Vladimir Pustan povesteste – Promisiunea ‘Nu te voi uita niciodata’

photo credit www.valor.com.br

Una dintre cele mai mari minuni ale lumii acesteia este un mausoleum, templul de la Taj Mahal. Templul acesta din India a fost facut in onoarea unei sotii, a sahului Yahan (Jahan sau Printul Khurram). I-a murit sotia si atat de tare a iubit-o el pe sotia lui incat a zis sa o puna intr-un sicriu si el sa-i construiasca un palat. A venit cu povestea asta omeneasca: Nu te voi uita niciodata. Cam asta spun de obicei barbatii care se recasatoresc la un an dupa ce le moare sotia. [Si] el a zis: „Nu te voi uita niciodata.” A pus-o intr-o cutie si a zis: „Ii fac sicriul ala frumos cand ii fac palatul.” Si a inceput sa construiasca.

Un lucru, cand iti moare cineva drag, e un lucru bun ca intotdeauna sa-ti gasesti ceva de lucru. Am citit in ,,Moartea la Romani”, e o carte superba, ca noi suntem poporul care face mancare la mort, ca [persoana] sa se gandeasca la sarme, nu la fata moarta. Psihologic, te incurci cu orezul. Ca daca n-ai avea orezul in cap, te-ai strica de cap in curba, in panta, in fund de clocot.

Omul acesta a zis: ,,Fac un palat si in mijloc o sa pun sicriul. In jurul sicriului sotie mele, o sa fie [palatul]” …Atata a fost absorbit de constructia aceea, ca sa fie cea mai mare din lume, ca a cheltuit toata averea pe care a avut-o, incat a uitat sa o planga  pe sotia lui. Anii au trecut… Intr-o zi s-a impiedicat de o lada, de o cutie de lemn si a crezut ca e o cutie de scule a mesterilor. A zis: ,,Va rog sa luati cutia asta si s-o aruncati afara.” Era sotia, trupul ei. Totul s-a facut in cinstea ei. Miliardele si miliardele de dolari investite  au fost facute in cinstea acelei moarte. Si ei au luat-o, cand a fost gata templul, si au asvarlit sicriul afara.

Orice biserica se va prapadi definitiv in momentul in care uita pentru cine a fost cladita. Aici  [biserica] nu-i un sicriu, ci un Dumnezeu viu. Noi am cladit biserica aceasta in cinstea lui Hristos. Dar daca noi, in felul nostru de a ne purta, prin felul nostru de a privi lucrurile, prin felul nostru de a ne comporta in Casa Domnului si de a ne trai viata, noi uitam pentru cine am fost claditi.

Noi am uitat scopul pentru care am facut biserica.  Cum adica sa-L asvarliti pe Hristos afara? Dar nu pentru El am facut-o noi? Numai ramane nimic. Sa facem casa asta in onoarea lui Hristos si sa-l azvarlim pe Domnul apoi afara? Dumnezeu sa nu ne lase asta niciodata! Tinem mai mult la cultul nostru, tinem mai mult la biserica noastra, la traditiile noastre decat la Isus Hristos. Am uitat un lucru ca, de fapt, cladirile astea vor arde. Sa le foloseasca cine vrea dupa ce plecam noi. Dar ceea ce am cladit in interior, spiritual, va ramane. Noi suntem cladirea lui Isus Hristos: unita, construita cu un plan, niciodata terminata pana sus, pana in ceruri si Isus Hristos este piatra de temelie a acestei cladiri. Nu-L azvarliti niciodata afara de aicea, din inimile dvs.. In cinstea Lui, pe El sa-L sarbatoriti. (ref. Taj Mahal de la Dobson: Sermoncentral.com)

Va urma….

Ce e NOU la PAGINA Vladimir Pustan

Reclame

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: