Vladimir Pustan – Straini in tara straina – Casa de piatra – 23 Februarie 2014

Text 1 Petru 2:1-10

Lepadati dar orice rautate, orice viclesug, orice fel de prefacatorie, de pizma si de clevetire; 2 si, ca niste prunci nascuti de curind, sa doriti laptele duhovnicesc si curat, pentru ca prin el sa cresteti spre mintuire, 3 daca ati gustat in adevar ca bun este Domnul. 4 Apropiati-va de El, piatra vie, lepadata de oameni, dar aleasa si scumpa inaintea lui Dumnezeu. 5 Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca, o preotie sfinta, si sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. 6 Caci este scris in Scriptura: „Iata ca pun in Sion o piatra din capul unghiului, aleasa, scumpa, si cine se increde in El, nu va fi dat de rusine.” 7 Cinstea aceasta este dar pentru voi care ati crezut! Dar pentru cei necredinciosi, „piatra, pe care au lepadat-o zidarii, a ajuns sa fie pusa in capul unghiului”; 8 Si „o piatra de poticnire, si o stinca de cadere.” Ei se lovesc de ea, pentru ca n-au crezut Cuvintul, si la aceasta sunt rinduiti. 9 Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfint, un popor, pe care Dumnezeu si l-a cistigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata; 10 pe voi, care odinioara nu erati un popor, dar acum sunteti poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu capataserati indurare, dar acum ati capatat indurare.

Dragii mei, vroiam sa va spun chiar in prima lectie (si am uitat) ca marea problema a bisericii de astazi este o acuta criza de identitate, pe care o traieste. Noi trebuie sa raspundem la trei intrebari fundamentale cand te intreaba cineva cine esti. In momentul cand raspunzi la aceste 3 intrebari, vei stii cine esti.

1. Cine crede lumea sa suntem noi?

Vladimir PustanIn primul rand va trebui sa tinem cont de un lucru: Oare cine crede lumea ca suntem noi? Daca ne uitam la ce zice lumea: Cine suntem noi? O sa va spun eu ce spune lumea [despre] cine suntem noi.  Niste fanatici. Niste oameni de mana a doua. Niste oameni care n-au altceva mai bun de facut Duminica  decat sa si-o piarda in biserica. Lumea spune despre noi ca suntem niste oameni inapoiati. Zilele acestea am fost la o biserica, undeva la o evanghelizare, a fost o doamna ministru acolo, a fost un domn secretar de stat, un alt ministru si am tinut o predica. Una dintre… ca asa sunt acuma, in starea aceasta ‘emo’ in care ma gasesc, am tinut o predica cum am putut eu de greu. Dupa ce s-a terminat totul, au venit la noi toti politicienii aia, mari ministrii si au zis: „D-le, dar voi de unde ati aparut?” „Doamna, de pe luna,” i-am spus. Zice: „Nu ne-am gandit… [am auzit ca] voi sunteti oameni care stingeti lumina si niste oameni care racniti, trebe sa va tineti bisericile prin paduri pe undeva…, nu dati sange unii la altii si puteti sa muriti in spital. Faceti prunci cu nemiluita, indiferent daca aveti ierhasi… De unde ati aparut?” Cine zice lumea ca suntem noi? Noi stim cine zice lumea ca suntem. Si o sa intelegeti un lucru. Indiferent cat de porumbei vreti sa aratati in ochii lumii, tot ciori o sa va vada. Nu incercati sa le faceti lor pe plac, sa aveti o imagine buna, ca n-o sa va creada niciodata. Imaginea voastra nu o sa se albeasca niciodata in fata lumii, incercand voi sa le explicati cine sunteti. Astia suntem si nu trebuie sa ne cerem scuze pentru asta. Astia suntem noi. De ce mi-as cere scuze pentru asta? Citeam intr-o zi ca o fetita trecea printr-o criza acuta de identitate si spunea prin casa: „Mama, nimeni nu ma iubeste. Toata lumea ma uraste.” La care, fratele sau, care se juca si era mai micut decat ea ii zice: „Dar nu mai plange, nu mai plange. Taci, ca nu-i adevarat, ca cei mai multi nici nu te cunosc.” Noi credem ca toata lumea ne uraste. Nimeni nu ne iubeste pe noi. Dar fratilor, pe o gramada nu-i intereseaza de fel de noi. Ia incercati sa va imbolnaviti maine dimineata, sa vedeti cati merg la dvs. Dumneavoastra credeti ca sunteti importanti? Cine credeti ca sunteti? Lumea o sa spuna clar, indiferent cat o sa incercam sa fim de albi, sa ne facem  albi, lumea tot negri ne vad. Ei stiu cine suntem noi. Lumea n-o sa ne accepte niciodata. E exact ca pentru femeia de care citeam intr-o zi intr-un comentariu de psihologie, ca s-a dus la medic si a spus: „Nimeni nu iubeste fata asta, ca e urata. Dumneavoastra ma puteti accepta cu fata aceasta?” – „Sigur,” zice doctorul, „duceti-va si intindeti-va cu capul in jos pe canapea.” Toata lumea cu fata la canapea. Cum sa nu ne accepte? „Dar sa nu va vad.”  Va acceptam, va iubim, dar sa nu va vedem fetele. Cine zice lumea ca suntem noi? Cand stii cine zice lumea ca esti, deja cam stii cine esti.

2. Cine credem noi ca  suntem noi?

Conteaza cam si cine zici tu ca esti. Nimic nu suntem prin noi insine. Dar nimic! In momentul cand zici: „D-le, eu sunt cineva datorita diplomelor mele, eu sunt ceva datorita banilor, cunostintelor, datorita tineretii mele, datorita spiritualitatii mele, datorita norocului si relatiei pe care le am, [deja] dvs. ati sfeclit-o. Daca ziceti ca din cauza asta sunteti ceva, daca credeti ca sunteti cineva din cauza parintilor, ati gresit. Noi nu ne putem permite ca sa ne intelegem pe noi insine ca fiind ceva in relatii cu diplomele, banii, cu familia, cu biserica,  pentru ca, iubitilor, noi nu suntem nimic fara El si totusi suntem prin El, prin Hristos. Daca ai o diploma, daca ai sanatate, daca esti tanar, daca iti merge bine, daca ai familie acasa, daca te cunoaste si pe tine cineva esti datorita Domnului nostru Isus Hristos, prin El suntem ceea ce suntem, prin noi insine nu o sa fim niciodata nimic pentru ca functiile trec, banii se duc, dragostea celor de langa noi se raceste.

3. Cine crede Hristos ca  suntem noi?

Important nu este nici macar cine crezi tu ca esti, important nu e nici ce cred altii despre tine, important e ce zice Hristos despre tine. Si ce zice Hristos? Si cine zice Hristos ca suntem noi? Ascultati inca odata. El zice ca suntem un neam ales, o preotie imparateasca, un popor sfant, noi suntem templul Duhului Sfant. Asta spune Hristos ca suntem noi. Atunci, de ce m-as framanta de ce zic altii si  macar ce zic eu in anumite momente  grele a vietii mele, cand mi se pare ca sunt un ratat? Cand Biblia spune cine suntem noi, neam ales, popor sfant, preotie imparateasca, templu al Duhului lui Dumnezeu, si aici, spune ap. Pavel in dimineata aceasta: Voi sunteti o casa. Voi sunteti o casa duhovniceasca. Este foarte important ca atunci cand vorbim despre biserica, fiecare se gandeste la biserica lui din ziduri facute. Inchidem ochii si vedem  biserica noastra cu turle, biserica noastra din centru, biserica noastra  cu sfinti… fiecare se gandeste, la ce? Va spun eu la ce va ganditi. La pietre, mai oameni buni. Noi cand ne gandim la biserica, ne gandim la un spatiu pe care-l pipaim. Un spatiu la care ne ducem si asta e casa noastra. „Unde te duci?” „La casa Domnului.”  Stiti ca intr-o zi vor arde toate lucrurile acestea? Dar Petru zice: Voi sunteti o altfel de casa. Voi sunteti o casa spirituala. Biserica nu este in primul rand, totalitatea caramizilor puse una peste alta si care formeaza niste ziduri. Biserica este in primul rand totalitatea caramizilor spirituale care sunt puse intr-un loc. S-a laudat monarhul Spartei la un moment dat (stiti acel neam dur, ca de acolo vine cuvantul ca traiesti o viata ‘spartana’, sau mananci spartan, oameni care niciodata n-au trait in lux.) S-a laudat intr-o zi monarhul Spartei  si a spus: „Avem niste ziduri acolo, avem o cetate imensa. Niste ziduri ce nu pot sa fie distruse,” a spus el cand a fost in alta parte. Cand a venit regele acela, sa vada zidurile Spartei, sa-si faca si el ziduri, a ramas mirat cand a vazut doar niste ziduri mici peste care puteai sari cu piciorul. S-a uitat in stanga si-n dreapta, [in] toata cetatea aceea, si a zis: „Unde va sunt zidurile?” La care monarhul le-a spus, aratand soldatii: „Pai, ei sunt zidurile Spartei.” Stiti cum ii vedea regele lor pe spartani, pe soldatii lui? Stiti cum? Ca pe niste caramizi. Caramida langa caramida. Intelege-ti? Ia incearca sa dai, sa distrugi zidul respectiv. Nu exista asa ceva. In Noul Testament biserica e zugravita in tot felul de locuri. E zugravita ca fiind o imparatie la care Isus Hristos este Rege. Ca o familie in care Dumnezeu ne este tata. Biserica este zugravita ca o cetate, dar astazi, ca o casa. Si Biblia zice ca noi suntem o casa. Am fost ieri la o nunta. Am fost la nunta la sora Carmen Movileanu, acuma o cheama Gliga. Doctorita noastra s-a maritat. Drept la Targu Mures ne-am dus sa putem sa o cununam.  Toata lumea ii ura ‘casa de piatra’. Nici nu stii la un moment dat daca e bine sa zici ‘casa de piatra’. E reumatism, e rece, grasie, si-i zicea: „Sa aveti o casa de piatra.” Ceva rustic, in padure. Vreau sa pricepeti ca noi nu suntem o casa de piatra. Biblia zice ca noi suntem o casa pe piatra. E diferenta. Casa pe piatra- pentru ca piatra pe care e casa noastra zidita e Hristos. „Casa pe piatra” sa va urati de acum incolo, unii altora. Ca poti linistit sa n-ai casa ta, dar daca Il ai pe Hristos esti pe piatra. Haideti cu mine in Efeseni ca sa vedem ce spune despre aceasta casa pe piatra si sa vedem ce spune Pavel de data aceasta, nu Petru, pentru ca si el foloseste aceeasi ideie. Si spune asa in Efeseni 2:19-21  –Aşa dar, voi nu mai sînteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sînteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,  fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. 21 În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfînt în Domnul. 22 Şi prin El şi voi sînteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul. Deci, observati aceeasi imagine la Pavel, dar noi ne ocupam de Petru in dimineata aceasta si primul lucru care vreau sa-l intelegeti cand vorbim despre noi ca biserica, ca si casa lui Dumnezeu, este ca aceasta casa trece printr-un proces puternic al unitatii. Casa aceasta e unita, o sa va explic imediat. Noi, ca familii, suntem imprastiati. Ai copii in Spania, ai copii in Italia, ai fata casatorita la Hateg. Ca si familie te reunesti greu. Noi ca si pocaiti suntem si ca si oameni ai lui Dumnezeu, fizic vorbind suntem imprastiati in toata lumea aceasta. Casa lui Dumnezeu spune ca-i una. Inainte eram ca materialele pe care le folosesti pentru o casa. Cand incepi sa faci o casa, iti aduni caramida intr-un depozit, iti aduni cimentul dintr-un alt depozit, iti aduci varul dintr-un alt depozit, te duci si cumperi mocheta dintr-un loc, te duci si cumperi geamurile dintr-un alt loc. Tot ce faci pentru casa aceea le pui in jurul unei temelii pe care le-ai facut. Daca te uiti la fiecare lucru in parte, ce spune lucrul ala? Nimic nu spune. Dar impreuna lucrurile acelea puse vor forma casa. Daca va uitati la fiecare dintre noi, suntem slabi, nevrednici si pacatosi. Daca ati vedea cat de puternici suntem impreuna, n-ati mai considera  ca sunteti niste nulitati, pentru ca v-ati da seama ce important este sa fim uniti. Caramizi imprastiate am fost inainte, tigla imprastiata prin depozite, mocheta, mobila imprastiata, dar am fost reuniti. Spune in Efeseni, mergem tot in Efeseni 2:13-14 ‘13 Dar acum, în Hristos Isus, voi, cari odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sîngele lui Hristos. 14 Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul’ Eram imprastiati, materiale de constructie. Dar fiind imprastiati, Domnul, intr-o zi  ne-a adunat. Si nu-i o cladire obisnuita. Se spunea acuma, zilele acestea, despre o rezistenta fantastica a Romanilor de asi face toaleta in casa. Asta e rezistenta la mine in sat si in Romania, in general. De ce? Romanul nu vrea sa amestece toate lucrurile impreuna. Nu in casa, nu in aceeasi casa [sa fie toaleta]. Trebuie sa te duci in capatul gradinii. Din Europa suntem oamenii cu cele mai multe in capatul gradinii, din cauza rezistentei noastre psihologice la ideea caci casa este un loc sacru. Biblia zice: Voi nu sunteti o casa obisnuita, ci voi sunteti un templu. Noi nu suntem o casa obisnuita, noi suntem un templu. Noi separat nu spunem nimic, dar impreuna…. Ne povestea un profesor de-al nostru care a fost in Africa ca i-a spus un misionar, un prieten de-al lui ca a vazut un tablou sfasietor intr-o leprozerie. Zicea ca erau foarte multi leprosi crestini acolo. S-a dus intr-o leprozerie si a zis ca inaintea leprozeriei, la cativa km a vazut un tablou care l-a marcat toata viata cu doi leprosi. Unul n-avea picioare, doar maini si unul n-avea maini. Stiti ce faceau acei doi? Puneau mazare si cel care n-avea picioare se tara cu mainile si avea o plasa dupa ciotu de trup (o punga, o traista), se tara cu mainile. Zice ca era un fel de humus, pamant usor, facea cu mana [in pamant], punea cu mana mazarea si pleca mai departe taranduse. Asta care n-avea maini [venea in urma lui si] astupa. Ei puneau mazare, doi oameni, unul fara maini si unul fara picioare. Separati, fiecare dintre ei erau handicapati. Luati impreuna erau cultivatori de mazare. Asta-i unitatea bisericii. De-atatea ori suntem fara putere unul dintre noi. De-atatea ori, cel care canta aici n-are voce, cel care predica de aici [de la amvon] n-are duh. Poate cel care daruieste nu mai are putere in buzunat. Nu mai are, dar atunci, voi ceilalti care sunteti mana, care sunteti ureche, care sunteti genunchi, care sunteti stomac, noi impreuna suntem o forta. Casa asta-i unita. Unul dintre noi poate claca, dar casa-i unita. Caramida asta se poate arunca undeva, dar celelalte caramizi vor ramane puternice. Ganditi-va la durerea Domnului Isus Hristos: „Ma rog Tata ca toti sa fie una.” Rugaciune neascultata.” Isus si-a dorit ca toti sa fie una. Si nu s-a reusit unitatea aceasta. S-a rugat Pavel in Romani. Toata cartea Romani e strigatul lui Pavel. Zice Pavel: „As vrea ca evreii si neamurile sa fie una.” Nu s-a realizat nici pana in ziua de astazi. Noi ii facem pe ei intr-un fel, ei ne fac in alt fel. Nu ne intelegem cu evreii, desi noi crestinii n-ar trebui sa avem nimic in privinta aceasta decat binecuvantare. Dar iubitilor, tre sa pricepeti un lucru cand e vorba de unitate. Adevarul fundamental si principal este ca sunt crestin. Adevarul secundar este: Care crestin sunt? Aici e vorba de unitatea crestinilor. (Din primele 23 de minute, mai sunt 26 de minute din mesaj).

VIDEO by  Fundatia Ciresarii

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: