Florin Ianovici – Cheia Fericirii – Biserica Sfanta Treime, Bistrita 7 Martie 2014

photo credit photos.meet

Cu bucurie, vreau sa stau acolo unde esti tu. Cu bucurie vreau sa-ti dau sanatate, zice Dumnezeu. Dar, nu se poate ca tu sa fugi de mine. Nu se poate ca tu sa stai cu spatele la mine si Eu sa alerg dupa tine o viata intreaga. ‘Pun furtuna,’ zice Dumnezeu. Dar tu spui, ‘Eu alerg, Doamne, ce viteza am eu!’ Cati credeti ca sunteti mai iuti decat vantul? Pune Dumnezeu vantul pe noi, ne ajunge, oricum ar fi. Iubitii Domnului, as vrea sa ne gandim, in seara aceasta, la un lucru. Oare, de ce, Dumnezeu, pune aceasta furtuna? Pentru ca Dumnezeu se uita la noi si spune in felul urmator, ‘Directia ta e gresita.’ Spune Psalmul 4:6 asa ‘Mulţi zic: ,,Cine ne va arăta fericirea?„ Eu însă zic: ,,Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale, Doamne!„

Dumnezeu spune: ‘Ce faci tu, Iona?’ Fug, departe de fata Ta.’ Fericit? Ne, nefericit. Dar de ce esti nefericit? ‘Pentru ca fug departe de fata ta.’ Care-i cheia fericirii? Pai, sa ai o masina tare. Sa ai o viata comoda, sa ai o viata buna, la care, Dumnezeu spune: ‘Cheia fericirii e ca fata Mea sa te lumineze.’ Uitati ce spune Biblia. Psalmul 34:5 ‘Cînd îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine.‘ Aleluia! Zice Dumnezeu, ‘Eu pun furtuna un spatele tau, sa te intorci cu fata spre Mine.’ De ce? Sa fi fericit. Tu ai nevoie sa fi fericit. Nu poti fi fericit fara fata lui Dumnezeu. Nu poti fi fericit fara sa lasi lumina fetei sale sa rasara peste tine. Binecuvantat si laudat sa fie Domnul.

Si acuma, dragii mei, cum arata fata asta a Domnului? V-ati gandit vreodata? Vreau si eu sa vad fata lui Dumnezeu. Si eu va spun in aceasta seara ca se poate vedea fata lui Dumnezeu. Evrei 1:2-3  …la sfîrşitul acestor zile, ne -a vorbit prin Fiul, pe care L -a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. 3 El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui,’  – Adica, spune Biblia, spunea Domnul Isus: „Cine M-a vazut pe Mine, L-a vazut pe Tatal. Intiparirea fiintei lui, oglindirea slavei lui Dumnezeu este in Isus Hristos. Aleluia! Biblia spune: ‘Nu puteti fi fericiti, fugind departe de fata Mea.’ Veti fi fericiti, atunci cand fata Mea va va lumina.’  ‘Care-i fata Ta, Doamne?’ ‘Fata Mea,’ zice Domnul Dumnezeu, ‘este Fiul Meu, Domnul Isus Hristos.’ Si-n aceasta seara, El iti zice: ‘Iti dau intalnire sa te uiti la Mine.’ Spune Biblia, ‘Vreau sa te uiti la Mine.’

Vreti sa priviti spre Isus? Acolo, la Golgota. Stiti cum este chipul Lui? Supt. Brazdat de lacrimi, amestecate cu sange. Cu o coroana de spini pe cap si strapunsi in maini si in picioare. Si El spune: ‘Fata Mea iti va da bucurie. Nici un om; fata Mea te va lumina, in tot timpul vietii tale. Priveste in aceasta seara fata lui Isus, la Golgota si spune-i asa: ‘Opreste, Doamne, furtuna, ca se sfarama corabia vietii mele. Mai am putin si raman un naufragiu total. Ma-ntorc, Doamne, spre fata Ta si privesc spre Hristos.’ Un Hristos care ne spune: ‘Luati aminte. Uitati-va la Mine, prin credinta.’ Acolo, la Golgota, Dumnezeu si-a aratat frumusetea. Zice Biblia la un moment dat, ca Moise, intr-un moment greu al vietii lui, a zis asa: ‘Doamne, Tu imi spui sa conduc poporul acesta si nu-mi arati cu cine sa merg.” La care, Dumnezeu ii spune: „Daca n-ai pe nimeni, iti fac o oferta; merg Eu cu tine.’ Si atunci, exclama Moise, intr-o rugaciune unica, rugaciunea unei credinte, care se duce direct spre furtuna: ‘Arata-mi slava Ta.’ La care, Dumnezeu ii spune: „Voi face sa treaca pe dinaintea ta toata frumusetea Mea.’

Dar, care-i frumusetea Ta, Doamne? Si apoi urmeaza doua puncte, sau daca vreti, un punct si o virgula. ‘Caci, Eu ma indur de cine vreau sa ma indur, si am mila de cine vreau sa am mila.’ Unde-i frumusetea ta, Tata? ‘Frumusetea Mea e la Golgota,’ zice El. ‘Ca acolo m-am indurat de voi.’ Acolo mi-am aratat mila mea de tata ceresc. Toata frumusetea mea e Fiul Meu, Isus. Priveste-i fata. Asculta-i cuvintele. Tata, iarta-i, opreste furtuna. Si da-i sa vada fata Ta. ‘ In aceasta seara, sufletul imi spune din partea Domnului: ‘Cauta fata Lui!’ Sufletul meu tanjeste si sufletul meu imi spune: ‘Am nevoie sa ma intalnesc cu cel ce m-a facut. Am nevoie sa ma duci la cel ce m-a facut. Sufletul tau striga dupa Dumnezeu si zice: „Da-mi fata lui Dumnezeu. Unde-i, Doamne, fata Ta? La Golgota. La Golgota, Mielul lui Dumnezeu, care s-a jertfit pentru noi, ridicand pacatul lumii. Toata frumusetea cerului e la Golgota. Acolo, Fiul lui Dumnezeu, stand intre pamant si cer, a ridicat pacatul nostru.

Un profesor universitar, la un curs, vorbea despre Dumnezeu cu foarte multa dragoste, cu foarte multa caldura. La un moment dat, un student s-a ridicat ironic si i-a zis asa: ‘Credeti ca am sa-L gasesc vreodata pe Dumnezeu?’ Profesorul s-a uitat la el, scurt, si a zis: ‘Nu.’ Nimic mai mult. Si s-a asezat. Dupa ani de zile, la usa profesorului a batut cineva. A intrat un tanar, care a aratat ca o umbra, mistuit de boala. Si i-a zis: ‘Domnul profesor, va mai aduceti aminte de mine? Eu sunt tanarul care v-am intrebat la un curs, daca voi putea sa-L gasesc vreodata pe Dumnezeu si dvs. mi-ati spus: NU. De ce mi-ati spus NU, Domnule profesor?’ „Pentru ca, tu, nu vei putea niciodata sa-L gasesti pe Dumnezeu, fiindca Dumnezeu te va gasi pe tine.’

Un Dumnezeu, care spune: „Bat la usa inimii tale, cu furtuna si cu vant, pentru ca te iubesc si ai adormit. Si vreau sa te trezesc de acolo, de unde esti si sa-ti spun in aceasta seara sa nu mai fugi de fata lui Dumnezeu.’ Intoarce-te spre fata lui Dumnezeu. A zis tanarul acesta: „Sa stiti ca ati avut dreptate. Dumnezeu m-a gasit. M-a gasit, stand pe un pat de spital, cu o boala in faza terminala. Si acolo, cand n-a mai fost nimeni langa mine a venit El si m-a mangaiat si mi-a spus: Eu sunt Acela care Te caut. Domnul profesor, eu nu stiu daca voi mai trai sau daca Dumnezeu ma v-a vindeca. Am venit sa va spun ca ati avut dreptate. Eu pe Dumnezeu nu-L pot gasi. Dar Dumnezeu m-a gasit pe mine.’ Ca L-a trimis pe Fiul Lui si te-a cautat. Dormeai si dormeam, fugind departe de viata Lui. Si Dumnezeu a zis: „Treziti-va.” Binecuvantata fie furtuna, Doamne, care ne trezeste. Binecuvantat sa fie vantul care ne trezeste si ne invata ca sa cautam fata Ta. (Din primele 8 minute)

Biserica Sfanta Treime, Bistrita – evanghelizare (07.03.2014)
Predici pentru vremuri grele – http://www.fiti-oameni.ro

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: