Nelu Brie – Identitate si Sfintire (20 octombrie 2013)

PAGINA Nelu Brie PREDICI aici

Photo credit blog.eglisecredo.org 1 Petru 1:15 Ci, dupa cum Cel ce v-a chemat este sfint, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra.

Nelu Brie la Biserica Agape Portland, (Pastor Avram Berghiano) Oregon 20 Octombrie 2013:

1 Petru 1:13-19

13 De aceea, incingeti-va coapsele mintii voastre, fiti treji, si puneti-va toata nadejdea in harul, care va va fi adus, la aratarea lui Isus Hristos. 14 Ca niste copii ascultatori, nu va lasati tiriti in poftele, pe care le aveati altadata, cind erati in nestiinta. 15 Ci, dupa cum Cel ce v-a chemat este sfint, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra. 16 Caci este scris: „Fiti sfinti, caci Eu sunt sfint.” 17 Si daca chemati ca Tata pe Cel ce judeca fara partinire pe fiecare dupa faptele lui, purtati-va cu frica in timpul pribegiei voastre; 18 caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire, pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, 19 ci cu singele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. 

Brie 20 oct 13In seara aceasta, am pe inima sa impartasesc cu voi un cuvant, care sa ne fie de folos spre mantuirea noastra. Socot ca fiecare ne dorim sa fim mantuiti, ne dorim sa ajungem in imparatia lui Dumnezeu. Pan’ la urma urmei acesta este telul nostru suprem si daca aici am reusit sa ajungem, s-a meritat. Sunt lucruri pe pamant pe care le avem in fata. Odata cu trecerea timpului, ele devin trecut. Ceea ce socotim foarte important si urgent pentru maine, dupa un an, dupa doi e un detaliu marunt, pentru care ne dam seama ca ne-am batut degeaba capul. Sunt lucruri insa foarte importante, pe care daca le lasam nefacute, nefacerea lor la vreme atrage consecinte de durata. Si cand te trezesti iti dai seama ca nu mai ai ce sa faci, sau raman foarte putine de facut.

Mi-aduc aminte, cand m-am casatorit, a fost in 1999. Eram atunci la Sibiu, o gasisem pe Laura. Eram ordinat de 3 ani ca pastor si se vede bine adunarea de unde te-ai aseza, de nicaieri ca de la amvon si mi-am ales-o pe Laura. Casatoria era undeva in fata noastra. Ne-am rugat, am postit, am planificat evenimentul. Il asteptam cu atata bucurie si cu atata emotie. Si a venit. Acum, ceea ce era de domeniu viitor este de domeniu trecut. Acum rasfoim albumul cu fotografii si ne aducem aminte cu bucurie de acel eveniment care a trecut. Ascultati-ma, va rog. Sunt lucruri pe care le avem in fata. Va veni ziua cand le vom avea in trecut.

Venirea Domnului este un eveniment care ne sta in fata. Haideti sa facem un exercitiu de imaginatie. Sa ne imaginam ca venirea Domnului va avea loc  exact peste doi ani, in 2015. Inchipuiti-va ca deja a trecut anul 2015 si a avut loc rapirea. Cu toti am fost luati si am fost schimbati in trupuri de slava si ne gasim la Domnul in cer. Cum va fi oare prima zi? Cum va fi oare, atunci cand nadejdea noastra va fi vizibila si ochiului? Dar, o sa treaca si prima zi, o sa treaca si a doua si a treia si a patra. Si imaginati-va ca ne-am gasi acum in anul 2515, la 500 de ani dupa rapire. Deja, pe atunci, vom fi avut vreme sa fi vorbit cu toti sfintii si sa-i stim pe toti pe nume. Vom sti pe cei din generatiile trecute. Vom fi avut ocazia sa fim in partasie cu martirii, cu sfintii din perioada persecutiilor din evul mediu, toti. Toti. Mai mult decat atat, vom fi crescut in frumusetea cunoasterii lui Dumnezeu si ceea ce am crezut noi ca stim pe pamant, atunci vom zice, „Noi am crezut ca stim, dar, de fapt n-am stiut nimic”.  Eu cred ca in vesnicie vom creste continuu si continuu si continuu, in cunoasterea lui Dumnezeu. Cand vom ajunge acolo vom zice: „Extraordinar, ce mare-i Dumnezeu!” Dar, maine – mainele din vesnicie – ne vom da seama ca e si mai mare decat L-am stiut ieri. Oare cat vom fi stiut despre El dupa primii 500 de ani in vesnicie? Eu nu cred… dumneavoastra puteti sa aveti o opinie diferita- ca daca ajungem in cer, din prima zi stim tot. Si ca din Dumnezeu, in prima zi, nu mai ramane nici o taina de descoperit. Nu cred. Mai degraba cred ca pentru vecii vecilor, distanta dintre El si noi va fi distanta dintre Creator si opera mainii Sale. Iar noi vom creste intr-una, in frumusetea cunoasterii Lui. O sa pasim pe o treapta si pe treapta aceea o sa zicem: „Extraordinar!” Cand ingerii zic asa: „Sfant, Sfant, Sfant este Domnul,” nu e asa o plictiseala de (tip) Romaneasca: Sfant…….. Sfant…….. Sfant….. e Domnul. (Ci) liniar si as zice ca e un crescendo, cum ai fi pe treapta asta (prima) si zici, „Sfant.” De aici se vede un pic. Daca te sui mai sus se vede mai mult. Si cu „Sfant e Domnul,” s-a urcat pe treapta asta (a doua treapta) si a zis: „Ce mare-i Dumnezeu!” Si acel mare strigat l-a ridicat pe o alta treapta, de unde a vazut mai mult. Si a zis: „Sfant e Domnul!” Si un crescendo , e o continua uimire, bucurie si revarsare. Si (pt) asta o sa avem vreme toata vesnicia. Au trecut primii 500 de ani. Va imaginati ce o sa fie acolo? Ce coplesitor, ce tulburator, in sensul uimirii, a inchinarii. Daca zice acolo, in Biblie, ca o sa cantam intr-una… nu stiu daca intr-una. Sper sa fie loc si de predica… am eu un temei, nu e chiar fara temei. Dar, sa ma intrebati dupa ce se incheie.

Imaginati-va ca deodata, timpul se opreste si Dumnezeu face un lucru nou. Il da inapoi ceasul si il da cu o viteza din aia si e exact Duminica 20 octombrie 2013, data de azi; ne aseaza pe banca aia in biserica. Ne intoarce din cer, ne coboara treapta, treapta, treapta, numai ne lasa in memorie, adanc implantata experienta si ne pune pe banca in biserica. Puf! Te trezesti asa, ca dintr-un vis frumos. Pe altii, Doamne feri. Povestea altora poate fi diferita, momentul rapirii sa fie pierzare si apoi sa mearga in iad. Cum o fi oare prima zi acolo? Povestile populare medievale, eu cred ca-s prunci micuti fata de ce o sa fie acolo. Cand cititi descrierile medievale despre infern, ti se ridica parul pe tine de groaza. Dar, va rog sa notati, alea’s inchipuiri omenesti. Si daca rasplatirile ceresti nu pot fi imaginate de om, apoi, nici pedepsele nu pot fi imaginate de om. 500 de ani acolo. Si pentru el da Dumnezeu inapoi timpul. Si dupa 500 de ani de stat in iad, numai se trezeste ca si dintr-un cosmar, pe banca in biserica: 20 octombrie 2013. (Rasufla usurat). Si i se da sa asculte predica din seara asta. Eu sunt foarte curios ce o sa faca, dupa ce se sfarseste. (13:00)

Sfintirea noastra este prioritatea #1

As vrea sa impartasim un cuvant despre mantuirea si sfintirea noastra. Cu fiecare zi care trece pierdem ocazii- ocazii sa-L slujim pe Dumnezeu, ocazii sa ne curatim. Sau, slavit sa fie Domnul daca le fructificam. Gandurile mele sunt oarecum neasezate, pentru ca am intrat pe usile bisericii cu o stare sufleteasca, in contextul unui mesaj rostit. Dar eu stiu din toata inima, ca aceasta sfintire la care ne cheama Dumnezeu este prioritatea #1.  Asta e prioritatea #1. Sfintirea noastra este prioritatea #1 si sa ne ajute Dumnezeu sa ne sfintim. Ca sa apucam mantuirea, frati si surori, esentiale sunt patru lucruri. Despre acestea vreau sa va vorbesc, cu accent pe ultimul, care se numeste ‘sfintire’.

1. Sa ne intoarcem la Dumnezeu, pocaindu-ne de pacate

In primul si in primul rand, trebuie sa ne intoarcem la Dumnezeu si sa ne pocaim de pacatele noastre. Eu cred ca atunci cand vom ajunge in Imparatia lui Dumnezeu, o sa ne para rau ca nu ne-am intors la Dumnezeu mai devreme.  Daca intre noi sunt oameni care inca nu s-au intors la Dumnezeu, ii indemn sa se intoarca la Dumnezeu cu mare grabire. Daca este inca cineva care nu si-a predat Domnului Isus viata, sa-si predea Domnului Isus viata cu mare, mare grabire, ca nu stiu daca mai sunt 2 ani pana la rapire. Mai pot fi doar doua ceasuri. Are cineva certitudine ca vom avea ocazie si data viitoare? Daca simti ca n-ai pacatele iertate, ca ceva in legatura ta cu Dumnezeu nu functioneaza bine, foloseste seara asta ca o ocazie a harului lui Dumnezeu sa te indrepti, sa te predai Domnului, sa capeti iertare de pacate, sa te pocaiesti de pacate.

Ce inseamna oare aceasta pocainta? Fiecare om are nevoie de un asemenea moment in viata. Stiti cum imi imaginez viata? Imaginati-va un drum. Aici in spate (la un capat) este Facatorul nostru. Inainte e lumea si cu tot ce implica ea. Pornim pe drum. Ne tot ducem, ne tot ducem. De cum ne nastem pacatuim. Eu am o nepotica, ea are o surioara mai mare. Fetita are 2-3 ani, cealalta are 6. Si fetita asta de 3 ani, Sabina, facu pe ea. Era toata uda. M-am uitat la ea si am zis: Ce-ai facut? Ai facut pe tine.” Se uita la mine, zice: „Nu io”. „Dar cine?” Zice: „Giorgy”, sora sa mai mare. Fii atent. Deja stie cum sa evite. Anii trec. Devenim mai rafinati. Nu mai merge cu minciuni din astea, asa: „Altul a facut pe mine”. Desi, unii, oameni mari is si tot asa se comporta, desi contextul este altul (din nefericire). Dau vina pe altii. Cum trece timpul, noi ne indepartam de Dumnezeu tot mai mult.

Ce inseamna pocainta? Pocainta asta inseamna intai si intai sa te opresti cum zice profetul: „Opriti-va, si sa stiti ca Eu sunt Dumnezeu”. Te-ai oprit din aceasta indepartare si alergare. Stai in loc, socoti, gandesti, cumpanesti. Spuneam mai inainte ca unor oameni le e mai usor sa vina la biserica decat la Dumnezeu. Sa stiti ca asa e. La biserica e foarte usor sa vii. La Dumnezeu e mai greu sa vii. Dumnezeu e un pic mai incolo decat biserica, daca n-ati stiut. Unii cred ca daca au venit la biserica, gata si la Dumnezeu. Nu-i chiar asa. Unii vin la biserica fara sa vina la Dumnezeu. E adevarat ca drumul spre Dumnezeu e pe aici. Nu-i pe la bufet. Nu-i pe la locurile pe unde oamenii se destrabaleaza. Trece prin biserica. Dar nu trebuie sa ne multumim cu putin. Am venit aici. E posibil ca cineva sa vina aici si sa nu vina la Dumnezeu? Este. Noi trebuie sa ne silim sa gasim pacea aia cu Dumnezeu, intalnirea cu Dumnezeu, o revelatie in interior, o pocainta in interior. Altfel nu se poate. Pocainta asta inseamna: odata sa te opresti. Sunt oameni care vin la biserica, dar nu se opresc. Dupa ce te-ai oprit, sa te intorci cu fata catre Dumnezeu si apoi sa incerci sa te apropii de El. Asta este pocainta. Sa ne ajute Dumnezeu sa ne pocaim. Primul lucru, asa dar, care trebuie sa-l facem, stimati frati, este sa ne intoarcem la Dumnezeu cu pocainta. De asta avem fundamental nevoie. O innoire. Acest gest, aceasta intoarcere la Dumnezeu ne va deschide usa spre urmatorul pas: Pasul credintei. (19:43)

2. Pasul credintei

Eu am auzit pe unii oameni spunand: „Nu pot crede!” E posibil ca cineva sa nu poata sa creada. Dar, poti veni la adunare. Poti sa zici: „Doamne, ai mila de mine!” Si cand zici asa, Dumnezeu creaza, se creaza o situatie in care Duhul vine si iti da darul credintei. Asa functioneaza lucrurile. Am zis unuia care zicea ca nu poate sa creada… imi amintesc o discutie si ma inspira discutia aceea, „Nu poti crede. Dar, poti citi in Biblie. Nu poti sa crezi, nu poti sa te schimbi, dar poti face si tu o rugaciune. Nu poti sa-l rupi trecutul acela si sa-l iei de pe tine. Dar, poti veni la adunare. Stai acolo pe banca.” „Dar nu pricep nimic.” Nu-i nimic. Creezi o situatie. E ca ala care (zice): „Vai, mi-e sete!” Iesi macar afara din casa. Poate ploua. Daca stai acolo, nici un gest, nimic, nimic, te inchizi ca intr-un turn, nimic, nimic, nimic si de acolo urli:  -„Nimic nu mi se schimba!” Iesi macar afara. Poate ploua. E Unul care poate sa faca si asta si creezi o situatie. Aceasta te deschide spre credinta si este al doilea pas fundamental spre mantuirea noastra – credinta.

Ce-i oare prima data? Pocainta sau credinta? Toti avem dreptate. (Caci) cum poti oare sa te pocaiesti daca nu crezi? Si ce credinta e aia, fara pocainta? Ca a zis cineva odata: „Si dracii cred…” Si era cineva, era apostolul Iacov.  „…si se infioara.” Exista o credinta initiala, care te deschide la gestul intoarcerii la Dumnezeu. Dar, credinta despre care vorbesc eu se da aceluia care se pocaieste. Deci, nu se da inainte sa te pocaiesti. Exista credinta care te naste din nou. Credinta care te schimba si te face fiu al lui Dumnezeu. Iti da o identitate noua. Credinta aia se da doar celuia care se pocaieste. Ma gandesc ca asta a vrut sa zica Isus: „Pocaiti-va si credeti”. A pus intai pocainta. Sau, cum zice Pavel in cartea Faptelor Apostolilor, i-a indemnat pe oameni sa creada, ca sa se pocaiasca pentru ca apoi sa primeasca credinta in Domnul Isus. Se intampla ceva maret, atunci cand omul face acest pas spre Dumnezeu, Dumnezeu ii deschide inima si-i pune in suflet credinta. E un verset greu tare. Versetul acesta greu e scris in Marcu 4:12. Isus le-a predicat in pilde si dupa ce le-a predicat in pilde, ucenicii Sai L-au intrebat, „De ce le vorbesti in pilde?” Isus a zis,  Marcu 4:11-12,,v’a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru ceice sînt afară din numărul vostru, toate lucrurile sînt înfăţişate în pilde; pentru că, ,,măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu, şi să li se ierte păcatele.` Asta ma socheaza: „ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu, şi să li se ierte păcatele.”

Ce cuvant e asta? Isus le-a zis. „Voua”, le-a zis Isus, „va este dat sa intelegti taina imparatiei lui Dumnezeu.” Pentru cei care-s in afara, vine in pilde, ca macar ca aud, sa nu inteleaga. Macar ca vad, sa nu priceapa. Ca nu cumva sa se intoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele. Ce sa fie vorba asta? Sa fie ca inchide Dumnezeu usa de mantuire unora si o tine deschisa numai altora? Eu zic de o mie de ori: Nu! Nu asa. Altceva e aici. Aici se face o judecata. Fara sa intru in toate detaliile acestui text, judecata este cat se poate de limpede. Accesul la intelegerea tainei Imparatiei lui Dumnezeu este rezervat de Dumnezeu  celor care sunt ucenici, celor care se intorc la Dumnezeu. Daca ai ales sa te intorci la Dumnezeu, te-ai pocait, ai zis: „Ai mila de mine, ma intorc la tine Doamne!” Daca ai ales sa faci acest pas, Dumnezeu te-a deschis spre credinta si ai devenit ucenic. De acuma, iti da sa intelegi tainele Imparatiei. Cine refuza sa fie ucenic, judecata este sa ramana in orbire. Nu poti sa-L intelegi pe Dumnezeu, daca n-alegi sa fi un ucenic al Domnului Isus. Cine refuza sa fie un ucenic al Domnului Isus nu poate sa inteleaga ce are Domnul Isus de spus. Asta este judecata.

Acuma, intrebarea este: Cine alege sa fie ucenic, Dumnezeu sau noi care suntem chemati? El a zis: „Veniti la Mine, voi toti cei truditi si impovarati.” El ne cheama pe toti si aicea se face separarea. Unii aleg sa se pocaiasca si sa vina la credinta si Dumnezeu le deschide apoi universul, spre a intelege. Altii se impietresc si raman in orbire.  O fata, de la noi de la adunare, o cheama Adriana, o fata tare tematoare de Dumnezeu, nu era inca intoarsa la Domnul. Dar, umbla la biserica. Si am tinut, in biserica la noi, predica asta. Dupa predica, Adriana se duce la fratele ei si zice: „Laurentiu draga, no, acuma inteleg eu de ce nu inteleg.” Adica, ea se pastrase in afara uceniciei. Si de-odata ia fost lamurit: De aia nu pricep, ca stau in afara urmarii lui Isus. Daca vrei sa pricepi, fa’te ucenic si vei pricepe. Mai is doi ani, sau poate mai putin. Fa’te ucenic.

Era la noi, in adunare, o doamna. S-a intors la Domnul; acuma este sora. Maria o cheama. Femeia asta, o femeie de inalta clasa, venea la biserica la noi cu o consecventa. Se aseza la balcon.  Asculta. O vedeam atinsa. Dar, am intrebat: „Ce-i cu ea? Nu se boteaza.” O luna, doua, trei, jumate de an, un an si… Odata, ma intampina si numai cum ea stie, imi zice: „Domnule pastor, am o problema, vreau sa vorbesc cu dumneavoastra!” – „Va rog, Doamna Maria!” – „Stiti? Eu am o Biblie si citesc in ea si nu pricep mare lucru. Dar, mi-am luat un creion si pe marginea aia libera, dupa ce se gata randul, am tot pus semne de intrebare unde nu inteleg. Si s-a umplut cu semne de intrebare. Dar, tot venind la biserica, eu am bagat de seama, ca parca asa, de pe minte, mi s-a dus o ceata. Si am luat guma de sters si in loc de semne de intrebare, am pus semne de exclamare. Am inceput sa ma luminez. -” Se uita la mine si zambeste cu un zambet larg si-mi zice: „Frate Nelu, eu vreau sa ma botez!” Asa a cerut femeia aia sa se boteze. Ce s-a intamplat cu sufletul ei? Femeia aceea, care se indeparta de Dumnezeu a zis: „Stop.” S-a intors, a inceput sa vina la adunare. A facut pasul intoarcerii, i-a parut rau de pacate, a iesit din autoizolare. S-a pus afara, poate ploua. Si a plouat. Incet, incet, Dumnezeu i-a pus in suflet credinta, i-a deschis inima si a vazut sensul vietii si a zis: „Asta e! Pana aici! Semnele de intrebare (schimbate) in mare semne de mirare! Slavit sa fie Domnul, am priceput!” Si s-a facut ucenic. Si cu asta, pasul urmator. A zis ea: „Vreau sa ma botez!” Acuma, m-ar ajuta sa stiu cati dintre voi sunteti botezati in apa.

Poate e cineva care nu s-a botezat.  Drumul spre Imparatia lui Dumnezeu merge prin apa botezului. Asta nu trebuie neglijat. Intoarcerea asta, accesul in Imparatia lui Dumnezeu merge prin apa botezului. Domnul Isus a spus: „Oricine va crede si se va boteza, va fi mantuit!” Daca este inca cineva care nu s-a botezat, sa se boteze. Luati-va pe inima aceasta viziune sa va botezati in apa. Dar nu asa, numai ca a venit vremea cand trebuie sa promovezi in societatea celor mari. Asa am vazut eu, pe la tinerii care cresc prin familiile noastre. Vine vremea sa promoveze in societatea celor mari. (Ca si cum) initierea in randurile celor mari e botezul, altfel te autoexcluzi. Si nu te baga nici un fecior in seama, ca nu se poate insura cu tine, daca nu esti botezata. Sau nici o fata, zice: „Asta-i neserios. La apucat 20 de ani si nu vrea sa se boteze in apa!” Nici nu-l baga in seama, in afara faptului ca amandoi sunt frati in neseriozitate.

Ce inseamna botezul? Promovare in grupul celor mari? Nicidecum. Este legamantul cu Dumnezeu. E de mare insemnatate si trebuie sa trecem pe acolo. Cine nu s-a botezat sa se boteze. Va invit sa luati o viziune. Suntem aproape la sfarsitul anului. Nu stiu care este randuiala in biserica voastra. Dar, daca ar fi posibil, pana la sfarsitul anului sa va botezati, ar fi superb. Asta este un scop, viziune. Dar, botezul acesta, sa nu fie asa, numai o baie, ca avem acasa dus si vana fiecare. Ci sa fie o intoarcere la Dumnezeu, cu o schimbare. Si apoi, partea frumoasa, despre care vorbim in continuare. (32:30)

3. Sfintirea

Am iesit din apa. Stiti ce spune Pavel? Romani 6:3-4 este un text de o frumusete rara. Zice Pavel asa:

„Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr’o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr’o înviere asemănătoare cu a Lui.”

Ceea ce doresc sa subliniez este ca toti aceia care s-au botezat in apa trebuie sa traiasca o viata noua. Nu se poate altfel. Frati dragi, botezul in apa este cam tot una cu moartea. Ca asa scrie aici. Cand te botezi in apa este ca si cand ai muri. Cine nu vrea sa moara, sa nu se boteze. Nu ma refer la moartea asta fizica, ci la moartea fata de viata veche. Botezul este moartea asta fata de viata veche. Lasi ceva in urma. Si in acelasi timp, botezul este o inviere. Si de aicea se deschide perspectiva vietii noi. Cuvantul cheie este cuvantul sfintire. Asta e voia lui Dumnezeu. Si aici este textul pe care apoi l-am citit. Dupa cum cel ce va chemat este Sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra. Ce cuvant. Noi traim vremuri in care nu mai este populara si din nefericire, uneori nici chiar in biserici, predica despre sfintire. Trebuie, oameni buni, sa ne sfintim.

Daca in Biblie scrie ca acolo, in Imparatia lui Dumnezeu nu va intra nimic spurcat, nimic necurat, oare acest lucru sa nu fie valabil si pentru noi? Va chem sa ne lasam de pacat si sa ne sfintim. Pentru ca, nu uitati, va rog, pentru ca, acest mesaj nu este pentru aia care stau cu spatele, mesajul acesta este pentru cel care s-a intors, pentru cel care a inteles ca trebuie sa se pocaiasca, la luminat Dumnezeu prin pocainta, prin credinta, a devenit ucenic al lui Isus, a trecut prin apa botezului si acum e dincolo de botez, cu perspectiva vietii noi. Iti mai permiti sa te intorci inapoi? Te bagi iara prin botez inapoi, sa iesi pe partea aialalta a lui? Negi credinta, uiti de pocainta si iti continui drumul, ca si cum n-ai fi fost botezat? Asta nu. Nu uitati va rog, mai sunt doi ani. Ramanem tot in context. Sau poate chiar mai putin (pana la rapire – sa zicem).

Epistola 1 Corinteni este o epistola foarte profunda.

Si eu as zice ca este una dintre epistolele care ne aduce multa speranta. Predand la institut aceasta epistola, exegeza pe epistola 1 Corinteni, intelegand fenomenul din biserica din Corint, problemele complexe ale acestei biserici, oamenii astia aveau dezbinari – macar patru partide. Oamenii astia aveau intre ei oameni care traiau in curvie. Si nu numai ca aveau oameni care traiau in curvie, dar aia care pacatuiau aveau sustinatori si se laudau cu asta. Mai mult, intre oamenii astia, erau judecati. Se certau intre ei si in loc sa se impace frateste, se dadeau in judecata, la instanta. Asta era in Corint. Neoranduieli de tot soiul, unii se imbatau, se dispretuiau unii pe altii, pe cei saraci. Era debandata. Aparuse erezie in biserica. Unii negau invierea. Neoranduiala in exprimarea darurilor duhovnicesti era acolo. Apoi, tot in biserica asta era o fuga dupa intaietate, care sa fie primul, nestiind ca locul 1 e ocupat. Si te-ai gandi, daca si asta-i biserica, atunci pentru toate adunarile este speranta. Asta e ideea. Deci, Dumnezeu s-a uitat la oamenii aceia si n-a renuntat la ei. Le-a adus un mesaj. Un mesaj, prin care le-a adus aminte: „Atentie, voi nu sunteti acolo. Voi ati trecut prin pocainta la credinta. V-ati botezat, voi aveti o identitate noua, care cere o viata noua. De acuma trebuie sa traiti o viata noua.  Cunoscand biserica, spre exemplu, Biserica din Sibiu, sau dumneavoastra aici, este speranta. Slavit sa fie Domnul!”

Dar, hai sa vedem ce a spus Pavel acestor oameni, in drumul lor spre sfintire. Sunt patru lucruri superbe. Ele sunt scrise in capitolul 6 din 1 Corinteni. Apostolul Pavel le spune primul lucru:

Voi sunteti ai lui Hristos. Cuvantul lui Dumnezeu spune in 1 Corinteni 6:15 Nu ştiţi că trupurile voastre sînt mădulare ale lui Hristos? Nu stiti ca nu mai sunteti ai vostri, ci ati fost rascumparati cu un pret? Ca apoi in Galateni 5:24 sa spuna „Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei.” Cei ce v-ati botezat in Hristos sunteti ai lui Hristos. 1 Corinteni 3:23 „şi voi sînteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.” Ce cuvant. De ce spune asa? Oamenii acestia se intorsesera la vechea viata. Si acuma, le aduce aminte: Nu mai trebuie sa traiti asa. Daca sunteti ai lui Hristos, traiti ca ai lui Hristos. Cum suntem noi oare, ai Domnului Hristos? Eu inteleg, ca nu suntem ai lui Hristos cum este  a noastra, masina din parcare. (Ca) asa apartinem noi lui Isus, cum ne apartine masina din parcare. Ne doare pe noi asa de tare de masina aceea? Da sau nu. Depinde de cat de legata ni-e inima.

Dar, nu suntem asa ai lui Hristos. Nu asa, ci altfel. Imaginati-va ca cineva a primit un transplant. Sunt oameni care au avut nevoie de un transplant si au primit un transplant. Dintr-un corp a fost luat un madular si a fost pus intr-un alt corp. Imaginati-va ca as fi suferit un transplant de rinichi. Acuma, in corpul meu a venit un rinichi nou. Ala al cui e? E al meu. Asa suntem noi ai lui Hristos. Ne-a luat si ne-a transplantat in Sine. Inainte sa fim ai lui Hristos, madularul acesta era in alt corp. Corpul acela in care era a fost un om poate lipsit de responsabilitate. Poate un alcoolic, care intr-asa fel a trait, incat s-a prapadit intr-un accident. Dar, madularul a fost luat de acolo si pus in alt corp. De-acuma, gata cu viata aia. Acuma esti a meu. Acuma te duc cu mine la biserica, acuma citim din Biblie impreuna. Ai o viata noua, pentru ca ai o identitate noua. Tine minte, esti al lui Hristos. Daca ar avea putere madularul acela, rinichiul acela sa vorbeasca, ce ar zice oare? Imaginati-va ca apartinea unuia care a trait in droguri, in cele mai grozave pacate si cat o suferit el in corpul acela, datorita neintelepciunii stapanului vechi. Dar, acum a fost luat de acolo si pus in alt trup. Si cum i s-ar parea rinichiului de aicea (trupul nou) sa zica: „No, hai cu mine unde am fost inainte.” Nu se poate.

O identitate noua cere o viata noua. Zice Pavel: „Voi sunteti ai lui Hristos. Ati fost rascumparati. Ati fost cumparati cu un pret. Nu mai sunteti ai vostri. Sunteti ai lui Hristos. Ceea ce este frumos, frati dragi, este ca Hristos nu ne cere sa strangem la merite cu gramada si dupa aceea sa ne puna intr-o coloana si in fata sa fie un cantar, si cand ne vine randul sa ne puna la cantar meritele, sa ni le cantareasca si daca n-avem destule sa zica: „Inapoi, dupa alte merite!” Si daca reusesti sa aduni destule, Dumnezeu sa zica: „Felicitari, acuma esti al meu!” Nu. Efectiv, ne ia cum suntem si ne face ai Lui. Si dupa ce ne face ai Lui, El ne spune: „Acuma, sa traiesti o viata noua!” Acesta este un motiv fundamental: Intelegerea faptului ca nu mai esti al tau, ci al Domnului Isus, reclami o viata noua. Apoi, continua Pavel spunand: „Trupurile voastre sunt madulare ale lui Hristos. Deci, te-a luat si te-a pus in Sine. Nu a Lui ca si masina din parcare, ci a Lui ca si madular. Mana mea e mana Lui, piciorul Lui, gura Lui, urechea Lui. El m-a infiat. M-a facut al Lui.

Si auziti ce decurge de aici. „Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! 18 Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care -l face omul, este un păcat săvîrşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său. 20 Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ.” Trupurile voastre sunt madulare ale lui Hristos. Pai, intelegand asta, eu sunt al Domnului Isus, madular in corpul Domnului Isus. Voi lua eu un madular al lui Hristos sa-l unesc cu pacatul? Ce sens adanc. Nu. Si asta nu pentru ca cineva ma sileste, ma impinge de la spate, ma obliga.

Nu-i legalism aici. E viata, nu legalism. Nu ca: „Asta trebuie sa faci, altfel iti da Dumnezeu cu parul si te paleste. Nu, e viata. E natural. Pai, ma om bun, Isus te-a transplantat in El, cum sa mai mergi la curve atunci? Cum? Cum sa mai bei bautura? Cum sa te mai droghezi? Cum oare, sa traiesti viata veche, cand El te-a luat si te-a pus in El? Cand ai trecut prin pocainta, te-ai luminat la minte, in credinta. Ai zis: „Asta-i drumul meu. Ma botez in apa. Si te-ai trezit dincolo. Si de acuma, ai in fata o perspectiva noua. Dumnezeu nu-ti zice: Astea-s poruncile. Daca nu le pazesti esti terminat. Ci, altfel. Ar fi putut trage Dumnezeu linia prin Pavel, sa numere pacatele celor din Corint si sa le zica: „Salut, s-a terminat! V-am lepadat pe toti!” Evrei 6, Evrei 10 vor citi unii. Nu. Ci le-a adus aminte de cine sunt ei: „Voi sunteti ai lui Hristos. Prin urmare, traiti ca oamenii lui Hristos. Voi sunteti madulare in trupul lui Hristos. Pai, comportati-va ca atare!”  Intelegeti? Intelegerea identitatii te constrange la viata noua. Asta-i mesajul crestin.

Mai e ceva. Ceva de o si mai mare profunzime. Versetul 19, zice Pavel „19 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit dela Dumnezeu? Şi că voi nu sînteţi ai voştri?”  Ca in capitolul 3:16 16 Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?”  Uite cum leaga lucrurile. Deci, nu doar metafora Duhului, nu doar imaginea sclavului eliberat, rascumparat, ci altceva, mai adanc. Imaginea Templului, si aici nu e doar o metafora. Asta e realitate. „Voi,” zice Pavel, „trupul vostru este Templul Duhului Sfant. Uitate, mana. Uitati-va, va rog, la mainile voastre, frecatile impreuna. Mana asta, Templul Duhului Sfant, piciorul tau, muschii tai, venele tale, pielea ta, oasele, nervii, creierul, organele interne, Templul Duhului Sfant.  Evreii din biserica din Corint au inteles bine ce zice Pavel, ca ei veneau din Iudaism si la Ierusalim era Templu, cel mai sacru loc de pe fata pamantului pentru un evreu. Pentru puritatea Templului, ar fi fost in stare sa-si sacrifice viata.  Amintiti-va cand cineva, spre exemplu, scrie si in Faptele Apostolilor a atentat la Templu. Asa au crezut ei, ca Pavel a spurcat Templul, bagand acolo pe cine nu trebuie. Au vrut sa-l omoare. In secolul II, inainte de Domnul Isus a fost rascoala Macabeilor. Au facut razboi impotriva Romanilor, impotriva Egiptenilor, a Seleucizilor. Irod Epifanes s-a numit el. Epifanes- aratarea lui Dumnezeu si poporul ii zicea- Epimanes, adica porc. Si cand o indraznit sa sacrifice in Templu o scroafa, a fost razboi. Nu au acceptat, oricum, ar fi preferat sa moara, dar nicidecum sa spurce Templul. Ei stiau ce inseamna Templu. Pentru ala si-ar fi dat viata. Oricum, banii si-i dadeau mereu, si ii trimiteau acolo.

Si acuma, zice Pavel, „Fiti atenti. Voi sunteti Templu.” Te uiti in oglinda, „Da, eu.” Templu al Duhului Sfant. Deja are de a face cu identitatea. De aici deriva obligatii. Oare voi nimici eu Templul lui Dumnezeu? Oare voi inchina Templul lui Dumnezeu. Voi lua eu, acest Templu curat al lui Dumnezeu? Intreb: – Intelegand ca esti Templul lui Dumnezeu, spune-mi, mai poti sa fumezi? Nu-i lege, dar sa nu cumva sa zica cineva: „E libertate si putem face orice.” Ca, identitatea te constrange. Spre exemplu, daca esti casatorit, mai poti tu sa te intalnesti cu alta femeie? E lege la mijloc? Nu. E identitate la mijloc. Din care identitate, de buna seama, ca decurge o lege valabila pentru aia nelegiuiti. Dar, pentru cei care si-au inteles identitatea nu mai este lege, ca ei au trecut in viata noua. Asa, crestinul a trecut in viata noua. Templu al Duhului Sfant. Si acuma o intreb: „Stiind cine esti, cumparat de Hristos, madular in trupul lui Hristos, Templu al Duhului Sfant! Mai minti? Mai furi? Te mai certi? Mai ai loc de pacate, cum ar fi cele ale carnii? Nu! Pentru ca viata noua, identitatea noua impune viata noua. Si asta este bucuria crestinului. Te duci inainte si slujesti lui Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul, stiind ca ai un nume nou.

Iar, peste toate, apostolul Ioan pune o frumusete de cuvant. Apostolul Ioan zice: „Acum suntem copii ai lui Dumnezeu.” Si daca suntem copii ai lui Dumnezeu, asta ne obliga sa ne sfintim. In seara aceasta, frati si surori, am avut pe inima sa impartasesc acest cuvant cu dumneavoastra. Cuvant care poate fi numit identitate si sfintire. Repet, nu-i legalism de loc aici. Nu-i loc de legalism. Nu-i acumularea meritelor prin stradanie si efort. Nu. Este identitate. Iar, daca acuma ai fost facut crestin, atunci trebuie sa te comporti ca un crestin. Daca esti a lui Hristos, compoarta-te ca cei care sunt ai lui Hristos. Daca ai fost infiat, comporta-te ca fiu. Daca esti Templu al Duhului Sfant, traieste in acord cu acest nou statut. Aceasta gandire ofera crestinului o platforma, de pe care el se poate inalta ca sa-si traiasca viata, o viata noua in Hristos. (53:30 a mai ramas 13 minute din predica).

John Piper – Why did God forbid one tree?

Of the many trees in the Garden, God banned Adam and Eve from eating from one — just one (Genesis 2:16–17, 3:1–3, 11). Why?

You can listen to the full episode here:

John Piper recently gave the question some fresh thinking, which he shares in today’s episode of Ask Pastor John:

The function of the tree of the knowledge of good and evil is to make sure that the pleasures of all the other trees in the garden are supremely pleasures in God.

The command went like this: “And the LORD God commanded the man, saying, ‘You may surely eat of every tree of the garden, but of the tree of the knowledge of good and evil you shall not eat, for in the day that you eat of it you shall surely die’” (Genesis 2:16–17).

So what was God saying in prohibiting the eating of one tree out of a million trees? He was saying, “I have given you life. I have given you a world full of pleasure, pleasures of taste and sight and sound and smell and feel and nourishment. Only one tree is forbidden to you. And the point of that prohibition is to preserve the pleasures of the world, because if you eat of that one you will be saying to me, ‘I’m smarter than you. I am more authoritative that you. I am wiser than you are. I think I can care for myself better than you care for me. You are not a very good Father. And so I am going to reject you.’ So don’t eat from the tree, because you will be rejecting me and all my good gifts and all my wisdom and all my care. Instead, keep on submitting to my will. Keep on affirming my wisdom. Keep on being thankful for my generosity. Keep on trusting me as a Father and keep on eating these trees as a way of enjoying me. There are 10,000 trees, every imaginable fruit. Just go eat. Be thankful. I have given them to you and see them as expressions of my goodness and savor them that way.”

And Satan comes along, and he takes that arrangement and says, “Hey, Eve, the meaning of that arrangement is: God is selfish. God is stingy. He is a skinflint.” So he took the prohibition of one suicidal tree and treated it as a prohibition of everything.

So the issue of the tree is this: Will we keep looking to God as the giver and lover and treasure of this garden so that all our eating is thanking and all our savoring is a savoring of God? Will we keep on experiencing every one of these tastes as a tasting of something like what God is, and in that sense a tasting of God? Will we keep on enjoying God in the enjoying of the trees?

That is what the forbidden tree was there to test.

I think a lot of people try to set that up as merely arbitrary: Will man obey? Or will he not obey? And they don’t put it in the context of his fatherly care and all the goods that he has given. I don’t think it is arbitrary like that.

It was a warning. “If you choose independence instead of God-dependence, you will lose the pleasure of the garden and God with it.”

“If you keep trusting me and enjoying me as your greatest delight and highest treasure, you will have this garden and I will be the pleasure of all your pleasures.”

The forbidding one tree is a way of securing that the pleasures of all the other trees in the garden are supremely pleasures in God.

Ask Pastor John is a daily podcast series of 3–8 minute conversations released each weekday at 10:30am (EST) through the DG Facebook and Twitter feeds. You can tune in to the new episodes through the free Ask Pastor John mobile app for iPhone and Android. We’re currently hosting all the recordings on SoundCloud, a website making it easy to listen to several of the podcasts in one sitting. They’re also archived on the DG website and syndicated in iTunes. To submit a question to Pastor John please include your first name, hometown, and question in an email to AskPastorJohn AT desiringGod DOT org.

By John Piper. ©2013 Desiring God Foundation. Website: desiringGod.org

John Piper – Advice to the newly married (audio) and Sexual Relations in Marriage (video)

bride and groomIn a recent “Ask Pastor John” episode, John Piper gave Christ-centered advice to newly-wed husbands. The renowned Christian author and former pastor relayed key guidance that he would have given a younger version of himself when entering into the life-long covenant with his wife, Noel. “Behold the mystery of this amazing, God-wrought union,” he would have said.

Piper reminded listeners that Mark 10:9 calls marriage an act of God which joins man and wife together – it is not a man-made union. Marriage was instituted long before Christ had come into the world, and was created by God to point to His Son’s future redemptive work on the cross. While many may look at Jesus’ covenant with His bride, the church, and describe marriage as it relates to Christ, Piper says that it should be the other way around; God used the picture of marriage to hint at a future relationship for Christ and His church. Marriage came first so that the body of believers could better understand their intimate, covenanted relationship with Christ – one that is given to them by grace through faith (see Ephesians 2:1-9).

A “bottomless ocean of wisdom” is found when a husband loves his wife like Christ loves the church – “You love her to make her lovely,” Piper said. Though we are sinners saved by His grace, Jesus loves His redeemed people and helps us to become more holy as we fix our eyes on Him. We are sanctified more and more as we journey with our God, eternally clothed in Christ’s righteousness. “You don’t love her merely because she is lovely – she’s not going to be as 20-something lovely at 70-something, so you had better love her into loveliness,” said Piper. He also advised husbands to draw their strength to love their wives well from Christ’s love for them.

The former pastor also encouraged husbands to bring hope and strength to their families, welling up in them from the power of Christ. He warned against idolatry – viewing their wives or their children as their means to find happiness. He also steered husbands away from returning hurt for hurt in an argument – “a soft answer may restore her soul,” he said, paraphrasing Proverbs 15:1.

In closing, Piper encouraged married couples to savor the intimacy and friendship that is unique to marriage; ultimately, though, he wants to remind newly-weds marriage is a “parable” which points to Christ. Source: http://www.gospelherald.com PHOTOGRAPH by http://rebekahwestover.blogspot.com

Click here for the link to the AUDIO

And here is another great resource from John Piper, theJohnPiperchannel:

Marital sex is a great joy that also proves to be a fearsome weapon against our ancient foe.
-uploaded in HD at http://www.TunesToTube.com

Sexual Relations in Marriage

February 15, 1981 by John Piper

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari