Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 10 – Viata Contemplativa – Viata Activa

Citeste

Photo credit www.townfieldchurch.org.uk

,,Caci dragostea lui Hristos ne strange; fiindca socotim ca, daca Unul singur a murit pentru toti, toti deci au murit. Si El a murit pentru toti, pentruca cei ce traiesc, sa nu mai traiasca pentru ei insisi, ci pentru Cel ce a murit si inviat pentru ei.

-Apostolul Pavel- 2 Corinteni 5:14,15

Comuniunea cu Dumnezeu in izolare era dorinta profunda a lui Sundar, insa el se simtea din ce in ce mai constrans sa iasa din singuratate si sa intre in serviciul fratilor sai din mijlocul lumei zgomotoase. El vede marea sarcina pe care crestinii trebuie sa o implineasca pe durata scurtei lor vieti pamantesti. Atunci cand era izgonit si buna vestire aruncata, socotea de datoria sa, fie ce o fi, sa vorbeasca urechilor inchise si inimilor impietrite si era gata daca trebuia, sa pecetluiasca marturia cu suferinta, inchisoarea, torturile si chiar moartea sa.

– ,,Ce dar deosebit este sa fi un martor al lui Hristos, avantaj pe care ingerii nu-l au pentru ca nepacatuind vreodata, ei nu cunosc mantuirea si nu pot astfel marturisi despre puterea rascumparatoare a lui Hristos. Numai pacatosii mantuiti prin har pot sa anunte vestea cea buna! O, cata dragoste  ne-a aratat Dumnezeu refuzand aceasta onoare si acordand-o noua.”

Pentru Sadhu, atunci cand traia cu Domnul, viata din ceruri a inceput deja de pe pamant.

-,,Cerul nu consta numai intr-o promisiune de suprema fericire viitoare, ci si intr-una prezenta. Cel care crede in Mine, a spus Isus, are o viata vesnica. Pentru a fi intr-o zi cu Hristos in vesnicie, trebuie sa fii trait cu El pe pamant.”

,,Cerul pe pamant” – aceasta realitate scumpa lui Sadhu nu este o atitudine egoista, ci trebuie inteleasa ca o iubire arzatoare pentru altii si ca o lucrare fara de odihna pentru a-i aduce la Hristos. Sadhu petrecea zilele si noptile in comuniune cu Dumnezeu, capatand de aici forta ca sa depuna marturie in lumea intreaga. Inaintea zorilor el statea in rugaciune la picioarele Mantuitorului, apoi de-a lungul zilei predica Evanghelia multimilor, luand seama la sufletele care veneau la el cu greutatile sau nedumeririle lor. Barbatul de rugaciune care mereu spunea celor ce-l asculta, rugati-va neancetat, nu de mai putine ori ii chema sa se daruiasca fara rezerve in ajutorul semenilor lor.

El unea intr-o perfecta armonie viata contemplativa si viata activa. Una nu merge fara cealalta.

– ,,Noi avem doi plamani, spunea Sadhu, care deopotriva trebuie sa functioneze. Rugaciunea si lucrul pentru Domnul nu trebuie sa se desparta in viata noastra zilnica.”

– ,,Daca Hristos ar fi ramas in gloria cerurilor, noi am fi fost pierduti. Daca suntem egoisti si traim comod, fara sa ne ocupam de altii, n-am inteles exemplul Lui. Cei mai multi ocaresc  pe cei care isi dau sanatatea, puterea, averea pentru semeni si-i numesc nebuni. Totusi acestia sunt cei care contribuie la salvarea sufletelor. Nimenea sa nu gandeasca ca ceea ce a dat este putin lucru, oricat de infim ar parea acesta. Ceea ce Hristos pretinde, este credinciosia noastra in cele mai mici detalii si in cele mai mici servicii.”

Ca sa fi un martor al lui Hristos, nu este necesar sa fi un predicator elocvent. Unul ca acesta nu este totdeauna un martor. Nimenea insa, fie el barbat sau femeie, tanar sau batran, bogat sau sarac, lucrator sau patron, dascal sau elev, om de afaceri sau preot, nu poate sa se numeasca crestin adevarat, daca el nu depune marturie pentru Isus. Nu este nevoie sa se predice de la inaltimea unui amvon sau la raspantii, de a avea o clasa biblica, o scoala de duminica sau o adunare crestina, acestea nu sunt decat niste forme. Ci, la birou, ca si la magazin, in viata de familie ca si in societate, prin viata curata, caracterul integru, sinceritatea cuvantului, entuziasmul credintei, bogatia dragostei, toti crestinii sa fie martori ai Mantuitorului.”

,,Dati si va va fi dat. Impartasirea intima cu Dumnezeu nu cere nici o calitate exceptionala si nu pretinde sa renuntam la datoriile noastre. Ea se dezvolta in slujba dragostei pentru altii si se stinge, ramanand numai la ea insusi.

Un misticism care se limiteaza la o pura contemplare, omoara adevarata comuniune cu Dumnezeu. In ceruri ne vom bucura fara capat, dar aici pe pamant nu dispunem decat de putin timp ca sa servim pe semenii nostri. Iata pentru ce noi trebuie sa sesizam aceasta unica ocazie.”

Sadhu ilustra aceasta daruire de sine printr-o serie de pilde:

– ,,Pestii cufundati in adancimile oceanului pierd unele din facultatile lor. In Tibet, am vazut un calugar budist stand de cinci sau sase ani intr-o groapa. Mai inainte el avea vederea normala, dar din ce in ce ochii ii slabira si sihastrul deveni orb. Strutul n-are putere sa zboare pentru ca nu si-a intrebuintat aripile. La fel se intampla cu noi. Daca nu intrebuintam darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu pentru gloria Lui, riscam sa le pierdem pentru totdeauna.”

– ,,Pentru foarte multi credinciosi pare usor din dragoste pentru Hristos sa mori ca martir, dar Hristos are trebuinta de martori (martir in sensul de martor), care sa se ofere zilnic ca un sacrificiu pentru mantuirea semenilor lor.”

– ,,Suferinta este drumul care duce la comuniunea cu Dumnezeu. Crucea este intocmai ca nuca: coaja are gust amar, insa miezul excelent. Se poate intampla ca intr-un cutremur de pamant, izvoare de apa proaspata sa tasneasca din solul uscat si steril, fertilizand locurile acelea. Tot asa si suferinta poate sa faca sa apara un izvor de viata intr-o inima omeneasca departata inca de Dumnezeu.”

– ,,Intr-o zi un om zari un vierme de matase luptandu-se sa iasa din gogoasa sa. El voi sa-l ajute, sa se elibereze. Insecta facu dupa aceia cateva miscari, dar dupa cateva clipe muri. Omul n-o ajutase ci-i impiedicase doar cresterea.”

– ,,Un altul se gasea in aceiasi imprejurare, insa nu a facut nimic sa ajute viermele de matase, stiind ca din aceasta lupta, insecta va iesi mai puternica pentru viata cea noua. La fel si cu noi, suferintele si nenorocirile ne pregatesc pentru gloria cea vesnica.”

Din momentul cand a vazut pe Domnul, Sundar a avut dorinta pasionanta sa urmeze pe Hristos si sa poarte crucea Lui, pana acolo incat sa moara pentru El.

– ,,Pentru ca ma simt fericit sa impartasesc suferintele lui Hristos, atat timp cat sunt in viata, nu mie sete sa vad intoarcerea Lui. As dori mai degraba sa vad drumul pe care El l-a urmat, cu scopul sa inteleg ceva din ceea ce a insemnat pentru Isus moartea Sa pentru noi.”

– ,,Nimic nu este comparabil cu crucea, in cer si pe pamant. Dumnrezeu si-a aratat dragostea prin ea, umanitatii. Noi am fi ramas mereu nestiutori fara ea. Din aceasta cauza, Dumnezeu doreste ca toti copiii Sai, la randul lor sa poarta aceasta grea povara si dulce. Este singurul mijloc prin care dragostea noastra poate sa se manifeste pentru Dumnezeu si pentru oameni. Ganditi-va la cuvintele lui Isus: ,,Daca cineva vrea sa vina dupa Mine, sa renunte la el insusi si-apoi sa-si ia crucea si sa Ma urmeze.”

Puterea divina ce s-a manifestat in viata lui Sadhu, fie in convertirea sa, in extazele sale, in suferintele sale, ca martor al lui Hristos, sau in salvarile sale in ceasul celor mai mari pericole, isi are izvorul in viata de rugaciune. ,,Dumnezeu poate sa faca mari lucrari printr-un om al rugaciunii”- ii placea sa spuna. Secretul vietii, ca si acela al tuturor credinciosilor lui Dumnezeu, consta in comuniunea lor cu Hristos. De acolo, acceptarile oricaror sacrificii, pacea si bucuria in suferinte.

Cum am spus, in fiecare dimineata foarte devreme, Sundar statea sa studieze Biblia mai multe ore de rugaciune. Adesea i se intampla sa-si consacre o noapte intreaga intr-un loc singuratic, pentru a se intretine cu Dumnezeu. De acolo revenea cu fata plina de seninatate vizibila la toti.

– ,,Dumnezeu nu poate sa dea binecuvantarile Sale cele mai mari decat in rugaciune.”

– ,,In natura exista lucruri frumoase, de exemplu pasari si flori, insa ca sa gasesti perle trebuie sa cobori in adancul marii. Tot asa daca dorim sa avem perle spirituale, trebuie sa ne cufundam in profunzimile secrete ale contemplarii si ale rugaciunii.”

,,Cele mai mari taine ale vietii crestine, precum intruparea lui Isus Hristos, divinitatea Lui, moartea Lui pe cruce, invierea, inaltarea glorioasa la cer, prezenta Lui necurmata in inimile credinciosilor, nu pot sa fie dezvaluite printr-o opera intelectuala sau studiul teologic al Scripturii si sunt revelate prin spirit aceluia care in meditatiune asteapta lumina de la Dumnezeu.”

,,Noi descoperim foarte multe lucruri  despre Isus in Biblie, insa pentru a invata sa-L cunoastem, trebuie sa consacram timp rugaciunei. Daca va retrageti in singuratate cu Dumnezeu, acolo veti auzi vocea Aceluia care singurul poate sa va ajute. Daca cititi din Cuvantul lui Dumnezeu si va rugati fie numai o jumatate de ora pe zi, El vi se va descoperi: voi i-L veti intalni personal si El va va da putere, pace, bucurie. Oamenii de rugaciune vorbesc lui Dumnezeu cum un om vorbeste amicului sau.”

Pentru a sublinia aceasta necesitate, Sadhu a comparat-o cu respiratia. ,,In rugaciune sufletul se deschide pentru Duhul Sfant; Dumnezeu trimite atunci in suflet ca un suflu si el devine un suflet viu. Acela care inceteaza sa respire in rugaciune este mort spiritual.”

,,Un prieten imi zicea: pentru ce sa ne rugam? Este inutil si fara speranta, nu primim nimic! Itrucat ma priveste foarte adesea m-am rugat in tacere, pana ce m-am simtit slabit, fizic sau spiritual si deodata o putere patrundea in toata fiinta mea. Nici o schimbare exterioara nu se produsese, ci in cateva secunde o viata clocotitoare imi umplea sufletul.”

Dar pentru Sadhu, adevarata rugaciune n-a fost cererea a tot ce putem noi sa dorim. Si n-a fost nici acel penibil efort ca sa capatam un ajutor in diversele noastre nevoi. Rugaciunea lui consta inainte de toate in cautarea proprie a lui Dumnezeu. Intr-aceasta este suprema binecuvantare.

Daca Sadhu privea comuniunea cu Dumnezeu ca scop principal, totusi el acorda o valoare reala si rugaciunilor naive si copilaresti, care cer binecuvantari pamantesti. El considera acest stadiu ca o pregatire. Sufletul vine cu toate dorintele sale la Dumnezeu. In prezenta Lui, el se schimba gradual si se incredinteaza vointei divine. Dumnezeu refuza uneori sa raspunda cererilor limitate ale copiilor Sai, cu scopul ca ei sa invete a cauta lucruri mai bune.

– ,,Timp de doi sau trei ani dupa ce am venit la credinta, aveam obiceiul sa solicit gratii particulare. Acum cer cu staruinta chiar pe Dumnezeu insusi.”

– ,,Presupuneti ca exista un pom incarcat cu fructe. Daca poftiti dintr-acesta, sunteti obligat sa le cumparati de la proprietar, sau sa-l rugati, sa va daruiasca. Mergand la el in fiecare zi, cereti unul sau doua fructe. Dar daca va este posibil sa dobanditi pomul, toate fructele va vor apartine. Tot astfel, daca aveti pe Dumnezeu, bunurile cerului si ale pamantului, vor fi ale voastre. Iata pentru ce nu trebuie sa cautati bunurile, ci pe insusi Impartitorul lor. Daca posedati izvorul vietii, veti poseda toate lucrurile.”

Sadhu respingea insa cu energie ideia ca prin rugaciune putem sa schimbam planurile lui Dumnezeu. Ea nu este un mijloc sa castigam pe Dumnezeu pentru cauza noastra, ci ea ne invata sa cunoastem vointa lui Dumnezeu. Este posibil ca vointa divinatatii sa fie contrara cu a noastra si sa ne aduca suferinte, nevoi materiale sau boale. Consolarea noastra este sa spunem, faca-se voia Ta! Pentru crestini, aceasta este prima rugaciune. Acela care si-a potrivit viata dupa vointa lui Dumnezeu, a gasit plenitudinea pacii si a bucuriei. Orisicare ar fi vederile lui Dumnezeu, El lucreaza spre binele nostru cel mare. Toate lucrurile se intampla spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu. Cand am realizat aceasta, murmurul si teama dispar de la noi.

Sadhu a insistat asupra necesitatii de a sta linistiti in asteptarea lui Dumnezeu.

– ,,Pentru a gasi pe Dumnezeu trebuie sa se faca tacere. In agitatia si febra vietii cotidiene El tace. Pentru a primi marile binecuvantari ale Duhului Sfant, este necesara o pregatire. Apostolii au asteptat zece zile botezul de la Rusalii.”

Dojenirea pe care Sadhu o face crestinilor, ca sunt prea absorbiti de munca lor, si ca neglijeaza rugaciunea, revine constant.

Un oarecare l-a intrebat; ,,Ce spuneti de omul de afaceri atat de grabit, care dupa ce ia micul dejun in goana, alearga in graba la biroul lui?” – ,,Gandesc ca rugaciunea este pentru el  tot atat de importanta ca si micul dejun raspunse Sadhu, dar lipsa de vreme ce va intra in obiceiul lui sa nu se roage, el nu se va simti intr-atat de bucuros, ca va gasi timpul necesar pentru rugaciune.”

,,Trebuie sa stii sa suprimi multe din ocupatiile secundare ca sa gasesti timp de rugaciune. Se apropie vremea cand toti va trebui sa murim. Moartea nu va astepta pana ce voi veti termina munca. Nu pretuieste oare mai mult, rugaciunea care ne ajuta ca de astazi sa intram in intimitatea Aceluia care singurul va putea sa ne ajute in momentul mortii si ne poate trece in viata vesnica?”

– ,,Un cersetor mergea regulat la un milos ca sa capete hrana ceruta, dupa care pleca bucuros. Intr-una din zile, hrana nefiind inca gata, omul lui Dumnezeu ruga pe cersetor sa astepte cateva momente. Ei incepura sa vorbeasca cate ceva si despre mantuire si cersetorul intelese. Intr-o jumatate de ora, viata sa a fost transformata. El intreaba pe creditorul sau de ce nu-i spusese mai devreme despre mantuire. Altadata veneai sa ceri numai de pomana si plecai numaidecat, dar astazi ai stat aici langa mine si eu te-am putut invata.”

Comentand textul ,,N-ati putut sa vegheati, o ora cu Mine; vegheati si rugati-va ca sa nu cadeti in ispita”, a spus: ,,Pentru ce Domnul a adresat acest avertisment lui Petru? Pentru ca daca Petru ar fi fost in rugaciune in acel moment, el nu s-ar fi lepadat de Invatatorul sau, cateva ore mai tarziu!”

Sadhu a staruit de asemenea asupra miracolelor, care pot sa fie savarsite prin rugaciune, ca si cum Dumnezeu ar voi sa ne asocieze la realizarea planurilor Sale de dragoste si sa aiba novoie de mijlocire pentru a le executa. Ceea ce este socotit imposibil de oameni, devine posibil prin rugaciune. Servii lui Dumnezeu vad producandu-se minuni, pe care inteleptii acestei lumi le declara contrarii legilor naturale. Cea mai mare dintre minuni, si Sadhu a amintit-o de multe ori, este pacea profunda pe care Dumnezeu o da sufletului chiar intr-o cumplita nenorocire.

In ce priveste rugaciunea de mijlocire, Sadhu ii acorda o mare importanta. ,,Eu am doua sau trei sute de fini. N-am uitat numele lor si cand sunt in singuratatea Himalayei, mijlocesc pentru fiecare din ei. Pentru o persoana m-am rugat opt ani in sir, mai inainte ca sa se fi predat Domnului.”

Sadhu la randul sau dorea pentru sine rugaciunile amicilor sai. Astfel la Londra, se ingriji sa-i informeze despre o importanta adunare ce trebuia sa o tina, cu scopul ca ei sa mijloceasca in favoarea sa.

– ,,Adeseori putem sa facem mult mai mult bine prin rugaciune, decat prin cuvant. O influenta ascunsa se degaja din mijlocire si strabate atmosfera spirituala, intocmai ca un mesaj de telegrafie fara fir, care transmis prin unde invizibile atinge prin comunicari misterioase, constiinta acelora pentru care noi ne rugam.”

Rugaciunea celui drept are un mare efect.

– ,,Eu va rog gasiti-va timp pentru rugaciune. Hristos va putea face atunci mari lucrari pentru dumneavoastra si prin dumneavoastra si nu veti fi rusinati si indepartati in ziua venirii Sale.”

Un crestin dintre amicii sai, a spus: ,,Sadhu ne-a invatat sa ne rugam. Rugile noastre sunt astazi diferite de ceea ce erau mai inainte.”

In istoria rugaciunii, Sundar Singh ocupa un loc cu totul special nu numai prin energia cu care afirma importanta ei in practica crestina, dar si in luciditatea si profunzimea conceptiilor sale, in ce priveste acest subiect central.

– Va urma –

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: