„Relaţiile Israelului cu Statele Unite continuă să se deterioreze. Israelul trebuie să caute alţi aliaţi, cu care să aibă interese comune”, a declarat Avigdor Lieberman cu ocazia unui seminar desfăşurat în oraşul israelian Sderot.
„Statele Unite se confruntă cu numeroase provocări: problemele cu regimul din Coreea de Nord, cu Pakistanul, Afganistanul, Iranul, Siria, Egipt şi China; în plus, au şi probleme economice. În acest context, întreb care este poziţia noastră pe scena internaţională?”, a adăugat Lieberman.
Surse citate de publicaţia britanică The Sunday Times au dezvăluit zilele trecute că Israelul şi Arabia Saudită cooperează pentru elaborarea unor planuri de atacare a instalaţiilor nucleare iraniene în cazul în care marile puteri vor încheia un acord nesatisfăcător cu regimul islamist de la Teheran. Informaţiile sugerează să Israelul ar căuta într-adevăr aliaţi de conjunctură, în contextul ameninţării nucleare iraniene şi dat fiind că marile puteri pregătesc un acord cu Teheranul considerat nesatisfăcător de către Guvernul israelian.
Negocierile Iranului cu reprezentanţii Statelor Unite, Marii Britanii, Franţei, Rusiei, Chinei şi Germaniei s-au încheiat pe 9 noiembrie, la Geneva, fără un acord, dar vor fi reluate miercuri. Washingtonul şi Moscova au semnalat că există posibilitatea ajungerii la un acord cu Iranul în curând.
Israelul a avertizat în mai multe rânduri că ar putea lansa atacuri preventive împotriva instalaţiilor nucleare iraniene. Israelul, Statele Unite şi Uniunea Europeană suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.
Multumesc lui Euseby pentru video! Seby este un prieten al nostru pe care l-am cunoscut dupa ce i-am ascultat cateva compozitii muzicale pe Youtube. Va invit sa le ascultati si voi aici- https://www.youtube.com/user/10eusebi. Pe data de 3 Noiembrie, Seby a intrat in apa botezului marturisindu-l pe Isus Hristos ca Mantuitor al sau. Dumnezeu sa binecuvanteze toti candidatii botezului de la Biserica Elim Girona!
Pe langa frumosul program de botez nou testamental, Biserica Elim l-a avut ca musafir pe fratele Nicu Wagner, care a cantat mai multe cantari.
E o deosebita bucurie sa ne cunoastem fratii care sunt rasfirati prin multele tari ale Europei si sa vedem ca oriunde se duc crestinii evanghelici, ei isi invata copiii si tineri sa-l laude pe Domnul cu vocea, cu instrumente in fanfara sau orchestra si astfel sa ramana membrii activi in Casa Domnului. Dumnezeu sa binecuvanteze Biserica Elim din Girona si lucrarea lor.
In total sunt 18 melodii frumoase, compuse de Seby si postate pe Youtube. Va invit sa le ascultati si voi aici- https://www.youtube.com/user/10eusebi. Piesa mea preferata ? Mai multe, dar in special Compozitiile Nr. 1 si Nr. 2.
Poza asta ma facut sa ma gandesc la puterea Fiului lui Dumnezeu… Vezi versetele celor 3 evanghelisti care relateaza acelasi eveniment supranatural, minunea facuta de Domnul Isus:
Luca 8:22-25 Într’una din zile, Isus S’a suit într’o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le -a zis: ,,Haidem să trecem dincolo de lac.„ Şi au plecat. 23 Pe cînd vîsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s’a stîrnit un aşa vîrtej de vînt, că se umplea corabia cu apă; şi erau în primejdie. 24 Au venit la El, L-au deşteptat, şi au zis: ,,Învăţătorule, Învăţătorule, perim.„ Isus S’a sculat, a certat vîntul şi valurile înfuriate, cari s’au potolit: şi s’a făcut linişte. 25 Apoi a zis ucenicilor Săi: ,,Unde vă este credinţa?„ Plini de spaimă şi de mirare, ei au zis unii către alţii: ,,Cine este acesta de porunceşte chiar şi vînturilor şi apei şi -L ascultă?`
Matei 8:27 Oamenii aceia se mirau, şi ziceau: ,,Ce fel de om este acesta, de -L ascultă pînă şi vînturile şi marea?`
Marcu 4:41 I -a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea?`
Oamenii de ştiinţă de la NASA au publicat o hartă a tuturor vânturilor care bat pe Terra, folosind un model matematic.
Acestea sunt vânturile globale, care sunt mai mari si mai puternice decat vânturile locale. Vânturile colorate cu rosu sunt cele mai puternice vânturi de pe planeta noastra.
Aceasta simulare (un model matematic) NASA reprezinta mişcările vânturilor şi a altor fenomene atmosferice de pe Terra între mai 2005 şi mai 2007. Simularea ne arata cum ar arata atmosfera la un moment dat.
Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mîntuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, 12 şi ne învaţă s’o rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, 13 aşteptînd fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mîntuitor Isus Hristos.
Iubitii Domnului, in aceasta dupa amiaza, cu ajutorul Domnului mai facem un pas; sa ne ajute Dumnezeu sa fim mai cumpatati. Va reamintesc ca Duminica trecuta, cu ajutorul lui Dumnezeu, am stat inaintea dumneavoastra vorbind din Cuvantul lui Dumnezeu despre o alta culoare a credintei, despre cumpatare. Cred ca va vine foarte bine predica asta dupa black friday. V-ati ales cu ceva? Da, ma gandeam, stati cuminti. M-am tot gandit: cum de comerciantii astia fac asa niste reduceri, pana la 70%. Ba, inca intr-un loc am vazut o reducere de 99%. Si mi-a spus cineva, ‘Frate Florin, sa stii ca e o strategie. Cu vreo o luna, doua inainte cresc preturile cu vreo 50% si apoi le reduc cu 25%.’ Stati cuminti, ca numai pe unul singur stiu eu ca este drept, milostiv si care da cu mana larga si nu-i pare rau- Dumnezeu din ceruri.
Data trecuta, am deschis Biblia impreuna, sa vedem ce inseamna cumpatarea. Dupa care am mers impreuna tot pe paginile Scripturii, ca sa aflam cum putem sa fim cumpatati in relatie cu noi insine. Si astazi, daca Dumnezeu ne ajuta, vom invata cum sa fim cumpatati in relatia cu semenii nostri. Am incheiat predica, data trecuta, citind o poezie. Si vreau sa deschid predica de astazi citind o poezie.
Nu invers
Să munceşti mult şi să stai puţin,
nu invers.
Să oferi mult şi să ceri puţin,
nu invers.
Să ierţi mult şi să greşeşti puţin,
nu invers.
Să alini mult şi să acuzi puţin,
nu invers.
Să asculţi mult şi să vorbesti puţin,
Eu asta am de spus,
tot asta am de făcut,
nu invers.
Poezie de Mina Ianovici, Volumul ‘Aproape de Inger’
Asta-i cumpatarea; sa ne ajute Dumnezeu. Am recitat o poezie- ‘Nu invers’ din Volumul ‘Aproape de Inger’ a sotiei mele. Iubitii Domnului, in relatia cu semenii, cumpatarea e necesara… un lucru pe care va trebui sa-l invatam in viata. Vine o varsta cand nu mai trebuie sa fi cumpatat- asa ceva nu exista. Iata ce spune Biblia. Si Biblia incepe cu doamnele. 1 Timotei 3:11 Femeile, de asemenea, trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile.
Prima categorie pe care Dumnezeu o are in atentie se refera la femei. Se spune ca un pastor a venit intr-o familie… astazi o sa va spun multe ilustratii, ca stiu eu ca sunteti obositi. Si zice sotia, ‘Pastore, invatati-l pe sotul meu, ca e mana sparta.’ La care sotul se uita si spune, ‘Pastore, invatati-o pe sotia mea ca e tare zgarcita.’ La care pastorul se uita la dansii si zice, deschizandu-si palma, zice ‘Mai sora, ce vezi tu aici?’
‘O palma deschisa si ar fi bine sa fie numai asa, tot timpul.?’ ‘ ‘Nu,’ zice.
Dupa care se intoarce la barbat si inchide pumnul si zice, ‘Ce vezi tu aici?’ ‘Un pumn inchis, o palma inchisa.
‘Si ar fi bine sa fie tot timpul asa?’ Zice, ‘Nu.’
‘Atunci, invatati-va unii pe alti cand sa deschideti palma si cand sa strangeti palma.’
In viata suntem diferiti. Barbatii au tendinta sa fie un pic mai risipitori si surorile au aceasta tendinta de a fi un pic mai econoame. Dar, numai dupa casatorie. Ce stiu eu, ca inainte nu pot sa spun. Intotdeauna am vazut ca in casnicie, in familie, de regula, omul lucid care randuieste cheltuielile e sotia si nu sotul. Bun. Eu m-am smerit; daca si alti soti vor sa se smereasca, Dumnezeu sa ne ajute. Biblia vine apoi si spune ca si cei batrani trebuie sa fie cumpatati. Spune Biblia in Tit 2:2 Spune că cei bătrîni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare. Spune ca cei batrani trebuie sa fie treji, vrednici de cinste, cumpatati. sanatosi in credinta, in dragoste, in rabdare. Nu vine o vreme cand zici, ‘Nu mai am nevoie sa fiu cumpatat.’ As vrea sa va reamintesc, iubitii Domnului, ca Dumnezeu din cer ne binecuvanteaza sa intelegem si sa invatam. Se spune ca atunci cand se naste un caine si este catel, in prima faza, mananca cam de 5 ori pe zi. Dupa aceea, pe la maturitate mananca cam odata in zi. Si spre batranete mananca cam odata la doua zile. Acuma, omul cand se naste mananca de 5 ori pe zi, dupa care, atunci cand e tanar mananca de 5 ori pe zi si cand e batran, cam tot de 5 ori pe zi. Trebuie sa invatam si Dumnezeu sa ne ajute sa fim cumpatati. Vreau sa va spun un lucru. Multe din problemele noastre de sanatate nu i se datoreaza lui Dumnezeu. Vine o vreme cand trebuie sa fi atent cu tot ceea ce consumi. Vine un moment cand trebuie sa fi atent cu regimul de odihna. De ce? Pentru ca nu mai esti cum ai fost. Si eu pot sa va dau marturie despre lucrul asta. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne binecuvanteze.
Povestea, la un moment dat, Mark Twain, ca intr-o discutie pe care o avea cu cineva mai in varsta, spunea, ‘Am un vis..’ si Mark Twain il intreaba,
‘Ce vis ai tu?’
Zice, ‘Visul meu este sa ma duc pe muntele Sinai, sa deschid Biblia si sa citesc cu voce tare cele 10 porunci. Dar, mai trebuie sa strang niste bani. Din tineretea mea strang bani sa ma duc pe muntele Sinai. sa deschid Biblia si sa citesc cu voce tare cele zece porunci.’
La care Mark Twain spune,’ Nu ar fi mai ieftin sa ramai aici in Boston si sa le implinesti pe toate zece?’
Cateodata, in alergarea noastra, pe pamantul acesta, lasam anumite lucruri pentru perioada de batranete. Dumnezeu din cer sa ne binecuvanteze cu echilibru. Ce-i de facut la tinerete, sa facem la tinerete. Si apoi, ce-i de facut in partea ultima a vietii, sa facem in partea ultima a vietii.
Si acuma ajung la tineri. Nici ei nu scapa de cumpatare. In relatia cu semenii-
femeile trebuie sa fie cumpatate
batranii trebuie sa fie cumpatati
tinerii trebuie sa fie cumpatati
Tit 2:6 Sfătuieşte de asemenea pe tineri să fie cumpătaţi. Si acuma, vreau sa va spun un lucru pe care l-am inteles din Biblie. Stiti ca Biblia spune ca Dumnezeu le-a spus tinerilor, inca din tineretea lor – sa fie cumpatati. Deci, lucrul acesta sta in faptul ca, in tinerete n-ai foarte multi bani. In tinerete, sau cand esti adolescent tanar, ai banii care ti-i da mama. Ce bine! Daca ai avea banii tai, te-ai duce si a-i face o multime de lucruri care nu te vor ajuta. Exista o saracie in tinerete care nu-ti permite sa faci ceea ce vrei sa faci. Sau, nu-ti permite sa faci ceea ce crezi tu ca ar trebui sa faci. Si jugul acesta stiti ce face? Te tine orientat cu fata spre Dumnezeu. Te tine in directia cea buna. Spun tinerilor, in aceasta seara, macar ca lucrul acesta nu o sa para extrem de spiritual, dar o sa va fie folositor. Luati-va intai un serviciu, dupa care luati-va o casa si apoi luati-va masina. Nu invers. Da? Deci, faceti lucrurile in viata cu cumpatare. De multe ori, poverile pe care le vad se datoreaza lipsei de echilibru si gandiri mature. Fiecare lucru, spune Eclesiastul, Dumnezeu il face frumos la vremea lui. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne binecuvanteze.
Acuma, vreau sa va spun ca nici robii nu scapa de cumpatare. Si rob, in termenii de astazi inseamna salariat. Cand te duci sa muncesti, tu esti ca un fel de rob pentru ca te duci la un program, faci ceea ce te-a rugat sa faci si nu poti sa-ti permiti sa zici, ‘Hai, ca azi nam chef sa ma duc,’ pentru ca esti acolo un om care te-ai angajat. Tit 2:9 Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpînilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba, Tit 3:1-2 Adu-le aminte să fie supuşi stăpînirilor şi dregătorilor, să -i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blîndeţă faţă de toţi oamenii. Fratii mei, surorile mele, priviti-ma acum, cand va spun un lucru. Un om care stie sa fie supus in relatia cu semenii lui este un om care castiga foarte mult. Si un om care este razvratit in relatia cu semenii lui si mereu intoarce vorba, si mereu are ceva de spus si mereu are ceva de complectat, este un om care pierde foarte mult. In viata, una dintre cheile care-ti asigura biruinta este supunerea. Dumnezeu sa ne ajute sa fim ascultatori si supusi.
Nu in ultimul rand, haideti sa ne vorbim si noua. In relatia de slujire trebuie sa fie cumpatare. Aici o sa fac o paranteza mai larga, este ceva de care stiu mai bine. 1 Timotei 3:2 trebuie ca episcopul (Sau: privighetor.) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Fratii mei, surorile mele, Vreau sa va spun un lucru. Intotdeauna exista, in relatia de slujire, multe, multe ispite. Exista tentatia de a te trufii, de a fi mandru. Exista tentatia de a fi imbatat de putere. Exista uneori aceasta tentatie, uneori, de a fi lacom de avere. Dumnezeu vine si spune ca slujitorul lui Dumnezeu trebuie sa fie cumpatat. De aceea, intotdeauna, sa-ti faci extraordinar de bine socotelile. (Din primele 15 min.)
25nov.2013Comentarii închise la In Awe of God’s Creation – AUDIO – Cum se aude zgomotul universului? What does space sound like? Coplesit de Creatia lui Dumnezeu
Far from the booming space battles and roaring warp drives of blockbuster movies, we think of the airless immensity of outer space as being as quiet as it is empty—but it is, in fact, as noisy as anywhere on Earth. But what kind of noise is this? To try and answer that question with his installation, Andrew Williams gathered sounds and data from space—including recordings made by satellites and long-wave radios.
The sound for the installation comes from two main sources:
Electrons hitting the Earth’s upper atmosphere – recorded using Long Wave Radio by Cluster II satellite on the 9th of July 2001. The recording is entitled Chorus. The title comes from the brief, rising-frequency tones caused by the impacts of electrons, which sound like a chorus of birds singing.
A deep pulsing sound emanating from the Sun, recorded by the European Space Agency Soho spacecraft and caused by bubbles emanating from deep within the star.
The unique project involves projecting the sounds through multiple speakers and also features projections of still images and videos on multiple screens.
Trajectory will develop over the two days—immersing visitors in the artist’s vision of Earth, and space, as well as an exploration of current research and future challenges for humanity.
As well as Earth’s relationship with the sun and “space weather”—the kind of phenomena that produced the sounds—Andrews’s installation explores the history of our relationship with space from Sputnik to the present day. To create the visual imagery for the show Andrew tracked the trajectories of 250 satellites that are looking at the Earth.
Andrew said: “The installation itself looks at several aspects of space in detail, whilst also providing an opportunity to reflect upon the future in terms of future space research, the effects of space research upon our lives and the big question – the future of humanity. No answers are provided, of course!
“The sound is what inspired me – once I had started to create audio from space data I wanted to find a way of presenting it. Much of the data comes from Satellites (in particular Cluster II) and it seemed natural to find the exact location of this when the data was collected. I then realised that the trajectories of satellites created a transfixing and beautiful visual landscape. It also shows how much—or little—of space we currently colonise.”
Andrew Williams became one of the University’s Artists in Residence in 2012, and began a mission with the Space Research Centre to explore new ways of presenting and explaining scientific research to the public.
ROMANIAN:
Andrew Williams de la Centrul de Cercetări Spaţiale din Leicester a folosit datele colectate de sateliţi şi de navete spaţiale pentru a genera sunetul pe care l-am auzi dacă am regla un radio în timp ce ne-am afla în spaţiu.
Cea mai impresionantă realizare a cercetătorului este „Chorus”, o înregistrare ce surprinde zgomotul făcut de electroni în timp ce lovesc atmosfera superioară a Pământului. Sunetul produs de acest fenomen se aseamănă cu cel făcut de nişte grauri aflaţi deasupra unui pârâu.
Sunetul a fost înregistrat de satelitul Cluster II în 2001 folosind un receptor de bandă largă. Williams afirmă că sunete erau în afara spectrului auzului uman, astfel că a fost nevoit să reducă înălţimea sunetelor şi să le filtreze pentru ca oamenii să le poată auzi. (Traducerea via Descopera.ro)
CHORUS 1
CHORUS consists of brief tones which sounds like a chorus of birds at daybreak created when electrons hit the Earth’s atmosphere. This new audio composition has been created for the Trajectory Installation at Leicester University by Andrew Williams. It makes use of data collected by the Cluster 2 Satelite in 2001 using LWR (long wave radio) Through a process of transposition and filtering the signal (which are naturally outside of the range of human hearing) the tones become audible. Andrew has shaped the material and developed a performance structure using a multi speaker difussion system to recreate the spatial qualities of the Earth Chorus within the gallery space. Andrew is Leverhulme Artist in Residence at the Space Research Centre, Leicester University.
Cel puţin şapte credincioşi creştini copţi au fost ucişi vineri în Egipt
Interviu cu Andrew Craig Brunson: …mă plimbam prin cameră ore în șir, doar rugându-mă, strigând către Dumnezeu….. La un moment dat, am fost nevoit să nu mă mai concentrez asupra speranței, ci asupra supunerii.
foto captura
După 9 ani de închisoare, creștina Asia Bibi, mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie”, a fost ACHITATĂ și va fi eliberată. Islamiștii radicali sunt pe picior de război.
Brazilia îşi va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv, la Ierusalim
Premierul Australiei intenţionează să decidă recunoaşterea oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului
VIDEO – Casa Albă: Rugăciunea Pastorului [eliberat] Andrew Brunson pentru Preşedintele Donald Trump
Un tribunal turc a ordonat vineri eliberarea din arest a pastorului american Andrew Brunson
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – mai 2018, actualizare
Te ține Facebook-ul de la rugăciune? – Ryan Skinner
Foto Funny Jokes & Inspirational Stories
Gabi Izsak – Mesaj de Sărbătoarea înălțării la cer a Domnului Isus!
Aurel Gheorghe – Israel și Biserica la finalul istoriei – p. 1
ISRAEL – Statul evreu la 70 de ani de existenta
Perspectivele apocaliptice ale liderilor iranieni și implicațiile lor pentru lume
Originile problemelor din Orientul Mijlociu
De ce este Ierusalimul capitala indivizibilă a Israelului?
FOTO
„ISRAEL si BISERICA la finalul istoriei actuale” – Aurel Gheorghe la biserica Betania din Targu Mures, 16.05.2018
Aurel Gheorghe – Lupta va continua: nu te opri la jumătatea drumului!
DW – Europa trece prin Ierusalim
13 morţi, 40 de răniţi: Trei biserici creștine, dintre care și o biserică penticostală, au fost atacate în Indonezia de teroriști
Ce s-a întâmplat cu Europa? Despre rădăcinile Europei
Mihai si Maria vor acasa
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – ediție specială: ”Israel și finalul istoriei”
CNCD, noul organ de propagandă al ideologiei LGBT în România
Nicolae Geantă – Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați să lumineze întunericul inimilor
Un Pastor Penticostal Din India A Fost Decapitat
Răspunsuri Pentru Viață – De ce este atât de important Referendumul pentru căsătorie (1)
Florin Ianovici – Mulțumesc lui Dumnezeu pentru onoarea de a-i sluji…
Ce se intampla cand te marturisesti? – Vlad Breana
Viorel Iuga – Cu foarte mult timp în urmă, profetul întreba: „Oare tăcând faceţi voi dreptate?”
foto Agnus Dei
PREȘEDINTELE IOHANNIS, DEZAMĂGIREA EVANGHELICILOR!
Primirea reprezentanților Cultelor Evanghelice din România și a rectorilor Institutelor Teologice Evanghelice
LIGIA CIRSTEAN 1983 – 2018 – VIDEO Memorial/ Funeral – Serviciu de Priveghi si Inmormantare
Motivul pentru care unii ar vrea să treacă prin Necazul Cel Mare
Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune: „Credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”.
VIDEO Trump: Voi proteja întotdeauna libertatea religioasă. Un nou ordin executiv semnat de președintele Donald Trump, cu ocazia zilei Naționale de rugăciune, reafirmă libertatea religioasă.
Marx și bancnota de zero – de Nicolae.Geantă
Europa, între rațiune și propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferința Platformei civice Împreună
A modificat mass-media înțelesul termenului „evanghelic”?
SUA: Statul Iowa interzice avorturile după șase săptămâni de sarcină
Miracolul de pe terenul de baseball – Cum a protejat Dumnezeu zece congresmeni republicani.
Un nou val de antisemitism se ridică în Europa
Tot mai multi evrei din intreaga lume se intorc in Israel. Antisemitismul îi face pe unii evrei din Europa să ia serios în considerare emigrarea în Israel.
Camelia Smicală: „Nu înțeleg de ce autoritățile române nu-și protejează cetățenii”
VIDEO: Pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România: „Este dreptul meu să solicit ca, printr-un proces democratic, transparent, valorile pe care le împărtășesc să devină literă de lege”
VIDEO. Nelu Ardelean, Secretar General al Uniunii Bisericilor Baptiste: „Statul nu trebuie să se substituie Autorității Supreme, Autorității Divine”
Știrea cea bună – Generația digitală – Nicolae Geantă
Mai 2015. Acesta a fost startul măsurilor de protecție a fraților Maria și Mihai împotriva vieții bune de acasă
ISRAEL Aniversare 70 de ani – Intr-o zi nu va mai fi razboi – Matisyahu – One Day
Se construiește un sediu creștin care va fi situat lângă noua Ambasadă Americană din Ierusalim
Aurel Gheorghe – Luptând fără teamă – Domnul va răspunde prin minuni!
Voia să-și găsească pacea! de Alin Jivan
Statul devine dumnezeu, iar noi devenim robii lui. Alfie Evans, un semnal de alarmă pentru noi!
Breaking News – O familie a învins lupta cu Barnevernet, micuța ARIA e ACASĂ!!! Barnevernet returns baby Aria to her parents!!!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – KARL MARX LA 200 DE ANI SI 170 DE ANI DE URA DE CLASA
A plecat la Domnul Ligia Cirstean, a lasat in urma sotul si 7 copilasi
Pavel Rivis Tipei – Testul ca sa vezi daca il cauti pe Dumnezeu cu adevarat
Florin Ianovici – Nu renunța
Aurel Gheorghe – Nu te lăsa înșelat de aparențe!
Sofia Timofte si Prietenii – Cu glasuri de copii (Official Video)
Piedici in calea marturisirii – Când ți-ai mărturisit păcatele ultima oară!
Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite: Palestinienii ar trebui să „accepte propunerile lui Trump sau să tacă”
Tânăra DeEbony Groves de 21 de ani, împușcată în restaurantul Waffle House din Tennessee a murit cântând ,,Isus mă iubește”
Statul american Nebraska va elibera certificate de deces pentru copiii pierduți prin avort spontan
Copilul celor mai bătrâni părinţi din Marea Britanie a fost luat de serviciile sociale. „Cuplul e devastat“
Irlanda și dezumanizarea copilului nenăscut
Fotografii care spun povestea a doi copii cândva fericiți: Maria și Mihai.
Ioan Cocîrțeu – PREA MULTE VEȘTI RELE…CUM SĂ REZIST ?
O femeie creștină din Pakistan a murit după ce un musulman i-a dat foc pentru că nu a vrut să se convertească la islam si să se căsătorească cu el
În urmă cu doi ani, Maria și Mihai au fost luați cu forța – pentru a doua oară, și până în ziua de azi ei încă nu știu DE CE…
Marian Vanghelie: Istoria noastra creştină, identitatea noastră spirituală şi naţională provin din istoria Ierusalimului. În Ierusalim, pe marea cruce a suferinţei s-a născut speranţa noastră ca popor european
VIDEO – Statul Israel celebrează 70 de ani de independență. Festivitatea s-a încheiat cu o variantă a cântării „Aleluia”, pentru cele ce au fost și cele ce vor veni.
Gabi Izsak – Trebuie sa fiu in Casa lui Dumnezeu
Viața creștină – Nevoile sexuale și despărțirile îndelungate ale soților
Viața Crestină – Relație toxică în căsătorie
Demografie și democrație: În 12 ani, „Capitala” UE va fi preponderent musulmană
Atac împotriva creștinilor din Pakistan
În urmă cu 70 de ani, o declarație semnată la galeria de artă din Tel Aviv a schimbat lumea pentru totdeauna. În ciuda tuturor împotrivirilor, acest tânăr stat evreiesc nu numai că a supraviețuit, dar a întrecut toate așteptările
Valeriu Ghileţchi – Raportul meu privind cazul familiei Bodnariu a fost adoptat ieri în Comisia de profil
Open Doors – În 2017 au fost omorâți peste 3000 de creștini, iar peste 2000 au fost închiși, în jur de 800 de locașe de cult au fost distruse sau vandalizate
Myanmar – 2.000 de creștini Kachini blocați în junglă
Lupta spirituală a unui musulman înainte de a se converti la creștinism
Celebrarea a 70 de ani de la fondarea Israelului
Un pastor suedez, indemnat sa foloseasca o altă Biblie, respectiv una care să nu dezaprobe homosexualitatea
Cauzele depresiei si ale anxietatii si solutia Lui Dumnezeu
Daniel Cristian Florea – Asociatia Internationala a Preotilor Convertiti sustine proiectul de mutare a ambasadei Romaniei din Israel,de la Tel Aviv la Ierusalim.
ISRAEL 70 – VIDEO – Ceremonia aprinderii făcliilor cu ocazia celebrării Zilei Independenței statului Israel – 70 de ani, a avut loc miercuri seara pe Muntele Herzl din Ierusalim
Aurelian PAVELESCU – Bucurestiul ar putea avea un rol determinant intr-un proces de dimensiuni biblice
Deutsche Welle – Dacă decizia nu e oportună la trei mii de ani de la mutarea capitalei regelui David de la Hebron la Ierusalim, oare când va fi?
Codreanu – de Nicolae.Geantă
George Dume – CURVIA. UN PĂCAT ÎMPOTRIVA TA
Cui ne mărturisim?Vlad Breană
Aurel Gheorghe – Sfințenie în tabără sau înfrângere
Pilotul care a salvat 144 de pasageri aterizând de la 10.000 de metri, după ce un motor al avionului a explodat, este o femeie creștină
Copilasii care mor se duc in rai ? – John Piper răspunde
Diana Pand 1979 – 2018
DIANA PAND – I AM FREE
50 de țări în care este cel mai greu să trăiești ca și creștin
Revista Genesis – Editia 40/2018
A “pune șaua” pe cineva
Paine cu faina de cocos, fara gluten, fara lapte, paleo [Reteta video]
DW – Războiul pentru Ierusalim s-a mutat la București
T. 21 – ”Succesiunea apostolică” – transmiterea harului preoției
Diana Pand a plecat la Domnul
Abigail, numită de doctori “minunea lui Dumnezeu”, este tot mai bine!
StirileKanalD – Va mai amintiti de familia Bodnariu, ai carei copii au fost luati de autoritatile norvegiene? Acum au sase copii si sunt tare fericiti
În plin conflict sirian, musulmanii se convertesc la creștinism. situația lor este foarte dificilă și de aceea au nevoie să fie sprijiniți în rugăciune.
Zeci de mii de cruci doborâte în China
Photo credit
Viața cu gust de supă la plic – Sefora Geantă
Strângerea exilaților- După mii de ani evreii se întorc acasă în țara lor, Israel. Anul trecut, 27.000 de imigranți noi au sosit în Israel.
O organizație creștină israeliană a adus milioane de evrei în Țara Promisă
Marius & Ruth Bodnariu – Ne uităm cu doi ani în urmă și încă suntem uimiți de modul în care Dumnezeu a lucrat pe 16 aprilie 2016!
Pastorul Brunson a depus mărturie luni și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a convinge instanța să-i dea libertatea
Vlad Breana – Ce este mărturisirea păcatelor, cum se face
CIRESARII – Mărturia unui fost musulman, acum frate în Hristos
Un fost musulman a deschis prima biserică creștină care a existat vreodată în Kosovo
Nave de război ale Rusiei se îndreaptă către Siria
Senatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, despre atacul occidental din Siria
CHEMARE URGENTĂ LA RUGĂCIUNE – Pastorul american Andrew Brunson va fi luni în fața instanței din Turcia pentru o crimă pe care nu a comis-o
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – aprilie 2018, actualizare
SA NU UITAM CA SI BISERICILE PRIMESC ORDINE UNEORI – Senator TITUS CORLATEAN – Dezvaluiri [2016]
Photo credit huffingtonpost.ca
Klaus Iohannis, desemnat candidat din partea PNL la alegerile din 2019
Pâinea sănătoasă, gluten free cu semințe – Gem de căpșuni fără zahăr procesat- Rețetă (Recipe) Video (Romanian/English)
15 aprilie – duminica bisericilor din AER. Alianţa Evanghelică din România cheamă toate bisericile evanghelice din ţară la rugăciune şi acţiune.
Pastorul american ținut după gratii de 500 de zile continuă să slujească și în închisoare și vorbește despre credința lui în Isus Hristos
De ce unii îl compară pe Donald Trump cu regele Cir din Biblie
Atac terorist de Paște în Pakistan, o familie creștină a fost ucisă
Egipt – Sângele fiului pe pieptul tatălui
Știri „cerești” – Multitudini de egipteni vin la Hristos după atacurile cu bombe împotriva Bisericilor
Creștinii din Siria cheamă la o zi de post și rugăciune pe 13 aprilie 2018
Copiii Cameliei Smicală arată mai fericiți ca niciodată la a doua reuniune care li se permite în trei: întâi cu mama, apoi cu sora mai mare
Traian Băsescu agită din nou ideea „familiei homosexuale”, deși se declară șeful unui partid creștin.
Photo Nasul TV
George Soros, susținut de Departamentul de Stat al SUA pentru a face reforme în justiție în Albania, România sau Ungaria
Luigi Mitoi – Primirea sau respingerea copiilor
FOTO / VIDEO Slujba de consacrare Biserica Penticostala Filadelfia Nr 3 BISTRITA
Este Dumnezeu nepăsător?! Vlad Breană la RVE Suceava
Aurel Gheorghe – Învierea Domnului – învierea noastră
O femeie creștină răpită de Organizația Musulmană Teroristă, ISIS, a fost reunită cu tatăl ei, după trei ani de zile
Miracol de Paști – Un evreu ortodox visează cu ISUS
Gabi Izsak – Isus trebuia sa invieze
UN AVOCAT SCRIE DESPRE PROCESUL LUI HRISTOS
Aurel Gheorghe – ”O mântuire așa de mare” – Nu sta nepăsător!
Jim Caviezel – Persecuția creștinilor continuă în zilele noastre, exact ca în vremurile în care a trăit apostolul Pavel
Luis Palau update – Rezultatele testelor au uimit doctorii
IISUS din NAZARET
INDIA – O femeie a fost omorâtă pentru că a părăsit hinduismul s-a convertit la creștinism
Aurel Gheorghe – Venirea Împăratului ce va domni curând ~El a venit atunci smerit … și va veni din nou cu slavă !!!
Gabi Izsak – Vremurile sfarsitului – REvenirea Domnului la Ierusalim
Aniversare 127 de ani de la nașterea lui DUMITRU CORNILESCU, TRADUCĂTORUL BIBLIEI, numit UN LUTER al ROMANIEI [DOCUMENTAR, SIMPOZION]
Aurel Gheorghe – Sfințenia nu e opțională
Senatorul Titus Corlățean:Am ajuns ca noi să nu mai avem dreptul să ne exprimăm public și să vorbim de Dumnezeu.
Suedia, țara care lucrează activ la deconstruirea genului: băiețeii, învățați să poarte rochii, fetițele, ajutate să se comporte ca băieții
Senatorul Gabriel Leș, semnatar al Declarației Manifest pentru Familie: Cerem să ni se accepte identitatea, personalitatea și convingerile moral-creștine pe care ni le-am însușit și le transmitem generațiilor viitoare
Știri de Sibiu – Declarație manifest pentru urgentarea referendumului pentru familie ~~Zeci de preoți din Sibiu, lideri ai unor ONG-uri, medici, avocați și oameni politici au semnat…
Este Europa casa noastră? – pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România – A7TV
Vasile Cînpean: Sunt responsabil înaintea lui Dumnezeu să apăr lucrarea Domnului și biserica
Declaraţie istorică. Fost ministru de externe, Titus Corlăţean: „REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”
Titus Corlățean la adunarea Oastea Domnului Marginea – Din numele Tatălui Domnului nostru Isus Hristos îşi trage numele orice familie
Semnele vremurilor – martie 2018, actualizare
ISRAEL – Actorul american Mario Lopez a fost botezat de 2 pastori români în Rîul Iordan
Mărturie Maria Miron – „O voce din cer mi-a spus: Intră aici, dacă vrei să mă găsești pe Mine!”
= DOMNUL ISUS HRISTOS – Harul sau Legea? = de Ioan Burca
Creștinii din Siria apelează la ajutorul nostru. Mulți dintre ei sunt înconjurați de trupe turcești și grupări militante islamiste care îi amenință cu moartea dacă nu se convertesc la islam
Panică la Hollywood. Sătui de mesajele LGBT, cinefilii americani încep să se orienteze către filmele creștine. Producțiile cu tematică religioasă bat la încasări filmele care elogiază pedofilia și homosexualitatea
Medicii nu mai pot sa facă nimic pentru ea, dar Bella crede în puterea rugăciunii și cere tuturor să se roage pentru un miracol
Jim Caviezel critică natura mentalității de „ego” a Hollywood-ului și, de asemenea, reticența creștinilor de a-și împărtăși credința, avertizând că, fără evanghelizare, biserica devine un „club de elită”.
VIDEO Cum se convertesc românii la Islam într-o moschee din Neamţ
Titus Corlatean – Ce este familia pe care noi vrem sa o protejam prin constitutie? Si eu si alti colegi vom spune acest lucru de la microfonul Parlamentului in saptamanile care urmeaza. [Biserica Baptista Sion din Sibiu]
Titus Corlatean – Ref. la Cazul Bodnariu: Ministrii din guverne importante au pus presiuni. Avem dialog cu oameni cu greutate, ambasadori care spun ca nu este bine ceea ce facem….[Biserica Baptista Betania Sibiu]
Aurel Gheorghe – Credința probată în situații limită
Gabi Izsak – Voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută, desăvârșită
Titus Corlatean despre REFERENDUM – Va asigur ca in parlament suntem niste oameni hotarati sa ducem pana la capat aceasta batalie, cu ajutorul lui Dumnezeu
Cum sa iert si sa fiu liber?
Titus Corlățean semnalează o situație gravă la Focşani: Astept foarte clar pozitii, atitudini si masuri pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample in scolile romanesti.
Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa fie implementat si in Romania.
Aurel Gheorghe – Răspunsuri la întrebări privind răpirea Bisericii
Monstru cu chip de om. Un medic face declarații incredibile: Bebelușii nu țipă când îi avortez pentru că le tai corzile vocale!
La Moartea Tatalui Meu (a tribute to my father) – de Alex Pop
Tot mai aproape de Armaghedon – Viziunea lui Erdogan: Armata islamului să distrugă Israelul
Cine este Gog si Magog? – Cercetatorii Profetiilor Biblice au sustinut pana acum ca este Rusia, dar acest cercetator a descoperit ca este Turcia si evenimentele recente ii dau dreptate tot mai mult
Titus Corlatean – Interpelare adresata Ministrului Educatiei: Preocupari fata de promovarea ideologiei Transgender/LGBT in sistemul educational romanesc
Ben Carson Nu-și Cere Scuze Pentru Credința Lui
Regrete cotidiene – de Sefora Geantă
Jim Caviezel către studenții de la o universitate din Ohio: ,,Fiți sfinți” și ,,nu vă potriviți chipului acestui veac”.
Cursul S.O.S. – Eliberare şi vindecare interioară
Au fost găsiți 40 de creștini martirizați de ISIS, într-o groapă comună din Mosul si alte peste 300 de morminte au fost profanate în Siria
Teo Family – Visul lui Ioanid (Lipeste-mi, Doamne, sufletul de Tine)
VIDEO – Jim Caviezel, actorul care iese din tiparele vedetelor de la Hollywood: Darul meu este dat de Dumnezeu.
Secvente de la Inmormantarea lui Billy Graham + FULL VIDEO 10 ore [Youtube]
Povestea soției lui Billy Graham
Lazăr Gog – Invitație Video la a 50-a Convenție a Bisericilor Penticostale din USA & Canada la PASADENA 2018
Răspunsuri Pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018) -partea a II-a
Billy Graham at the National Cathedral September 14, 2001 Foto BGEA
Răspunsuri pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018)– partea I
Deputații din Carolina de Sud au reintrodus un proiect de lege care protejează drepturile profesorilor de a participa la rugăciuni
Pastorul președinților – Billy Graham era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
BIRUINȚA ASUPRA PĂCATULUI DIN PERSPECTIVĂ PAULINĂ – de Viorel Udriște
Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
Marius Cruceru – CINCI ASPECTE ALE HARULUI Biserica Sion Sibiu
Virgil Achihai – Conferinta Marea Unire – 100 de ani de constiinta nationala si identitate crestina
Aurel Gheorghe – Matei, cap. 24 – A doua venire și răpirea Bisericii
Ce se întâmplă cu noi în primul minut după moarte? Răspunsuri – de Billy Graham
Viorel Udriște – MOARTEA LUI HRISTOS: CA O JERTFĂ DE ÎMPĂCARE
Pavel Riviș Tipei – Experiențe dintr-o viață de slujire!
Aurel Gheorghe – Teza 20 – Efectele botezului cu Duhul Sfânt
Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani
Apariție editorială: Nicolae Geantă – Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi
Gabi Izsak – Suveranitatea lui Dumnezeu si liber arbitru
LASAT IN URMA Film (Romana)
CAM AȘA VA FI RĂPIREA
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 6 – Prostituata și Mireasa, cele două femei din Apocalipsa
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 5 – Distrugerea Babilonului
Valeriu Ghilețchi, fost Președinte al Federației Baptiste Europene, ales în funcția de președinte al Comisiei Permanente pentru alegerea judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului
Evanghelistul Luis Palau a fost diagnosticat cu cancer: „Abia aștept să merg în cer”
Senatorul Titus Corlăţean, ales vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Video Grupuri de CRESTINI se SMERESC si se ROAGA fierbinte in PUBLIC, pe genunchi, in VENEZUELA si BOLIVIA
Aurel Gheorghe – Prima parte a Necazului cel mare
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim- istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 4
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale -3 BABILONUL VA FI DISTRUS
Christian movies & Beautiful nature shots – Filme crestine si Filmari din natura pe Youtube Channel
Handel’s Messiah – entire oratorio with complete Bible verse lyrics (in 3 parts)
Rodica Volintiru – Post, Rugaciune, Traire
Rodica Volintiru – Carte: Cunoaşterea frumuseţii lui Dumnezeu – prin post şi rugăciune
Comanda la roda4jesus@yahoo.ca
“Femeia biruitoare prin incercarile vietii” Geta Iliesi – Cum te raportezi la Dumnezeu cand ingaduie sa iti pierzi sotul?
Jesus said, „For what will it profit a man if he gains the whole world and forfeits his soul?” Matthew 16:26. Isus a zis: „Si ce ar folosi unui om sa cistige toata lumea daca si-ar pierde sufletul?”
Trace Jesus’ events during Passion Week via Google Map ~~Isus- Saptamina Patimilor ~~Urmareste pe unde umbla Mantuitorul zilnic cu harta interactiva Google
CITESTE aici CARTEA – Cărămizile Căsniciei
Calatoria Crestinului
Within Sight of the City to Which They Went The Pilgrim’s Progress c1907 (Photo credit: Wikipedia)