Arheologi au dezgropat ruinele palatului regelui David in Israel

O echipă de arheologi din Israel crede că a descoperit ruinele palatului ce a aparţinut personajului biblic, regele David.

Arheologii de la Universitatea Ebraică de la Ierusalim şi Autoritatea pentru Antichităţi susţin că au descoperit un complex fortificat aflat pe o întindere mare dintr-un sit arheologic localizat la vest de Ierusalim, numit Khirbet Qeiyafa

„Khirbet Qeiyafa este cel mai bun exemplu de până acum care prezintă un oraş fortificat din timpul regelui David”, a declarat arheologul Yossi Garfinkel, sugerând că este posibil ca David însuşi să fi folosit teritoriul.

Garfinkel susţine că echipa sa a descoperit obiecte de cult obişnuite de iudei şi că nu au găsit nicio rămăşiţă a vreunui porc, animal a cărui carne nu este consumată de evrei. Astfel de indicii, spune Garfinkel sunt „dovezi neechivoce” care demonstrează că david şi descendenţii săi au condus acest loc.

Totuşi, criticii spun că teritoriul ar fi putut să aparţină altor regate din zonă, iar majoritatea specialiştilor susţin că până acum nu s-au descoperit dovezi definitive care demonstreze existenţa regelui David. Potrivit acestora, arheologia biblică este discutabilă, iar israelienii folosesc adesea astfel de descoperiri aflate pe teritorii pe care le revendică palestinienii, pentru a face legătură cu trecutul lor istoric.

De exemplu, în ciuda dovezilor arheologice, palestinienii neagă faptul că templul iudaic biblic domina dealul pe care se află Moscheea Al-Aqsa. În general, cercetătorii sunt împărţiţi în cei care cred şi cei care nu cred că istorisirile biblice sunt validate de rămăşiţele fizice.

Actualele acţiuni de excavare nu sunt primele care i-au determinat pe specialişti să declare că au găsit palatul regelui David. În 2005, arheologul israelian Eilat Mazar a declarat că a găsit rămăşiţele palatului în Ierusalim şi că acestea datează din secolul X î.e.n., perioada în care David a fost la putere. Şi teoria lui Mazar a trezit scepticism în rândul comunităţii ştiinţifice, iar printre critici s-a numărat şi Garfinkel. (Jos- model dupa templul lui David de la NOVA)

Folosind datarea cu carbon, arheologii au concluzionat că rămăşiţele de la situl arheologic nou descoperit datează tot din secolul X î.e.n. De asemenea, specialiştii au găsit şi o cameră de depozitare cu o lungime de 15 metri, ceea ce sugerează că aici exista un sistem regal de colectare a taxelor.

Garfinkel consideră că regele David a trăit permanent într-un loc încă nedescoperit din Ierusalim, vizitând Khirbet Qeiyafa sau alte palate doar ocazional, pentru perioade scurte de timp. El a mai adăugat că plasarea sitului pe un deal indică faptul că liderul a ales un loc sigur, la înălţime, în timpul unei ere violente, marcată de conflicte dese.

„În timpul lui David a fost pentru prima dată când o mare parte din zonă a fost unită sub un singur monarh. Nu a fost o eră liniştită”, a explicat Garfinkel.

Arheologul Israel Finkelstein, de la Universitatea Tel Aviv, este de acord cu Garfinkel, că Khirbet Qeiyafa este un sit „elaborat” şi „bine fortificat” ce datează din secolul X î.e.n., dar el consideră şi să situl ar fi putut fi construit de palestinieni, canaaniţi sau alţi oameni. El a mai adăugat că fără un monument închinat celui care a ridicat construcţia, nu se poate spune cui i-a aparţinut teritoriul.

sursa http://www.descopera.ro photo #1 www.cbc.ca and photo #2 www.pbs.org

Reclame

Student român la Londra: “Dumnezeu a fost ucis de Occident”

Scrisoarea studentului român la Londra – Cristiana Maria Mărcuș (Poza via http://www.ziuaveche.ro)

O scrisoare emoționantă a unei tinere studente plecată la studii în Marea Britanie circulă de câteva zile pe Internet. Viziunea româncei noastre despre Occident: un loc fără identitate, cu tradiții care se pierd încet-încet din cauza globalizării, în care cetățenii se tem permanent de extremismul islamic, în care nimănui nu-i pasă ce gândești sau ce dorești. Este inutil să vă spunem că scrisoarei tinerei se bucură de o audiență incredibilă pe rețelele de socializare.

“Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universităţi europene. Sunt mândră că am reuşit să ajung aici şi le voi fi recunoscătoare părinţilor mei pt educaţie şi efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu.

Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor „Te mai întorci?” Şi uimirea clară la auzul unui ferm „da”. Acest DA nu era atât de ferm înainte de a mă muta în Londra.  Înainte era un „mi-aş dori, dacă voi avea unde să mă întorc mă voi întoarce”.

Suntem o generaţie crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu Badea care înjura tara mereu, am crescut fiind educaţi să admirăm valorile occidentale „superioare” şi „ideale”.

Credem că politica, cultura şi educaţia cât mai internaţională este foarte benefică, credem În globalizare, suntem de acord câteodată că România e frumoasă dar păcat că e locuită şi parcă tot mai bine e în Londra… Români scumpi, cât putem să ne înşelăm…

Ce este Occidentul….?

Un loc care nu mai are identitate, globalizarea îi distruge încet încet toate tradiţiile, cenzura comunismului bolşevic s-a transformat în a fi <politic corect>, trăieşti cu riscul ca un islamist extremist poate să bombardeze pentrut Allahul lui locuitorii unei ţări în care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusă pt că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucişi în pântece de către propria lor mamă – avortul fiind văzut că o metodă contraceptivă în loc să i se spună crimă, Crăciunul şi Pastele precum şi alte tradiţii străvechi subt doar un prilej de marketing , aici nu există nici un pic de profunzime,; relaţiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentrut CV şi când vrem să ne căsătorim găsim noi pe perfectmatch.com ceva nu?

Lumea discuta oameni, nimănui nu îi pasă ce gândeşti, ce simţi ce îţi doreşti.

Puţini mai ştiu să iubească, feminismul distruge relaţiile bărbat femeie tot mai mult, gender role este considerat învăţat aşa că nu mai învăţăm copiii de mici să se comporte ca băietei sau fetiţe ci îi lăsăm pe ei să îşi aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un nr imens de homosexuali creaţi de societate, Dumnezeu a fost ucis de Occident.

De ce oare admiram atât de mult haosul Europei vestice?

Noi avem oameni, noi ştim să trăim, noi radem că fugim cu nasu de acasă o săptămână în munţi cu corturile.

Noi ne salutăm cu „Doamne ajută!”

Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat atâţia romani pt viitorul nostru şi noi fugim ca vitele în Occident?

De ce acceptăm ca Securiştii comunişti să ne conducă în continuare prin politica şi educaţie?

De ce acceptăm ideile occidentale cu braţele deschise?

De ce acceptăm ca bărbaţii noştri să fie carne de tun pt NATO dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâţia ani de la căderea comunismului?

De ce acceptăm ca în continuare memoria luptătorilor anticomunişti să fie călcată în picioare şi la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele?

De ce eşti drogată scumpa Românie cu iluzii occidentale?

În Occident unde pleacă bieţii romani să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează ca pe nişte sclavi, fiind roman eşti privit ca o subrasa, în Anglia un non-european are mai multe drepturi şi privilegii doar datorită faptului că a trăit sub dominaţia imperiului pt decenii…

Şi noi românii care avem o ţară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roşia montană, delta, Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră stăm să cerşim şi să ne umilim pt o pâine prin Anglia, Italia şi Spania….

Îmi plânge inima când văd cum sunt trataţi pe pământ străin când acasă la ei puteau mânca din belşug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoţilor de la putere… care au vândut țara pe nimic.

VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aş avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt : vei avea zile frumoase dar nopţile îţi vor fi îngrozitoare.

Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul. Şi mai distrugătoare este setea şi foamea sufletului îndepărtat de pământ şi de neam decât foamea trupească…

Aşa că români, plecaţi, plecaţi la studii, plecaţi ca să vedeţi în ce hal a ajuns occidentul liberal, plecaţi şi învăţaţi să vă iubiţi ţară şi realizaţi ce frumuseţe aţi lăsat în urmă.

Şi apoi ne vom întoarce cu toţii, valuri valuri, cu şi mai multă forţă şi dorinţa de schimbare, şi după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Cristiana Maria Mărcuș

(Sursa: rbnpress.info via http://7est.ro/actualitate)

Christianity & Islam: Did the early church believe Jesus was God?

William Lane Craig and Shabir Ally answer a question from the audience concerning the claims of Jesus to be God. In March 2002 Dr William Lane Craig began participating in a series of debates with Shabir Ally on the topic, „Christianity and Islam.” One of these debates was held at the University of Western Ontario on the subject, „Who is the real Jesus? The Jesus of the Qur’an or the Jesus of the Bible?” (Photo of book – www.kalahari.com)

Did the early church believe Jesus was God?

Dr. William Lane Craig: You can show that in the earliest portions of the New Testament documents are materials that refer to Jesus as God and pray to Him as God. And they use Old Testament proof texts about Yahweh and apply them to Jesus. For example in 1 Corinthians 16, you find the oldest recorded prayer of the early church: „Our Lord come,” and this is directed to Jesus, who is called Lord. Moreover, they apply Old Testament proof texts to Jesus. In the Old Testament it says that whoever will call upon the name of the Lord will be saved. And Paul, in Romans 10 picks up this Old Testament citation and applies it to Jesus. And this word ‘Lord’ applies to Yahweh, for Jehovah in the Old Testament. He says, „If you believe in your heart that Jesus is Lord, and that God raised Him from the dead, then you shall be saved”- and then comes the Old Testament proof texts for ‘everyone who calls on the name of the Lord, shall be saved’.

Other examples would be in Colossians 1, in Hebrew 1, in John 1. All of these refer to Jesus as God, or as Lord. They also offer worship to Jesus, regard Him as forgiving sins, you can go on and on… An excellent book on this is by Murray Harris. It’s called ‘Jesus as God in the New Testament’. It is a very fine treatment on this subject, so that your worship of Jesus as God is in line with that of the early church.

VIDEO by drcraigvideos

If Jesus Didn’t Claim to Be God Why Was He On Trial For?

Dr. William Lane Craig: If you look at Robert Gundry’s commentary on the Gospel of Mark, he has a lengthy discussion of the trial scene of Jesus. What it points out is that God of the Old Testament is portrayed as the destroyer of the temple, and also portrayed as the builder of the temple- the accusations brought against Jesus. So, Gundry says on page 900: „Saying Jesus predicted both his destruction of the temple and His rebuilding of another, brings to virtual certainty the entailment of a charge that he arrogated to himself of divine roles. He also shows why it is an authentic saying that Jesus claimed to be the Son of Man, coming on the clouds of heaven, seated at the right hand of power, thereby making Himself equal to God. So, Jesus is making claims that were blasphemous . Merely healing on the Sabbath wouldn’t have led to His crucifixion. As King of the Jews, that can only be explained by His making Messianic pretentions, which is what got Him into trouble with Jewish authorities.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari