Vladimir Pustan Comunicat

COMUNICAT – Pastor
Vladimir Pustan

Pustan 19 1 14De mai bine de un an de zile sunt împreună cu familia și cu Fundația Cireșarii ținta unor atacuri calomnioase, care vor să distrugă viața mea personală și a familiei mele, precum și lucrarea pe care o facem de ani de zile spre beneficiul credincioșilor români.

Punctul culminant al acestor acuze au fost scrisorile pe care numitul Ioan Pop, cunoscut ca un om fără discernământ și care este folosit de multă vreme în a ataca slujitorii evanghelici, le-a postat pe conturile personale de socializare împrăștiindu-le în toată lumea. Deși mi-a promis drept la replică – pe care i l-am și trimis imediat – nu l-a publicat, nedându-mi posibilitatea să mă apar. Din contră, astăzi postând o falsă şi nereală situaţie a averii mele personale, continuând acelaşi scop iniţial.

Toate acuzațiile menționate în acele articole sunt false, părtinitoare și generatoare de confuzie.
Familia, colegii din Fundația Cireșarii precum și Biserica îmi sunt alături în aceste momente dificile.
Vă mulțumim pentru sprijinul în rugăciune!

Președinte,
Vladimir Pustan

Vicepreședinte,
Florin Ianovici

Vicepreședinte,
Ciprian Sabău

Secretar general,
Daniel-Silviu Coste

30 comentarii (+add yours?)

  1. geanina
    feb. 17, 2014 @ 12:29:01

    BUCURATI VA CA SUNTETI VB DE RAU PE NEDREPT,D ZEU VA VA RASPLATI ,RAMANETI ASA CUM VA CUNOASTEM NOI SI D ZEU VA ESTE ALATURI,BUCURATI VA CA NE SUNTETI DE FOLOS PRIN PREDICILE D STRA CARE NE ZIDESC D ZEU SA FIE GLORIFICAT PENTRU OAMENI CA D STRA!

  2. ilie
    feb. 17, 2014 @ 14:27:27

    Frate vladimir am sa ma rog Domnului pentru dumneavoastra ca sa astupe gura celui rau ,Domnul sa faca dreptate alesilor Lui, Domnul sa va intareasca

  3. mael
    feb. 17, 2014 @ 14:51:02

    Subscriu la comentariile de mai sus. Fiţi binecuvântaţi!

  4. Daniel
    feb. 17, 2014 @ 16:06:47

    daca afirma cineva că ai averi mari (comori) eu ma alătur lui și ești și înțelept le-ai pus la adăpost „unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură” Matei 6:20
    Vladimie, continuă, să strângi cel puțin încă pe atât …

    • rodi
      feb. 17, 2014 @ 16:38:33

      sunt multe de spus si de comentat la acuzatiile improscate.
      La punctul acesta- (1) Vladimir Pustan nu este platit pentru slujba de pastor si a afirmat in mai multe predici ca isi acopera toate cheltuielile. (2) Daca a facut o afacere care sa faca bani, nu e pacat. (3) Daca are ce are prin investitii cinstite, nu e pacat.

      Ce e pacat e ca se face o mare zarva, care distrage atentia de la Evanghelie. Dumnezeu sa ne dea intelepciune sa judecam drept lucrurile si sa nu punem niste poveri teribile pe spatele unui om neobosit si bolnav cu diabet si cu inima, aruncand tot felul de acuzatii nefondate si probabil izvorate din barfe.

  5. Ioan Basa
    feb. 18, 2014 @ 10:27:05

    Este trist frate Pustan ca sunteti tinta unor atacuri calomnioase si defaimatoare si ca atat dumneavoastra cat si familia dumneavoastra, treceti prin astfel de incercari dificile si penibile.

    [….]

    Ne-am bucura daca dezmintirea acestor calomnii ar face-o fratii din conducerea Comitetului Com. Regionale Penticostale Bihor si nu dumneavoastra.
    […]

    Cu respect
    ioan basa rob si preot al lui Isus Hristos.

    • rodi
      feb. 19, 2014 @ 12:53:11

      v-am moderat comentariul pana primim raspuns si confirmare de la cele doua persoane mentionate de dvs. De aceea nu v-am postat imediat comentul. Inca asteptam..

      • Ioan Basa
        mart. 25, 2014 @ 10:24:15

        Vad ca mi-ati forfecat tot mesajul postat pe forumul dumneavoastra
        Nu voi mai posta in viitor pe „agnus dei”, deoarece s-ar parea ca aici sunt bineveniti doar cei ce posteaza cuvinte de lauda la adresa pastorului Pustan.
        Totusi demisia lui din Cultul Penticostal (care l-a pus official sub pedeapsa in urma investigatiilor facute ) este dovada vinovatiei lui….
        Ganditi-va la acest lcru.
        Domnul sa va binecuvinteze
        ioan basa rob s preot al lui Isus Hristos.

        • Avram
          mart. 25, 2014 @ 21:56:52

          Ioan Basa,
          Nu v-am forfecat comentariul ce l-ati trimis mai dinainte, am contactat persoanele mentionate de dumneavoastra si le-am trimis copii dupa comentariul dumneavoastra ca ei sa confirme ca ceia ce a-ti scris in numele lor este adevarat. Nu am primis nici un raspuns din partea acestora…

          • Tim Dubhy
            mart. 26, 2014 @ 02:44:55

            si chiar ii credeti pe acei mincinosi? doar n-or fi prosti sa isi piarda pozitiile „cu greu” castigate, si cu minciuni pastrate!
            de pilda, v-am dat stirea cu marturisirea lui Gurau, dar cu cu nepocainta lui!
            open your eyes! mai bine nu le mai luati apararea la ticalosi!

  6. Trackback: Ce e NOU la PAGINA – Vladimir Pustan | agnus dei - english + romanian blog
  7. elisa
    feb. 23, 2014 @ 03:32:04

    „cind oamenii ne vor vorbi pe nedrept, slava Lui e peste noi”
    ne suparam ca slava Domnului e peste noi?
    nu cunosc viata fratelui decit din cele spus pe internet ca vizita la ortodocsi sau catolici, de aceea nu ma pronunt;
    cert este ca s a inceput a se vorbi de noi rau , pe drept cuvint si nu se stie niciodata\daca roada noastra e a pomului bun sau a celui rau;
    numai Dumnezeu ne cunoaste.
    Banul ., Mamona a luat mintile fratilo mei.
    Trist , f trist ca de multe ori este adevarat, ca sunt f multi care au comoara pe pamint si tata pe Mamona.
    Uiati va ce spune fr Mihai Wurmbrand, sa nu mai dam bani la misiune, si au facut
    un local de28mil euro sau dolari.
    Exact ca si guvernantii nostri.
    Domnul sa se indure si sa aiba mila de noi, sa ne pocaim.

    http://newsnetcrestin.blogspot.com/2014/02/mihai-wurmbrand-va-rog-sa-nu-mai-donati.html

    • rodi
      feb. 23, 2014 @ 14:45:22

      sora Elisa,
      pentru ca nu ne place sa speculam la lucruri necunoscute noua, noi ne-am abtinut sa postam acuzatiile care sunt peste tot, pe internet. Dar, pentru ca multi, sau majoritatea le-au citit si pentru ca acuzatorul nu a vrut sa publice raspunsul fratelui Pustan, trimis in privat, ne-am hotarat sa postam raspunsul aici. Dumnezeu judeca totul si in suveranitatea Lui, El va face dreptate cum va vrea El. Si desi scrie in Biblie sa ne bucuram cand suntem vorbiti de rau, cred ca este cel mai greu lucru de implinit pentru un om.

      Cat despre noi, am invatat de la A W Tozer, care a spus urmatoarele:
      „Poarta-te mai aspru cu tine si mai bland cu altii. – Poarta-ti crucea, dar nu pune niciodata una pe spatele altcuiva.”

      Deci, ca frati in Domnul cu fratele Pustan, consideram ca putem sa-l indemnam/incurajam pe fratele Pustan cu versete din Biblie, dar nu punem cruce pe spatele lui si nu-i cerem sa se bucure, cand stim bine ce greu ne-ar fi noua astfel de cuvinte din partea publicului intr-o situatie din asta, mai ales tinand cont de boala de care sufera recent. Ca atare, ne rugam ca Dumnezeu sa-i dea putere sa faca lucrarea la care El l-a chemat.

  8. elisa
    feb. 23, 2014 @ 04:03:33

    Cit de sarcac, de smerit, a venit Domnul!
    Oare EL a venit ca sa ne dea bogatii pamintesti pentru altceva decit a ne face Comoara in Cer?
    Ar fi venit bogat, ca a LUI era intregUniversul!

    Mamona isi bate joc de noi.
    , Doamne ai mila, zadarniceste planurile lui.

  9. Avram
    feb. 23, 2014 @ 21:10:56

    Fratele Pastor Vladimir Pustan face un lucru foarte bun si corect cand se apara de aceste acuzatii neintemeiate. Bibla ne invata ca daca un lucrator este acuzat de cineva trebuie sa fie acolo doi sau trei martori care confirma aceasta acuzare (adica au vazut cu ochii lor ca de ceea ce este acuzat a fost savarsit).. Cel care imprastie pe internet tot felul de acuzatii fara sa le verifice daca sunt adevarate sau fara sa se dea ocazia de aparare a celui acuzat, nu face altceva decat sa incerce sa distruga reputatia unui om, in acest caz a fratelui pastor Vladimir Pustan. Fratele Pustan este folosit de Domnul intr-o mare lucrare (aceea de a merge la toata faptura si sa vesteasca mantuirea si salvarea oamenilor de la pierzare prin jertfa Domnului Isus Christos) si de aceea cel rau vrea sa-i strice numele, sa-i distruga reputatia daca poate, pentru ca predicile lui sa nu mai aiba un efect la cei ce-l asculta. Dar stim ca Domnul va veni in apararea copiilor Lui si nu vor fi atinsi de nici un rau. Sa ne rugam pentru fratele Pustan ca Domnul sa-i dea putere ca sa biruiasca aceste sageti arzatoare care vin din partea celui rau.

    • Tim Dubhy
      mart. 24, 2014 @ 02:46:52

      Se apara?
      DAR nu spune de ce este acuzat!!!! spune doar ca nu e adevarat ce se aude!
      Trebuie o clarificare transparenta!!!!!!!!

      • Tim Dubhy
        mart. 24, 2014 @ 03:31:17

        de ce nu infirma ce se aude?dar cu subiect si predicat!

        • Avram
          mart. 24, 2014 @ 21:05:22

          Tim,
          Te referi la fratele Pustan?
          Daca urmaresti acel video inregistrat, dansul spune ca aceste invinuiri impotriva lui sunt false.
          Sorry, dar ceea ce zice Radu este din domeniul fanteziei si nu putem sa-l afisam. Este cu semnul intrebarii si ceea ce spune Calin…

          • Tim Dubhy
            mart. 25, 2014 @ 03:33:45

            care ACESTEA? ca nu a spus nimic lar..nu a numit pacatele… jucam alba-neagra…ne invartim in jurul cozii…
            aici e buba!
            ca circula zvonuri, dar transparenta, ioc… nu se pune punctul pe I

      • Avram
        mart. 24, 2014 @ 21:20:27

        Tim
        Acest Comunicat al Cultului Penticostal mai mult face confuzie decat clarifica starea de lucruri, Daca a fost gasit vinovat de ceva atunci acel ceva trebuie specificat.

  10. Dumitru
    mart. 03, 2014 @ 10:24:16

    Fratele Pustan este folosit de Domnul intr-o mare lucrare dar si vrajmasul nu doarme…..sa ne rugam pentru fratele nostru ca DOMNUL sa-i apere cauza. Amin

  11. Trackback: Vladimir Pustan – Conducerea şi întreaga Biserica Sfânta Treime a demisionat din Cultul Penticostal – Un nou început | agnus dei - english + romanian blog
  12. savu mihuta
    mart. 23, 2014 @ 15:19:33

    facebook este o retzea de socializare (nu vreau sa lungesc cine posteaza pe ia si cine nu )BISERICA este loc pt . predici rugaciuni si invataturi biblice si pt EVANGHELIZARE nu retelele de socializare fb.tw.etc.ati bagat margaritare in troaca porcilor si va miratzi ca va improasca cu noroi ?ganditziva si judecatzi putzin . PUSTAN era destul de cunoscut inbisericile din romania si mai avea nevoie de socializare ?(fb)asta a fost rasplata !!!!….

  13. Avram
    mart. 23, 2014 @ 15:35:02

    Savu Mihuta
    Despre ce rasplata vorbesti? Ce legatura are ceea ce zici cu Fratele Pustan si Facebook?

  14. BELC
    mart. 24, 2014 @ 22:59:23

    DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE FRATE PUSTAN SI SA VA INTAREASCA SA MERGE-TI INAINTE CU DOMNUL

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: