Invazia Halloweenului în școlile din România

Revista Rost are un articol foarte bun pentru parinti despre Halloween:

Halloween-ul promovează, sub masca divertismentului, cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, aceasta fiind în contradicţie totală cu natura şi menirea instituţiilor de învăţământ, putând tulbura mintea şi afecta sănătatea spirituală şi morală a elevilor prin efectele cumulative dezastruoase ale acestei „sărbători”, ce marchează profund psihicul copiilor, care nu au mecanisme psihice pentru a se apăra de această deversare a demonicului, a urâtului, a odiosului, a magiei în viaţa lor emoţională şi ajung ulterior să le accepte ca fireşti, în mod necondiţionat. (Photo credit coopercity.chesterbrookacademy.com)

Copilul încă nu face bine distincţia între real şi imaginar, încât degeaba scriu producătorii de costume tip „Superman” pe etichete: „Cu acest costum nu se poate zbura”, că tot se găseşte câte un „năzdrăvan” care, influenţat şi extaziat de prestanţa eroului din film, încearcă să-l imite, sfârşind tragic într-o cădere în gol.

Care este pragul psihologic la care un copil deghizat în „vampir” şi care strigă în glumă: „Vreau sânge!… Mi-e sete de sânge!…” să şi intre în pielea personajului şi doar aşa, „în joacă”, să vrea să vadă cum e când chiar curge sânge?

Dacă ar fi şi numai un singur caz în zece ani, la toate şcolile din România, când dintr-o glumă nevinovată şi dintr-un inocent carnaval să se sfârşească tragic, şi tot ar fi un semnal de alarmă. Statisticile efectuate însă în ţările unde „sărbătorirea” Halloween-ului este în vogă de mulţi ani arată că procentul de accidente e mult mai mare şi că nu sunt doar cazuri izolate situaţiile când de la o joacă se poate ajunge la o mare dramă. În U.S.A., ţara unde această „sărbătoare” pervertită a atins apogeul maleficului, creşterea violenţelor în timpul Halloween-ului este o evidenţă, acest moment al anului remarcându-se prin numărul cel mai mare de acţiuni violente, fapte penale, „glume” proaste care duc la accidente grave, distrugeri, numărul cel mai mare de beţivi, consum crescut de droguri la persoane din ce în ce mai tinere, inclusiv la copii.

Anul trecut, făcând o incursiune prin mai multe şcoli dobrogene (situaţia fiind asemănătoare la nivel naţional), la panourile principale „tronau” fotografiile jalnice ale travestirii copiilor noştri în monştri, piraţi, vampiri, strigoi, schelete, cât şi premiatele compuneri în limba engleză cu teme macabre. Aceasta să fie creativitatea pe care să o dorim cultivată la copii: capete tăiate, trupuri spânzurate, case bântuite?! Şi panourile au păstrat aceste mărturii aproape două luni, până când au fost înlocuite cu imagini şi texte specifice Crăciunului.

Nu e suficient că observăm abrutizarea sensibilităţii, a delicateţii, a purităţii sufleteşti specifice copilăriei prin suprasaturarea cu subiecte de violenţă şi erotism pe care mass-media, internetul, jocurile pe calculator şi industria cinematografică o aduc asupra copiilor?

De cele mai multe ori din lipsă de timp, sau chiar din ignoranţă, părinţii nu se preocupă să îşi ferească copii de o asemenea sistematică otrăvire şi măcar aveam nădejde ca în cadrul sistemului educaţional de învăţământ să li se dea copiilor repere bune. Îi trimitem la şcoală cu nădejdea ca măcar şcoala să facă oameni din ei, iar şcoala… îi învaţă să fie… vampiri, vârcolaci, demoni, monştri… aşa… „în joacă”, pentru „cultivarea creativităţii”!

Citeste articolul in intregime aici http://www.rostonline.org

Invazia Halloweenului în școlile din România

Globalizarea culturală a determinat ca Halloween-ul să se naturalizeze și în spaţiul românesc, deși unii încă resping tradiția, fie pentru că este de import, fie din raţiuni de ordin religios. Cu toate acestea, România a devenit un punct de atracție tot mai important pentru amatorii de evenimente macabre. National Geographic recomandă publicului din întreaga lume 14 destinații pentru această toamnă, printre care una dintre ele este o regiune din România.  „Ce loc mai bun pentru a te bucura de Halloween decât Transilvania? (…) Lăsând la o parte tradiţia lui Dracula, România … este o ţară frumoasă şi misterioasă cu localnici joviali, care nu vă vor să sugă sângele, dar vor încerca să vă îmbete cu ţuică”, scrie Andrew Evans pe site-ul National Geographic.

Chiar dacă la adulți sărbătoarea nu a prins încă rădăcini, în schimb „în multe grădiniţe şi şcoli, în special în cele particulare, se fac petreceri de Halloween, iar cei mici se întrec în costume şi în poveşti vrăjitoreşti”, informează Gândul. Deși în noaptea de 31 octombrie, copiii nu colindă pe la uși după bomboane, tinerii au adoptat benevol Halloween-ul nu atât dintr-un mimetism pro-american, cât dintr-un pretext pentru o noapte de distracție, susține studenție.ro.

Amploarea fenomenului în școlile românești a determinat conturarea unor forme de protest. O asemenea inițiativă a aparținut Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România. Într-un memoriu adresat Ministerului Educației în anul 2012, semnatarii sesizau că „în România, Halloween-ul este sărbătorit în toate unităţile şcolare, unde se desfăşoară petreceri, baluri, serbări etc., toate promovând teroarea, cruzimea, violenţa, moartea, într-un cuvânt, satanismul”. Un alt aspect menționat prin care se încerca să se exprime gravitatea situației constă în faptul că „elevii sunt învăţaţi chiar de către profesori cum să îşi confecţioneze costumele şi decorurile adecvate”. În consecință se solicita „anularea tuturor activităţilor de acest tip în şcolile din România”.

Un asemenea demers de interzicere a fost pus în aplicare în Rusia încă din 2003. Ministerul Educaţiei din Rusia a declarat că decizia este motivată de faptul că această sărbătoare este „în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ, tulburând mintea şi afectând sănătatea spirituală şi morală a elevilor”, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihologi şi psihiatri consultaţi pe această temă, menționează Revista Rost.

Credința în spiritele morților nu este specifică doar sărbătorii de Haloween. Potrivit etnologilor, din punct de vedere al obiceiurile, sărbătoarea de Sfântul Andrei este asemănătoare cu Halloween-ul americanilor. Superstiţioşii îşi ung ușile și ferestrele cu usturoi, pentru ca duhurile rele să nu le intre în casă.

Considerată tot sărbătoare a spiritelor, noaptea de 29-30 noiembrie, cunoscută şi ca Noaptea Strigoilor, nu atrage aceleași proteste, fiindcă, cel mai probabil, nu sorgintea păgână este cea care generează probleme, ci rădăcinile sale americane.

sursa Semnele Timpului

Reclame

2 comentarii (+add yours?)

  1. Mika
    oct. 30, 2013 @ 10:17:03

    Ma tot intreb de vreo 10 ani: „ce au Romanii de a face cu Halloween-ul?” Din dorinta nestavilita de a copia tot ceea ce ne-a forst interzis acum 25 de ani ajungem la lipsa de discernamimnt dintre ce e bun si ce nu este.

    • rodi
      oct. 30, 2013 @ 12:55:43

      Mika,
      asta este cea mai ingrozitoare ‘sarbatoare’ in toata lumea si oamenii sarbatoresc cultura mortii si a diavolului. Au ajuns la fel de pagani ca paganii din vechime, de care citeam in carti. Dar, nu e de mirare, ca spune Bilia de oameni in Romani capitolul 1:25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s’au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci! Amin. Dumnezeu sa aiba mila de Romania si slujitorii Lui sa sustina adevarul, predicand Evanghelia lui Isus Hristos!

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: