tinta. Animalul a inceput numaidecat sa-l urmareasca. Omul crezand ca poate sa ajunga la coliba salvatoare, arunca pusca. Pe pragul refugiului isi cauta cheia dar a uitat-o acasa. Atunci tigrul  a sarit asupra lui si l-a sfasiat. Intre coliba si vanator nu mai era decat grosimea usii. Cu toate acestea omul si-a pierdut viata datorita lipsei de grija. Si oricat de departe sau de aproape era de coliba, tot ar fi murit. Nefiind departe de Imparatia lui Dumnezeu, multi dintre semeni isi neglijeaza cheia, care este pocainta si rugaciunea staruitoare”.

– „Exista pericol de a pierde darurile si binecuvantarile ce le-am primit. Daca nu ar fi asa, Domnul nu ne-ar fi adresat acest avertisment: „Eu vin curand. Pastreaza ce ai , ca nimeni sa nu-ti ia cununa (Apocalipsa 3:11)”. Iata pentru ce „veghiati si rugati-va”. Dumnezeu este dragostea, nu vom avea un alt mantuitor dupa moarte. Christos n-ar fi coborat pe pamant, daca ne-ar fi fost oferita o alta sansa de a fi mantuiti mai tarziu. El ar fi ramas in ceruri”.

Sadhu a insistat de nenumarate ori asupra imposibilitatii cuiva de a se mantui prin propriile puteri. Nici un efort personal, nici o fapta buna nu poate sa obtina harul iertarii. Justificarea si pacea sufletului sunt din partea indurarii lui Dumnezeu, daruri nemeritate, pe care trebuie sa le primim pur si simplu prin rugaciune in umilinta, pocainta si credinta.

-„Iertarea pacatelor nu este insa mantuirea complecta. Nu ajunge numai sa tai crengile unui copac ca sa-l distrugi, ci trebuie sa-l smulgi din radacina si tot pamantul din juru-i sa fie curatat. Mantuirea implica transformarea generala a fiintei noastre; este  o totala nastere din nou. Astfel se poate intampla ca dupa ce am capatat iertarea, totusi sa murim in pacate. De aceea mai mult ca orice, lucrul esential este de a fi smulsi din dominatia pacatului. Isus Christos n-a venit numai ca sa ne ierte, ci sa ne elibereze”.

– „O tanara fata, strica in fiecare zi in camera sa, panza unui paianjen. Draga mea, i s-a zis, nu-ti foloseste la nimic sa indepartezi aceste ate, care mereu se refac! Daca omori paianjenul, nu vei mai vedea panza la loc. Tot asa, nu ajunge ca pacatele noastre zilnice sa fie iertate fara incetare, ci trebuie sa omoram in noi pe omul cel vechiu, care le comite. Foarte multi dintre credinciosi se inseala, crezand ca este suficient ca pacatele lor sa fie iertate, pentru ca sa fie mantuiti. Cat timp insasi natura lor vinovata n-a fost transformata, ei sunt pierduti”.

– „Scopul ultim al intruparii dragostei divine este ca sa faca umanitatea sa semene cu Fiul lui Dumnezeu. „Fiti desavarsiti cum Tatal vostru ceresc este desavarsit”. A crede in Christos este a imbraca pe Christos, a deveni una cu El, a trai viata Lui. Exista unele insecte, a caror culoare si forma seamana pana intr-atat cu frunzele arborilor pe care traiesc si cu care se hranesc, ca te poti insela asupra lor. In acelasi timp acei care traiesc legati de Isus Christos, sunt transformati intr-o imagine a Lui”.

– „Satan seamana indoiala in inima copiilor lui Dumnezeu dar prin gratia de sus, cel drept scapa de sub aceasta influenta. Ascultati urmatoarea povestire. Inainte de a se converti, un barbat a comis mai multe crime. Dupa aceea insa, el a slujit fara incetare pe Domnul si a dus o viata sfanta. Dar cand a ajuns pe patul mortii, diavolul ii desfasura lista pacatelor lui din trecut, zicandu-i: iata tot ceea ce ai facut; nu esti vrednic sa intri in cer, locul tau este in iad. Muribundul ii raspunse: Mantuitorul meu nu va arunca afara pe acela care vine la El, daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte si sa ne curateasca de toata nelegiuirea. Cu toate acestea, Satana continua sa-l tulbure. Sfantul insa staruia mai cu ardoare in rugaciune. Atunci a aparut un deget  care a tras o linie  de-a curmezisul listei pacatelor lui. Satan nu se lasa si-i zise din nou: nu te bucura prea mult, tu poti s-atingi cerul, insa pacatele tale vor fi mereu vizibile tuturor ochilor si te vei rusina de toti de acolo. Sfantul se ruga din nou. Atunci o picatura  din sangele lui Christos a cazut pe lista, s-a prelins in toate partile stergand cuvintele de aducere aminte si facand hartia din nou alba. Iar muribundul cuprins de o pace divina, a putut sa se infatiseze inaintea Domnului sau”.

– „Cat timp un om se afla pe pamant, nu intelege gloria supremei fericiri ceresti, care este destinul sau nemuritor. Aceasta este ca puiul in gaoace, care nu poate sa-si inchipuie frumusetea lumii in care va intra. Daca declara ca nimic nu exista  in afara de coaja sa, mama lui i-ar fi raspuns: Ce stai si vorbesti? Afara sunt campii, munti, un cer albastru. El nevazand nimic, nu poate sa le creada, dar cand gaoacea se va sfarma, va vedea ca mama lui a avut dreptate. Acelasi lucru se intampla cu noi, care nu putem sa deosebim nici cerul , nici infernul. Cand se va sfarma insa invelisul nostru de lut, ceea ce ne este invisibil va deveni vizibil”.

– „Totusi unele lucruri ne permit sa intrezarim viitoarea noastra stare. Intocmai cum puisorul are ochi si aripioare de care numai cand va iesi din coaja se va putea servi, la fel in noi se afla dorinte si aspiratiuni, care nu vor fi implinite in viata de aici. Trebuie deci sa existe o viata viitoare unde acestea se vor realiza. Si exista viata cea vesnica. Insa cum pasarea trebuie sa fie tinuta la cald pe durata aflarii sale in gaoace, la fel cat noi sintem in aceasta lume, trebuie ca prezenta si focul Duhului Sfant, sa ne acopere si sa ne infierbante”.

–  Va urma –

Reclame

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: